Iudaica

IUDAICA –

STUDII DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE EVREIASCĂ

Acest demers este rezultatul dorinţei de a pune la dispoziţia cititorilor
elemente de antropologie culturală şi aspecte civilizaţionale care să-i ajute întru
cunoaşterea fascinantului popor evreu şi spre o lecturare a Sfintelor Scripturi care să
aibă un folos duhovnicesc sporit. Vom prezenta o serie de eseuri care vor anvizaja
orizontul cronologic cuprins între anii 2.000 î.e.n., când YHVH l-a chemat pe Avram
la monolatrie şi, astfel, a apărut monoteismul în lume, şi anul 135 e.n. când, în urma
războiului purtat de Şimeon bar-Kochba împotriva romanilor, cetatea Ierusalim a fost
distrusă, iar evreii au fost dispersaţi printre popoare.
Vom examina următoarele aspecte ale vieţii cotidiene evreieşti:

 Naşterea, denumirea (şi circumcizia), familia şi genealogia, copilăria,
adolescenţa, logodna, căsătoria, moartea şi riturile funerare;
 Hrana şi bucătăria;
 Îmbrăcămintea şi machiajul;
 Activităţile casnice şi profesiile;
 Habitatul: locuinţele, arhitectura, mobilierul;
 Viaţa rurală şi cea urbană;
 Ritualuri;
 Festivităţi şi praznice;
 Ospitalitatea;
 Instituţiile educative: şcoala, sinagoga, Templul, Sanhedrinul;
 Societatea şi guvernanţa.

Să purcedem la drum!

1

„CREŞTEŢI ŞI ÎNMULŢIŢI-VĂ…!” –

SARCINA, NAŞTEREA, STERILITATEA
ŞI RÂNDUIELILE LOR

În această primă lucrare vom trata perioada de sarcină ș i naşterea copiilor în
cadrul familiilor evreieşti anterior distrugerii totale din anul 135 e.n. a cetăţii
Ierusalim/Yeruşalayim, precum şi rânduielile care trebuiau îndeplinite cu aceste
ocazii: anunţarea tatălui, a celorlalţi membri ai familiei şi a apropiaţilor acesteia şi,
desigur, atribuirea numelor.

Prevederi pentru perioada de sarcină
Când vorbim despre societatea evreiască din vremurile biblice, trebuie să
amintim un fapt care este bine cunoscut celor pasionaţi de studierea acesteia: evreii
valorizau la cote maxime viaţa umană; acest fapt este vizibil nu numai din legislaţia
mozaică, ci şi din practica de fiecare zi. În consecinţă, nu este de mirare că evreicele
gravide erau sfătuite să se ferească de tot ceea ce ar fi putut afecta sănătatea lor şi a
feţilor lor. Astfel, ele evitau băile prea calde, consumul de verdeţuri sau de hrană
sărată1 şi aici nu este vorba despre tabuuri pe care le-ar putea studia antropologia sau
etnologia, ci de prevederi practice, care aveau menirea de a prezerva sănătatea în
general şi sarcina în special.
Cu privire la sarcină şi la dezvoltarea fetusului, David, regele-psalmist, ne
dezvăluie că ea nu era rezultatul unei simple copulări, ci mai ales un cadou
dumnezeiesc, dar nici aportul uman nu era deloc ignorat:

13 Tu mi-ai întocmit rărunchii; Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.
14 Te laud că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările Tale! – şi
sufletul meu ştie foarte bine aceasta.
15 Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într-un loc ascuns, când
am fost ţesut în adâncimile pământului.
16 Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în cartea Ta erau scrise
toate zilele care mi-au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna din ele.
Psalmii, 139:13-16.2

Naşterea unui copil evreu, o bucurie cu faţete multiple
În vremurile biblice, naşterea unui copil în cadrul familiilor evreieşti inducea
mai multe sentimente, printre care prevala o bucurie care avea faţete multiple. Prima
faţetă a bucuriei era determinată de conştientizarea faptul că au fost împlinite câteva
rostiri biblice; a doua era marele eveniment al venirii pe lume a unui pui de om, motiv

1
Ralph Gower, The New Manners and Customs of Bible Times, Moody Press, Chicago, Illinois, USA,
1987, p. 62.
2
Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament, în versiunea „Noua Traducere Română” (NTR),
disponibilă pe http://ro.bibleserver.com/text/NTR/Psalmii139

2

de încântare a familiei şi a celor apropiaţi ei; iar a treia reflecta convingerea că
oamenii pot „supravieţui” după moarte dacă au copii care să le ducă mai departe
numele şi amintirea. Acum, desigur că, pentru evreii trăitori în acele vremuri, aceste
faţete alcătuiau un întreg.
Să examinăm, aşadar, prima dintre faţetele bucuriei menţionate mai sus, cea a
rostirilor biblice despre naştere.
Prima poruncă pe care Sfintele Scripturi o menţionează ca fiind adresată de
Dumnezeu oamenilor apare în Genesa, 1:28:

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi
pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste
orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”3

Acest imperativ nu este numai o poruncă, ci şi un privilegiu şi o
binecuvântare, şi în Biblie există mai multe istorioare legate de dorinţa de a îndeplini
directiva aceasta. Atitudinea cuplurilor evreieşti era una de genul: „Vrem copii, cât
mai mulţi copii, numeroşi şi sănătoşi, care să fie lângă noi când îmbătrânim, cărora să
le lăsăm moştenire bunurile noastre şi să ne ducă numele mai departe”, şi chiar cartea
inaugurală a Bibliei, Genesa, descrie avatarurile bătrânului Avraham şi vârstnica sa
soţie, Sarah, până când s-a născut Iţhaq, „fiul promisiunii”4, sau încercările prin care
trec Iacov şi Rahela până ce vor avea copii.
Evreii considerau că aducerea pe lume a unui copil este un cadou dăruit lor de
Dumnezeu. Astfel, versetul 3 din Psalmul 127 spune: „Fiii sunt o moştenire de la
Domnul, rodul pântecelui este o răsplată”5, iar următorul verset îi încredinţa pe evrei
că fiii făcuţi în tinereţe sunt „ca săgeţile în mâna unui viteaz.”
Următorul psalm, 128, înfăţişează o frumoasă metaforă în care soţia care a
adus pe lume mulţi copii este asemenea unei „viţe roditoare”, iar copiii înşişi sunt „ca
lăstarii de măslin împrejurul mesei”.6
Acum se ridică întrebarea cum se desfăşura concret o naştere? Deşi, desigur,
toate cazurile de naştere difereau între ele, există, totuşi, un set de acţiuni şi rânduieli
comune acestora.
Nu se cunoaşte precis dacă femeia care urma să nască adopta o poziţie
ghemuită sau se culca în pat. În cartea Exodul, 1:16, se vorbeşte despre un obnayim,
un anumit „scaun” de naştere, probabil de piatră, dar lipseşte orice altă descriere a
formei sale7 şi nici nu există dovezi că un asemenea scaun exista în fiecare aşezare a
evreilor, la îndemâna femeilor care urmau să nască.

3
http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu/genesa/1/
4
A se vedea Genesa, 15:4, 17:16-19, 18:10 etc.
5
http://ro.bibleserver.com/text/NTR/Psalmii127
6
7
În ebraica biblică oben semnifică şi „disc, roată”, dar intrigă prezenţa pluralului, semnalat de
terminaţia „–im”. A se vedea şi Ieremia, 18:3, unde este vorba despre roata olarului.

3

În general, la naştere femeia era asistată de o moaşă experimentată, dar existau
şi cazuri când femeia avea o naştere prematură sau departe de casă, şi atunci înfrunta
singură această încercare extrem de dureroasă.8
Cum îşi explicau evreii durerile naș terii? Explicaţia pe care ei o dădeau
acestor dureri era extrasă din cartea primordiilor, Genesa. După căderea în păcat a
cuplului primordial Adam şi Eva, Dumnezeu a rostit câteva blesteme, printre care
unul şi la adresa femeii:

Femeii i-a zis: „Îţi voi mări mult durerile naşterii; în durere vei naşte copii. Dorinţa ta
va fi pentru soţul tău, iar el va stăpâni peste tine.9“
Genesa, 3:16.10

Aşadar, sarcina prelungită şi adesea riscantă a femeii, precum şi durerile
naşterii erau consecinţa căderii în păcat şi a blestemului dumnezeiesc rostit cu ocazia
acelui eveniment nefast.11
Şi, într-adevăr, după cum spun M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White,
„durerile naşterii şi strigătele unei femei pe cale să nască erau frecvente într-un sat
evreiesc”. Într-o perioadă în care nu existau analgezice, aceste dureri erau grozave şi
unii dintre marii profeţi, de genul lui Isaia şi Ieremia, le-au preluat şi întrebuinţat în
descrierea unor vremuri de dureri intense:

17 Ca o femeie însărcinată şi gata să nască, care se zvârcoleşte şi ţipă în durerile ei,
aşa eram noi înaintea Ta, DOAMNE.
18 Am purtat în pântece copii, ne-am zvârcolit în dureri, dar am născut vânt.
Mântuirea n-am adus-o pe pământ şi nu i-am născut pe locuitorii lumii.
Isaia, 26:17,18.12

Aud nişte strigăte ca ale unei femei în chinurile naşterii, strigăte ale unei femei care
naşte pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu şi îşi întinde
mâinile, zicând: „Vai de mine! Mi-e sufletul sleit din cauza ucigaşilor!“
Ieremia, 4:31.

Mai sus am amintit de moaşe; ele erau femei cu experienţă, care ştiau ce tip de
asistenţă era necesar, nu doar pentru că în cea mai mare parte a cazurilor ele însele
erau mame, şi încă multipare, dar şi pentru că asistaseră la multe naşteri în decursul
vieţii. În plus, dată fiind valoarea pe care Biblia evreiască o acordă fiecărei fiinţe
umane, este de presupus că ele procedau la tot ceea ce era necesar pentru a salva atât
viaţa mamei, cât şi a pruncului, şi aici nu ne referim numai la sfaturile pe care o

8
M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, Viaţa cotidiană în vremurile biblice, edit. Agape, Făgăraş,
1997, trad. O. Cosma, p. 70.
9
Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur; sau: dar dorinţa ta va depinde de el; sau: Tu vei
dori să-ţi domini soţul, / dar el va stăpâni peste tine. N. tr.
10
http://ro.bibleserver.com/text/NTR/Genesa3
11
A se vedea articolul „Naştere”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000,
trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 558-559.
12
http://ro.bibleserver.com/text/NTR/Isaia26

4

moaşă i le dădea femeii care năştea, ci şi la încurajările şi consolarea pe care le aducea
prin vorbe. Astfel, atât în Genesa 35:17, cât şi în I Samuel, 4:20, moaşa spune femeii
care se afla în durerile naşterii ,,Nu te teme, căci (…) ai un fiu!”
În altă ordine de idei, aceste două versete biblice mai au în comun încă două
fapte: ambele mame au mai apucat să dea nume bebeluşilor, iar apoi au murit din
cauza unor complicaţii. Genesa, 38:28, înfăţişează naşterea unui prunc care produce
mamei sale o ruptură atât de semnificativă încât i se pune numele Pereţ, „Ruptură”,
„Spărtură”.
În cazul în care se năşteau gemeni, moaşa avea ca însărcinare şi desemnarea
primului şi celui de-al doilea născut, fapt important pentru stabilirea primogeniturii,
cu tot ce presupunea acest statut.13
Să vedem puţin care era tratamentul aplicat nou-născutului. Autorii americani
sus-amintiţi scriu:

În epoca biblică, bebeluşul nu-şi începea viaţa într-un mediu spitalicesc steril. El se
năştea în general în casă, în condiţii sanitare precare. Uneori se năştea pe pământ, sau
în aceeaşi încăpere cu animalele. Apa întrebuinţată pentru a-1 curaţi era adesea
poluată, iar ceea ce se folosea în chip de scutece era spălat în această apă impură.
Muşte purtătoare de boli şi alte insecte zburau prin jur. Se poate presupune că grajdul
în care S-a născut Isus nu era mai rău decât anumite case din Betleem.14

