SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 39
International School Magazine

                   Mai 2010, Număr aniversar
           10 ani de Şcoala Internaţională Cluj
Cuvânt înainte …

  Întocmirea unei reviste reprezentative pentru comunitatea şcolară Înternaţională
Cluj a devenit, de ceva ani, o provocare asumată de persoane diverse, cadre
didactice dedicate şi creative prin excelenţă. Anul acesta şcolar mi-a conferit mie,
Cosmina Mocanu, o tânără profesoară de Limba şi literatura română, privilegiul de a
pune între cele două coperte gândurile firave şi curate primite de la elevii mei.
În spiritul darului divin din care se împărtăşesc toţi dascălii, ca într-o festivă
procesiune, – căci se spune că divinitatea i-ar fi oferit cadrului didactic multă “lumină,
aşa încât flacăra însufleţirii sale să nu se stingă niciodată” - m-am reţinut de la
corecturi elaborate, apreciind originalitatea şi devotamentul copiilor implicaţi, în
special al celor doi redactori: Mureşan Alexandra şi Pârvan Andreea.
  Avem ocazia de a lansa, prin intermediul acestui număr, felicitările sincere aceleia
care ne-a permis să ne îmbogăţim, să ne ridicăm vocile la unison, să ne construim şi
să ne rafinăm personalitatea – Şcoala Internaţională Cluj, prin doamna Simona
Baciu, fondatorul instituţiei căreia îi urăm “La mulţi ani!” “Să ne trăieşti şi veşnic să ne
înfloreşti!” – un număr festiv lucrat cu dragoste şi migală de artizanii cei mici.
  Şi acum vă las în compania muzelor ce vă vor dezvălui “molecule” din viaţa copiilor
Şcolii Internaţionale Cluj şi nu numai … beletristică, cultură generală, curiozităţi şi
câte şi mai câte … ! Lectură plăcută!
                                                    Cu mult drag, Prof. Cosmina Mocanu




              Din CUPRINS


          Educaţia, un mod de viaţă
          Compuneri literare
          Îndemn la scris

          Lumea în obiectiv
          Cameele italiene
          Portretul
          Profesoara de arta recomanda
          Momente de suflet: Dărind vei dobândi
          Bucureştiul - un oraş cu două feţe
          Cum aş putea fi un elev mai bun?
          Are You Getting Enough Exercise?
          Mozaicul florentin — O artă ce egalează pictura
Editorial




          Dragi cititori,
 Iată-ne ajunşi la numãrul aniversar al revistei Şcolii
Internaţionale Cluj – s-au scurs deja zece ani de
activitate – „La mulţi ani, şcoala noastră!” Prin această
producţie, avem ca scop nu doar inaugurarea unei
abordări personalizată, ci şi deschiderea porţilor şcolii noastre. Mulţi au fost
curioşi să afle ce se petrece în acest institut excentric, iar ca răspuns, noi am
hotarât să ne prezentăm în faţa dumneavoastrã, sinceri şi volubili, aşa cum
suntem - revista de faţă fiind doar una dintre frunzele de pe creanga prezentării.
Am ales să ilustrăm între paginile următoare nu doar preocupările noastre, ci un
organism viu, un portret complex al nostru, al tuturor celor care aparţinem
comunităţii Şcolii Internaţionale.

        Sub acest înveliş, poate nu cel mai nimerit, am sădit toate valorile noastre
adunate peste ani, bine clădite, culese datoritã profesorilor şi îndrumătorilor
noştri. Am reuşit să ne exprimăm fiecare personalitatea proprie, să vă împărtăşim
şi vouă, dragi cititori, din experienţele colegilor noştri şi să ne împlinim visul de a
explora arta lecturii şi tainele învăţăturii, situate exclusiv în sfera lumii cotidiene.
Între cele două coperte, am închis viaţă, tainele ei, potenţialul nostru creativ şi
unele dintre cele mai bune rezultate ale şcolii. De asemenea, am inclus şi câteva
lecturi şi curiozităţi pentru a îndeplini eforturile adolescenţilor de a înţelege lumea
la această vârstă dilematică. Am ascultat sfatul dirigentei şi ne-am fixat ţinte
realiste pentru viitorul nostru şi al vostru. Am închis pagini de inimã, de suflet,
descrierile noastre, tot ceea ce am găsit în colţurile prăfuite, dar zeloase ale
inimilor noastre şi le-am scos la iveală numai pentru ca voi, primii noştri cititori, să
puneţi mâna pe tezaurul nostru viu. Sperăm să vă încânte ceea ce v-am pregătit
…

                                                                 Lectură plăcută!
                                              Mureşan Alexandra şi Pîrvan Andreea

         clasa a VIII - a
Am vrut                            sã aflãm şi sã împãrtãşim cu voi
câteva dintre cronicile şcolii noastre. Am aspirat la o discuţie despre
trecut, prezent şi viitor, în care unităţile temporale sã se împleteascã într-
o scurtã istorie a şcolii. Ne-am focalizat în principiu pe întrebările care ne
măcinau zi de zi.
     În acest scop, ne-am adresat d-nei Simona Baciu, fondatoarea şi directoarea şcolii noastre, care ne-a primit foarte călduros în
birou, pentru a trece împreunã peste barierele timpului şi a afla în mare parte despre istoria Şcolii Internaţionale Cluj.
     Am cãlãtorit în timp, în urmã cu 10 ani, când fondatoarea şcolii noastre era educatoare la o grãdiniţa din sistemul de stat
românesc .”Totul a început din dorinţa de a le oferi copiilor o educaţie asemãnãtoare cu cea pe care o primesc toţi copiii din Europa
şi, de ce nu, din lumea întreagã. Am vrut sã gãseascã în învãţãmânt plãcere, bucurie şi armonie.” Astfel, motivatã de un ţel mãreţ,
miss Simona a scos din pod vechile dulapuri, jucãriile tricotate, şi cu greu, a început o grãdiniţã. Oferta educaţională propusã era
destinatã copiilor mici şi era bazatã pe un program de educaţie în sãnãtate, pe model american. “Am început cu mult entuziasm şi
                                                     iubire!” Astfel, determinată de gândul cã elevii din România au exact acelaşi drept la
                                                     educaţie ca toţi ceilalţi din lumea întreagã, pornind de la 12 oameni, a început
                                                     cãlãtoria pentru dezvoltarea şi formarea Şcolii Internaţionale: “Pe atunci nici mãcar
                                                     nu speram cã vom ajunge în acest stagiu! Nu aş fi crezut niciodatã cã lucrurile vor
                                                     cãpãta o astfel de întorsãturã!”
                                                          La acest punct, s-a ajuns cu mult efort şi tenacitate. “Am încercat sã facem
                                                     ceva nou, iar pentru o schimbare, ai nevoie de încredere şi de solidaritate. Asta a
                                                     fost ceea ce a lipsit cel mai mult în clãdirea şcolii aşa cum se prezintă astãzi.”
                                                     afirmă miss Simona. “Peste ani, am întâmpinat prejudecãţi, descurajãri, iar uneori
                                                     îmi pierdeam pânã şi eu încrederea cã vom reuşi!”. “Dar astãzi, suntem Şcoala
                                                     anului în România!”.
                                                          Am intrat în secretele actuale de dezvoltare ale şcolii, curioase sã aflãm ce se
                                                     aflã astãzi în prim-plan, în stagiul principal al dezvoltãrii. Am aflat cã în şcoala se
pune accent pe implementarea unui sistem de educaţie care duce la învãţarea acceleratã şi la rezultate academice deosebite.
“Încercãm sã atingem acest ţel prin orele de teaching şi feedback oferite profesorilor, în care aceştia învaţã, la rândul lor, noi metode
de predare eficiente, pe care urmeazã sã le testeze la clase, observând efectele benefice pe care le au asupra elevilor”.
     De altfel, dezvoltarea campusului este una dintre cele mai discutate
proiecte. Construcţia unui spaţiu separat pentru grãdiniţã, creşã şi liceu
este un subiect de actualitate.
         De asemenea, tot în lumina reflectoarelor se aflã şi distincţia
,,Şcoala Anului” primitã la Gala Premiilor în Educaţie „Dinu Patriciu”.
Curioase sã auzim pãrerea miss Simonei despre acest important
subiect, am întrebat-o ce semnificaţie are pentru dânsa acest premiu.
Ne-a răspuns: “Este cel mai frumos cadou pe care puteam sã-l dãruiesc
profesorilor, pãrinţilor şi copiilor. A fost o onoare sã reprezint şcoala la
Bucureşti, pentru a le aduce un asemenea dar!” Pe de altã parte, îl
considerã o recunoaştere a pioneratului în educaţia româneascã:
“<Şcoala anului> reprezintă garanţia că suntem pe drumul cel bun în
educaţia româneascã şi în lumea întreagã. Munca profesorilor şi



