Atrahasis

„CÂND ZEUL, OMUL…” –
EPOPEEA PREAÎNŢELEPTULUI ATRAĦASIS
În literatura Orientului Apropiat antic titlul unei opere era dat de cuvintele sale de
început. În original, această operă se numeşte Enuma ilu awelum care se traduce prin „Când zeul,
omul…” S-au purtat multe discuţii despre semnificaţia titlului: unele traduceri au preferat să
redea „Când zeii erau oameni”, altele „Când zeii, ca oamenii” etc. Cert este că, potrivit epopeii,
fusese o vreme când zeii făceau o muncă de corvoadă care, ulterior, a fost trasată oamenilor.
Întrucât astăzi această operă literară străveche este cunoscută sub numele de (Epopeea
lui) Atrahasis, noi ne-am permis să inserăm titlul tradus ad-litteram, dar dublat de semnificaţia sa
reală: în limba babiloniană Atra-ħasis înseamnă „cel preaînţelept” sau „cel foarte înţelept”.
Literatura Orientului Apropiat antic demonstrează că adevărata înţelepciune nu este acumularea
de informaţii şi înţelegerea modului în care acestea se inter-relaţionează şi se compenetrează, ci
este cunoaşterea voii zeilor şi trăirea vieţii conform acestei voi revelate.
Această operă este rod al creaţiei literare a sumerienilor, dar forma sa cea mai completă
este scrisă în limba akkadiană. Astfel, OBV înseamnă Old Babilonian Version (versiunea
babiloniană veche), iar SBV înseamnă Standard Babilonian Version (versiunea babiloniană
standard).
Pentru ediţia de faţă am utilizat lucrarea Myths from Mesopotamia – Creation, The Flood,
Gilgamesh and Others, Translation, Introduction, Explanatory Notes and other editorial matter,
Stephanie Dalley, revised edition, Oxford University Press, Oxford, Great Britain, 2000, precum
şi „Atrahasis”, de Benjamin R. Foster, în The Context of Scripture – vol. I: Canonical
Compositions from the Biblical World, William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.), Brill,
Leiden, The Netherlands, 2003.
Ne-am verificat prin intermediul lucrării „Atrahasis”, de Constantin Daniel şi Athanase
Negoiţă, publicată în Gândirea asiro-babiloniană în texte, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975,
precum şi a lucrării „Când zeii erau încă oameni”, de Victor Kernbach, publicată în Miturile
esenţiale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
Textul de mai jos, tradus prin bunăvoinţa doamnei Olga Grădinaru 1 , este redat după
Stephanie Dalley; editarea traducerii şi notele de subsol ne aparţin.
În ceea ce priveşte conţinutul său, Epopeea prezintă crearea oamenilor dintr-un motiv
pragmatic: după ce au săpat albiile fluviilor Tigru şi Eufrat, trudiţi, zeii inferiori s-au răzvrătit
împotriva zeilor mari, iar aceştia, constrânşi să-i scape de corvoada de a săpa canale în
Mesopotamia, au plămădit oamenii.
După ce au fost creaţi, oamenii s-au înmulţit peste măsură, fiind nespus de gălăgioşi, or ei
fuseseră creaţi tocmai pentru a asigura odihna şi tihna zeilor: aşadar, se impuneau nişte măsuri
drastice de instaurare a liniştii şi eliminare a tulburării.
După cum vom vedea, zeii au făcut mai multe tentative de a distruge omenirea, cea mai
importantă dintre ele fiind potopirea lor.

1

…Şi căreia îi mulţumim pe această cale pentru osteneala domniei sale.
1

Zeu sumerian Enki (în akkadiană Éa) – zeu sapienţial, favorabil oamenilor – a găsit
şiretlicul prin care să cruţe viaţa unora şi a încredinţat taina catastrofei ce urma să se abată peste
omenire unui om care se numea „Cel preaînţelept”: Atrahasis.
Finalmente este rezolvată şi chestiunea supra-populării, prin mijloace inedite de control a
natalităţii.

2

„CÂND ZEUL, OMUL…” –
EPOPEEA PREAÎNŢELEPTULUI ATRAĦASIS
TĂBLIŢA I
OBV
Coloana I
(1) Când zeii, şi nu oamenii,
Făceau munca silnică, ei cărau poverile2.
Poverile zeilor erau prea grele.
Trudnică le era munca silnică, mare le era necazul3;
(5) Cei şapte mari Anunnaki4 îi sileau
Pe Igigi să care poverile înşeptite5.
Rege le era Anu6, tatăl lor,
Sfetnicul lor era războinicul Ellil7
Cămăraşul8 lor era Ninurta9,
Vechilul10 lor era Ennugi.
Ei luară cutia (cu sorţii)
Şi traseră la sorţi,
Zeii făcură împărţeala11:
Anu se înălţă în cer
2

Munca de corvoadă consta în săparea canalelor, punerea pământului în panere şi coşuri de cărat, transportarea şi
descărcarea lor pe mal, unde pământul era bătătorit pentru a constitui un dig. Activitatea de întreţinere a canalelor
era reluată în fiecare an.
3
În op. cit., p. 36, n2, Stephanie Dalley spune că termenii „povară” şi „necaz” redau un joc de cuvinte între şupşik şi
şapşaqum.
4
Despre cei şapte mari zei Anunnaki şi zeii inferiori Igigi, a se vedea mai sus.
5
În gândirea sumero-akkadiană cifra şapte semnifica totalul, completul, desăvârşirea, la fel ca numărul 3.600, care
era 60 x 60, adică un sar ori un sar. Cercul împărţit în 360 de grade, ora împărţită în 60 de minute – şi, posibil, chiar
şi minutul în 60 de secunde – sunt descoperiri ale sumerienilor, care aveau două sisteme numerice, cel zecimal şi cel
hexagesimal. Despre numărul 3.600 a se vedea şi mai jos.
6
Despre An/ Anu a se vedea mai sus.
7
Despre Enlil/ Ellil sau Enlil a se vedea mai sus.
8
Cămăraşul sau şambelanul era un slujbaş care avea în grijă odăile domnului, îndeosebi camera de dormit.
9
Ninurta sau Ningirsu fusese iniţial zeu al agriculturii, iar ulterior a preluat şi ipostaza de zeu al războiului.
10
Aici, în sensul de inspector de canale.
11
În Mesopotamia antică, pământul se împărţea ca moştenire prin tragere la sorţi. În Biblie, această împărţire a
pământului apare, de pildă, în Genesa, 10:25. Făcând un salt în istoria culturii, în op. cit., p. 36, n4, Stephanie Dalley
aminteşte similarităţi cu Iliada, XV, 187-193, unde are loc vorbirea lui Poseidon cu Iris, în care el spune zeiţei
modul în care, iniţial, pământul a fost împărţit prin tragere la sorţi în trei domenii.
3

Ellil luă Pământul pentru norodul său (?)
Zăvorul care zăgăzuieşte marea
Îi fu dat prevăzătorului Enki12.
Când Anu se înălţă în cer
(Şi zeii lui) Apsu13 se pogorâră dedesubt,
Anunnaki cerului
Îi sileau pe Igigi să care poverile trudnice.
[…]
Zeii Igigi săpau albii de apă,
Ei statorniceau canale, făgaşele vieţii ţării.
(25) Zeii Igigi săpară râul Tigru,
Iar mai târziu Eufratul.
Ei făcură să ţâşnească izvoare din adâncuri,
Ei săpară fântâni.
[…] Apsu
[…] a ţării
[…] înăuntrul său
[…] îi înălţară vârful.
Ei îngrămădiră toţi munţii.
Ei socoteau anii de corvoadă.
(35)…întinsa mlaştină.
Ei socoteau anii de corvoadă.
3.60014 de ani căraseră prea-multul!
[…] Muncă silnică făcuseră, noapte15 şi zi.
Se plângeau, denunţau,
(40) Mormăiau jos în şanţ, peste movilele de pământ săpat:
„Să-l înfruntăm pe vechilul nostru, pe cămăraş,
El trebuie să ia de pe noi această grea povară16!
[…], pe sfetnicul zeilor, războinicul,
Veniţi, să-l scoatem [pe Domnul (?)…]
(45) Pe [Ellil], sfetnicul zeilor, războinicul,
Din lăcaşul său!
Atunci Alla rosti o cuvântare,
Grăi fraţilor săi:
[Lacună de 9 rânduri.]
12

Pe parcurs vom folosi uneori numele Enki, iar alteori Éa.
Abzu sau Apsu era zeul adâncului de ape dulci, era genunea însăşi.
14
A se vedea mai sus discuţia despre numărul 3.600.
15
Orientalii nu socotesc timpul în forma „zi şi noapte”, ci „noapte şi zi”, întrucât ei consideră că o zi începe de la
apusul soarelui, deci cu perioada nocturnă.
16
„Povară” se referă la munca de corvoadă.
13

4

Coloana a II-a
Veniţi, să-l scoatem
Pe Ellil, sfetnicul zeilor, războinicul,
Din lăcaşul său!
Acum, dar, strigaţi chemarea la luptă!
Să ne unim pentru luptă şi război!”
Zeii ascultară cuvântarea sa.
Ei dădură foc uneltelor lor,
(65) Puseră la o parte cazmalelor lor pentru a fi mistuite,
Şi pentru zeul focului coşurile de cărat:
Ele fură aruncate în vâlvătăi17.
Zeii porniră
Spre poarta lăcaşului războinicului Ellil.
(70) Era la straja de mijloc a nopţii,
Casa era împresurată, dar zeul nu ştia.
Era la straja de mijloc a nopţii
Ekur18 era împresurat, dar Ellil nu ştia!
Cu19 toate acestea, Kalkal fusese grijuliu şi încuiase,
Pusese zăvorul şi veghease (poarta).
Kalkal îl trezi pe Nusku:
Ei ascultară larma (Igigi-lor).
Apoi Nusku îşi trezi stăpânul,
Îl sili să se scoale din pat:
„Stăpâne, casa ta este împresurată,
Se dă iureş spre uşa ta.”
Ellil îşi adusese armele la lăcaşul său.
Ellil rosti o cuvântare:
„Nusku, zăvorăşte-ţi uşa,
Ia-ţi armele şi stai în faţa mea!”
Nusku blocă uşa,
Îşi luă armele şi stătu în faţa lui Ellil.
Nusku rosti o cuvântare
Şi grăi războinicului Ellil:
„O, stăpâne, chipul tău este (palid) ca tamariscul!
De ce te temi de propriii tăi fii?
O, Ellil, chipul tău este (palid) ca tamariscul!
17

În op. cit., p. 450, Benjamin R. Foster notează că aceasta este prima grevă cunoscută din literatura universală.
Ekur – sau, mai corect, E-kur, unde E înseamnă „casă” – era templul lui Ellil din Nippur.
19
În op. cit., Benjamin R. Foster nu include rândurile 74-131, preferând a scrie: „Zeii s-au trezit, au încuviinţat şi au
trimis un mesager la rebeli.” Noi am continuat prin inserarea versiunii Stephaniei Dalley.
18

