2. Părăsind Crăciunul
De ce nu mai sărbătoresc Crăciunul sau
Sărbătoarea Naşterii Domnului
Mărturie personală
L a fel ca mulţi alţi creştini, am fost şi eu mâhnit şi
indignat de secularizarea crescândă a sărbătorilor de
iarnă, care devin cu fiecare an care trece tot mai
superficiale, pierzând tot mai mult din valorile lor tradi-
ţionale. Comercialul pare să înghită aceste valori şi să se
folosească de ele doar pentru a-şi spori profiturile.
Aveam şi eu, asemenea multora, o nostalgie şi o tânjire
după vremurile de demult, când tradiţiile erau respectate,
când Crăciunul era evenimentul cu cea mai mare încărcă-
tură sufletească din toate zilele anului. Eram printre vocile
care strigau: „Să îl aducem pe Cristos înapoi în Crăciun”.
Voiam ca Cristos să fie readus în centrul sărbătorii, şi
să primească închinare la fel cum a primit odată din partea
păstorilor şi magilor. Ba eram chiar dintre cei ce insistau că
nu sărbătoresc Crăciunul, care îl avea în centru pe Moşul,
ci Naşterea Domnului Isus. Colindele pe care le cântam
vorbeau întotdeauna de Cristos. Îmi doream din toată
inima un Crăciun cu adevărat creştin. Dar pentru aceasta
ştiam că trebuie ca tot ceea ce fac să fie după Scriptură, şi
să elimin orice nu se potrivea cu Scriptura.
Aşa că am început să studiez, să văd ce spune Biblia
despre Sărbătoarea Naşterii Domnului. Am găsit că Noul
Testament nu porunceşte o sărbătoare în cinstea Naşterii
Mântuitorului şi că nici un creştin de atunci nu ţinea o
sărbătoare închinată naşterii Domnului. Acest lucru e puţin
ciudat, mai ales că în Vechiul Testament, când Domnul a
dat Israelului Legea, le-a dat porunci clare să ţină anumite
sărbători.

3. Nu doar că nu am găsit vreo poruncă sau exemplu în
Noul Testament pentru sărbătoarea Naşterii, dar nu am
găsit nici măcar o dată exactă în care să se fi născut Isus.
După tot studiul, nu am reuşit să găsesc decât o perioadă
aproximativă, undeva între sfârşitul lui septembrie şi
începutul lui octombrie. Naşterea lui Isus nu putea fi în
niciun caz în decembrie, căci păstorii nu mai sunt cu
turmele afară în câmp în această lună (Luca, 2:8), iar un
recensământ ar fi fost imposibil pe timp de iarnă, în toiul
sezonului ploios din Israel, când condiţiile de călătorie ar fi
fost cele mai vitrege (Luca, 2:1-3).
Ceea ce am aflat în continuare m-a neliniştit şi mai
mult. Biblia nu vorbeşte nici de colind, nici de pomul de
Crăciun, nici de schimbul de cadouri, nici de programe
speciale la biserică, nici de gătitul de mese îmbelşugate în
cinstea naşterii Mântuitorului. Prin urmare, nu există nici
poruncă, nici exemplu în Biblie pentru nimic din ceea ce
facem la Crăciun. Am început să mă întreb: Cum pot oare
avea un Crăciun creştin, scriptural, dacă nimic din
ceea ce fac nu este poruncit de Scriptură? Cum am
ajuns noi, creştinii, să ţinem o sărbătoare pe care
Biblia nu o porunceşte? De ce am ales o dată evident
greşită şi obiceiuri care nu seamănă cu nimic din
Scriptură? Şi dacă tot ce ţine de Crăciun, lucruri pe
care le credeam creştine, nu vin din Noul Testament,
atunci de unde vin? Am avut parte de mari surprize ca
răspunsuri la ultima întrebare.
Orice enciclopedie am citit îmi arăta că originea
sărbătorii nu era una biblică, ci păgână. La fel făceau toate
cărţile de mitologie şi de istorie a religiilor. Materialele
ortodoxe şi catolice recunosc deschis originile păgâne ale
sărbătorii. Astfel, am aflat că popoarele păgâne antice
aveau o mare sărbătoare închinată naşterii zeului Soare, al
cărui nume diferea de la popor la popor. Egiptenii îi
spuneau Osiris, babilonienii Tammuz, persanii Mithra iar
2

