1. PORTIŢE SPRE
TORAH LUI YHWH
Precuvântare
(Rândurile următoare sunt câteva simple consideraţii făcute pe marginea Torei.
Eseul nu este finalizat, şi nici măcar bibliografia sa, dar m-am gândit că, momentan, poate
fi postat. Dacă există cititori interesaţi de lecturarea unei lucrări mai elaborate, care ar
putea constitui un manual predat în cadrul mai formal al unui curs biblic sau cel academic
al unui colegiu, îmi pot adresa o cerere concretă.)
După cum probabil că unii dintre cititorii mei au observat, îmi place să îmi încep
eseurile stabilind sfera semantică a termenilor cu care voi opera şi delimitând orizontul
discursiv.
Această lucrare prezintă câteva „portițe” spre Torah. Ce înseamnă această sintagmă,
mai precis?
Atunci când prezintă pe larg un subiect sau o carte biblică, discursul teologic de
extracţie latină, catolic şi (neo-)protestant, întrebuinţează termenul introducere. Acesta
înseamnă chiar acest lucru, acțiunea de a introduce , de a băga sau a vârî, și rezultatul său.
În urma lecturării unei introduceri într-un domeniu, cititorul său va ajunge să cunoască
noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe.1
Când voia să-şi familiarizeze cititorii cu vreo carte sau temă de studiu, pe vremuri,
discursul teologic ortodox, de extracţie greacă, vorbea despre „isagogie”, termen care
provenea din eis, întru, spre şi ago, a (con-)duce, a purta.
În iudaism, termenul „poartă” se folosea metaforic pentru a desemna intrarea,
introducerea, mijlocul sau mijloacele. Evreii vorbesc despre poarta pocăinţei, a rugăciunii
şi a lacrimilor. O rostire din Talmud spune, de pildă: „Când Cel Preaînalt (baruch-Hu) i-a
încuiat lui Adam poarta Paradisului, i-a descuiat poarta pocăinţei.” Evreii, la fel ca şi alte
culturi (vezi, de exemplu, Arnold van Gennep, Rituri de trecere) consideră poarta ca fiind
importantă, iar mezuza pusă pe tocul uşii este semnificativă în acest sens.
În ceea ce mă priveşte, în rândurile următoare voi expune câteva simple consideraţii
despre Torah şi, în consecinţă, studiul acesta nu este demn să aibă titlul de „poartă”, ci
doar de „portiţe”. Altfel spus, voi prezenta câteva notiţe personale, care ar putea servi drept
puncte de plecare spre studierea Torei.
Deci, „portiţe” spre Torah… Dar ce este Torah?
Termenul Torah este derivat din rădăcina ebraică irh („a preda”). El trebuie tradus
prin „instrucţiuni” sau, întrucât termenul este la singular, se poate traduce drept
„învăţătură” sau „instruire”. Atunci când cei 70-72 de învăţaţi evrei au tradus Biblia
evreiască în greacă, în Alexandria anilor 250 î.e.n. (versiunea Septuaginta), ei au tradus
Torah prin nomos, „Lege”, însă termenul nu a fost ales foarte fericit, întrucât el dă impresia
greşită că ansamblul Torei ar avea un caracter juridic.
În contexte diferite, termenul Torah are semnificaţii diferite. Recomand cititorilor să
vizualizeze câteva cercuri concentrice. Cercul aflat cel mai interior, nucleul dur, este
Decalogul, Cele 10 Porunci din Exod, 20:1-17 (reiterate în Deuteronom, 5:6-21). Acest
cerc este înveşmântat într-un alt cerc, cel denumit Cartea Legământului (Exod 20:1 –
24:18). Cartea Legământului, la rândul său, trebuie încadrată în Torah sau, cum spuneau
grecii, în Pentateuh.
