2. LEONIDA LARINUME DE FLAMURĂ
Leonida.
Aşa i s-a zis.
După numele ei mic.
Care devenise un alt sinonim
al Curajului şi al Dorului nostru de Libertate.
Duminică a plecat şi ea la Cel de Sus.
Pentru că i s-a făcut dor de Vieru,
de Păunescu, de Eminescu.
Pentru că li s-a făcut şi lor, bănuiesc,
dor de ea.
De vocea ei ,spunând poeme:
„Dă-mi, Doamne, durerile toate
Şi lasă-mă fără dor,
Dar fă un pic de dreptate
Pentru acest popor”.
Alături de Veronica Micle şi Magda Isanos, Leonida Lari este
una dintre cele mai mari poete ale limbii române.
3. Leonida Lari
A fost o înflăcărată luptătoare
pentru adevăr şi dreptate.
În anii de mişcare de eliberare şi
renaştere naţională a stat în
faţa tancurilor sovietice.
A editat mai multe cărţi pe
ambele maluri ale Prutului.
A fost prima deputată
basarabeancă în Camera
Deputaţilor a Parlamentului din
România.
4. Gingaşă femeie, o dulce mamă
Vestea pierderii irecuperabile ne-a lăsat sărăciţi dublu, triplu...
Căci a plecat de printre noi nu doar un mare talent, ci şi un mare patriot, un
mare luptător pentru drepturile acestui multpătimit popor.
Se duce la Domnul nu doar o gingaşă femeie, o dulce mamă.
Pleacă la ceruri un neînfricat bărbat. În memoria noastră va rămâne pentru
totdeauna tabloul cutremurător din Piaţa Marii Adunări Naţionale din
Chişinău, când tancurile sovietice veneau să strivească mulţimea paşnică,
dar indignată de atâta nedreptate.
Puţini au fost bărbaţii care au ieşit să oprească cu piepturile lor fiarele
bolşevice. Printre ei s-a aflat şi Leonida Lari.
„Moarte nu-i de-atunce, când murit-am eu
Pe-un pământ pe care plânge Dumnezeu”.
Pe acest pământ, pentru acest pământ, românesc, poeta a murit de
nenumărate ori, ajungând a nu se mai teme de moarte.
„Fraţii mei de sânge, de-am ajuns aci,
De ne este codul de-o putere-aparte,
Nu e nici o moarte care ne-ar muri,
Nu e nici o moarte”.
5. Vlad Pohilă a menţionat:
“ A murit în chinuri grele, marginalizată şi dată uitării.
Leonida Lari a fost o mare poetă şi o femeie militantă.
Nu s-a temut să stea în faţa mulţimii, ba mai mult – a mobilizat
mulţimea în Piaţa Marii Adunării Naţionale.
A făcut totul pentru apariţia primului ziar românesc în Basarabia
sub ocupaţie rusească.
Şi-a exprimat tranşant atitudinile în Parlamentul României.
Adeseori a scris şi a spus lucruri incomode, din care motiv nu a
plăcut şi s-au găsit destui ca să o marginalizeze, s-o bârfească,
s-o insulte, să-i provoace dureri.
Leonida Lari a fost o mamă adevărată – a educat trei fiice –
Emanuela, Romana şi Cristina – şi a arătat tuturor multă
omenie.
Marea durere e că Leonida Lari pleacă tocmai acum când avem
nevoie de spiritul şi energiile mobilizatoare pe care le avea ea.
Poate că măcar această moarte îi va pune pe gânduri şi-i va trezi
pe conaţionalii noştri să se gândească la faptul că avem de
făcut mult pe acest pământ, pentru care ea a făcut foarte mult”.
6. Fiind încă la Chişinău, în calitate de deputată a poporului a
URSS, Leonida Lari a ajutat mai mulţi oameni de creaţie
şi simpli cetăţeni de rând să-şi primească locuinţe.
A fost întotdeauna alături de cei săraci şi umiliţi.
• Autoare a 24 de volume de poezie, publicistă şi
cunoscută politiciană, Leonida Lari a luptat mereu pentru
unirea Basarabiei cu România.
• Dragostea de Ţară, de Neam nu i-a fost doar în vers, ci
şi în faptă.