4. romanii Saturn, căruia
îi mai spuneau Sol
Invictis, Neînvinsul
Soare. Era peste tot
acelaşi zeu, dar cu
nume diferite. Toate
aceste popoare sărbă-
toreau naşterea zeului
Soare iarna, după sol-
stiţiu (21 decembrie),
căci atunci ziua începe
din nou să crească.
Acest mozaic din Pompeii, ilustrând sărbătorirea
Saturnaliilor, prezintă un număr considerabil de Romanii sărbătoreau
elemente prezente în sărbătorirea Crăciunului. în această perioadă
Saturnalia, sărbătoa-
rea lui Saturn. Era un
timp în care abundau mâncărurile, băutura, distracţiile şi
orgiile. 25 decembrie era punctul culminant al
„spiritualităţii” păgâne.
Legate strict de sărbătoarea păgână sunt şi colindele,
cuvânt care vine din latinescul calendae. Tot sezonul
sărbătorilor de iarnă era numit de romani „calendae”.
Obiceiul era să se meargă din casă în casă şi să se aducă
urări de noroc, fericire şi fertilitate gazdelor. „Pluguşorul” şi
„Sorcova” astăzi reprezintă
exact acest fel de colinde.
Pomul împodobit este şi el
un străvechi simbol păgân.
Schimbul de cadouri de
Crăciun îşi are originea în
obiceiul numit de romani
„sigillaria”, când copiilor li
se dădeau figurine mici de
lut sau ceară ca şi dar de
Saturnalii.
Tineri păgâni colindând de Saturnalii
3

5. Cum am ajuns noi, creştinii, să
ţinem o sărbătoare pe care Biblia
nu o porunceşte, o sărbătoare
care este păgână până în măduva
ei? Am găsit în istorie că creştinii
au ales să sărbătorească naşterea
Domnului, chiar dacă Scriptura nu
o porunceşte, atunci când au
început să se depărteze de
Scriptură şi să îşi dea legi şi reguli
după cum credeau ei de cuviinţă.
După Constantin cel Mare,
Copil primind sigilllaria, cadoul Împărat peste Imperiul Roman din
de Saturnalii 306 până în 337, când creşti-
nismul a devenit religie oficială a
Imperiului făcând compromisul mortal cu Statul, o mulţime
de păgâni au fost „creştinaţi”, dar ei încă erau devotaţi
zeităţilor lor. Pentru că nu îi puteau despărţi de aceşti idoli,
Biserica a ales să păstreze data şi obiceiurile păgâne, dar
să le dea nume creştine. Ioan Gură de Aur (347-407),
printre mulţi alţii, asociază sărbătoarea păgână cu Cristos.
El spune: „Ei [păgânii] o numesc
[sărbătoarea] ‚Naşterea celui
Neînvins’. Dar cine este la fel de
neînvins precum Domnul nostru?...
Sau dacă ei spun că este naşterea
Soarelui, El este Soarele Nepri-
hănirii.” Astfel, păgânii creştinaţi
erau mulţumiţi. Pentru ei nu conta
cum îi spuneau zeului, căci oricum
era cunoscut prin mai multe nume,
atât timp cât puteau să îşi păstreze
închinarea şi obiceiurile păgâne. Ei
nu se închinau lui Isus Cristos, ci
Soarelui, căruia puteau să îi spună
şi Isus. Închinători păgâni la zeul Soare
4

