SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 14
Țara noastră a fost aleasă ca parteneră
a proiectului COMENIUS “Show me your
school, I’ll show you mine! ” .
 Celelalte țări care participă sunt:
Turcia, Grecia, Bulgaria, Polonia, Slovacia,
Spania,Franța.



Noi am avut de respectat un program timp
de patru zile, pe timpul vizitei din Kazanlak Bulgaria.


În prima zi ne-am întâlnit cu toții și am plecat
într-o excursie . Acolo am vizitat
multe, mănăstiri,o cetate și multe case
memoriale, în orașele Triavna și Veliko.


A doua zi, am vizitat școala. Am vizitat
clasele din școala Mati Bolgaria, unde copii
ne-au întâmpinat cu căldură. Apoi am
participat la un spectacol organizat de elevii
şcolii, după care am luat masa la cantină.
Acolo erau pregătite multe feluri de
mâncare, dintre care ne-am ales fiecare ce
ne-a plăcut.


A treia zi, copii au avut activități la școală, iar
profesorii au participat la Ședinta Comenius.
Împreună cu copiii din Turcia şi Bulgaria am
pictat pe sticlă, am jucat volei și am
comunicat în limba engleză. Apoi am mers la
un muzeu din Kazanlak. Acolo ne-am întâlnit
cu profesorii. După aceea am mers la masă .
…..iar spre seară am făcut cumpărături
pentru cei dragi de-acasă.


În a patra zi am vizitat orașul Plovdiv, unde
am văzut case din secolul al-XIX-lea, am
vizitat teatrul roman și prima farmacie din
țara. Spre seară am vizitat și zona nouă a
orașului, de unde am cumpărat suveniruri
pentru cei de acasă.


A cincea zi a avut loc despărțirea de ceilalți
copii din țările partenere . Pe parcursul
excursiei ne-am împrietenit cu copii turci şi
bulgari, astfel că despărțirea a fost destul de
grea.





A fost o săptămână de neuitat şi nu cred că o
să mai întâlnim o asemenea ocazie.

Niculcea Costel
Cl.a VIII-a B

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Festivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturiiFestivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturiiCudlenco Maria
 
Proiect de parteneriat multilateral Comenius
Proiect de parteneriat multilateral ComeniusProiect de parteneriat multilateral Comenius
Proiect de parteneriat multilateral Comeniusflorica970
 
A doua întâlnire de proiect Fit For Future
A doua întâlnire de proiect Fit For FutureA doua întâlnire de proiect Fit For Future
A doua întâlnire de proiect Fit For FutureArtemiza Milea
 
Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte
Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte
Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
îMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc IîMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc Igueste13ea9
 
Proiect Educativ
Proiect EducativProiect Educativ
Proiect Educativcastorpn
 
Proiect pro lectura
Proiect pro lecturaProiect pro lectura
Proiect pro lecturaSurdu Romeo
 
Stagiul2009
Stagiul2009Stagiul2009
Stagiul2009Emi10
 
Holocaust2[1]
Holocaust2[1]Holocaust2[1]
Holocaust2[1]gabiturja
 
Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7adriana_bonciu
 
Gloucester experience 2011
Gloucester experience 2011Gloucester experience 2011
Gloucester experience 2011sorina_botezan
 
Diseminare proiect Comenius "Five Senses"
Diseminare proiect Comenius  "Five Senses"Diseminare proiect Comenius  "Five Senses"
Diseminare proiect Comenius "Five Senses"Artemiza Milea
 
Programe tematice pentru copii 2013
Programe tematice pentru copii 2013Programe tematice pentru copii 2013
Programe tematice pentru copii 2013IrinaGabriela
 
Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...
Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...
Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...Corina Ciobanu
 
Diseminare întâlnire de proiect Italia
Diseminare întâlnire de proiect ItaliaDiseminare întâlnire de proiect Italia
Diseminare întâlnire de proiect ItaliaArtemiza Milea
 

Mais procurados (20)

Festivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturiiFestivalul naţional al cărţii şi lecturii
Festivalul naţional al cărţii şi lecturii
 
Proiect de parteneriat multilateral Comenius
Proiect de parteneriat multilateral ComeniusProiect de parteneriat multilateral Comenius
Proiect de parteneriat multilateral Comenius
 