                                                                   încrederea pãrinţilor au fost, în final, rãsplãtite prin rezultatele
                                                                   elevilor!”
                                                                             Rãsplata însã, nu s-a limitat la satisfacţii personale: „şcoala
                                                                   a primit un cec, prin care avem de gând sã completãm wishing-
                                                                   listurile profesorilor’. “Cu ajutorul acestuia, dorim sã furnizãm şcolii
                                                                   dotãri la standardele internaţionale”, explicã miss Simona. Mai
                                                                   exact, sãlile profesorilor vor fi dotate cu materiale de predare care
                                                                   sã sporeascã eficienţa predãrii: table interactive, calculatoare şi
                                                                   chiar o seră. Pe deasupra, se mai propune şi actualizarea sãlii de
                                                                   ball cu sonorizare, lumini şi chiar o scenã.
                                                                             Nu ne-am mulţumit cu informaţiile vizând prezentul şi am
                                                                   cãutat sã scrutăm uşor şi viitorul. Întrebatã cum vede şcoala peste
10 ani, miss Simona a rãspuns cu un surâs optimist: ,,Dacã la aniversarea a X-a, am reuşit sã atingem un asemenea premiu, peste
încã 10 ani, toate visele noastre vor fi îndeplinite! Am dorit sã fim un model european, la nivelul şcolilor de renume. În zece ani, îmi
doresc sã avem grãdiniţa, şcoala şi liceul ca instituţii independente. Dorim sã avem elevi excepţionali din toate pãrţile lumii şi din
toatã ţara!” Pentru a ajunge acolo, însă, mai sunt de trecut încã câteva obstacole, mai e nevoie de multã confidenţã şi perseverenţã.
“Împlinirea acestor scopuri necesitã o echipã care e pregãtitã sã lucreze împreunã pe termen lung, cu încredere, entuziasm şi
speranţã”, ne împãrtãşeşte miss Simona. Prin echipã, înţelegem, aşadar, profesori, elevi şi pãrinţi, într-un colectiv unit cu aspiraţii
comune. “Pânã acum, a fost cel mai complicat sã obţinem încrederea cã schimbarea pe care o aducem sistemului de învăţământ e
beneficã, sã dobândim spiritul de comunitate. Sperãm cã acestea sã nu lipseascã pe drumul care ni se întinde în faţã. Şcoala
noastrã este una bazatã pe valori, pe educaţie, în care învãţãm din greşeli.”
         ‘Pânã la urmã, calea pe care am ales-o nu este atât de uşoarã. Necesitã multã muncã, mult efort, şi multã încredere. Este
de datoria noastrã, a tuturor, sã aducem aceste vise la îndeplinire căci avem o fundaţie deasupra cãreia sã ne clãdim idealurile!
                                                                                      Mureşan Alexandra şi Pîrvan Andreea
                                                                                               clasa a VIII - a



