MESIANISMUL RESTAURATOR            ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ      De Michael REINHARDT
CUPRINS:        PRECUVÂNTARE        SECŢIUNEA I: MESIANISMUL CA ARHETIP ŞI FORME DE        MANIFESTARE        PARTEA I: ME...
3.    Conţinutul corpusului de învăţături apostolice                  4.    Kērygma, palingenesis, didachē şi katēcheō    ...
PARTEA A IV-A: DESPRE RĂSCUMPĂRAREA OMULUI (GHEULAH)Capitolul al XVII-lea: Despre Legământul lui Dumnezeu şi legislaţia Sa...
PRECUVÂNTARE        Atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, El a pus în făptura mâinilor Sale anumitetrebuinţe care sublinia...
Vizavi de conceptul „cultură”, un alt distins antropolog, Clifford Geertz scrie următoarele:         Conceptul de cultură…...
Decizia finală a reapropierii, restaurării şi mântuirii oamenilor păcătoşi nu le-a aparţinutlor, ci tot lui Dumnezeu: după...
...religia este un sistem de simboluri care acţionează astfel încât să trezească în oameni motivaţii şi            dispozi...
Să mai adresăm două îndemnuri. Primul este următorul: poate că unii vor ajunge laconcluzia că le sunt utile părţi sau capi...
SECŢIUNEA I                            MESIANISMUL CA ARHETIP                            ŞI FORME DE MANIFESTARE          ...
Când apare un mesianism de masă, sociologii de la instituţiile cu fonduri bogate alocatecercetării vor da năvală să-i stud...
PARTEA A II-A                   MESIANISMUL CA FORME DE MANIFESTAREI.      MESIANISMUL IDEOLOGIC-POLITIC       Forma polit...
recensământul desfăşurat în luna noiembrie 2011 din Republica Cehă, 15.000 de cetăţeni audeclarat că religia lor este cea ...
B. Mesianismul iudaic al Tanaħ-ului         În iudaism, Sfânta Scriptură este alcătuită dintr-un set de cinci cărţi scrise...
C. Mesianismul iudaic contemporan        Teoretic, mesianismul iudaic este o mişcare alcătuită din evrei care au ajuns să ...
În al doilea rând, evreul mesianic trebuie să-şi pună şi alte întrebări legitime, care vizeazărelaţii: „Întrucât am ajuns ...
PARTEA A III-A     IUDAISM RABINIC, CREŞTINISM ŞI MESIANISM RESTAURATOR –                      O SCHIŢĂ COMPARATIVĂ       ...
islamismului şiit sunt eronate, acestea nefiind fundamentate pe adevărul revelat al SfintelorScripturi.         În ceea ce...
credincioşilor, dar, cu siguranţă, dacă nu se examinează atent aceste relaţii şi nu se vegheazăasupra purităţii doctrinare...
Creştinismul citeşte şi „Noul Testament” şi, pe lângă aluzii trinitariene în VechiulTestament, descoperă alte afirmaţii ma...
VI.    DESPRE MÂNTUIRE (SOTERIOLOGIE)         Concepţia despre om, antropologia susţinută de fiecare dintre tabere, dacă o...
VII.   DESPRE LUCRURILE VIITOARE (ESCHATOLOGIE)        Eschatologia rabinică modernă nu este foarte precisă în această pri...
Adevăratul mesianism nu este unul cultural, el nu constă în purtarea talitului sau a kippei,nu constă în dansurile davidic...
PARTEA A IV-A                                 RESTAURAREA – O NOŢIUNE UITATĂ?                 În acest punct ar trebui, pr...
X.           Ce anume restaurează Mesia şi cum face El aceasta?              A.     Timpul.              B.     Creaţia pa...
SECŢIUNEA A II-A                   CONSIDERAŢII DESPRE            APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA PRIMELOR                MĂRTURIS...
Capitolul I                          PROLEGOMENE ŞI INTEROGAŢII       Mai întâi, voi formula câteva întrebări, aşa cum pro...
Capitolul al II-lea                     LOCUL AFIRMAŢIILOR MINIMALE DE CREDINŢĂ                         ÎN CADRUL EDUCAŢIE...
II.            Apariţia şi istoria afirmaţiilor minimale de credinţă               A. Ocurenţe şi tipare vetero-testamenta...
Observ aici nu numai obligaţia trasată individului de a-şi apropria învăţăturiledumnezeieşti, ci şi de a le preda mai depa...
Şema recunoaştea suveranitatea lui Dumnezeu asupra poporului Yisrael:          4            Ascultă, Israele! Domnul, Dumn...
Acest crez minimal se încheia cu evocarea ieşirii din Egipt, de unde Dumnezeu i-aeliberat pe copiii lui Israel.56        U...
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ
Próximos SlideShare
Carregando em...5
×

MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ

1,676

Published on

Published in: Espiritual
0 Comentários
0 pessoas curtiram isso
Estatísticas
Notas
  • Seja o primeiro a comentar

  • Be the first to like this

Sem downloads
Visualizações
Visualizações totais
1,676
No Slideshare
0
A partir de incorporações
0
Número de incorporações
1
Ações
Compartilhamentos
0
Downloads
21
Comentários
0
Curtidas
0
Incorporar 0
No embeds

No notes for slide

Transcript of "MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ"

  1. 1. MESIANISMUL RESTAURATOR ŞI TEOLOGIA SA SISTEMATICĂ De Michael REINHARDT
  2. 2. CUPRINS: PRECUVÂNTARE SECŢIUNEA I: MESIANISMUL CA ARHETIP ŞI FORME DE MANIFESTARE PARTEA I: MESIANISMUL CA ARHETIP PARTEA A II-A: MESIANISMUL CA FORME DE MANIFESTARE I. Mesianismul ideologic-politic II. Mesianismul filosofic şi artistic III. Mesianismul teologic-religios A. Mesianismul religiilor mondiale B. Mesianismul iudaic al Tanaħ-ului C. Mesianismul iudaic contemporan PARTEA A III-A: IUDAISM RABINIC, CREŞTINISM ŞI MESIANISM RESTAURATOR – O SCHIŢĂ COMPARATIVĂ I. Despre Sfintele Scripturi (bibliologie) II. Despre Dumnezeu (teologie) III. Despre Iisus/ Yeşua (cristologie sau mesianologie) IV. Despre Duhul Sfânt (pneumatologie) V. Hamartiologia sau doctrina despre păcat VI. Despre mântuire (soteriologie)VII. Despre lucrurile viitoare (eshatologie)VIII. Israelologie PARTEA A IV-A: RESTAURAREA – O NOŢIUNE UITATĂ? SECŢIUNEA A II-A: CONSIDERAŢII DESPRE APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA PRIMELOR MĂRTURISIRI DE CREDINŢĂ PARTEA I: PROLEGOMENE ŞI INTEROGAŢII PARTEA A II-A: LOCUL AFIRMAŢIILOR MINIMALE DE CREDINŢĂ ÎN CADRUL EDUCAŢIEI RELIGIOASE Capitolul I: Definiţia educaţiei Capitolul al II-lea: Apariţia şi istoria afirmaţiilor minimale de credinţă I. Ocurenţe şi tipare vetero-testamentare II. Yeşua Noţri şi credinţa mesianică III. Afirmaţii ale credinţei în Biserica apostolică A. Învăţăturile apostolice: denumiri, moduri de raportare la ele, conţinut 1. Denumirile corpusului de învăţături apostolice 2. Moduri de raportare la corpusul de învăţături apostolice 2
  3. 3. 3. Conţinutul corpusului de învăţături apostolice 4. Kērygma, palingenesis, didachē şi katēcheō Capitolul al III-lea: Interludiu iudaic Capitolul al IV-lea: Cateheza în bisericile primelor cinci secole I. Manuale catehetice II. Locaşuri de catehizareIII. Concilii şi Crezuri Capitolul al V-lea: Mărturisire de credinţă: definiţia de lucru şi necesitatea existenţei sale I. Mărturisirea de credinţă: definiţie de lucru II. Mărturisirea de credinţă: necesitatea existenţei sale A. Argumentul maturizării spirituale B. Argumentul smereniei C. Argumentul sistematizării în vederea apologiei D. Argumentul socializant istoric E. Argumentul relaţional prezent F. Argumentul transparenţei G. Argumentul religiologic SECŢIUNEA A III-A: TEOLOGIA SISTEMATICĂ A MESIANISMULUI RESTAURATOR PARTEA I: DESPRE REVELAŢIA DUMNEZEIASCĂ Capitolul I: Despre revelaţia naturală şi supranaturală Capitolul al II-lea: Despre Sfintele Scripturi (Kitvey Ha-Qodeş; Bibliologie) Capitolul al III-lea: Despre tâlcuirea Sfintelor Scripturi PARTEA A II-A: DESPRE DUMNEZEU Capitolul al IV-lea: Despre Dumnezeu Triunul (Şiluş Ha-Yiħud; Triadologie) Capitolul al V-lea: Despre Dumnezeu Tatăl (Abba; Teologie) Capitolul al VI-lea: Despre Numele lui Dumnezeu Capitolul al VII-lea: Despre Fiul lui Dumnezeu, Yeşua Ha-Maşiaħ (Ha-Ben; Mesianologie) Capitolul al VIII-lea: Despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Ruaħ Ha-Qodeş; Pneumatologie) Capitolul al IX-lea: Despre Dumnezeu (Teologie monoteistă) PARTEA A III-A: DESPRE CREAŢIE Capitolul al X-lea: Despre actul creaţiei (Maaseh bereşit) şi despre relaţia lui Dumnezeu cu creaţia Sa Capitolul al XI-lea: Despre îngeri (Malakim; Angelologie) Capitolul al XII-lea: Despre Ha-Satan şi demoni (Demonologie) Capitolul al XIII-lea: Despre providenţa dumnezeiască (Haşgahah) Capitolul al XIV-lea: Despre om (Adam; Antropologie) Capitolul al XV-lea: Despre voinţa liberă Capitolul al XVI-lea: Despre păcat (Ħet; Hamartologie) 3
  4. 4. PARTEA A IV-A: DESPRE RĂSCUMPĂRAREA OMULUI (GHEULAH)Capitolul al XVII-lea: Despre Legământul lui Dumnezeu şi legislaţia SaCapitolul al XVIII-lea: Despre relaţia dintre Lege/ Torah şi Evanghelia haruluiCapitolul al XIX-lea: Despre relaţia dintre Vechiul Legământ şi Legământul ÎnnoitCapitolul al XX-lea: Despre mântuire (Yeşuah; Soteriologie)Capitolul al XXI-lea: Despre faptele buneCapitolul al XXII-lea: Despre libertatea în Mesia şi libertatea de conştiinţăPARTEA A V-A: DESPRE PARTEA LUI YHWHCapitolul al XXIII-lea: Despre partea lui YHWH: „Puneri deoparte”, sfinţiri, consacrări,acte sacreCapitolul al XXIV-lea: Despre calendarul dumnezeiescCapitolul al XXV-lea: Despre sacramenteCapitolul al XXVI-lea: Despre zeciuială (Ma’aser) şi donaţiile făcute săracilor (Mattanot le-evyionim)PARTEA A VI-A: DESPRE VIAŢA DE RELAŢIECapitolul al XXVII-lea: Despre viaţa de închinare şi rugăciuneCapitolul al XXVIII-lea: Despre îmbrăcăminte şi conduităCapitolul al XXIX-lea: Despre viaţa de familieCapitolul al XXX-lea: Despre comunitatea credincioşilor mesianici (QEHILAH)Capitolul al XXXI-lea: Despre relaţii cu credincioşi din alte comunităţi de credinţăscripturalăCapitolul al XXXII-lea: Despre relaţia cu poporul Yisrael şi cu ne-evreii (Israelologie şilaologie)Capitolul al XXXIII-lea: Despre jurăminteCapitolul al XXXIV-lea: Despre relaţia cu sfera socio-culturalăCapitolul al XXXV-lea: Despre relaţia cu StatulPARTEA A VII-A: DESPRE VREMURILE FINALECapitolul al XXXVI-lea: Despre vremurile finale (Ha-aħarit ha-yamim; Escatologie)VOCABULAR 4