Desigur că în asemenea medii mortalitatea infantilă era foarte ridicată,
atingând chiar 90% din cazuri15, aşa că, după ce tăia şi înnoda cordonul ombilical,
moaşa executa anumite proceduri care se presupunea că măresc şansele de
supravieţuire ale nou-născutului: concret, ea lua bebeluşul, îl îmbăia apoi îi freca
trupul cu sare şi cu ulei16, după care îl înfăşa strâns peste scutece, îl dădea mamei şi o
sfătuia să repete procedura tot la şapte zile până ce copilul împlinea 40 de zile.
Înfăşurarea strânsă cu feşi înguste de 10-12 centimetri şi lungi de 5-6 metri se făcea
datorită convingerii existente că în acest fel membrele copilaşului vor creşte drepte şi
viguroase.17
Ultima acţiune pe care o mai făcea moaşa era aceea de a anunţa tatăl despre
naşterea bebeluşului său, dacă acesta era la lucru18, precum şi vecinii familiei. Pentru
părinţii israeliţi, vestea naşterii unui copil era o realmente o „bună-vestire”.19
Ajunşi în acest punct, trebuie să precizăm că, deşi o familie evreiască se
bucura de venirea în lume a bebeluşilor, totuşi naşterea băieţilor era mai de dorit decât
a fetelor 20 , datorită motivelor economic şi militar. Mai concret, băieţii urmau să
rămână în casă, să muncească din greu – ceea ce, mai ales pentru o societate agrară,

13
A se vedea Genesa, 38:28.
14
M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., loc. cit.
15
M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., p. 71.
16
A se vedea Ezechiel, 16:4.
17
Ralph Gower, op. cit., loc. cit.
18
A se vedea Ieremia, 20:15.
19
Pentru observarea cutumei acelor vremuri în privinţa anunţării veştii bune a naşterii unui copil, a se
vedea Iov, 3:3 şi Isaia, 9:6.
20
A se vedea, de pildă, Rut, 4:13,14 şi Ieremia, 20:15.

5

era un fapt semnificativ – urmau să aducă soţii şi să aibă copii care vor spori averea
familiei şi, în plus, în vremuri zbuciumate, „omul care-şi umpluse tolba de săgeţi cu
fii şi avea vorbe cu vrăjmaşii săi la poartă urma să nu fie dat de ruşine”, pentru a
parafraza Psalmii, 127:5.
În ceea ce le priveşte pe fete, ele rămâneau în casă doar până la măritiş,
ajutând cu ce se putea, după care taţii lor primeau forma de compensare denumită
mohar, despre care vom avea ocazia să vorbim mai târziu.

Numirea bebeluşului
Sfintele Scripturi nu precizează în ce moment sau în ce zi trebuia ca
bebeluşului să i se dea nume. Mai sus am văzut că cele două mame muribunde au
apucat să dea nume copiilor chiar în ziua naşterii micuţilor21, dar în timpurile celui de-
al doilea Templu sau, mai concret, în perioada Noului Testament, copilului i se dădea
numele în ziua a opta, atunci când băieţeii erau circumcişi22.
Important în actul denumirii bebeluşului nu era atât ziua când i se dădea un
nume, ci semnificaţia pe care o avea numele respectiv. Tradiţia evreiască considera că
atribuirea unui nume, actul denumirii, are o valoare esenţială,23 şi cunoscând numele
unei persoane cunoşti esenţa sa, sau măcar atributele sale caracteristice. Genesa,
2:19,20, ne revelează faptul că primul lucru săvârşit de Adam a fost acela de a da
nume păsărilor şi animalelor create de Atoate-ziditorul, iar în următorul capitol omul
dă nume şi soţiei sale: ea nu mai este işah, „femeie”, ci devine Chavah sau Eva,
„Cauzatoarea vieţii”. „Majoritatea numelor din Biblie sunt teoforice, adică se adăuga
un nume divin unui substantiv sau unui verb pentru a face o propoziţie completă”24,
ne asigură autorii americani sus-menţionaţi. Astfel, se dădeau adesea nume care
conţineau particula Yah (Obadiyah, Adoniyah, Yehoşua, românizat Iosua) sau El:
Israel, Michael, Daniel etc. Eliyah, care, românizat, este Ilie, care semnifică
„Dumnezeul meu este Yah (DOMNUL)” este un nume care conţine două particule
care desemnează Divinitatea.
Cu certitudine, alegerea numelor pentru copii nu era limitată de posibilităţile
de a introduce în ele particulele Yah sau El, ci această alegere era determinată şi de
circumstanţele în care avusese loc zămislirea sau naşterea. Astfel, Iţhaq, „Râset”,
primeşte nume datorită râsetului mamei sale, Şimeon „aude”, Levi „alipeşte”, iar
Yosef, „Adaos”, dezvăluie dorinţa mamei sale de a mai avea copii.
Alte evreice aleg nume preluate din natură: Deborah ar putea indica dorinţa
mamei de a avea o fiică activă ca o albină, Tamar trimite spre palmier, iar profetul
Iona aminteşte de porumbel.
Mai merită precizat aici că numele date copiilor evrei erau unice, ele nu
repetau numele vreunui bunic decedat. Genealogiile biblice, care pot fi studiate cu
câştig egal de către ştiinţele auxiliare ale istoriei, de către antropologie şi teologie,

21
Ipoteză aparent susţinută şi de pasaje de genul Genesa, 21:3; 29:32,35; 30:6-8.
22
Evanghelia după Luca, l:59; 2:21.
23
A se vedea articolul „Nume”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, pp. 573-574.
24

6

arată că, de pildă, în arborele genealogic al regelui David, „iubitul”, nici unul din cei
21 de regi ai lui Iuda nu are un nume pe care să-l fi avut vreun strămoş de-al său.25
În ceea ce priveşte numele copilului, acesta era ales, în general, de unul dintre
cei doi părinţi, dar şi rude sau apropiaţi ai familiei puteau veni cu sugestii.
Ce se întâmpla atunci când un nume era mai „la modă” decât altele şi era
atribuit mai multor copii. O lectură a Bibliei evreieşti ne arată că cel puţin o duzină de
bărbaţi menţionaţi se numeau Obadia, „Slujitor al lui Yah”. Cum puteau fi aceştia
distinşi între ei?...
Poate că aceasta ar fi fost o problemă pentru individualismul postmodernist,
dar nu pentru iudaismul antic, care valoriza familia la cote maxime şi în moduri pe
care civilizaţia euroatlantică pare să le fi dat uitării. Astfel, nu exista un Obadia care
să vieţuiască singur, ci exista un Obadia care era membru într-o familie, un Obadia
care era fiu al unui tată integrat în comunitate şi cunoscut de aceasta. De-aceea,
copilul era Obadia ben Daniel, de exemplu, adică Obadia, fiul lui Daniel. Aruncând o
privire în Cartea Întâi a Regilor, versetul 8 din capitolul 22, vedem, de pildă, că
profetul Mica era Micaiah ben Imlah, unde ben semnifică „fiu”.
Şi, în sfârşit, uneori oamenii erau distinşi după numele aşezării din care
proveneau; astfel, tatăl lui David era cunoscut drept „Isai, betleemitul” (I Samuel,
l6:l), iar gigantul pe care l-a omorât David era „Goliat din Gat” (I Samuel, l7:4).26

Despre cuplurile sterile
După cum am scris mai sus, ultima faţetă a bucuriei aduse în mijlocul familiei
evreieşti de naşterea unui copil erau şlefuită de convingerea că, având copii care să le
ducă mai departe numele şi amintirea, părinţii săi vor „supravieţui” după moarte. Dar
cum stăteau lucrurile dacă un cuplu nu avea copii? Ce imagine aveau despre sine,
despre viaţă, cum considerau că îi vede Dumnezeu şi cum îi vedeau ceilalţi?
Fundamentul tuturor răspunsurilor care vor fi date acestor întrebări este prezentat într-
o frază percutantă: israeliţii vremurilor biblice aveau convingerea că YHVH, Zeul
suprem, Se implică activ în toate treburile omeneşti şi binecuvântează femeile
ascultătoare de El cu mulţi copii şi invers, blestemă femeile neascultătoare de El cu
sterilitate.27
Indubitabil, pentru cititorii contemporani această afirmaţie este dură; cu toate
acestea, rolul pe care ni-l asumăm în acest demers nu este acela de a îndulci
concepţiile susţinute în acele vremuri, ci acela de a încerca să aruncăm o punte peste
spaţiu, timp şi cultură, în aşa fel încât cititorii de acum şi de aici să înţeleagă
concepţiile de atunci şi de acolo în cadrul lor şi cât mai obiectiv.
Nutrind convingerea de mai sus, evreii nu se sforţau să justifice acț iunile lui
Dumnezeu şi să elaboreze vreo teodicee, dar, după cum vom vedea mai târziu, îşi
dădeau toate silinţele să schimbe starea de lucruri.

25
A se vedea Hayyim Schauss, The Lifetime of a Jew throughout the Ages of Jewish History, p. 12.
26
27
Pentru sterilitate, a se vedea Genesa, 16:2; 20:18; I Samuel, 1:5-7, iar pentru fertilitate, a se vedea
Deuteronom, 7:14, care este un verset paradigmatic.

7

Într-un cuplu lipsit de copii, frământările care încercau sufletele celor doi erau
multiple. Mai întâi de toate, se credea că soţia era cea care ar fi neroditoare şi
incapabilă de a naşte un fiu pentru soţul ei, şi dacă Dumnezeu binecuvânta
credincioşia faţă de El cu progenituri şi pedepsea păcatul cu sterilitate, atunci sufletul
soţiei se chinuia, ea fiind „suspectă din punct de vedere spiritual, dezonorată din punct
de vedere social şi deprimată din punct de vedere psihologic.”28
Pe deasupra profundei mâhniri a soţiei, existau şi alte gânduri torţionare:
cuplul cugeta la perspectiva unei vieţi de infertilitate, la o îmbătrânire lipsită de
culoarea ș i sprijinul acordat de un copil, la inexistenţa unui moştenitor căruia să-i fie
transmise bunurile şi averile familiei ș i la absenţa unor urmaşi. Ultima perspectivă,
ș i poate cea mai întunecată, este transpunerea în formă negativă a afirmaţiei făcute
mai sus că, având copii care să le ducă mai departe numele şi amintirea, părinţii săi
vor „supravieţui” după moarte, transpunere care rezultă că absenţa copiilor într-o
familie, cauzată de sterilitate, urma să ducă la stingerea numelui şi alunecarea familiei
în uitare; or, din cele mai vechi timpuri atât evreii29, cât şi populaţiile înconjurătoare
priveau această stingere a numelui ca fiind un adevărat dezastru.
Astfel, redăm mai jos câteva rostiri biblice exemplificative pentru groaza
indusă de ideea stingerii numelui şi ştergerea amintirii oamenilor din lume:

18 Să nu existe printre voi nici un bărbat sau femeie, nici un clan şi nici o seminţie a
căror inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ducându-se să
slujească zeilor acestor neamuri. Să nu existe la voi nici o rădăcină care produce
otravă sau amărăciune.
19 Dacă cineva care a auzit cuvintele acestui jurământ, va invoca o binecuvântare
asupra lui însuşi, zicând în inima lui: „Voi avea pace, chiar dacă mi-aş urma pornirile
minţii mele, adăugând beţia la sete!”30,
20 pe acela Domnul nu va mai dori să-l ierte. Mânia şi gelozia Domnului se va
aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el şi
Domnul îi va şterge numele de sub cer.
21 El îl va despărţi de toate seminţiile lui Israel ca să-l nenorocească potrivit cu tot ce
este scris în această Carte a Legii.
Deuteronomul, 29:18-21.