                                            Educaţia, un mod de viaţă


                                                        Interviu cu Simona Baciu, fondator/manager Şcoala Internaţională Cluj
                                                        Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată în 2009 de către Fundaţia „Dinu
                                                        Patriciu” Şcoala Anului, în cadrul galei Premiilor în Educaţie, distincţie acordată
                                                        pentru educaţia formală realizată conform curriculumului naţional, proiecte
                                                        educaţionale şi activităţi extra-şcolare, oportunităţi de învăţare şi motivare
                                                        pentru elevi, dialogul permanent între profesori, părinţi, elevi şi activităţi de
                                                        strângere de fonduri şi de implicare în comunitate. În anul şcolar 2010/2011,
                                                        instituţia aduce ceva cu totul nou faţă de oferta educaţională a anilor anteriori:
                                                        deschiderea în septembrie 2010, la Cluj, a primului liceu care urmează
                                                        curriculumul Cambridge, oferindu-le elevilor posibilitatea de a învăţa într-un
                                                        sistem modern de educaţie bazat pe performanţă, care reprezintă o alternativă
                                                        la învăţământul tradiţional românesc.
Care este povestea parcursului dumneavoastră în domeniul educaţiei?
  Imediat după revoluţia din 1989, pe atunci profesor la un liceu din Cluj, am înfiinţat o societate comercială care a început să
confecţioneze ursuleţi din pluş. Din profitul obţinut astfel, am deschis în anul 1993 Grădiniţa Happy Kids, în una dintre camerele
apartamentului familiei. Grădiniţa făcea parte din familia Baciu, iar singurul angajat la acea vreme eram eu. Numărul copiilor era de
12, iar investiţia iniţială a fost de 100 DEM. În anul 1995, urmare a creşterii numărului de copii înscrişi şi a spaţiului prea mic,
grădiniţa a închiriat un apartament mai mare şi am angajat personal. În anul 1996, împreună cu soţul meu, Dan Baciu, am înfiinţat
Fundaţia "Copii Fericiţi", cu scopul de a prelua activităţile iniţiate până atunci şi de a oferi un cadru dezvoltării şi diversificării
permanente a serviciilor de educaţie. În anul 1997 grădiniţa s-a mutat într-un spaţiu nou. Dezvoltarea bazei materiale a fost sustinută
financiar şi material de persoane particulare şi instituţii din ţară şi din străinatate. Generozitatea acestor persoane şi institutii, precum
şi    entuziasmul       şi   energia   investite      de    către    noi,    au     făcut     posibilă dezvoltarea   noastră       ulterioară.
În anii care au urmat, activitatea s-a desfăşurat în spaţii închiriate, iar în anii 1998-1999 s-a construit primul sediu al grădiniţei. Tot
acolo s-au deschis în anul 2000 porţile şcolii primare şi în 2004 ale gimnaziului, ambele funcţionând sub numele de Şcoala
Internaţională Cluj. În anul 2008 s-a înfiinţat şi liceul. Pornind de la o investiţie iniţială de 100 DEM, am ajuns azi la un proiect de 10
milioane de euro, din care 3 milioane deja investiţi într-un campus educaţional pre-universitar la standarde internaţionale. Iată cum,
cu energie şi entuziasm, s-a ajuns de la ursuleţii de pluş la peste 2400 de copii şi 1500 de adulti care au beneficiat până astăzi de
programele noastre de educaţie.
Proiectul Campusului este unul ambiţios şi de mari dimensiuni. Cum va arăta în final investiţia de care aminteaţi?
 Ideea campusului şcolar a venit în urma unor schimburi de experienţă şi a burselor de studiu în SUA şi Anglia. Am observat că
facilităţile oferite cresc considerabil calitatea educaţiei prin faptul că elevii şi profesorii au mai multe metode de interacţiune şi de
vizualizare sau de aplicare practică a teoriei pe care o presupune curricula naţională. Campusul va include spaţii cu dotări
corespunzătoare pentru cinci niveluri de învăţământ (creşă, grădiniţă, şcoala primară, gimnaziu şi liceu), dar şi auditorium şi centru
de training (oferind un cadru pentru învăţarea continuă), complex sportiv (constituit din sală de sport, terenuri de sport şi piscina) şi
internat. Şcoala primara, gimnaziul şi liceul sunt deja finalizate şi presupun săli de clasă, sală pentru ştiinţe elementare, sală
profesorală, laboratoare multimedia, laboratoare şi cabinete realizate la nivel de disciplină sau arie curriculară, administraţie,
secretariat, sălile de muzică şi artă, bucătărie şi sală de mese, biblioteca, spaţii pentru recreaţie şi sport. Prin proiect au fost stabilite
spaţii care permit accesul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi (grupuri sanitare, lift, săli de clasă cu mobilier adecvat).
Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată în 2009 Şcoala Anului în Romania, în cadrul galei Premiilor în Educaţie, de către
Fundaţia Dinu Patriciu. Care au fost considerentele acordării acestui premiu substanţial?
Distinctia „Şcoala Anului" a fost acordată pentru educaţia formală realizată conform curriculumului naţional, proiecte educaţionale şi
activităţi extra-şcolare, oportunităţi de învăţare şi motivare pentru elevi, dialogul permanent între profesori, părinţi şi elevi şi activităţi
de strângere de fonduri şi implicare în comunitate. Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată Şcoala Anului ca urmare a modului în
care este organizat procesul educaţional în şcoală, devenind o alternativă modernă la învăţământul tradiţional. Modelul practicat de
noi este un sistem de educaţie bazat pe valori, care încurajează excelenţa academică, creativitatea, responsabilitatea şi respectul
pentru diversitate prin educaţia caracterului şi programe de încurajare a cititului, printre altele. Programele educaţionale sunt centrate
pe     elev,     atât   în   programul      de    şcoala    propriu-zis,    cât    şi   în    cele     de   tip  de     after     school.
Cea mai sigură investiţie în viitorul unei ţări este în educaţie. Şcoala reprezintă alături de familie contextul în care copilul se
transformă în adult. Depinde astfel de noi ca viitorul adult să fie unul responsabil, pregătit să se adapteze schimbărilor din viaţă, să
înveţe să lupte ca să câştige. Această distincţie este rodul muncii unei echipe formate de-a lungul anilor de profesori, elevi şi părinţi.
Încrederea pe care am câştigat-o în timp din partea comunităţii locale clujene a contribuit la posibilitatea de a derula acest program
în beneficiul comunităţii. Acest premiu ne onorează şi ne motivează să continuăm proiectul nostru cu acelaşi entuziasm.
Am înţeles că anul şcolar 2010/2011 aduce ceva cu totul nou faţă de oferta educaţională a anilor anteriori. Aţi putea să ne
oferiţi câteva detalii?
Şcoalaă vine în întâmpinarea tuturor familiilor care caută o educaţie de excelenţă pentru copiii lor în România. Deschiderea în
septembrie 2010, la Cluj, a primului liceu care urmează curriculumul Cambridge va oferi elevilor posibilitatea de a învăţa într-un
sistem modern de educaţie bazat pe performanţă, care reprezintă o alternativă la învăţământul tradiţional romanesc. Elevii vor urma
un program de educaţie exclusiv în limba engleză, predat de profesori dedicaţi, implicaţi şi motivaţi, atât români, cât şi vorbitori nativi.
Limba română va fi studiată în toţi anii de liceu conform curriculumului naţional. La sfârşitul liceului elevii vor da examene de
prestigiu, recunoscute în peste 150 de ţări, numite A Levels. Diploma obţinută este echivalentul diplomei româneşti de bacalaureat
cu diferenţa că poate fi folosită atât la admiterea în universităţile româneşti, cât şi la universităţi de top din toată lumea. Şcoala
Internaţională este prima şcoală din Romania care a semnat un parteneriat cu o universitate străină, The University of East Anglia.
Acest acord garantează la absolvirea şcolii noastre accesul la universitatea East Anglia a elevilor care îndeplinesc criteriile necesare
pentru înscrierea la cursurile dorite. Şcoala caută de asemenea să creeze parteneriate cu universităţi americane de top şi este deja
în parteneriat cu Fulbright Advising Center din Bucureşti pentru a oferi elevilor cele mai mari şanse de a intra într-o universitate
internaţională de prestigiu.
În ce măsură sunt accesibile serviciile educaţionale oferite deă copiilor din familii cu venituri mai modeste?
Principiul după care dorim să ne ghidăm este acela de a oferi tuturor şansa la educaţie de calitate. De aceea am dezvoltat proiectul
FIE, adică Fii investitor în educaţie, un program amplu de burse care îşi propune să ofere şanse egale şi acces la educaţie de
calitate pentru elevii cu posibilităţi financiare reduse, care provin din mediul rural şi urban al judeţului Cluj. Programul de burse a
început în 2005 şi am acordat un număr de aproximativ 15 burse anual, rezultând mai mult de 100 de burse. Numărul cererilor creşte
anual, de aceea ne dorim atragerea cât mai multor susţinători din comunitate pentru a putea creşte numarul de elevi acceptaţi. Prin
acest program ne propunem să identificăm şi să susţinem elevii motivaţi să înveţe şi să atingă performanţa, dându-le şansa să
înveţe în şcoala noastră.
Care sunt elementele ce diferentiază oferta dvs ca instituţie educaţională pre-universitară de oferta sistemului de stat?
Sistemul de învăţământ din România are nevoie de o schimbare esenţială în special în ceea ce priveşte mentalitatea şi metodele
procesului educaţional. Cadrele didactice sunt schimbarea, de aceea noi investim în acestea prin programe de dezvoltare personală
şi profesională. Educaţia bazată pe valori a reuşit să-i motiveze şi să-i facă să se simtă mândri că sunt dascăli şi că astfel au ocazia
să pună piatra de temelie la viitorul mai bun al unor tineri. Faţă de educaţia tradiţională, oferim deschidere, entuziasm şi multă
muncă. Ceea ce obţinem înseamnă rezultate excelente la învăţătura, copii cu simţ civic şi încredere de sine, care sunt motivaţi să
caute excelenţa în educaţie. Evaluarea elevilor se face ţinând cont atât de cunoştinţele academice, cât şi de implicarea, disciplina şi
strădania elevilor. Şcoala este un spaţiu destinat învăţării atât în sălile de clasă şi biblioteca, cât şi prin implicarea în activităţi sociale
de într-ajutorare a semenilor.
Şcoala Internatională Cluj este un model prin metodele educaşionale si prin gradul de implicare al profesorilor, reuşind astfel să
facem o diferenţă în sistemul educaţional romanesc. Şcoala noastră este rezultatul angajamentului şi entuziasmului profesorilor,
sprijinului primit de la membrii boardului, de la partenerii şcolii, pornind de la cei instituţionali până la cei educaţionali care au
contribuit la crearea unui sistem educaţional modern.
                                                              Interviu realizat de Cristina Mihaela Pop,
                                                              Publicat în „Bussines woman”, aici, prin amabilitatea d-nei M.Pop
                                                              Foto Cristina Mihaela Pop


                                                   Din sfera muzelor …
         Îndemn la scris

                                                         Scrisul,
                                      cea mai simplă cale spre “înălţime”
De mii de ani, cuvântul, cea mai frumoasã parte a vieţii, sensul întregului univers, constru-
ieşte pagini. Urmãreşte cu atenţie fiecare mişcare delicatã a peniţei pe foaie, criticã fãrã in-
dulgenţă fiecare pas greşit al vreunei litere şi, cu mult suflet, ajutã la formarea fiecãrei petale dintr-o carte.
Din aceastã cauzã, cei mai mulţi dintre noi se refugiazã printre aceste licãriri, care, cu multã graţie, sãvârşesc un întreg capitol
din viaţa noastrã. Scrisul este singura cale prin care acele momente de sclipire şi sinceritate îşi pot face apariţia în amintirile
noastre. Este o cale sigurã, pavatã cu linii drepte şi uneori ajutãtoare, este un drum clar fãcut de om cu mâna lui printe sute şi mii de
trãiri.
Uneori, simţi cã o gaurã mare de cernealã aşternutã pe o filã a vieţii tale ar putea fi finalul, însă exact atunci când stiloul nu te mai
lasã, inima începe sã-ţi batã cu putere, mâinile sã-ţi tremure şi privirea sã-ţi sclipeascã, căci muza binefăcătoare te-a
binecuvântat - atunci şi numai atunci vei şti cã viitorul tãu se aflã pe acea paginã! Nu întârzia şi scrieţi-l!
Mureşan Alexandra, cls. a VIII-a