Iată ce scrie Dicţionarul enciclopedic de iudaism:
1

2. În Deuteronom, cuvântul figurează la singular cu articol definit şi pare a desemna ansamblul
legislaţiei mozaice ca un tot: „Iată Tora pe care Moise a dat-o fiilor lui Israel” (Deut. 4 :44;
29:3; 30:10). Termenul revine în celelalte cărţi ale Bibliei, precum „Tora Domnului” şi
„Tora lui Moise”, deosebind astfel Pentateuhul de restul Bibliei (Ios. 1,7; Ezra 3,2; 7,10;
Neem. 8,8; Mal. 3,22). Aşa încât cuvântul Tora face trimitere în primul rând la Pentateuh.
A desemna astfel Pentateuhul drept „Tora” implică, în mod tradiţional, ideea că acesta este o
singură operă, redactată de către Moise, al cărei conţinut în ansamblu exprimă natura
Legământului între Dumnezeu şi poporul său, Israel. Pentateuhul se termină cu moartea lui
Moise şi intrarea iminentă a poporului lui Israel în Ţara Făgăduită. Dat fiind statutul suprem
al lui Moise, ca profet şi purtător de cuvânt al lui Dumnezeu (Deut. 34,10), desemnarea
Pentateuhului ca Torat Moşe arată că numai aici se găseşte nucleul legislativ al iudaismului.2
Acelaşi Dicţionar mai adaugă faptul că „totuşi, prin extensie, ansamblul Bibliei
scrise, cu alte cuvinte canonul evreiesc, compus din 24 de cărţi, este uneori desemnat ca
« Tora » (Dan. 9,10-13). Se socoteşte că aceste cărţi au fost scrise cu ajutorul Spiritului de
sfinţenie (Ruach ha-kodeş), care reprezintă o formă de inspiraţie divină sau profetică…”
În această lucrare, prin „Torah” mă voi referi la cărţile scrise de Moise, care, în
conştiinţa universală, au intrat prin titlurile Genesa, Exodul, Leviticul, Numeri,
Deuteronomul. Mai mult, ele „împărtăşesc o unitate de istorie, de intrigă şi de temă care le
aduce laolaltă, la fel cum o face şi atribuirea lor tradiţională unui singur autor, Moise (…).
Astfel, este imposibil să izolezi complet Genesa de celelalte patru cărţi în următoarea
discuţie despre paternitatea sa, stil literar şi mesaj teologic.”3
În sfârşit, ajungem la al treilea concept al titlului, care revendică şi el clarificarea sa:
YHWH (‫.)י ה ו ה‬
Mai întâi, trebuie să afirm un element care ţine de antropologia culturală: în culturile
şi în perioada în care a fost scrisă Biblia, se credea că numele unei persoane dezvăluie
atribute sau caracteristici ale persoanei denumite. În Sfintele Scripturi Dumnezeu are mai
multe nume care ne revelează identitatea Sa, atributele Lui, precum şi o constelaţie de
relaţii dinamice pe care oamenii le pot avea cu El. Termenul „Dumnezeu” nu este Numele
Celui Preasfânt (baruch-Hu!), ci este un titlu care provine din sintagma latină Dominus et
deus, „Stăpân şi zeu”.
Numele adevărat şi unic al Dumnezeului revelat de Sfintele Scripturi este găsit în
Exodul, 3:14 şi în alte peste 6.800 de locuri din Tanakh, Scripturile Vechiului Legământ,
acesta fiind YHWH. Prezentându-se drept YHWH, Dumnezeu spunea: „Eu sunt «Cel ce
sunt»”. Comentariile care subliniază acest adevăr sunt enorm de multe, pe moment
spicuiesc doar câteva: „Strict vorbind, acesta este singurul ‚Nume’ al lui Dumnezeu”4.