  5. 5. PRECUVÂNTARE Atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, El a pus în făptura mâinilor Sale anumitetrebuinţe care subliniază statutul acesteia de creatură mărginită şi dependentă. Prima trebuinţă caimportanţă este cea de transcendent, de sacru sau, mai concret, cea de Dumnezeu. Eclesiastulspunea că omul are veşnicia în inima sa1, iar Mircea Eliade, de pildă, scria că „Sacrul este unelement în structura conştiinţei, şi nu un stadiu în istoria acestei conştiinţe”2. Având aceastătrebuinţă transcendentală, omul se apropie de sacru, se apropie de Dumnezeu şi vrea să-Lcunoască, vrea să-L simtă, vrea să-L înţeleagă şi să şi-L însuşească prin experienţă. Însă, întrucâtomul este făptură mărginită, iar Dumnezeu infinit, perfect şi etern, omul nu-L poate îngloba peDumnezeu în sine prin experienţă, nu-L poate „experimenta” pe Dumnezeu, poate doar să-şiînsuşească fărâme din El, adică Îl poate doar „experia”. „Finitum non capax infinitum.”3 Dar această afirmaţie cu privire la trebuinţa făpturii de Făcător mai trebuie prelungită cu ofrază rostită categoric: omul se apropie de sacru „cu frică şi cu tremur”, trăire pe care Rudolf Ottoa denumit-o prin sintagma mysterium tremendum et fascinosum. Cei care se apropie de sacru vorsă-l cunoască, vor să-l creadă, vor să se închine: aici se manifestă una dintre faţetele trebuinţeiomului de transcendent: omul vrea să se-nchine, tot ce este în natura sa tânjeşte să se-nchine şi nupoate vieţui altfel decât închinându-se... Dar omul nu are în sine doar trebuinţa de sacru, de crezare şi de închinare, dată lui încadrul a ceea ce Beniamin Fărăgău denumea „mandatul preoţesc”, ci are înzidită şi trebuinţa deordine, şi aici nu mă refer numai la necesitatea pe care o are fiecare individ de a avea o ordinelăuntrică, o relaţie intrapersonală armonioasă, ci şi la necesitatea de organizare a spaţiului şitimpului – „mandatul cultural” despre care vorbea marele teolog român4. Din punctul de vedereal autorului acestor rânduri, avem, de fapt, un mandat cultural-civilizaţional, întrucât dacă prin„cultură” ne referim – pentru a-l parafraza pe profesorul Neagu Djuvara – la cultivarea câmpului,prin civilizaţie, care provine din latinescul civis, vizăm apariţia oraşului, a cetăţii, cu toateprefacerile, economice, sociale, administrative, sacerdotale, politice şi militare, precum şi a uneinoi constelaţii de relaţii. Pentru a fi mai concreţi în expose-ul nostru, vom apela la câtevaîncercări de definire a acestor concepte vaste. În ceea ce priveşte conceptul de cultură, doi antropologi, A.L. Kroeber ș i C. Kluckhohnnu formulează o definiţie a sa, dar spun care este substanţa sa: Cultura constă din pattern-uri explicite şi implicite ale unui comportament dobândit şi transmis prin simboluri şi în favoarea acestuia, constituind realizările distinctive ale grupurilor umane, incluzând întruchiparea lor în artefacte; miezul esenţial al culturii constă în idei tradiţionale (adică derivate şi selectate din punctul de vedere istoric) şi, în special, din valorile ataşate lor; pe de-o parte, sistemele culturale pot fi considerate produse ale acţiunii, iar pe de cealaltă parte, ca fiind elemente care condiţionează acţiunile viitoare.51 Eclesiastul, 3:10.2 Mircea Eliade, Nostalgia originilor, edit. HUMANITAS, Bucureș ti, 1994, trad. C. Baltag, p. 5.3 „Finitul nu poate cuprinde infinitul.” Jean Calvin. Vezi Vocabularul de la finalul lucrării.4 Beniamin Fărăgău, Genesa – Un nume legat de Dumnezeu, ori de „cărămizile şi smoala” realizărilor noastre?,Risoprint, Cluj-Napoca, ed. a doua revizuită, 2009, pp. 13-14.5 A.L. Kroeber ș i C. Kluckhohn, Culture: A Critical Review of Concepts and Definitions, Random House, NewYork, USA, 1952, p. 357. 5
  6. 6. Vizavi de conceptul „cultură”, un alt distins antropolog, Clifford Geertz scrie următoarele: Conceptul de cultură…denotă un pattern transmis istoric de semnificaţii întruchipate în simboluri, un sistem de concepţii moştenite exprimate în formă simbolică, prin intermediul cărora oamenii comunică, perpetuează şi îşi dezvoltă cunoaşterea despre viaţă şi atitudinile faţă de ea.6 În privinţa termenului „civilizaţie”, am ales să reproducem un răspuns mai amplu dat deNeagu Djuvara: Se disting ici şi colo, din zorii Istoriei, mari ansambluri de societăţi a căror viziune asupra lumii, ale căror tehnici, arte şi instituţii conferă popoarelor care le împărtăşesc o coloratură, un stil aparte şi a căror dezvoltare în timp urmează o curbă care, de la un caz la altul, prezintă uimitoare similitudini. Aceste ansambluri, pe care am convenit să le numim civilizaţii, nu acoperă întregul câmp al Istoriei, dar totul se petrece ca şi când civilizaţiile, uneori paralele, alteori succesive, ar forma marile ramificaţii pe care le-a urmat viaţa în avântul ei spre umanitatea superioară. Nenumărate forme de cultură, pline de interes prin ele însele, s-au ivit până azi pretutindeni unde s-au constituit societăţi umane, dar numai aceste mari unităţi pe care le numim civilizaţii şi care, din zorii Istoriei, nu par să fi fost mai mult de vreo douăsprezece, apar ca locurile privilegiate unde, de câteva milenii, se manifestă în modul cel mai dinamic evoluţia spiţei umane. Să convenim, aşadar, să păstrăm termenul civilizaţie pentru a desemna culturile care: 1. Au acoperit o arie geografică relativ întinsă pentru epoca în care au apărut, îmbrăţişând mai multe etnii sau mai multe state organizate; 2. Au realizat o anumită unitate în moravuri, tehnici, arte, credinţe şi care, 3. Dezvoltându-se în general pe o perioadă de peste două mii de ani, au trecut prin fazele aceleiaşi scheme de evoluţie politică. Aceste trei constatări ţin respectiv de ştiinţa istorică, de etnografie şi de morfologia culturilor.7 Însă trebuie adăugat faptul că în om nu există numai mandatele preoţesc şi cultural-civilizaţional, ci în el se află şi necesitatea de a organiza, de a sistematiza şi pune în orânduialăcele încredinţate lui. Altfel spus, mandatele încredinţate omului vor căuta moduri de a semanifesta, de a se învedera. Căderea în păcat a proto-părinţilor noştri, Adam şi Eva, a fost o tragedie cosmică.Probabil că încă mai gravă decât căderea în păcat a cuplului primordial a fost încercarea lor de a-şi acoperi singuri goliciunea. Aceasta este NAŞTEREA RELIGIEI: căzut în păcat, omul încearcăsă se justifice prin fapte, născoceşte moduri de a se reapropia de Dumnezeu, dar prin intermediulunui sistem de acţiuni gândite şi iniţiate de el. Religia omenească astfel zămislită îl are în centrulsău pe om, nu pe Dumnezeu, şi poartă cu sine truda şi nevoinţa omenească, nu harul şi îndurareaacordate gratuit şi abundent de Dumnezeu. În termeni tehnici, religia zămislită de om esteantropocentrică şi antropoforică.6 Clifford Geertz, The Interpretation of Cultures, Basic Books, New York, USA, 1973, p. 89.7 Neagu Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice – Un studiu comparat al civilizaţiilor, edit. Humanitas, Bucureşti, 2008,trad. Şerban Broché, p. 21. 6
  7. 7. Decizia finală a reapropierii, restaurării şi mântuirii oamenilor păcătoşi nu le-a aparţinutlor, ci tot lui Dumnezeu: după Căderea în păcat, El nu a oferit oamenilor o RELIGIE, ci oRELAŢIE şi a declanşat o serie de măsuri de recuperare a creaţiei pângărite şi de restaurare aoamenilor în cadrul unei relaţii de părtăşie, de caldă comuniune. Legămintele biblice, profeţiilemesianice, diferitele acţiuni şi obiecte din Sfintele Scripturi prefigurează aceasta, dar tot în Bibliedescoperim (la fel ca şi în jurul nostru) îndărătnicirea omului în religia sa păcătoasă: închinarea laşarpe (ofiolatria), la aştri (astrolatria), sau la diferite alte obiecte create, eventual la averi,prestigiu, demonstrează aceasta în mod copleşitor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, într-o lucrareviitoare vom expune atât religia falsă omenească, în special închinarea la şarpe, cât şi cele maisemnificative profeţii mesianice care arată acţiunea dumnezeiască de restaurare a omului şi aCreaţiei. Tot acolo, supunându-ne rigorilor impuse de temă, vom arunca o privire asupra relaţiilordintre cultură, civilizaţie şi religie. Totuşi, acum, pentru cititorii care cochetează cu socio-antropologia religiilor, inserăm unpattern al religiozităţii omeneşti. El poate fi folosit – integral sau parţial – pentru observareareligiozităţii multor comunităţi umane. Când vorbim despre „religiozitate”, ne referim laansamblul trăirilor interioare transcendente, mistice, trăiri care se exprimă în comportamente„religioase”8. Aceste comportamente religioase se manifestă în trei moduri9: A. Modul teoretic: 1. Oamenii religioşi („preotul”, „magicianul”, „regele”, „sfântul”) au parte de unele trăiri transcendentale sau mistice, formulează şi elaborează unele concepte, mituri, convingeri, credinţe, doctrine, dogme despre „puteri” (zei, demoni, genii, mana, fetişuri, strămoşi); 2. Oamenii religioşi povestesc aceste concepte, istorisesc miturile, împărtăşesc credinţele, acordă „puterilor” simboluri; B. Modul practic: oamenii religioşi manifestă reverenţiozitate faţă de mediile sacre în care se ascund „puterile” (pietre, copaci, apă, foc, animale etc.), instituie unele moduri de adorare (rituri, acte magice, praznice) sau chiar un cult; C. Modul social: 1. Prin povestire şi manifestarea reverenţiozităţii faţă de puterile reale sau de simbolurile lor, oamenii religioşi stabilesc relaţii sociale, zămislesc comunitatea cultuală şi o organizează: se constituie clanul, confreria, mişcarea, biserica, secta, asociaţia de cult; 2. Comunitatea cultuală se exprimă printr-un anumit comportament cultural, economic, istoric, politic. Aici mai trebuie să amintim ceea ce spunea antropologul Clifford Geertz, citat de ClaudeRivière:8 În legătură cu conceptul „religie”, împărtăşim lamentaţia eruditului istoric al religiilor Mircea Eliade, caredeplângea faptul că „Este regretabil că nu dispunem de un cuvânt mai precis…” Mircea Eliade, Nostalgia originilor,edit. HUMANITAS, Bucureşti, 1994, trad. C. Baltag, p. 5.9 Prelucrare şi dezvoltare după Joachim Wach, Sociologia religiei, Polirom, Iaşi, 1997, trad. Fl. Iorga, studiuintroductiv Nicu Gavriluţă, pp. 48-54; Joseph Mitsuo Kitagawa, În căutarea unităţii – Istoria religioasă a omenirii,Ed. HUMANITAS, Bucureşti, 1994, trad. Claudia Dumitriu, p. 119; şi Claude Rivière, Socio-antropologia religiilor,Polirom, Iaşi, 2000, trad. Mihaela Zoicaş, p. 19. 7
  8. 8. ...religia este un sistem de simboluri care acţionează astfel încât să trezească în oameni motivaţii şi dispoziţii puternice, profunde şi durabile, formulând concepţii de ordin general cu privire la existenţă şi conferind acestor concepţii o aparenţă de realitate atât de credibilă încât motivaţiile şi dispoziţiile respective par să se sprijine numai pe realitate.10 Şi, în final, dacă printre cititorii noştri există persoane interesate de studierea înprofunzimi a religiozităţii vreunei obşti sau populaţii, le recomandăm utilizarea unui pattern şimai detaliat: A. Zei: 1. Teogonie sau teologie; 2. Funcţiile zeilor; B. Cosmologie: 1. Cosmogonie; 2. Funcţiile Cosmosului; C. Antropologie: 1. Antropogonie; 2. Alcătuirea şi statutul omului; 3. Rolurile şi funcţiile omului; 4. Sufletul (sau „spiritul”, „dublul”); D. Forme de manifestare cultuale: 1. Patriarhat, preoţie; 2. Povestirea primordiilor şi/ sau elaborarea miturilor, inclusiv soteriologia (sau chiar mesianismul) sistemului religios studiat; 3. Locaşurile de cult, ca axis mundi sau „centrul lumii”: altare, totemuri, capele, temple, tabernacole; 4. Ritualuri: a. Jertfe: sacrificii, ofrande, libaţii; b. Purificări; c. Liturghii; d. Rugăciuni; e. Muzică sacră: imnuri etc. 5. Alimentaţie pură ritualic; 6. Calendar cultic: praznice şi festivităţi; 7. Divinaţia (aflarea voii zeilor) şi magia; 8. Moartea şi viaţa de apoi, cultul morţilor. Desigur, decuparea şi studierea separată a acestor elemente este dificilă, elesuprapunându-se în mod natural. Lucrarea de faţă exprimă tipul de exprimare teoretică a experienţei religioase aMESIANISMULUI RESTAURATOR, începând cu o privire de ansamblu asupra unor diferitetipuri de mesianism, punctând istoria apariţiei şi dezvoltării afirmaţiilor şi a Mărturisirilor decredinţă, conturând, apoi, unicitatea mesianismului restaurator şi elaborând o schiţă a teologieisale sistematice.10 Claude Rivière, op. cit., p. 19. 8