• Poetă-tribun, poetă-deputat, poetă-luptător, - aşa a
rămas în imagini, ca o Jeanne d’Arc, pe baricade, la
tribune, la microfon, în calitate de armă având doar
Cuvântul, Cuvântul Românesc, ce chema la Unire.
„Leonida Lari este marea poetă de azi şi dintotdeauna a
Românilor, nu doar a celui mai însângerat ţinut
românesc, Basarabia, nu doar a celei mai sfârtecate
provincii româneşti, Moldova, ci a tuturor Românilor,
suferind în Ţara lor şi peste fruntariile ei...”, - scrie Cezar
Ivănescu în prefaţa la volumul „Al nouălea val” de
Leonida Lari.
7. Cărţile ei vor
rămâne
Pentru că sunt mai mult decât nişte cărţi.
Ele sunt nişte cetăţi.
Nişte baricade.
Nişte drapele.
Nişte seminţe, care vor da rod pe câmpiile de mâine.
Ea a trăit să îmbărbăteze.
A contaminat de curaj un popor întreg.
Cuvântul ei era aşteptat. Şi crezut.
Poezia acestei poete lupta alături de cei mulţi.
Victoriile noastre de la sfârşitul anilor ’80 – începutul
anilor ’90 datorează mult poemelor mobilizatoare ale
Leonidei din acea perioadă.
În 1992 a trecut în dreapta Prutului ca să-şi ajute
Neamul din stânga Prutului.
8. Şi-a purtat cu demnitate crucea
A încercat decepţii şi la Bucureşti.
A fost uluită să descopere că „şi-n ţară sunt destui antiromâni”. Mai ales
sus, sus de tot. Că tocmai cei care îşi urau ţara cel mai mult erau pe
ici-pe acolo declaraţi „mari patrioţi”.
Că „a iubi România” înseamnă acolo altceva decât crezuse.
Căsuţa-i mică de la Bucureşti devenise adevărata ambasadă a
Basarabiei în Ţară.
Iar Leonida Lari – netăgăduitul ei ambasador.
A încercat să apropie cele două maluri de Prut, a vorbit mereu de
Înfrăţire, de Întregire, de Reunire.
Pentru această credinţă a ei – oamenii politici din cele două state
româneşti la început au prins să se ferească de ea, apoi să se teamă
de ea, ca ulterior s-o urască.
A fost atacată, lovită, calomniată, dar nu s-a clătinat.
De când a aflat că e bolnavă, evita să iasă din casă.
Lumea o căuta la Bucureşti, şi ea se afla la Chişinău.
Ea, femeia-bărbată, nu voia să fie văzută umilită de suferinţă.
Ea, fiinţa cu fruntea senină de gânduri, nu dorea să fie văzută
umbrită de durere.
Şi-a purtat cu demnitate crucea.
9. Legenda pe nume Leonida Lari
La 26 octombrie, în ultima ei zi de naştere, săptămânalul Literatura şi arta i-a
publicat un ciclu de poeme.
Cititorii nu încetau să telefoneze în zilele imediat următoare ca să întrebe ce
mai face.
Bine, răspundeau, ştiind că nu e deloc bine.
Dar aşa ar fi răspuns şi ea. Şi mai spuneau: scrie, speră, visează, i-i dor de
voi, vă transmite salutări.
Visa să se facă bine. Ca să se poată întoarce pe baricade.
Cu o jumătate de an în urmă a spus: „Urmez un tratament, după care voi
reveni la Chişinău, ca să începem Mişcarea de Eliberare Naţională de la
capăt”.
De la capătul celălalt, dădea ea de înţeles. De acolo unde a ajuns sau unde sa împotmolit, odată nimerită pe mâinile falşilor luptători.
Locul ei de pe baricade o mai aşteaptă.
Dar cine-l va putea suplini vreodată?!
Când moare un ostaş în luptă, locul lui nu-l poate umple decât legenda.
Cea care poate dezlocui un corp de armată, cea care poate fi zid de cetate în
lipsa cetăţii.
Legenda pe nume Leonida Lari ne va ajuta şi în continuare să rezistăm, să
luptăm şi să învingem.
Odihneşte-te în pace, Leonida, soră a noastră, fiică basarabă, legendă a
Neamului.