                                                                A fi nemuritor
Oamenii sunt trecãtori. Sunt doar fãclii aprinse, menite sã lumineze, ca mai apoi sã se stingã. Sunt nişte unelte trecãtoare, ce dau
viaţã acestui pãmânt. Sunt nişte creaţii efemere ale divinitãţii, în continuă schimbare, menite la pierire. Natura, martor etern al
zbuciumului oamenilor, îşi continuã cursul, dar fiinţele muritoare trec şi vin, în disperarea proprie de a-şi gãsi o menire, se sting şi
pleacã.
A fi nemuritor! Ah, ce vis al tuturor fiinţelor muritoare: sã facã parte din cursul infinit al naturii, sã-şi rãstoarne privirile firave cu
putere asupra marginilor eternitãţii. Nemurirea, o noţiune atât de ambiguă, farã de orizonturi, atât de largã încât o minte destinatã la
pierire nu o poate înţelege pe deplin. Este visul cel mai mãreţ şi neatins al omenirii, dar totuşi, darul cel mai de preţ, încuiat în locul
în care am fost creaţi.
A fi nemuritor înseamnã a zbura pe aripi de nori, a atinge cerul în azurul sãu, a fi acolo unde se naşte însăşi natura, unde raiul şi
iadul se întrepãtrund. A fi nemuritor e a fi într-o continuã schimbare, un martor veşnic al celor petrecute în univers. Deşi mulţi caută
reprezentări ale nemuririi, nimeni nu o poate contopi în propriile-i gânduri, cãci aceasta este altfel decât ne-o imaginãm cu toţii. Nu

lipsitã de griji şi de reguli, nu este nici simplã, nici complicatã, este acolo unde echilibrul şi dualitatea creării se întâlnesc şi dau
naştere vieţii.
Între lumea aceasta misticã şi cea a cursului, a naturii muritoare, există o linie clarã, o barierã pe care nimeni nu a trecut-o niciodată,
şi probabil nimeni nu o va trece vreodatã… în căutarea nemuririi!
                                                                                                             Andreea Pîrvan, cls. a VIII-a




                     Invitaţie la dans… cu o carte
                                    “Librarii, domnul meu, sunt oamenii cei mai mari codoşi.
                                    În fiecare zi, îi imping pe oameni în braţele câte unei cărţi.
                                   Şi unde mai pui că, dupa nopţile petrecute în tovărăşia unor
                                asemenea iubite rămâi nu numai vlăguit, dar şi cu minţile rătăcite.”
                                                                         (Shakespeare, Hamlet, actul II, scena 2, replica apocrifa)

  M-am întrebat întotdeauna cum pătrunde spiritul în lume; oare prin ce canale ideile apărute în intimitatea minţii cuiva ajung să
  înalţe sau să distrugă lumea? Tocmai din aceasta cauză, autorii pot fi catalogaţi drept cei mai secreţi, discreţi agenţi ai
  omenirii: nu se poate identifica cu claritate nici cum acţionează ei, nici identitatea victimei ţintite, nici rezultate scontate. Cert
  este că, izolaţi de restul privirilor, marginalizaţi sau uitaţi, scriitorii lucrează “pe termen lung”.
              Operele lor, cărţile, se definesc printr-o nespusă sfioşenie, căci ele nu te întâmpină niciodată, ci, ca într-o iubire de
  esenţă medievală, trebuie să fii tu cel care face primul pas. “Fiinta lor este aşteptare pură.” Înfiorate, tremurânde şi gâtuite de
  emoţie, cărţile aşteaptă “deschiderea” – actul ce le garantează prin excelenţă fiinţarea, existenţa. Tăcerea cărţilor si
  rugămintea lor nerostită, asemenea unei rugăciuni spuse cu fervoare şi izvorâtă dintr-o inimă sinceră trădează dependenţa lor
  de suveranul cititor: cărţile, drag elev, nu se scandalizează pentru a fi citite, imploră doar indurare din partea cititorului care nu
  le-a oferit încă identitate. […]
              Oricât de impunătoare ar fi copertele ei, cartea, în simpla ei materialitate nu există încă. Îşi va datora existenţa ţie,
  drag elev de clasa V sau a VIII-a, care îţi vei întinde mâna spre a o scoate din raft, care o vei deschide şi care vei accepta
  invitaţia la dans – “dans cu o carte”. […]
              Stiţi ce este realmente extraordinar? Superioritatea cărţii: ea nu se impune de la sine, căci nu există în noi, fiinţele
  raţionale, o nevoie stringentă de a citi. Aceia care simt “nevoia cărţii” o fac pentru ca şi-au exersat facultăţile intelectuale, s-au
“autodomesticit” prin lectura conştiincioasă şi acum reprezintă o rasă nouă, aleasă în interiorul omenirii. Alegeţi si continuaţi,
   stimati elevi, sa fiţi educaţi de un antrenor de elită – cartea.
              Intrebaţi care este motivaţia în virtutea căreia aleg deseori compania cărţii, elevii clasei a V-a răspund în mod variat,
   de la “citim pentru a cunoaşte mai multe” până la “citim pentru a ne îmbogăţi, pentru a ne ameliora ca indivizi, pentru a ne
   rafina”. Sunt răspunsuri profunde, de altfel, care nu fac decât să exprime un adevăr. ‘Pentru că nu doar trupul, ci şi spiritul
   poate avea impurităţi, cititul devine o modalitate de a-ţi face toaleta în ordinea spiritului. Spiritul are şi el nevoie de o dietă, de
   o ‘igienizare’ (după cum explică C. Noica). Alegerea, evident, vă aparţine: puteti rămâne săraci, într-un colţ al salonului, tăcuţi
   si torturaţi de individie faţă de colegii voştri care ‘valsează’ atât de bine şi care rămân atăt de fericiţi în urma acestei
   experienţe! Sau dimpotrivă, puteţi deveni asemenea cititorilor avizaţi, contemporani cu lumea toată.
                                                                                                            Prof. Cosmina Mocanu


                                                   Vă recomandăm …

                                              Regina Nopţii
                                          Când am auzit termenul de “cartea preferatã”, mi-a luat mult timp sã îl gãsesc printre
                                          multele cãrţi citite în ultimul an. În cele din urmă, alegerea făcută nu mă prea
                                          avantajează. Majoritatea colegilor îmi spun cã „W.I.T.C.H.” sunt nişte cãrţi destinate
                                          copiilor mici şi cã ar fi timpul sã nu le mai citesc. Dar cred cã ei uitã faptul cã oamenii
                                          diferiţi au preferinţe şi personalitãţi diferite. Eu am fost dintotdeauna purtată pe valul
                                          copilãriei: în privinţa cãrţilor, a vocabularului, a îmbrãcãminţii şi a comportamentului.
                                          Şi dintre toate cãrţile citite din această serie, cea mai fascinantã mi s-a pãrut ultima
                                          dintre ele, ,,Regina nopţii”, de Maud Mangold, fapt ce aratã cã acţiunea devine mai
                                          captivantã cu cât înaintezi în lectură.
                                                      Începutul este trist şi monoton, deoarece ilustrează momentele de tristeţe
                                          ale uneia dintre protagoniste, însã apoi, totul devine fascinant şi magic, timp în care
                                          cele cinci fete încearcã sã salveze din nou o lume misticã, paralelã.
                                                               Cãrţile „W.I.T.C.H.”, în general, îţi capteazã atenţia, împreunã cu
                                             dorinţa de a afla care este deznodãmântul, dar aceasta m-a cucerit definitiv. Un
                                             alt lucru extrordinar pe care l-am remarcat în timpul lecturii a fost cã pe mãsurã ce
                                             sentimentele personajelor erau descrise, le simţeam parcă şi eu – tot mai intens!
                                             Încearcă-le şi tu!                   Alexandra Chihaia, cls. a VI-a




