SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 6
„Prin credinţă”
SARA
Evrei 11:11
„Prin credinţă a primit Sara puterea de a avea o sămânţă, chiar dacă ea era stearpă, iar
Avraam era înaintat în vârstă, deoarece el L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis.”
(NTR)
„Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a
crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.” (Cornilescu)
TOT ceea ce învăţăm despre CREDINŢĂ din Evrei 11, ne descrie FELUL de CREDINŢĂ pe
care şi noi trebui să îl cunoaştem şi să-l experimentăm:
• Abel ne învaţă CREDINŢA care SACRIFICĂ înaintea lui Dumnezeu (Închinare)
• Enoh ne învaţă CREDINŢA care UMBLĂ cu Dumnezeu (Trăire)
• Noe ne învaţă CREDINŢA care ACŢIONEAZĂ la avertizarea lui Dumnezeu (Speranţă)
• Avraam ne învaţă CREDINŢA care SE DEZVOLTĂ, până acolo de trece testul suprem
(Trece testul)
Astăzi, mergem mai departe şi ne întrebăm:
Ce învăţăm despre CREDINŢĂ din viaţa Sarei???
Date:
- Numele ei original a fost Sarai („Prinţesa mea”- Gen.12:5) şi a devenit Sara („Prinţesa”
-Gen.17:15-16)
- Istoria ei în Biblie începe la vârsta de 65 de ani
- Căsătorită cu Avraam, din Ur din Caldea (descendenţi din Sem, unul din cei 3 fii ai lui
Noe)
- Era foarte frumoasă (Gen.12:11), chiar la vârsta de 65 de ani şi astfel în două instanţe
ea este dorită de soţie (de un faraon şi de un rege – Gen.12; Gen.20)
„Prin credinţă a primit Sara puterea de a avea o sămânţă („de a zămisli”), chiar dacă ea era
stearpă, iar Avraam era înaintat în vârstă, deoarece ea (în ebraică) L-a considerat credincios
pe Cel Ce a promis.”
Vorbim aici despre PLANUL LUI DUMNEZEU dat lui AVRAAM, dar totodată şi SAREI, pentru
că împlinirea acestui plan NU AVEM CUM SĂ SE REALIZEZE fără ea!
• În Gen.12:3 – Dumnezeu îi promite lui Avraam că-l va face un neam mare, prin care
va binecuvânta tot pământul – „Prin tine voi binecuvânta toate familiile pământului.”
• În Gen.13:16 – Dumnezeu îl reasigură pe Avraam că „urmaşii săi vor fi ca pulberea
pământului...”
• În Gen.15:1-7 îi clarifică lui Avraam că planul Său va fi din fiul său, născut din el, lucru
pe care Avraam l-a crezut, şi „i-a fost socotit ca dreptate” înaintea lui Dumnezeu.”
• În Gen.15:18, Dumnezeu face un legământ cu Avraam, spunându-i „Seminţei tale
voi da ţara aceasta...”
Ei bine, toate aceste elemente ale PLANULUI lui Dumnezeu sunt legate direct de SARA,
soţia lui Avraam, prin care avea să se nască „sămânţa” lui Avraam, Isaac, fiul promisiunii, din
care avea să se formeze poporul Israel şi în care avea să vină MESIA, SALVATORUL, prin
care „toate familiile pământului” aveau să fie binecuvântate cu posibilitatea mântuirii prin
credinţă.
• De obervat şi subliniat este faptul că SARA a ales să-l urmeze pe Avraam, soţul ei, în
chemarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o.
Însă, avem o mică-mare PROBLEMĂ!!!
• SARA era stearpă – aceasta este descrierea sa de la începutul prezentării sale –
Gen.11:29-30 – „Sarai era stearpă; ea nu avea copii.”
o se pare că acest lucru „o omora cu zile”, „o rodea” în fiecare zi... lucru care îi
adusese multe probleme
o marea promisiune a lui Dumnezeu devenise, pentru ea, o mare povară!
o după ani, ea a ajuns la o concluzie - în Gen.16:2, Sara declară că „Domnul m-
a oprit („m-a făcut să nu”, Cornilescu) să am copii.”
Întrebări:
• CUM ESTE SĂ TRĂIEŞTI având o astfel de convingere: „Domnul m-a oprit!”???
• Ai avut vreodată impresia (sau convingerea) că Dumnezeu te opreşte de la ceva??
Au trecut 10 ani de la darea promisiunii, şi Sara a obosit aşteptând! (Sara avea 75 de ani)
• Aşteptarea momentului ca Dumnezeu să acţioneze în vieţile noastre poate fi cel mai
greu lucru!
o Este adevărat faptul că noi suntem NEMULŢUMIŢI atunci când soluţia lui Dumnezeu
nu se potriveşte cu aşteptările noastre!
G. Campbel Morgan: A aştepta pe Dumnezeu nu înseamnă lene. A aştepta pe Dumnezeu nu
înseamnă să te culci. A aştepta pe Dumnezeu înseamnă efort. A aştepta pe Dumnezeu
înseamnă, în primul rând, activitate sub ordin; în al doilea rând, a fi gata pentru un nou ordin
care ar putea să vină; în al treilea rând, capacitatea de a nu face nimic până când ordinul este
dat!
• Sara a venit cu o „soluţie” - Gen. 16:1-3 - „Intră, te rog, la sclava mea; poate voi primi
copii prin ea”
o O soluţie omenească – carnală! – potrivită culturii de atunci – a început să
privească în jurul ei... în cultura în care trăia – asta duce întotdeauna la
probleme!!!
o Sara privea la promisiunea lui Dumnezeu din perspectiva ei omenească,
limitată!
o Soluţiile omeneşti au întotdeauna efecte/repercursiuni:
Gal. 4:21-30 - 2 fii – 2 realităţi despre noi – Işmael vs. Isaac
