1. Prezentare:
Ghenadie RÂBACOV,
Catedra Filologie Romanică „Petru Roșca”,
ULIM
Biblioteca „Ovidius”
26 martie 2013

2. Jules Verne (nume complet
Jules Gabriel Verne) (1828-
Verne
1905), scriitor francez și
precursor al literaturii științifico-
fantastice.
Genul literar științifico-fantastic
mai este cunoscut și sub
denumirea de literatură de
anticipație sau literatură
științifico-fantastică.

3. unul dintre cei mai faimoşi
scriitori ai tuturor timpurilor;
creator al un nou stil în
literatură, fiind considerat
părintele science-fiction;
într-o carieră care a durat mai
bine de 40 de ani, a scris
peste 60 de cărţi, acoperind
întreaga istorie a existenţei
umane.

4. Jules Verne s-a născut în portul francez
Nantes la 8 februarie 1828, într-o
familie profund catolică.
Tânărul Jules Verne era o fire visătoare,
retrasă, cel mai bun prieten al său fiind
chiar fratele lui, Paul. Adesea se jucau pe
malul râurilor privind vapoarele care
treceau, visând la călătorii exotice, pline
de aventuri.
La vârsta de 11 ani s-a îmbarcat pe un vas
care ducea marfa către India, dar tatăl sau
a prins de veste şi l-a adus acasă, punându-
l solemn să promită ca nu va mai încerca
niciodată să fugă de acasă.

5. În anul 1847 a fost trimis la Paris să studieze dreptul,
pentru a urma tradiţiile de familie, deşi tânarul Jules
avea mai degrabă înclinaţii catre teatru şi literatură.
1850 fost anul în care i-a fost publicată prima piesa
de teatru, spre dezamăgirea şi supararea tatălui său
care aflând, a hotarât să nu-i mai timită banii necesari
pentru continuarea studiilor.
Jules Verne a fost forţat să-şi vândă povestirile pe
care le scria pentru a putea trăi. A petrecut multe ore
în bibliotecile din Paris, învăţând astronomie, geologie
şi matematici, studiind temeinic ingineria şi strângând
din ziare tot felul de informaţii legate de descoperirile
ştiintifice si tehnologice, reuşind să-şi creeze astfel o
cartotecă impresionantă, cu peste 20 000 de
informaţii din cele mai variate domenii ştiinţifice.

6. Viitorul lui Verne începuse să capete formă, dar un
mariaj grabit i-a încheiat cariera literară destul de
brutal, cunoscând-o pe cea care avea să-i devină
soţie, o vaduvă frumoasa, Honorine Hebe du Fraysse
de Viane, cu care s-a şi căsătorit pe 10 ianuarie
1857. Având o familie de întreţinut, el a sacrificat
teatrul şi literatura pentru un venit lunar sigur,
angajându-se ca agent de bursă la Paris, deşi ura
această meserie din toată inima.
Captiv în realitatea cotidiană, Jules Verne şi-a găsit
refugiul în ficţiune, scriind, căutând poate un mijloc
de-a-şi câştiga existenţa fără a mai fi nevoit să vândă
acţiuni la bursă. El şi-a petrecut următorii 6 ani
scriind în timpul liber piese de teatru, nuvele,
povestiri, dar fără prea mult succes.
Nuvela care i-a lansat într-un târziu cariera a fost
inspirată de curajosul fotograf şi călător cu
balonul, Felix Tournachon (Nadar). Călătoriile cu
balonul erau provocările supreme ale vremii, primul
succes al omului în încercarea de a se afla in văzduh,
de a zbura.

7. La scurt timp după prima sa carte, J. Verne a scris
O călătorie spre centrul Pamântului, carte ce se va
bucura de un succes şi mai mare. Jules Verne este
cel mai ecranizat scriitor al tuturor timpurilor, peste
200 de filme fiind realizate dupa cărţile sale.
În 1989, stră-strănepotul lui Verne, a găsit într-un
seif un manuscris nepublicat, Hetzel considerându-l
nerentabil, „Parisul în secolul XX“, acesta văzând
lumina tiparului în 1994, la 131 de ani dupa ce a
fost scris.
Jules Verne s-a stins din viaţă la Amiens, pe 24
martie 1905, lăsând în urma sa o moştenire
inegalabilă, peste 65 de romane, foarte multe
nuvele si piese de teatru. Pe măsură ce timpul a
trecut, cărţile scrise de Jules Verne, s-au dovedit
profetice, geniul sau vizionar fiind cu mult înaintea
vremurilor pe care le-a trăit.