                                             Poveste fantastică
                                         The Haunted House
         It was a cold, windy evening… The full moon had just risen up in the sky. A thirteen year old girl named
Melinda Steven was watching it in amazement from her window.
                           In a few minutes, the moonbeam revealed a strange roof in the dark forest, on the hill near
                        Melinda’s house… “That’s weird… I’ve never seen that house before!” she thought. Her
                            parents were out shopping and she was home alone. So she thought it wouldn’t hurt anyone
                              if she went to explore the house. She put on her coat and went in the woods. Some bats
                                were flying above the trees, but Melinda ignored them. Suddenly, an old stone wall
                                 appeared in front of her… She finally arrived to the strange house. She walked towards the door in relief because
                                the forest kind of frightened her. The door cracked open…
                                       The wind started howling through the broken windows and blew up all the dust in the room. Melinda tried not
                               to get scared and stepped into the room. She walked slowly on the creaking wooden floor towards the stairs. Out of a
       sudden, a stair broke under her leg and Melinda panicked. She was stuck there! She started screaming for help, even
         though she was sure no one would hear her. But in a few seconds the door cracked open again… A dark shadow
   appeared from behind. Melinda was so scared she couldn’t find her voice, to talk. The shadow turned out to be a man
                                                                         with really dressed up in old-fashioned clothes.
                   He walked towards the scared girl.
                           “Who are you?” she whispered.
                           “Don’t worry, I’m going to help you, but you have to promise you’ll never come here
                    ever again… Okay?”
                           “Of course…” said Melinda in relieved. The weird man helped her out of the broken stairs
                   and led her to the door. She was extremely grateful to see the trees again. She turned around to
                    thank the man for his help, but when she did, Melinda only saw the empty room and broken
             windows. “Where did he go? He couldn’t disappear just like that, could he?” she thought.
         Her natural instinct told her to flee, so she ran home as quickly as she could. Threw the forest, the trees seemed tall shadows of ghosts,
and the way home seemed to last an eternity.
         When she got to her room she went to the window to see the creepy house again. But it wasn’t there anymore… It disappeared, just like
the old man. Melinda went to bed feeling confused. “How is that possible?”
The next day she thought it was just a dream. But when she saw an old piece of wood on her desk, she changed her mind completely. It
was the stair she broke in the deserted house the night before…
                                                                                                 Raluca Brătfălean, cls a VII-a




                              Lumea…în obiectiv!

         Le poţi cumpăra pe internet!
Oficiali ai guvernului american au hotărât să cerceteze dacă eventuali duşmani ar putea „să obţină prin internet echipament militar la
care au acces, din motive de siguranţă naţională, doar persoane autorizate“, arată revista New Scientist. „Au fost uluiţi să vadă cât
de uşor le-au putut obţine“. Cu ajutorul unor cunoscute site-uri comerciale, au achiziţionat online „elemente din uniforma de luptă a
armatei americane, precum veste antiglonţ“, „un costum de protecţie împotriva armelor biologice, chimice şi nucleare, la mâna a
doua“, piese pentru avioane de luptă şi „alte asemenea echipamente militare speciale“. Nu se ştie de unde aveau comercianţii
aceste articole, dar unii dintre ei „sunt acum cercetaţi penal“, se mai arată în revistă.


        Adeziv străvechi
În antichitate, romanii foloseau un adeziv special ca să lipească frunze de laur din argint pe coifurile purtate la paradele militare.
Frank Willer, restaurator-şef la Muzeul de Istorie al Renaniei din Bonn (Germania), a făcut întâmplător descoperirea. Folosind un
ferăstrău cu lamă fină, a desprins o bucată de metal de pe un coif de fier din secolul I î.e.n., care zăcuse pe fundul Rinului cel puţin
1 500 de ani. „De pe coiful încins de lama fierăstrăului au căzut frunzele de argint lăsând să se vadă urme fine de adeziv“. Analizele
au arătat că puternicul adeziv fusese făcut din bitum, răşină şi grăsime de vită.



Coţofenele se recunosc în oglindă




                                                   „S-a crezut că numai cimpanzeii, delfinii şi elefanţii au, asemenea omului,
                                                   capacitatea de a se recunoaşte în oglindă“, precizează o ştire dată publicităţii de
                                                   Agenţia Reuters. În acest „club“, considerat de mulţi exclusivist, au intrat de curând
                                                   şi coţofenele din Eurasia. Cercetătorii au marcat coţofenele cu o pată pe care
                                                   păsările nu o puteau vedea decât în oglindă. „Majoritatea păsărilor au încercat să-şi
                                                   dea jos pata cu ciocul, dovadă că se recunoşteau în oglindă“, adaugă ştirea.


        Observator solar descoperit în Peru
Arheologii au ajuns la concluzia că vestigiile enigmatice, vechi de 2.300 de ani, descoperite în Peru, fac parte dintr-un observator
solar. Situl, numit Chankillo, cuprinde un şir de 13 turnuri situate pe coama unui deal, formând un orizont „dinţat“, uşor arcuit.
Punctele de observaţie erau „în aşa fel poziţionate, încât la solstiţiul de iarnă şi la cel de vară soarele răsărea şi apunea deasupra
turnurilor aflate la extremităţi, marcând astfel începutul şi jumătatea anului solar“, explică revista Science. Turnurile intermediare
marcau răsăritul şi apusul soarelui în alte momente ale anului. Era vital ca locuitorii acestui ţinut uscat să ştie când să semene. De
aceea, „ei [trebuiau] să ştie cu o oarecare precizie în ce zi se află“.

         Războaiele secătuiesc Africa
„Între 1990 şi 2005, 23 de naţiuni africane au fost implicate în conflicte ce le-au costat aproximativ 214 miliarde de euro“, precizează
ziarul International Herald Tribune. „Preţul pe care acest continent îl plăteşte ar putea acoperi costurile necesare rezolvării
problemei SIDA din Africa, precum şi cele necesare prevenirii şi tratării tuberculozei şi malariei. Aceeaşi sumă ar fi suficientă pentru
a oferi instruire şi pentru a soluţiona criza apei“, spune Ellen Johnson-Sirleaf, preşedintele Liberiei. „Cu aceşti bani s-ar fi putut
construi mii de spitale, şcoli şi drumuri“. Dacă n-ar fi avut loc aceste războaie, „Africa ar fi fost un continent prosper, nicidecum cel
mai sărac continent al lumii“, concluzionează ziarul.

        Siesta vă poate salva viaţa
Un studiu efectuat asupra a 23 000 de bărbaţi şi femei din Grecia a dezvăluit că riscul deceselor
cauzate de infarct scade cu până la 37% în cazul persoanelor care se odihnesc după prânz de cel
puţin trei ori pe săptămână. „Există numeroase dovezi că atât stresul acut, cât şi cel cronic pot duce la
apariţia unor afecţiuni cardiace“, explică Dimitrios Trichopoulos, cercetător şi epidemiolog la Facultatea
de Medicină din cadrul Universităţii Harvard (SUA). El adaugă: „Siesta poate diminua stresul, reducând
astfel rata mortalităţii cauzate de bolile de inimă“.
                                                                     Colectivul clasei a VI-a