Işmael Isaac
- născut în fire/putere omenească – născut din Duhul /puterea lui Dumnezeu
- a adus tristeţe - a adus bucurie
- a fost alungat - a fost păstrat ca să crească, să se dezvolte
- a fost un rival - a fost persecutat
-
Hagar Sara
- a 2-a soţie - prima soţie
- o sclavă - soţia de drept
- nu trebuia să aibe copii - trebuia să aducă pe „fiul promisiunii”
- a dat naştere unui sclav - a dat naştere unui moştenitor
- a fost alungată - a fost păstrată – a devenit „mama naţiunii alese”
Întrebări:
• De ce a întârziat Dumnezeu cu promisiunea Sa faţă de Sara?
o În primul rând, pentru că El este în control şi El are timpul Său perfect!
o Ca să-şi arate puterea Sa – ca să intervină atunci când omeneşte avea să fie
imposibil să mai aibe copii.
 Dumnezeu avea să demonstreze faptul că El nu este niciodată limitat de
limitările vieţii noastre omeneşti.
APLICAŢIE
• În loc să ne luăm viaţa în propriile mâini, putem să învăţăm de la Sara, adevărul că
Dumnezeu ne lasă să aşteptăm TIMPUL SĂU PERFECT de a face minuni!
Soluţia/Planul lui Dumnezeu – este întotdeauna mai bun decât soluţia/planul nostru
• În mijlocul plănuirii unui plan de exterminare a Sodomei şi Gomorei, Dumnezeu
descoperă planul Său lui Avraam şi Sara
Genesa 18:9-15 (Cornilescu) – de citit contextul (vs.1-8)
9 Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el.
10 Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată
că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11 Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala
femeilor.
12 Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul
meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”
13 Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea
copil, eu, care sunt bătrână?”
14 Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi
întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”
15 ara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!”
• Râsul Sarei, se pare, că nu a fost o expresie a necredinţei, ci mai degrabă o expresie a
uimirii faţă de o astfel de veste!
o Nu era ea prima din familia aceasta care să reacţioneze aşa – Avraam (în
Gen.17:15-19) a
15 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei
să fie Sara.
16 Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama
unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”
17 Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai
nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la
nouăzeci de ani?”
18 Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”
19 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune
numele Isaac(„a râs”). Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic
pentru sămânţa lui după el.
• Despre acest lucru iată ce spune Isus în Ioan 8:56 – „Tatăl vostru Avraam a săltat de
bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”
• De asemenea, Ap. Pavel ne spune următoarele în Romani 4:18-25 –
18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri,
după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.”
19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea
aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a
dat slavă lui Dumnezeu,
21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
22 De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”
23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”;
24 ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în
Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi
neprihăniţi.
APLICAŢIE:
• Când avem îndoieli sau chiar ne temem, să ne amintim ceea ce Dumnezeu i-a zis lui
Avraaam (şi implicit Sarei) – „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Gen.18:14)
• „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi” – Care sunt „nădejdile” noastre?
Vremea împlinirii promisiunii! – Dumnezeu are timpul Său perfect de a-şi împlini
promisiunile!
• Aici înţelegem cuvinte spuse în Evrei 11:11 –
„Prin credinţă a primit Sara puterea de a avea o sămânţă, chiar dacă ea era stearpă, iar
Avraam era înaintat în vârstă, deoarece el L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis.”
Genesa 21:1-7
„6 Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut să râd şi oricine va auzi despre acest lucru va râde
împreună cu mine. 7 Cine i-ar fi spus lui Avraam că Sara va alăpta copii? a continuat ea. Totuşi
i-am născut un fiu la bătrâneţe.“
Sara – o istorie a încrederii în Dumnezeu în ciuda temerilor, neînţelegerilor şi
obstacolelor!
Sara – Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi!
Când Dumnezeu face imposibilul!
Planul lui Dumnezeu este mai bun!
Când Dumnezeu face imposibilul!
Planul lui Dumnezeu este mai bun!