8. Casa lui Jules Verne
de pe bulevardul Longueville din Amiens

9. Unele dintre manuscrisele la care a lucrat J. Verne au
rămas multă vreme necunoscute publicului cititor.
Printre ele se numără opere rămase neterminate, o
parte dintre acestea fiind modificate de fiul său,
Michel, și publicate în continuare la editura lui Hetzel
sub numele tatălui său. Alte manuscrise au fost
abandonate de autor la solicitarea lui Hetzel-tatăl și
rescrise sub o nouă formă, devenind romane din
seria Călătoriilor extraordinare. Manuscrisele originale
au fost descoperite un secol mai târziu și publicate în
forma în care se aflau. Lor li se adaugă câteva opere
finalizate, dar rămase ascunse până la descoperirea
lor, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

10. Cele mai cunoscute cărţi care fac parte din colecţia
„Călătorii Extraordinare“ (Voyages Extraordinaires):

12. Verne ocupă locul II în rândul celor mai traduși
autori, după Agatha Christie: 4702 traduceri în
148 de limbi (Index Translationum).
În 2011 – autorul de limbă franceză cel mai
tradus pe plan mondial.
2005 - „anul Jules Verne” cu ocazia împlinirii a
100 de ani de la moartea autorului, fiind marcat în
Franța și în alte țări francofone, printre care și
România, prin reeditări ale volumelor sau ale unor
opere de exegeză despre Jules Verne.

13. 5 romane verniene au legătură
cu România:
Kéraban Încăpățânatul (1882)
- în periplul său în jurul Mării
Negre, Kéraban trece prin
Dobrogea.
Mathias Sandorf (1885) -
castelul contelui maghiar este
situat în Transilvania.
Claudius Bombarnac (1891) -
în vagoanele trenului Marele
Transasiatic se află un călător
clandestin român, Cincu, plecat s-
o întâlnească pe logodnica sa,
Zinca, la Pekin.

14. Castelul din
Carpați (1892) -
întreaga acțiune se
petrece în Transilvania.
Pilotul de pe
Dunăre (1901) -
ultima etapă a călătorie
pe Dunăre are loc de
la Porțile de Fier până
în Delta Dunării.

15. J. Verne a lăsat în urma sa o operă plină de o
creativitate extraordinară. Este unul dintre primii
autori care au îmbinat cu succes literatura de
aventuri cu science-fiction și fantasticul. Interesul
arătat pentru știință și faptul că a abordat în
romanele sale teme care aveau să se concretizeze
în secolul XX (zborul pe Lună, submarinul, etc.) îl
face să fie mai mult decât un vizionar: pe baza
descoperirilor științifice și tehnice, el duce până la
capăt consecințele progresului tehnic.
Romanele sale au fost deseori ecranizate,
poveștile lor spectaculoase pretându-se perfect
producțiilor hollywoodiene.

16. un roman reprezentativ al lui J.
Verne, serializat în Magasin
d'Éducation et de Récréation
între 20 decembrie 1865 și 5
decembrie 1867, apoi a fost
publicat în trei volume, pe 23
iunie 1868.
Coperta primei ediții
a romanului

17. Structura romanului:

18. Conținutul pe scurt:
Cartea descrie aventurile unui grup foarte variat, pe
parcursul căutării căpitanului Harry Grant, de pe
nava Britannia.
Găsind în pântecele unui rechin masiv, capturat din
ocean, o sticlă cu o cerere disperată de ajutor, lansată
chiar de căpitanul Grant după ce nava sa naufragiase,
lordul și lady Glenarvan din Scoția dau un anunț în ziar,
reușind astfel să intre în legătură cu Mary și Robert, cei
doi copii ai acestuia. Impresionați de starea copiilor,
lordul și soția sa hotărăsc să se îmbarce într-o expediție
de salvare. Marea problemă este că pe hârtia mesajului
coordonatele naufragiului fuseseră șterse parțial, astfel
încât nu se cunoștea decât latitudinea (37 de grade);
astfel, expediția ar trebui să facă înconjurul pământului
de-a lungul celei de-a 37 paralele Sud. Mesajul mai
conține câteva indicii sub forma unor cuvinte în trei
limbi: engleză, franceză și germană. Textul este lacunar,
chiar și după coroborarea celor trei texte, cărora li se
dau diverse interpretări pe parcursul cărții, în încercarea
de a afla locul unde a naufragiat căpitanul Grant.