„Toate Numele lui Dumnezeu, revelate în Scripturi, derivă din lucrările Sale, în afară de
acesta! Ne arată clar şi fără echivoc substanţa lui Dumnezeu”5. Chiar dacă pronunţia antică
exactă a tetragramei ar fi cunoscută, Numele nu ar trebui pronunţat, fiind inefabil 6 şi pentru
ca nu cumva noi, păcătoşii, să ajungem să profanăm Numele Său7, încălcând Porunca a
treia din Decalog (Exodul, 20:7; Deuteronomul, 5:11). (Dacă am fi foarte riguroși, am
putea substitui termenul Ha-Şem, care înseamnă „Numele” în locul Numelui lui
Dumnezeu, sau am scrie cu majuscule, ADONAI, DOMNUL.)
Acest Nume indică aseitatea lui Dumnezeu, faptul că El fiinţează prin Sine Însuşi,
fără a-Şi avea suportul existenţial în exteriorul Său. El este Dumnezeul spiritual, moral,
personal, infinit şi etern.
În cărţile Tanakh-ului, Scripturile Vechiului Legământ, Numele sacru apare de peste
6.800 de ori, de multe ori în combinaţie cu atribute ale lui Dumnezeu care pot fi
descoperite numai în relaţia cu El (YHWH-Yireh, YHWH-Rafa etc), și care vor fi
menţionate pe parcursul lucrării.
2

3. Pentru a face un rezumat al semnificaţiilor titlului acestei lucrări, în cele ce urmează
voi prezenta câteva elemente, structuri, fapte esenţiale ale Torei pe care YHWH, prin
Moise, scriitorul uman, a dăruit-o omenirii.
Titlul cărţii.
În ebraică, limba originală în care a fost revelată şi scrisă această carte, cărţile nu
aveau titluri aşa cum noi, civilizaţia euro-atlantică, le avem astăzi, ci primul cuvânt al
lucrării era şi titlul acesteia. În ebraică, prima frază spune:
‫בּ ָר ָ ֣ אְר ֵ אשׁ ִ ֖ ית‬
‫בּ‬ ‫ה ָא ָ ֽר ֶ ץ׃ ו ְא ֵ ֥תה ַ שּׁ ָמ ַ ֖ י ִם א ֵ ֥ת‬
Transliterată, fraza sună ceva de genul: Băreşit bara Elohim et ha-şamayim ve-et ha-
areţ, iar traducerea mea ar fi „Întru început, creat-a Elohim Cerurile şi Pământul.” Această
frază este încărcată cu semnificaţii multiple şi foarte importante 8, pe care nu le tâlcuiesc
aici, dar pe unele le voi atinge în treacăt.
În consecinţă, „titlul” original al cărţii este Bă-reşit, „Întru început”. Atunci când cei
70-72 de învăţaţi evrei au tradus Biblia evreiască în greacă, în Alexandria anilor 250 î.e.n.
(versiunea Septuaginta), ei au tradus termenul reşit, început, primordiu, punct de pornire,
prin genesis, care are mai multe conotaţii: sursă, origine; generaţie; genealogie; naştere;
existenţă, viaţă. Este foarte probabil ca titlul grecesc să fi fost preluat din capitolul 2,
versetul 4, unde genesis apare prima dată, fiind menționat în această carte de încă zece ori.
Autorul
In stricto sensu, autorul Genesei este anonim, numele său nu apare specificat nici în
această carte, nici în restul Torei. Cu toate acestea, restul corpus-ului Bibliei depune
mărturie că Moise a fost autorul întregii Tore (cu excepţia posibilă a cap. 34 din
Deuteronom şi a câtorva inserări ulterioare) şi, deci, şi al Genesei (de exemplu, I Re. 2:3; II
Re. 14:6; Ezra 6:18; Neem. 13:1; Dan. 9:11-13; Mal. 4:4; Mat. 19:7; 22:24; Mc. 7:10;
12:26; Luca 16:29,31; Io. 1:17; 5:46; 7:19-23; Fapte 26:22; I Cor. 9:9; II Cor. 3:15). De
asemenea, scriitori şi opere evreieşti antici (Ecclesiasticus, 24:23, Philo, Josephus,
Mişnah), precum şi părinţii Bisericii primare, în mod unanim, certifică faptul că Moise a
fost autorul Genesei.