A doua întâlnire de proiect Fit For Future
A doua întâlnire de proiect Fit For FutureA doua întâlnire de proiect Fit For Future
A doua întâlnire de proiect Fit For Future
 
Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte
Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte
Biblioteca Nicolae Titulescu – furnizor de idei noi și proiecte
 
îMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc IîMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc I
 
Proiect Educativ
Proiect EducativProiect Educativ
Proiect Educativ
 
Proiect pro lectura
Proiect pro lecturaProiect pro lectura
Proiect pro lectura
 
Comunicare fncl final.i idoc (1) 1
Comunicare fncl final.i idoc (1) 1Comunicare fncl final.i idoc (1) 1
Comunicare fncl final.i idoc (1) 1
 
Stagiul2009
Stagiul2009Stagiul2009
Stagiul2009
 
Holocaust2[1]
Holocaust2[1]Holocaust2[1]
Holocaust2[1]
 
Albumul
AlbumulAlbumul
Albumul
 
Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7Proiectul comenius sc 7
Proiectul comenius sc 7
 
Gloucester experience 2011
Gloucester experience 2011Gloucester experience 2011
Gloucester experience 2011
 
Diseminare proiect Comenius "Five Senses"
Diseminare proiect Comenius  "Five Senses"Diseminare proiect Comenius  "Five Senses"
Diseminare proiect Comenius "Five Senses"
 
Programe tematice pentru copii 2013
Programe tematice pentru copii 2013Programe tematice pentru copii 2013
Programe tematice pentru copii 2013
 
Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...
Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...
Aventurile lui Brethi de-a lungul implementarii Proiectului multilateral "Bre...
 
Biblioteca Comunala Chislaz
Biblioteca Comunala ChislazBiblioteca Comunala Chislaz
Biblioteca Comunala Chislaz
 
Prezentarea Proiectului "Brethi6 sau cum sa devii un super erou?"
Prezentarea Proiectului "Brethi6 sau cum sa devii un super erou?"Prezentarea Proiectului "Brethi6 sau cum sa devii un super erou?"
Prezentarea Proiectului "Brethi6 sau cum sa devii un super erou?"
 
Diseminare întâlnire de proiect Italia
Diseminare întâlnire de proiect ItaliaDiseminare întâlnire de proiect Italia
Diseminare întâlnire de proiect Italia
 
Istoria Filialei Iosia
Istoria Filialei Iosia Istoria Filialei Iosia
Istoria Filialei Iosia
 

Destaque

Destaque (20)

12A_Bulgaria
12A_Bulgaria12A_Bulgaria
12A_Bulgaria
 
Bulgaria
BulgariaBulgaria
Bulgaria
 
Bulgaria 2013
Bulgaria 2013Bulgaria 2013
Bulgaria 2013
 
Enciclopedia civilizatiei romane
Enciclopedia civilizatiei romaneEnciclopedia civilizatiei romane
Enciclopedia civilizatiei romane
 
Arhitectura
ArhitecturaArhitectura
Arhitectura
 
Bulgaria in pictures
Bulgaria in picturesBulgaria in pictures
Bulgaria in pictures
 
Mediul abisal XI C
Mediul abisal XI C Mediul abisal XI C
Mediul abisal XI C
 
Calatorii spectaculoase cu trenul
Calatorii spectaculoase cu trenulCalatorii spectaculoase cu trenul
Calatorii spectaculoase cu trenul
 
Energia mareelor-copy
Energia mareelor-copyEnergia mareelor-copy
Energia mareelor-copy
 
O excursie in Bulgaria
O excursie in BulgariaO excursie in Bulgaria
O excursie in Bulgaria
 
Marele Canion
Marele CanionMarele Canion
Marele Canion
 
Sabatul controversa mondiala - part.i
Sabatul   controversa mondiala - part.iSabatul   controversa mondiala - part.i
Sabatul controversa mondiala - part.i
 
Mediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 cMediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 c
 
Parcul Yellowstone
Parcul YellowstoneParcul Yellowstone
Parcul Yellowstone
 
Peisaje: China
Peisaje: ChinaPeisaje: China
Peisaje: China
 
Dinamica apelor oceanice
 Dinamica apelor oceanice Dinamica apelor oceanice
Dinamica apelor oceanice
 