5

De ce te temi de propriii tăi fii?
Trimite după Anu să fie pogorât la tine,
Adu-l pe Enki înaintea ta.”
El trimise după Anu, să-i fie pogorât,
Enki fu adus înaintea sa.
Anu, regele cerului era prezent,
Enki, regele lui Apsu era de faţă.
Marii Anunnaki erau prezenţi.
Ellil se ridică şi limpezi starea lor.
Ellil rosti o cuvântare
Şi grăi marilor zei:
„Oare împotriva mea s-au ridicat ei?
Să mă lupt cu ei…?
Ce-am văzut eu cu propriii mei ochi?
Se dă iureş spre uşa mea!”
Anu rosti o cuvântare
Şi grăi războinicului Ellil,
Coloana a III-a
„Să iasă Nusku
Şi trimite vorbă Igigi-lor
Care ţi-au împresurat uşa.
Dă poruncă...
…Lor.”
Şi grăi vizirului Nusku,
„Nusku, deschide-ţi uşa,
Ia-ţi armele (şi stai în faţa mea)!
În adunarea tuturor zeilor,
Pleacă-te, apoi ridică-te (şi spune-le):
„Anu, tatăl vostru,
Războinicul Ellil, sfetnicul vostru,
Ninurta, cămăraşul vostru,
Şi Ennugi, vechilul vostru20,
M-au trimis să-mi spuneţi:
«Cine este căpetenie peste iureş?
Cine este căpetenie peste luptă?
Cine a declarat război?
20

6

Cine a dat buzna spre uşa lui Ellil?»”
Nusku şi-a deschis poarta21,
Şi-a luat armele şi a ieşit (înaintea lui?...) Ellil.
În adunarea tuturor zeilor
(135) El îngenunche, se ridică şi rosti porunca:
„Anu, tatăl tău,
Sfetnicul vostru, războinicul Ellil,
Cămăraşul vostru, Ninurta,
Şi vechilul vostru, Ennugi m-au trimis (să-mi spuneţi):
(140) Cine este căpetenie peste iureş?
Cine a declarat război?
Cine a dat buzna spre uşa lui Ellil?
[…]
(145) El a încălcat porunca lui Ellil.”
„Fiecare în parte dintre noi, zeii, am declarat război.
[…]
Am pus capăt săpăturii.
Povara e prea grea, ne omoară,
(150) Trudnică e munca noastră silnică, mare ne este necazul!
Aşa că fiecare în parte dintre noi, zeii,
Am hotărât să ne răfuim cu Ellil.”22
Nusku îşi luă armele,
Plecă (şi se înapoie la Ellil).
„Stăpâne, m-ai trimis să […]
M-am dus […]
Am explicat […]
[…]
Spunând: „Fiecare în parte dintre noi, zeii, am declarat război;
Am pus capăt săpăturii.
Povara e prea grea, ne omoară,
Trudnică e munca noastră silnică, mare ne este necazul!
Aşa că fiecare în parte dintre noi, zeii,
Am hotărât să ne răfuim cu Ellil.”
Ellil ascultă cuvântarea.
Lacrimile îi curgeau.
Ellil vorbi cumpănit (?),
21

De la acest rând am putut compara din nou versiunea Stephaniei Dalley cu cea a lui Benjamin R. Foster.
De aici şi până la începutul celui de-al doilea fragment SBV, „Éa rosti o cuvântare”, Benjamin R. Foster renunţă
la traducere şi inserează un scurt comentariu, prin care spune că, aflând motivul grevei, zeii decid să creeze omul
pentru a-i scuti pe zeii inferiori de trudă şi necaz. Noi am redat textul următor conform versiunii Stephaniei Dalley.
22

7

Grăi războinicului Anu:
„Tu, cel nobil,
Ia o hotărâre.
Coloana a IV-a
Tu, cel din cer, arată-ţi puterea
În timp ce Anunnaki şed înaintea ta:
Cheamă un zeu şi fă ca ei să-l dea pierzării!”
Şi grăi zeilor, fraţii săi:
„De ce să-i învinuim?
Trudnică era munca lor, mare le era necazul!
În fiecare zi pământul răsuna
Semnalul de alarmă era îndeajuns de tare, noi tot auzeam gălăgia.
[…] facem
[…] sarcini (?)
[Lacună parţial acoperită, parţial suprapusă de următoarele două fragmente SBV.]
SBV
„În timp ce Anunnaki şed înaintea ta
Şi (în timp ce) Belet-ili, zeiţa pântecelui23, este de faţă,
Cheamă-l pe unul şi dă-l pierzării!”
Şi-i grăi lui Nusku:
„Nusku, deschide-ţi uşa, ia-ţi armele,
Pleacă-te în adunarea tuturor zeilor,
Apoi (ridică-te şi) spune-le,
„Anu, tatăl vostru,
Războinicul Ellil, sfetnicul vostru,
23

Sumero-akkadienii aveau credinţa că în panteon există o zeiţă aparte, căreia i-am putea spune „Născătoarea” sau
Zeiţa-Mamă. Ea avea mai multe nume: vechile sale nume sumeriene sunt Ninanna sau Innini, care se traduce prin
„regina cerului”; Mami se traduce prin „Mama” (şi nu este întâmplător faptul că în multe limbi indo-europene
„mamă” se spune „mama” sau în moduri apropiate). Numele akkadian Belit-ili se traduce prin „Stăpâna zeilor”;
Nin-tu înseamnă „Doamna, Născătoarea”. I se mai spune şi Aruru. Mai târziu, mentalitatea religioasă privitoare la
această zeiţă s-a scindat: un filon a dus spre ceea ce mitologia denumeşte „mitul Zeiţei-Mame”, iar celălalt filon,
deşi s-a ţinut foarte aproape de conceptul de „Zeiţă-mamă”, a fost sublimat în miturile despre o zeiţă a fertilităţii, a
dragostei şi sexualităţii. Este foarte posibil ca aici să fie vorba de „Protoevanghelia” din Genesa, 3:15, care promitea
unei femei – denumite ulterior „Viaţă” (Eva) că sămânţa ei va zdrobi capul Şarpelui şi va elibera omenirea de
suferinţe. Despre aceasta am tratat mai pe larg în lucrarea „Nădejdea mesianică în Torah”.
8

Ninurta, cămăraşul vostru,
Şi Ennugi, vechilul vostru24
M-au trimis să-mi spuneţi:
Cine este căpetenie peste iureş?
Care zeu a început războiul?
Cine a dat buzna spre uşa lui Ellil?”
[Lacună cu mărime necunoscută.]
SBV
Éa rosti o cuvântare
Şi grăi zeilor, fraţilor săi:
„De ce-i învinovăţim?
Munca lor silnică era prea grea, necazul lor era prea mare.
În fiecare zi pământul răsuna,
Semnalul de alarmă era îndeajuns de tare, noi tot auzeam larma.
Este […]
Belet-ili, zeiţa pântecelui, este de faţă.
Să creeze ea omul muritor,
Să poarte el jugul […],
Să poarte el jugul […], munca lui Ellil
Să care omul povara zeului ...”
[Lacună.]
„Belet-ili, zeiţa pântecelui25, este de faţă,
(190) Să creeze zeiţa pântecelui sămânţă,
Să care omul povara zeilor ...”
Ei o chemară pe zeiţă
Şi-i cerură moaşei zeilor, înţeleapta Mami:
„Tu eşti zeiţa pântecelui, fii tu creatoarea omenirii!
(195) Creează omul primordial26, ca să poarte el jugul,
Să poarte aceasta jugul, munca lui Ellil,
Să care omul povara zeului ...”
Nintu rosti o cuvântare
(200) „Nu se cuvine să fac eu aceasta,
24

Aici începe o temă importantă pentru studiul nostru: antropogonia.
26
După Stephanie Dalley, op. cit., p. IX şi 261, traduce lullû prin „omul primordial”.
25

9

Ci este sarcina lui Enki.
El este cel ce purifică27 totul,
Să-mi dea el lutul ca eu să pot face plămădeala.”
Enki se pregăti să cuvânteze,
(205) Şi grăi marilor zei:
„În ziua întâi, a şaptea şi a cincisprezecea a lunii28,
Mă voi purifica scăldându-mă29.
Să fie ucis un zeu,
Apoi zeii să se purifice cufundându-se30.
(210) Să amestece Nintu lutul cu carnea şi sângele lui.
Zeu şi om, să fie amestecaţi temeinic în acelaşi lut.
După aceea, să auzim de-a pururea bătaia tobei.
(215) Din carnea zeului să ia fiinţă un duh31,
Ea să-l vestească drept semnul lui viu32,
Şi fie ca spiritul să existe pentru ca să nu fie dat uitării (zeul înjunghiat).”
(220) „Da!” răspunseră în adunare
Marii Annunaki, cei ce orânduiesc destinele.
În ziua întâi, a şaptea şi a cincisprezecea a lunii,
El se purifică scăldându-se.
În adunarea lor, îl înjunghiară pe Ilawela33, isteţul34 adunării lor.
(225) Nintu amestecă lutul cu carnea şi sângele lui.
Zeu şi om, sunt amestecaţi temeinic în lut.
După aceea, auziră de-a pururea bătaia tobei.
Din carnea zeului, un spirit luă fiinţă
Şi ea35 îl vesti drept semnul lui viu.
27

Fiind zeu al apelor, Enki era, automat, şi zeu al purificării ritualice, aceasta făcându-se prin abluţiuni şi jertfe.
Adică la lună nouă, la primul pătrar şi la lună plină, indicatorii lunari principali în vechiul Babilon. Asemănările
cu şabat-ul evreiesc, precum şi cu Praznicele lui YHWH din Leviticul 23, Deuteronomul 16 etc., nu sunt
întâmplătoare.
29
În mitologia sumero-akkadiană uneori zeii aveau comportament hermafrodit. Aici zeul se comportă ca o zeiţă.
(Rabinii speculau că, iniţial, chiar şi biblicul Adam ar fi fost Adam-Eva, o fiinţă hermafrodită…) Făcând din nou un
salt în istoria culturii, amintim că, la veacuri după aceea, Platon va relua discuţia în Mitul androginului.
30
Aici apare originea botezului, care era o abluţiune purificatoare, ritualică, şi se săvârşea prin cufundare, nu prin
stropire sau turnare.
31
Termenul original eţemmu, se poate traduce „fantomă; duh; spirit”. Noi am optat pentru un termen care poate
cuprinde toate conotaţiile.
32
Acest rând, precum şi cel de mai sus, sunt foarte greu de tradus. În op. cit., p. 451, Benjamin R. Foster redă prin
„Acesta îi făcea pe cei vii să cunoască semnul său”.
33
Traduceri mai vechi redau numele acestui zeu ca fiind Aw-ilu sau Geştu-e. Stephanie Dalley, op. cit., n4.
34
Termenul ţemu înseamnă „inteligenţă”. Astfel, este posibil să avem de-a face cu un joc de cuvinte eţemmu/ţemu,
duh/inteligenţă. „Variatele ingrediente întrebuinţate pentru a crea omenirea par să corespundă variatelor aspecte ale
naturii umane. (…) Duhul omenesc (eţemmu) derivă din carnea zeului, în timp ce sângele (damu) zeului furnizează
intelectul uman (ţemu), sinele sau sufletul. Sângele este calitatea dinamică a inteligenţei, iar carnea este forma
trupului impusă asupra lutului.” John H. Walton, Ancient Near Eastern Thought and the Old Testament: Introducing
the Conceptual World of the Hebrew Bible, Grand Rapids: Baker Academic, Michigan, USA, 2006, p. 210.
28