19. Lord Glenarvan se dedică cu trup și suflet
acțiunii de căutare a căpitanului Grant;
împreună cu soția lui, cu copiii lui Grant și cu
echipajul iahtului său, numit Duncan, acesta se
îndreaptă mai întâi spre America de Sud.
Căutării i se alătură un pasager neprevăzut,
geograful francez Jacques Paganel, care
pierduse vaporul lui de India, urcându-se din
greșeală pe Duncan. Explorează cu toții
Pantagonia, insula Tristan da Cunha, insula
Amsterdam și Australia.
În Australia întâlnesc un fost intendent de pe
vasul Britannia, pe nume Ayrton, care se oferă
să îi conducă la locul naufragiului. Însă Ayrton
este de fapt un impostor, care nu era prezent
în momentul avarierii navei pentru că fusese
abandonat anterior în Australia, după ce
încercase fără succes să acapareze nava pentru
a o folosi în vederea pirateriei.

20. Ayrton încearcă să pună mâna și pe Duncan, dar,
printr-un mare noroc, nu reușește. Însă soții Glenarvan,
copiii căpitanului Grant, Paganel și câțiva marinari
rămân în Australia și, având impresia greșită că
vasul Duncan fusese capturat, se îndreaptă
spre Auckland, Noua Zeelandă, de unde vor să se
întoarcă în Europa. Nava lor naufragiază în sudul
Auckland-ului, pe coasta Noii Zeelande și sunt capturați
de un trib Māori, dar reușesc cu noroc să scape și se
îmbarcă pe o navă care, spre marea lor mirare, se
dovedește a fi chiar Duncan.
Ayrton, ajuns acum prizonier, se oferă să le spună tot
ce știe despre căpitanul Grant, iar în schimb ei să îl
abandoneze pe o insulă pustie în loc să-l predea
autorităților engleze. Duncan se îndreaptă acum spre
insula Tabor, care, printr-o uriașă și fericită coincidență,
se dovedește a fi adăpostul căpitanului Grant. Acolo îl
lasă pe Ayrton în locul căpitanului, să trăiască printre
fiare și să își recapete astfel, în mod paradoxal, latura
umană. Ayrton reapare într-un roman ulterior al lui
Jules Verne, Insula misterioasă.

21. Jacques Paganel -
unul dintre eroii principali ai romanului
Paganel este un geograf mereu distrat și neatent.
Secretar al "Societății geografice din Paris, membru
corespondent al Societăților din Berlin, Bombay,
Darmstadt, Leipsic, Londra, Sankt Petersburg, Viena și
New York, membru de onoare al Institutului Regal de
Geografie și de Etnografie din Indiile de Est". După mai
mulți ani în care a fost un profesor care nu a ieșit cu
nasul din cărți, el decide să facă o călătorie în India, dar
din greșeală se îmbarcă pe iahtul Duncan (care era
programat să pornească spre Patagonia), aceasta fiind
faptă de neatenție a profesorului.
O altă greșeală: studierea accidentală a limbii
portugheze, în timp ce credea că studiază limba
spaniolă.
Se dovedește a fi un membru important al echipei de
căutare a căpitanului Grant. El oferă numeroase referințe
geografice și este o sursă constantă de umor.

22. Teme abordate în roman:

23. Referiri reale la istorie, geografie și știința
contemporană
Ca și în alte romane J. Verne întreprinde o sinteză a
cunoștințelor de ordin general legate de o anumită
arie geografică. Este vorba de ocolul Pământului la sud
de Ecuator, de-a lungul paralelei sudice de 37°. Sunt
vizitate America de Sud, Oceania, Australia. Africa este
omisă, deoarece Capul Bunei Speranțe, punctul ei cel
mai sudic, este situat la 34°21′29″ latitudine sudică.
La trecerea prin Australia autorul prezintă intensa
activitate de căutare a aurului — «gold rush» - care i-a
animat pe aventurieri de-a lungul secolului XIX (mai
puțin secolul trecut), în Africa de Sud, California,
Alaska și Australia.
În America de Sud sunt interesante referințele de
botanică și entomologie legate de persoana distratului
savant Paganel.