  9. 9. Să mai adresăm două îndemnuri. Primul este următorul: poate că unii vor ajunge laconcluzia că le sunt utile părţi sau capitole din ea şi vor dori să le întrebuinţeze. Acestora lerecomand să nu se pripească, ci să-şi amintească îndemnul Apostolului: „...Cercetaţi toatelucrurile, păstraţi ce este bun, feriţi-vă de orice se pare rău.”11 Dacă cineva a reuşit să descopereîn această lucrare vreun lucru biblic şi care merită preluat, atunci toată slava Îi revine luiDumnezeu: „Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”12 Al doilea îndemn este ca atunci când vor prelua părţi din schiţă, să-şi amintească legeacopyright-ului dumnezeiesc: De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care îşi ascund13 unul altuia cuvintele Mele. Ieremia, 23:30. Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Evanghelia după Matei, 22:21b. …cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. Epistola către romani, 13:7.11 Epistola întâi către tesaloniceni, 5:21,22.12 Epistola către romani, 11:36.13 Dumitru Cornilescu a tradus eronat acest verset: termenul ebraic ganav (klepto, în Septuaginta) înseamnă „ a fura”,nu „a ascunde”. (Zicând acestea, nu spun că aş fi profet, nici că aceste cuvinte ar fi Cuvântul pur al DOMNULUI, lo-alenu!) 9
  10. 10. SECŢIUNEA I MESIANISMUL CA ARHETIP ŞI FORME DE MANIFESTARE PARTEA I MESIANISMUL CA ARHETIP Psihologia ne-ar spune că Mesia ar fi un arhetip născocit din diverse trebuinţe, cum ar fitrebuinţa de siguranţă şi trebuinţa de a experia sacrul.14 Mai concret, încă din fragedă pruncie, individul uman se întâlneşte cu oameni răi care, deobicei, sunt şi mai puternici decât el, este batjocorit, abuzat şi violentat, experimentând durerea şinedreptatea. Acestea sunt experienţele umane trăite infinit mai des şi mai plenar decât liniştea,tihna, pacea. Ca atare, psihismul individual făureşte un Erou civilizator sau un Rege moral,aşteptat pentru a aduce dreptate şi a-i scăpa pe cei slabi de cei mai puternici.15 Dar viaţa este complicată, şi individul uman se izbeşte de multe necunoscute, areîntrebări, se frământă şi ar vrea să afle nişte răspunsuri... Pe cine să întrebe?... Cine să-l sfătuiascăşi să-l călăuzească? Nu se găseşte, oare, pe undeva, un Înţelept, un Învăţător, un duhovnicpriceput sau un guru?... Aşa se naşte arhetipul Înţeleptului, determinat de nevoia omului de a ficonsiliat. Chiar mai mult, arhetipului sau modelului exemplar Mesia, fie el Eroul (civilizator şi/ sauRăzboinicul), fie el Înţeleptul/ Învăţătorul sau Mentorul, fie el o fuziune a acestora, i se poate dao valoare mai mare prin acordarea unui nimb de sacralitate – vom vedea mai târziu în ce fel şipentru ce motiv. Aşadar, arhetipul Mesia zămisleşte un mesianism individual, conştient sau inconştient,sistematizat sau nu, iar atunci când un număr mare de indivizi au convingeri mesianice şi acesteaseamănă unele cu altele, iar indivizii se asociază şi-şi manifestă convingerile, se declanș ează omiș care mesianică, un mesianism de masă care poate să aibă diferite forme de manifestare:ideologic-politică, filosofică şi artistică, precum şi teologic-religioasă.14 Aplicaţie practică al arhetipului mesianic: o psihologie a religiilor aplicată la populaţii concrete ar spune, de pildă,că Arhetipul par excellence al grecilor şi al civilizaţiei eleniste este Eroul, Războinicul (care s-a perpetuat în decursulveacurilor ajungând astăzi până la noi prin intermediul filmelor cu actorii musculoşi de la Hollywood), pe cândArhetipul evreilor era Înţeleptul, Rabinul care, cu mintea sa, mai degrabă decât cu sabia, despica întunericulignoranţei şi aducea lumina ştiinţei sacre...15 Gândind astfel, individul uman se poate deplasa spre mitogeneză. 10
  11. 11. Când apare un mesianism de masă, sociologii de la instituţiile cu fonduri bogate alocatecercetării vor da năvală să-i studieze diversele sale manifestări sociale, psihologii se vor interesade viaţa psihică, colectivă şi individuală, subliniind calităţile excepţionale ale personalităţiimesianice, iar teologii, din turnul lor de cleştar, vor examina ansamblul de concepte religioase şimodul în care această idee se integrează unei anumite teologii sau istoriei ideilor.1616 Moshe Idel, Mesianism şi mistică, edit. Hasefer, Bucureşti, 1996, trad. Ţ. Goldstein, p. 9. 11
  12. 12. PARTEA A II-A MESIANISMUL CA FORME DE MANIFESTAREI. MESIANISMUL IDEOLOGIC-POLITIC Forma politică de manifestare a mesianismului s-a concretizat în apariţia unor gânditoride genul lui Marx, Engels, Lenin, Gobineau, Chamberlain, Hitler, Mao Zedong etc., în opereleacestora, precum şi în ideologii şi activiştii de partid care le-au călcat pe urme. Sfera decuprindere a aspiraţiilor unora a fost naţională, a altora internaţională. Mesianismul ideologic-politic s-a manifestat, printre altele, şi prin intermediul întemeieriide partide milenariste. Jean-Pierre Sironneau, profesor emerit de sociologie şi antropologie,rezumă: ...Pe de altă parte, altă posteritate, cea a ideologiilor revoluţionare, a reluat, într-un mod mai mult sau mai puţin secularizat, scenariul milenarist; dacă luăm în considerare două ideologii revoluţionare proprii secolului al XX-lea, marxism-leninismul şi naţional-socialismul, regăsim cele patru momente ale scenariului: starea de perfecţiune iniţială, căderea, ruptura mesianică, instaurarea împărăţiei. Comunismul primitiv sau epoca eroică a vechilor arieni sunt echivalente ale Edenului; diviziunea în clase sau amestecul raselor sunt echivalente ale căderii; ruptura revoluţionară violentă evocă acele cataclisme care precedă venirea lui Mesia; instaurarea societăţii fără clase sau a stăpânirii ariene sunt o secularizare a împărăţiei lui Dumnezeu.17 Teoretic, acum, după ce proiectele religiilor politice marxist-leniniste şi naţional-socialisteşi-au demonstrat ineficienţa, omenirea pare să se fi potolit în ceea ce priveşte dorinţa sa abisală dea construi „omul nou”. Însă aceasta este doar o aparenţă: undeva, în laboratoarele puterii oculte,„trans-umanul” îşi aşteaptă momentul în care, pe fondul unei crize mondiale, va apărea pescenă...II. MESIANISMUL FILOSOFIC ŞI ARTISTIC Pe plan filosofic, probabil cel mai coerent discurs mesianic a fost elaborat de Mişcareaintelectuală şi culturală transumanistă.18 Mesianismul artistic este extrem de vast şi de variat, el apărând o dată cu omenirea; aicinu vom vorbi despre modurile în care acesta, sau măcar crâmpeie din el, s-au manifestat în planulartistic, ci ne mărginim să menţionăm ceea ce este poate cea mai reuşită materializare a sa,transpusă în film, cea de-a şaptea artă: ne referim la „Războiul Stelelor” şi faimoasa trilogie„Stăpânul Inelelor”. Scriitori şi scenarişti au identificat în mod strălucit arhetipul mesianic, auelaborat o întreagă mitopoeză, iar regizori şi actori care au beneficiat de fonduri imense au atinsplenitudinea vizualului şi au indus mesianisme artificiale; un exemplu foarte recent: la17 Jean-Pierre Sironneau, Milenarisme şi religii moderne, edit. DACIA, Cluj-Napoca, 2006, trad. I. Lascu, pp. 18-19.Vezi şi comentariul lui Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 2000, trad. T.Mochi, p. 21-23, 148-152.18 A se vedea articolul de popularizare http://en.wikipedia.org/wiki/Transhumanism 12
  13. 13. recensământul desfăşurat în luna noiembrie 2011 din Republica Cehă, 15.000 de cetăţeni audeclarat că religia lor este cea Jedi, desprinsă din filmul ştiinţifico-fantastic „Războiul stelelor”.Comentariile sunt de prisos... „Clerul” acestor mesianisme care, deşi sunt două, este unul, este alcătuit din oameni „desucces” (sau care îl mimează foarte bine), de genul unor regizori, scenarişti, actori, sportivi,cântăreţi, oameni de cultură, politicieni, chiar militari de carieră, oameni care sunt capabili săidentifice expectaţiile mesianice ale maselor largi şi să le hrănească, lăsând impresia că îşi asumămisiuni eliberatoare.III. MESIANISMUL TEOLOGIC-RELIGIOS A. Mesianismul religiilor mondiale Mai întâi de toate, în legătură cu conceptul „religie”, împărtăşim lamentaţia erudituluiistoric al religiilor Mircea Eliade, care deplângea faptul că „Este regretabil că nu dispunem de uncuvânt mai precis…”19 pentru a comunica acest univers conceptual. Însă, neavând alt termen,momentan lucrăm cu noţiunile existente. Revenind: forma „religioasă” de manifestare a mesianismului s-a concretizat în apariţiaunor gânditori de genul lui Buddha, Zoroastru, Confucius, Iisus, Mahomed etc., în operele lor, înraportarea lor la conceptul de stat, cultură şi civilizaţie, precum şi în cler (imami, guru, călugări,preoţi etc.). Mesianismul teologic-religios poate fi descoperit foarte uşor în religiile mondiale:budismul, hinduismul, zoroastrismul, taoismul, iudaismul, creştinismul şi islamismul şiit. Acestereligii, care pot fi denumite generic mesianice, au o perspectivă oarecum unitară asupra lumii; eleconsideră că starea lumii este deznădăjduit de decăzută şi că eforturile omeneşti singulare nu pots-o salveze, astfel încât este necesară o intervenţie printr-un om (eventual de obârşie divină),selectat special şi susţinut de Divinitate, un Răscumpărător şi un Mântuitor. Acest om, în budismeste denumit Maitreya, hinduismul îl denumeşte Kalki, zoroastrismul îl denumeşte Saoşyant,taoismul îi spune Li Hong, islamismul şiit îl denumeşte Mahdi, iudaismul îl denumeşte Mesia, iarcreştinismul – Hristos.20 El va restaura lumea, o va face mai bună, mai dreaptă, mai pură, maifrumoasă. Aşadar, nădejdea caldă, nutrită şi întreţinută de unii că, la un moment dat, cândva, într-un viitor nedesluşit, pe Pământ se va instaura o epocă luminoasă, slăvită, de pace universală, deprosperitate, de fericire, o „epocă de aur”, este o nădejde sau o expectaţie mesianică. Printre cei care au nădejdi mesianice există unii care conştientizează faptul că Mesia nuare sarcina de a salva lumea singur, făcând-o mai bună, mai dreaptă, mai frumoasă şi mai pură, cile-a adresat şi oamenilor invitaţia de a participa la acest efort. Întrucât Mesia are un nimb desacralitate, El îi poate face mai buni, mai drepţi, mai frumoşi şi mai puri pe cei care-l urmează şicare, pe măsura străduinţelor lor de a metamorfoza lumea, de a o sfinţi şi restaura, devin maibuni, mai drepţi, mai frumoşi şi mai puri. Unii, puţini, îşi asumă această misiune şi, prin acţiunilelor concrete, vor să urgenteze instaurarea epocii mesianice.19 Mircea Eliade, Nostalgia originilor, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 1994, trad. C. Baltag, p. 5.20 Articolul de popularizare „Messianism”, din Wikipedia, the free encyclopedia. 13