10

(230) Spiritul exista pentru ca să nu fie dat uitării36.
După ce ea amestecă lutul acela,
Îi chemă pe Anunnaki, marii zei.
Igigi, zeii, scuipară peste lut.
(235) Mami rosti o cuvântare
„Am îndeplinit desăvârşit
Sarcina ce mi-aţi poruncit-o.
Voi aţi înjunghiat un zeu dimpreună cu isteţimea sa.
(240) V-am izbăvit de povara trudei voastre,
Am impus necazul vostru ca sarcină a oamenilor.
Aţi înzestrat (?) omenirea cu larmă37.
V-am descătuşat şi v-am dăruit libertatea.”
Ei auziră această cuvântare a ei,
(245) Şi, eliberaţi de griji, îi sărutară picioarele, (spunând):
„Înainte obişnuiam să-ţi spunem «Mami»,
Dar de-acum numele tău va fi «Belet-kala-ili38».
Enki39 cel prevăzător şi înţeleapta Mami
Intrară în încăperea destinului.
Zeiţele-pântecelui fură adunate.
El călca lutul în prezenţa ei40.

SBV

Întruna ea rostea un descântec41,
Căci Enki, de faţă cu ea, o făcea să-l rostească.
Când îşi isprăvi de rostit descântecul,
35

Ea, adică Nintu.
Adică să nu fie dat uitării zeul înjunghiat.
37
Truda – dimpreună cu zarva – pe care iniţial le făceau Igigi, zeii inferiori, acum sunt transferate oamenilor.
38
În traducere, „Stăpâna Tuturor Zeilor”.
39
La rândul 247, Benjamin R. Foster inserează un rezumat: „Populaţia sporeşte până când zarva lor îi tulbură pe zei.
Ei încearcă să reducă populaţia prin boli şi foamete, dar Enki salvează rasa umană sfătuindu-l pe Atrahasis, un
înţelept, ce să facă. Zeii decid să trimită un potop care să şteargă omenirea de pe faţa lumii. Enki îl avertizează pe
Atrahasis într-un vis.”
40
În op. cit., pag. 37, n15, Stephanie Dalley scrie: „Cărămida ar putea simboliza prototipul capacităţii creatoare a
oamenilor. Unul dintre numele zeiţei-mamă Belet-ili este «Cărămida de lapis-lazuli» şi poate că este relevant că în
Mesopotamia dinastiei timpurii se folosea o cărămidă cu plan convex, asemănătoare unei brioşe, amintind de
protuberanţa sarcinii şi era pe larg întrebuinţată pentru construcţii, în ciuda formei sale inadecvate.”
41
Este posibil ca următoarele stihuri să fie un descântec special, care urma să faciliteze naşterea, descântec rostit de
gravida care năştea sau de moaşă.
36

11

Rupse paisprezece bucăţi de lut,
Şi puse şapte bucăţi la dreapta
Şi şapte la stânga.
Între ele puse jos o cărămidă de lut.
Întrebuinţă o trestie, o deschise (?) pentru a tăia buricul,
Le chemă pe înţeleptele şi priceputele
Zeiţe ale pântecelui, şapte şi şapte.
Şapte creară bărbaţi,
Şapte creară femei,
Căci zeiţa-pântecelui este cea care orânduieşte destinele42.
El le (...) două câte două
Le (...) două câte două de faţă cu ea.
Mami făcu aceste orânduieli pentru oameni:
„În casa unei femei care dă naştere
Cărămida de pământ să fie pusă pe jos vreme de şapte zile.
Belet-ili, înţeleapta Mami să fie onorată.
Moaşa se va bucura în casa
Femeii care dă naştere
Şi când femeia naşte pruncul,
Mama copilului se va rupe.
Un bărbat la o fată […]43”.
OBV

[… sânul ei…]
Se vede barba (?)
Pe obrajii unui tânăr.
În grădini şi la marginea drumului
O soţie şi un soţ se aleg unul pe celălalt.
Zeiţele-pântecelui erau adunate
Şi Nintu era de faţă. Ele socotiră lunile,
Statorniciră zece luni ca soroc al destinului44.

42

Sau ursitoarea.
Vom trata puţin mai târziu despre naştere în Orientul Apropiat antic.
44
Sarcina unei femei durează nouă luni calendaristice sau zece luni lunare.
43

12

Coloana a VI-a
Când veni a zecea lună,
Vârî (?) un toiag şi deschise pântecele.
Chipul ei era bucuros şi plin de veselie.
Îşi acoperi capul45,
Moşi,
Îşi puse cingătoarea, rosti o binecuvântare.
Întocmi un desen în făină şi puse jos o cărămidă de pământ:
„Eu însămi am creat(-o), mâinile mele au făcut(-o).
Moaşa se va bucura în casa preotesei qadiştu.
Oriunde va da naştere o femeie şi mama pruncului se va rupe,
Cărămida de pământ va fi pusă pe jos vreme de nouă zile.
Nintu, zeiţa-pântecelui, va fi onorată.
O vor numi «Mami» a lor.
Ea va […] zeiţa-pântecelui,
Va întinde pe jos pânza de in (?).
Când se aşterne patul în casa lor,
O soţie şi un soţ se vor alege unul pe celălalt.
Iştar se va bucura de împreunarea soţiei cu soţul
În casa socrului.
Sărbătoarea va dura nouă zile
Şi zeiţa Iştar va fi numită «Işhara».
[În ziua a cincisprezecea (?)], au sorocit vremea destinului.
Ea va numi […]
[Lacună de vreo 23 de rânduri.]
Un bărbat […]
Curăţă casa […]
Fiul către tatăl său […]
[…] S-au aşezat şi […]
El căra […]
Coloana a VII-a
El văzu […]
Ellil […]
45

Orientalii considerau încă din vremurile străvechi că acoperirea capului femeii este o îndatorire de bun-simţ şi
evlavie faţă de zei şi respect faţă de societatea patriarhală.
13

Ei înhăţară […],
Făcură târnăcoape şi cazmale noi,
Săpară canale mari
Pentru a hrăni norodul şi a se îngriji de zei.
[Lacună de aproximativ 13 rânduri.]
Trecură 600 de ani, mai puţin de 60046,
Şi ţara deveni prea largă, oamenii prea numeroşi.
Ţara era gălăgioasă ca un taur mugind.
Zeul era tulburat din pricina zarvei lor,
Ellil trebuia să asculte toată larma lor.
El cuvântă marilor zei:
„Zarva omenirii este prea mare,
Îmi strică somnul cu larma lor.
Daţi poruncă să izbucnească boala şuruppu.
[Lacună de trei rânduri.]
Acolo trăia şi Atrahasis
A cărui ureche era deschisă spre Enki, zeul său:
El vorbea cu zeul său
Şi zeul său vorbea cu el.
Atrahasis rosti o cuvântare
Şi-i grăi domnului său:
„Câtă vreme (?) [ne vor mai face zeii să suferim]?
Oare ne vor face să suferim pururea de boli?...”
Enki rosti o cuvântare
Şi-i grăi servului său:
„Cheamă-i pe bătrâni, pe cei în vârstă!
Începe o răzmeriţă în propria ta casă,
Crainicii să vestească […]
Să facă mare strigare în ţară:
«Nu mai aduceţi cinstire zeilor voştri47,
Nu vă mai rugaţi zeiţelor voastre,
Ci căutaţi uşa lui Namtara48.
46

În literatura mesopotamiană, repetarea unui număr este o tehnică literară.
În gândirea mesopotamiană există un concept deosebit de interesant, acela de şēdu, care înseamnă o zeu sau o
zeiţă – de obicei de rang inferior – care este dispus să facă un legământ personal cu un om, un soi de simbioză. A se
vedea mai jos discuţia pe tema aceasta.
48
Namtar este vizirul zeiţei Ereşkigal, care domnea în Iad. Acesta este zeul demonic al ciumei, îngerul morţii.
47

14

Aduceţi în faţa sa o pâine coaptă.
Fie ca jertfa de făină să ajungă până la el,
Fie ca el să fie ruşinat de daruri
Şi să-şi tragă mâna înapoi49.»”
Atrahasis primi porunca
Şi adună bătrânii la uşa sa.
Şi le grăi bătrânilor:
„Am chemat bătrânii, pe cei în vârstă!
Coloana a VIII-a
Începeţi o răzmeriţă în propria voastră casă,
Crainicii să vestească...
«Nu aduceţi cinstire zeilor voştri!
Nu vă rugaţi zeiţelor voastre!
Căutaţi uşa lui Namtara.
Şi să-şi tragă mâna înapoi.»”
Bătrânii au ascultat cuvântarea sa.
Au construit în cetate un templu pentru Namtara.
Crainicii au vestit…
Au făcut mare strigare în ţară.
Nu şi-au cinstit zeul,
Nu s-au rugat zeiţei lor,
Ci au căutat uşa lui Namtara,
Au adus în faţa sa o pâine coaptă.
Jertfa de făină a ajuns până la el,
Şi el a fost ruşinat de daruri
Şi şi-a tras mâna înapoi.
Boala şuruppu i-a părăsit,
Zeii s-au înturnat la jertfele lor (obişnuite).

Termenul namtar se traduce prin „soartă”.
49
În gândirea mesopotamiană, zeii sunt caracterizaţi de antropomorfisme şi antropopatisme: ei arată ca oamenii şi au
aceleaşi trăiri şi sentimente. În cazul de faţă, când un zeu îşi întinde mâna, el acţionează, intervine, face să
izbucnească o molimă, declanşează un cataclism. În Biblie expresia „a-şi întinde mâna” are aceeaşi semnificaţie
(Iov, 1:11,12; 2:5 etc.).
15

[La sfârşitul coloanei lipsesc două rânduri]
Trecură 600 de ani, mai puţin de 600 de ani.