24. un roman de anticipație în 1892, dar
a cărui scriere fusese finalizată în
1889.
a fost publicat pentru prima dată în
formă de foileton în Magasin
d’éducation et de récréation în
perioada 1 ianuarie - 15 decembrie
1892 și integral la sfârșitul anului
1892 de Editura Hetzel.
Acțiunea romanului se petrece în
majoritate în Munții Carpați din
din Transilvania.
Coperta primei ediții
a romanului

25. Conținutul pe scurt:
În satul Werst (în traducerea română Verești) din Transilvania,
ciobanul Frik remarcă într-o zi că din vechea cetățuie în ruine a
baronului Rodolphe de Gortz, aflată pe un pisc deasupra trecătorii
Vulcan, iese un fir de fum. Cetățuia era abandonată de zeci de ani,
iar localnicii credeau că acolo erau fantome care veniseră să o
ocupe. Tânărul pădurar Nic Deck, însoțit de doctorul Patak, decid
să meargă la castel, dar sunt victimele unor întâmplări stranii. În
acel moment sosesc în sat tânărul conte Franz de Télek și
ordonanța sa, Rotzko. Contele află acele întâmplări, în fantasticul
cărora nu crede, dar devine brusc interesat când află numele
proprietarului său.
Naratorul revine cu 5 ani înainte pentru a povesti niște evenimente
petrecute anterior în Italia. La Stilla este o mare cântăreață italiană
de operă, aclamată de public și elogiată de critică. Unul dintre cei
mai mari admiratori ai săi este baronul de Gortz, nelipsit de la
spectacolele sale, un personaj enigmatic cu mijloace bănești
suficiente pentru a putea să o urmeze pe cântăreață prin lumea
întreagă, unica sa pasiune. Boierul nu s-a apropiat niciodată de
artistă, nu i-a scris niciodată, nu a încercat să o vadă niciodată în
afara scenei, dar vocea sa a ajuns să fie o necesitate a existenței
sale. Îl însoțește doar nu mai puțin enigmaticul Orfanik,
un inventator neînțeles care trăiește pe banii stăpânului său.

26. La un spectacol din Napoli, tânărul și aventurierul conte de
Telek, originar din Craiova (Valahia), se îndrăgostește profund (într-o
formă maladivă) de Stilla și o cere în căsătorie. Ea acceptă cererea în
căsătorie pentru a scăpa de misteriosul admirator care o urmărește
peste tot. Începe astfel să se extindă zvonul că diva se va retrage de
pe scenă la sfârșitul stagiunii, deși era la apogeu, urmând să se mute
în Valahia cu viitorul său soț.
Vestea provoacă gelozie și ură la adresa contelui de Télek, care
primește amenințări cărora nu le dă importanță. Totuși, baronul suferă
o criză profundă și încearcă să se sinucidă. Deprimat, ia parte la ultima
reprezentație a operei Orlando, în care Stilla interpretează rolul
Angelicăi.
În ultima scenă, în care eroina moare, Stilla îi încântă pe spectatori cu
aria: „Innamorata, mio cuore tremante, Voglio morire”... Tot atunci,
dând la o parte perdeaua de la lojă, baronul de Gortz își arată fața și
ochii săi strălucitori pe o față înspăimântător de palidă îi inspiră Stillei o
teamă care o paralizează. Ea își duce mâna la gură, care se umple de
sânge, apoi se clatină și cade... I-a plesnit o arteră la inimă și a murit.
Telek aproape că-și pierde judecata și nu poate asista la
înmormântarea iubitei sale în cimitirul Campo Santo Nuovo din Napoli.
După ce se reculege la mormântul Stillei, baronul Rodolphe de Gortz
părăsește orașul italian, trimițându-i o scrisoare lui Franz de Telek în
care îl învinovățește pe acesta de uciderea cântăreței și îl blesteamă.

27. Telek își revine și după 5 ani este convins de Rotzko să facă o
călătorie prin Europa, urmând să viziteze mai întâi provinciile
transilvane. Datorită indiscreției jupânului Koltz și a fiicei sale,
Miriota, află istoria castelului și a stăpânului acestuia. Contele
Franz de Telek se apropie de castel însoțit de Rotzko și acolo îi
apare imaginea Stillei, îmbrăcată în costumul Angelicăi, cântând
aria din Orlando. În același timp, ordonanța sa fusese trimisă
la Alba Iulia pentru a aduce de acolo agenți de poliție care să
intre în castel. Surprins de vedenie, sigur că logodnica sa era în
viață, crezând că aceasta fusese răpită de baron, Franz intră în
castel în aceeași noapte pe poarta deschisă, care se închide însă
imediat în urma lui.
El străbate dezorientat niște coridoare strâmte și se trezește
închis într-o criptă de sub capelă, unde aude din nou vocea
Stillei („Andiamo, mio cuore, andiamo!”).
Reușește să forțeze ușa, intrând în capelă, unde erau îngropați
strămoșii lui Rodolphe de Gortz; printr-o gaură în zid îi vede pe
Orfanik și pe baronul de Gortz, care părea să nu fi îmbătrânit. Ei
așază niște cilindri stranii de-a lungul zidurilor și vorbesc de
uciderea lui Telek. A doua zi era plănuit atacul agenților asupra
cetățuii. Orfanik călătorește la Bistrița, ieșind pe un tunel secret,
iar baronul rămâne în castel „pentru a-i auzi încă o dată vocea”.