Moise, ca scriitor al „Cărţii Primordiilor”, a fost călăuzit de Duhul Sfânt să colecteze
tot materialul oral şi scris existent până la el privitor la creaţie, la apariţia omului şi toate
evenimentele de până la Iosif şi le-a integrat în această carte a primordiilor. Faptul că a
avut mai multe surse de inspiraţie reiese din cele 11 locuri unde apare expresia evreiască
elleh tol(e)doth9, care nu are o traducere facilă, ea semnificând „acestea sunt
istorisirile/generările/generaţiile”. (Ocurenţele expresiei: 2:4 și, în ebraică, scris oarecum
diferit10, în 5:1; 6:9; 10:1; 11:10,27; 25:12,19; 36:1,9; 37:2). El era calificat pentru a face
acest lucru, întrucât studiase la şcolile superioare egiptene (Fap. 7:22).
Mai presus de orice sursă de inspiraţie omenească stă, desigur, cea dumnezeiască, a
Duhului Sfânt. (A se vedea Ex. 17:14; 24:4; 34:27; Num. 33:2; Deut. 31:22 şi Deut. 32).
Tema: Începuturile
Data scrierii: cca. 1445 — 1405 î.e.n.
Fondul
3

4. Băreşit sau Genesa este prima carte a întregii Biblii şi serveşte ca un fundament
deosebit de solid al acesteia. Astfel, termenul băreşit, „Întru început” este ales foarte bine,
în acord cu îndemnul dumnezeiesc. În această carte sunt consemnate primordiile, adică
procesul de creaţie a Universului, inclusiv a Pământului, a oamenilor, începuturile istoriei
umane, originea poporului evreu şi legământul lui Dumnezeu cu acesta prin Avraham si
ceilalţi patriarhi.
Faptul că această carte face parte integrantă din Sfintele Scripturi este confirmat de
către Yeşua Noţri, Iisus naţarineanul, care este Mesia şi Fiul lui Dumnezeu (Mat. 19:4-6;
24:37-39; Luca 11:51; 17:26-32; Ioan 7:21-23; 8:56-58), precum şi de către apostoli (Rom.
4; I Cor. 15:21-22, 45-47; II Cor. 11:3: Gal. 3:8; 4:22-24, 28; I Tim. 2:13-14; Evr. 11:4-22;
II Petru 3:4-6; Iuda 7, 11).
Descoperirile arheologice făcute în perioada modernă şi contemporană n-au făcut
altceva decât să confirme istoricitatea cărţii. „Moise fusese instruit în mod remarcabil prin
educaţie şi de către Dumnezeu, pentru a scrie această primă şi fără asemănare carte a
Bibliei.”11
Scopul
Genesa oferă un fundament esenţial pentru restul Pentateuhului şi pentru întreaga
revelaţie biblică ce urmează. Ea conservă singurele date demne de încredere despre
începuturile Universului, ale umanităţii, căsătoriei, păcatului, despre oraşe, limbi, naţiuni,
Israel şi istoria răscumpărării. Ea a fost scrisă în concordanţă cu scopul lui Dumnezeu de a
da poporului Său atât în V. T. cât şi în N. T. o înţelegere temeinică a Lui, a creaţiei, a
neamului omenesc, a căderii, a morţii, a judecăţii, a legământului şi a promisiunii de
răscumpărare printr-Unul din urmaşii lui Avraham.
Privire de ansamblu
Genesa se divide în două părţi mari, prima parte fiind constituită din capitolele 1 –
11, iar a doua parte constând din capitolele 12 – 50.