16

TĂBLIŢA A II-A
OBV
Trecură 600 de ani, mai puţin de 600 de ani50.
Şi ţara deveni prea întinsă, oamenii prea numeroşi.
Zeul era tulburat din pricina zarvei lor,
Ellil trebuia să asculte toată larma lor.
El grăi marilor zei:
Îmi strică somnul cu larma lor.
Curmaţi proviziile de hrană ale oamenilor!
Fie ca vegetaţia să nu fie îndestulătoare pentru foamea lor!
Adad să-şi oprească ploaia51.
Dedesubt (?) să nu ţâşnească apele curgătoare din izvoarele lor.
Să sufle vântul, să pustiască pământul,
Să se adune norii, dar să nu picure ploaia52,
Să dea pământul recolte scăzute53,
Nisaba54 să-şi acopere sânul.
Să n-aibă parte de fericire.
Să fie […] abătuţi.”
[Lacună de aproximativ 34 de rânduri până la sfârşitul coloanei.]

50

În op. cit., p. 37, n26, Stephanie Dalley notează: „Este dificil de observat structura Tăbliţei a II-a. OBV şi SBV
pot diferi, iar punctul la care se suprapun este nesigur. Induce în eroare în special descrierea repetată a celor şase ani
de foamete din SBV v şi vi. O tăbliţă fragmentară din Babilon (...) sugerează că vitejii lahmu ai lui Éa, care aveau în
grijă zăvorul care păzea marea, au scăpat de sub control şi au lăsat să iasă peştii care au rupt zăvorul şi au hrănit
omenirea (…)”.
51
Un text asemănător se găseşte în I Regi, 17:1: „Ilie tişbitul, un ghiladit, i-a zis lui Ahab: «Viu este Domnul,
Dumnezeul lui Israel, Căruia Îi slujesc, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în aceşti ani decât la cuvântul meu.»“
52
Un text asemănător se găseşte în Isaia, 5:6: „O voi preface (via DOMNULUI, n. ns.) într-o pustie; nu va mai fi
curăţată, nici săpată şi în ea vor creşte spini şi mărăcini. De asemenea, voi porunci norilor să nu mai dea ploaie peste
ea.”
53
Un text asemănător se găseşte în Osea, 2:9: „De aceea Îmi voi lua înapoi grâul la vremea lui şi mustul la vremea
lui; Îmi voi recupera lâna şi inul date pentru acoperirea goliciunii ei.”
54
În miturile timpurii, această divinitate avea în subordine grânele şi recoltele agricole. Mai târziu, zeiţa Nisaba
urma să-şi extindă atribuţiile şi spre protejarea artei scrisului, a matematicii, arhitecturii, astronomiei şi, în general, a
ştiinţelor. A devenit „Stăpâna raţiilor raţiilor de grâne”, adică atât a grânelor, cât şi a calculului care se făcea pentru a
stabili raţia la care avea dreptul fiecare cetăţean atunci când peste aşezare se abătea seceta sau nevoia şi preoţii
trebuiau să împartă oamenilor hrană.
17

Coloana a II-a
[Lacună de aproximativ 12 rânduri la începutul coloanei.]
„Cheamă-i pe bătrâni, pe cei în vârstă!
Începe [o răzmeriţă] în propria ta casă,
Crainicii să vestească…
«Nu mai aduceţi cinstire zeilor voştri,
Căutaţi poarta lui Adad55.
Şi să-şi tragă mâna înapoi.»”
(Atunci) el va face să se adune dimineaţa o boare
Şi noaptea va ieşi pe furiş şi va face să picure roua,
Câmpul va da (?) roada sa de nouă ori, ca un hoţ.
Ei construiră un templu pentru Adad în cetatea lor
Porunciră crainicilor să vestească…
Făcură mare strigare în ţară.
Nu-şi cinstiră zeul,
Nu se rugară zeiţei lor,
Ci căutară uşa lui Adad,
Aduseră în faţa sa o pâine coaptă.
Jertfa de făină ajunse până la el,
Şi el a fu ruşinat de daruri
Şi-şi trase mâna înapoi.
(Atunci) el făcu să se adune dimineaţa o boare
Şi noaptea ieşea pe furiş şi făcea să picure roua,
Câmpul dădea roada sa de nouă ori, ca un hoţ.
[Seceta] îi părăsi,
[Zeii] se înturnară la jertfele lor (obişnuite).

55

În mitologia sumeriană Işkur era zeul înaripat al furtunilor, al grindinii şi al trăsnetelor. Mai târziu, va fi omologat
cu akkadianul Adad, un zeu mai binevoitor, care avea stăpânire şi peste ploaie şi râurile de munte, şi cu canaaneanul
Hadad (Rimon).
18

SBV
Coloana a III-a
Nu trecuseră trei vremuri.
Şi ţara deveni prea largă, oamenii prea numeroşi.
Zeii se tulburau din pricina zarvei lor,
Ellil întruni iarăşi adunarea sa,
El cuvântă zeilor, fiilor săi:
Nu mă mai ia somnul din pricina larmei lor.
Porunciţi ca Anu şi Adad să ţină (încuiat aerul) de deasupra (pământului),
Sin56 şi Nergal57 să încuie pământul din mijloc.
Cât priveşte zăvorul care zăgăzuieşte marea,
Éa şi făpturile sale Laħmu să-l ţină încuiat!”
El a poruncit şi Anu and Adad au încuiat (aerul) de deasupra (pământului),
Sin şi Nergal au încuiat pământul de mijloc.
Cât priveşte zăvorul care zăgăzuieşte marea,
Éa şi făpturile sale Laħmu îl ţineau încuiat!
Atunci preaînţeleptul Atraħasis
Plânse zilnic.
El cără o jertfă maşşaku în luncă,
Deşi apa irigaţiilor păstra tăcerea.
La miezul nopţii aduse o jertfă.
Pe când îl biruia somnul (?)
Grăi apei irigaţiilor:
„Fie să-l ia apa irigaţiilor, fie ca râul să-l poarte,
Fie ca darul să fie pus în faţa lui Éa, domnul meu.
Fie ca Éa să-l vadă şi să-şi aducă aminte de mine
Ca să am un vis de noapte.”
Când a trimis solia pe ape,
Stătea uitându-se la râu şi plângea (?),
Omul plângea (?) uitându-se la râu,
Iar ruga lui se pogora spre Apsu.
Atunci Éa îi auzi glasul.
El chemă făpturile Laħmu şi le vorbi.
56

Numit iniţial Nanna(r), Zeul-Lună va fi redenumit Suen sau Sin.
Iniţial un zeu celest, Nergal devine un zeu infernal, domnitor în Tărâmul Subpământean împreună cu zeiţa
Ereşkigal.
57

19

OBV
Coloana a IV-a
Sus, [ploaia nu umplu canalele (?)]
Jos, apele curgătoare nu ţâşniră din izvoare.
Pântecele pământului nu dădu naştere,
Vegetaţia nu încolţi…
Oamenii nu se uitau […]
Lunca întunecată se albise,
Ogoarele largi erau sărăturoase58.
În primul an mâncară grânele vechi
În al doilea an mistuiră proviziile din magazie,
Când sosi al treilea an,
Chipurile le erau schimonosite de foame,

SBV
Chipurile le erau acoperite cu cruste (?) ca malţul.
Ei supravieţuiau...
Chipurile le erau gălbui.
Oamenii ieşeau pe uliţe cocârjaţi,
Umerii lor bine făcuţi erau gârboviţi,
Înfăţişarea lor falnică era încovoiată.
Ei trimiseră o solie [zeilor prin Atraħasis].
În faţa [adunării marilor zei],
Stătură [şi…]
Poruncile [lui Atraħasis le repetară]
În faţa…
[Lacună de circa două rânduri, la sfârşitul coloanei.]
Coloana a IV-a
[Trecură 600 de ani, mai puţin de 600 de ani.
Şi ţara deveni prea întinsă, oamenii prea numeroşi.]
Din pricina zarvei lor tulburarea lui sporea.
Din pricina larmei lor nu-l lua somnul.
58

Într-adevăr, prin anii 2.000 î.e.n. Mesopotamia a început să nu mai aibă parte de recolte bogate: apa adusă prin
irigaţii timp de milenii făcuse ca solul să devină sărăturos şi tot mai puţin rodnic.
20

Ellil îşi orândui adunarea,
Cuvântă fiilor săi:
„Larma omenirii este prea mare.
Mă tulbură zarva lor.
Din pricina larmei lor nu mă ia somnul.
Porunciţi să izbucnească boala şuruppu!
Namtar să pună capăt de îndată larmei lor!
Iar molima59 – durerea de cap, şuruppu, aşakku –
Să năvălească peste ei ca o furtună!”
Ei dădură poruncă şi boala şuruppu izbucni.
Namtar puse capăt de îndată larmei lor.
Iar molima – durerea de cap, şuruppu, aşakku –
Năvăli peste ei ca o furtună.
Omul grijuliu, Atrahasis,
Îşi ţinea urechea deschisă la Éa, domnul lui.
El vorbea cu zeul lui,
[Iar zeul lui, (?)] Éa, îi vorbea.
Atraħasis rosti o cuvântare şi grăi
Zicându-i lui Éa, domnul lui:
„Doamne, norodul cârteşte!
[Molima] ta mistuie ţara!
Doamne, Éa, norodul cârteşte!
[Molima] trimisă de zei mistuie ţara!
Întrucât tu ne-ai creat
[S-ar cuveni să] îndepărtezi molima: durerea de cap,
Şuruppu şi aşakku.
Éa rosti cuvântarea şi grăit,
Zicându-i lui Atrahasis:
„Porunceşte crainicilor să vestească,
Să facă o strigare mare în ţară:
Nu mai aduceţi cinstire zeilor voştri,
[…] să-şi oprească riturile lui!
[ 1 făina unei jertfe
[…] în faţa ei
[…] spune o rugăciune
[…] cei prezenţi […]
„mâna” lui […]
Ellil rândui adunarea sa,
59

În op. cit., p. 99, Constantin Daniel redă „dureri, ameţeli, friguri şi călduri.”
21

Cuvântă zeilor, fiilor lui:
„Să nu mai trimiteţi boli peste ei,
(Deşi) norodul nu s-a-mpuţinat –
Sunt mai mulţi ca înainte!
Din pricina zarvei lor sunt tulburat,
Din pricina larmei lor nu mă ia somnul!
Curmaţi proviziile de hrană ale norodului,
Fie ca vegetaţia să fie prea puţină pentru burţile lor!
Sus, Adad să-şi rărească ploaia,
Să oprească adâncul şi să nu ţâşnească apele curgătoare din izvoarele lor!
Ogorul să-şi împuţineze recolta,
Nisaba să-şi întoarcă pieptul în lături,
Ogoarele întunecate să se albească,
Câmpiile largi să fie sărăturoase,
Pământul să-şi strângă pântecele său
Astfel ca vegetaţia să nu încolţească şi grânele să nu crească.
Aşakku să îmbolnăvească norodul,
Pântecele să fie prea strâmt pentru a da naştere unui prunc!”
Curmară proviziile de hrană ale oamenilor,
Vegetaţia (...) deveni puţină pentru burţile lor.
Sus, Adad îşi rări ploile,
Opri adâncul şi apele curgătoare nu ţâşneau din izvoarele lor.
Câmpul îşi împuţină recolta,
Nisaba îşi întoarse pieptul în lături,
Ogoarele întunecate se înnălbiră,
Câmpiile largi se făcură sărăturoase,
Pământul îşi strânse pântecele său:
Vegetaţia nu mai încolţi, grânele nu mai crescură.
Aşakku îmbolnăvi norodul.
Pântecele era prea strâmt pentru a da naştere pruncului.
Coloana a V-a
Éa păzea zăvorul care zăgăzuieşte marea,
Împreună cu Laħmu, vitejii săi.
Sus, Adad îşi rări ploile,
Opri adâncul şi nu ţâşniră apele curgătoare din izvoarele lor.
Câmpul îşi împuţină recolta,
Nisaba îşi întoarse pieptul în lături,
Ogoarele întunecate se înnălbiră,