6. Aflând aceste lucruri tulburătoare, am început să întreb
pe alţii de ce ţinem sărbătoarea, de ce la o dată şi cu
obiceiuri păgâne, gândindu-mă că poate voi găsi lumină în
răspunsurile lor. La întrebarea „de ce sărbătorim naşterea
Domnului?” am primit o mulţime de răspunsuri, unele de-a
dreptul copilăreşti. Aici însă includ doar câteva, care mi-au
dat de gândit.
1. „E bine să ne amintim că Isus s-a născut pentru a
aduce mântuire oamenilor”. „E bine să punem o zi sau
două deoparte să ne amintim de naşterea Domnului.”
Pe mine aceste răspunsuri nu m-au mulţumit, căci
mi-am pus întrebarea: Cine hotărăşte ce este bine
pentru mine, ca şi creştin? Dumnezeu sau oamenii? Eu
cred că Dumnezeu, Tatăl meu, ştie mai bine ca oricine ce
îmi face bine şi ce nu. El doreşte ce este mai bun pentru
mine, iar acest bine mi l-a făcut de cunoscut în Sfânta
Scriptură. Deoarece în Biblie nu suntem învăţaţi să avem o
sărbătoare în cinstea naşterii Domnului, înseamnă că nu
am nevoie de o astfel de sărbătoare pentru binele meu
spiritual. Îi întreb pe toţi cei care spun că este bine sau e
nevoie să avem o astfel de sărbătoare: credeţi că
Dumnezeu a omis sau a ascuns de noi ceva bun? Dacă
Crăciunul e ceva bun, şi
Dumnezeu nu ne-a spus să îl
ţinem, înseamnă că a ascuns ceva
bun de noi. Ideea aceasta
monstruoasă nu e altceva decât
sâmburele de îndoială pe care
Satan l-a sădit în inima Evei, că
Dumnezeu nu ne vrea complet
binele, că ascunde ceva bun de
noi.
Dacă Crăciunul ne-ar fi bun Şarpele Aesculap, răsucindu-se
sau necesar, Domnul Însuşi şi în jurul butucului tăiat (Nimrod)
dă naştere lăstarului verde invin-
apostolii Săi ne-ar fi învăţat să-l cibil, Tammuz
5

7. ţinem. Apostolul Pavel a spus celor din Efes: „nu am
ascuns nimic din ce vă era de folos…” „nu m-am ferit să vă
vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor,
20:20, 27). Dar Pavel nu învaţă nimic despre sărbătoarea
Naşterii Domnului. De ce? Pentru că nu ne este de folos
spiritual. A spune altceva înseamnă a pune sub semnul
îndoielii sinceritatea apostolului, şi mai mult, a lui
Dumnezeu Însuşi.
2. „Avem nevoie de o zi specială, dedicată naşterii
Mântuitorului. Nu contează care, 25 decembrie e la fel de
bună ca oricare altă zi. Intenţia sărbătoririi este ceea ce
contează.” Dar eu mă întreb, dacă suntem sinceri în
dorinţa noastră de a omagia naşterea Mântuitorului, de ce
nu am ales o dată apropiată totuşi zilei în care a venit pe
lume (sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie)? De
ce, dintre toate zilele anului, s-a ales cea mai păgână
dintre toate, 25 decembrie? Este o coincidenţă? Nu cred.
3. „Ceea ce nu este explicit şi implicit interzis în
Scriptură este permis. Biblia nici nu aprobă, nici nu
interzice o astfel de sărbătoare, deci rămâne la latitudinea
noastră.” Se poate oare percepe tăcerea Scripturii ca
permisivitate în acest caz? Sau tăcerea Scripturii este cel
mai puternic argument împotriva sărbătoririi? Să ne
amintim că toate aceste obiceiuri pe care le practicăm
astăzi de 25 decembrie existau în timpul Domnului şi al
apostolilor. Dar nu la creştini, ci la păgâni!!! Data,
sărbătoarea naşterii, colindul, masa şi pomul de Crăciun
precum şi multe alte detalii erau toate practicate în vremea
în care Domnul a trăit pe pământ. S-a identificat El cu
vreunele din acestea? Şi-a învăţat El apostolii să meargă
la păgâni şi să le spună că de fapt El este Invincibilul
Soare sărbătorit de ei? Că pomul împodobit îl reprezintă pe
El? Răspunsul este evident: NU! Toate analogiile între
6