10. LEONIDA LARI - IORGA
Curriculum Vitae
•
• Date biografice:
• Data şi locul naşterii: 26 oct.1949,
Bursuceni jud. Bălţi, R. Moldova
într-o familie de învăţători;
• Stare civilă: căsătorită, trei copii,
Ramona, Cristina şi Emanuela;
soţul: Mihai Iorga, de profesie
actor, regizor.
•
Studii şi specializări:
Universitatea de Stat din
Chişinău, Facultatea de
filologie, filolog, scriitoare;
Premiul România Mare,
premiul "Flacăra, Totuşi
iubirea", premiul revistei
"Cronica - Iaşi", premiul
"Tibiscus" - Serbia, premiul
"Academiei Române" pentru
poezie, "Mihai Eminescu".
.
11. • Activitate profesională:
Colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir - 1971-1973;
Redactor la sectorul cultură, arte, plastice - revista "Literatură
şi Artă" - 1985-1988;
Redactor şef al primei publicaţii - "Corul naţiunii" - grafie latină
din R.Moldova - 1988-2003;
Autor a 24 de volume de poezie şi proză, precum şi traducător
din marea poezie universală.
Funcţii, activităţi într-un partid politic
Deputat în Parlamentul URSS din partea R. Moldova, 19881990;
Membru în conducerea PPCD din R. Moldova 1990-1992;
Preşedinta ICDTM - Liga creştin democrată a femeilor din R.
Moldova - 1990-1997;
Deputat în Parlamentul României PNTCD - 1992-1996;
Deputat în Parlamentul României din partea PRM în trei
legislaturi 1996, 2000, 2004
12. Activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice:
Publicistică la ziarele şi revistele din România, R. Moldova, Nordul
Bucovinei, reg. Cernăuţi, Serbia, (Banatul Sârbesc) România Mare, Totuşi
Iubirea, Literatura şi Arta, Glasul Naţiunii, Arcaşul, Tibiscus).
Distincţii, decoraţii:
Cetăţean de onoare al oraşului muncipiului Bacău - 1993;
Cavaler al ordinului R. Moldova - 1996.
Medalia "Nichita Stanescu"- 1999
Medalia din partea Consiliului Judetean Suceava, cu prilejul aniversarii Unirii
Bucovinei cu Patria Mama la 80 ani- 1998
Medalia "55 de ani de la asasinarea Maresalului Ion Antonscu"
Medalia "Cetatea de scaun a Sucevei la 620 de ani"
Medalia "Liga culturala pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni". Honoris
Fidelis- 2006
Medalia din partea Unitatii Romanilor de Pretutindeni, "Congresul
Spiritualitatii Romanesti"
Alte activităţi:
Preşedinte al Departamentului pentru relaţii cu românii de pretutindeni în
cadrul PRM, secretar executiv al PRM.
13. Este autor a 24 de volume de poezie și proză,
precum și traducător din marea poezie
universală.
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
Piața Diolei (1974)
Marele vânt (1980)
Mitul trandafirului (1985)
Scoica solară (1987)
Insula de repaos (1988)
Lumina graitoare (1989)
Dulcele foc (1989)
Anul 1989 (1990)
Lira și păianjenul (1991)
Govorâŝij svet (1992)
Al nouălea val (1993)
Epifanii (1994)
14. •
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
Scrisori de pe strada Maica Domnului (1995)
Lunaria (1995)
Aldebaran (1996)
Între îngeri și demoni (1998)
Învingătoarele spații (1999)
Insula de repaus (2000)
Răstignirea porumbeilor (2003)
Epifanii și teofanii (2005)
Infinitul de aur (2006)
Sibila (2006)
Traduceri din lirica universala (2009)
101 poeme (2009)
15. Leonida Lari
logodită cu Ştefan cel Mare
Ridiculizată în ultima perioadă în presa românească,
numele ei a fost cândva un ideal pentru mulţi
basarabeni.
A fost singura femeie care a declarat, în faţa a zeci de mii
de basarabeni, că se logodeşte cu Ştefan cel Mare.
In încheierea testamentului, Leonida Lari mărturisește că
vrea să fie înmormântată la Mănăstirea Căpriana din
Republica Moldova:
„Ei, cei mai puri, au fost cei mai blamaţi,/
Ei, cei răniţi, cântat-au chiar şi rana,/
Ah, de-am să mor, vă rog să mă-ngropaţi/
Sub un stejar, din dor, la Căpriana".