22

Câmpiile largi erau sărăturoase.
Vegetaţia nu mai încolţi, grânele nu mai crescură.
Aşakku îmbolnăvi norodul.
Pântecele era prea strâmt pentru a da naştere pruncului.
[Lacună de două rânduri.]
Când veni al doilea an
Ei mistuiseră proviziile din magazie.
Când veni al treilea an
[Chipurile oamenilor] se schimonosiră [de foame].
Când veni al patrulea an
Când veni al cincilea an,
Fiica pândea intrarea mamei ei60;
Mama nici măcar nu deschidea uşa fiicei ei.
Fiica veghea cântarul mamei ei,
Mama veghea cântarul fiicei61.
Când venit al şaselea an
O mâncară pe fiică
Şi-l serviră la masă pe fiu.
[…]
Mai rămăseseră numai o gospodărie sau două62.
Chipurile lor erau acoperite cu cruste (?) ca malţul.
Oamenii supravieţuiau...
Atraħasis cel grijuliu
Îşi ţinea urechea deschisă la Éa, domnul lui.
El vorbea cu zeul lui
Şi Éa, zeul lui, vorbea cu el.
El părăsi uşa zeului său:
Îşi făcu culcuş chiar lângă râu,
(Întrucât chiar şi) canalele erau foarte tăcute.
[Lacună de circa 25 de rânduri.]

60

Când o femeie era părăsită de soţ, ea se întorcea în casa părintească.
Foametea dramatică determina raţionalizarea hranei, precum şi suspiciuni în relaţiile interumane şi în
comportamentul alimentar.
62
În versiunea lui Constantin Daniel şi Athanase Negoiţă, op. cit., p. 97, „O casă înghiţea pe cealaltă”.
61

23

Coloana a VI-a
Când veni al doilea an, ei mistuiră proviziile din magazie.
Când veni al treilea an,
[Chipurile oamenilor] erau schimonosite [de foame].
Când veni al patrulea an,
Când veni al cincilea an,
Fiica pândea intrarea mamei ei;
Mama nici măcar nu deschidea uşa fiicei ei.
Fiica veghea cântarul mamei ei,
Mama veghea cântarul fiicei.

OBV
Când veni al şaselea an
O mâncară pe fiică
Şi-l serviră la masă pe fiu.
[…]
Mai rămăseseră numai o gospodărie sau două.
Chipurile lor erau acoperite cu cruste (?) ca malţul.
Oamenii supravieţuiau...
Ei duseră o solie […]
Intrară şi […]
Porunca lui Atraħasis […]
Spunând: „Câtă vreme […]”
[Lacună de circa 36 rânduri până la sfârşitul tăbliţei.]
Coloana a V-a
El (Ellil) era furious [pe Igigi]:
„Noi, marii Anunna, noi toţi,
Am încuviinţat un [plan].
Anu şi [Adad] urmau să păzească [de sus],
Eu urma să păzesc pământul [de dedesubt].
Unde [s-a dus] Enki,

24

El urma să desfacă [lanţul şi să (ne) izbăvească],
El urma să dezlege [producţia pentru norod].
El urma să exercite [controlul (?) păstrând echilibrul (?)].
Şi-i grăi vizirului Nusku,
„Adu-mi-i pe cei 50 (?) de viteji Laħmu (?)!
Adu-i înaintea mea!”
Îi fură aduşi cei 50 (?) de viteji Laħmu (?)!
Războinicul [Ellil] le cuvântă:
„Noi, marii Anunna, [noi toţi],
Am încuviinţat un plan.
Anu şi Adad urmau să păzească de sus,
Unde te-ai [dus],
[Tu urma să desfaci lanţul şi să (ne) izbăveşti],
[Tu urmai să dezlegi producţia pentru norod],
[Tu urmai să exerciţi controlul (?) păstrând echilibrul (?)].”
Războinicul Ellil […].
Adad făcu ca ploaia lui să curgă,
[…] umplu pajiştea
Şi norii (?)învăluiră […]
„Nu hrăni poporul lui
Şi nu da oamenilor să mănânce porumbul Nisabei, un lux pentru ei.”
Atunci, pe când [zeul (?)] şedea, se tulbură,
În adunarea zeilor, îl rodea îngrijorarea.
Pe când şedea, [Enki (?)] se tulbură,
În adunarea zeilor, îl rodea îngrijorarea.
[Trei rânduri fragmentare.]
[S-au înfuriat unul pe celălalt], Enki şi Ellil.
„Noi, marii Anunna, noi toţi,
Am încuviinţat un plan.
Anu şi Adad urmau să păzească de sus,
Unde te-ai dus,
Tu urma să desfaci lanţul şi să (ne) izbăveşti,
Tu urmai să dezlegi producţia pentru norod,

25

Tu urmai să exerciţi controlul (?) păstrând echilibrul (?).”
[…].
Războinicul Ellil […]
„[Voi] aţi impus omului poverile voastre,
Aţi înzestrat omenirea cu larmă,
Aţi înjunghiat un zeu împreună cu inteligenţa sa,
Voi trebuie…şi [creaţi un potop].
Într-adevăr, puterea voastră e cea care va fi întrebuinţată împotriva [poporului vostru!]
Aţi încuviinţat un plan [greşit (?)]!
Strămutaţi-l (?)!
Să-l facem pe Enki cel prevăzător să se lege printr-un jurământ…”
Enki rosti o cuvântare
Şi grăi zeilor, fraţilor lui:
„De ce să mă faceţi să mă leg printr-un jurământ?
De ce să-mi folosesc puterea împotriva poporului meu?
Potopul despre care-mi spuneţi…
Ce este acesta? Nici măcar nu ştiu!
Să zămislesc eu un potop?
Aceasta este felul lui Ellil de a lucra!
Să aleagă el […]
Să mărşăluiască [înainte] Şullat şi [Haniş]
[Să smulgă Erakal] stâlpii de abordare
Să mărşăluiască [Ninurta] să deschidă zăgazurile.
[Lacună de două sau trei rânduri, până la sfârşitul coloanei.]
Coloana a VIII-a
[Lacună de 31 de rânduri.]
Adunarea […]
Nu ascultă […]
Zeii dădură o poruncă limpede.
(35) Ellil63 săvârşi o faptă rea faţă de popor.
Atraħasis rosti o cuvântare
Şi-i grăi domnului său64…
63
64

De aici s-a putut reveni la comparaţia versiunii Stephaniei Dalley cu cea redată de Benjamin R. Foster.
Aici urmează un colofon care spune că aceasta fusese tăbliţa a II-a din opera Enuma ilu awelum, „Când zeul,
26

TĂBLIŢA III
OBV
Coloana I
[Lacună de circa 10 rânduri.]
Şi-i grăi domnului său:
„Desluşeşte-mi însemnătatea visului,
[…] ca să-i găsesc prevestirea (?).”
(15) Enki rosti o cuvântare
Şi-i grăi servului său:
„Tu spui: «O voi descoperi în pat (?)65»
Încredinţează-te că iei aminte
La cuvântul pe care ţi-l voi spune!
(20) Perete, ascultă-mă cu atenţie!
Colibă de trestie, încredinţează-te că iei aminte la toate cuvintele mele!
Dărâmă-ţi casa, construieşte-ţi o corabie
Leapădă-ţi averile şi salvează vietăţile.
(25) Corabia pe care o vei construi…
[Lacună de trei rânduri.]
Fă-i un acoperiş cât adâncimea,
(30) Astfel încât Soarele66 să nu pătrundă înlăuntrul ei!
Fă-i punţi sus şi fă-i punţi jos.
Tachelajul trebuie să fie foarte puternic,
Smoala trebuie să fie tare şi astfel dă tărie (corăbiei).
Voi face să plouă asupra ta
(35) Vor cădea păsări, se vor revărsa (?) peşti.”
El deschise clepsidra şi o umplu.
Sorocind venirea potopului după şapte zile.
Atraħasis primi porunca,
Adună bătrânii la poarta lui.
(40) Atraħasis îşi făcu glasul auzit
omul…”, că ea avea 439 de rânduri şi că ea fusese scrisă de tânărul scrib Ipiq-Aya în luna Ayyar (ziua x) în anul al
unsprezecelea a domniei lui Ammi-Ţaduqa, adică în anul 1693 î.e.n.]
65
Orientalii credeau că visurile sunt mesaje şi înştiinţări venite de la zei.
66
Adică Utu/ Şamaş, Zeul-Soare.
27

Şi vorbi bătrânilor:
„Zeul meu nu se înţelege cu zeul vostru,
Enki şi [Enlil] sunt mereu supăraţi unul pe celălalt.
Ei m-au izgonit din [casă(?)].
(45) Întrucât m-am închinat mereu lui Enki,
El mi-a spus aceasta.
Nu pot trăi în […]
Şi nici nu pot [să pun piciorul] pe pământul lui Enlil.
Voi sălăşlui cu zeul meu în adâncuri.”
(50) Aceasta este ceea ce mi-a spus el.”
[Lacună de patru sau cinci rânduri, până la sfârşitul coloanei.]
Coloana a II-a
[Lacună de circa nouă rânduri.]
(10) Bătrânii […]
Dulgherul duse toporul,
Muncitorul cu trestii duse piatra.
Bogatul (sau: un copil?) duse smoala,
Săracul aduse cele trebuincioase.
[Lacună de nouă rânduri.]
Atrahasis…
[Lacună de patru rânduri.]
Aducând…
(30) Tot ceea ce era […]
Tot ceea ce era […]
Înjunghie vite, animale curate67 […]
Înjunghie oi, animale grase […]
Le alese [şi le luă la bord.]
(35) [Păsările] care zboară pe cer,
Vitele [lui Şak]kan68,
67

În Biblie, conceptul de animale „curate” şi „necurate”, în sensul de pure/ impure din punct de vedere ritualic,
apare explicit în Genesa, 7:2,8 şi implicit în Genesa, 4:4. După cum se poate vedea, el există în Orient din vremuri
imemoriale. Popoarele semitice l-au păstrat, civilizaţia greco-latină – şi, ulterior, euro-atlantică – a renunţat la el,
păgubindu-se singură de binefacerile sale duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti.
28

