1. UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ
COLLOQUIA PROFESSORUM
TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ
Ediţia a III-a
BIBLIOTECA UNIVERSITARĂ CONTEMPORANĂ:
SPAŢII REALE ŞI VIRTUALE
SECŢIUNEA: DEZVOLTAREA COLECŢIILOR ŞI ORGANIZAREA
INFORMAŢIILOR
D. COSUMOV, M. MAGHER, G. PALII

2. „Oricât omul modern a găsit că trebuie să
se debaraseze de mituri ca de un balast
inutil, el continuă, fără să-şi de-a seama,
să trăiască pasionat într-o permanentă
atmosferă mitică. O mărturie despre
această atmosferă mitică stau cuvintele
noastre,… care, chiar izolate, poartă în
diversă măsură o sarcină mitică”.
Edgar Papu

3. Mitul a acumulat de-a lungul timpului
peste 500 de definiţii (unii susţin că ar fi
aproximativ chiar 1000). Conceptele de
mit şi mitologie au apărut „înaintea erei
noastre, din adâncă antichitate greco-
romană, cel de categorie a cugetării mitice
şi sistem de mituri abia în epoca modernă,
iar terminologia adecvată ştiinţei miturilor
este încă un proces de precizare în
secolul nostru”.

4. „Mitul – asemenea poeziei – este un
anumit gen de adevăr sau de
echivalent al adevărului, nu un rival,
ci un complement al adevărului istoric
sau ştiinţific”.
R. Wellek

5. Cele patru mituri fundamentale
ale literaturii române

6. Intrarea mitului orfic în literatura
română cultă este de-a dreptul
maiestuoasă din moment ce este
condusă creator de Eminescu, urmat
de nenumăraţi creatori de atunci şi
pînă astăzi.
Emil Dumitraşcu

8. Lumea poetică a lui Eminescu se circumscrie lumii mitice în
moduri diferite: prin înscrierea în dimensiunea mitică a istoriei
în „Memento mori”, în dimensiunea mitică a cosmogoniei:
„Rugăciunea unui dac” sau în dimensiunea mitică a
creaţiei:„Odin şi poetul”. (Oana Panaite)

11. Mitul este cel prin care se dezvăluie
Realitatea, este dătătorul de fiinţă şi sens -
o cale de acces la alt nivel de Realitate,
unul desprins de timpul istoric, de profanul
cotidian.
Setea noastră de real poate fi temporar
potolită prin mit şi poezie. Dacă abordarea
mitică este una intuitivă, poetică, funcţia
mitului este cognitivă – căutarea
adevărurilor profunde şi ascunse, parcurs
orientat de un sistem de valori.

14. Poezia este discontinuă ca şi lumina, ca
şi fluxul gândirii. Sunt simple întreruperi
sau un ritm? Este greu de spus, dacă e
aproape sigur că în fulgerele ei inegale stă
puterea-i de seducţie, uimitoare, ce o
aşează în rândul lucrurilor sacre. În poezie
te poţi pierde precum Narcis în ochiul
izvorului său înrobitor.
Pan Izverna

17. Preluarea mitului din tradiţia orală
şi transpunerea lui în creaţia poetică
corespunde înscrierii lui în circuitul
scriptural al culturii moderne. Scos
din ordinea religiosului şi adus în
ordinea artisticului, mitul se
metamorfozează, devine motiv
poetic.

19. Ceea ce uneşte mitul cu poezia
este, după Lucian Blaga, „gîndirea
mitică”. Fără gîndire mitică, afirmă
distinsul filosof al culturii, nu ia fiinţă,
„din păcate sau din fericire, nici o
poezie”.

23. Poezia nu este un mijloc şi nici un
scop. Dar uneori, pentru un foarte scurt
timp, cineva ar putea să vadă prin ea. Ca
printr-o lentilă magică, frământarea feerică
şi miraculoasă a unei lumi mărunte, dar
autonome sau, ca printr-o lunetă, o stea
mare şi albastră pierdută în infinitul
sideral.
Pan Izverna

27. Mircea Eliade afirmă rolul poeziei lirice în
preluarea şi continuarea mitului:
„Orice poezie este un efort de a re-crea limbajul,
cu alte cuvinte, de a aboli limbajul curent, cotidian
şi de a inventa un nou limbaj personal şi privat, în
ultimă instanţă, secret. Dar creaţia poetică, ca şi
creaţia lingvistică, implică abolirea timpului, a
istoriei concentrate în limbaj spre regăsirea
situaţiei paradisiace primordiale, când se crea
spontan, când nu exista trecut, căci nu exista
conştiinţa timpului, nici memoria duratei
temporale...”