  14. 14. B. Mesianismul iudaic al Tanaħ-ului În iudaism, Sfânta Scriptură este alcătuită dintr-un set de cinci cărţi scrise de Moşe21,denumite Torah (Legea/ Instrucţiunea), din Nevi’im, cărţile Profeţilor şi din K(e)tuvim22 (celelaltescrieri, Hagiografele). Împreună, acestea formează Tanaħ-ul, termen provenit din acronimeleevreieşti Torah, Nevi’im, Ketuvim. Scrierea acestui corpus de opere literare s-a încheiat prin anii415 î.e.n. şi, printre alte învăţături, el conturează un personaj misterios, denumit Mesia. Pentru aidentifica persoana acestui Mesia, trebuie ca, în cadrul Tanaħ-ului, să pornim de la câtevaconsideraţii etimologice, să vedem contextele în care se vorbeşte despre ele şi să extragemînvăţăturile lor. Mai întâi, în limba ebraică există substantivul maşiyaħ care provine din verbul maşaħ, alcărui participiu este maşuaħ. În Tanaħ acest termen apare de 39 de ori şi, cu două excepţii (Isaia,21:5 şi Ieremia, 22:14), ideea conţinută este aceea a consacrării sau sacralizării, adică a puneriideoparte a unor lucruri sau persoane pentru scopuri sacre. Substantivul maşiyaħ (Strong H 4899),însă, desemnează un „uns”, un om uns cu untdelemn23 (simbol al Duhului Sfânt, Ruaħ ha-Qodeşdin Isaia, 61:1), un om pus deoparte, sfinţit, consacrat pentru a sluji fie în calitate de profet 24, fieca Mare Preot25, fie ca rege26. În cazuri foarte speciale, iudaismul asistase la fuziunea într-unsingur om a două dintre aceste slujbe dumnezeieşti: Melħiţedeq fusese rege şi preot, Moise fuseseprofet şi preot, David fusese rege şi profet şi, la un eveniment special, îmbrăcase şi efodulpreoţesc (II Samuel, 6:14). Natura acestui Mesia era destul de enigmatică, el urmând a fi un om înzestrat cu multiplecalităţi înnăscute (sau virtuţi dobândite?), totalmente superior, deosebit de elevat, un Salvator,probabil de obârşie regală. De ce se credea că Mesia va fi de obârşie regală? Pasaje de genul ISamuel, 2:10,35, Psalmii, 2:2; 20:6; 28:8; 84:9, Habacuc, 32:13, Daniel, 9:25,26 portretizează unrege uns de YHWH pentru a domni, dar chipul acestui rege se vede mai bine în titlul „SlujitorulDOMNULUI” (ebed-Yahu). Primul rege „uns al DOMNULUI” (maşiyaħ YHWH) a fost Saul (ISamuel, 24:6/7,10/11; 26:9,11,16,23; II Samuel, 1:14,16), pentru ca începând cu momentul ISamuel, 16:13, David să devină „unsul DOMNULUI”. Profeţia pe care DOMNUL o rosteşte în IISamuel cu privire la David şi la descendenţii săi, aşa-numitul legământ davidic, expune faptul căîmpărăţirea acestora era promisă în veci, şi la fel ș i faptul că urmau să aibă un regat, o împărăţienesfârşită în timp şi spaţiu. Psalmul 89 este un comentariu asupra măreţei promisiuni făcute în IISamuel, 7, clarificând conceptul de legământ pe care YHWH îl făcuse cu David, acesta fiind„alesul”, „slujitorul DOMNULUI” (Psalmii, 89:3/4, 4/5, 35; 132:10), întâiul Său născut şi celmai înălţat dintre regii Pământului (89:27/28), al cărui „tată” urma să fie Însuşi Dumnezeu(89:26/27). Acesta este prototipul mesianic regal şi acesta era Mesia pe care îl aştepta iudaismuldin perioada celui de-al doilea Templu.21 Cele cinci cărţi ale lui Moise (ebr., Moşe): Ħamişah ħumşe Torah (ebr.), Pentateuħ (gr.). Vezi Vocabularul de lafinalul lucrării.22 Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.23 În versiunea Septuaginta (LXX), traducerea în limba greacă a Tanaħ-ului făcută în Alexandria prin anii 250 î.e.n.de către 70-72 de cărturari evrei pentru Ptolemeus Philadelphus, conceptul este redat prin ħristos, „unsul” (Strong G5547).24 Navi (ebr.). A se vedea Deuteronomul, 18:15; I Regi, 19:16; Isaia, 55:4.25 Cohen Gadol (ebr.) A se vedea Leviticul, 4:5,16; Psalmii, 110:4.26 Meleħ (ebr.). A se vedea I Samuel, 24:6,10; Psalmii, 2:6; Zaharia, 9:9. 14
  15. 15. C. Mesianismul iudaic contemporan Teoretic, mesianismul iudaic este o mişcare alcătuită din evrei care au ajuns să creadă căIisus, Yeşua din Nazareth, este, într-adevăr Mesia cel prevestit prin profeţii din Sfintele Scripturiale Tanaħ-ului (aşa-numitul „Vechi Testament”), dar nu s-au afiliat nici unei biserici de ne-evrei,ci au ales să-şi păstreze elementele de identitate etnică, lingvistică, istorică, culturală, inclusivobiceiurile şi tradiţiile.27 Această mişcare a fost iniţiată în vremurile moderne, dar a devenitvizibilă mai ales în perioada contemporană. Acest mesianism iudaic contemporan a generat şi o teologie specifică, a cărei definiţie delucru, aşa cum este văzută de rabbi dr. Mark Kinzer, preşedinte al Messianic Jewish TheologicalInstitute, este următoarea28: Teologia iudaică mesianică este reflecţia disciplinată asupra caracterului, voii şi lucrărilor lui Dumnezeu, şi asupra relaţiei lui Dumnezeu cu Israelul, Neamurile şi întreaga creaţie, în lumina alegerii dumnezeieşti irevocabile a Israelului pentru a fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt şi a lucrării creatoare, revelatoare şi răscumpărătoare a lui Dumnezeu în Mesia Yeşua. Teologia iudaică mesianică este înrădăcinată în revelaţia dumnezeiască (Torah), urmărită într-un context al vieţii şi tradiţiei comunitare iudaice şi într-o conversaţie respectuoasă cu întreaga tradiţie teologică creştină, precum şi informată de rugăciune, de experimentarea lumii şi de toate sursele disponibile ale cunoaşterii şi înţelegerii omeneşti.29 Viaţa de credinţă a acestor evrei este cea mai grea, şi asta din mai multe motive obiective. În primul rând, un evreu mesianic trebuie să-şi pună întrebări identitare deosebit degingaşe: „Sunt eu un evreu care a ajuns să creadă în mesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sadumnezeiască, sau sunt eu un credincios în mesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sa dumnezeiască,credincios care s-a născut evreu?... Ce mă defineşte, apartenenţa mea la o etnie sau credinţa? Îladaug pe Yeşua la ebraismul meu, sau adaug ebraismul meu la Yeşua?... Şi cum să plasez într-unsistem de relaţii corecte Sfintele Scripturi (inclusiv Noul Testament) cu moştenirea mea istorică,culturală şi teologică (inclusiv Talmud-ul)?”30 Aceste întrebări au şi o prelungire dureroasă, provenită din experienţa şi gândireaevreiască. De exemplu, există o maximă care spune Kol Yisrael arevim ze ba-ze, adică „Toţievreii sunt răspunzători unii pentru alţii”. Datorită implicaţiilor teologice majore, precum şi apersecuţiilor pe care creştinii (sau, mai corect, „creştinii”) le-au săvârşit în istorie împotriva lor,evreii consideră că un evreu care a început să creadă în mesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sadumnezeiască şi-a renegat etnia şi moştenirea sa etnică, culturală, istorică, chiar a apostaziat. Elva fi ostracizat, „retezat” din iudaism şi se va întreba: „Cum trebuie să mă relaţionez la evrei, caresunt acceptaţi dacă sunt ortodocşi, reformaţi, liberali, atei, comunişti, chiar budişti sauhomosexuali, dar îi resping pe cei care au ajuns să creadă în Yeşua? Mai sunt ei sunt co-etniciimei, confraţii mei?”27 A se vedea, de pildă, http://www.mesianic.ro/cemo/index.php?menu_id=2&lang=ro28 Rabbi Dr. Mark Kinzer, în http://www.youtube.com/watch?v=UqjWf4ldPgY29 Millard J. Erickson ar fi spus, probabil, că primul paragraf al acestei definiţii de lucru mărturiseşte despre doctrineşi convingeri, iar al doilea insistă asupra sentimentelor şi atitudinilor, precum şi asupra unui modus vivendi, asupraunui tip de comportament şi stil de viaţă conform unui anumit Weltanschauung. A se vedea lucrarea sa, ChristianTheology, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA, second edition, ninth printing, 2006, p. 20-21.30 În foarte rare cazuri, unei întrebări greşite i se poate da un răspuns corect, dar nu aici. Întrebarea nu este „Ce a fostmai întâi, oul sau găina?”, adică nu este vorba despre anterioritate temporală şi devenire ontologică, pentru că însfatul Celui Preaînalt acestea erau simultan şi din veşnicii. 15
  16. 16. În al doilea rând, evreul mesianic trebuie să-şi pună şi alte întrebări legitime, care vizeazărelaţii: „Întrucât am ajuns să fiu, simultan, atât evreu, cât şi un om care crede în mesianismul luiYeşua şi în filiaţia Sa dumnezeiască, cum trebuie să mă relaţionez la creştini, care afirmă că au osingură credinţă, cea în mesianismul lui Iisus şi în filiaţia Sa dumnezeiască, dar sunt fărâmiţaţi înmii de grupări, adunări, confesiuni şi religii?... Avem o experienţă religioasă comună sau avemdouă « religii » diferite?... Observ că, cu foarte puţine excepţii, bisericile creştine nu văd cu ochibuni faptul că un evreu care a ajuns să creadă în mesianismul lui Yeşua şi în filiaţia Sadumnezeiască continuă să facă brit milah (circumcizia), să respecte şabatele şi prazniceleevreieşti, să poarte talith şi kipah, să mănânce kaşer etc. Nemărturisit, bisericile creştine auaşteptarea ca un evreu care crede în Yeşua să se deznaţionalizeze, să devină nu evreu« mesianic », ci evreu creştin. Şi mai observ că, pe alocuri, bisericile creştine fac diferite tipuri depresiuni asupra evreilor care cred în Yeşua.” În al treilea rând, ca şi cum presiunile descrise mai sus nu ar fi fost îndeajuns,comunităţile de credinţă ale evreilor mesianici care, de prin anii 1960, în SUA, au devenit tot maimulte şi mai vizibile, au fost luate cu asalt de către hoarde de ne-evrei care proveneau din mediifoarte diverse, russeliste, adventiste, catolice, carismatice, sau chiar non-religioase, care aveaumotivaţii diferite, aşteptări diverse şi intenţii variate şi care au solicitat să devină membri.Credem că nu mai este nevoie să spunem că aceşti ne-evrei care au decis să trăiască „mesianic”nu şi-au părăsit bagajele culturale la intrarea în sinagoga mesianică şi, având o pondere de circa90% dintre cei care se închină într-o asemenea sinagogă, ci au transformat-o într-o„bisericagogă” şi au ajuns să se ciorovăiască în legătură cu kipah, talith, alimentaţie kaşer şicircumcizie... Poţi lua o cioară, o poţi vopsi în culori stridente şi poţi pretinde că este papagalexotic: ea va rămâne o cioară vopsită... La fel, poţi lua un român turmentat de iudaism, îi poţitufli o kippah pe cap, îi poţi arunca un talith pe umeri, el va rămâne tot român, şi încă unul care-şireneagă etnia dată lui de Dumnezeu... Probabil că privind asemenea manifestări, unii evreimesianici se simt asediaţi şi simt că asistă la transpunerea în viaţă a dictonului „Dacă nu-i poţiînvinge, uneşte-te cu ei!”... Pe fondul tuturor acestor frământări, evreii mesianici au problematizat uneori prea puţinmatur spiritualiceşte şi au dat răspunsuri în consecinţă. 16