Fiarele sălbatice (?) […] de pe cuprinsul ţării,
[…el] le luă la bord
[…]
(40) El îşi pofti norodul […]
[…] la un ospăţ.
[…] îşi luă familia la bord.
În timp ce ei mâncau şi beau,
(45) El tot intra şi ieşea;
Nu putea sta liniştit, nu se putea odihni pe vine,
Căci inima lui era frântă, se silea să vomite fiere.
Faţa vremii se schimbă,
Adad începu să urle în nori.
(50) Atraħasis auzi zeul, larma lui:
El aduse smoală să-şi pecetluiască uşa.
Pe când zăvora uşa,
Adad urla întruna în nori.
Vânturile erau furioase în timp ce se ridica,
(55) El a tăiat funia de ancoraj şi a slobozit corabia.
Coloana a III-a
[Patru rânduri lipsă de la începutul coloanei.]
(5) […] furtuna
[…] erau înjugaţi
Anzu sfâşia cerul cu ghearele sale,
El […]
[…] pământul…
(10) Şi sparse larma ca un vas.
[…] potopul se dezlănţui,
Puterea lui dădea iureş peste noroade ca o oştire.
Nu se mai vedeau unii pe alţii
Nu se puteau recunoaşte în prăpăd.
(15) Potopul mugea ca un taur,
Vântul vuia ca un vultur69 ţipând.
Negura era groasă, soarele dispăruse,
[…] ca oile albe70
68

Sumugan/ Samuqan era un zeu inferior, care avea autoritate peste câmpii, cu vegetaţia şi animalele ei. În Akkad şi
în Babilon era adorat ca divinitate cinegetică şi pastorală, ocrotind deopotrivă cirezile şi turmele de animale
domestice, precum şi animalele sălbatice de stepă.
69
După Stephanie Dalley, op. cit., p. 18, „ca un măgar sălbatic răgând”.
29

(20) […] larma potopului71.
[…]
[Pe Anu (?)] îl apucaseră furiile,
[Zeii (?)]…fiii săi…înaintea lui.
Cât o priveşte pe Nintu, Marea Doamnă,
Îşi muşca buzele de furie.
Marii zei, Anunna,
Rămaseră pârjoliţi şi hămesiţi.
Zeiţa privea şi plângea,
Moaşa zeilor, înţeleapta Mami:
„Fie ca lumina zilei (…)
Să se întoarcă şi (…)!
Oare cum am putut eu, în adunarea zeilor,
Să poruncesc o asemenea nimicire a oamenilor?...
Ellil a fost îndeajuns de tare (?) pentru a da o poruncă ticăloasă.
Ca şi Tiruru se cuvenea să fi oprit acea poruncă ticăloasă!
Am auzit strigătele lor îndreptate spre mine,
Împotriva mea, împotriva fiinţei mele.
Mai presus de puterea mea (?) sămânţa mea s-a făcut
Ca oile albe72.
Cât mă priveşte pe mine, oare cum aş putea trăi (?) într-o casă de jale?...
Larma mea s-a prefăcut în tăcere.
Aş putea să plec, să mă înalţ la ceruri
Şi să trăiesc ca-ntr-o mănăstire (?) ?
Ce voise Anu, cel care a luat hotărârea?
Porunca ascultată de zei, fiii lui, a fost a sa!
Cel care nu s-a consfătuit, ci a trimis Potopul,
Cel care a adunat oamenii pentru prăpăd.
[...]
Coloana a IV-a
[O lacună de trei rânduri la începutul coloanei.]
Nintu bocea (…):
„Ar fi putut un tată adevărat (?) să dea naştere mării [învolburate (?)]
70

După Benjamin R. Foster, „ca muştele”. Op. cit., p. 452.
Benjamin R. Foster nu traduce rândurile următoare, ci le rezumă: „Atunci când se trezesc înfometaţi şi hămesiţi,
zeii regretă acţiunea lor pripită. Când descoperă că Atrahasis supravieţuise potopului, ei convin asupra propunerii ca
anumite clase de oameni să nu se reproducă.” Op. cit., p. 452.
72
Probabil oi de jertfă.
71

30

(Astfel încât) astupă râul ca libelulele;
Ei sunt aruncaţi [pe mal (?)] ca o plută,
Ei sunt aruncaţi pe mal ca o plută într-un loc larg.
Am văzut şi am plâns pentru ei!
Voi înceta eu (oare), să-i plâng?”
Ea plânse, îşi dădu frâu liber sentimentelor,
Nintu plânse şi-şi stârni patima.
Zeii plânseră împreună cu ea pentru ţară.
Era plină de mâhnire, tânjea (degeaba) după bere.
Unde se aşeză să plângă, se aşezară (şi marii zei),
Dar, ca oile, putură doar să-şi umple gâtlejul (de behăituri).
Erau însetaţi, buzele lor
Iţeau doar puroiul foametei.
Vreme de şapte zile şi şapte nopţi
Şuvoiul, furtuna şi potopul au năvălit.
Coloana a V-a
El puse jos […],
Aduse mâncare […]
[…]
Zeii adulmecară aroma,
Tăbărâră ca muştele asupra jertfei.
După ce mâncară jertfa,
Nintu se ridicat şi-i învinovăţi pe toţi:
„Ce l-a apucat pe Anu de a luat asemenea hotărâri?
A (îndrăznit să vină) Ellil la jertfa de fum?
(Cei care) nu s-au consfătuit, ci doar au trimis Potopul
Au adunat oamenii pentru prăpădire – voi aţi încuviinţat nimicirea.
(Acum) strălucitoarele lor chipuri sunt (pururea) întunecate.”
Apoi ea se duse spre marile muşte73
Pe care Anu le făcuse şi (declară) înaintea zeilor:
„Mâhnirea lui este şi a mea! Soarta mea se va lega de a lui!
73

În op. cit., p. 38, n42, Stephanie Dalley scrie: „Simbolismul muştelor nu este cunoscut precis. Potrivit lui Parpola
(…), mărgele în formă de muscă erau folosite de închinătorii zeiţei Iştar pentru auto-flagelare şi pentru inducerea
extazului, dar el nu citează evidenţe. Kilmer, 1987, le interpretează ca fiind moarte şi vitejie în bătălie. Un fragment
de text inclus de Campbell Thompson, 1930, plăcuţa 59, spune că toţi zeii Uruk-ului s-au preschimbat în muşte
atunci când au abandonat Uruk, astfel încât este posibil să există o aluzie în acest pasaj la următor eveniment
anterior când zeii au abandonat omenirea.”
31

El trebuie să mă scape de rău şi să mă îmbuneze!
Să ies dimineaţa (?)
[…]
[…]
Coloana a VI-a
Fie ca aceste muşte să fie lapis lazuli pentru colierul meu
Prin care să-mi amintesc de el (?) zilnic (?)
[De-a pururea (?)].”
Războinicul Ellil zări corabia74
Şi se înfuriat pe Igigi:
„Noi, marii Anuna, noi toţi,
Ne-am legat printr-un jurământ!
Nu trebuia să scape nici o vietate!
Cum de-a putut vreun om să supravieţuiască acestui prăpăd?...”
Anu îşi rosti cuvântarea
Şi-i grăi războinicului Ellil:
„Cine altul decât Enki ar face una ca aceasta?
El s-a încredinţat că (acea colibă de trestie) va dezvălui porunca.”
Enki îşi rosti cuvântarea
Şi le grăi marilor zei:
„Eu am făcut aceasta, pentru a vă sfida!
M-am încredinţat că viaţa este salvată (…).
[Lacună de cinci rânduri.]
Cere să fie pedepsit păcătosul
Şi oricine-ţi înfruntă porunca.
Mi-am dat frâu liber sentimentelor!”
Şi-i grăi prevăzătorului Enki:
„Haide, cheam-o pe Nintu, zeiţa pântecelui!
Consfătuiţi-vă în adunare!”
Enki75 îşi rosti cuvântarea
74

În op. cit., p. 38, n43, Stephanie Dalley scrie că termenul makurru folosit aici înseamnă o corabie de tip cargobot,
rotunjită ca o semilună.
32

Şi-i grăi lui Nintu, zeiţa pântecelui:
„Tu eşti zeiţa pântecelui, care orânduieşti destinele76.
(Statorniceşte moartea?...) oamenilor.
[O treime din ei să fie…]
[…]
[O treime din ei să fie…]
Coloana a VII-a
(1) Să mai fie o a treia (clasă) printre oameni:
Să fie printre oameni femei care nasc, dar fără folos:
Să fie (de asemenea) printre oameni diavoliţa Paşittu77,
(5) Fie ca ea să smulgă copilul din poala celei ce l-a purtat,
Numeşte mari preotese şi preotese78, femei ugbabtu, entu şi egişitu79:
Ele să fie tabu şi astfel să ţină în frâu naşterea copiilor80.
[O lacună de 26 rânduri până la sfârşitul coloanei.]
Coloana a VIII-a
[O lacună de 8 rânduri la începutul coloanei.]
Cum am trimis Potopul.
Dar un om a supravieţuit prăpădului.
Tu eşti sfetnicul zeilor
La poruncile tale am stârnit prăpădul.
Igigi să asculte această cântare
Pentru a te lăuda
Şi a scrie (?) măreţia ta.
Eu voi cânta despre Potop tuturor oamenilor81:
Ascultaţi!
75

De aici s-a putut reveni la comparaţia versiunii Stephaniei Dalley cu cea redată de Benjamin R. Foster.
„Aici zeii l-au înlocuit pe lullû, omul primordial care nu avea o durată de viaţă naturală, cu omul muritor. Prin
urmare, Potopul marchează tranziţia de la omul primordial, care trăise veacuri întregi, cu oameni ale căror vieţi se
şubrezesc la bătrâneţe, ca acum.”
77
Omologată cu Lamaştu şi, parţial, cu Lilith.
78
Marilor preotese şi anumitor alte tagme preoţeşti feminine le era interzis să aibă copii (decât, poate, de la rege).
79
Aceste tagme de femei evlavioase trăiau pe lângă temple – mai târziu vor fi cunoscute drept călugăriţe – şi le era
interzis să aibă copii.
80
Aici se termină versiunea redată de Benjamin R. Foster.
81
În op. cit., p. 38 n46, Stephanie Dalley atrage atenţia asupra unui aspect semnificativ pentru cercetătorii literaturii
Orientului Apropiat antic, aratând că acest tip de stih se găseşte adesea la începutul istorisirilor orale, de genul
Epopeii lui Ghilgameş, a lui Anzu, a lui Erra şi Işum.
76

33

[Colofon:] Sfârşit. Tăbliţa a III-a din „Când zeul, omul…”, 390 de rânduri.
Total 1245 rânduri scrise pe trei tăbliţe de mâna tânărului scrib Ipiq-Aya.
În luna Ayyar [ziua x], an în care Ammi-ţaduqa era rege.
O statuetă a lui. […]
[…]