21 Jură-mi pe Domnul dar că nu îi vei stârpi pe urmaşii mei după mine şi că nu îmi
vei şterge numele din familia tatălui meu.
Întâia carte a lui Samuel, 24:21.

4 Când femeia din Tekoa a ajuns31 la rege, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat.
Ea i-a zis:
– Ajută-mă, o, rege.
5 – Ce necaz ai? a întrebat-o regele.

28
29
A se vedea Genesa, 38.
30
Sensul expresiei în ebraică este nesigur; sau: „mele!” Aceasta va aduce dezastru, atât peste pământul
fertil, cât şi peste cel uscat şi… N. tr.
31
Multe mss TM, LXX, VUL, Siriacă; cele mai multe mss TM: i-a vorbit regelui. N. tr.

8

– Sunt o femeie văduvă, i-a răspuns femeia. Soţul meu a murit.
6 Slujitoarea ta mai avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp şi nu era nimeni
acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt şi l-a omorât.
7 Acum, tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, spunându-i: „Predă-ni-l pe cel
care şi-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viaţa fratelui său. Îl vom nimici şi
pe moştenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l
pe soţul meu fără nume şi fără moştenitor pe pământ.
A doua carte a lui Samuel, 14:4-7.32

Prin urmare, o dată ce un cuplu conştientiza incapacitatea de a avea copii care
să fie urmaşi ș i moştenitori, ei simţeau asupra lor o povară imensă, denumită chiar
moarte.
Începutul capitolului 30 din cartea Genesa prezintă un dialog paradigmatic:

1 Când Rahela a văzut că ea nu i-a născut nici un copil lui Iacov, a invidiat-o pe sora
sa şi i-a zis lui Iacov:
- Dă-mi copii, altfel voi muri!
2 Iacov s-a mâniat pe Rahela şi i-a răspuns:
- Sunt eu în locul lui Dumnezeu, Care te-a oprit să ai copii?
Genesa, 30:1,2.

Un cititor neavizat ar fi tentat să creadă că în Rahela se oploşiseră sentimente
amestecate, de invidie pe sora ei cea fertilă, de oboseală pricinuită de aşteptarea de a
avea copii, de mâhnire şi surescitare, un amalgam care o fac să reacţioneze exagerat şi
disproporţionat şi să profereze ameninţări cu moartea, total nefundamentate în
realitate. Totuşi, citind rândurile de mai sus prin lentilele culturii respective, aşa cum
reiese din groaza indusă de ideea stingerii numelui şi ştergerea amintirii oamenilor din
lume, înţelegem că nu este deloc o exagerare din partea ei.
Care erau „leacurile” la care recurgeau israeliţii din antichitate pentru a
tămădui lipsa rodniciei? Acestea ar putea fi încadrate în patru categorii: spirituale,
magice, legale. Le vom aborda pe rând.
În primul rând, existau „leacurile” spirituale. Raţionamentul era următorul:
dacă sterilitatea era pedeapsa divină pentru un păcat, atunci soluţia trebuia să fie
îndreptarea morală şi reparaţia acelui păcat.

Se întâmpla ca un cuplu steril să-şi petreacă o mare parte din timp examinând
greşelile trecute ca să găsească printre ele un păcat nemărturisit. Cu lacrimi în ochi,
soţia se pocăia de toate păcatele ei conştiente. Apoi soţul aducea o jertfă potrivită
pentru ispăşirea oricărui păcat „inconştient” (Lev. 4:2). Sterilitatea devenea tema
esenţială a rugăciunilor cuplului. Iată de exemplu cum L-a rugat Isaac pe Domnul să
îngăduie soţiei lui să aibă un copil (Gen. 25:21). Ana a plâns înaintea Domnului şi I-a
promis că dacă îi va da un fiu, îl va consacra în slujba Sa (l. Sam. l:ll).33

32
Sublinierile de mai sus ne aparţin. N. a.
33

9

Desigur, uneori Dumnezeu intervenea în mod miraculos, fapt care-l face pe
psalmist să exclame:

4 Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, mai presus de ceruri este slava
Lui.
5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Ce tronează din înălţime
6 şi totuşi Se apleacă privind spre ceruri şi spre pământ?
7 El îl ridică din pulbere pe cel sărman şi îl înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,
8 ca să-l aşeze la un loc cu cei de neam ales, cu cei de neam ales din poporul Său.
9 El îi dă celei sterpe o familie, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.
Lăudaţi-L pe Domnul!34
Psalmii, 113:4-9.

Comentând despre sterilitatea iniţială a Saraiei, Rebecăi şi Rahelei, cele trei
matriarhe ale poporului Israel35, conglăsuim şi noi în armonie cu o concluzie trasă în
articolul „Barren, barrenness”:

Sterilitatea acestor mame ale naţiunii israelite este semnificativă prin faptul că, în cele
din urmă, capacitatea de a zămisli copii este un semn al harului şi al favorii lui
Dumnezeu faţă de poporul Său ales.36

În aceeaşi sferă a spiritualităţii, dar printr-o închinare adusă altor zeităţi decât
Yahveh, se încadrează şi cultul zeiţei sumeriene Inanna şi a lui Dumuzi, paredrul său,
zeul-păstor, care ajunseseră să fie cunoscuţi sub numele de Iştar/Aştoreth/Astarteea,
respectiv Tamuz. În conformitate cu cartea profetului Ieremia, 7:18 şi 44:17-19, unele
evreice frământau aluat pentru turte, apoi aduceau libaţii de băutură şi ardeau tămâie
înaintea „reginei cerului”, ca ofrande aduse zeiţei care cumula atributele dragostei
sexuale, maternităţii şi fertilităţii, iar profetul Ezechiel menţionează despre bocirea
ritualică în onoarea lui Tamuz.37
În al doilea rând, cuplurile sterpe apelau la leacuri „magice”. În Genesa,
30:14-16, Rahela a cerut surorii sale Lea să-i dea mandragore, plante mici, perene, cu
rădăcină şi boabe comestibile, dar existau şi alte plante sau poţiuni despre care se
credea că favorizează fertilitatea.
Tot în categoria magică se situează şi utilizarea figurinelor de lut care
reprezentau femei însărcinate: femeile sterile la păstrau în preajma lor şi le atingeau,
nădăjduind că aceste gesturi le vor ajuta să rămână gravide, practicând, aşadar, un tip
de magie pe care James George Frazer l-a denumit „magie simpatetică de tip
homeopatic sau imitativ”.38 Unele dintre aceste figurine sau alte amulete care ar fi

34
35
A se vedea Genesa, 11:30; 25:21; 29:31.
36
Art. „Barren, barrenness”, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible
Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, p. 154. A se vedea şi art. „Barren”, în New Illustrated
Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995, p. 162.
37
Ezechiel, 8:14.
38
A se vedea James George Frazer, Creanga de aur, vol. I, edit. Minerva, Bucureşti, 1980, Prefaţă,
Tabel cronologic şi traducere de Octavian Nistor, note de Gabriela Duda, pp. 30-33.

10

avut aceleaşi efecte au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice moderne din
Israel.39
În al treilea rând, sterilitatea şi efectele sale pe plan social, o anume cvasi-
ostracizare, puteau fi rezolvate prin apelarea la mijloace legale. Aceeaşi carte a
primordiilor, Genesa, menţionează posibilitatea adoptării unei persoane mature
(Genesa, 15:2), recurgerea la adopţia unui bebeluş preluat de la o mamă-surogat
(Genesa, 16:1-4). Dacă după această adopţie cuplul reuşea să aibă un copil, acesta
devenea „primul-născut”, iar cel adoptat trecea pe plan secund, după cum atestă şi
relatarea din Genesa, 21:1-21 şi 25:5,6.
În cazurile când un bărbat murea fără un moştenitor, exista ibum, străvechea
instituţie a leviratului:

5 Dacă fraţii locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă copii, soţia celui
mort să nu se mărite în afara familiei. Fratele soţului ei trebuie să intre la ea40 şi să se
căsătorească cu ea, împlinindu-şi astfel datoria de cumnat faţă de aceasta.
6 Întâiul născut pe care ea îl va naşte, va purta numele celui mort pentru ca să nu i se
piardă numele în Israel.41
7 Dacă bărbatul acesta nu va dori să se căsătorească cu soţia fratelui lui, atunci ea să
se ducă la cei din sfatul bătrânilor, la porţile cetăţii şi să le spună: „Cumnatul meu nu
vrea să ridice numele fratelui său în Israel şi nu doreşte să-şi împlinească datoria de
cumnat.”
8 Cei din sfatul bătrânilor cetăţii să-l cheme la ei şi să-i vorbească. Dacă el refuză în
continuare să se căsătorească cu ea,
9 cumnata lui să se apropie de el înaintea sfatului bătrânilor, să-i scoată sandala din
picior, să-l scuipe în faţă şi să-i spună: „Astfel se face bărbatului care nu vrea să
ridice un moştenitor fratelui său.”
10 Familia lui va fi cunoscută în Israel ca „familia celui descălţat”.
Deuteronom, 25:5-10.42

Şi, ca un caz final şi aparte, care viza fiicele lui Ţelofhad, s-a ajuns la un
compromis „în care fiicele şi soţii lor au fost custozi temporari ai averilor casei
părinteşti până când un nepot a putut moşteni oficial pământul lor (Num. 36:2-12; Ios.
17:3-6).”43
Acest eseu s-a dorit o privire de ansamblu asupra sarcinii, naşterii şi sterilităţii
în iudaismul vremurilor biblice, dar nădăjduim că am putut comunica şi o parte, cât de
infimă, din aşteptările, speranţele şi bucuriile sau visurile destrămate şi mâhnirile
familiilor trăitoare atunci şi acolo, pentru că, în definitiv, în toiul planurilor, a

39
M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., loc. cit.
40
Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale. N. tr.
41
Legea leviratului (lat.: levir, „cumnat“) împiedica înstrăinarea posesiunii familiei şi îi asigura
văduvei un trai sigur şi liniştit. N. tr.
42
A se vedea şi Genesa, 38 ș i Rut, 4:10.
43
Art. „Family Relationships”, de Victor H. Matthews, în Dictionary of the Old Testament:
Pentateuch, T. Desmond Alexander, David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove,
Illinois, USA, Leicester, England, 2003, pp. 291-299.

11

pregătirilor, a rânduielilor şi dincolo de acestea toate, palpita viaţa, cu bunele şi cu
relele sale.

