1. Mesaj 5
ALEGEREA ŞI PREDESTINAREA
Învăţătura despre alegere este una din acele învăţături care nu te pot lăsa indiferent, care
te obligă să iei o poziţie. Ori o iubeşti, ori o urăşti! Îţi demolează concepţiile despre
Dumnezeu, sau ţi le întăreşte. Este fără îndoială unul din acele lucruri greu de înţeles din
epistolele lui Pavel! Învăţătura despre alegere este testul acid al credinţei în mântuirea prin
har. Apostolul Pavel a spus despre alegere: „Dacă este prin har, atunci nu mai este prin
fapte, altminteri harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har, altminteri
fapta n-ar mai fi faptă”.
Fie că ne place, fie că nu, de această învăţătură nu putem scăpa decât dacă aruncăm
întreaga Scriptură, atât de des întâlnim alegerea în Biblie.
1. Dovada alegerii.
a. Scriptura conţine numeroase afirmaţii clare cu privire la
alegerea anumitor persoane: „Noi, însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim
totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în
sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului”; „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea
lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” Efeseni, 1:4; 2 Tesaloniceni, 2:13
b. Expresii ca „ştiinţă mai dinainte”, „a cunoaşte mai
dinainte”, arată alegerea, pentru că ele nu sunt folosite cu sensul de „dobândire de cunoştinţă
intelectuală”, ci în sensul lor evreiesc, de „ fixare a privirii asupra cuiva cu un sentiment de
bunăvoinţă, de bunătate”. Petru spune: „Aleşii care trăiesc ca străini... după ştiinţa mai
dinainte a lui Dumnezeu”. Expresia înseamnă „a avea o afecţiune specială faţă de cineva”,
iar aceasta înainte ca persoana să se nască „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-
a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29). Pe aceia pe
care i-a iubit, i-a şi predestinat. Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi
întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fii ieşit tu din pântecele
ei, Eu te pusesem deoparte.” (Ieremia, 1:5).
c. Chiar şi verbul „a cunoaşte” este deseori folosit cu
acelaşi înţeles: „Domnul a zis lui Moise: ‚Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat
trecere înaintea Mea, şi te cunosc pe nume’” – Exod, 33:17. Nu îţi cunosc numele, căci

2. cunoaşte numele tuturor oamenilor. Ci te cunosc într-un mod special, te privesc cu
bunăvoinţă, te iubesc. Cel mai bun exemplu se găseşte în Matei 7:21-23 – „Mulţi îmi vor zice
în ziua aceea: Doamne! Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în
Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat:
Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege!”
Cristos a cunoscut toate faptele acelor oameni, a cunoscut totul despre ei. Dacă „cunoaşterea”
reprezintă cunoaştere a faptelor, atunci afirmaţia Domnului, „niciodată nu v-am cunoscut”
este incorectă. Cunoaşterea, deci, înseamnă o cunoaştere a persoanelor, o aprobare şi
acceptare a lor.
d. Scriptura dovedeşte că există o alegere între oameni atunci când
afirmă că Tatăl a dat anumiţi oameni Fiului: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel
ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” „... după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca
să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat Tu.” Ioan 6:37; 17:2
e. De asemenea, pasajele care afirmă că ni s-a dat har în Cristos
înainte de a fi creaţi: „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre,
ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus înainte de veşnicii.” 2
Timotei 1:9.
2. Definiţie: Din moment ce există o alegere, ce înseamnă ea?
Cum o putem defini? Alegerea înseamnă selectarea de către Dumnezeu, în veşnicie, a
anumitor oameni pentru a-şi manifesta în ei bogăţiile harului, iubirii şi îndurării, spre
gloria Lui şi fericirea veşnică a acestora.