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов
,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов
,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов
Osnovno uciliste
 
Liriskais es
Liriskais esLiriskais es
Liriskais es
jes no
 
наставно ливче по македонски јазик за 7 одд
наставно ливче по македонски јазик за 7 одднаставно ливче по македонски јазик за 7 одд
наставно ливче по македонски јазик за 7 одд
Svetlana Petrovska
 
ტესტი # 3 ქართულ ენაში
ტესტი # 3 ქართულ ენაშიტესტი # 3 ქართულ ენაში
ტესტი # 3 ქართულ ენაში
manananozadzesaba
 
Opstestvo за сите теми за 5 одд print
Opstestvo за сите теми за 5 одд print Opstestvo за сите теми за 5 одд print
Opstestvo за сите теми за 5 одд print
Isabelle Parker
 
Аз и числата_2010
Аз и числата_2010Аз и числата_2010
Аз и числата_2010
Dani Parvanova
 
ჰიპოპოტამი
ჰიპოპოტამიჰიპოპოტამი
ჰიპოპოტამი
Natia Gvilia
 
asinsrites un limfrites orgānu sistēmas
asinsrites un limfrites orgānu sistēmasasinsrites un limfrites orgānu sistēmas
asinsrites un limfrites orgānu sistēmas
Andris-Ziemelis
 
Cum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslav
Cum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslavCum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslav
Cum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslav
Filip Horatiu
 

Mais procurados (20)

,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов
,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов
,,Пејо во туѓи чизми на оро“ Стале Попов
 
Liriskais es
Liriskais esLiriskais es
Liriskais es
 
Enzymes
EnzymesEnzymes
Enzymes
 
Alla bule
Alla buleAlla bule
Alla bule
 
наставно ливче по македонски јазик за 7 одд
наставно ливче по македонски јазик за 7 одднаставно ливче по македонски јазик за 7 одд
наставно ливче по македонски јазик за 7 одд
 
2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc
2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc
2 Baruc sau Apocalipsa lui Baruc
 
ტესტი # 3 ქართულ ენაში
ტესტი # 3 ქართულ ენაშიტესტი # 3 ქართულ ენაში
ტესტი # 3 ქართულ ენაში
 
Opstestvo за сите теми за 5 одд print
Opstestvo за сите теми за 5 одд print Opstestvo за сите теми за 5 одд print
Opstestvo за сите теми за 5 одд print
 