  17. 17. PARTEA A III-A IUDAISM RABINIC, CREŞTINISM ŞI MESIANISM RESTAURATOR – O SCHIŢĂ COMPARATIVĂ Paginile următoare conturează un tip de mesianism unic, cel restaurator. Când spunem„unic”, prin aceasta nu înţelegem că mesianismul pe care-l prezentăm ar fi superior calitativ,conceptual şi sistemic, tuturor celorlalte „mesianisme” schiţate mai sus, dar nu este nici inferior.Mesianismul restaurator este distinct de ele, adică diferit de ele, dar are şi trăsături comune cuele... şi nici nu ar fi putut fi altfel, deoarece emergenţa sa nu are loc într-un vid conceptual,„religios”, politic, filosofic, artistic, cultural etc. Prin urmare, în cele ce urmează, prezentămmesianismul restaurator. Mai întâi de toate, inserăm Proto-Evanghelia din Genesa, capitolul 3, când Dumnezeu,vorbind cu şarpele (sau Şarpele) imediat după catastrofa Căderii în păcat, a rostit următoarelecuvinte în auzul perechii primordiale: Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; El îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.31 Genesa, 3:15. Această Proto-Evanghelie trebuie citită în contextul său, din care face parte şi versetul 20:„Adam a numit-o Eva pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii”, or Eva, Ħavah,înseamnă „viaţă”. Sacrul despre care amintea ilustrul savant Mircea Eliade nu este doar un stadiuîn istoria conştiinţei, ci este un element în structura sa, înzidit de Creator, după cum am precizatla început, dar arhetipul Mesia cu tot ceea ce însumează el, sentimentul nevoii de un Mesia,intuiţia că El există, convingerea că El va veni şi va aduce eliberare, nu a existat în om de laapariţia acestuia şi nici nu este o născocire provenită din trebuinţele umane care aveau nevoie deun Mântuitor, un Răscumpărător, şi şi-au plăsmuit unul să le fie de alinare sufletească, ci a apărutimediat după rostirea dumnezeiască de mai sus şi dăinuie, conştient sau nu, în ADN-ul spiritual alfiecărui om şi încă din acele vremuri. Această afirmaţie categorică are un corolar cu două faţete: Sfintele Scripturi (vom vedeamai jos ce înţelegem prin această sintagmă) şi arhetipul Mesia au, ambele, caracter obiectiv.Sfintele Scripturi sunt revelate în chip dumnezeiesc (după cum vom demonstra în lucrare), iarnevoia de Mesia există, identificată sau nu, în toţi oamenii care suspină din cauza greutăţilorvieţii actuale şi-şi închipuie că ceva mai bun va să vie. Dar această ultimă propoziţie mai trebuie prelungită cu o afirmaţie categorică: avândînzidite în ei sacrul şi intuiţia mesianică, după cum scriam la început, oamenii le-au topitîmpreună, le-au modelat şi şi-au făurit sisteme de închinare, culte, religii, ideologii politice,sisteme filosofice în care se identifică clar sacrul, sau chiar reminiscenţe ale promisiunii originalecu privire la mântuire, dar o teologhisire corectă şi coerentă despre Mesia se poate face numai pebaza adevărurilor revelate ale Bibliei. Aşadar, religiile politice marxist-leniniste şi naţional-socialiste, intuiţiile mesianice ale budismului, hinduismului, zoroastrismului, taoismului, şi31 http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa3 17
  18. 18. islamismului şiit sunt eronate, acestea nefiind fundamentate pe adevărul revelat al SfintelorScripturi. În ceea ce priveşte mesianismul iudaic al Tanaħ-ului, lucrurile stau diferit: Tanaħ-ul paresă vorbească uneori despre Mesia ca fiind om, iar alteori ca fiind YHWH Însuşi. Tanaħ-ul este,într-adevăr, revelat de YHWH, dar nu este revelaţia completă; modul în care identitatea şilucrarea lui YHWH se suprapun cu cele ale lui Mesia, precum şi pasajele în care identitatea şilucrarea lui YHWH pur şi simplu coincid cu cele ale lui Mesia, aducând la lumină identitateadumnezeiască clară a lui Mesia, sunt găsite în corpus-ul de scrieri denumit „Noul Testament”sau, mai corect, cărţile Legământului Înnoit [gr., He Kaine Diatheke, ebr., Ha-B(e)riyt32 ha-Ħadaşah33]. Acest corpus suplimentar de 27 de cărţi redau deosebit de fidel iudaismul secolului I e.n.,inclusiv „evenimentul cristic”, adică naşterea, viaţa, slujba, moartea, învierea şi înălţarea luiYeşua Noţri, Iisus din Naţereth-ul provinciei evreieşti ha-Galil (latinizată în „Galileea”). Corpus-ul acesta poate fi considerat pe drept cuvânt a fi o prelungire organică a Tanaħ-ului nu pentru căar fi scris de evrei contemporani acelor întâmplări, ci din mai multe motive, dintre care unulimportant, de factură teologică, este cel al împlinirii în Yeşua a zeci de profeţii mesianiceconsemnate în Tanaħ.34 Făcând această afirmaţie, am ajuns la momentul în care trebuie să vedem care suntrelaţiile dintre mesianismul restaurator pe care-l declarăm şi mesianismul iudaic contemporan. După cum am văzut, mesianismul iudaic este o mişcare alcătuită din evrei care au ajuns săcreadă că Iisus, Yeşua din Nazareth, este, într-adevăr Mesia cel prevestit prin profeţii din Tanaħ-ului, dar nu s-au afiliat nici unei biserici de ne-evrei, ci au ales să-şi păstreze elementele deidentitate etnică, lingvistică, istorică, culturală, inclusiv obiceiurile şi tradiţiile. Convingereanoastră fermă vizavi de aceştia este aceea că ei trebuie susţinuţi în rugăciuni în dificila misiunecare le-a fost încredinţată, trebuie încurajaţi în vederea decelării interogaţiilor semnificative şiasistaţi în elaborarea răspunsurilor conforme Sfintelor Scripturi. În acelaşi timp, unele comunităţi de evrei mesianici au ales să includă în liturghia lorelemente (rugăciuni, de pildă) provenite din cultul de la Templu, sau să aprindă candelele vineriseara, la intrarea în şabat, să gătească anumite mâncăruri cu anumite ocazii specifice, şi să cântemelodii specifice acestor prilejuri. Ei adaugă, aşadar (sau, mai rău, inventează) obiceiuri culturale(dansuri „davidice”35) sau amestecă în teologia lor rostiri cabalistice împreună cu cele scripturale.Relaţiile dintre Sfintele Scripturi şi cultura în care trebuie ele întrupate prin trăirea zilnică sunt unsubiect extrem de spinos, întrucât vizează interferenţele dintre mandatul preoţesc şi cel cultural al32 Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.33 Ha-B(e)riyt ha-Ħadaşah: Noul Testament sau, mai corect, Legământul Înnoit. Sintagma, în integralitatea sa, sereferă la Legământul mântuitor pe care, în suveranitatea Sa, YHWH îl oferă Yisraelului şi în care pot fi incluşi,„altoiţi”, şi goyim-ii, ne-evreii. Cărţile scrise de şeliaħim-i, apostolii lui Yeşua, tratează înnoirea acestui Legământ. Înliteratura şi discuţiile teologice Ha-B(e)riyt ha-Ħadaşah/ Legământul Înnoit/ He Kaine Diatheke/ Noul Testament sereferă uneori la Legământ ca act sacru şi soteriologic, instituit de Yeşua, dar de cele mai multe ori vizează numai cele27 de cărţi care alcătuie Noul Testament: Evanghelia după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, Faptele apostolilor,împreună cu Epistolele apostolilor şi cu Apocalipsa. Aici ne referim la aceste cărţi, nu la Legământul soteriologic.34 Din acest punct de vedere, suntem de acord cu maxima Fericitului Augustin: „Noul Testament în Vechiul e ascuns,Vechiul Testament în cel Nou e revelat.”35 Sfintele Scripturi scriu fără echivoc că regele-psalmist a dansat (II Sam. 6:14). Dar oare arăta dansul său spontanaşa cum se dansează astăzi în comunităţile iudaice mesianice, unde femeile dansează cu bărbaţii într-un soi de horă?Dansul este o formă de bucurie îngăduită chiar şi la evreii ultra-ortodocşi (ħaredim), dar există cel puţin buna-cuviinţă a segregării de gender, adică bărbaţii dansează cu bărbaţii, iar femeile, separate de bărbaţi printr-o cortină,dansează numai cu femeile. 18
  19. 19. credincioşilor, dar, cu siguranţă, dacă nu se examinează atent aceste relaţii şi nu se vegheazăasupra purităţii doctrinare, ci se îngăduie importuri culturale necuvenite, se va ajunge laconştientizarea îndureratei rostiri apostolice: dospeala, chiar puţină, face ca toată plămada sădospească36, cu toate relele, impurităţile şi strâmbăciunile aduse de acest amestec. Spuneam că, intr-adevăr, relaţiile dintre Sfintele Scripturi şi cultura în care trebuie eleîntrupate sunt un subiect extrem de spinos; ca atare, se ridică întrebarea: cum trebuie procedat?Există vreun filtru, vreun criteriu de selecţie? Ajungând înaintea unei asemenea întrebări, Martin Luther a spus. „Tot ceea ce Scripturanu interzice, înseamnă că îngăduie”. Răspunsul lui Jean Calvin a fost exact invers, fiind normativpentru mulţi reformaţi care-şi iau credinţa în serios: „Tot ceea ce Scriptura nu prevede, înseamnăcă interzice”. Iar H. Richard Niebuhr a prezentat relaţiile care se pot stabili între Hristos şicultură: „Hristos împotriva culturii”, „Hristosul culturii”, „Hristos superior culturii”, „ParadoxulHristos şi cultură” şi, finalmente, a recomandat viziunea „Hristos, transformatorul culturii”. Cumvede autorul acestei lucrări răspunsul? Pentru a da acest răspuns, trebuie să prezentăm convingerile noastre doctrinare:mesianismul restaurator creşte din acelaşi sistem rădăcinos ca şi iudaismul rabinic modern (învariatele sale forme) şi creştinismul (fie el tradiţional, evanghelic, protestant sau neo-protestant)dar, din câte vom vedea, are o individualitate proprie şi distinctă şi nu se confundă cu acestea.Lecturarea schiţei doctrinelor mesianismului restaurator, prezentate aşa cum o face teologiasistematică, va facilita receptarea ulterioară a convingerilor noastre privitoare la relaţiile dintreSfintele Scripturi, credinţa trăită cotidian şi cultură.I. DESPRE SFINTELE SCRIPTURI (BIBLIOLOGIE) Iudaismul rabinic crede că Biblia este compusă doar din cărţile Tanaħ-ului, adică Legea,Profeţii şi Scrierile (Torah, Nevi’im, Ketuvim). Creştinismul crede că acest corpus se numeşte „Vechiul Testament” şi la el mai adaugăunul: „Noul Testament”. Mesianismul restaurator afirmă că Tanaħ-ul este format din cărţile Legii, ale Profeţilor şiScrierilor (Hagiografele), împărţite aşa cum le împarte iudaismul rabinic, şi nu cu un „VechiTestament”; mieii jertfiţi în vechime nu-şi făceau testamentul, ei erau jertfiţi în vederea validăriisau confirmării unui legământ. La acest corpus, mesianicii acceptă încă unul, format din cărţileLegământului Înnoit; în seara anterioară arestării Sale, Iisus, Yeşua, nu şi-a făcut testamentul,deci nu avem un Nou Testament, ci a înnoit Legământul din Ieremia, 31:31-34.II. DESPRE DUMNEZEU (TEOLOGIE) Pornind de la afirmaţia din Deuteronomul, 6:4: „Ascultă, Yisraele: YHWH, Dumnezeulnostru, YHWH este unul” (traducere ad-litteram) şi alte pasaje, iudaismul rabinic (ortodox)susţine monoteismul strict.3736 Epistola către galateni, 5:9.37 Credincioşii care se închină în acord cu această convingere nu sunt numai monoteişti, ci chiar monolatri. 19