3. Autorul alegerii:
Conform acestei definiţii, şi a întregii Scripturi, Dumnezeu este autorul alegerii. Ştiu că mulţi
cântă astăzi: Te-am ales, te-am ales, dintre mii şi mii de mii, te-am ales.” Dar Scriptura nu
spune aşa ceva, ba din contră: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”, spune
Domnul Isus (Ioan 15:16). Omul Îl vrea şi Îl alege pe Dumnezeu abia când Dumnezeu i-a
schimbat inima, căci prin natura sa, omul fuge de Dumnezeu, este în vrăjmăşie cu El. Nici un
om nemântuit nu vrea şi nu poate să Îl aleagă pe Dumnezeu şi căile Lui. Dacă alegerea ar fi
depins de om, nici un om nu ar fi ajuns în ceruri! Să ne întrebăm noi înşine, care am ales să Îl
servim pe Dumnezeu, dacă nu mă alegea El, l-aş fi ales eu vreodată? L-am căutat eu pe
Dumnezeu înainte ca El să mă caute? L-am iubit înainte să fiu iubit de El?
2

3. 4. Dreptul lui Dumnezeu de a alege. Mulţi oameni afirmă că
Dumnezeu ar fi nedrept dacă i-a ales doar pe unii pentru mântuire. Are Dumnezeu dreptul de
a face o alegere între oameni? Ce spune Scriptura: Să ne amintim de o pildă a Domnului. O
găsim la Mat 20:12-15. Un stăpân a angajat lucrători în via sa. S-a înţeles cu ei la preţ, şi ei
au început munca. Pe tot parcursul zilei, stăpânul a tot trimis lucrători în vie. Seara, când a
venit vremea plăţii, a început cu cei din urmă, şi, deşi ei au lucrat doar o oră, au primit plata
pentru o zi întreagă. Tot atât au primit şi cei care au lucrat întreaga zi. Fiindcă aceştia s-au
supărat, crezând că vor primi mai mult decât meritau, stăpânul i-a spus unuia dintre ei:
„Prietene, ţie nu-ţi fac nici o nedreptate; Eu vreau să plătesc acestuia din urmă ca şi ţie. Nu
pot să fac ce vreau cu ce-i al meu?” Şi în Romani 9:21, Pavel ne spune: „Nu este olarul
stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare
de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?”
Dumnezeu are dreptul, ca stăpân, să acorde mai mult har (favor nemeritat) unora decât
altora; Dumnezeu, ca Olar, ca şi Creator, are dreptul de a face din lut, din creaţie, ceea ce Îi
este plăcut. Problema cu cei care îl acuză de nedreptate pe Dumnezeu este că ei nu îl
consideră Suveran sau Stăpân. Mulţi oameni cred azi că Dumnezeu există pentru a-i face
fericiţi, pentru a-i servi. Mulţi cred că ei pot dispune de Dumnezeu, că îl pot sluji când şi cât
vor, Îl cheamă când vor, şi El trebuie să răspundă, ca un valet. Astfel de oameni arată cât de
răzvrătită şi coruptă este natura umană. Lor li se adresează Pavel când întreabă: Dar cine eşti
tu omule să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Poate lutul să zică olarului, pentru ce m-ai
făcut aşa?” Scriptura ni-L prezintă pe Dumnezeu ca stăpân peste tot ce a creat. Totul îi este la
discreţie şi totul ascultă de porunca Sa.
Oamenii care afirmă că Dumnezeu este nedrept dacă alege doar pe unii pentru mântuire,
nu au nici o problemă cu un preşedinte care alege să graţieze un număr limitat de condamnaţi.
Nu consideră că preşedintele este nedrept. De ce? Deoarece condamnaţii nu se află în
închisoare pentru că preşedintele nu le-a arătat milă, ci pentru că au încălcat legile statului. Ei
se află acolo pentru că primesc ceea ce merită. Preşedintele nu le-a făcut nici un rău şi nicio
nedreptate că nu le-a arătat clemenţă. El nu era obligat să o facă. Oare Dumnezeu are mai
puţine drepturi decât un suveran de stat?
Alegerea Îl face pe Dumnezeu nedrept? Dar de când mântuirea este un act al dreptăţii? De
când este Dumnezeu sub obligaţia de a salva creatura? Scriptura spune exact contrariul:
Mântuirea este un favor nemeritat. Alegerea este un favor nemeritat! Nu dreptatea L-a
determinat pe Dumnezeu să mântuiască oameni, ci mila Sa! Dreptatea Sa condamnă
păcătosul, mila Sa în scapă! A fost stăpânul viei nedrept pentru că a dat unora exact ceea ce ei
3

4. meritau şi altora le-a dat mai mult decât meritau? A fost preşedintele nedrept că nu a golit
toate închisorile? Bineînţeles că nu! Mântuirea este un act al milei, nu al dreptăţii!