34

COMENTARII ŞI PARALELE BIBLICE
Antropogonia care se desprinde din Epopeea preînţeleptului Atraħasis este foarte
interesantă atât prin faptele redate, cât mai ales prin semnificaţiile lor.
În primul rând, la baza antropogoniei stă o jertfă divină: pentru ca oamenii să apară şi să
vieţuiască, trebuie sacrificat un zeu. Plămădirea omului din lut la care se adaugă sânge zeiesc îl
face pe acesta să ocupe o poziţie unică: după ce Belet-Ili, Stăpâna Zeilor, plămădeşte oamenii, ea
devine Belet-Kala-Ili, Stăpâna tuturor zeilor. Indirect se afirmă că chiar dacă omul nu este zeu,
el are totuşi obârşie divină.
Apoi, lutul nu este amestecat cu sângele unui zeu oarecare, ci cu sângele zeului Aw-ilu/
Ilawela care era zeul care „avea inspiraţia în adunarea lor”, adică era un zeu isteţ. Zeii aveau
nevoie de lucrători isteţi, nu de creaturi opace.
Cu toate acestea, istorisirea biblică a antropogenezei, prezentată în Genesa, 1-2, diferă
semnificativ de antropogonia Epopeii preaînţeleptului Atraħasis, nu la nivel structural – în
definitiv, materiile întrebuinţate (ţărână + expiraţie divină) sunt oarecum similare – cât mai ales
la nivel funcţional: literatura Orientului Apropiat antic arată că omul a fost creat pentru a trudi,
pe când Genesa arată că omul a fost creat pentru a preoţi: în originalul ebraic, verbele ‛ābad , „a
lucra; a sluji” şi şāmar „a păzi, a supraveghea, a străjui” din Genesa, 2:15, sunt verbe
întrebuinţate liturgic82.
PARALELE BIBLICE.
Paralela biblică la plămădirea oamenilor este Genesa, 1-2 şi Ieremia, 18:1-6:
1 Acesta este Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului:
2 „Scoală-te şi du-te în casa olarului! Acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!“
3 M-am dus în casa olarului şi iată că el făcea o lucrare pe roată.
4 Însă vasul de lut pe care îl făcea olarul s-a stricat în mâna lui. Atunci el a făcut un alt
vas, aşa cum i-a plăcut lui să-l facă.
5 Cuvântul Domnului a venit din nou la mine şi mi-a zis:
6 „Oare Eu nu pot face cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel, zice Domnul? Iată, ca
lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel.
Ieremia, 18:1-6.
Paralela biblică la stihul care arată că zeii sărută picioarele zeiţei-născătoare Mami (245)
se găseşte în Psalmii, 2:12:

82

A se vedea articolul „Creaţie” de John H. Walton, publicat în Dictionary of the Old Testament: Pentateuch, T.
Desmond Alexander & David W. Baker (eds.), InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA şi Leicester,
England, 2003, şi postat pe http://messianicrestorer.wordpress.com, în categoria BIBLIA ŞI BABILONIA.
35

12 Sărutaţi-L pe Fiu83, ca nu cumva să se mânie şi să pieriţi pe cale, căci mânia Lui este
gata să se aprindă! Fericiţi sunt toţi cei ce se încred în El!
În stihul 247, zeiţa-născătoare Mami devine mama congregaţiei zeilor. Acest stih are o
paralelă biblică în Genesa, 3:20:
20 Adam a numit-o Eva pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.
Nota de subsol a acestui verset arată faptul că Eva sau, în ebraică Ħava, înseamnă „viaţă”.
Paralela biblică a potopului este, desigur, Potopul biblic, care poate fi citit în Genesa, 6:5
– 9:17.
Stihurile 36, 37 vorbesc despre Enki/ Éa care „a deschis clepsidra şi a umplut-o/
Statornicind venirea potopului după şapte zile” şi aceste rânduri îşi găsesc ecou în Genesa, 7:4,
unde YHWH îi spune lui Noe „…peste şapte zile, voi trimite ploaie pe pământ…”
Atrahasis, la fel ca Noe (Genesa, 6:14), călăfătuieşte corabia cu smoală.
După Potop, Atrahasis aduce jertfe zeilor care, înfometaţi şi însetaţi, tăbărăsc ca muştele
asupra sacrificiilor.
În Genesa, 8:21, „Domnul a simţit o aromă plăcută şi a zis în inima Lui: „Nu voi mai
blestema niciodată pământul din cauza omului, chiar dacă84 înclinaţia minţii lui este înspre rău
din tinereţe, şi nici nu voi mai distruge toate vieţuitoarele, aşa cum am făcut-o.”

ALTE PARALELE BIBLICE
Paralela biblică la stihurile I, 1-4, este Genesa, 1:1,2;
IV, 5: Eclesiastul, 3:3; Ieremia, 1:10;
IV, 8: I Samuel, 2:7;
IV, 18: Judecători, 6:36-40;
IV, 73: Judecători, 12:6;
IV, 77,78: I Samuel, 17:8-10;
IV, 84-86: II Samuel, 2:18-23;
VI, 5: Genesa, 1:26, 2:7
VI, 7: Genesa, 1:26, 27.
VI, 33: Genesa, 2:7-15.

83

2:12 Termenul (bar) este, probabil, de origine aramaică, versetul adresându-se conducătorilor popoarelor, care
vorbeau această limbă; vezi nota la 2 Regi 18:26. N. tr.
84
8:21 Sau: pentru că. N. tr.
36

DESPRE NAŞTERI ÎN ORIENTUL APROPIAT ANTIC
Cum se desfăşura o naştere în Orientul Apropiat antic? Deşi, desigur, toate cazurile de
naştere difereau între ele, există, totuşi, un set de acţiuni şi rânduieli comune acestora.
Nu se cunoaşte precis dacă femeia care urma să nască adopta o poziţie ghemuită sau se
culca în pat. Epopeea vorbeşte despre cărămizi care, în Mesopotamia erau făcute din pământ,
întrucât piatra era rară. Nu se ştie cum arăta această cărămidă sau, mai corect, „scaun de naştere”,
după cum nu se ştie cum arăta nici obnayim, „scaunul de naştere” din Exodul, 1:16. Oben
semnifică şi „disc, roată”85, dar intrigă prezenţa pluralului, semnalat de terminaţia „–im”. În ceea
ce priveşte scaunul de naştere la evrei, nu există dovezi că un asemenea scaun exista în fiecare
aşezare a evreilor, la îndemâna femeilor care urmau să nască.
În general, la naştere femeia era asistată de o moaşă experimentată, dar existau şi cazuri
când femeia avea o naştere prematură sau departe de casă, şi atunci înfrunta singură această
încercare extrem de dureroasă.86
Cum îşi explicau evreii durerile naşterii? Explicaţia pe care ei o dădeau acestor dureri era
extrasă din cartea primordiilor, Genesa. După căderea în păcat a cuplului primordial Adam şi
Eva, Dumnezeu a rostit câteva blesteme, printre care unul şi la adresa femeii:
Femeii i-a zis: „Îţi voi mări mult durerile naşterii; în durere vei naşte copii. Dorinţa ta va fi pentru
soţul tău, iar el va stăpâni peste tine.87“

Genesa, 3:16.
Aşadar, sarcina prelungită şi adesea riscantă a femeii, precum şi durerile naşterii erau
consecinţa căderii în păcat şi a blestemului dumnezeiesc rostit cu ocazia acelui eveniment
nefast.88
Şi, într-adevăr, după cum spun M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, „durerile naşterii şi
strigătele unei femei pe cale să nască erau frecvente într-un sat evreiesc”. Într-o perioadă în care
nu existau analgezice, aceste dureri erau grozave şi unii dintre marii profeţi, de genul lui Isaia şi
Ieremia, le-au preluat şi întrebuinţat în descrierea unor vremuri de dureri intense:
17 Ca o femeie însărcinată şi gata să nască, care se zvârcoleşte şi ţipă în durerile ei, aşa eram noi
înaintea Ta, DOAMNE.
18 Am purtat în pântece copii, ne-am zvârcolit în dureri, dar am născut vânt. Mântuirea n-am
adus-o pe pământ şi nu i-am născut pe locuitorii lumii.

Isaia, 26:17,18.
85

A se vedea şi Ieremia, 18:3, unde este vorba despre roata olarului.
M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, Viaţa cotidiană în vremurile biblice, Editura Agape, Făgăraş, 1997, trad. O.
Cosma, p. 70.
87
Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur; sau: dar dorinţa ta va depinde de el; sau: Tu vei dori să-ţi
domini soţul, / dar el va stăpâni peste tine. N. tr.
88
A se vedea articolul „Naştere”, în Dicţionar enciclopedic de iudaism, Editura Hasefer, Bucureşti, 2000, trad. V.
Prager, C. Litman, Ţ. Goldstein, pp. 558-559.
86

37

31 Aud nişte strigăte ca ale unei femei în chinurile naşterii, strigăte ale unei femei care naşte
pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu şi îşi întinde mâinile, zicând: „Vai
de mine! Mi-e sufletul sleit din cauza ucigaşilor!“

Ieremia, 4:31.
Mai sus am amintit de moaşe; ele erau femei cu experienţă, care ştiau ce tip de asistenţă
era necesar, nu doar pentru că în cea mai mare parte a cazurilor ele însele erau mame, şi încă
multipare, dar şi pentru că asistaseră la multe naşteri în decursul vieţii. În plus, dată fiind
valoarea pe care Biblia evreiască o acordă fiecărei fiinţe umane, este de presupus că ele procedau
la tot ceea ce era necesar pentru a salva atât viaţa mamei, cât şi a pruncului, şi aici nu ne referim
numai la sfaturile pe care o moaşă i le dădea femeii care năştea, ci şi la încurajările şi consolarea
pe care le aducea prin vorbe. Astfel, atât în Genesa 35:17, cât şi în I Samuel, 4:20, moaşa spune
femeii care se afla în durerile naşterii ,,Nu te teme, căci (…) ai un fiu!”
În altă ordine de idei, aceste două versete biblice mai au în comun încă două fapte:
ambele mame au mai apucat să dea nume bebeluşilor, iar apoi au murit din cauza unor
complicaţii. Genesa, 38:28, înfăţişează naşterea unui prunc care produce mamei sale o ruptură
atât de semnificativă încât i se pune numele Pereţ, „Ruptură”, „Spărtură”.
În cazul în care se năşteau gemeni, moaşa avea ca însărcinare şi desemnarea primului şi
celui de-al doilea născut, fapt important pentru stabilirea primogeniturii, cu tot ce presupunea
acest statut.89
Să vedem puţin care era tratamentul aplicat nou-născutului. Autorii americani susamintiţi scriu:
În epoca biblică, bebeluşul nu-şi începea viaţa într-un mediu spitalicesc steril. El se năştea în
general în casă, în condiţii sanitare precare. Uneori se năştea pe pământ, sau în aceeaşi încăpere
cu animalele. Apa întrebuinţată pentru a-1 curaţi era adesea poluată, iar ceea ce se folosea în chip
de scutece era spălat în această apă impură. Muşte purtătoare de boli şi alte insecte zburau prin
jur. Se poate presupune că grajdul în care S-a născut Isus nu era mai rău decât anumite case din
Betleem.90