12

RELAŢII FAMILIALE ŞI COMUNITARE:
GENEALOGIILE

În eseul anterior am făcut o incursiune în iudaismul vremurilor biblice şi
ne-am emoţionat asistând împreună la naşterea unui copil evreu. Acum vedem
forfotind în jurul bebeluşului copii, tineri şi maturi, rude, vecini şi cunoştinţe; venirea
pe lume a puiului de om ne prilejuieşte observaţia că bebeluşul evreu a intrat într-o
constelaţie de relaţii, atât relaţii de familie cât şi comunitare, şi a fost amplasat şi
amplasaţi cu fermitate în nişte cadre sociale, în contexte economice, politice,
religioase şi aparţinând unui areal geografic. În acest eseu vom trata un singur aspect
al acestor relaţii, şi anume genealogiile.
Poate că aici un cititor european postmodern ar face observaţia că genealogiile
aparţin de relaţiile de familie, relaţii private, şi au prea puţin de-a face cu relaţiile
comunitare, relaţii publice. Cititorul cu pricina ar comite o eroare: ar proiecta
gândirea sa (în acest caz, europeană postmodernă) asupra unei gândiri care se
manifesta într-un areal geografic şi cultural total diferit, precum şi într-o perioadă
istorică demult apusă (în cazul acesta, gândirea semitică străveche). Or una ca aceasta
pur şi simplu nu se poate face, fie şi datorită faptului că în societăţile tradiţionale,
consemnările genealogice, orale şi scrise, posedau o importanţă extremă pentru
definirea interacţiunilor sociale cotidiene. „Genealogiile, fie cele din Israel, Egipt,
Mesopotamia, Fenicia sau Grecia nu sunt simple compilări de material tradiţional, ci
sunt aserţiuni privitoare la identitate, teritoriu şi relaţii. Numele strămoşilor, ale
aşezărilor şi grupurilor aveau pentru scriitorii antici o relevanţă specială, întrucât
conexiunile lor genealogice defineau poziţia strămoşului, a aşezării sau a grupului în
relaţie cu ceilalţi.”44 Înţelegem, acum că atunci când vorbim despre relaţiile familiale
din iudaismul antic trebuie neapărat să le legăm de relaţiile comunitare, spiritul de
familie şi cel de comunitate din iudaismul antic fiind foarte dezvoltat.
La ce ne referim şi la ce nu ne referim atunci când spunem că spiritul de
familie şi cel de comunitate din iudaismul antic era foarte dezvoltat? Prin această
declaraţie categorică înţelegem, mai întâi, că evreii erau familişti convinşi. Prin
aceasta nu vrem să zicem numai că evreii ar fi fost foarte ataşaţi de soţii sau soţiile şi
copiii cu care constituiau o familie nucleară. Nu, ci evreii erau ataşaţi de întreaga
familie, adică de mişpachah, care înseamnă familia extinsă, întregul clan format din
părinţi, bunici, unchi, mătuşi, verişori şi verişoare, precum şi afini. Dar mai mult,
evreii ataşaţi de mişpachah nu erau ataşaţi în mod abstract de rudele care o alcătuiau,
ci de rude ca oameni. Altfel spus, evreul de rând nu era îndrăgostit de abstracţiuni de
genul genealogiilor şi a gradelor de rudenie existente între rudeniile sale, tribul sau
seminţia din care proveneau acestea, ci de chestiuni concrete, cunoştea foarte bine şi
istoriile personale ale rudelor sale, cu succesele şi eşecurile lor, chiar şi cu întâmplări
picante. Într-o epocă în care lucrurile importante nu erau scrise, ci erau încredinţate

44
Art. „Genealogies”, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch, T. Desmond & Alexander
David W. Baker, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 2003, pp. 345-350.

13

memoriei, evreii putea povesti o oră întreagă despre ei şi rudele lor, fără a greşi sau a
se repeta.45
Prin secolul al XIX-lea, psihologia a a făcut „marea descoperire” că individul
devinde „persoană” numai în cadrul relaţiilor interpersonale. 46 Pe această linie de
gândire, putem spune despre evrei că ei erau cât se poate de „personali”, adică erau
persoane integrate, integrate în primul rând în familie, având multe rude, dar fiind şi
amplasaţi cu fermitate în cadre sociale, în contexte economice, politice, religioase şi
aparţinând unui areal geografic.47
Dar oare ce nu înseamnă declaraţia categorică făcută mai sus, anume că la
evrei spiritul de familie şi comunitate era foarte dezvoltat? Printre altele, nu înseamnă
că într-o familie extinsă, şi chiar şi într-o comunitate sătească, ar fi existat conceptul
de viaţă privată sau intimitate, drag modernilor: în comunitatea familială şi
comunitară toţi ştiau totul despre toţi. Din punct de vedere moral, evreul trăitor în
antichitate nu avea cum să-şi ascundă păcatele... iar din punct de vedere social, el nu
avea cum să-şi exagereze meritele sau să-şi camufleze lipsurile. Evreul integrat era
transparent şi, desigur, vulnerabil. Viaţa sa depindea de viaţa comunităţii, dar relaţia
era bilaterală, pentru că şi viaţa comunităţii depindea de viaţa fiecărei persoane.
Evreul nu se gândeau la sine ca la un individ singular şi nu avea cum să trăiască astfel,
ci el era un organ într-un trup, având locul, rolul şi funcţia sa, mai mare sau mai mică,
dar importantă pentru întregul corp. Ochiul nu putea zice mâinii: „N-am trebuinţă de
tine”, şi nici capul nu putea zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.”48
Înzestraţi cu aceste cunoştinţe preliminare, putem purcede la drumul
cunoaşterii genealogiilor şi al semnificaţiilor lor, privindu-le prin ochii evreilor
trăitori în vremurile biblice.

Genealogiile, ca etimologie şi obiect de studiu
În primul rând, pentru a discuta despre genealogii în general, şi despre
genealogiile din iudaismul vremurilor biblice în special, trebuie să definim ce
semnifică noţiunea „genealogie”. Acest termen provine din două cuvinte greceşti,
genos, care înseamnă „generaţie”, şi logos, „cuvânt, învăţătură, ştiinţă” şi înseamnă
„urmărirea sistematică a filiaț iei existente între membrii unei familii (marcante),
făcută pentru a stabili originea ș i gradul lor de înrudire.”49
În al doilea rând, genealogiile sunt studiate de către specialiştii câtorva discipline: de
către antropologi culturali, pentru care sistemul de înrudiri are o mare valoare; de
către cercetători ai sacrului (rabini, teologi etc.); dar mai ales de către istorici, care
consideră discursul despre genealogie ca făcând parte din disciplinele auxiliare ale

45
De fapt, arabii beduini sunt şi astăzi capabili de aceste fapte. A se vedea Art. „Genealogy”, în New
Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995,
pp. 482-483.
46
Aceasta a fost o descoperire numai pentru psihologie, Părinţii capadocieni ai creştinismului
răsăritean afirmaseră aceasta în veacul al IV-lea e.n.
47
Art. „Genealogy”, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible Publishers,
Nashville, Tennessee, USA, 1991, pp. 482-483.
48
Întâia epistolă a apostolului Pavel către corinteni, 12:21.
49
http://dexonline.ro/definitie/genealogie

14

istoriei. Uneori, istoricii au de întocmit filiaţii şi legături pentru familii importante,
nobiliare sau chiar domnitoare, şi atunci se apleacă asupra genealogiilor cu interes.
Persoanele care stabilesc genealogii adună tradiţii orale, apelează la consemnări
istorice, registre de familie sau chiar analize genetice şi, adeseori, îşi etalează
descoperirile în formă de tabele („arbori genealogici”) sau le consemnează în formă
narativă. O genealogie se poate cerceta analitic, metodă care se finalizează prin
elaborarea unui tabel al ascendenţilor, sau sintetic, metodă care, finalmente, va
prezenta tabelul descendenţilor.50
Pentru a clarifica sintagma „tabelul ascendenţilor”, precizăm că acesta este un
tabel care constă dintr-o listă a persoanelor care se înrudesc, pornindu-se de la un
individ considerat rezultatul evoluț iei unei familii ș i urmărindu-i pe toț i antecesorii
săi. Tabelul se compune pe baze strict matematice ș i evoluează în progresie
geometrică prin puterile succesive ale lui doi51.
Tabelul descendenţilor, pe de altă parte, reprezintă o listă a persoanelor care se
înrudesc, pornindu-se de la un individ ș i urmărindu-se toț i descendenț ii săi. Acest
tabel al descendenț ilor diferă de cel al ascendenț ilor prin faptul că nu este guvernat
de o lege matematică, dar ș i numărul urmaș ilor din fiecare generaț ie creș te în
progresie geometrică.52

Apariţia discursului genealogic
Când a apărut discursul despre familie şi înrudire? Întrebarea nu este deloc
retorică, ci îşi are importanţa sa, dar răspunsul nu poate fi dat cu precizie, ci poate fi
doar încadrat într-o epocă, cea demult apusă a preistoriei, în care societatea umană era
formată din clanuri care aveau un strămoş comun din care descindeau şi, în
consecinţă, necesita cunoaşterea descendenţei fiecărui individ şi gradul de înrudire cu
ceilalţi membri ai clanului. Pentru a substanţia această afirmaţie, facem referire la
Listele regilor sumerieni53, care încep în felul următor:

Când regalitatea a fost coborâtă din Cer,
Regalitatea a fost coborâtă în Eridu(g).
În Eridu, Alulim a devenit rege;
El a domnit timp de 8 sars54.
Alalĝar a domnit timp de 10 sars55.
Doi regi;
Ei au domnit timp de 18 sars56.
Apoi Eridu a căzut,
Iar regalitatea a fost dusă în Bad-tibira.57

50
http://ro.wikipedia.org/wiki/Genealogie
51
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tabla_ascendenţilor
52
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tabla_descendenţilor
53
A se vedea http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1# sau
http://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf
54
Un sar este o unitate de măsură sumeriană egală cu 3.600. Sumerienii aveau nu numai sistemul
zecimal, ci şi cel hexagesimal. Aici, 8 sars ar fi 28.800 de ani.
55
Adică 36.000 de ani.
56
57
A se vedea http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1# sau

15

Stihul 39 încheie: „În cinci cetăţi, opt regi. Ei au domnit timp de 67 de sars58.
Apoi a venit potopul.”
Pentru cercetătorii care studiază evoluţia gândirii de la stadiul de mythos la cel
de logos, acest text este util pentru că decelează această trecere, vorbind despre nişte
domnii fabulos de lungi ale unor regi (faza mitică), care s-au exercitat în aşezări
concrete (Eridu, Bad-Tibira) şi s-au terminat din cauza unui potop (faza logică). Altfel
spus, cercetătorii în cauză au în faţă un text mitic care se metamorfozează într-unul
cronografic.
Pentru studiul de faţă, însă, textul este relevant datorită unui eveniment, fie el
şi catastrofal: potopul, indiferent de anvergura sa, reprezenta pentru contemporanii săi
un reper temporal. Această afirmaţie este semnificativă pentru genealogii, întrucât
atunci când se povestea despre diferiţii membri ai familiei, uneori naratorii îşi
relaţionau rudele la anumite evenimente cărora le fuseseră contemporani şi care nu
numai că făceau parte din istoria personală a membrilor respectivi, dar şi ajutau la
încadrarea lor temporală în realitatea istorică concretă şi generală şi fusese conservată
de memoria socială.
După preistorie şi faza textelor mitice şi cronografice, următorul pas important
în istoria discursului despre familie şi înrudire apare în lumea elenistă: „genealogiştii”
– dacă i-am putea denumi astfel – elenişti ne-au lăsat materiale istoriografice.

Evreii şi genealogiile vremurilor biblice
Evreii, un popor semit, nu se raportau la genealogii într-o manieră diferită de
sumerieni, un popor probabil hamit, ci şi ei relaţionau unii membri ai familiei şi
istoria personală a acestora la unele evenimente încadrate temporal, fapt care poate fi
sesizat uşor din câteva versete care fac parte din discursul biblic din perioada pre-
avrahamică:

Adam a cunoscut-o din nou pe soţia sa. Aceasta a născut un fiu pe care l-a numit
Set59, zicând: „Dumnezeu mi-a dăruit un alt urmaş în locul lui Abel, întrucât el a fost
omorât de Cain.“
Genesa, 4:25.