  20. 20. Creştinismul citeşte şi „Noul Testament” şi, pe lângă aluzii trinitariene în VechiulTestament, descoperă alte afirmaţii mai concret trinitariene în Noul Testament. Astfel,creştinismul se afirmă a fi tot monoteist, dar de tip trinitarian. Mesianismul restaurator este monoteist trinitarian, iar în plan doxologic închinarea seaduce Tatălui, în Numele lui Yeşua Mesia, prin Duhul Sfânt.III. DESPRE IISUS/YEŞUA (CRISTOLOGIE SAU MESIANOLOGIE) Iudaismul rabinic (ortodox) Îl consideră un înşelător, şi nu-L denumeşte Yeşua, aşa cumse numea, ci Yeşu’, după iniţialele care provin de la nişte cuvinte care, traduse, înseamnă: „Fie caNumele Său să fie şters pe vecie!” Eventual, în cel mai fericit caz, unii credincioşi mozaici credcă Yeşua a fost un rabin demn de a fi luat în seamă, dar evreii religioşi nu concep că DumnezeuS-ar fi putut înomeni vreodată, adică ar fi putut deveni om. „Iisus a fost Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Fiul luiDumnezeu!” strigă creştinii în cor. „Şi cine nu crede aceasta este un eretic şi este anathema!”,mai adaugă unii, dar mai degrabă în ș oaptă. (De ce să deranjeze procesul de ecumenizare numaidin cauza acestui adevăr?...) Mesianismul restaurator declară categoric că Yeşua este Mesia cel prevestit de profeţiiDOMNULUI din Tanaħ (este doctrina centrală a sistemului nostru teologic), El este Fiulînomenit al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, de aceeaşi esenţă cuTatăl şi co-etern cu El.IV. DESPRE DUHUL SFÂNT (PNEUMATOLOGIE) Iudaismul rabinic Îl asimilează cu Dumnezeu, în timp ce creştinii cred că El are opersonalitate de sine stătătoare, fiind chiar a treia Persoană din Dumnezeire. Ei maiproblematizează dacă Duhul purcede de la Tatăl şi de la Fiul, Iisus, având două surse deprocesiune ekporeutică, sau numai una, purcezând numai de la Tatăl. Mesianismul restaurator crede, ca şi creştinii, că Duhul lui Dumnezeu este într-adevărDumnezeu, purcezând numai de la Tatăl şi distinct de El, fără a fi esenţialmente diferit de Acesta.V. HAMARTIOLOGIA SAU DOCTRINA PĂCATULUI Iudaismul rabinic crede că în fiecare om există o înclinaţie bună (yeţer ha-tov) şi una rea(yeţer ha-ra) şi principalul este să urmezi impulsurile înclinaţiei bune. În definitiv, Creatorul afăcut omul bun, după chipul şi asemănarea Sa, şi porunca de a stăpâni peste păcat a fost rostită deEl şi după ce Adam căzuse în păcat, nu (Genesa, 4:7)?...Deci evreii nu se consideră păcătoşi dinnaştere, ci accentuează Imago Dei în fiinţele umane. Creştinii evanghelici şi (neo-)protestanţi, dimpreună cu mesianismul restaurator sesizeazăefectele distrugătoare pe care o asemenea convingere o poate avea asupra soteriologiei şi aescatologiei şi afirmă că de la Căderea în păcat a proto-părinţilor noştri, omul s-a născut virusatde păcat în toate componentele fiinţei sale. 20
  21. 21. VI. DESPRE MÂNTUIRE (SOTERIOLOGIE) Concepţia despre om, antropologia susţinută de fiecare dintre tabere, dacă omul estepăcătos sau nu, determină categoric o anumită soteriologie, pe care o vom prezenta puţin maidetaliat. Mulţi evrei astăzi sunt non-religioşi şi ei interpretează mântuirea uitându-se la Biblie(exemplul clasic: cartea Exodul), dar nu din punctul de vedere teologic, ci din cel istoric şicorporativ: Dumnezeul care a izbăvit atunci poporul Israel a acordat o mântuire naţională, oizbăvire de o calamitate, a redat libertatea, a eliberat un popor. Dar această libertate nu epersonală şi n-are nimic de-a face cu refacerea unei relaţii, de restaurarea unei legături personale. Evreii credincioşi, însă, respectă preceptele unui iudaism care nu mai este mozaic, cirabinic: ei nu mai au Templu, Mare Preot şi jertfe, dar sunt conştienţi că păcatul trebuie ispăşit. Eicred că păcatele personale săvârşite de fiecare om pot fi ispăşite prin regretarea lor, prinmărturisirea şi abandonarea păcatului şi compensarea sa prin post şi fapte bune, milostive, şiresping convingerea mesianicilor şi a creştinilor că un Om ar putea să moară ca ispăşire, casacrificiu substitutiv pentru păcatele altora. În ceea ce priveşte rugăciunea: evreii consideră că rugăciunile lor ajung direct laDumnezeu, nu este nevoie de vreun Mijlocitor sau intermediar între om şi Dumnezeu. Bref, evreii cred că mântuirea omului se află înlăuntrul lui, în cadrul capacităţilor sale,care trebuie exercitate. Pe de-altă parte, creştinii evanghelici şi (neo-)protestanţi, dimpreună cu mesianismulrestaurator sunt convinşi că, o dată ce omul este păcătos în sine însuşi, el are nevoie de omântuire venită din exteriorul său şi, dacă ea este în afara sa, el trebuie să şi-o însuşească cumva,altfel rămâne pierdut pe veci. Astfel că afirmaţia categorică pe care creştinismul evanghelic şi(neo-)protestant o face în comun cu mesianismul restaurator este următoarea: „omul este păcătosşi orice încercare de a-şi ispăşi păcatele este imperfectă. Mântuirea omului se găseşte în afara lui,oferită numai pe baza harului divin, şi însuşită prin pocăinţa de păcat şi credinţa în jertfaispăşitoare a lui Iisus/ Yeşua. Când Îl primeşti pe Iisus/ Yeşua în fiinţa şi în viaţa ta ca Stăpân de care asculţi şiMântuitor, El te regenerează; adică, la natura ta veche, păcătoasă, altoieș te şi o natură nouă,dumnezeiască şi te aduce la o stare dreaptă, de neprihănire, înaintea lui Dumnezeu.” Altfel spus, Evanghelia în care cred mesianicii şi creştinii (neo-)protestanţi spune căpentru a fi mântuit, omul are nevoie de intervenţia harică a lui Dumnezeu, care regenerează omulşi-i oferă refacerea relaţiei rupte de acesta prin păcat. Pe lângă asta, mesianicii şi creştinii evanghelici şi (neo-)protestanţi cred că rugăciunile lornu ajung direct la Dumnezeu, ci sunt intermediate de un Mijlocitor, Yeşua/Iisus. Distanţarea între mesianici şi unii creştini apare, totuşi, atunci când se ridică unii creştinicare cred şi propovăduiesc că mântuirea este numai prin har şi Legea nu mai este valabilă, decipot trăi cam cum vor, ca antinomieni. Mesianismul restaurator, atent la Legea dată de Cel Preaînalt în Tanaħ, spune:„Evanghelia spune că mântuirea nu e PRIN fapte, dar nu-i FĂRĂ fapte”, şi apelează la Epistolalui Yaakov, care pentru antinomieni este deranjant de canonică... 21
  22. 22. VII. DESPRE LUCRURILE VIITOARE (ESCHATOLOGIE) Eschatologia rabinică modernă nu este foarte precisă în această privinţă, dar unii sperăîntr-un tikun ha-olam, o restaurare a tuturor lucrurilor, o înnoire a lor, dar prin eforturi umanecolective, conjugate. Aşteptarea creştinilor evanghelici şi (neo-)protestanţi este, în general, aceea ca Hristos să-i „răpească”, să meargă în Cer şi să domnească de la distanţă pe Pământ, sau pe vreo stea, planetăsau măcar asteroid, după Necazul cel mare şi Mileniul cărţii Apocalipsa (pe care, dacă nu estemetaforic, oricum nu prea ştiu unde să-l plaseze). Fără a dogmatiza, Mesianismul restaurator susţine revenirea lui Yeşua Mesia pe MunteleMăslinilor, şi împărăţirea Sa din Yeruşalayim-ul pământesc, peste care se va pogorî cel ceresc.Atunci se vor împlini promisiunile Tatălui faţă de Yisrael şi profeţiile mesianice neîmplinite încă.VIII. ISRAELOLOGIA Punctul final de dezacord dintre mozaism, mesianismul restaurator şi creştinism esteisraelologia, setul de convingeri privitoare la poporul Yisrael. Ea are mai multe faţete, dar aici neoprim doar la câteva. În imensa lor majoritate, evreii, fără a fi atei, sunt non-religioşi, dar asta nu-i împiedică săfie foarte buni familişti şi un popor care luptă pentru a-şi păstra identitatea etnică. Ca atare,israelologia evreilor vizavi de evreii care au ajuns să creadă că Yeşua este Mesia, israelologiedeformată şi din cauza persecuţiilor la care i-au supus timp de veacuri „creştinii”, esteesenţialmente una: oricine se alipeşte de Yeşua crezând în El ca Mesia, nu mai este consideratevreu, ci este considerat „retezat” din iudaism, din familie şi mort. În aceeaşi gamă de atitudini şi sentimente, direct sau indirect, mulţi creştini au fostînvăţaţi să creadă o retorică păguboasă şi degenerantă, care spune că Dumnezeu nu mai are inclusîn planul Său de mântuire pe „poporul jidănesc, care L-a răstignit pe Domnul Hristos. De acumnoi, Biserica, suntem adevăratul Israel, cel spiritual.” Pe de o parte, mesianismul restaurator nu acceptă această retorică dez-naţionalizatoarepseudo-creştină, ci o consideră o erezie înlocuitoare, „replacement theology”. Mesianicii ne-evreiştiu faptul că, spiritualiceşte, sunt doar „altoiţi” în măslinul evreiesc, nefiind puii de cuc careizgonesc din cuib ouăle adevăraţilor părinţi-păsări... Pe de altă parte, raportarea noastră vizavi de evrei, fie ei non-religioşi, fie adepţi aiteologiilor rabinice sau mesianice, este următoarea: îi iubim pe evrei, dar nu se simţim că amavea chemarea de a se închina împreună cu ei cu regularitate, din mai multe motive, dintre careaici îl menţionăm numai pe cel care ţine de identitatea etnică şi cultura edificată de aceştia: noicredem în valoarea atribuită de Dumnezeu fiecărui grup etnic existent; fiecare dintre acestegrupuri are propria sa moştenire culturală, mai apropiată de Sfintele Scripturi sau mai îndepărtată,dar egală pe plan etnologic. Nu considerăm că evreii ar fi superiori ne-evreilor: când citimEpistola către romani, 1:16, înţelegem că versetul vorbeşte despre anterioritatea chemăriiadresate evreilor din punct de vedere temporal, dar nu că ei ar fi mai buni sau mai morali decâtne-evreii sau superiori ontologic. Mântuirea, atât a evreilor, cât şi a ne-evreilor se săvârşeşte înacelaşi fel: harul lui Dumnezeu ni s-a descoperit nouă, păcătoşilor din fire, şi ne-a dat ca pe unlucru cu titlu gratuit, un cadou, patimile şi jertfa ispăşitoare şi obiectivă a lui Mesia în loculnostru şi pentru păcatele noastre, ne-a împărtăşit şi crezarea acestui lucru şi ne şi ţine credincioşiLui până la moarte. 22
  23. 23. Adevăratul mesianism nu este unul cultural, el nu constă în purtarea talitului sau a kippei,nu constă în dansurile davidice, nici în aprinderea candelelor de şabat, în consumarea ħalot-urilor, a sofganiot-urilor etc. Ele sunt elemente care aparţin pur şi simplu moştenirii culturale şiidentităţii etnice evreieşti, dar nu numai că nu au valoare biblică per se, ci prezintă pericolul de a-i călăuzi pe ne-evreii care le practică spre idolatrizarea acestei moşteniri culturale şi identităţietnice. Şi teama autorului acestei lucrări este că în teologia şi practicile multor comunităţi decredinţă mesianică, chemarea este mai mult spre o anumită cultură şi civilizaţie, iar ne-evreii suntseduşi de aceste ele până acolo încât, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeul cel viu, se uită la acesteelemente şi ajung să strige „Israele! iată dumnezeul tău...” (Exodul, 32:4). Vorbind pe plancultural, dansurile davidice au tot atâta valoare cât are „Căluşarul” românesc sau „Csàrdàs”-ulunguresc, iar sofganiot-urile de Ħanukah nu sfinţesc mai mult decât sarmalele, fie ele şi preparatefără carne de porc. Adevăratul mesianism, aşadar, nu constă în alăturarea la o comunitate de credinţămesianică evreiască, unde 10% sunt evrei iar ceilalţi 90% simulează evreitatea sau se chinuie să-şi descopere rădăcini evreieşti, ci începe atunci când înţelegi Persoana, viaţa, cuvintele şiacţiunile lui Mesia nu numai în cadrul timpurilor Sale şi a culturii evreieşti şi greco-latine, ci şi înafara vremurilor Lui şi a respectivelor contexte culturale. Şi dacă un om înţelege toate acestea şică Mesia a venit să facă pace între creatura răzvrătită şi Creatorul său şi să restaureze toatelucrurile la starea lor primară – şi chiar la o stare superioară, atunci corolarul ar fi că el va începesă trăiască această înţelegere, s-o practice în viaţa sa. Înţelegând şi practicând adevărurile biblice,făcând tot ce se poate pentru a restaura lumea din jurul său, omul aduce pe scenă vremurilemesianice şi pe Mesia Însuşi: 11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? A doua epistolă a lui Petru, 3:11,12.38 Convingerea noastră este că acesta este adevăratul mesianism, şi în acest fel, se ajungemesianic, sfinţindu-ţi fiinţa, sfinţind locul, punând umărul la restaurarea lumii decăzute a luiDumnezeu. Din câte s-a văzut mai sus, mesianismul restaurator creşte din acelaşi sistem rădăcinos caşi iudaismul rabinic modern şi creştinismul, dar are o individualitate proprie şi distinctă.38 Sublinierea noastră. 23