Mulţi înţeleg în mod greşit ceea ce spunem despre alegere. Ei cred că oamenii sunt cumva
pe un gard, şi pot decide singuri în ce parte să sară. Dacă Dumnezeu i-ar alege pe unii, şi i-ar
lăsa pe alţii, ar însemna că El i-ar trage pe unii în partea Sa şi i-ar împinge pe alţii în iad. Dar
o asemenea ilustraţie este absurdă! De ce? Fiindcă oamenii nu sunt pe gard. Ei nu sunt neutri.
Ei sunt în terenul lui Satan, în împărăţia întunericului. Dumnezeu vine şi îi smulge pe unii din
acel teren şi îi mută în Împărăţia Fiului Său, iar pe alţii îi lasă în starea iniţială. Dumnezeu este
drept faţă de cei lăsaţi acolo. Într-o zi le va da ceea ce merită, ei vor sta înaintea dreptăţii Sale.
Dumnezeu nu datorează oamenilor mântuirea, de aceea nu poate fi considerat nedrept că
nu o acordă tuturor. El dă unora ceea ce merită, adică condamnare, şi altora ceea ce nu merită,
adică iertarea, graţierea. El are acest drept şi îl exercită.
5. Cine sunt aleşii. Alegerea lui Dumnezeu se extinde asupra
îngerilor (Pavel vorbeşte despre îngerii aleşi în 1 Timotei 5:21). Dumnezeu a făcut o alegere
între îngeri, aşa că există îngeri aleşi şi ne-aleşi; Cristos este „Alesul” lui Dumnezeu: („Iată
Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care îşi găseşte plăcere sufletul Meu.” Isaia
42:1). Fiul lui Dumnezeu a fost pus deoparte înainte de veşnicii pentru lucrarea specială de
răscumpărare.
Dar Dumnezeu a făcut o alegere şi între oameni. 1. Dumnezeu a ales o singură naţiune
dintre toate familiile pământului, Israelul „Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău sunt cerurile
şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. Şi numai de părinţii tăi s-a lipit Domnul,
ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum
vedeţi astăzi.” Deuteronom 10:14-15); 2. Dumnezeu a ales anumiţi oameni pentru lucrări
speciale: Împăraţi („Domnul şi-a ales un om după inima Lui şi l-a rânduit să fie căpetenia
poporului Său...” 1 Samuel 13:14); Preoţi („căci pe el [pe Levi] l-a ales Domnul, Dumnezeul
tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului” Deut. 18:5); Profeţi
(„Mai înainte să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi
ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem proroc al neamurilor.” Ier.
1:5), Dumnezeu este cel care a ales apostoli şi predicatori şi îi dă ca dar adunării, pentru
creşterea şi sfinţirea trupului.
Dar Dumnezeu a făcut şi o alegere în vederea mântuirii. El a ales persoane pentru
mântuire. „De la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa
adevărului”, „Dumnezeu ne-a ales să fim sfinţi şi fără prihană”, „n-a ales Dumnezeu pe cei
4

5. ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai
Împărăţiei?” Ef. 1:4; 2 Tes. 2:13; Iac. 2:5.
O alegere implică două lucruri: cineva care să aleagă şi obiecte/persoane din care să se
aleagă. Exemplu: Dacă pe un raft sunt 10 bucăţi din acelaşi produs şi cineva le cumpără pe
toate, nu putem vorbi despre o alegere între acele bucăţi. Dumnezeu nu a ales pe toţi oamenii,
ci doar pe unii dintre ei.
Dumnezeu a ales oameni pentru mântuire. Există un număr fix, pe care doar Dumnezeu Îl
cunoaşte. Alegerea spre mântuire este personală. Aleşii au numele scrise în cartea vieţii
Mielului, înainte de întemeierea lumii.