                                                                                                În atelierul de camee
                                                                          Atelierul pe care îl vom vizita se află pe o străduţă îngustă
                                                                              din centrul oraşului Torre del Greco. Masa de lucru a
                                                                         artizanului este plină de instrumente şi de camee, aflate în
                                                                         diverse stadii de prelucrare. Suntem uimiţi de splendoarea
                                                                           piesei pe care o finisează, o complicată scenă idilică cu
                                                                                                  câteva personaje.
                                                                            Scoicile din care se realizează cameele sunt aduse din
      Realizat de Sara Micle, clasa a VIII-a                            Bahamas, precum şi din Marea Caraibilor şi din apele care
                                                                      scaldă ţărmurile estice ale Africii. Din diferitele tipuri de scoici
                                                                         se obţin camee divers colorate. De exemplu, cameele din
       Am sosit la Torre del Greco, în golful Neapole, pentru           Cassis madagascariensis reprezintă o sculptură albă pe un
   a vedea cum se confecţionează unul dintre obiectele de                fond negru-maroniu; cele din Cypraecassis rufa au nuanţe
   artizanat caracteristice acestei zone a Italiei. Ne referim         de la roşu-maroniu-deschis la roşu-maroniu-închis. Cele mai
   la camee, bijuterii sculptate în scoici. Ne-am propus să                       preţioase sunt cele cu contrastul cel mai mare.
   vizităm unul dintre numeroasele ateliere de camee ale                  Prima operaţiune este tăierea cupei, adică acea porţiune
   oraşului. Înainte de aceasta însă, probabil că v-ar face            din scoică ce va fi folosită, cu o freză-disc cu răcire cu apă.
   plăcere să aflaţi câte ceva despre camee şi despre                    Formele cameelor care urmează să fie obţinute, de obicei
   lunga lor istorie.                                                     ovale sau rotunde, sunt marcate pe suprafaţa interioară a
                                                                          cupei, care apoi este tăiată cu aproximaţie în bucăţi mai
      CAMEELE sunt nestemate, pietre dure sau scoici                   mici poligonale. De regulă, dintr-o scoică de mărime medie
   sculptate în relief. Deosebit de potrivite pentru acest fel        se pot obţine o camee mare şi două camee mai mici. Pentru
   de artă sunt agata, onixul, sardonixul şi anumite tipuri                 a şti dacă scoica ar putea fi tăiată într-un fel sau altul e
   de scoici, întrucât straturile lor de diverse culori fac                 nevoie de un ochi format. De pildă, dacă pe suprafaţa
   posibilă obţinerea unor contraste plăcute. Se spune că                exterioară a unei scoici există trei protuberanţe, înseamnă
   tehnica de lucru se aseamănă cu cea folosită de                     că se vor putea sculpta trei personaje. Odată tăiată, fiecare
   sculptorii în relief, singura deosebire fiind faptul că se          bucată este adusă la forma dorită cu ajutorul unei pietre de
   lucrează în miniatură.                                             polizor. Apoi este fixată pe un fus de lemn, ceea ce îi permite
                                                                        artizanului să mânuiască scoica mai uşor, iar stratul exterior
       Numeroase camee sculptate în pietre dure ori în
                                                                            denivelat este şlefuit până la grosimea dorită. În acest
   pietre preţioase s-au păstrat din epocile persană sau
                                                                       moment, forma bucăţii de scoică îl ajută pe artist să aleagă
   greco-romană, atestând popularitatea de care se
                                                                          tema sculpturii sale. El face repede un desen în creion pe
   bucurau în antichitate. Cameele sculptate în scoică sunt
                                                                                       suprafaţa scoicii şi începe să sculpteze.
   de dată mai recentă. Sideful a fost folosit la
                                                                       Pentru înlăturarea surplusului de material se foloseşte o freză
   confecţionarea cameelor în Franţa, Germania şi Flandra
                                                                             — un burghiu cu tăiş abraziv. După trasarea desenului
   secolelor al XIV şi al XV-lea. Artifacturile din scoică erau,
                                                                       începe gravarea manuală cu o serie de instrumente extrem
   după cât se pare, foarte apreciate la opulentele şi
                                                                             de ascuţite, de diferite mărimi, numite ace de gravat.
   rafinatele curţi franceze. Descoperirile geografice din
                                                                      Sculptura trebuie realizată exact până la adâncimea la care
   acei ani au dus la un aflux de materiale exotice rare în
                                                                       scoica îşi schimbă culoarea, de la nuanţa deschisă trecând
   Europa — carapace de broaşte ţestoase gigantice, colţi
                                                                        la cea închisă. Prin sculptarea la diverse adâncimi, iscusitul
   de narval, jad, chihlimbar şi tot felul de scoici interesante.
                                                                        artist poate crea impresia unor voaluri transparente. În final
   Acest fapt a sporit interesul pentru ştiinţele naturii şi a
                                                                        se obţine o figurină în relief cu extraordinar de multe detalii,
   stimulat imaginaţia ingenioşilor artizani, bijutieri şi gravori.
                                                                                profilată pe fondul stratului mai închis de dedesubt!
   După toate probabilităţile, în secolul al XVI-lea, scoicile
                                                                         Numărul temelor ce pot fi alese e nelimitat. Probabil că aţi
   din familiile Cassidae şi Cypraeidae erau considerate ca
                                                                          văzut profilul unei doamne graţioase, o temă întotdeauna
   fiind foarte potrivite pentru realizarea cameelor gravate.
                                                                        preferată. Minusculele profiluri sau flori sunt folosite ca inele
      Aşa-numita perioadă neoclasică a fost martora unei                   sau cercei. Cameele mai mari, care au până la circa 7,5
   revitalizări a interesului pentru arta antică. Pe parcursul              centimetri, sunt folosite ca broşe sau pandantive şi pot
   secolului al XVIII-lea, asistăm la o creştere a producţiei          înfăţişa teme mai complexe: peisaje şi compoziţii idilice sau
   de camee din scoici, deşi unii le considerau imitaţii din                  clasice. Cele mai mari, care pot atinge o mărime de
   cauza calităţii inferioare a scoicii, în comparaţie cu               maximum 20 de centimetri, pot fi înrămate sau montate pe
   pietrele preţioase. De atunci, numărul centrelor unde se             suporturi. Valoarea lor depinde nu numai de mărimea şi de
   confecţionează camee s-a redus. În prezent, această                         materialele folosite pentru montare, ci îndeosebi de
   artă se mai practică în două oraşe: Idar-Oberstein                    măiestria şi atenţia pe care le implică realizarea lor. Unele
   (Germania), specializat în prelucrarea mecanică a                                       sunt adevărate lucrări de artă.
   agatelor, şi Torre del Greco (Italia), unde cameele din                Întrucât artizanul trebuie să ţină seama de neregularităţile
   scoici continuă să fie realizate manual.                                   fiecărei bucăţi de scoică şi să le exploateze, nu va fi
                                                                          niciodată posibilă mecanizarea producţiei de camee din
       Acum, că avem câteva informaţii despre originea
                                                                             scoici. De asemenea, două camee nu vor fi niciodată
   lor, haideţi să vedem cum se obţin în prezent cameele
                                                                               identice una cu cealaltă. Ele sunt într-adevăr unice,
   din scoici.
                                                                                 ornamente încântătoare, adevărate capodopere
                                                                                                     miniaturale.
Portretul
        Paula Negrea este profesoară de artă şi una dintre cele mai plăcute profesoare. Oferă
sprijin tuturor elevilor şcolii. Pasiunile dânsei sunt arta şi moda, lansând şi câteva
prezentări de costumaţii realizate din materiale reciclabile. Vorbeşte foarte frumos şi
expresiv, demonstrându-se un ajutor moral de nădejde. Abilitatea de a da sfaturi pozitive o
face să fie foarte apreciată de colegii mei. Priceperea de a susţine, de a ne consilia este
nemaipomenită, fiind suplimentată de o creativitate de excepţie. Tot timpul când îţi vorbeşte,
foloseşte expresii ale feţei care te determină să fii acolo şi să ai o vedere cât mai clară
asupra situaţiei. Gesturile sale sunt mereu decente, niciodată exagerate. Este cu toata lumea înţeleaptă, iar cand unii întrec
măsura bunului simţ, rămâne calmă şi reuşeşte să explice totul cu multă răbdare.
        Datorita dânsei, am reuşit să trec prin toate problemele cu fruntea sus, mândră de mine însămi. O consider una din
cele mai bune profesoare şi îi multumesc pentru sprijinul acordat.
                                                                                                 Călina Sălăgean, cls a VI - a



                                        Profesoara de artă recomandă …
                                           O duzină de sfaturi pentru picturi mai reuşite…
                                           1. Încearcã sã foloseşti în mod corect diferite genuri de culori (ex. Creioane-acuarelã,
                                               tempera, culori de apã sau de ulei), şi sã cumperi suportul adecvat pentru fiecare (ex.
                                               Pânzã-culori tempera, foaie specialã pentru culorile de apã, culori acrilice pentru rigips
                                               sau lemn). Experimenteazã mai multe tipuri de materiale pentru lucrãrile tale, şi asigurã-
                                               te cã le foloseşti la potenţialul maxim citind mai întâi instrucţiunile de folosire.

                                           2. Când vrei sã realizezi compoziţii statice, aranjeazã elementele pe registre orizontale
                                               sau verticale, iar pentru compoziţia dinamicã, aranjeazã-le pe registre diagonale.

   3.      Respectarea proporţiilor când realizezi portrete, personaje e esenţialã. Existã pe internet cursuri despre structurarea
         corpului uman.