Aşadar, naşterea şi numirea lui Set este raportată la un eveniment care avusese
loc într-un cadru temporal, şi pe care contextul îl plasează ca având loc în Genesa,
4:8. Sau, un pasaj şi mai elocvent:

Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg60, pentru că în timpul vieţii lui a
fost împărţit pământul, iar numele fratelui său era Ioktan.
Genesa, 10:25.61

http://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf.
A se vedea şi http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list
58
59
Lit.: o altă sămânţă; vezi nota de la 3:15. N. tr.
60
Peleg înseamnă împărţire. N. tr.
61
Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa10

16

Pentru tema acestui eseu nu contează să ştim precis despre ce împărţire a
pământului este vorba, dacă Pământul s-a divizat în continente sau dacă pământul a
fost împărţit oamenilor în ghivece, pentru a-şi sădi flori în ele, citatul doar
substanţiază afirmaţia noastră făcută mai sus vizavi de istoria personală, care uneori,
în naraţiunea genealogică, inserează evenimente pentru a le ancora mai bine în
realitatea istorică concretă şi generală.
Încă din prima carte a Bibliei, Genesa, se vede imediat interesul sporit al
evreilor faţă de genealogii, generaţii şi liste în general, dragostea pentru sistematizare.
Este suficient aici să amintim de termenul tol(e)dot 62 şi ocurenţele sale. Numai în
această primă carte termenul tol(e)dot, care provine din verbul yalad, „a zămisli, a da
naştere”, apare de unsprezece ori63, a cărui traducere se face destul de greoi, putându-
se tălmăci drept „naşteri/ generări/ generaţii”.
Acest interes sporit pe care evreii îl aveau faţă de genealogii răzbate şi din
faptul că în această primă carte a Bibliei au fost consemnate liste genealogice care nu
vorbeau numai despre Avraham, patriarhul întemeietor de etnie 64 , ci despre
ascendenţii săi, de la Adam până la Noe65, descendenţii lui Noe66 şi stirpea de la Şem
la Avraham67.
Regele David îşi putea trasa obârşia nu numai până la Pereţ, fiul lui Yehudah
(Rut, 4:18-22) ci, implicit, până la Adam, iar primele nouă capitole din Cartea întâi a
cronicilor conţine o listă detaliată de oameni, de la Adam şi până la cei trăitori în
vremurile regelui Saul (cca. 1.000 î.e.n.).

Scopurile narării genealogiilor
Mai sus scriam că la naştere, bebeluşul evreu era deja amplasat ferm într-o
constelaţie de relaţii familiale, sociale, economice, politice, religioase, şi aparţinea
unui areal geografic. Acestă situaţie dată nu era suficientă în sine însăşi, ci, în timp ce
creştea, copilul trebuia să ajungă să cunoască toate acestea, îndeosebi să-şi cunoască
rudele cu care constituia mişpachah (familia), să cunoască despre ele, adică despre
gradul de rudenie şi trecutul lor şi trebuia să fie capabil să redea aceste lucruri 68 în
funcţie de dorinţa de a împlini anumite scopuri care apăreau în viaţă. Astfel, un ins
evreu putea reda o genealogie lineară sau una segmentară, conform trebuinţelor sale
de moment.
De exemplu, dacă el îşi afirma legitimitatea la o funcţie sau o poziţie socială,
adică îşi revendica un drept anume, evreul se identifica social declarându-şi
genealogia, fie cea ascendentă, care-l plasa la începutul înşiruirii spiţei sale, după
care-şi menţiona tatăl, bunicul, străbunicul etc. (fie paterni, fie materni), fie amintea

62
Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.
63
A se vedea Genesa, 2:4; 5:1; 6:9; 10:1; 11:10,27; 25:12,19; 36:1,9; 37:2.
64
A se vedea Genesa, 25:1-4.
65
A se vedea Genesa, 4:1-2, 17-22, 25-26; 5:1-32
66
A se vedea Genesa, cap. 10.
67
A se vedea Genesa, 11:10-26.
68
În conformitate cu procesul traditio – reditio, adică predarea de cunoştinţe şi redarea lor.

17

despre strămoşul care obţinuse primul privilegiul sau dreptul revendicat şi apoi cobora
linear, din genereaţie în generaţie, până ajungea la sine.
Genealogiile segmentare, pe de altă parte, stabileau relaţii între diferiţi inşi sau
grupuri, clanuri.
Care ar fi diferenţele dintre genealogiile lineare şi cele segmentare? Le vom
trece în revistă prin intermediul unui pasaj:

Genealogiile lineare enumeră nume care conectează un individ la o rudă specifică
dintr-o generaţie anterioară. În timp ce adâncimea genealogiilor lineare poate varia,
lăţimea lor rămâne limitată la o persoană per generaţie. O genealogie segmentară are
atât lăţime generaţională – mai mult de o persoană per generaţie – cât şi adâncime. O
genealogie segmentară descrie relaţiile atât din cadrul unei generaţii specifice (adică,
între fraţi, surori şi chiar şi verişori), cât şi de la o generaţie la alta (de exemplu,
mamă-fiică). Genealogiile segmentare compun ceea ce cultura occidentală denumeşte
„arbore genealogic”. (...) Distincţia dintre o genealogie lineară şi una segmentară nu
trebuie împinsă la extreme: ambele pot apărea – şi chiar apar – în cadrul unor liste
genealogice extinse. Când are loc aceasta, tranziţia de la o genealogie lineară la una
segmentară (şi vice-versa) înseamnă semnificaţia relativă a unei generaţii particulare,
sau lipsa semnificaţiei sale.69

După clarificările din citatul de mai sus merită să accentuăm încă o dată că
naratorii nu aduceau în discuţie toate rudele, ci numai cele semnificative pentru ţelul
lor. Membrii familiei insignifianţi pentru scopul narării unei genealogii nu erau
amintiţi, iar uneori erau trecuţi sub tăcere şi membrii care prejudiciaseră şi ruşinaseră
imaginea familiei. Aceste omisiuni nu erau considerate ca fiind vreo problemă.
Având ca scop o anumită legitimitate, genealogiile aduceau în discuţie nu
numai relaţii de rudenie, ci şi statuturi şi relaţii sociale, economice, religioase şi
politice, precum şi locuri geografice.70
În ceea ce priveşte menţionarea femeilor în relatările genealogice orale: într-o
societate patriarhală, femeile erau excluse din asemenea relatări. Dacă totuşi,
ocazional, erau menţionate, femeile respective erau menţionate doar pentru a împlini
anumite scopuri, cum ar fi împlinirea unor trebuinţe narative sau/şi ilustrarea unor
învăţături morale concrete (Genesa, 11:29-31; Exodul, 6:23,25).

Funcţiile genealogiilor
Care erau funcţiile genealogiilor? Ele sunt multiple şi variate:
 Genealogiile demonstrau unitatea tuturor popoarelor (Genesa, cap. 10);
 Genealogiile demonstrau relaţiile şi distincţiile dintre poporul evreu şi
celelalte populaţii (Genesa, cap. 10);
 Genealogiile demonstrau unitatea şi coeziunea israeliţilor (Exodul, 1:1-
5);

69
Art. „Genealogies”, în Dictionary of the Old Testament – Pentateuch. Pentru genealogii structurate
fundamental linear, a se vedea Genesa, 5:1 – 6:8, iar pentru o genealogie strict segmentară a se vedea
Exodul, 1:1-6.
70
Art. „Genealogy”, în Holman Bible Dictionary, pp. 482-483.

18

 Genealogiile construiau o punte istorică ce lega Israelul în perioadele
istorice pentru care avea disponibile puţine naraţiuni (I Cronici, 1-9);
 Genealogiile asigurau un sentiment de continuitate naţională şi unitate
în perioade de disperare naţională (I Cronici, cap. 5);
 Genealogiile descriau funcţii militare (Numeri, 1:5-16);
 Genealogiile îndrituiau o persoană sau un grup la o funcţie (I Cronici,
6; 24-26).71
Privind genealogiile din punct de vedere teologic, am mai putea adăuga şi
funcţia de a fi un „semn” vizibil (‘ot), un indicator care arată înaintarea istoriei spre
ţelul lui Dumnezeu (Genesa, capitolele 4, 5, 11:11:10-32; I Cronici, 1-9).72
Nici acest eseu nu s-a dorit a fi exhaustiv73, ci doar o privire de ansamblu
asupra genealogiilor care, din câte s-a putut observa, circumscriau bebeluşul evreu
într-o constelaţie de relaţii familiale şi comunitare, îl amplasau cu fermitate în nişte
cadre sociale, în contexte economice, politice, religioase şi-l făceau să aparţină unui
areal geografic.

71
A se vedea şi perioada post-exilică, în care genealogiile ajutau la reconstruirea ordinii sociale a
evreilor în timpul repatrierii din deportarea babiloniană, cartea Ezra, capitolele 2 şi 8.
72
Art. „Genealogy”, în Holman Bible Dictionary, pp. 482-483.
73
Pentru un eseu care frizează exhaustivitatea, a se vedea, de exemplu, articolul „Genealogies”, în The
International Standard Bible Encyclopedia, James Orr (ed.), Grand Rapids, Eerdmans, SUA, 1930,
articol care are 60 de pagini.

19

CIRCUMCIZIA EVREILOR

Din câte s-a văzut, eseul anterior trata genealogiile, ca aspect important al
relaţiilor familiale şi comunitare. Eseul acesta va continua studierea vieţii evreilor în
vremurile biblice, abordând, mai întâi, circumcizia în Orientul Apropiat Antic,
prezentând actul propriu-zis al circumciderii, expunând semnificaţiile sale şi trecând
în revistă consecinţele circumciziei, pe diferite planuri.
Înainte de a discuta despre circumcizie, trebuie să clarificăm faptul că aceasta
era actul chirurgical al îndepărtării de jur împrejur a pielii în exces, a prepuţului pe
care îl are la naştere un bebeluş de sex masculin.

I. Circumcizia în Orientul Apropiat Antic (O.A.A.)

Din punct de vedere cronologic, existenţa circumciderii este atestată în arealul
geografic şi cultural al Orientului Apropiat cel puţin încă din cel de-al treilea mileniu
î.e.n.74 Erau circumcişi adolescenţi aparţinând unor populaţii semitice şi deopotrivă
non-semitice, după cum urma să spună profetul Ieremia, menţionându-i printre
practicanţii acestui act pe egipteni, edomiţi, amoniţi, moabiţi şi arabii care trăiau în
deşert.75
Filistinii, asirienii şi neo-babilonienii sunt enumeraţi printre cei care nu
practicau aceasta, iar despre canaaneeni nu avem vreo informaţie că ar fi practicat-o
sau nu.76
Care este motivul pentru care aceste populaţii practicau circumcizia? Nu se
poate răspunde cu certitudine, dar diferiţi cercetători au sugerat teorii care spun că
circumciziile erau făcute ca rituri bărbăteşti de fertilitate, practicate la vârsta pubertăţii
sau în preajma nunţii, sau aveu scop igienic, sau erau „rituri magice, menite să-i
protejeze pe bărbaţi de mânia zeilor”77. Există chiar şi teoria că circumcizia ar fi fost o
„ceremonie tribală de iniţiere şi semn de apartenenţă la un grup etnic anume” 78, dar
teoria cu pricina nu ni se pare că ar sta în picioare, pentru că dacă apartenenţa la un
grup etnic anume depindea de circumcizie, şi dacă circumcizia era practicată de mai
multe grupuri etnice, atunci orice bărbat circumcis putea fi confundat oricând cu
membrii altor grupuri care practicau circumcizia: ca atare, nu circumcizia este
criteriul de stabilire a apartenenţei la un grup.

74
Art. „Circumcision”, de P.R. Williamson, în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T.
Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA,
Leicester, England, 2003, pp. 122-125.
75
A se vedea Ieremia, 9:25,26, şi a se compara cu Ezechiel, 32:17-32.
76
Art. „Circumcision”, de R. Dennis Cole, în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.),
Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, p. 262.
77
Art. „Circumcizie”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V.
Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 159-161.
78
Id., ibid.