7. Cauza alegerii. Dar care a fost cauza care l-a
determinat pe Dumnezeu să aleagă pe unii oameni pentru mântuire? Ştim că fiecare alegere pe
care o facem se bazează pe anumiţi factori determinanţi. Cauza alegerii se găseşte în
Dumnezeu. Dumnezeu ştie de ce a arătat har unora şi nu altora. Domnul Isus spune: „Vai de
tine, Horazine! Vai de tine Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care
au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit, în sac şi cenuşă.” (Matei 11:21). De ce nu s-a dus
Domnul în Tir şi Sidon? Noi, oamenii, nu putem spune de ce, El nu ne-a descoperit acest
lucru. Ştim însă că am fost aleşi:
i. Conform voii Sale suverane: „am fost rânduiţi
mai înainte după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale” (Ef. 1:11).
ii. Datorită iubirii Lui: „În dragostea Lui, ne-a
rânduit mai dinainte [ne-a predestinat] să fim înfiaţi prin Isus Cristos” (Ef. 1:4); a
cunoaşterii speciale: „pe aceia pe care i-a cunoscut mai înainte i-a şi predestinat” (Rom.
8:29-30; 1 Pet. 1:2)
iii. Prin har, prin nemerit „Tot aşa, în vremea de
faţă, este o rămăşiţă, datorită unei alegeri prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este
prin fapte, altminteri harul n-ar mai fi har.” (Rom. 11:5, 6)
În alegere, Dumnezeu nu a ţinut cont de faptele noastre bune („El ne-a mântuit şi ne-a dat
o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre.” „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de
noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui.” „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui
Dumnezeu” 1 Cor. 1:29; 2 Tim. 1:9; Tit. 3:5a). Dacă omul ar fi trebuit să întrunească
anumite condiţii pentru a fi ales, adică să o merite, alegerea ar fi fost prin fapte, ar fi fost o
plată „cuvenită, care nu i se socoteşte ca un har, ci ca ceva datorat” (Romani 4:4). Dar nu,
„nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă”.
5

6. Dumnezeu nu a ţinut seamă de faptele noastre bune pentru că NU am avut nici o faptă
bună, după standardul Său de măsură. L-am căutat noi pe Dumnezeu înainte să ne caute El pe
noi? Am crezut noi ce ne spunea El înainte să ne deschidă El inima? Am fost născuţi noi din
nou prin voia noastră sau prin voia lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu ar fi pus o condiţie
alegerii, nimeni nu ar fi întrunit acea condiţie. Dacă alegerea ar fi depins de om, nu ar fi fost
nimeni ales! Tocmai de aceea, alegerea este făcută de Dumnezeu, şi este necondiţionată de
om. Dumnezeu nu a condiţionat alegerea de vreo faptă, atitudine sau merit al omului, pentru
că cele mai bune fapte ale noastre, sunt, după standardul lui Dumnezeu, doar nişte zdrenţe
murdare. Acest lucru este umilitor şi respingător pentru omul carnal orgolios.
Dar alegerea este o vestea bună pentru păcătosul care ştie că nu are cu ce să vină înaintea
lui Dumnezeu: Faptele tale rele nu l-au împiedicat pe Dumnezeu să te aleagă! Dumnezeu a ale
să mântuiască pe păcătoşi, nu pe drepţi, pe cei dispreţuiţi şi nebăgaţi în seamă, pe săracii lumii
acesteia. Dumnezeu mântuieşte păcătoşi! Faptele noastre rele nu L-au împiedicat să ne aleagă.
Mulţi din oamenii care mor nemântuiţi au dus o viaţă mai morală decât mulţi pe care Domnul
i-a întors la El, au făcut mai mult bine societăţii. Fără îndoială că lumea îl respecta pe Fariseul
religios mult mai mult decât pe vameşul păcătos.
Dacă alegerea ar fi fost după criteriile oamenilor, atunci cerul ar fi fost plin de cei mai
mari oameni de ştiinţă, cei mai puternici, mai nobili, mai frumoşi, mai bravi. Dacă era după
felul nostru de a gândi, Esau ar fi fost ales, că era băiat bun, cinstit, harnic şi curajos, iar
înşelătorul, profitorul şi laşul de Iacov ar fi fost respins. „fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost
chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de
neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele
înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi
Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu
sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui
Dumnezeu” „Căci măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine,
nici rău, s-a zis Rebecii: ‚cel mare va fi rob celui mai mic’”. De ce? „ca să rămână în
picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte,
ci prin Cel ce cheamă” (1 Cor. 1:27-29; Rom. 9:11). Alegerea nu este prin fapte. Faptele
bune nu l-au determinat pe Dumnezeu să ne aleagă, faptele rele nu l-au împiedicat să o facă!