   4.     Dacã vrei sã redai volumul unui corp, utilizeazã pentru a diferenţia umbra de luminã haşurarea în straturi treptate. Ai grijã
         sã nu faci treceri bruşte de la umbrã la luminã.


   5.      Foloseşte perechi de contraste cromatice, ataşând perechi de culori complementare (ex.
         Albastru-portocaliu, galben-mov, roşu-verde). Astfel, pictura ta va ieşi în evidenţã prin intensitatea
         culorii. Nu folosi mai mult de douã perechi contrastante pe o lucrare, pentru a nu o încãrca.

                             6.     Ieşi din comun şi foloseşte pe lucrãri diferite materiale, cum ar fi sfoara,
                                  frânghia sau aracet, mãrgele, nisip, boabe de orez, etc. Întotdeauna îţi dovedeşti talentul când
                                  gãseşti idei cât mai imaginative.

                             7.    Încearcã sã te inspiri din stilurile marilor artişti, sã le imiţi tablourile, introducând propriile tale mãrci.

                             8.     Inspirã-te din diferite culturi, furând simboluri, personaje şi combinaţii specifice de culori. Pe de altã
                                  parte, nu le folosi fãrã a şti ce înseamnã. Vei gasi idei debordant de originale în special în cultura
                                  indianã, africanã, japonezã şi asiaticã.

                             9.    Dacã îţi place designul vestimentar, ia iniţiativã! Încearcã sã-ţi faci propria colecţie. Tot acest capitol
                                  se axeazã în jurul educaţiei esteticii şi creeri propriului stil.

   10. Adu arta în viaţa ta de zi cu zi. Confectioneazã-ţi propriile bijuterii (dacã eşti fatã…), creeazã etichete originale pentru
         caietele tale, transformã agende simple, utilizând materiale textile sau spray-uri colorate pentru a le înfrumuseţa.

   11.      Dacã vrei sã fii mai creativ şi sã ai mai multã inspiraţie, foloseşte un fond muzical adecvat atmosferei pe care vrei sã o
         reflecte tabloul tãu.

   12. Ai cât mai mult curaj! În artã, încearcã sã fii mai original, şi sã exprimi exact ceea ce simţi, fãrã a te inhiba. Nu te descuraja,
         cãci în acest domeniu nu existã corect şi gresit.
8 MARTIE
                                              Un mărţişor închinat mamei
          Cu ocazia zilei de 8 Martie, clasa I şi-a invitat mămicile împreună cu bunicile, să intre în sala de clasă sub o "boltă" de
mâţisori
  creată de copii, în timp ce aceştia le cântau "Mulţi ani trăiască/ Mămicile să trăiască". A fost organizat un work-shop, pe echipe
   formate din două mămici şi doi copii, fiecăruia oferindu-i-se câte o rimă: “soare/floare, spring/bring, stele/floricele, mămăruţe/drăguţe”
   etc. Cu acestea li s-a propus să creeze o strofă dedicată primăverii pe care, mai apoi, să o reprezinte pe o lucrare tip colaj sau
  desen, realizată din materiale reciclabile adunate de copii. Premierea s-a concretizat în mici cadouri, atât pentru mămici ( câte
   o fotografie de-a copilului făcută în timpul activităţilor din clasă, încadrată în ramă ornată de copil), cât şi
 entru copii (reviste).




                                                                                                                         Clasa a V-a a
 întâmpinat primăvara                                                                                            cum se cuvine, printr-o
 emoţionantă întâlnire între dirigintă - mămici - copii, desfăşurată
  în data de 10 martie. Înarmate cu dulciuri dintre cele mai apetisante, doamnele au fost primite cu un ghiocel sub forma unui material
  Power Point care le reamintea valoarea inestimabilă pe care o deţin în viaţa copiilor lor. Apoi, fiecare elev a avut ocazia de a-şi
 exprima în mod senin sentimentele prin rularea secventelor filmate de "cameramanul" clasei, Mihai Hînda. Atmosfera s-a încărcat de
  multă emoţie când mămicile au ascultat asocierile şi reprezentările inedite pe care le-au descoperit în mintea copiilor. Următorul pas
  a fost "îmbrăţisarea": moment în care doamnele au primit bijuterii şi flori confecţionate manual de către fiii sau fiicele lor. Pentru a
  pastra căldura emanata, următoarea activitatea a vizat meditarea, respectiv descoperirea unor amintiri plăcute din prima copilărie a
  elevilor, pe baza unei imagini reprezentând evoluţia omuleţilor de gumă. În final, mămicile şi copiii şi-au luat reciproc nişte
 angajamente, notându-şi pe aripile fluturelui personal obiectivele fixate pentru anul în curs. Ne dorim ca anul 2011 să ne surprindă
 plăcut - prin bifarea tuturor ţintelor propuse. O primăvară frumoasă, iubite mamici! Semnează "Grupul pufarinilor".
                                                                                            Înv. Geta Sîrbu, prof. Cosmina Mocanu

                                                     Ziua Interculturalităţii

             În fiecare an, acordãm o zi pentru a sãrbatori faptul cã suntem la fel. Alte culturi, alte
          obiceiuri, uneori pãrem cã suntem atat de diferiti incât... uităm cât suntem de asemănători.
             Insã, de ziua Interculturalitãtii, dupã ce fiecare naţie îşi expune tradiţiile, istoria, şi îşi
           gãteşte cele mai bune bucate, ne amintim intodeauna: suntem toti oameni, orice ar fi, de
                   orice culoare, religie sau sex am avea, avem ceva in comun: suntem fraţi!

                                                                        Ne povesteşte: Andreea Pârvan




                                                  După părerea mea, ziua Interculturalităţii e un bun prilej pentru a descoperi ceva nou
                                               despre celelalte ţări, într-un mod foarte plăcut. În şcoala noastră această zi se celebrează
                                                în fiecare an, aducând de fiecare dată o mulţime de informaţii interesante, dar, în acelaşi
                                               timp, şi niţică distracţie. Consider că acestă zi este o idee extraordinară, deoarece îmbină
                                                                          într-un mod armonios munca cu relaxarea.
                                                                                                               Mihuţ Anamaria, cls a VIII-a
Alexiana
    Cîmpean

  Este eleva în clasa                                                                              1.Viaţa nu e dreaptă, dar tot e bună.
    a III-a la Şcoala                                   2. Când ai indoieli, fă un mic pas înainte.
  Internaţională Cluj.
 Aceasta are potenţial
                                                        3. Viata e prea scurtă ca să pierzi timpul urând pe cineva.
mare, dorind mereu să                                   4. Serviciul nu o să te îngrijească atunci când eşti bolnav. Dar prietenii şi
se autodepăşească şi                                        familia -da-. Ţine-i lângă tine!
 să-şi dovedească ei                                    5. Plăteşte de pe card în fiecare lună.
               6. Nu la
înseşi că poate visatrebuie să ai ultimul cuvânt în orice discuţie. Învaţă să nu fii de acord.
    orice lucru măreţ
               7. Plângi împreuna cu altcineva. Este mai sănătos decât să plângi singur.
  deoarece cu multă
               8. Poţi fi supărat pe Dumnezeu. El poate suporta.
  muncă îl va implini.
               9. elevă
Alexiana este o Când e vorba de ciocolată, rezistenţa e inutilă.
               10. Fă
    silitoare şi o fire pace cu trecutul, ca acesta să nu-ţi încurce prezentul
               11. Totul
  ambiţioasă, care îşi se poate schimba într-o clipă, dar fii linistit, Dumnezeu nu clipeşte
      ajută prietenii, clipă.
                    nicio
     încântându-i Dacă o relaţie trebuie să fie secretă, atunci tu n-ai ce căuta în ea.
               12. cu
       talentele ei.
               13. Fă abstracţie de orice nu este util, frumos sau bucurător.
Este o fire energică şi
               14. cu o
  plină de viaţă, Respiră adănc, o să-ţi calmeze mintea.
               15. Tot
    voce trimfătoare ce nu te omoară, te întăreşte.
               16. Când
Alexiana a participat laviaţa este aşa cum îţi place, nu răspunde niciodată cu nu.
       numeroase
               17. Nimeni nu este însărcinat cu fericirea ta. Doar tu.
     concursuri , din
               18. Întodeauna alege viaţa.
 aceasta cauză are în
   palmares 19. Nu e treaba ta ce gândesc alţii despre tine…
               şi foarte
               20. Timpul vindecă orice. Dă-i timpului timp.
   multe premii bine
               21.
         meritate. Tot ce contează la final este că ai iubit.
               22. Nu pune controlul pe viaţă. Arată-te şi fă din ea tot ce poţi.
               23. Ce e mai bun abia acum urmează.
               24. Nu pune invidia pe primul loc. Tu ai deja tot ce-ţi trebuie.
               25. Viaţa nu este legată cu fundă, dar tot este un dar.
                                                                                                                     Marea
                                                                                                           Hai la mare, hai cu mine
                                                                              Alexiana Cîmpean             Căci acolo-i cald şi bine!
                                                                                                           Vino-n apă să-notăm,
                                 Lacul îngheţat
                                                                    Bogăţia României                       Căci mai bine ne distrăm!