View
ViewView
View
 
Cilis sintezi
Cilis sinteziCilis sintezi
Cilis sintezi
 
Decalogul
DecalogulDecalogul
Decalogul
 
სასუნთქი სისტემა
სასუნთქი სისტემასასუნთქი სისტემა
სასუნთქი სისტემა
 
Virusebi
VirusebiVirusebi
Virusebi
 
Аз и числата_2010
Аз и числата_2010Аз и числата_2010
Аз и числата_2010
 
ჰიპოპოტამი
ჰიპოპოტამიჰიპოპოტამი
ჰიპოპოტამი
 
Asinis
AsinisAsinis
Asinis
 
რთული სიტყვების (კომპოზიტების) მართლწერა
რთული სიტყვების (კომპოზიტების) მართლწერართული სიტყვების (კომპოზიტების) მართლწერა
რთული სიტყვების (კომპოზიტების) მართლწერა
 
გაკვეთილები (გრამატიკის მოდული)
გაკვეთილები (გრამატიკის მოდული)გაკვეთილები (გრამატიკის მოდული)
გაკვეთილები (გრამატიკის მოდული)
 
asinsrites un limfrites orgānu sistēmas
asinsrites un limfrites orgānu sistēmasasinsrites un limfrites orgānu sistēmas
asinsrites un limfrites orgānu sistēmas
 
Cum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslav
Cum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslavCum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslav
Cum sa-ne-mantuim-ieromonah-ioan-iaroslav
 

Destaque (10)

Salmon Chase Sponsor 2009
Salmon  Chase  Sponsor 2009Salmon  Chase  Sponsor 2009
Salmon Chase Sponsor 2009
 
C. Porchietto E Polis Torino 28.05.09
C. Porchietto E Polis Torino 28.05.09C. Porchietto E Polis Torino 28.05.09
C. Porchietto E Polis Torino 28.05.09
 
8. prin credinta iosif
8. prin credinta iosif8. prin credinta iosif
8. prin credinta iosif
 
C. Porchietto Il Giornale.It 27.05.09
C. Porchietto Il Giornale.It 27.05.09C. Porchietto Il Giornale.It 27.05.09
C. Porchietto Il Giornale.It 27.05.09
 
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
Cunoscându l pe dumnezeu dreptatea 1
 
3. prin credinta noe
3. prin credinta noe3. prin credinta noe
3. prin credinta noe
 
0. prin credinta. intro
0. prin credinta. intro0. prin credinta. intro
0. prin credinta. intro
 
2122
21222122
2122
 
Dentist
DentistDentist
Dentist
 
Listas Cortas Ed.2009 Si Websites
Listas Cortas Ed.2009 Si WebsitesListas Cortas Ed.2009 Si Websites
Listas Cortas Ed.2009 Si Websites
 

Semelhante a 5. prin credinta sara

02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol102 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
Virginia Brasov
 
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol102 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
Virginia Brasov
 
7. prin credinta iacov
7. prin credinta iacov7. prin credinta iacov
7. prin credinta iacov
Florin Enescu
 
Sa nu vi se tulbure inima
Sa nu vi se tulbure inimaSa nu vi se tulbure inima
Sa nu vi se tulbure inima
Florin Enescu
 
08 August Scripturile VOL 2
08 August Scripturile VOL 208 August Scripturile VOL 2
08 August Scripturile VOL 2
Virginia Brasov
 
Cunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia b
Cunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia bCunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia b
Cunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia b
Florin Enescu
 

Semelhante a 5. prin credinta sara (9)

02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol102 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
 
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol102 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
02 Februarie Scripturile in fiecare zi_vol1
 
Romanian - The Gospel of the Birth of Mary.pdf
Romanian - The Gospel of the Birth of Mary.pdfRomanian - The Gospel of the Birth of Mary.pdf
Romanian - The Gospel of the Birth of Mary.pdf
 
7. prin credinta iacov
7. prin credinta iacov7. prin credinta iacov
7. prin credinta iacov
 
Zămislirea Sfântului prooroc Ioan Botezătorul (23 septembrie)
Zămislirea Sfântului prooroc Ioan Botezătorul (23 septembrie)Zămislirea Sfântului prooroc Ioan Botezătorul (23 septembrie)
Zămislirea Sfântului prooroc Ioan Botezătorul (23 septembrie)
 
Sa nu vi se tulbure inima
Sa nu vi se tulbure inimaSa nu vi se tulbure inima
Sa nu vi se tulbure inima
 
08 August Scripturile VOL 2
08 August Scripturile VOL 208 August Scripturile VOL 2
08 August Scripturile VOL 2
 
Cunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia b
Cunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia bCunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia b
Cunoscându l pe Dumnezeu Credinciosia b
 