Copilași
CopilașiCopilași
Copilași
 
Marile lumii
Marile lumiiMarile lumii
Marile lumii
 
Rezervatii naturale
Rezervatii naturaleRezervatii naturale
Rezervatii naturale
 
Bulgaria ppt
Bulgaria pptBulgaria ppt
Bulgaria ppt
 

Semelhante a Excursie in Bulgaria

Diseminarea mobilităţii din Spania
Diseminarea mobilităţii din SpaniaDiseminarea mobilităţii din Spania
Diseminarea mobilităţii din SpaniaMariana Radulescu
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...VioletaVlasova
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...LiliaSergheevna
 
Raport de activitate Polonia
Raport de activitate Polonia Raport de activitate Polonia
Raport de activitate Polonia Nicoleta Mocan
 
DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...
DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...
DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...Elena Adriana Dobrinoiu
 
PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptx
PROIECT ERASMUS+  STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptxPROIECT ERASMUS+  STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptx
PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptxElena Adriana Dobrinoiu
 
Diseminare: Proiect Erasmus+ Stay in school - Nr. de referinta 2015-1-es01...
Diseminare:  Proiect Erasmus+ Stay in school  - Nr. de referinta  2015-1-es01...Diseminare:  Proiect Erasmus+ Stay in school  - Nr. de referinta  2015-1-es01...
Diseminare: Proiect Erasmus+ Stay in school - Nr. de referinta 2015-1-es01...Elena Adriana Dobrinoiu
 
The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)
The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)
The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)Mariana Radulescu
 
DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL" - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...
DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL"  - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL"  - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...
DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL" - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
Exemple de bune practici
Exemple de bune practiciExemple de bune practici
Exemple de bune practiciEla Zorzoana
 
Scoala altfel manea emil marian
Scoala altfel manea emil marianScoala altfel manea emil marian
Scoala altfel manea emil marianemilm_m
 
Instantanee 2009-2010
Instantanee 2009-2010Instantanee 2009-2010
Instantanee 2009-2010Dia Diana
 
Raportul proiectului "Ursuletii calatori"
Raportul proiectului "Ursuletii calatori"Raportul proiectului "Ursuletii calatori"
Raportul proiectului "Ursuletii calatori"VirginiaIoana
 

Semelhante a Excursie in Bulgaria (20)

In Polonia
In PoloniaIn Polonia
In Polonia
 
Diseminarea mobilităţii din Spania
Diseminarea mobilităţii din SpaniaDiseminarea mobilităţii din Spania
Diseminarea mobilităţii din Spania
 
COMENIUS HERE WE ARE ROMANIA
COMENIUS HERE WE ARE ROMANIACOMENIUS HERE WE ARE ROMANIA
COMENIUS HERE WE ARE ROMANIA
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
 
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
Raportul narativ final „EDUCAŢIE ONLINE FĂRĂ HOTARE” „Ursulețul de pluș” „Val...
 
Revista Ani de scoala - Scoala altfel
Revista Ani de scoala - Scoala altfelRevista Ani de scoala - Scoala altfel
Revista Ani de scoala - Scoala altfel
 
Raport de activitate Polonia
Raport de activitate Polonia Raport de activitate Polonia
Raport de activitate Polonia
 
Albumul
AlbumulAlbumul
Albumul
 
articol.docx
articol.docxarticol.docx
articol.docx
 
DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...
DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...
DISEMINARE: PREZENTARE PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - NR. DE REFERINTA 201...
 
PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptx
PROIECT ERASMUS+  STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptxPROIECT ERASMUS+  STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptx
PROIECT ERASMUS+ STAY IN SCHOOL - OLANDA 2015.pptx
 
Diseminare: Proiect Erasmus+ Stay in school - Nr. de referinta 2015-1-es01...
Diseminare:  Proiect Erasmus+ Stay in school  - Nr. de referinta  2015-1-es01...Diseminare:  Proiect Erasmus+ Stay in school  - Nr. de referinta  2015-1-es01...
Diseminare: Proiect Erasmus+ Stay in school - Nr. de referinta 2015-1-es01...
 