28. Convins că Stilla era nebună și se afla
în puterea baronului, contele Telek
urcă în donjon unde văzuse anterior
imaginea Stillei. Aici îl întâlnește pe
baron nemișcat, cu o cutie în mâini.
Aici o vede pe Stilla și o aude cântând.
Dorind să o scoată din castel, el este
atacat de baron care înfige un cuțit în
inima cântăreței, iar imaginea Stillei se
sparge în mii de cioburi. Părăsește
sala, lăsându-l pe Franz prăbușit, dar
pe terasa de la primul etaj al
donjonului o împușcătură de-a lui
Rotzko îi sfarâmă cutia. La scurtă
vreme, se aude o explozie care
transformă castelul în ruine.

29. Pătrunși în castel, ordonanța și Nic Deck scot
corpul contelui de Telek, care nu murise, dar își
pierduse mințile repetând întruna: „innamorata,
voglio morire”.
După prinderea lui Orfanik, se descoperă că
baronul îi dăduse acestuia porunca să
înregistreze vocea Stillei pe cilindri, iar folosind
un portret în mărime naturală a artistei și un
sistem de oglinzi s-a reușit obținerea unei
imagini a cântăreței. Împușcătura trasă asupra
baronului a distrus cutia unde erau păstrate
înregistrările și de disperare baronul a dorit să
se îngroape în castel, declanșând explozia.
În ciuda descoperirii misterului, copiii din zonă
continuă să învețe legendele castelului, bântuit
de duhuri venite de pe lumea cealaltă.

30. Teme abordate în roman:
Amfitrionul enigmatic: Dracula pentru Stoker, Gortz pentru Verne. Nu
îmbătrânește, nu se știe de unde-și are averea și are doar un singur servitor.
Este un nobil de viță veche, cu pasiune pentru artă. Fără a ajunge să
exercite puterile mentale ale unui vampir universal, dispune de o privire suficient
de puternică pentru a produce moartea unei persoane. Fără a fi vampir, Gortz
niciodată nu apare la lumină și toate treburile sale le realizează un servitor.
Victima iubită: Mina Harker (Dracula), Porporina (Consuelo) sau Stilla. Iubită
iubită:
până la obsesie de către nobil, ea este iubită și de o persoană normală. Victima
pierde (viața în cazul Stillei) dar rămâne vie (sau nemoartă), în timp ce unica sa
salvare este acțiunea prietenilor săi.
Călătoria inițiatică: omul, Telek, care ajunge să-și piardă mințile, sau
inițiatică:
Jonathan Harker (în Dracula) trebuie să treacă o serie de probe pentru a
descoperi adevărul. Probe obscure, vechi, într-un loc straniu, pentru a ajunge în
criptă în ambele cazuri.
Obsesia: sângele pentru vampir, vocea Stillei pentru baronul lui Verne. Derivă
din vampirul bolnav, care nu are un alt remediu decât să lupte pentru obsesia
sa. Îl face mai uman, conectându-l cu obsesiile oamenilor.
Țara de origine: vampirul, sau în acest caz Gortz, reprezintă atașamentul
pentru tradițiile pământului din care provin: Transilvania. Dacă Dracula trebuie
să se odihnească în pământul românesc, Gortz poate doar să se întoarcă în
castelul său.
Populația și credințele ei: pe măsură ce se descoperă că totul a fost o
Populaț credinț
înscenare sau că vampirul a fost distrus, populația continuă să creadă în
legendele sale, care vor continua să fie transmise din generație în generație.