1. Capitolele 1 – 11 oferă o privire generală asupra începuturilor omenirii de la
Adam la Avraham şi se concentrează asupra a cinci evenimente epocale:
A. Creaţia: Dumnezeu a creat toate lucrurile, inclusiv pe Adam şi Eva, pe
care El i-a pus în Grădina Edenului (capitolele 1—2).
B. Prin neascultarea lor, Adam şi Eva au introdus blestemul păcatului şi al
morţii în istoria umană (cap. 3).
C. Cain şi Abel: această tragedie pune în mişcare două curente de bază ale
istoriei: civilizaţia umanistă şi o rămăşiţă răscumpărătoare (capitolele 4 –
5).
D. Potopul: Lumea antică devenise atât de rea în vremea generaţiei lui Noe,
încât Dumnezeu a nimicit-o printr-un potop universal, cruţându-l doar pe
neprihănitul Noe şi familia sa, ca pe o rămăşiţă (capitolele 6 – 10).
E. Turnul Babel: Când lumea de după potop s-a unit în idolatrie şi
răzvrătire, Dumnezeu a împrăştiat-o prin încurcarea limbii şi a culturii şi
prin risipirea omenirii pe toată faţa pământului (cap. 11).
2. Capitolele 12 — 50 arată începuturile poporului evreu şi se concentrează
asupra continuării scopului lui Dumnezeu de răscumpărare, prin vieţile a patru
mari patriarhi ai lui Israel: Avraham, Iţhak, lacov şi Iosif. Chemarea lui
Avraham de către Dumnezeu (cap. 12) şi legământul Său încheiat cu el şi cu
urmaşii lui constituie începutul de bază al împlinirii scopului lui Dumnezeu cu
privire la un Răscumpărător şi la răscumpărare în istorie. Genesa se încheie cu
moartea lui Iosif şi cu iminenta robie a lui Israel în Egipt.
4

5. Trăsături caracteristice
Cartea Genesa are șapte trăsături caracteristice:
1. Ea a fost prima carte a Bibliei scrise (cu posibila excepţie a cărţii lui Iov) şi ea
arată începutul istoriei omenirii, al păcatului, al poporului evreu şi al
răscumpărării;
2. în Genesa, istoria cuprinde o perioadă de timp mai lungă decât restul Bibliei la
un loc, începând cu prima pereche umană, extinzându-se la istoria lumii de
dinainte de potop şi apoi mărginindu-se la istoria poporului evreu ca mijloc de
răscumpărare, care străbate tot restul Vechiului Testament;
3. Genesa dezvăluie faptul că universul material şi viaţa pe Pământ sunt în mod
evident lucrarea lui Dumnezeu şi nu un proces independent al naturii. De 50
de ori în capitolele 1 — 2 Dumnezeu este subiectul verbelor care arată ceea ce
a făcut El în calitate de Creator;
4. Genesa este cartea primordiilor, relatând despre prima căsătorie, prima
familie, prima naştere, primul păcat, primul ucigaş, primul poligam, primele
instrumente muzicale, prima promisiune de răscumpărare etc.
5. Legământul lui Dumnezeu cu Avraham, care a început cu chemarea acestuia
(12:1-3), a fost făcut explicit în capitolul 15 şi ratificat în capitolul 17, se află
în centrul întregii Scripturi;
6. Doar Genesa explică originea celor douăsprezece triburi ale lui Israel;
7. Ea dezvăluie modul în care urmaşii lui Avraham au ajuns în Egipt (pentru o
perioadă de 430 de ani), pregătind astfel momentul exodului, evenimentul
răscumpărător central din V. T.
Mesianologie
Trebuie afirmat de la începutul faptul că termenul de mesianologie nu se referă
numai la Mesia, Regele, dumnezeiescul Răscumpărător şi Restaurator, care apare în toată
splendoarea Sa în cărţile Legământului Înnoit, aşa-numitul „Nou Testament”, ci şi la
prefigurările Sale, fie sub formă de profeţie, fie sub formă de tipologie a obiectelor,
evenimentelor, praznicelor etc.