20

II. Patriarhul Avraham şi circumcizia

Pentru a înţelege circumcizia la evreii trăitori în vremurile biblice, trebuie, mai
întâi, să vedem modul în care s-a ajuns la practicarea acestui act în cadrului poporului.
Redăm, aşadar, textul biblic fundamental, din Genesa, capitolul 1779:

1 Când Avram avea nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat acestuia şi i-a zis:
- Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic80. Umblă înaintea Mea şi fii fără pată,
2 iar Eu voi face un legământ cu tine şi te voi înmulţi foarte mult.
3 Atunci Avram I s-a închinat până la pământ, iar Dumnezeu i-a zis:
4 - În ce Mă priveşte pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl
multor neamuri.
5 Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam81, pentru că te-am făcut
tatăl multor neamuri.
6 Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieşi
din tine.
7 Voi încheia un legământ veşnic cu tine şi cu urmaşii82 tăi după tine, pentru toate
generaţiile care vor urma, pentru a fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi după tine.
8 Eu îţi voi da, ţie şi seminţei tale83 după tine, ţara în care locuieşti acum ca străin,
toată ţara Canaan, ca pe o proprietate veşnică; iar Eu voi fi Dumnezeul lor.“
9 Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam:
- În ce te priveşte pe tine, să păzeşti legământul Meu, tu şi urmaşii tăi după tine, în
toate generaţiile care vor urma.
10 Acesta este legământul Meu cu tine şi cu urmaşii tăi după tine, legământ pe care
trebuie să-l respecţi: fiecare bărbat dintre voi să fie circumcis.
11 Să vă circumcideţi în carnea prepuţului vostru; acesta va fi un semn al
legământului Meu cu voi.
12 În toate generaţiile care vor urma, fiecare băiat trebuie să fie circumcis când va
avea opt zile, fie că este născut în gospodăria ta, fie că l-ai cumpărat cu argint de la
vreun străin, şi nu este dintre urmaşii tăi.
13 Trebuie să fie circumcişi atât cel născut în gospodăria ta, cât şi cel cumpărat cu
argintul tău. legământul Meu în carnea voastră va fi un legământ veşnic.
14 Orice băiat necircumcis, adică cel care nu este circumcis în carnea prepuţului său,
să fie nimicit din poporul său; el a rupt legământul Meu.
Genesa, 17:1-14.

Atunci când patriarhul Avraham primeşte porunca de a se circumcide, el
înţelege despre ce este vorba, fapt pe care-l înţelegem nu numai uitându-ne la arealul
geografic şi cultural în care trăia, ci şi pentru că el nu întreabă ce semnifica
circumcizia propriu-zisă şi cum se practica ea. Iar puţin mai jos, cartea Genesa nu uită
să amintească grabnica ascultare a patriarhului Avram faţă de rostirea dumnezeiască:

23 Chiar în ziua aceea, Avraam i-a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei născuţi în
gospodăria sa şi pe toţi cei cumpăraţi cu argintul său, pe toţi bărbaţii din gospodăria
sa, şi i-a circumcis în carnea prepuţurilor lor, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu.

79
80
17:1 Ebr.: El-Şadai. N. tr.
81
17:5 Avram poate însemna Tată înălţat sau Tata este înălţat; Avraam sună asemănător cu expresia
ebraică pentru tatăl unei mulţimi. N. tr.
82
17:7 Vezi nota de la 12:7; şi în vs. 12, 19. N. tr.
83
17:8 Vezi nota de la 12:7. N. tr.

21

24 Avraam avea nouăzeci şi nouă de ani când a fost circumcis în carnea prepuţului
său,
25 iar fiul său Ismael avea treisprezece ani.
26 Avraam şi fiul său au fost circumcişi chiar în ziua aceea.
27 Au fost circumcişi împreună cu el şi toţi bărbaţii din gospodăria sa, atât cei născuţi
în gospodărie, cât şi cei cumpăraţi cu argint de la străini.
Genesa, 17:23-27.84

Aceste pasaje sacre vorbesc despre brit mila, adică despre „legământul
circumciziei”, şi pe ele se fundamentează alte pasaje importante, de genul celor găsite
în Genesa, 34:13-24; Exodul, 4:24-26; Iosua, 5:2-8 etc.

III. Modul de practicare a circumciderii şi beneficiarii săi

Să vedem acum în ce mod se practica circumciderea şi cine erau beneficiarii
săi.
În primul rând, faptul că extrem de delicatul act al circumciziei este străvechi e
atestat de enigmaticul pasaj Exodul, 4:24-26, din care reţinem versetul 25, care ne
spune că Ţiporah îl circumcide pe Moise, soţul ei, cu „o piatră ascuţită”, precum şi de
Iosua, 5:2,3, care pomenesc de cuţite de silex.
Cuţitul (izamel), fie de silex, fie, mai târziu, de argint, era ascuţit pe ambele
muchii şi era manevrat de un bărbat priceput85, denumit mohel. Acesta decapişona
capul penisului (atara), secţiona prepuţul (orlah) şi lua o cantitate minimă de sânge
(dam brit mila). Pentru a nu se pierde sângele, în care era viaţa86, mohel-ul avea grijă
să îl aspire.
Porunca divină înfăţişată mai sus arată că beneficiarii circumciderii erau
bebeluşii evrei care trebuiau circumcişi în cea de-a opta zi de viaţă. „Cînd această a
opta zi cădea într-un sabat, circumcizia era totuşi efectuată, în ciuda numeroaselor
reguli şi legi care cereau suspendarea activităţilor zilnice pentru a respecta sabatul.”87
Organismul uman produce vitamina K, vitamină care conţine protrombină,
care este factorul coagulant al sângelui. Absenţa acestei protrombine duce la moartea
omului chiar şi din cauza unei banale sângerări, iar existenţa ei garantează coagularea
şi oprirea de la sine a sângerării. Cercetări medicale moderne au demonstrat faptul că
în cea de-a opta zi de viaţă protrombina este secretată la nivelul maxim din toată viaţa
individului uman, ea ajungând la 110%; altfel spus, o circumcizie efectuată în această
zi se vindecă extrem de repede.88
Cu toate acestea, Biblia înfăţişează nu numai bebeluşi, ci şi bărbaţi care au
trecut prin circumcizie, şi aici nu ne referim numai la Avraham, Işmael sau Moise,
amintiţi mai sus, ci la două categorii de bărbaţi: sclavii şi străini stabiliţi printre evrei.
Versetele 12 şi 13 din Genesa, 17, vorbesc despre sclavii ne-evrei, care trebuie
circumcişi după cumpărarea lor, iar Exodul, 12:48, precizează situaţia gherim-ilor,
adică a ne-evreilor care s-au stabilit printre evrei în calitate de „rezidenţi străini” şi

84
85
Biblia menţionează că, la un moment dat, circumcizia a fost făcută şi de către o femeie, Ţiporah,
soţia lui Moise, dar contextul din Exodul, 4:25, arată o situaţie de criză, bărbatul fiind pe moarte.
86
A se vedea Leviticul, 17:11.
87
M.C. Tenney, J.I. Packer, W. White, Viaţa cotidiană în vremurile biblice, edit. Agape, Făgăraş,
1997, trad. O. Cosma, p. 77.
88
Apud M.C. Tenney, J.I. Packer, W. White, op. cit., loc. cit.

22

voiau să se identifice cu poporul evreu şi să celebreze Paştele împreună cu poporul-
gazdă: aceştia puteau celebra Pesach-ul numai după circumciderea lor.

IV. Semnificaţiile circumciziei

Textele sfinte ne dumiresc cu privire la faptul că, deşi circumcizia nu îşi are
originea în cadrul poporului evreu, totuşi YHVH ia această instituţie culturală, care
era ca o bucată de cărbune azvârlit în noroi, şi-i şlefuieşte faţetele, metamorfozând-o
într-un diamant frumos tăiat. Faţetele acestui diamant sunt următoarele: faţeta etică,
ritualică, etnică, metaforică şi teologică. Să le examinăm în lumina Cuvântului sacru.

A. Faţeta etică a circumciziei

Citind cartea Genesa cu atenţie, descoperim că YHVH a făcut un legământ cu
Avraham expus în capitolele 12-22. Din capitolul 17 al cărţii reiese clar faptul că
circumciderea era obligatorie pentru includerea în legământul despre care vorbeşte
acest capitol89, iar prima funcţie a circumciderii era cea etică: atunci când El-Şadai,
Dumnezeul cel Atotputernic, i se revelează lui Avraham, în versetul 1 îi şi prezintă
acestuia o cerinţă etică, aceea de a se supune şi a trăi înaintea lui YHVH într-un mod
care poate fi încapsulat în termenul ebraic tamim, 90 adică „fără pată, fără prihană,
desăvârşit”91. Aceasta este o condiţie sine qua non a instituirii legământului. Capitolul
18, mai ales versetele 18,19 atestă că obligaţiile etice ale acestui legământ au fost şi
ele transferate asupra tuturor acelora care au acceptat semnul circumciziei. Astfel,
circumcizia a fost mijlocul prin care privilegiile divine şi responsabilităţile privitoare
la supunerea şi trăire curată au fost transferate de la o generaţie la alta.

A existat încă de la început o legătură directă între circumcizia fizică şi cea
„spirituală”, o legătură care, a fost instituită în Genesa şi pur şi simplu rostită şi
aplicată de profeţi ulteriori, cum ar fi Ieremia şi Ezechiel (Ez. 44:7-9).92

B. Faţeta ritualică a circumciziei

Faţeta ritualică a circumciziei este evidentă din faptul că Dumnezeu îi oferise
lui Avraham posibilitatea de a intra într-un legământ particular (Gen. 17:11), iar
condiţia necesară ca acesta să fie primit în legământ era acceptarea unui semn vizibil
(‘ot), circumcizia, ca un fel de rit de iniţiere.
Îndepărtându-ne puţin de cartea Genesa, vedem că următoarea menţionare a
circumciderii ca rit apare în pasajul Exodul, 4:24-26, despre care scriam mai sus că
este enigmatic. Acelaşi P.R. Williamson aduce la lumină dificultăţile textului:

Aici circumcizia pare să aibă o conotaţie aproape magică, înrudită cu semnificaţia sa
apotropaică din unele culturi, atât antice cât şi moderne. Dificultatea exegetică se
iveşte din întrebuinţarea ambiguă a pronumelor evreieşti, fiind neclar cine întreprinde
acţiunea asupra cărui obiect şi motivul pentru care face aceasta – singurul fapt
indiscutabil fiind acela că Ţiporah şi-a circumcis soţul sau fiul pentru a evita uciderea
de către YHVH. Este posibil ca Moise să fi fost în pericol de moarte, iar Ţiporah să-i
89
A se vedea versetele 10, 14 din acest capitol 17.
90
Termenul ebraic tamim a fost înseriat de savantul Strong cu nr. H 8549.
91
A se vedea şi Genesa, 18:19.
92
P.R. Williamson, op. cit., loc. cit.

23

fi atins „picioarele” (poate un eufemism pentru „organele genitale”) cu prepuţul lui
Gherşom, fiul lor. Această acţiune a avut un efect ispăşitor, compensând pentru
deficienţa lui Moise (se presupune fie că Moise nu era circumcis, fie că această
circumcizie fusese făcută în stilul egiptean, în care, conform Iosua, 5:9, prepuţul nu
fusese retezat total93). Inserarea acestui incident exact în acest moment al naraţiunii
serveşte sublinierii afirmaţiei teologice că numai comunitatea de legământ –
identificată prin semnul circumciziei prescris în legământ – va reuşi să scape judecăţii
divine care tocmai fusese anticipată pentru egipteni (Ex. 4:23). Circumcizia
ispăşitoare a lui Moise se poate să fi fost o măsură temporară, garantând că împlinirea
din partea lui a însărcinării încredinţate lui de către YHVH nu poate fi întârziată
necorespunzător. În orice caz, după cum demonstrează acţiunea Ţiporei (Exodul,
4:26), centrul de greutate al pasajului este reprezentat de supunerea faţă de semnul de
legământ al circumciziei, adică alăturarea la comunitatea de legământ, care era
condiţia necesară pentru a scăpa de judecata dumnezeiască. (În această lumină, nu
este surprinzător faptul că circumcizia este prezentată şi ca o condiţie necesară pentru
participarea la celebrarea pascală a izbăvirii aduse de YHVH, cf. Exodul, 12:44-49.)94
(...) Oricum, în orice mod ar fi înţelese detaliile, acest incident ilustrează grafic
importanţa ritualică uriaşă pe care o avea circumcizia.