  24. 24. PARTEA A IV-A RESTAURAREA – O NOŢIUNE UITATĂ? În acest punct ar trebui, probabil, să clarificăm semnificaţia termenului „restaurare” şi să vedem bogăţia sa, nu atât cea a sensurilor sale, ci a posibilităţilor de a-l aplica în viaţă. După dicţionarul Webster, cunoscut ca fiind un dicţionar foarte amplu, definiţia interesantă pentru noi a verbului „a restaura” este „A întoarce sau readuce dintr-o stare de ruină, decădere, vătămare, boală, mutilare sau vreo stare asemănătoare, la condiţia sau poziţia sa originală sau folosibilă şi funcţională; a înlocui o parte sau piesă sau a împreuna ceea ce este rupt, spart, sfâşiat; a readuce la viaţă; a obţine sau a da viaţă nouă sau energie nouă”39. Dar ce înseamnă „mesianism restaurator”? Ce restaurează această formă de mesianism?... …Distinse cititor, o dată ce ai ajuns aici cu lectura, o primă certitudine pe care o avem este că această lucrare ţi-a suscitat interesul. O a doua certitudine este aceea că ai înţelepciunea dată de Sus, puterea şi resursele pentru a continua singur drumeţia care duce la identificarea şi clarificarea sintagmei „mesianism restaurator”. Mai jos, autorul acestor pagini îţi oferă doar câteva repere pe hartă a drumului, invitându-te cu toată căldura să studiezi pe baza Sfintelor Scripturi următoarele teme: I. Elohim – Dumnezeul Creator. II. Creatorul şi Creaţia Sa: A. Creaţia vizibilă; B. Creaţia invizibilă. III. Creatorul şi Providenţa Sa. IV. Scopurile creaţiei active. V. Distrugerea creaţiei pasive: A. Păcatul antecedent al lui Satan şi rolul său în distrugerea creaţiei pasive; B. Păcatul original al lui Adam şi rolul său în distrugerea creaţiei pasive. VI. Interludiu: criza mondială actuală.VII. YHWH – Dumnezeul Restaurator.VIII. Mesia: Restauratorul creaţiei pasive distruse: A. Profeţiile mesianice şi împlinirile lor: 1. Înomenirea40 şi naşterea lui Mesia; 2. Slujba lui Mesia; 3. Patimile şi crucificarea lui Mesia; 4. Moartea înlocuitoare şi ispăşitoare a lui Mesia; 5. Învierea slăvită a lui Mesia; 6. Înălţarea lui Mesia. IX. Duhul Sfânt: Ipostasul Său şi funcţiile Sale. 39 http://www.websters-online-dictionary.org/definitions/restore 40 Adică, miracolul prin care Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, a devenit om, om adevărat. A se vedea Evanghelia după Ioan, 1:14, Epistola către evrei, 2:14,17 etc. Totuşi, Biblia declară categoric faptul că, în pofida înomenirii Sale, Fiul lui Dumnezeu nu Şi-a asumat şi o natură păcătoasă. A se vedea Epistola către romani, 8:3, Epistola către evrei, 4:15. 24
  25. 25. X. Ce anume restaurează Mesia şi cum face El aceasta? A. Timpul. B. Creaţia pasivă: 1. Creaţia inanimată; 2. Creaţia animată. C. Fiinţa umană: individul: 1. Spiritul fiinţei umane; 2. Sufletul fiinţei umane; 3. Trupul fiinţei umane; 4. Masculinitatea bărbatului; 5. Feminitatea femeii; 6. Mijloacele de trai ale fiinţei umane. D. Fiinţa umană: mediul său înconjurător şi comunitatea: 1. Fiinţa umană şi restaurarea limbajului: noul mijloc de comunicare; 2. Fiinţa umană şi cultura şi etnicitatea restaurate; 3. Fiinţa umană şi restaurarea comunităţii de credinţă, închinare şi trăire biblică; 4. Fiinţa umană şi restaurarea guvernului: a. Regatul lui Mesia; b. Constituţia Regatului Mesianic; c. Legislaţiile Regatului Mesianic. E. Sionismul autentic: întoarcerea spirituală a poporului evreu la Mesia şi întoarcerea sa fizică în Ereţ Yisrael.XI. Restauratorul mesianic: A. Cine este restaurator mesianic? B. Care sunt funcţiile unui restaurator mesianic?XII. Păşirea în eternitate. Să continuăm să înaintăm spre expunerea Mesianismului restaurator şi a teologiei sale sistematice, însă nu înainte de a face o schiţă a modului în care au apărut şi s-au dezvoltat Mărturisirile de credinţă. 25
  26. 26. SECŢIUNEA A II-A CONSIDERAŢII DESPRE APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA PRIMELOR MĂRTURISIRI DE CREDINŢĂ PARTEA I: PROLEGOMENE ŞI INTEROGAŢII PRECUVÂNTARE Înainte de a expune teologia sistematică a Mesianismului restaurator, este utilă o schiţarea modului în care au apărut şi s-au dezvoltat Mărturisirile de credinţă. Nu voi analizaMărturisirile semnificative elaborate mai târziu de secolul al V-lea e.n., ci voi prezenta doarapariţia unor afirmaţii minimale de credinţă, apoi dezvoltarea lor în catehisme şi Crezuri. Pe hartadisciplinelor teologice despre care vorbeam mai sus, această secţiune a lucrării ţine de teologiaistorică, dar se întreţese şi cu teologia dogmatică (sistematică) şi simbolică. Mulţumiri Mulţumiri fratelui Gabriel Roman, cu care am interacţionat şi din discuţiile cu care a roditaceastă lucrare. Astăzi, cu certitudine, nu am mai şti nici unul care a fost aportul fiecăruia dintrenoi la elaborarea ei. 26
  27. 27. Capitolul I PROLEGOMENE ŞI INTEROGAŢII Mai întâi, voi formula câteva întrebări, aşa cum probabil le-ar fi ridicat Socrate, Maieutul:a. Ce este o Mărturisire de credinţă?b. Cum au apărut Mărturisirile de credinţă?c. Care este definiţia Mărturisirii de credinţă şi de ce ar fi ea necesară?d. Care trebuie să fie locul şi funcţia Mărturisirii de credinţă în cadrul unei Qehilah, adică al unei comunităţi de credinţă mesianică, sau în cadrul unei Ekklesia, adică al unei adunări creştine? Pentru a putea răspunde acestor interogaţii, aparent simple, voi folosi, în general, metodarabinică kal ve-homer, „uşor şi greu”: utilizând această metodă, se trece de la parte la întreg, de lauşor la greu, de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut, se fac inferenţe, se analizeazănexuri cauzale (legături „cauză-efect”), se examinează faptele în ordine cronologică. Răspunsul la prima întrebare, „Ce este o Mărturisire de credinţă?” poate fi dat numai dupăaducerea în discuţie a raportului de subordonare-supraordonare dintre o Mărturisire de credinţă şieducaţia religioasă în genere, fie ea iudaică, mesianică sau creştină. Pentru aceasta voi defini educaţia în genere, apoi voi survola cadrul istoric al apariţiei şidezvoltării Mărturisirii de credinţă, examinând educaţia şi învăţătura vetero-testamentară(mozaică, post-mozaică, exilică, post-exilică), ulterior cea neo-testamentară şi cea din istoriaBisericii. 27
  28. 28. Capitolul al II-lea LOCUL AFIRMAŢIILOR MINIMALE DE CREDINŢĂ ÎN CADRUL EDUCAŢIEI RELIGIOASEI. Definiţia educaţiei De la începuturile existenţei sale, omul a învăţat, a experimentat, a tras concluzii şi a vrut să le transmită mai departe. Unul dintre modurile de predare a fost cel al exemplului personal. Altul a fost cel dramatizat: preoţia, jertfele, Cortul întâlnirii sau Templul, praznicele, mâncărurile şi spălările, circumcizia din Tanaħ41 sunt nu numai tipuri care arătau spre antetipuri, ci în esenţa lor sunt şi lecţii obiectuale, teatralizate. Alt mod de predare a fost cel al instituţiei didactice, care a îmbrăcat forme diferite, în funcţie de civilizaţie, context, perioadă istorică, abordare pedagogică. Astfel, predarea se va fi făcut în şcoală, Lyceum, Akademia, sinagogă, yeşivah, sau prin dialectică şi/sau plimbări peripatetice42. Cu toate acestea, apelând la celebra teorie maioresciană a formelor şi fondului, ceea ce este recurent în toate aceste forme este fondul comun: educaţia, fie ea orală sau scrisă. Dar definirea educaţiei este o întreprindere complexă. Henri Pieron spune cu umor că „educaţia este unul dintre acele cuvinte al căror sens lumea crede că-l cunoaşte bine, cu condiţia să nu fie nevoită să-l definească.”43 Totuşi, pedagogul C. Stan spune că educaţia ar fi „evoluţie dirijată” sau, mai pe larg, este atât “o scoatere din natură” cât şi „creştere, actualizare a unor potenţialităţi existente doar în stare latentă”.44 (Recunoaştem aici influenţa aristotelică.) După J. Dewey, educaţia ar fi „acea reconstrucţie sau reorganizare a experienţei care se adaugă la înţelesul experienţei precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care urmează.”45 Şi, în sfârşit, din punctul de vedere al unuia dintre cei mai mari teologi şi predicatori ai tuturor timpurilor, Ioan Hrisostom, „a educa înseamnă…a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos. Educaţia este asemenea unei arte, însă artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare.”46 Faimosul teolog şi predicator aduce în discuţie educaţia religioasă. Consider binevenită enumerarea unor forme de educare religioasă, menţionate de Vasile Gordon: „exemplul, instrucţia religioasă, activităţile educative, rugăciunea individuală, cântecele religioase, ceremonialul religios, predica şi conferinţa cu subiect religios, literatura şi arta cu subiecte religioase”.47 Şi, rămânând în minte şi inimă cu gândul superb rostit de Ioan Hrisostom, vom aborda educaţia în lumina terminologiei sale utilizate în Vechiul Testament. 41 Tanaħ: acronim pentru Torah, Nevi’im şi Ketuvim, adică Legea, Profeţii şi Scrierile, cărţile sfinte ale evreilor, care alcătuiesc ceea ce creştinii denumesc impropriu Vechiul Testament. 42 Jeanne Hersch, Mirarea filozofică – Istoria filozofiei europene, edit. Humanitas, Bucureşti, 1994, trad. V. Drăgan, p. 42. 43 H. Pieron, apud Cristian Stan, Teoria educaţiei – Actualitate şi perspective, Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 2001, p. 79. 44 Ibid., p. 82. 45 Ibid., p. 81. 46 Ibid., p. 80. 47 Pr. conf. dr. Vasile Gordon, Biserica şi şcoala, edit. Christiana, Bucureşti, 2003, nota p. 162. 28