În cazul de faţă, după ce descrie Creaţia şi, implicit, pe Elohim, Dumnezeul Creator,
iar apoi narează cataclismul căderii în păcat a proto-părinţilor noştri, Adam şi Eva, cartea
Genesei parcă se grăbeşte să înceapă a ne dezvălui modul în care, prin Mesia, Creatorul
începe lungul drum de răscumpărare şi restaurare a oamenilor şi a Universului. Astfel, mai
întâi se profeţeşte despre ha-zerah şel ha-işah, „Sămânţul” femeii, care urma să vină să
zdrobească capul şarpelui (3:15). În discursul teologic, acest verset 15 din capitolul 3 din
Genesa este denumit „Proto-evanghelia”. Într-o Responsa rabinică, adică o scrisoare a unui
rabin, Saul din Tarsul Ciliciei, supranumit şi apostolul ne-evreilor, Sămânţul femeii este
înfăţişat detaliat: în Epistola către galateni, mai ales în capitolul 3, rabinul mesianic Saul,
sau Pavel, tratează despre Regele-Mesia, „Sămânţul” femeii. (A se vedea şi Rom. 16:20,
Apoc. 12:9 etc.)
Aceeaşi „Proto-evanghelie” din Genesa, 3:15, vorbeşte despre descendenţa prin care
se va ajunge la „Sămânţul” femeii. Aici merită să facem o paranteză: relaţiile europenilor
şi, implicit, ale credincioşilor creştini, cu familiile lor extinse nu sunt nici pe departe atât de
strânse ca şi cele ale orientalilor. Ca atare, studiile făcute de creştini asupra genealogiilor
au fost destul de neglijate sau nu au fost valorizate suficient de mult. Cu toate acestea, un
studiu al lor, mai ales în ceea ce priveşte misteriosul „Sămânţ” al femeii, este imperios
necesar, pentru a putea stabili cu certitudine datele după care poate fi identificat.
5

6. Revenind la tema noastră şi acordând atenţia cuvenită genealogiei descendente din
Eva, scrierile sfinte ne vor revela că „Sămânţul” femeii trebuia să vină pe linia genealogică
a lui Set (4:25-26), a lui Sem (9:26-27), Avraham (12:3), Iţhak (Gen. 21:12; 22:15-18),
Iaakov (Gen. 27:27-29; 28:3,4,13-15), Iudah (Gen. 29:35; 49:8-10), Pereţ (Gen. 38:29).
Genealogiile ocupă loc de onoare şi în alte cărţi ale Tanakh-ului (Rut 4, I Cronici etc.), dar
materializarea lor survine în Evanghelii: Matei 1, Luca 3, Ioan 8:58).
Un alt personaj misterios care apare în cartea Genesa este regele-preot Malkhi-
Ţedeq (cap. 14). Epistola către evrei, cuprinsă în cărţile canonice care alcătuiesc
Legământul Înnoit stabileşte relaţii în acest sens (Evr. 6:20 – 7:28).
În altă ordine de idei, legământul pe care YHWH îl „taie”, adică îl instituie cu
Avraham, slăvitul legământ avrahamic înfăţişat în capitolele 12-22 din Genesa, îşi va afla
plenitudinea în Legământul Înnoit pe care YHWH îl face cu evreii prin Mesia în „odaia de
sus” (Mat. 26, Mc. 14, Lc. 22.). În acest legământ soteriologic pot intra şi ne-evreii, dar
numai acceptând termenii săi, dintre care importanţa majoră o are recunoaşterea lui Yeşua
ca Regele-Mesia cel promis, Fiul lui YHWH.