Desigur că în asemenea medii mortalitatea infantilă era foarte ridicată, atingând chiar
90% din cazuri 91 , aşa că, după ce tăia şi înnoda cordonul ombilical, moaşa executa anumite
proceduri care se presupunea că măresc şansele de supravieţuire ale nou-născutului: concret, ea
lua bebeluşul, îl îmbăia apoi îi freca trupul cu sare şi cu ulei92, după care îl înfăşa strâns peste
scutece, îl dădea mamei şi o sfătuia să repete procedura tot la şapte zile până ce copilul împlinea
40 de zile. Înfăşurarea strânsă cu feşi înguste de 10-12 centimetri şi lungi de 5-6 metri se făcea

89

A se vedea Genesa, 38:28.
M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., loc. cit.
91
M.C. Tenney, J.I. Packer şi W. White, op. cit., p. 71.
92
A se vedea Ezechiel, 16:4.
90

38

datorită convingerii existente că în acest fel membrele copilaşului vor creşte drepte şi
viguroase.93
Ultima acţiune pe care o mai făcea moaşa era aceea de a anunţa tatăl despre naşterea
bebeluşului său, dacă acesta era la lucru94, precum şi vecinii familiei. Pentru părinţii israeliţi,
vestea naşterii unui copil era o realmente o „bună-vestire”.95
Ajunşi în acest punct, trebuie să precizăm că, deşi o familie evreiască se bucura de
venirea în lume a bebeluşilor, totuşi naşterea băieţilor era mai de dorit decât a fetelor 96, datorită
motivelor economic şi militar. Mai concret, băieţii urmau să rămână în casă, să muncească din
greu – ceea ce, mai ales pentru o societate agrară, era un fapt semnificativ – urmau să aducă soţii
şi să aibă copii care vor spori averea familiei şi, în plus, în vremuri zbuciumate, „omul care-şi
umpluse tolba de săgeţi cu fii şi avea vorbe cu vrăjmaşii săi la poartă urma să nu fie dat de
ruşine”, pentru a parafraza Psalmii, 127:5.
În ceea ce le priveşte pe fete, ele rămâneau în casă doar până la măritiş, ajutând cu ce se
putea, după care se măritau, iar taţii lor primeau forma de compensare denumită mohar.
Pentru a preveni moartea nou-născuţilor sau a mamelor, în mileniul I î.e.n., gândirea
religioasă asiriană şi-a închipuit o zeitate, Pazuzu, căreia i-a atribuit rol apotropaic, şi l-a
reprezentat prin amulete care-l arătau având cap de şarpe-dragon, trup omenesc (de obicei
acoperit de solzi), aripi cu pene, picioare şi gheare de vultur, coadă de scorpion şi falus în formă
de şarpe97. El este demon al vânturilor bolii şi morţii, şi pe spatele aripilor avea inscripţionat
textul: „Eu sunt Pazuzu, fiul lui Hanpa, regele duhurilor rele ale văzduhului, care se năpustesc
din munţi şi fac mare prăpăd.”
Totuşi, întrucât el se împotriveşte îngrozitoarei diavoliţe Lamaştu, care trimite boli în
special peste femei şi copii98, acest demon este mai puţin negativ99.

93

Ralph Gower, op. cit., loc. cit.
A se vedea Ieremia, 20:15.
95
Pentru observarea cutumei acelor vremuri în privinţa anunţării veştii bune a naşterii unui copil, a se vedea Iov, 3:3
şi Isaia, 9:6.
96
A se vedea, de pildă, Rut, 4:13,14 şi Ieremia, 20:15.
97
Faptul că falusul demonului are formă de şarpe nu este deloc o întâmplare! Dimpotrivă, semnificaţia trimite spre
sexualitate, fertilitate, revendică închinarea la şarpe, ofiolatrică, în schimbul acordării „seminţei” şi vieţii ca atare.
98
A se vedea http://oi.uchicago.edu/museum/highlights/meso.html
99
A se vedea http://www.louvre.fr/en/oeuvre-notices/statuette-demon-pazuzu-inscription
94

39

Demonul Pazuzu.
Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Pazuzu

DESPRE ŞĒDU ŞI LEGĂMÂNTUL PERSONAL
În mitologia sumero-akkadiană demonii răutăcioşi şi spiritele rele erau numeroase, dar
existau şi spirite bune. Ele protejau templele, casele şi, pe baza unui „legământ”, chiar fiinţele
umane. În gândirea sumero-akkadiană exista posibilitatea încheierii unui „legământ personal şi
sacru” cu o zeitate sau un spirit, de obicei minor, denumit şēdu.100
Jean Deshayes notează:
Chiar şi oamenii cei mai umili îşi aveau zeul lor personal, obiect al unui cult particular, şi cel mai
adesea lipsit de nume. Zeii aceştia protectori erau un fel de interpuşi pe lângă marile divinităţi
inaccesibile, îi asistau pe oameni în lupta lor necurmată împotriva demonilor, îi ajutau în toate
împrejurările grele ale vieţii şi, mai cu seamă, le ofereau un remediu împotriva păcatului.101

Şēdu, însă, nu încheia un legământ cu omul de dragul acestuia, ci considera acest
legământ ca un angajament personal şi solemn de forma do ut des, adică „îţi dau ca să-mi dai”:
„Eu, zeul, sunt dispus să-ţi ascult rugăciunile, să te compătimesc, să te protejez să te vindec de
boli, să alung sărăcia de la tine, poate chiar să te îmbogăţesc, să mijlocesc pentru tine la zeii cei
100

A se vedea Daniel C. Snell, op. cit., p. 28, precum şi Glenn S. Holland, op. cit., p. 169.
Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 57. Aici se află, oare, rădăcinile închinării la sfinţi, mai degrabă decât la
Zeul suprem?...
101

40

mari...şi să am grijă de tine...dacă şi tu ai grijă de mine, mă hrăneşti, îmi aduci ofrande şi libaţii,
mă îmbraci, mă împodobeşti şi mă încoronezi.”
Iată ce scrie un text cu privire la această relaţie de legământ:
Închină-te în fiecare zi zeului tău.
Jertfa şi binecuvântările (adresate lui) sunt însoţitori potriviţi tămâii.
Adu-ţi înaintea zeului tău ofranda de bună-voie,
Pentru că aceasta este ceea ce se cuvine faţă de zei.
Adu-i zilnic rugăciuni, cereri şi prosternări şi-ţi vei primi răsplata.
Atunci vei avea comuniunea deplină cu zeul tău.
În înţelepciunea ta, studiază tăbliţa.
Evlavia naşte favoarea,
Jertfa prelungeşte viaţa,
Rugăciunea ispăşeşte vina.102

Altfel spus, dacă omul are grijă de şēdu, şi şēdu va avea grijă de om: o mână spală pe
alta, o simbioză izvorâtă din necesităţi reciproce, care tinde să-i plaseze pe partenerii
„contractuali” la un nivel de egali103. Dacă omul nu respecta partea sa de contract – într-o formă
sau alta – şēdu îl părăsea. Există o expresie sumeriană care spunea despre un om ajuns la necaz:
„L-a părăsit zeul”, ca şi cum l-ar fi părăsit norocul.
Iar John H. Walton confirmă: „Aşadar, acestui zeu, înaintea oricărui altuia, îi datora omul
închinare şi ascultare. (...) Acest trend, mai mult decât oricare altul, caracterizează perioada în
care patriarhii au ieşit din Mesopotamia.” 104 Iar mai târziu savantul adaugă: „Divinul, în
prezentările sale personalizate, multiple, era considerat mai presus de toate ceva grandios,
inaccesibil, dominant şi de care trebuia să te temi.”105
Aşadar, legămintele dintre sumero-akkadieni şi şēdu nu proveneau din altruism şi
dragoste, ci din interese satisfăcute reciproc.
Un ultim cuvânt: în studiul introductiv al cărţii Eseu despre natura şi funcţia sacrificiului,
de Marcel Mauss şi Henri Hubert, Nicu Gavriluţă scria că autorii afirmau că „prin sacrificii nu se
căuta îndurarea Cerului, îmbunarea zeului atotstăpânitor. Dimpotrivă, se căuta revigorarea,
întărirea zeului obosit sau extenuat” 106. Nu spunem că afirmaţia ar fi corectă şi nici că ar fi
incorectă. Totuşi, invităm cititorul să mediteze la următorul lucru: despre oamenii preistoriei se
afirmă adesea că aveau o gândire primitivă, rudimentară; cu toate acestea, ei credeau că, printr-o
culpă săvârşită in illo tempore, un act rău, oamenii s-au distanţat de zei şi aceştia trebuie
102

W.G. Lambert, Babylonian Wisdom Literature, p. 105, apud John H. Walton, op. cit., p. 144.
A se vedea şi http://history-world.org/reforms_of_urukagina.htm, unde se precizează despre suveranul Urukagina
(2380 – 2360 î.e.n.), autorul primului cod de legi sumeriene (acum pierdut), că a făcut un legământ cu Ningirsu,
zeul-patron al cetăţii Lagaş şi a dus la îndeplinire instrucţiunile zeului.
104
John H. Walton, op. cit., p. 150.
105
Ibid., p. 161.
106
A se vedea Marcel Mauss şi Henri Hubert, Eseu despre natura şi funcţia sacrificiului, Editura Polirom, Iaşi,
1997, studiu introductiv de Nicu Gavriluţă, trad. Gabriela Gavril, p. 26. A se vedea şi Nicu Gavriluţă, Mentalităţi şi
ritualuri magico-religioase – Studii şi eseuri de sociologie a sacrului, Editura Polirom, Iaşi, 1998, cuvânt înainte de
Ştefan Afloroaei, p. 160.
103

41

îmbunaţi. Mayaşii, pe de altă parte, consideraţi a avea o gândire mult mai evoluată, credeau că
zeii au nevoie de sânge omenesc, altfel puterile acestora slăbesc. Întrebarea este care dintre cele
două poziţii este mai aproape de adevăr: poziţia care crede în forţa zeilor şi necesitatea îmbunării
lor, sau poziţia care afirmă slăbiciunile zeilor şi necesitatea revitalizării lor prin intermediul
jertfelor?... În definitiv, a doua poziţie arată dependenţa Zeului de om şi superioritatea omului
faţă de Zeu: dacă omul nu-i poartă de grijă, zeul, pirpiriu, moare.
DE FINALIZAT!
TEMĂ:
Recitiţi Genesa, capitolele 1-2, 6-9 şi punctaţi câteva asemănări şi deosebiri între
antropogonia şi potopul prezentat în cartea Genesa şi în Epopeea preaînţeleptului Atraħasis.

42

Atrahasis

Recomendados

Recomendados

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Mais procurados (20)

Semelhante a Atrahasis

Semelhante a Atrahasis (14)

Mais de messianicrestorer

Mais de messianicrestorer (20)

Atrahasis