  29. 29. II. Apariţia şi istoria afirmaţiilor minimale de credinţă A. Ocurenţe şi tipare vetero-testamentare Articolul „Education” din Nelson’s New Illustrated Bible Dictionary aduce în discuţie ceea ce ne interesează pe noi din concepţia vetero-testamentară despre educaţie: „Pentru israeliţi, ţelul educaţiei era pregătirea poporului pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pentru a trăi paşnic unii cu alţii.”48 Iată o primă aluzie la educaţia evlavioasă, care apare în Genesa, 18:19. Căci Eu îl cunosc (pe Avraham, n.ns.) şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit...49. O confirmare a adevărului acestui verset apare cu ocazia dramaticei ieşiri a Israeliţilor din robia Egiptului. Exodul 12 nu arată doar Pesaħ-ul, Praznicul Paştelor, prima sărbătoare din anul liturgic, ci şi faptul că copiii erau îndemnaţi să întrebe „Ce înseamnă acestea?”50. În timp, în iudaism s-au mai adăugat trei întrebări, concretizându-se în Arba cuşiot, „Cele patru întrebări” care trebuie puse şi declanşează din partea capului familiei relatarea evenimentului istoric, social şi naţional al Izbăvirii din Egipt, redat în Exodul, 12:27 şi îndeosebi în Deuteronomul, 26:5-9: 5 Apoi să iei iarăşi cuvântul, şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: „Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi, şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr. 6 Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie. 7 Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. 8 Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. 9 El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.” Apoi, în timpul exodului, Dumnezeu a luat gloata care ieşise din Egipt şi, în decurs de câteva luni, a transformat-o într-o naţiune cu o constituţie şi o legislaţie definită clar, act care, cel puţin din punctele de vedere istoric şi social, a fost un miracol! Printre alte porunci, Dumnezeu le-a trasat şi obligaţia de a-L cunoaşte şi de a-L face cunoscut, de a învăţa şi de a asculta de Torah, Legea Sa; în Deuteronomul, 6:6-7, unde apare o parte din marele Şema ebraic, esenţa credinţei mozaice, se spune explicit: Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Deuteronomul, 6:6-7. 48 „Education”, în New Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (ed. gen.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995, pp. 378-379. 49 Sublinierea noastră. 50 Exodul, 12:26. În iudaism există un set de patru întrebări (arba cuşiot) pe care copiii sunt învăţaţi să le pună de Pesaħ, prima fiind Ma niştana. 29
  30. 30. Observ aici nu numai obligaţia trasată individului de a-şi apropria învăţăturiledumnezeieşti, ci şi de a le preda mai departe, în cadrul familiei. „Părintele trebuia să utilizezediferitele activităţi obişnuite ale vieţii ca mijloace de a-şi învăţa copii despre Dumnezeu.”51 Acestlucru se făcea pentru că din copii trebuia să se facă „inele solide ale lanţului neîntrerupt care sătransmită, neştirbit, patrimoniul religios din generaţie în generaţie… Datoria ineluctabilă nu eraalta decât a inocula copiilor iniţierea în cunoaşterea Torei.”52 Nu numai activităţile cotidiene erau prilejuri în care copiii puteau primi învăţături sfinte,ci şi ocaziile date de sărbători: „Întrepătrunderea religiei cu viaţa agricolă era evidentă la toatesărbătorile… Sărbătorile prezentau de asemenea istoria religioasă… Aşadar, încă din vremurilecele mai vechi, viaţa de toate zilele, crezul şi practicile religioase erau inseparabile”, spune D. F.Payne de la London Bible College.53 (Sesizăm, în treacăt, faptul că între sfera sacrului şi cea aprofanului nu se opera dihotomia carteziană modernă). Copiii învaţă multe datorită cuvintelor, dar şi mai multe datorită acţiunilor pe care le vădşi le practică la rândul lor. Această practică se numeşte imitaţie şi este, după cum spune PavelMureşan, „un proces psihosocial şi o formă a învăţării sociale”…”în cadrul unui raport care sestabileşte între un OBSERVATOR (O) şi un MODEL (M).”54 Însă aici subliniez faptul că în iudaism, atât cel mozaic cât şi cel rabinic, nu există numaio pedagogie, o activitate prin care sunt educaţi numai copiii, ci şi o andragogie, educareaadulţilor. (E drept că aceasta era uneori doar un deziderat.55) Fundamentul acestei afirmaţii sevede limpede din următoarele versete: ...Să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise. Leviticul, 10:11. …Ei învaţă pe Iacov poruncile Tale, Şi pe Israel legea Ta… Deuteronomul, 33:10b. Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta, pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor. Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. Legea adevărului era în gura lui, şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i-a abătut de la rău. Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor. Maleahi, 2:4-7. În altă ordine de idei, iudaismul timpuriu a dezvoltat un crez fundamental al său; el eracompus din Şema (Deuteronomul, 6:4-9), din Ve-haia im şamoa (Deuteronomul, 11:13-21) şi dinŢiţit (Numeri, 15:37-41).51 „Education in Bible Times”, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (ed. gen.), Holman Bible Publishers,Nashville, Tennessee, USA, 1991, pp. 397-398.52 Andre Cohen, Talmudul, edit. Hasefer, Bucureşti, 1999, trad. C. Litman, pp. 253-254.53 „Educaţia”, în Dicţionar Biblic, J.D. Douglas (red. pr.), edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, JohnTipei, pp. 368-369.54 Pavel Mureşan, Ce este imitaţia?, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 7.55 Cartea a doua a Cronicilor, 15:3: „Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţepe oameni, şi fără lege.” 30
  31. 31. Şema recunoaştea suveranitatea lui Dumnezeu asupra poporului Yisrael: 4 Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. 5 Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. 6 Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. 7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. 8 Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. 9 Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale. Deuteronomul, 6:4-9. Ve-haia im şamoa reia ideile primului paragraf şi adaugă recompensele şi pedepseledivine: 13 Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, 14 El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul; 15 de asemenea va da iarbă în câmpiile tale pentru vite, şi vei mânca şi te vei sătura. 16 Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. 17 Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie; pământul nu şi-ar mai da roadele, şi aţi pieri curând din ţara aceea bună pe care v-o dă Domnul. 18 Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre, şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri. 19 Să învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. 20 Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale. 21 Şi atunci zilele voastre şi zilele copiilor voştri, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului. Deuteronomul, 11:13-21. Ţiţit prescrie confecţionarea şi portul de franjuri la cele patru colţuri ale talit-ului: 37 Domnul a zis lui Moise: 38 „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor, şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor. 39 Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el, şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie. 40 Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi, şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru. 41 Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru.” Numeri, 15:37-41. 31
  32. 32. Acest crez minimal se încheia cu evocarea ieşirii din Egipt, de unde Dumnezeu i-aeliberat pe copiii lui Israel.56 Un alt exemplu concludent pentru edificiul teologic pe care vreau să-l ridic este cel găsitîn Iosua 24. Cadrul acestui tip de afirmaţie de credinţă iudaică timpurie e întrevederea lui Iosuacu bătrânii, conducătorii, judecătorii şi ofiţerii israeliţi. Duhul Sfânt începe să profeţească prinIosua (v. 2-13), recapitulând faptele dumnezeieşti puternice făcute în beneficiul lui Israel. Apoiapare o intervenţie orală a lui Iosua, care îndeamnă la slujirea lui YHWH şi la renunţarea la idoli(v. 14,15). Poporul răspunde mărturisindu-L pe YHWH ca fiind Dumnezeul lor, apoi urmeazăimediat o recitare a isprăvilor Sale şi o nouă declaraţie a suveranităţii Lui (16-18). Aici se află,una lângă cealalaltă, două tipuri de mărturisiri: una nominală (YHWH este Dumnezeu), iarcealaltă fiind tipul verbal care relatează măreţele fapte ale lui Dumnezeu. Această afirmaţie de credinţă este repetată într-un moment extrem de tensionat pentrupoporul evreu, când începuseră să-L părăsească pe YHWH, şi anume la confruntarea lui Ilie cuprofeţii mincinoşi, din Cartea întâi a regilor, capitolul 18. După cum se ştie, versetul 39 redăstrigătele poporului: Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: „Domnul (YHWH) este adevăratul Dumnezeu! Domnul (YHWH) este adevăratul Dumnezeu!” Mărturisiri de credinţă vetero-testamentare nu se găsesc numai în literatura istorică şijuridică a Pentateuhului şi a profeţilor ci, in noce, ele sunt adesea înveşmântate în literaturasapienţială, în imnuri şi psalmi de laudă sau invocare. Bunăoară, Psalmul 100:3, o bijuteriepoetică, reafirmă: „Să ştiţi că Domnul (YHWH) este Dumnezeu!” Psalmul 105 îndeamnă, înprima sa parte, versetele 1-6, la aducerea de mulţumiri şi de laude, în versetul 7 afirmă că„Domnul (YHWH) este Dumnezeu”, pentru ca în celelalte 38 de versete să demonstreze domniaSa prin recapitularea faptelor Sale făcute în istoria sfântă. În aceeaşi cheie trebuie citiţi şi cântaţişi Psalmii 135 şi 136.57 Mai târziu, în perioada exilului şi cea post-exilică, educaţia a căpătat şi o formăinstituţionalizată: imediat după repatriere, Ezra a adunat poporul spre a le citi şi explica învăţăturaTorei (Neemia, 8). Şi tot Ezra, potrivit tradiţiei rabinice, a fost acela care a introdus lecturile dinBiblie în fiecare dimineaţă de luni şi de joi, zile în care oamenii mergeau la târg. 58 Astfel luafiinţă k(e)neset ha-ghedola, marea sinagogă.59 În sec. I î.e.n., sinagoga, forma instituţionalizată par excellence de predare a învăţăturii şiidentităţii iudaice, era bine întemeiată. Aici slujea un stâlp al societăţii evreieşti: rabinul. Acestatrebuia să fie bine pregătit în Torah dar, mai presus de aceasta, să fie un om muncitor şi serios,răbdător, un exemplu din punct de vedere moral. În sinagogă, de Şabat, de sărbători şi în alte împrejurări deosebite, se rostea o predică(deraşa), a cărei materie principală o constituia Hagada. Adresate unui public amestecat, format din oameni de toate vârstele şi de niveluri culturale foarte diferite, omiliile se situau mai degrabă în registrul afectiv decât în cel intelectual. Temele abordate erau legate cu precădere de credinţă, etică, morală şi de problemele sociale ale epocii. Scopul lor56 „Şema”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ.Goldstein, p. 771-772.57 „Confessions and Credos”, în Holman Bible Dictionary, pp. 286-287.58 „Şema”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism p. 771-772.59 Andre Cohen, op. cit., p. 17. 32

×