Alegerea este nemeritată şi astfel, necondiţionată de om.
6

7. O înţelegere greşită: Astăzi, cei mai mulţi oameni înţeleg alegerea în felul următor:
Dumnezeu a privit înainte în timp, a văzut cine va crede, şi i-a ales pe aceştia. Există multe
motive pentru care o astfel de înţelegere este nebiblică, printre care remarcăm:
1. Conform acestei idei, alegerea este bazată
pe merit (fapte, atitudini, calităţi ale omului). Sunt ales pentru că sunt mai bun decât cel de
lângă mine, că am făcut ceva ce el nu a făcut (l-am dorit, sau căutat sau crezut pe Dumnezeu).
Scriptura afirmă că alegerea nu este prin fapte, ci prin har, prin ne-merit. Adică alesul nu
merită mântuirea. „în vremea de faţă este o rămăşiţă, datorită unei alegeri, prin har. Şi dacă
este prin har, atunci nu mai este prin fapte: altminteri, harul n-ar mai fi har.” – Romani 11:5-
6.
2. Neagă ceea ce spune Biblia despre natura
condiţiei umane. 1. Se spune că omul este un bolnav, care poate să se scape întinzând mâna
după medicament. Scriptura spune că omul este mort în greşeli şi păcate (Efeseni 2:1). 2. Se
spune că omul carnal, firesc, Îl poate căuta pe Dumnezeu. Scriptura spune, „nu este nici unul
care să îl caute pe Dumnezeu” (Romani 3:11); 3. Se spune că omul carnal are puterea să se
pocăiască şi să creadă în Cristos. Scriptura afirmă că acestea sunt daruri ale lui Dumnezeu „...
în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului – 2
Timotei 2:25; „Dumnezeu a dat, deci, şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.” – Fapte
11:18; „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui
Dumnezeu”; „Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori prin care aţi crezut. Şi
fiecare după puterea dată lui de Domnul” – 1 Corinteni 3:5. Alegerea nu există datorită unei
viitoare credinţe, ci datorită unei viitoare necredinţe.
3. Această concepţie neagă faptul că rasa
umană are aceeaşi natură, că toţi suntem „din aceeaşi frământătură de lut”. Dacă alegerea
este cauzată de vreun merit al omului, atunci ar trebui să fie două „frământături de lut”, una
bună, nobilă, din care să se facă vase de cinste, iar alta rea, din care să se facă vase de ruşine.
4. Această concepţie afirmă că nu
Dumnezeu îl alege pe om, ci omul Îl alege pe Dumnezeu. Exemplu: Dacă cineva adresează o
chemare generală unui grup de oameni, iar din acest grup, unii răspund voluntar chemării, nu
cel ce cheamă a făcut alegerea, ci cei ce au răspuns au ales să o facă. Scriptura afirmă că
Dumnezeu este cel care face alegerea, iar aceasta nu depinde de om: „Nu atârnă nici de cine
vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” (Rom. 9:16)
5. Înţelesul „cunoaşterii” lui Dumnezeu şi-
ar pierde sensul, fiindcă pe cei care vor ajunge în iad, Domnul nu îi cunoaşte, deşi le cunoaşte
7

8. faptele „Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi
fărădelege” (Mat. 7:23).
8. Scopul alegerii. Pentru că Dumnezeu face toate lucrurile
cu un scop, pentru o ţintă, ne întrebăm: care este scopul alegerii? Răspunsul Scripturii este
următorul: glorificarea harului Său, „spre lauda slavei harului Său”; arătarea bogăţiei gloriei
Sale (Ef. 1:6; Rom. 9:23). Scopul secundar este glorificarea aleşilor (aducerea lor la sfinţenie,
răscumpărarea fiinţelor lor de sub puterea păcatului, acordarea vieţii veşnice, a nemuririi) –
„Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea
chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe
care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit
neprihăniţi, şi pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” Rom. 8:29-30.