8. Cristos şi sărbătoarea Naşterii au fost făcute mult mai
târziu, de „creştini” care credeau că pot aduce schimbări şi
îmbunătăţiri Bibliei şi care căutau scuze pentru dezertarea
lor din graniţele Scripturii!
Sărbătoarea Naşterii nu poate fi disociată de originea ei
păgână. Insistenţa încăpăţânată a creştinilor de a o
sărbători pe 25 decembrie, cu colinde, pom de Crăciun,
schimb de cadouri, program special la biserică şi mese
îmbelşugate acasă – exact cum îşi sărbătoreau păgânii
Zeul – ne plasează pe terenul identificării cu păgânismul şi
al împrumutului din păgânism în închinarea la Dumnezeul
adevărat. Şi aici Scriptura nu mai tace, ci este în mod
repetat categorică în ce priveşte „ruperea cu păgânătatea”,
despărţirea de idoli şi de închinarea la ei. Identificarea cu
păgânismul, preluarea de idoli sau modele de închinare din
păgânism sunt în mod expres condamnate de Biblie, atât
în Vechiul cât şi în Noul Testament.
Biserica Ortodoxă şi cea Catolică admit deschis şi nu
au o problemă că sărbătoarea şi obiceiurile sunt păgâne la
origini, căci, spun ei, au fost „creştinate”. În concepţia lor,
Biserica are putere sfinţitoare, şi o poate extinde şi asupra
păgânismului, care, odată creştinat, Îl slujeşte pe
Dumnezeul adevărat. Această pretenţie este falsă,
nebiblică şi ilogică. Este respinsă de oricine crede cu
adevărat Sola Scriptura (Scriptura ca autoritate supremă
pentru tot ce credem şi practicăm).
Oricine este fidel Scripturii, însă, nu îşi poate permite
luxul şi aroganţa unei astfel de pretenţii. Cum răspundem
atunci faptului că încercăm să transformăm o sărbătoare
păgână într-una creştină, schimbând doar numele celui pe
care îl adorăm? Asocierea în închinare cu păgânismul nu
face deloc parte din acele lucruri pe care Biblia nici nu le
condamnă, nici nu le aprobă, ci le lasă la atitudinea
noastră. Scriptura spune: „Cum se împacă Templul lui
Dumnezeu cu idolii?... Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă
de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă
7

9. voi primi” (2 Corinteni, 6:16-17). Aceasta este pe deplin
valabil şi în cazul sărbătoririi Crăciunului.
4. „E bine să profităm de faptul că lumea nemântuită se
gândeşte în zilele acestea la Cristos şi naşterea Lui, şi să îl
vestim pe Cristos acestor oameni.” Însă ce fel de Cristos
au şi îşi doresc aceşti oameni? Nu este ciudat că deşi
lumea Îl urăşte pe Cristos, iubeşte Crăciunul? De ce oare?
Pentru că ei nu se închină lui Cristos! Ei se închină de fapt
zeului soare pe care s-au obişnuit să Îl numească Isus
Cristos, şi căruia îi spuneau înainte de secolul 5 într-o
mulţime de alte feluri. Dar ei nu sunt dispuşi să îl accepte
pe adevăratul Isus Cristos, Domnul cerului şi al
pământului! Faptul că ne identificăm cu ei în această
sărbătoare nu ne ajută să Îl comunicăm pe adevăratul Isus
lor, ci le întăreşte convingerea că şi noi ne închinăm
aceleiaşi zeităţi pe care ei o numesc în mod fals Isus.
5. „Nu avem voie să judecăm pe cineva care ţine
Crăciunul, căci ‚unul socoteşte o zi mai presus decât alta;
pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin
încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile,
pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile,
pentru Domnul n-o face.’” (Romani, 14:5-6). Încercarea de
a justifica adoptarea unei sărbători păgâne cu acest text
este copilărească şi arată că oamenii iubesc atât de mult
această sărbătoare încât sunt gata să răstălmăcească
Sfânta Scriptură pentru a păstra Crăciunul. Textul din
Romani 14 nu vorbeşte despre sărbători păgâne, ci despre
sărbătorile vechi testamentare, sărbători care au fost
poruncite de Domnul Israelului.
6. În fine, când cei pe care îi întrebam recunoşteau că
nu există o bază biblică pentru această sărbătoare,
întrebau de obicei: „Dar ce este rău în faptul că sărbătorim
naşterea Domnului, căci noi ne închinăm la adevăratul
Isus, şi despre El cântăm în colindele noastre? Chiar dacă
8