Acum, o dată ce am lecturat acest citat, înţelegem mai bine ce înseamnă faptul
că în Iosua, 5:2-9, YHVH prăvăleşte ocara de peste israeliţi, care peregrinaseră în
pustie fără a fi plăcuţi lui Dumnezeu, într-o perioadă 95 în care legământul era
considerat a fi suspendat iar circumcizia abrogată.96
Aici mai merită să amintim faptul că semnul legământului avrahamic este
transferat şi în aşa-numitul „legământ mozaic”: în ziua a opta, nou-născutului i se
făcea circumcizia, brit mila, şi era considerat ca acceptat în legământ.

C. Faţeta etnică a circumciziei

Partenerul divin al legământului îi face patriarhului câteva promisiuni, dintre
care una ne atrage atenţia pentru cazul de faţă, întrucât ea viza o „sămânţă” pe care
urma s-o aibă Avraham: acesta urma să aibă descendenţi, iar pentru aceştia,
circumcizia urma să aibă funcţia de „semn al legământului”. Altfel spus, pentru aceşti
descendenţi, promisiunile divine erau valabile, iar de la ei se aştepta o trăire
credincioasă şi etică, de tip avrahamic, precum şi obligaţia de a săvârşi ritul
circumciderii (Gen. 17:10-12). După cum spunea P.R. Williamson, „prin intermediul
acestui rit, promisiunile dumnezeieşti şi obligaţiile omeneşti erau transferate asupra
generaţiilor următoare.”97
Însă aici atragem atenţia asupra unui fapt de o importanţă majoră: promisiunea
divină că Avraham şi descendenţii săi vor binecuvântaţi nu este valabilă numai pentru
aceştia. Genesa, 12:3, 17:4-6,12,13, 18:18, 22:18 afirmă categoric faptul că
legământul făcut de YHVH cu Avraham nu avea un sens naţionalist exclusivist, ci în
acest legământ şi în comunitatea de legământ întemeiată astfel puteau fi încorporaţi şi
indivizi care nu descindeau biologic din patriarh. Acelaşi autor P.R. Williamson
spune:

93
Din raţiuni pe care le vom expune mai jos, nu suntem de-acord cu această interpretare. N. ns.
94
95
Conform Numeri, 14:34.
96
Apud J.A. Motyer, art. „Circumcizie”, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), ed. Cartea Creştină,
Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei, pp. 234-235.
97
P.R. Williamson ne spune că pentru partenerii umani ai legământului circumcizia urma să aibă „o
funcţie în mod primordial (deşi nu exclusiv) mnemonică”.

24

...expansiunea foarte numeroasă anvizajată în Genesa, 17:2 includea „neamurile”
despre care vorbea promisiunea (Gen. 17:4-6), neamuri care nu pot fi explicate pur şi
simplu prin referirea la ismaeliţi şi la fiii Keturei (cf. Gen. 17:16). Creşterea
fenomenală promisă lui Avraham urma să fie realizată nu prin expansiunea numerică
a descendenţilor săi biologici, ci – fapt mai semnificativ – prin faptul că alte neamuri
sau popoare se vor supune clauzelor legământului.98

Modul în care acele alte neamuri sau popoare, rezidenţi străini şi vizitatori
temporari, vor putea fi incluse în cadrul comunităţii de legământ, cu tot ceea ce
presupunea aceasta, este marcat în acelaşi fel: prin circumcidere99, act care le garanta
acceptarea la cel mai intim praznic ospăţ al evreilor şi anume Pesach-ul, Paştele
(Exodul, 12:44,48).

D. Faţeta metaforică a circumciziei

Circumcizia are şi o faţetă metaforică. Astfel, termenul „circumcizie” este
folosit şi pentru alte organe anatomice, precum inima 100 şi buzele 101 , dar se poate
aplica şi primelor recolte ale pomilor fructiferi102.
P.R. Williamson clarifică metafora:

În toate aceste conotaţii se pare că aveam de-a face cu ceva ce nu este potrivit pentru
a împlini scopul pentru care este menit. Astfel, o inimă/gândire necircumcisă este
incapabilă să înţeleagă şi, astfel, să împlinească cerinţele lui Dumnezeu. În acelaşi fel,
buzele sau urechile necircumcise nu sunt medii bune pentru comunicare divină. În
mod similar, rodurile necircumcise nu sunt potrivite pentru folosinţă (fie pentru
sacrificiul adus lui Dumnezeu, fie pentru consumul uman). Acest concept metaforic
de potrivire se poate presupune că se află în miezul circumciderii fizice; circumcizia a
dat conotaţii ideii de potrivire pentru participarea la planul şi scopul lui Dumnezeu
pentru poporul Său de legământ. Acest scop a început să-şi găsească împlinirea în
viaţa lui Avraham numai după ce s-a supus ritului circumciziei. În mod semnificativ,
Iţhaq, primul din spiţa promisă de descendenţi speciali, s-a născut numai după ce
Avraham a fost circumcis, subliniind astfel faptul că circumcizia era o necesitate
pentru a experimenta binecuvântările lui YHVH.

Această explicaţie ne îngăduie un calambur: israelitul fie se potrivea, fie se
împotrivea. De exemplu, în Leviticul, 26:40,41, inima necircumcisă înseamnă
mândrie, fărădelegi şi împotrivire, iar în Deuteronom, 10:16, Partenerul divin al
legământului cere israeliţilor nu doar circumcizia inimii şi plecarea capului, ci
supunere în faţa Sa, acceptarea potrivirii gândite de El, intrarea în planurile Sale.
Această circumcidere a inimii va fi făcută, în mod ultim, de Dumnezeu Însuşi şi va
avea ca rezultat iubirea israeliţilor de Dumnezeu din toată inimă şi din tot sufletul, o
iubire întru viaţă.103

98
99
P.R. Williamson comenta: „O dată ce înţelegem situaţia în acest fel, scenariul înşelăciunii născocit de
fiii lui Yakov în Genesa, 34 este cu atât mai respingător.”
100
Leviticul, 26:41; Deuteronomul, 10:16; 30:6; conform Ieremia, 4:4 şi 9:25,26.
101
Exodul, 6:12,30; conform Ieremia, 6:10, unde se aplică buzelor.
102
Leviticul, 19:23.
103
Deuteronomul, 30:6.

25

Profetul Ieremia a subliniat mai târziu că exista riscul ca un israelit să aibă
prepuţul circumcis şi inima necircumcisă:

24 ...ci, cel ce se laudă să se laude că Mă înţelege, că Mă cunoaşte şi că ştie că Eu
sunt Domnul Care arăt îndurare104 şi Care înfăptuiesc judecată şi dreptate pe pământ,
fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea, zice Domnul.»“
25 „Iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi pedepsi pe toţi cei care sunt circumcişi
doar în trup:
26 pe Egipt, Iuda, Edom, Amon, Moab şi pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, care
locuiesc în pustie105; căci toate neamurile sunt necircumcise şi toată casa lui Israel are
inima necircumcisă.“106
Ieremia, 9:24-26.

A avea prepuţul circumcis şi inima necircumcisă însemna a nu fi diferit de
populaţiile înconjurătoare care practicau doar circumciderea fizică.107
Pentru a rămâne în sfera potrivirii, vom încheia cu cuvintele alese potrivit de J.
A. Motyer:

Astfel, încă de la bun început, circumcizia copiilor a fost un obicei israelit şi nu a fost
derivat din obiceiuri egiptene sau de altă origine şi este în contrast puternic cu
ritualurile pubertăţii de la alte popoare: aceste ritualuri indică recunoaşterea socială a
statutului de adult, iar circumcizia indică statutul înaintea lui Dumnezeu şi o lucrare a
harului divin.108

104
9:24 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri
(îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre
oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă
la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul,
aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de
promisiunile legământului; peste tot în carte. N. tr.
105
9:26 Sau: pe toţi cei de departe, locuitorii pustiei. N. tr.
106
http://www.bibleserver.com/text/NTR/Ieremia9
107
108
J. A. Motyer, op. cit, loc. cit.

26

LĂUZIE ŞI
RITURI DE PURIFICARE A
MAMELOR ISRAELITE

Acest eseu trebuie lecturat nu numai pentru ceea ce este el per se, adică un
eseu care tratează lăuzia şi riturile de purificare a mamelor israelite din vremurile
biblice, ci şi datorită faptului că el pregăteşte calea pentru o altă temă majoră pe care o
vom expune mai târziu, şi anume tema purităţii şi a impurităţii ceremoniale şi etice.
Înainte de a vorbi despre tema de faţă, vom face unele precizări referitoare la
popoarele care înconjurau israeliţii.
Aceste popoare din Orientul Apropiat Antic, fie că vorbim despre egipteni,
canaaneeni, babilonieni, mezo-persani, arabi, aveau propriile lor convingeri privitoare
la puritate şi impuritate, aveau cutume şi obiceiuri străvechi ale căror origini şi motive
fuseseră de mult uitate, stabileau sisteme de sfinţenie şi de pângăriri pentru diferite
clase sociale, impuneau anumite tabu-uri.
Torah, Învăţătura revelată şi normativă dată de YHVH lui Moise, prevede şi
ea anumite standarde de sfinţenie. Sintetizându-le109, putem spune că, în vremurile
biblice, toţi indivizii, fie bărbaţi, fie femei, erau consideraţi impuri din punct de
vedere ceremonial atunci când aveau scurgeri naturale (spermă, sânge menstrual,
puroi 110 ), când aveau lepră 111 , când consumau alimente interzise 112 sau intrau în
contact cu cadavre113.
Cazuri speciale de impuritate erau considerate a fi următoarele: persoanele cu
dizabilităţi nu aveau voie să slujească la altar114, iar omuciderea nepedepsită115 şi în
special idolatria116 pângăreau întreaga ţară.
În acest eseu vom aborda legile purităţii ritualice în cazul lăuziei, stipulate clar
îndeosebi în Leviticul, capitolul 12.
Capitolul ne spune succint faptul că mama care năştea un fiu era considerată a
fi impură ritualic117 timp de şapte zile, ca în perioada în care avea sorocul ei, adică
menstruaţia118. În ziua a opta, nou-născutului i se făcea circumcizia, brit mila, şi era
considerat a fi acceptat în legământul avrahamic, atestând faptul că semnul
legământului avrahamic este transferat şi în aşa-numitul „legământ mozaic”. În ceea
ce o priveşte pe mamă, ea era considerată impură ritualic încă 33 de zile, însumând,

109
Apud Charles Feinberg, art. „Curat şi necurat”, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), ed. Cartea
Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei, pp. 309-311.
110
A se vedea Leviticul, capitolele 12 şi 15.
111
Lepra, ţara’at, putea fi lepra oamenilor, a veşmintelor sau a casei. A se vedea Leviticul, capitolele
13-14.
112
Pentru liste de alimente interzise, a se vedea Leviticul, 11 şi Deuteronomul, 14.
113
De exemplu, Numeri, 19:11-22.
114
A se vedea Leviticul, 21:16-24.
115
A se vedea Deuteronomul, 21:1-9.
116
A se vedea Osea, 6:10.
117
Impur din punct de vedere ritualic: tame‘ (ebr.).
118
Pe lângă Sfintele Scripturi şi Halakha talmudică are reglementări multiple pentru cazurile de
scurgere menstruală, în tratatul Nidah.