Advent
AdventAdvent
Advent
 

Mais de Florin Enescu

Efeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatoriEfeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatori
Florin Enescu
 

Mais de Florin Enescu (20)

Efeseni 6.10 24 Luptatori
Efeseni 6.10 24 LuptatoriEfeseni 6.10 24 Luptatori
Efeseni 6.10 24 Luptatori
 
Efeseni 6.5 9 Muncitori
Efeseni 6.5 9 MuncitoriEfeseni 6.5 9 Muncitori
Efeseni 6.5 9 Muncitori
 
Efeseni 5.21 6.4 Familisti
Efeseni 5.21 6.4 FamilistiEfeseni 5.21 6.4 Familisti
Efeseni 5.21 6.4 Familisti
 
Efeseni 5.15 20 Intelepti
Efeseni 5.15 20 InteleptiEfeseni 5.15 20 Intelepti
Efeseni 5.15 20 Intelepti
 
Efeseni 5.8 14 Copii ai luminii
Efeseni 5.8 14 Copii ai luminiiEfeseni 5.8 14 Copii ai luminii
Efeseni 5.8 14 Copii ai luminii
 
Efeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatoriEfeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatori
 
Efeseni 4.25-32 Transformaţi
Efeseni 4.25-32 TransformaţiEfeseni 4.25-32 Transformaţi
Efeseni 4.25-32 Transformaţi
 
Efeseni 4.17-24 Înnoiţi
Efeseni 4.17-24 ÎnnoiţiEfeseni 4.17-24 Înnoiţi
Efeseni 4.17-24 Înnoiţi
 
Efeseni 4.11-16 Echipati
Efeseni 4.11-16 EchipatiEfeseni 4.11-16 Echipati
Efeseni 4.11-16 Echipati
 
Efeseni 4.7-10 Daruiti
Efeseni 4.7-10 DaruitiEfeseni 4.7-10 Daruiti
Efeseni 4.7-10 Daruiti
 
Efeseni 4.4-6 Uniti
Efeseni 4.4-6 UnitiEfeseni 4.4-6 Uniti
Efeseni 4.4-6 Uniti
 
Efeseni 4.1-3 Atitudini
Efeseni 4.1-3  AtitudiniEfeseni 4.1-3  Atitudini
Efeseni 4.1-3 Atitudini
 
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui DumnezeuEfeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
 
Efeseni 3.1-13 Taina Bisericii
Efeseni 3.1-13 Taina BisericiiEfeseni 3.1-13 Taina Bisericii
Efeseni 3.1-13 Taina Bisericii
 
Efeseni 2.11-22 Împăcaţi
Efeseni 2.11-22 ÎmpăcaţiEfeseni 2.11-22 Împăcaţi
Efeseni 2.11-22 Împăcaţi
 
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin harEfeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
 
Efeseni 1.13-23 Pecetluiti
Efeseni 1.13-23 PecetluitiEfeseni 1.13-23 Pecetluiti
Efeseni 1.13-23 Pecetluiti
 
Efeseni 1.7-12 Rascumparati
Efeseni 1.7-12 RascumparatiEfeseni 1.7-12 Rascumparati
Efeseni 1.7-12 Rascumparati
 
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 BinecuvantatiEfeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
 
Efeseni 1.1 Sfinti vii
Efeseni 1.1 Sfinti viiEfeseni 1.1 Sfinti vii
Efeseni 1.1 Sfinti vii
 