10. obiceiurile vin din păgânism, noi le-am modificat aşa încât
acum Cristos este în centrul sărbătorii.”
Mi-am pus şi eu această întrebare. Când nu am mai
avut argumente, a fost ultima întrebare aruncată în luptă,
ultimul bastion de apărare a Crăciunului. Inima mea
încerca cu disperare să ţină de sărbătoare, în vreme ce
asupra minţii acţionau argumentele convingătoare ale
Scripturii, logicii şi bunului simţ. Şi iată la ce răspuns am
ajuns:
Ţinerea sărbătorii este greşită şi dăunătoare căci:
1. Înseamnă a trece peste Scriptură, a nega autoritatea ei,
a mă îndoi că Dumnezeu mi-a descoperit în ea tot ce îmi
este mai bine. Este o respingere a dictonului „Sola
Scriptura”, „Numai Scriptura”.
2. Mă identifică pe mine cu lumea nemântuită, nu pe ei cu
mine. Natura creştinismului e de aşa fel că atunci când se
aliază cu păgânismul, nu păgânismul devine creştin, ci
creştinismul este cel ce pierde şi devine păgân.
3. Închinarea adevărată este „în duh şi adevăr” (Ioan, 4:23-
24). Închinarea falsă este în fire şi minciună. Atunci când
cântăm colindul „Astăzi s-a născut Cristos/ Mesia, chip
luminos/ Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi”, spunem adevărul
sau minţim? S-a născut Cristos pe 25 decembrie?
Bineînţeles că nu. Dar cuvintele colindului tocmai asta
spun. Şi prin orice colind cântat în această perioadă, şi prin
orice spunem şi facem în această perioadă care transmite
direct sau indirect ideea că Cristos s-a născut pe 25
decembrie noi minţim. Adevărul e că Cristosul Bibliei nu
s-a născut atunci! Cum poate închinarea noastră să fie
acceptată de Dumnezeu dacă este bazată pe minciună şi
păgânism?
Eu unul am cedat în final argumentelor pe care le-am
văzut şi le văd copleşitoare. De peste 10 ani nu mai
9

11. sărbătoresc Crăciunul. Unii mă numesc fanatic şi îngust.
Alţii se îndoiesc că sunt un bun creştin sau chiar creştin
pentru că nu ţin Crăciunul. Eu unul nu am simţit decât
eliberare. Nu am ratat nicio binecuvântare spirituală de
când nu mai cred în Crăciun. Ba din contră. A-L sluji pe
Dumnezeu departe de păgânism, în libertate şi în graniţele
Scripturii este o experienţă incomparabil mai bună decât a
încerca să Îl slujesc după cum cred oamenii de cuviinţă.
Crăciunul este o sărbătoare de origine păgână. Tot
ceea ce se face la Crăciun îşi are originea în păgânism.
Păgânismul este drastic condamnat de Biblie şi închinarea
păgână este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Dar
oamenii vor să o păstreze, crezând că pot scoate ceva bun
pentru noi şi plăcut lui Dumnezeu şi mă condamnă că nu
mai practic Crăciunul şi că vorbesc împotriva lui. Dar
judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu
să ascult mai mult de oameni decât de Dumnezeu!
10
Grafică: Aurel Miclea jr.

12. Pentru informaţii suplimentare şi catalogul publicaţiilor
noastre gratuite
contactaţi-ne la următoarea adresă:
Adunarea baptistă „Harul Suveran”
str. Izvor nr. 3
Bocşa, Caraş-Severin
325300
România
sau
e-mail:
raule@xnet.ro
tel. 0721 262 013
adunareaharulsuveran.wordpress.com
www.abaptistvoice.com
EXEMPLAR GRATUIT