32. Romanul Castelul din Carpați, ca și marea
majoritate a operei lui Verne, a fost ecranizată.
Există 4 adaptări cinematografice: două
românești în 1957 și 1981, o producție
cehoslovacă în 1981 și una franceză în 1976
Prima traducere în limba română a romanului a
fost realizată de Victor Onișor la Sibiu, în 1897.
Acesta este primul roman de Jules Verne tradus în
românește. Alți traducători ai cărții au fost
scriitorii Ion Pas (care a publicat-o la Ed.
Cugetarea, București, 1929) și Vladimir
Colin (care a publicat două ediții diferite, una
pentru Ed. Tineretului, București, 1967 și alta
revizuită pentru ediția publicată de Ed. Ion
Creangă, București, 1980).

33. roman de aventuri, apărut
între 1 ianuarie și 15
decembrie 1878, în Magasin
d'éducation et de récréation,
iar apoi în format mare în
același an.
tratează problema sclaviei,
în primul rând cea a
comerțului cu sclavi,
îndeosebi cel practicat de alți
africani.

34. Conținutul pe scurt:
Tânărul orfan Dick Sand este mus (elev marinar) la
bordul bricului-goeletei Pilgrim, comandată de
căpitanul Hull. După un sezon slab de pescuit,
baleniera pleacă din Noua Zeelandă pentru a reveni în
America.
În cursul călătoriei de întoarcere se petrec două
evenimente cruciale. Primul îl constituie descoperirea
unei epave, de la bordul căreia sunt recuperați cinci
negri supraviețuitori, precum și câinele Dingo. Al
doilea eveniment are ca punct de plecare incapacitatea
căpitanului Hull de a rezista tentației de a vâna un
cetaceu. Vânătoarea ia o turnură tragică: barca
vânătorilor se scufundă, iar tânărul orfan rămâne
singurul marinar la bord, alături de soția armatorului,
Doamna Weldon, fiul ei, Jack, vărul ei, entomologul
Bénédict, negrii salvați și bucătarul Negoro.

35. Întreaga călătorie de întoarcere va constitui o ocazie pentru
Dick Sand de a se dezvolta din punct de vedere moral și de a-și
dovedi limitele fizice, să facă față unor situații deosebit de
periculoase și să reziste amenințării constituite de perfidul
Negoro, enigmaticul bucătar de la bord. Acesta reușește la un
moment dat să defecteze singura busolă de la bordul vasului,
conducându-l nu spre Statele Unite, ci spre coastele Africii.
Ajunși acolo, Negoro se întâlnește cu un prieten de-al său,
negustorul de sclavi Harris, cei doi punând la cale un plan
pentru vânzarea negrilor ca sclavi. Inocenții naufragiați cred că
se află pe coastele Americii de Sud, dar Bénédict constată tot
mai multe nepotriviri între vietățile care ar trebui să se afle pe
aceste meleaguri și cele pe care le întâlnește în realitate. În cele
din urmă, misterul este revelat și, după ce trec printr-o serie de
peripeții în care viața lor e pusă în pericol, supraviețuitorii
reușesc să scape și să îi salveze pe negri de la soarta crudă a
sclaviei.

36. Teme abordate în roman:
Ucenicia dureroasă a responsabilității vieții adulte (musul
Dick Sand trebuie să își asume conducerea
balenierei Pilgrim după dispariția căpitanului Hull).
Călătoria inițiatică, temă împrumutată din legendele
grecești, în care călătoria este sinonimă cu inițierea vieții.
Descoperirea entomologiei (cu ajutorul vărului Bénédict) și
prezentarea savantului excentric și dezinteresat de
lucrurile materiale (asemenea lui Paganel din Copiii
căpitanului Grant).
Condamnarea sclaviei (temă prezentă și în Aventurile a
trei ruși și trei englezi în Africa Australă și, mai ales,
în Nord contra Sud).
Cultura antropofagă a popoarelor africane (temă
omniprezentă în romanele verniene în care acțiunea se
petrece în Africa, Polinezia sau Australia).
Răzbunarea (câinele Dingo sare la gâtul lui Negoro, care îl
asasinase pe Samuel Vernon, stăpânul său).

37. Odată cu apariția romanului Copiii capitanului
Grant, Jules Verne dobândește renumele de
autor de literatură pentru tineret. Cine n-a
auzit de Paganel, zăpăcitul savant geograf,
omul-enciclopedie? Este figura centrală a
romanului, un personaj de neuitat.
Vrei să trăieşti aventura? Citeşte Jules Verne
Vrei să retrăieşti copilăria? Reciteşte Jules
Verne.