9. Caracteristicile alegerii:
a. Este personală – în alegerea spre mântuire, fiecare om este considerat la modul
individual, selecţia aceasta fiind una specifică, personală (Rom. 9:11, 18, 21-23)
b. Alegerea este veşnică, ireversibilă. Dumnezeu nu se schimbă, planurile Sale nu
se schimbă, aşadar, un ales nu poate deveni ne-ales şi invers. „Pavel, apostol al lui Isus
Cristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu... în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai
înainte de veşnicii de Dumnezeu care nu poate să mintă.” Isus a primit putere să dea viaţa
veşnică tuturor acelora pe care I i-a dat Tatăl. (Tit 1:2 comp. cu Ioan 17:2). A fost făcută în
eternitate şi scopul său este ajungerea omului în eternitate, glorificarea sa.
c. Alegerea este necondiţionată de om (nu a depins de faptele lui, de vreo calitate
sau merit al lui) (Rom. 11:5, 6)
10. Alegerea şi predestinarea. Atunci când oamenii
pomenesc despre predestinare, fie o iau în zeflemea, fie îi dau o conotaţie negativă. Mi s-a
spus, nu demult, că sunt OK dacă cred în alegere, atât timp cât nu cred în predestinare. Dar
este oare posibil aşa ceva? Alegerea este inclusă în predestinare, şi de multe ori, unde se
vorbeşte despre predestinare, putem subînţelege alegerea şi invers. În Efeseni 1:4, 5 alegerea
şi predestinarea sunt prezentate separat, dar au acelaşi înţeles şi acelaşi scop, punerea deoparte
pentru binecuvântări speciale („În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să
fim sfinţi şi fără prihană înaintea lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să
fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcerea voii Sale”). Alegerea este începutul
predestinării – vorbim din perspectivă umană, fiindcă Dumnezeu nu gândeşte în paşi
8

9. succesivi, la fel ca noi, oamenii. În predestinare, Dumnezeu hotărăşte mai departe crearea
aleşilor, îngăduie căderea în păcat, dar hotărăşte şi mijlocul lor de salvare, care este Cristos.
Înainte de a începe creaţia, Dumnezeu plănuise fiecare detaliu pentru răscumpărarea aleşilor.
Înţelesul termenului predestinare. În greacă, cuvântul proorizo înseamnă a decide, a
hotărî mai dinainte un anumit lucru pentru o anumită utilizare. În Biblia Cornilescu, cuvântul
predestinare este tradus prin expresiile hotărâre sau rânduire mai dinainte („pe aceia pe care
i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”).
Definiţie. Predestinarea este decretul special al lui Dumnezeu, hotărât înainte de a crea
lumea, prin care El a decis mijloacele de a atinge scopul hotărât al creaturilor Sale raţionale şi
pentru gloria Lui.
În Noul Testament, utilizarea cuvântului predestinare este limitată la hotărârea lui
Dumnezeu în ce priveşte mântuirea şi glorificarea unor oameni. Utilizarea este, deci, una
strict pozitivă. El ne-a predestinat să fim asemenea chipului Fiului Său, ne-a predestinat să
fim înfiaţi.
Diferenţa între predestinare şi „soartă”
Una din cozile de tinichea pe care liberalii au ataşat-o predestinării este acuzaţia că
predestinarea este totuna cu „soarta” sau „destinul” din păgânism. Soarta sau destinul, după
conceptul păgân, este o forţă irezistibilă, dar iraţională, care determină toate evenimentele fără
vreo legătură între ele şi fără un principiu al dreptăţii. De aceea îi spune „soartă oarbă”.
Predestinarea este o învăţătură biblică şi se referă la decretul sau ordinea dreaptă şi raţională a
Dumnezeului suprem şi omniscient. Conceptul păgân duce spre fatalism. Este concepţia
potrivit căreia destinul cuiva este fixat mai dinainte, iar circumstanţele şi acţiunile
intermediare nu afectează acel destin fixat. Poţi să te zbaţi oricât, poţi să încerci orice, „ce ţi-e
scris, în frunte ţi-e pus.” Dacă eşti ghinionist, nenorocul te va urmări oriunde ai merge. La
scopul fixat de destin se ajunge pur şi simplu prin întâmplare şi capriciu.