Punctul culminant al legământului avrahamic este în 22:10: mâna care a ridicat
jungherul pentru jertfirea lui Iţhak a adus sacrificiul, dar nu atunci, ci la 2.000 de ani după
aceea, şi cel jertfit nu a fost Iţhaq, ci Yeşua, iar Mâna sacrificială nu era a tatălui Avraham,
ci a altui Tată, YHWH, Avinu şe ba-Şammayim.
Pneumatologie
Ruach Elohim, Duhul lui Dumnezeu, este prezent şi activ în cartea Genesei. Astfel,
Pneuma Divină creează materie şi dăruieşte viaţă (Gen. 1:1 ş. urm.), afirmație care va fi
reiterată de Neviim (Profeţii; a se vedea Isaia 40:12,13) şi K(e)tuvim12 (Scrierile; a se vedea
Iov, 34:14,1513, Psalmii, 33:6;104:30) şi se află în relaţii strânse, nemijlocite, cu omul
(Gen. 2:7; 6:3; 41:38).
Tipologie
În Cărţile Legământului Înnoit („Noul Testament”) găsim menţionate numeroase
persoane şi evenimente din Genesa. Astfel, în legătură cu credinţa şi neprihănirea putem
citi, de exemplu, Romani 4; Evr. 11:1-22; despre judecata lui Dumnezeu citim în Luca
17:26-29, 32; II Petru 3:6; Iuda 7, 11a.
SCHIŢA CĂRŢII GENESA
6

7. Schiţa
I. Începuturile istoriei omenirii (1:1 —11:26)
A. Originea Universului şi a vieţii (1:1 — 2:25)
1. Narațiunea creaţiei Îl revelează pe Creator (1:1 — 2:4)
2. Narațiunea creării proto-părinţilor omenirii (2:5-25)
B. Originea păcatului (3:1-24)
1. Ispita şi căderea în păcat (3:1-6)
2. Consecinţe ale căderii în păcat (3:7-24)
C. Originile civilizaţiei (4:1 — 5:32)
1. Cain: apariția religiei false, antropocentrice și a culturii păgâne (4:1-24)
2. Set: apariția rămăşiţei drepților (4:25-26)
3. Istorisirea genealogiei patriarhilor antediluvieni (5:1-32)
D. Potopul: pedeapsa lui Dumnezeu asupra civilizaţiei primitive (6:1 — 8:19)
1. Depravarea universală (6:1-8, 11-12)
2. Noe: pregătirea pentru salvarea rămăşiţei drepților (6:9-22)
3. Ultimele instrucţiuni şi Potopul (7:1 — 8:19)
E. Noul început al omenirii (8:20 — 11:26)
1. Urmaşii lui Noe (8:20-10:32, în special cei ai lui Sem 11:10-26)
2. Turnul Babel (11:1-9)
3. Verigile genealogice dintre Sem şi Avraham (11:10-26)
II. Începuturile poporului evreu (11:27 — 50:26)
A. Avraham (11:27 – 25:18)
1. Avram şi familia sa (11:27-32)
2. Chemarea lui Avram şi călătoria prin credinţă (12:1 —14:24)
3. Legământul lui Dumnezeu cu Avraham (15:1-21)
4. Hagar şi Ișmael (16:1-16)
5. Legământul avrahamic, pecetluit printr-un nume nou şi prin circumcidere
(17:1-27)
6. Promisiunea făcută lui Avraham şi tragedia lui Lot (18:1 — 19:38)
7. Avraham şi Abimelec (20:1-18)
8. Avraham şi Iţhak, fiul promisiunii (21:1 — 24:67)
9. Urmaşii lui Avraham (25:1-18)
B. Iţhak (25:19 – 28:9)
1. Naşterea lui Esau şi Iaakov (25:19-26)
2. Vinderea de către Esau a dreptului său de întâi născut lui Iacov (25:27-34)
3. Iţhak, Rebeca şi Abimelec II (26:1-17)
4. Cearta privitoare la fântâni şi mutarea la Beerşeba (26:18-33)
5. Binecuvântarea patriarhală (26:34 — 28:9)
C. Iacov (28:10-37:2a)
1. Visul şi călătoria lui Iaakov (28:10-22)
2. Iaakov împreună cu Laban în Haran (29:1 — 31:55)
3. Împăcarea lui Iaakov cu Esau (32:1 — 33:17)
4. Întoarcerea Iui Iaakov în ţara promisă (33:18 — 35:20)
5. Urmaşii lui Iaakov si Esau (35:21 — 37:2a)
D. Iosif (37:2b – 50:26)
l. Iosef şi fraţii săi în Canaan (37:2b-36)
2. Iuda şi Tamar (38:1-30)
3. Încercarea lui Iosef şi avansarea lui în Egipt (39:1 — 41:57)
4. Iosef şi fraţii săi în Egipt (42:1 — 45:28)
7

8. 5. Tatăl şi fraţii lui Iosef se stabilesc în Egipt (46:1 — 47:26)