5. prin credinta sara

  • 1. „Prin credinţă” SARA Evrei 11:11 „Prin credinţă a primit Sara puterea de a avea o sămânţă, chiar dacă ea era stearpă, iar Avraam era înaintat în vârstă, deoarece el L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis.” (NTR) „Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.” (Cornilescu) TOT ceea ce învăţăm despre CREDINŢĂ din Evrei 11, ne descrie FELUL de CREDINŢĂ pe care şi noi trebui să îl cunoaştem şi să-l experimentăm: • Abel ne învaţă CREDINŢA care SACRIFICĂ înaintea lui Dumnezeu (Închinare) • Enoh ne învaţă CREDINŢA care UMBLĂ cu Dumnezeu (Trăire) • Noe ne învaţă CREDINŢA care ACŢIONEAZĂ la avertizarea lui Dumnezeu (Speranţă) • Avraam ne învaţă CREDINŢA care SE DEZVOLTĂ, până acolo de trece testul suprem (Trece testul) Astăzi, mergem mai departe şi ne întrebăm: Ce învăţăm despre CREDINŢĂ din viaţa Sarei??? Date: - Numele ei original a fost Sarai („Prinţesa mea”- Gen.12:5) şi a devenit Sara („Prinţesa” -Gen.17:15-16) - Istoria ei în Biblie începe la vârsta de 65 de ani - Căsătorită cu Avraam, din Ur din Caldea (descendenţi din Sem, unul din cei 3 fii ai lui Noe) - Era foarte frumoasă (Gen.12:11), chiar la vârsta de 65 de ani şi astfel în două instanţe ea este dorită de soţie (de un faraon şi de un rege – Gen.12; Gen.20) „Prin credinţă a primit Sara puterea de a avea o sămânţă („de a zămisli”), chiar dacă ea era stearpă, iar Avraam era înaintat în vârstă, deoarece ea (în ebraică) L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis.” Vorbim aici despre PLANUL LUI DUMNEZEU dat lui AVRAAM, dar totodată şi SAREI, pentru că împlinirea acestui plan NU AVEM CUM SĂ SE REALIZEZE fără ea! • În Gen.12:3 – Dumnezeu îi promite lui Avraam că-l va face un neam mare, prin care va binecuvânta tot pământul – „Prin tine voi binecuvânta toate familiile pământului.” • În Gen.13:16 – Dumnezeu îl reasigură pe Avraam că „urmaşii săi vor fi ca pulberea pământului...” • În Gen.15:1-7 îi clarifică lui Avraam că planul Său va fi din fiul său, născut din el, lucru pe care Avraam l-a crezut, şi „i-a fost socotit ca dreptate” înaintea lui Dumnezeu.”
  • 2. • În Gen.15:18, Dumnezeu face un legământ cu Avraam, spunându-i „Seminţei tale voi da ţara aceasta...” Ei bine, toate aceste elemente ale PLANULUI lui Dumnezeu sunt legate direct de SARA, soţia lui Avraam, prin care avea să se nască „sămânţa” lui Avraam, Isaac, fiul promisiunii, din care avea să se formeze poporul Israel şi în care avea să vină MESIA, SALVATORUL, prin care „toate familiile pământului” aveau să fie binecuvântate cu posibilitatea mântuirii prin credinţă. • De obervat şi subliniat este faptul că SARA a ales să-l urmeze pe Avraam, soţul ei, în chemarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o. Însă, avem o mică-mare PROBLEMĂ!!! • SARA era stearpă – aceasta este descrierea sa de la începutul prezentării sale – Gen.11:29-30 – „Sarai era stearpă; ea nu avea copii.” o se pare că acest lucru „o omora cu zile”, „o rodea” în fiecare zi... lucru care îi adusese multe probleme o marea promisiune a lui Dumnezeu devenise, pentru ea, o mare povară! o după ani, ea a ajuns la o concluzie - în Gen.16:2, Sara declară că „Domnul m- a oprit („m-a făcut să nu”, Cornilescu) să am copii.” Întrebări: • CUM ESTE SĂ TRĂIEŞTI având o astfel de convingere: „Domnul m-a oprit!”??? • Ai avut vreodată impresia (sau convingerea) că Dumnezeu te opreşte de la ceva?? Au trecut 10 ani de la darea promisiunii, şi Sara a obosit aşteptând! (Sara avea 75 de ani) • Aşteptarea momentului ca Dumnezeu să acţioneze în vieţile noastre poate fi cel mai greu lucru! o Este adevărat faptul că noi suntem NEMULŢUMIŢI atunci când soluţia lui Dumnezeu nu se potriveşte cu aşteptările noastre! G. Campbel Morgan: A aştepta pe Dumnezeu nu înseamnă lene. A aştepta pe Dumnezeu nu înseamnă să te culci. A aştepta pe Dumnezeu înseamnă efort. A aştepta pe Dumnezeu înseamnă, în primul rând, activitate sub ordin; în al doilea rând, a fi gata pentru un nou ordin care ar putea să vină; în al treilea rând, capacitatea de a nu face nimic până când ordinul este dat! • Sara a venit cu o „soluţie” - Gen. 16:1-3 - „Intră, te rog, la sclava mea; poate voi primi copii prin ea” o O soluţie omenească – carnală! – potrivită culturii de atunci – a început să privească în jurul ei... în cultura în care trăia – asta duce întotdeauna la probleme!!! o Sara privea la promisiunea lui Dumnezeu din perspectiva ei omenească, limitată! o Soluţiile omeneşti au întotdeauna efecte/repercursiuni: Gal. 4:21-30 - 2 fii – 2 realităţi despre noi – Işmael vs. Isaac Işmael Isaac - născut în fire/putere omenească – născut din Duhul /puterea lui Dumnezeu