Din contră, predestinarea afirmă că scopul fixat este realizat prin conlucrarea tuturor
circumstanţelor şi evenimentelor intermediare. Dumnezeu a ales un scop, o ţintă: De la
început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire; şi a ales şi mijloacele de a atinge acel scop:
„Sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului”. Credinţa adevărului înseamnă credinţa în
Evanghelie. Iar aceasta implică următoarele: Dumnezeu L-a hotărât pe Cristos ca jertfă care
să îl înlocuiască pe păcătos; Dumnezeu a hotărât naşterea alesului într-un timp şi loc în care să
intre în contact cu Evanghelia; păstrarea vieţii lui, aşa încât să nu moară înainte de a auzi
9

10. Evanghelia; naşterea sa din nou prin Duhul; darurile pocăinţei şi credinţei. Sfinţirea Duhului
implică: lupta cu natura păcătoasă şi învingerea ei treptată, maturizarea spirituală şi
asemănarea tot mai mare cu Cristos. Toate acestea sunt mijloace predestinate pentru a aduce
la îndeplinire scopul alegerii: mântuirea finală.
Implicaţiile alegerii. De ce este importantă doctrina alegerii? Pentru că afectează felul cum
îmi înţeleg mântuirea, cum înţeleg relaţia mea cu Dumnezeu, felul cum Îl slujesc şi mă închin
Lui. Înţeleasă corect, alegerea lui Dumnezeu mă va conduce spre o adorare profundă a
caracterului lui Dumnezeu, mă va smeri, ajutându-mă să înţeleg că nimic bun nu locuieşte în
natura mea păcătoasă. Doar înţelegând harul lui Dumnezeu, Îi voi putea aprecia cu adevărat
iubirea, şi voi spune ca Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc... dar nu mai
trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în
credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine.” (Gal. 2:21).
Cunoştinţa alegerii ne va da o mare siguranţă în faţa oricărui obstacol, şi vom putea rămâne
tari în faţa celor mai grele necazuri, pentru că ştim că suntem în braţele lui Dumnezeu.
Pot oare să ştiu dacă sunt ales? Se întâmplă uneori, atunci când copilul lui Dumnezeu nu
mai poate să spună, „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”, să aibă îndoieli cu privire
la alegerea lui. Dar dacă nu sunt ales? De unde să ştiu dacă am fost ales? Scriptura spune că
noi putem fi siguri de alegerea noastră: „Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea
voastră” (1 Tes. 1:4); „De aceea, fraţilor, căutaţi... să întăriţi chemarea şi alegerea voastră;
căci dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” (2 Petru 1:10). Putem să ştim că
suntem aleşi dacă am venit la Cristos, încrezându-ne în El şi dacă în viaţa noastră se vede
progres spiritual şi dorinţa de a ne depărta de păcat şi a ne asemăna tot mai mult cu Cristos.
Dacă spunem că suntem aleşi, dar nu se vede lucrarea de sfinţire a Duhului, atunci ne înşelăm
singuri. Nu am fost mântuiţi datorită faptelor bune, dar Dumnezeu a pregătit fapte bune ca
aleşii să umble în ele. Credinţa adevărată este o credinţă vie, care se vede prin faptele pe care
le face. Alegerea poate fi cunoscută, şi mărturia ei poate fi întărită de viaţa pe care o trăim.
Concluzie: Când oamenii sunt puşi faţă în faţă cu alegerea lui Dumnezeu, ei vor avea
două feluri de reacţii: unii se vor răzvrăti, îl vor acuza pe Dumnezeu de nedreptate, tiranie şi
capriciu şi vor spune: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”
Iar alţii, în faţa acestei învăţături, vor privi umili şi cu recunoştinţă spre Acela care i-a ales, şi
vor spune alături de apostol: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât
de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, ,,cine a
10

11. cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă
de primit înapoi?`` Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!
Amin.” – Rom. 11:33-36
11