The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)
The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)
The Dissemination of the Mobility in Poland (in Romanian language)
 
DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL" - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...
DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL"  - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL"  - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...
DISEMINARE: PROIECTUL ERASMUS+ "STAY IN SCHOOL" - PRIMA REUNIUNE DE PROIECT ...
 
Exemple de bune practici
Exemple de bune practiciExemple de bune practici
Exemple de bune practici
 
A patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our Hands
A patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our HandsA patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our Hands
A patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our Hands
 
Scoala altfel manea emil marian
Scoala altfel manea emil marianScoala altfel manea emil marian
Scoala altfel manea emil marian
 
Instantanee 2009-2010
Instantanee 2009-2010Instantanee 2009-2010
Instantanee 2009-2010
 
Instantanee
InstantaneeInstantanee
Instantanee
 
Raportul proiectului "Ursuletii calatori"
Raportul proiectului "Ursuletii calatori"Raportul proiectului "Ursuletii calatori"
Raportul proiectului "Ursuletii calatori"
 

Mais de Moisoc Diana

Mais de Moisoc Diana (10)

World space week
World space weekWorld space week
World space week
 
We rule!
We rule!We rule!
We rule!
 
We rule!
We rule!We rule!
We rule!
 
This is my classroom
This is my classroomThis is my classroom
This is my classroom
 
My day at school
My day at schoolMy day at school
My day at school
 
Andreea
 Andreea Andreea
Andreea
 
O experienţă de neuitat
O experienţă de neuitatO experienţă de neuitat
O experienţă de neuitat
 
HISTORY FOLLOWERS
HISTORY FOLLOWERSHISTORY FOLLOWERS
HISTORY FOLLOWERS
 
One day at school only photos
One day at school   only photosOne day at school   only photos
One day at school only photos
 
Prezentare sept, 2012
Prezentare sept, 2012Prezentare sept, 2012
Prezentare sept, 2012
 

Excursie in Bulgaria

  • 1.
  • 2. Țara noastră a fost aleasă ca parteneră a proiectului COMENIUS “Show me your school, I’ll show you mine! ” .  Celelalte țări care participă sunt: Turcia, Grecia, Bulgaria, Polonia, Slovacia, Spania,Franța. 
  • 3.  Noi am avut de respectat un program timp de patru zile, pe timpul vizitei din Kazanlak Bulgaria.
  • 4.  În prima zi ne-am întâlnit cu toții și am plecat într-o excursie . Acolo am vizitat multe, mănăstiri,o cetate și multe case memoriale, în orașele Triavna și Veliko.
  • 5.
  • 6.  A doua zi, am vizitat școala. Am vizitat clasele din școala Mati Bolgaria, unde copii ne-au întâmpinat cu căldură. Apoi am participat la un spectacol organizat de elevii şcolii, după care am luat masa la cantină. Acolo erau pregătite multe feluri de mâncare, dintre care ne-am ales fiecare ce ne-a plăcut.
  • 7.
  • 8.  A treia zi, copii au avut activități la școală, iar profesorii au participat la Ședinta Comenius. Împreună cu copiii din Turcia şi Bulgaria am pictat pe sticlă, am jucat volei și am comunicat în limba engleză. Apoi am mers la un muzeu din Kazanlak. Acolo ne-am întâlnit cu profesorii. După aceea am mers la masă . …..iar spre seară am făcut cumpărături pentru cei dragi de-acasă.
  • 9.
  • 10.  În a patra zi am vizitat orașul Plovdiv, unde am văzut case din secolul al-XIX-lea, am vizitat teatrul roman și prima farmacie din țara. Spre seară am vizitat și zona nouă a orașului, de unde am cumpărat suveniruri pentru cei de acasă.
  • 11.
  • 12.  A cincea zi a avut loc despărțirea de ceilalți copii din țările partenere . Pe parcursul excursiei ne-am împrietenit cu copii turci şi bulgari, astfel că despărțirea a fost destul de grea.
  • 13.
  • 14.    A fost o săptămână de neuitat şi nu cred că o să mai întâlnim o asemenea ocazie. Niculcea Costel Cl.a VIII-a B