Articolul "omul din spatele Web-ului" a fost publicat în numărul 96 din ianuarie 2008 al revistei Dominus.

1. Seria Biografii
Omul din spatele Web-ului
World Wide Web (cunoscut ca WWW sau Web) este atât de răspândit astăzi, încât pare
ciudat că vârsta acestui serviciu Internet este aceeaşi cu a adolescenţilor pentru care folosirea
lui este, practic, un mod de viaţă. Originile Web-ului trebuie căutate în anul 1989, utilizarea
lui devenind larg răspândită abia pe la mijlocul anilor ’90 ai secolului încheiat nu de mult.
În 1989, Tim Berners-Lee, un fizician eglez care lucra pe atunci la CERN (Conseil Européen
pour la Recherche Nucléaire), a scris o propunere pentru dezvoltarea unui sistem de
informare la care să aibă acces, prin intermediul reţelei de calculatoare, angajaţii CERN.
Iniţial, cererea sa nu a primit nici un răspuns. Cu toate acestea, Berners-Lee a început să
muncească la proiectul propus.
În 1990, Tim Berners-Lee scrie HTTP (HyperText Transfer Protocol), protocolul utilizat de
maşinile de calcul pentru a transfera documente hipertext (numite şi pagini Web) în Internet.
Totodată, pune la punct o schemă de adresare a resurselor Web. El numeşte aceste adrese
URI (Uniform Resource Identifier).
Până la sfârşitul anului, Berners-Lee scrie, de asemenea, un program client (denumit
browser), utilizat pentru vizualizarea documentelor hipertext, numindu-l WorldWideWeb.
Documentele hipertext sunt formatate prin intermediul limbajului HTML (HyperText Markup
Language – Limbajul de Marcare a Hipertextului), scris, de asemenea, de Tim Berners-Lee.
Tot Berners-Lee scrie şi primul server Web. Acesta este un program care stochează
documentele hipertext pe un calculator şi le pune la dispoziţia utilizatorilor, livrându-le – la
cerere – clienţilor Web. În 1990, devine funcţional la CERN primul site Web din lume
(http://info.cern.ch), care poate fi accesat şi astăzi.
Tim Berners-Lee a încercat să-şi vândă creaţia către CERN, prezentând-o ca pe o modalitate
de a lega datele între sisteme de calcul incompatibile. Din cauza birocraţiei, înţelegerea
noutăţii aduse de sistemul propus de acesta s-a lăsat aşteptată. În 1991, Berners-Lee a pus la
dispoziţie pentru utilizare liberă browserul şi serverul create de el anterior, postând şi o serie
de note legate de acest subiect în cadrul unor grupuri de discuţii.
Începând din anul 1991, o serie de entuziaşti ai computerelor îşi creează propriile situri Web,
folosind programele scrise de Tim Berners-Lee. Adesea, proprietarii noilor situri apelau la
acesta pentru a posta legături în paginile sitului CERN către propriile lor situri. Visul lui Tim
Berners-Lee - crearea unui spaţiu global de informare – începea să capete contur.
În scurt timp, Web-ul a devenit atractiv pentru diverse categorii de utilizatori. Oamenii de
ştiinţă, care utilizau deja Internetul pentru partajarea şi schimbul de informaţii (prin
intermediul poştei electronice şi grupurilor de discuţii), au început să folosească Web-ul, fiind
uşor ca o informaţie să fie postată o singură dată şi, ulterior, să fie accesată ori de câte ori se
doreşte. De asemenea, agenţiile guvernamentale, care aveau obligaţia de a face publice
documentele emise, au început să facă acest lucru prin intermediul Web-ului.

2. Tim Berners-Lee a scris browserul WorldWideWeb pentru un computer personal foarte
specializat, numit NeXT. Era nevoie de browsere şi pentru calculatoarele Mac, PC şi UNIX.
Din acest motiv, persoane interesate, în cele mai multe cazuri studenţi, au început să dezvolte
noi browsere (exemple: Ervise, scris la Universitatea de Tehnologie din Helsinki; Viola, scris
la Berkeley). Colegii lui Tim Berners-Lee de la CERN au scris un browser pentru
calculatoarele Mac, denumit Samba. Marc Andreesen, student la Universitatea din Ilinois,
creează – cu ajutorul altor studenţi – browserul grafic Mosaic.
Noile browsere, precum şi cantitatea mare de informaţii care putea fi găsită, au făcut Web-ul
şi mai atractiv, acesta crescând exponenţial, atât în ceea ce priveşte numărul siturilor, cât şi
cel al utilizatorilor.
Tim Berners-Lee şi-a concentrat atenţia asupra direcţiei de evoluţie a Web-ului. În 1994, are
loc la Geneva prima Conferinţă Internaţională privind Web-ul, supranumită Woodstock of the
Web. Tim Berners-Lee foloseşte conferinţa pentru a-şi pace publică ideea creării unui
organism care să canalizeze eforturile pentru dezvoltarea Web-ului. Ulterior, el discută ideea
cu prietenii săi de la MIT (Massachusetts Institute of Technology). În iulie 1994, conform
înţelegerii dintre MIT şi CERN, ia naştere World Wide Web Consortium (denumit şi
Consorţiul Web sau W3C), prima întâlnire a membrilor săi având loc în luna decembrie a
aceluiaşi an. Tim Berners-Lee, transferat în scurt timp la MIT, a devenit director al W3C.
Scopul W3C, de a conduce Web-ul către punerea în valoare a întregului său potenţial, este
materializat prin crearea unor limbaje şi protocoale, care sporesc interoperabilitatea acestuia.
La îndeplinirea scopului amintit, contribuie cei peste 500 de membrii (organizaţii comerciale,
guvernamentale, educaţionale, precum şi persoane publice).
Specificaţiile tehnice elaborate de W3C pot fi utilizate gratuit de către oricine. Acestea nu au
un caracter obligatoriu, ci unul orientativ, fiind totuşi adoptate de un număr foarte mare de
organizaţii şi producători de software.
În anul 2002, lui Tim Berners-Lee i s-a decernat Japan Prize pentru punerea bazelor
serviciului World Wide Web, iar în 2003 a primit titlul de cavaler al Marii Britanii. În
decembrie 2004, Consorţiul Web şi-a aniversat 10 ani de existenţă.
Traian Anghel