6. Ultimele zile ale lui Iaakov, ultimele profeţii şi moartea lui (47:27 — 50:14)
7. Sfârşitul lui Iosef (50:15-26).
Citirea cărţii Genesa
Pentru a citi întregul Tanakh („Vechiul Testament”) într-un an, cartea Genesa
trebuie să fie citită în 21 zile, după următorul plan:
□ 1-2 □ 3-5 □ 6-8 □ 9-11 □ 12-14 □ 15-17 □ 18-19 □ 20-22 □ 23-24 □ 25-26 □ 27-28
□ 29-30 □ 31-33 □ 34-35 □ 36-37 □ 38-39 □40-41 42-43 □ 44-45 □ 46-48 □ 49-50
1
Desigur, sfera semantică a termenului „introducere” mai are şi alte conotaţii, dar acestea nu fac obiectul
consideraţiilor de faţă.
2
Art. „Tora”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, edit. Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V. Prager, C.
Litman, Ţ. Goldstein, pp. 816-818.
3
Tremper Longman, III, Raymond Dillard, An Introduction to the Old Testament, Zondervan, Grand Rapids,
Michigan, USA, 2006, second edition, p. 38.
4
Art. „Dumnezeu, Numele lui”, de G.T. Manley şi F. F. Bruce, în J.D. Douglas (red. principal), Dicţionar
biblic, edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. Liviu Pup, John Tipei.
5
Nathan Stone, The Names of God, în
http://www.friendsofsabbath.org/Further_Research/Godhead/Names_of_God%20-20Nathan%20Stone.pdf
6
Numele inefabil, indicibil, sau de nepronunţat: Şem ha-meforaş (ebr.).
7
Păcatul profanării sau a luării în deşert a Numelui divin: chilul ha-Şem.
8
Vezi, de exemplu, http://www.hebrew4christians.com/Grammar/Unit_One/Aleph-Bet/Aleph/aleph.html,
unde John D. Parsons citează rabini care spun că înainte de a fi creat Cerurile și Pământul, Atoateziditorul ar
fi creat alfabetul și apoi ar fi creat lumea aceasta, olam hazeh, prin Cuvântul rostit. În lumina noilor
descoperiri științifice, care au afirmat că energia se poate transforma în materie și invers fără a se pierde
nimic din ea, și a teoriei corzilor, aceste opinii, deși speculative, par a fi sustenabile.
9
Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.
10
Vezi http://www.hebrew4christians.com/Grammar/Unit_One/Aleph-Bet/Vav/vav.html
11
Biblia de studiu pentru o viaţă deplină, Donald C. Stamps (ed.), Life, Bucureşti, 1996, trad. A. Marinescu,
A. Mihalea, R. Mihăilescu, p. 2.
12
Limba ebraică modernă (ivrit) nu pronunţă e-ul, acolo apărând un şvah mobile.
13
Vezi şi Iov, 26:13; 27:3; 33:4.
8