16. Poezia Leonidei Lari are:
•
•
•
•
stil propriu,
acea marcă originală,
acea stare lăuntrică înaltă, inimitabilă:
suflul ritmul, bătaia inimii ce reuşeşte să topească
gheţurile din jur şi să înceapă primăvara în sufletul ce-o
ascultă.
Nu ceea ce spune străbate mai întîi în inimă, ci melosul,
ardoarea de-a atenţiona, dialogul ce s-ar putea urzi între
Animus şi Anima, cum ar spune Claudel, şi aceasta este
marca marii poezii dintotdeauna.
• Gîndul o urmează apoi.
17. Ioan Alexandru scrie:
• Profunzimea acestei poezii abia în tăcerea lecturii iese şi
mai mult la iveală, ceea ce te cîştigă auzind-o mai ales
rostită de către această excepţională prezenţă a Cuvîntului,
încît poţi fi cuprins în chip tainic de către cei ce se apropie
cu evlavia cuvenită, fără vicleşug, cum se spune în Parsifal,
acuma îşi desfoliază înţelesurile mai dinaproape.
•
Preocuparea centrală în jurul căreia se urzeşte întreaga
operă de pînă acum a Leonidei Lari se pare a fi cuprinsă în
aceste patru versuri: „Numai cu moartea nu pot să vorbesc,/
Căci stă aşa precum un hoţ la pîndă –/ Oare se află-n graiul
omenesc/ Acel cuvînt care ar face-o blîndă?/
18. Magul
(Poetului Grigore Vieru)
În brazi, în dulcea pulbere de lună,
Pe urmele lăsate-acum o clipă,
Eliberat, ca după o furtună,
Astralul chip al lui se înfiripă.
Tot mai desprins de fruntea sa, de
mîna,
De ochii care mai păstrează
plînsul,
Se limpezeşte-aproape, căci
lumina
Ca o durere-a săgetat printr-însul.
Tremurător pe firele de iarbă,
De neatins ca tot ce e visare,
Se-ndepărtează-ncet şi ca o oarbă,
Cît umbra-i se mai zbuciumă-n
cărare.
Nu-l arde, Doamne!.. Poate că anume
Aici, în astă clipă ni se-arată
Ceva din tine călător prin lume
De-atîtea ori şi parcă niciodată !
E magul... cine-ar mai putea să
cheme
Acea putere tainică-n cuvinte,
Şi să se nască-aşa, din vreme-n
vreme,
Şi că-a murit să nu-şi aducăaminte...
19. ŢARA
• Mancurţii mă bârfesc că nu-s la cale,
Şovinii mă bârfesc că stau la zdup -Imperiul se clatină din şale,
Căci duhul nu se-aşează pe calup.
Voi fi având vreun păcat de moarte,
Să fie un păcat într-adevăr?
Că-am vrut şi neamuşl meu să aibă parte
De apă, de pământ, de-un colţ de cer...
Mancurţii mă somează cu injurii,
Şovinii -- cu omoruri sângerii,
Imperiul îşi şterge latul gurii
De sângele vărsat în colonii.
Mancurţi, şovini şi alte cozi de sfoară,
Mânaţi de timp, oricum vor dispărea,
Dar viaţa nu mi-e viaţă fără ţară,
Or, ţara e şi fără viaţa mea.
20. Puterile
Pentru artişti
•
Am zăbovit în ceaţă şi în vînt
Pînă să-mi capăt trupul pe pămînt,
Pînă să mă întreb: Au, cine sînt?
Venit din partea crudului Ereb,
Ar trebui nimic să nu întreb,
Măcar de ce şi luna are gheb?
Dar aspirînd stăngaci către un rai
Eden, pre nume, unde nu e grai
Dar vezi şi-auzi ce ai şi ce nu ai...
Oricum o fi, mă văd printre pitici,
De-acu în mine dau mereu c-un
bici
Toţi proştii, că-s cam singur pe
aici.
• Singurătatea mea nu-i boală grea,
Şi eu nicicui n-o pot împrumuta,
Cînd viii mulţi se scutură de ea.