32. Poetul operează mult şi van în trecut.
Efort atitudinal – punct de vedere,
metaforă, vis, interogaţie... E un hybris,
obsesie şi „păcat”, fiindcă trecutul, cum
ziceau vechii greci, nici zeii nu-l pot
schimba...
Pan Izverna

35. Poezia a fost, fără discuţie, fiica mitologiei.
De acolo şi prestigiul ei puternic, de limbă a
zeilor, care trebuie crezută. Ea însoţeşte de
atunci şi până azi degradarea spiritului, oxidarea
lentă a credinţei, schimbarea acesteia într-un
discurs mortifiant, acefal şi ignorabil, adică în
contrariul său. Mai apoi fi recunoscute oare, în
textul dezlânat şi impur de azi, imnul şi mithosul
de altădată?
Pan Izverna

39. „[…] ca artă, mitul este un limbaj.
Exprimă un anume tip de realitate
în unicul mod în care această
realitate se poate exprima, fiind
ireductibilă la alt limbaj.”
Ernesto Sabato

43. Poezia, limbă a zeilor, nu poate fi şi
limbajul uzual al oamenilor. Ar suna ca o
profanare sau ca o parodie. Ea trebuie „să
zacă” în stranietatea ei magică şi mitică. Îi
stă în putere să învie şi să se audă atunci
cînd este invocată. Cel care o ascultă este
dator să se reculeagă şi să aştepte fiorul
al unei atari epifanii.
Pan Izverna

49. “ Orice mit, independent de natura sa, enunţă
un eveniment care a avut loc in illo tempore şi
constituie, de aceea un precedent exemplar
pentru toate acţiunile şi “situaţiile” care, prin
urmare, vor constitui eveniment. […] Mitul
reintegrează omul într-o atemporală, care
este, de fapt, un illud tempus, adică un timp
auroral, “paradisiac”, dincolo de istorie”.
(Mircea Eliade)

50. Mitul
în poezia universală

51. Un Poet e inspirat de zei: Holderlin. Altul
clădeşte cu „îndelungă răbdare” şi cu grijă la
geniul său: Rilke. Primul e: „fulgerat de
Apollo” şi îşi pierde mintea. Ca şi Baudelaire,
ca Lenau, ca şi Eminescu. Celui de-al doilea
îi este sortit să moară din spinul unui
trandafir. Un fel sau altul de a plăti cu viaţa
pentru cunoaşterea zărilor eterne.
Pan Izverna

56. Mitul ne eliberează de angoasă, ne
aşază în palmele ocrotitoare ale siguranţei,
ne pune în ordine pe noi cu noi şi cu lumea.
Singura care uneori reuşeşte acest miracol,
într-o lume sărăcită de mit, pare a fi rămas
poezia. Rămâne poezia să înlocuiască, să
resacralizeze dragostea şi moartea, să ne
ilumineze, să ne înveţe cum să ni le
însuşim si să le înfruntăm.

60. Mitul în poezia rusă

61. Поэтическое и мифическое бытие есть
бытие непосредственное. Образ и в поэзии и в
мифологии не нуждается ни в какой логической
системе, ни в какой науке, философии или
вообще теории. Он – наглядно и
непосредственно видим. Выражение дано тут в
живых ликах и лицах; и надо только смотреть и
видеть, чтобы понимать. Они одинаково
непосредственны, наглядны, просты и картинны.
А. Ф. Лосев

72. Мифы – важнейшая часть
исторической культуры любого народа.
Мифология с момента своего
возникновения проникает во все сферы
человеческой жизни, но наиболее заметно
ее влияние проявляется в литературе и
искусстве.
Н. Кузнецова

78. Mitul
în poezia ucraineană

89. Miturile au o intensitate a
înţelesului care este înrudită cu
poezia.Miturile sînt şi rămîn
veritabile povestiri poetice...
Cassian Maria Spiridon

90. Sintagma Mit şi Poezie
în critica literară

118. Cum spunea Aristotel, poezia este
uneori mai adevărată decît ştiinţa.
Sensul şi funcţia literaturii sînt manifeste
în metaforă şi mit, ultimul fiind puntea de
legătură între poezie şi religie.
Poezia continuă să se manifeste, să fie
mitul viu, cum ar spune Eliade.
Sfârşitul mitului va coincide cu extincţia
poeziei. Moartea poeziei este una cu
moartea spirituală a omului. Sufletul
înfloreşte acolo unde mit şi poezie îşi sînt
consubstanţiale, precum vinul şi pâinea
euharistiei.