27

aşadar, un total de 40 de zile.119 În acest timp îi era interzis să atingă obiecte sfinte sau
să intre în incinta Templului.
În privinţa mamei care năştea o fiică, perioadele se dublau: ea era considerată
a fi impură ritualic timp de 14 zile, iar după acestea încă 66 de zile – aşadar, în total
80 – îi era interzis să atingă obiecte sfinte sau să intre în incinta Templului. Nu se ştie
cu certitudine care este motivul pentru care, în cazul naşterii unei fetiţe mama avea
nevoie de un timp de două ori mai îndelungat pentru a fi considerată pură ritualic.
La sfârşitul acestor perioade, mamele trebuiau să se înfăţişeze „la uşa cortului
întâlnirii”, scrie Leviticul, 12:6. Desigur, mai târziu, o dată ce poporul evreu s-a
stabilit în Canaan şi a fost construit Templul, mamele se duceau la Templu. Ele se
înfăţişau acolo pentru a aduce două tipuri de jertfe: ‘olah, adică arderea-de-tot,
constituită din sacrificarea unui miel de un an, iar ca chata’ah, adică jertfa de ispăşire a
păcatelor (neintenţionate), se sacrifica un pui de porumbel sau o turturea. În cazul în
care mama era prea săracă pentru a sacrifica un miel, ea trebuia să dea preotului spre
jertfire două turturele sau doi pui de porumbel: unul pentru arderea-de-tot, altul pentru
jertfa de ispăşire a păcatelor (neintenţionate).
Care era motivul pentru care se aduceau aceste sacrificii? În primul rând, să
vedem care nu sunt motivele pentru care se aduceau asemenea sacrificii, aruncând o
privire peste notele de subsol a două Biblii de studiu, note scrise pe marginea
subiectului de doi teologi creştini diferiţi ca background confesional.
John F. MacArthur scrie:

Deşi ocazia era una de bucurie, sacrificiile cerute urmau să imprime în mintea
părintelui realitatea păcatului original şi faptul că bebeluşul moştenise o natură
păcătoasă.120

Donald C. Stamps inserează şi el:

...scurgerile asociate cu naşterea (trebuiau) tratate ca necurăţie (15:16-19; Ex. 19:15;
vezi nota următoare) şi simbolizau rezultatele căderii neamului omenesc (...). Se
aplică aici cuvintele Psalmistului din Psalmul 51:5: „Iată că sunt născut în nelegiuire
şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (2) De asemenea, copiii se confruntă cu
realitatea morţii fizice (Gen. 2:16,17; 5:3) şi a posibilităţii morţii veşnice dacă ei nu
acceptă răscumpărarea lui Hristos. (...) Necurăţia asociată cu naşterea exprimă
adevărul că copilul nou-născut are nevoie de un Mântuitor. (3) Părinţii creştini,
cunoscând tendinţele păcătoase cu care copiii lor sunt născuţi ar trebui să se roage cu
râvnă ca ei să poată să-L accepte pe Hristos ca Domn şi să fie născuţi din nou,
regeneraţi prin Duhul Sfânt (...).121

119
De la această perioadă de 40 de zile limbile romanice au preluat termenul de quarantina, carantină.
120
Nota de subsol pentru Leviticul, 12:6, în The MacArthur Study Bible, John F. MacArthur (author and
general editor) Thomas Nelson, Inc., Nashville, Tennessee, USA, 1997, p. 170.
121
Nota de subsol pentru Leviticul, 12:2, în Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Donald C. Stamps
(ed. gen.), Life Publishers International, Springfield, Missouri, USA, 1996, trad. A. Marinescu, A.
Mihalea, R. Mihăilescu, p. 163.

28

Mai întâi de toate, orice bărbat care aspiră la statutul de teolog creştin trebuie
să se fi trudit întru dobândirea unei cunoaşteri a teologiei sistematice iudaice, căci
înainte de fi „Noul Testament”, a fost „Vechiul Testament”, şi înainte de a apărea
creştinismul, iudaismul fiinţa de vreo 2000 de ani şi era bine-mersi.
Acestea zicând, vom aduce la lumină pentru cititori faptul că aceşti doi teologi
creştini care, în alte contexte, au scrieri de valoare, se fac vinovaţi nu numai de faptul
că nu s-au ostenit să dobândească nici măcar o cunoaştere aproximativă a iudaismului,
ci şi de faptul că îşi arogă libertatea de a proiecta convingerile lor creştine asupra unui
text al Tanakh-ului, un text care „vorbeşte tăcând”, şi ajung chiar să scrie şi să publice
speculaţii.
Mai întâi de toate, nici Moise, nici iudaismul inter-testamentar nu au vorbit
despre „natura păcătoasă”. Rabbi Şa’ul, adică apostolul Pavel, a primit prin revelaţie
învăţătura aceasta şi a inserat-o în grandioasa Epistolă către romani (începând cu
5:12), iar ulterior, în teologia creştină, ea a fost solid conceptualizată de Fericitul
Augustin. Părintele evreu, deci, nu avea habar de „natura păcătoasă”, nici atunci, nici
acum. Hamartiologia rabinică este diferită, ea nu vorbeşte nimic despre „natura
păcătoasă” şi cu atât mai puţin despre „păcatul original”, sintagmă care nici măcar nu
se găseşte în Biblie122. În consecinţă, diferită este şi soteriologia elaborată de rabini,
lucru despre care am scris în articolul „Mesianism biblic versus iudaism rabinic
versus creştinism”, postat în categoria MESIANICA pe
http://messianicrestorer.wordpress.com
Iar Donald C. Stamps încurcă lucrurile şi mai tare, aducând în discuţie încă
două elemente care nu-şi aveau rostul acolo, nici din punct de vedere învăţătoresc,
nici pastoral: pe de-o parte, copiii, pe de cealaltă parte, tendinţele păcătoase.
În primul rând, copiii se confruntă cu realitatea morţii fizice, într-adevăr, dar
care sunt pasajele sacre care spun că dacă un copil nu acceptă răscumpărarea lui
Hristos, el poate experimenta moartea veşnică?... Acest lucru nu există în Sfintele
Scripturi. Chiar şi în teologhisirea creştină se spune că, dacă mor, copiii şi cei slabi de
minte sunt mântuiţi în mod suveran de Dumnezeu. Însă această notă de subsol pare să
îndrepte lucrurile spre obligaţia serviciului de binecuvântare a copiilor (inexistent în
Sfintele Scripturi) şi spre o botezare a lor cât mai grabnică. Despre cunoştinţa
păcatelor şi mai ales a naturii păcătoase şi a nevoii de un Mântuitor, pe care un copil o
poate avea doar spre intrarea în adolescenţă, teologul penticostal nu spune nimic.
În al doilea rând, copiii nu se nasc cu „tendinţe păcătoase”. Din nou, Donald
C. Stamps greşeşte amestecând doctrine rabinice şi creştine. Acestora le-am dat
răspuns în acelaşi articol menţionat mai sus.
Să revenim la motivele pentru care trebuiau aduse jertfele menţionate: textul
biblic nu ne spune de ce trebuiau ele aduse, iar acolo unde textul tace, nu putem noi să
dogmatizăm. YHVH Însuşi stabilise că aceste sacrificii trebuie aduse în acest fel, fără
a clarifica motivele.

122
De precizat că sintagma „păcat original” nu se găseşte scrisă în Biblie, dar, teologic vorbind,
conceptul în sine există, totuşi.

29

Cu toate acestea, în perioada de după cel de-al doilea Templu, înţelepţii evrei
au încercat să găsească o formulare a problemelor, spunând că Dumnezeu dăduse
hukim, precepte a căror motivaţie scapă raţiunii omeneşti, dar fiind acţiuni ritualice,
obligatorii, făcute de om pentru Cel Omniprezent, şi mişpatim, legi raţionale care
reglementează relaţiile omului faţă de aproapele său.123 În acest sens, în pasajul sacru
din Leviticul, 12, apare nişte hukim. Desigur, se poate deduce că sacrificiile serveau în
vederea purificării femeii şi în vederea obţinerii iertării pentru orice păcat săvârşit fără
intenţie în perioada sarcinii şi mai ales a naşterii, când, din cauza durerilor, se
întâmpla ca femeile să rostească cuvinte nepotrivite la adresa soţilor, sau a rostului
naşterilor cu dureri, sau din orice altă pricină. Citite în acest fel, jertfele vorbeau
despre o purificare exterioară care o simboliza pe cea lăuntrică... Şi, cu certitudine,
aceste jertfe mai exprimau şi recunoştinţa femeilor şi le făceau să simtă că, dincolo de
sarcină, de travaliu, de suferinţe, Dumnezeu veghease asupra lor şi le ajutase să aducă
pe lume copilaşi.124
Desigur, o dată cu distrugerea Templului, această lege, la fel ca multe altele
privind puritatea ritualică, a fost abandonată ca fiind perimată125, ea trecând, totuşi, în
cutumele bisericilor catolică, ortodoxe, şi chiar şi protestante şi neo-protestante.

123
Art. „Porunci, Cele 613”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad.
V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 618-627.
124
Nota de subsol pentru Leviticul, 12:6, în Spirit-Filled Life Bible, Jack W. Hayford (gen. ed.),
Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991, p. 161.
125
Art. „Puritate rituală”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, pp. 649-650.

30

BIBLIOGRAFIE:

TRADUCERI ALE BIBLIEI:
Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, versiunea „Noua
Traducere Română” (NTR), disponibilă pe http://www.bibleserver.com, editată de
International Bible Society.
Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, versiunea
Dumitru Cornilescu, 1923, disponibilă pe http://www.ebible.ro/biblia/romana-
diacritice/cornilescu
Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Donald C. Stamps (ed. gen.), Life
Publishers International, Springfield, Missouri, USA, 1996, trad. A. Marinescu, A.
Mihalea, R. Mihăilescu.
The MacArthur Study Bible, John F. MacArthur (author and general editor)
Thomas Nelson, Inc., Nashville, Tennessee, USA, 1997.
The Spirit-Filled Life Bible, Jack W. Hayford (gen. ed.), Thomas Nelson
Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.

ARTICOLE:
Articolele „Barren, barrenness”; „Birth”; „Birthstool”; „Circumcision”;
„Genealogy”; „Mandrake” în Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.),
Holman Bible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.
Articolele „Barren”; „Genealogy”; „Mandrake” în New Illustrated Bible
Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.), Thomas Nelson Publishers, USA, 1995.
Articolele „Circumcision”, de P.R. Williamson; „Family Relationships”, de
Victor H. Matthews; „Genealogies”, de J.W. Wright, în Dictionary of the Old
Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander & David W. Baker (eds.),
InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, Leicester, England, 2003.
Articolele „Circumcizie”; „Naştere”; „Nume”; „Porunci, Cele 613”; „Puritate
rituală”; „Sterilitate” în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti,
2000, trad. V. Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein.
Articolele „Circumcizie”, de J.A. Motyer; „Curat şi necurat”, de Charles
Feinberg, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995,
trad. L. Pup, J. Tipei.

CĂRȚ I:
Frazer, James George, Creanga de aur, vol. I, edit. Minerva, Bucureşti, 1980,
Prefaţă, Tabel cronologic şi traducere de Octavian Nistor, note de Gabriela Duda.
Gower, Ralph, The New Manners and Customs of Bible Times, Moody Press,
Chicago, Illinois, USA, 1987.
Schauss, Hayyim, The Lifetime of a Jew throughout the Ages of Jewish
History.
Tenney, M.C., Packer, J.I., White, W., Viaţa cotidiană în vremurile biblice,
edit. Agape, Făgăraş, 1997, trad. O. Cosma.

31

DICȚ IONARE:
*** Dicţionar biblic, J.D. Douglas (ed.), ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995,
trad. L. Pup, J. Tipei.
*** Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V.
Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein.
*** Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T. Desmond Alexander &
David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, Leicester,
England, 2003.
*** The Holman Bible Dictionary, Trent Butler (gen. ed.), Holman Bible
Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.
*** The New Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.),
Thomas Nelson Publishers, USA, 1995.
*** The International Standard Bible Encyclopedia, James Orr (ed.), Grand
Rapids, Eerdmans, SUA, 1930.

SITOGRAFIE:
http://dexonline.ro/definitie/genealogie
http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list
http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1#
http://ro.bibleserver.com/text/NTR
http://ro.wikipedia.org/wiki/Genealogie
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tabla_ascendenţilor
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tabla_descendenţilor
http://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf
http://www.bibleserver.com
http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu

32

Iudaica

Recomendados

Recomendados

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Mais procurados (19)

Semelhante a Iudaica

Semelhante a Iudaica (20)

Mais de messianicrestorer

Mais de messianicrestorer (20)

Iudaica