De morţi nu zic nimic, pentru că
ştiu –
Că fiecare-i singur în sicriu,
Cînd prea devreme sau cînd prea
tîrziu...
Am zăbovit în vînt şi ceaţă eu,
Singurătatea mi-a fost ghid mereu
Să fiu cu el, cu bunul tatăl meu.
La fel de singur stat-am în
genunchi
La fel ca mielul capu-am pus pe
trunchi
Şi am primit puteri pînă-n rărunchi.
21. Rugă de zi și de noapte
eu n-am putere de luat
și de împărţit popoare-n două,
dar ceea ce ni s-a-ntâmplat
mă rog să vi se-ntâmple vouă.
cu un călcâi de pâine –n sac,
prin ţări și legi nenumărate
să-îmblaţi și voi din veac în veac
după o dungă de dreptate.
și mișelește atacaţi,
și înrobiţi la voi acasă,
voi libertatea s-o visaţi,
și nu orânduiri de clasă.
de străinime-nghesuiţi,
să n-aveţi loc la vatra voastră
și limba rusă s-o cerșiţi,
preum cerșim noi limba noastră.
de suflet, datina furaţi
și fiţi la fel ca cei cu “misii”
și tot la fel răsjudecaţi
de tribunale și comisii
cercaţi să fiţi prin foc și fier
de seceră și semilună,
și pentru purul adevăr
că sunteţi boi să vi se spună.
nimică nou, că în război
cu turcul aţi lăsat amprente
tot înjugându-ne ca boi
la carul cel cu alimente
iar după ce ne-aţi căsăpit
prin patruzeci, mai ţinem minte,
și morţii ne-aţi înlocuit
cu morţii voștri în morminte.
eu n-am putere de luat
și de împărţit popoare-n două,
dar ceea ce ni s-a-ntâmplat
mă rog să vi se-ntâmple vouă.
și numai când veţi suferi,
la fel cum suferim de tare,
poate-n sfârșit ne veţi scuti
de patimi eliberatoare.
Leonida Lari – 1989
22. „Rugă de seară”
Cînd seara pe văi se aşterne un abur subţire
O clipă doar, Doamne, mai dăruie-mi de
fericire,
Mai lasă-mi pe fruntea plecată, pe ziua
fugară
Să-ntîrzie încă-oleacă lumina de seară…
Lumina aceasta tăcută, şi moale, şi caldă,
În care-al meu suflet ca pruncul de
veacuri se scaldă,
Lumina aceasta sonoră şi fără cuvinte,
Care de o ţară astrală mi-aduce aminte.
Mai lasă, o Doamne, să-ntîrzie lină şi sfîntă
Pe tot ce în juru-m cuvîntă şi ce nu
cuvîntă,
Pe casă, pe masă, pe sare, pe colţul de pită,
Pe faţa poporului nostru de griji
înăsprită,
Pe munte, pe mare, pe pietre căzute din
salbă:
Hotinul, Cosminul, Chilia, Cetatea cea
Albă!
Pe vrere, pe stare, pe undă, pe dorul de tine,
Pe versul poetului care mereu şiaparţine,
Pe cinste, credinţă, speranţă, pe
singurătate,
Pe file din care adie a eterniate.
Cînd seara un abur subţire pe văi se
pogoară
Mai lasă-ne, Doamne, o clipă lumina de
seară,
Mai lasă să-ntîrzie-oleacă această minune
Pe temple înalte, pe socluri, pe cripte
străbune,
Pe vatra-mi de-acasă, pe lutul cu oase dragi
mie,
Pe viaţa în care gustat-am prea rar
bucurie.
Pe locu-mi sub soare, în care cad corbii în
smocuri,
Pe haina-mi trupească, cîrpită de-acu pe
alocuri,
Pe plinul iubirii din vale şi groapa din cale,
Pe marile daruri şi blîndele mîini ale tale,
Pe ora în care, sfîrşită, alunec în transă,
Pe gîndul că încă şi după mai este o
şansă.
23. Testament
Fratelui Leonard
•
Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.
•
Ce simplu-ar fi, dacă-aş trăi cumva
Mai altfel, mai supus, mai cu momentul,
Dar eu nu pot, şi toată viaţa mea
E-o lacrimă ce-şi curge monumentul.