  • 3. - a adus tristeţe - a adus bucurie - a fost alungat - a fost păstrat ca să crească, să se dezvolte - a fost un rival - a fost persecutat - Hagar Sara - a 2-a soţie - prima soţie - o sclavă - soţia de drept - nu trebuia să aibe copii - trebuia să aducă pe „fiul promisiunii” - a dat naştere unui sclav - a dat naştere unui moştenitor - a fost alungată - a fost păstrată – a devenit „mama naţiunii alese” Întrebări: • De ce a întârziat Dumnezeu cu promisiunea Sa faţă de Sara? o În primul rând, pentru că El este în control şi El are timpul Său perfect! o Ca să-şi arate puterea Sa – ca să intervină atunci când omeneşte avea să fie imposibil să mai aibe copii.  Dumnezeu avea să demonstreze faptul că El nu este niciodată limitat de limitările vieţii noastre omeneşti. APLICAŢIE • În loc să ne luăm viaţa în propriile mâini, putem să învăţăm de la Sara, adevărul că Dumnezeu ne lasă să aşteptăm TIMPUL SĂU PERFECT de a face minuni! Soluţia/Planul lui Dumnezeu – este întotdeauna mai bun decât soluţia/planul nostru • În mijlocul plănuirii unui plan de exterminare a Sodomei şi Gomorei, Dumnezeu descoperă planul Său lui Avraam şi Sara Genesa 18:9-15 (Cornilescu) – de citit contextul (vs.1-8) 9 Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el. 10 Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui. 11 Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. 12 Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” 13 Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?” 14 Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.” 15 ara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!” • Râsul Sarei, se pare, că nu a fost o expresie a necredinţei, ci mai degrabă o expresie a uimirii faţă de o astfel de veste! o Nu era ea prima din familia aceasta care să reacţioneze aşa – Avraam (în Gen.17:15-19) a 15 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara. 16 Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”
  • 4. 17 Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” 18 Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” 19 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac(„a râs”). Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. • Despre acest lucru iată ce spune Isus în Ioan 8:56 – „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” • De asemenea, Ap. Pavel ne spune următoarele în Romani 4:18-25 – 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” 19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. 22 De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” 23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; 24 ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, 25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. APLICAŢIE: • Când avem îndoieli sau chiar ne temem, să ne amintim ceea ce Dumnezeu i-a zis lui Avraaam (şi implicit Sarei) – „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Gen.18:14) • „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi” – Care sunt „nădejdile” noastre? Vremea împlinirii promisiunii! – Dumnezeu are timpul Său perfect de a-şi împlini promisiunile! • Aici înţelegem cuvinte spuse în Evrei 11:11 – „Prin credinţă a primit Sara puterea de a avea o sămânţă, chiar dacă ea era stearpă, iar Avraam era înaintat în vârstă, deoarece el L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis.” Genesa 21:1-7 „6 Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut să râd şi oricine va auzi despre acest lucru va râde împreună cu mine. 7 Cine i-ar fi spus lui Avraam că Sara va alăpta copii? a continuat ea. Totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe.“ Sara – o istorie a încrederii în Dumnezeu în ciuda temerilor, neînţelegerilor şi obstacolelor! Sara – Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi!
  • 5. Când Dumnezeu face imposibilul! Planul lui Dumnezeu este mai bun!
  • 6. Când Dumnezeu face imposibilul! Planul lui Dumnezeu este mai bun!