Ce simplu-ar fi, dacă n-aş fi cum sînt –
Un grav refuz la patimi trecătoare,
Pentru cei ordinari de pe pămînt
Şi dragostea aproape-i o teroare.
Şi merg, şi merg, tot merg în infinit,
Şi sufletul nu-mi las nici într-o gară,
Merg către-un frate-al meu cel mai iubit
În cea mai verde-n lume primăvară.
Eu sufăr astăzi pentr-un ordinar
Ce-şi saltă-o reputaţie precară,
Dar cum iubirea e din cer un dar,
Mă-nvinge astă verde primăvară.
Merg către-un frate-al meu dinspre-un pustiu
De stare, de gîndire, de candoare,
Merg către-un mort mai viu ca orice viu
Care mă-aşteaptă ca pe-o sărbătoare!
Totul e verde-n faţa mea şi tot
Impune bucurie, nu durere,
Iar eu mă duc, precum se duse Lot,
Sodoma şi Gomora-s în putere.
Rămîi cu bine, lume, şi rămîi
Cu o enormă, groaznică ruşine,
Că de la ziua ta, din cea dintîi,
Poeţii nu avură loc în tine.
Eu merg pe-un drum ce nu se-arată lent,
În urma-mi sarea arde orice stare,
În urma-mi pe-acest drum incandescent
Răsar doar monumente mari de sare.
Rămîi şi tu, biet trăitor sub vremi,
Ce m-ai trădat dintr-o tocmeală-a pieţii,
Ce primăvară, Doamne, de te temi
Că dai în Dumnezeu, lovind poeţii!
Mă-nvinge primăvara cu-al ei zor
De-a înverzi, de-a înflori, de-a coace,
Ce simplu-ar fi să cad lîngă-un izvor
Din Căpriana, să visez a pace.
Ei, cei mai puri, au fost cei mai blamaţi,
Ei, cei răniţi, cîntat-au chiar şi rana,
Ah, de-am să mor, vă rog să mă-ngropaţi
Sub un stejar, din dor, la Căpriana.
24. Destinul iubitorilor de neam
Fratelui Grigore
•
E Paştele Blajinilor, Grigore,
Un Paşte ca şi tine de blajin,
Iar viaţa-mi nu-i pe zile, e pe ore
Şi mor, şi-nviu, şi nu-i mai mare chin.
Cît de frumoasă-i astă primăvară
Şi o privesc prin geam cu mult regret,
Iar viaţa mi se-mprăştie fugară –
În lume e străin orice poet.
Străini sîntem şi noi ce nu o dată
Am apărat românii de străini,
Şi-acum ni se întoarce drept răsplată
Înjurătura fraţilor români.
Ne urlă dintr-o sete de putere,
Pe noi, ce libertate am dorit,
Pe noi, ce-am stat printre mitraliere
Şi din maşini aprinse am ţîşnit.
Pe noi ne-njură, Grig, cum naiba iese,
Cînd hăituiţi şi ierni, şi primăveri,
Nu-am fost pentru-un partid cu interese,
Ci pentru interesul unei ţări?
Cum iese, frate, mintea mi se-nmoaie
De la aceste mreje diavoleşti,
La Chişinău, noi – calul de bătaie
Şi iarăşi noi bătuţi – la Bucureşti?
Păi, iese, frate, iese la-ndemînă
Unor vînduţi, uitaţi de Dumnezeu,
Se pare, ne lucrează-aceeaşi mînă
La Bucureşti, ca şi la Chişinău.
Aceeaşi mînă şi pe-aceleaşi coale
De ziar cu spectru antiromânist,
Ce vine dinspre Internaţionale
Şi îl aduce-n lume pe-Anticrist.
•
E Paştele Blajinilor, e casta
Cinstire-a celor morţi, chiar şi străini,
Cît de frumoasă-i primăvara asta,
În care am fi fost printre blajini!
Da, am fi fost şi-n parc, şi-n străzi, şi-n piaţă,
Făcuţi, precum mulţimea, mototol,
Dar cîte ori văzut-am moartea-n faţă,
În jurul nostru se crea un gol.
Un gol, un vid cumplit de apărare,
Deschis de undeva dinspre Arhei,
Un cerc ciudat, o aură, o stare,
De parcă salvatoare de idei.
...Ard lumînări de Paşte pe sihastre
Morminte unde Nistru curge-atent,
Unde e floarea naţiunii noastre
Trimisă-n luptă fără armament.
Trimişi într-un război de mîntuială,
Ce n-avu sens să fie declanşat,
Sîngele nevărsat în capitală
La margine de Nistru s-a vărsat.
Frate Grigore, mi se face pară
În suflet şi mă ia un foc buiac,
Pe cînd mureau băieţii pentru ţară,
Ţarii trăgeau la vodcă şi coniac.
Şi mai rîdeau, şi mai făceau şi bancuri,
Avînd de gardă cîte-un ienicer,
Cînd oase de copii trosneau sub tancuri,
Cînd sîndele striga pînă la cer!
Mi s-a scîrbit de-această lume, frate,
Deşi de sus e-al apărării cerc,
Unii se luptă pentru libertate,
Iar alţii pentru-un ieftin feerverc.
E paştele Blajinilor, Grigore,
Şi moarte n-am, şi viaţă tot nu am –
Şi nu trăim pe zile, ci pe ore
Destinul iubitorilor de neam.
25. •
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
"Exil în ţara mea"
Vreau libertate vie, întrupată,/
cum vie sunt şi cum nu pot trişa,/
Vreau libertate, însă, deocamdată/
mă aflu în exil în ţara mea./
Ce blând exil,/nu mi se-mpuşcă în
casă,/
precum în Basarabia abil,/
şi totuşi cineva îmi pune o plasă/
şi totuşi, simt, mă aflu în exil./
Cum nu pot fi băgat nici într-o oală/
a vreunui mare sau mai mic partid,
/Eu stau între ciocan şi nicovală,/
În jurul meu e un văzduh acid./
şi un teren ce lunecă-n postate,/
Cum aş decide, n-ar mai luneca,/
Iar eu decid numai spre libertate,/
iar ea e tot la ce mai pot visa./
Decizia nu place, ştiu prea bine,/
Se cere implicarea în tipic,/
dar când copii, bătrâni nu au de pâine,/
Eu pot doar pentru ei să mă implic./
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
În pas cu dânşii îmi îndrept
piciorul,/
Spre-o casă a poporului sadea,/
şi până-atunci, când o veni
poporul,/
mă simt un exilat în ţara mea./
Ce exilat docil, ce naţiune/
care şi darul său îl face în scrum!/
Eroii tăi se află-n gropi comune./
Sau îngropaţi la margine de
drum./
Ce joc de-a darul, Doamne, ni se
dete,/
Când jude-ajunge orişice gunoi,/
Creieri de geniu spulberă-n
perete,
Inimi divine, sângele în noroi./
Vreau libertate, vreau să tragem
sorţii,
Cine-a trădat şi cine n-o trăda,/
Vreau libertate chiar cu preţul
morţii
şi nicidecum exil în ţara mea"!/
26. Steaua revoluţiei
• Leonida Lari a fost şi rămâne
steaua revoluţiei. Ea a iubit
lumea şi a mobilizat-o să fie
mai bună, mai frumoasă, mai
demnă.
• A ţinut la valorile româneşti şi
la cele universale.
• În poeziile ei curg râuri
durerea, revolta, indignarea.
• Împotriva mulţimii de
mancurţi a fost îndreptată
până şi vocea
inconfundabilei poete.
27. Revenind la moartea poetei
Leonida Lari…
• ...Societatea noastră basarabeană se limitează
întotdeauna la funeralii și redenumirea străzilor,
dar niciodată nu subvenționează editarea și reeditarea operei acestor scriitori, niciodată nu-i
susțin când sunt încă în viață și niciodată nu-i
promovează în școli, în presă, lucru ce ar
contribui la ridicarea nivelului de cultură al
societății…
• Ne mulțumim toți să rostim afectați „Dumnezeu
să-i odihnească”, să recităm două-trei zile
câteva poezii și mâine să-i dăm uitării, revenind
la chat-urile de pe odnoklassniki…
28. Iniţiatoarea „poeziei
feministe“ din Basarabia
“Ochiul pasarii
inca viu in gura felinei
ma urmareste zile si nopti.
O clipa i-am prins scinteia vietii
pilpiind infiorat –
era divina”.