                                                                  Uite-o patrie frumoasă                   Delfinilor, haideţi cu noi,
                                                                  Care e şi glorioasă.                     Să zburdaţi, chiar până-n
                             Toţi copiii azi se-adună                                                      zori!
                             Pe lacul de lângă sat,               Plină e de bogăţii,
                                                                  Poate vrei şi tu să ştii.                Prin ocean în lung şi-n lat,
                             Şi se-ajută să îşi pună                                                       C-aveţi mulţi peşti de
                             Patine de-alunecat.                                                           mâncat!
                                                                  Flori de aur pe câmpii,
                                                                  Stau grămadă, mii cu mii.
                                                                  Păduri frumoase sunt din plin            Balenelor, veniţi şi voi,
                             Şi încep să patineze                                                          Împreună, ca un roi,
                             Pe gheaţa ca de cleştar,             Şi în ele-avem şi pin.
                                                                  Munţii cu păşuni alpine                  Cu-o balenă foarte mare,
                             Iar apoi să deseneze                                                          Care e lider în mare!
                             Forme pentru voi în dar.             Numai bine ţie-ţi vine!
                                                                  Dar mai sus dacă tu urci,
                                                                  Tu vei da numai de stânci!               Călătoria s-a sfârşit
                                                                                                           În oceanul infinit.
                             Dar iată că timpul trece                                                      Cu delfini noi ne-am jucat
                             Iar noaptea i-a apucat,              Mare de cleştar avem,
                                                                  Noi mai multe nu mai vrem!               Şi balene-am vizitat!
                             Şi-i desparte gerul rece
                             De lacul cel îngheţat.               Dar avem câte pofteşti,
                                                                  Hai la noi, oricând doreşti!
Reuşite şi performanţe şcolare

            Ne mândrim cu ei…

                              CARLA CIORCILĂ
         Carla Ciorcilă, jucătoare de performanţă la “Winners Tennis Club”, elevă în clasa a IV-
a a Şcolii Internaţionale Cluj, continuă seria jocurilor foarte bune reuşite în sezonul indoor
  2010. La toate cele patru turnee de categoria a III-a din circuitul naţional la care a participat, a jucat finalele. După succesul de la
C Cluj din 8 martie, unde îşi adjudeca Cupa NCN, câştigă săptămâna urmatoare la Mediaş şi Cupa Dafora, reuşind victoria cu 6-3; 6-
   0 în faţa Laviniei Savu (16 naţional), legitimată la CS Dafora Mediaş. După contabilizarea punctelor acumulate prin câştigarea
  acestor turnee, Carla Ciorcilă (11 naţional la 24.02.2010) va intra cu siguranţă în “Top 10” cele mai bune jucătoare de tenis la 10
   ani din România. Felicitări Carla pentru sezonul excelent de iarnă!

                                                                                                                    Cătălin Condurache
                                                                                                                PR&Communication WTC
                                                                                                                             19.03.2010
                                 Un corp sănătos înseamnă sport regulat!
                                        Horaţiu Ţaica…un sportiv şi un coleg adevărat. Deţine toate recordurile şcolii noastre la sporturile
                                  practicate pe clasă printre care: aruncare cu mingea de oină (distanţă 50m) , săritura de pe loc şi cea
                                  din fugă. Horaţiu este de doar 13 ani, însă practică tennis de performanţă de cinci ani, acum după cum
                                  susţine fiind într-o scurtă pauză, dorind să se axeze mai mult pe şcoala. De asemenea, a mai practicat
                                  şi alte sporturi printre care şi înot de performanţă şi taikoando.
                                         Acest campion s-a bucurat şi de numeroase premii, turneul de la Târgu Mureş unde a reuşit să
                                  câştige cinci meciuri sau cel de la Oradea, acestea fiind doar unele dintre cele cu care colegul nostru
                                  se poate mândri. Acesta susţine că îi era foarte greu să îşi împartă timpul între şcoala, prieteni şi
  familie din cauza orelor pe care le petrecea pe terenul de tennis: “zilnic cand ieşeam de la şcoală în jurul orei 15:00, mergeam şi
  mă antrenam pana la ora 19:00, dorindu-mi cu adevărat să obţin performanţe.”
    Alături de Horaţiu a fost mereu familia care îl însoţea şi îl ajuta să îşi planifice timpul, de asemenea, prietenii de la şcoală si
  diriginta i-au fost şi ei alături de el moral, încurâjndu-l şi susţinându-l când avea nevoie. Horaţiu susţine că această iniţiativă a pornit
  de la tatăl sau, care în copilărie a practicat fotbal şi acum când a avut ocazia, l-a încurajat şi pe fiul lui să îşi mentină un corp
  sănătos practicând un sport. În aceeaşi situaţie este şi Radu Ţaica, care îşi doreşte nespus de mult să calce pe urmele fratelui
  său.”Fratele meu practica si el tennis de performanţă mereu fiind un adversar pe masură”.


   Reporter: Servus!
   Horatiu: Salut!
   Reporter:Horaţiu, dacă timpul îţi permite, aş dori să ne împărtăşeşti tuturor din experienţa ta de sportiv….
   Horatiu: Sigur…de ce nu?!
   Reporter: Am auzit ca deţii numeroase recorduri pe şcoală, ne-ai putea specifica unele?
   Horatiu: Păi…deţin recordul la aruncarea cu mingea de oină (distanta de 50m), la săritura de pe loc şi la cea din fugă.
   Reporter: Practici un alt sport în afara şcolii? Sau ca hobby?
   Horatiu: Da, de cinci ani, poate şi mai bine, practic tennis de performanţă, acum însă sunt într-o scurtă pauză deoarece timpul
   nu-mi permite şi am dorit să mă orientez mai mult spre şcoala. De asemenea, am mai practicat şi înot de performanţă sau
   taikoando.
   Reporter: Bănuiesc că ai numeroase premii în palmares, ne poţi enumera câteva?
   Horatiu:Într-adevar, m-am bucurat de multe premii printre care şi cel de la Târgu-Mureş unde am reuşit să câştig cinci meciuri
   sau cel de la Oradea.
   Reporter: Horaţiu, cum reuşeai să îţi împarţi timpul între prieteni, familie şi scoala?
   Horatiu: Uneori chiar aveam dificultăţi în a face acest lucru, deoarece majoritatea timpului mi-l petrecem la antrenamente. Zilnic
   când ieşeam de la şcoala la ora 15:00 mergeam şi mă antrenam în jur de cinci ore, dorindu-mi cu adevărat să obţin performanţe.
   Reporter: Cum te-au sprijinit familia şi scoala în acest proiect?
   Horatiu: Păi…părinţii mei erau cei care aveau grijă de orarul zilnic, ei mă conduceau în turnee sau la antrenamente, mereu fiind
   acolo pentru mine, iar prietenii mei de la scoala şi doamna dirigintă au fost si ei alături de mine moral susţinându-mă.
   Reporter: De la cine a început această inţiativă, ca tu să practici un sport?
   Horatiu: Tatăl meu, în copilărie, a practicat fotbal, iar acum, când s-a regăsit în mine, îşi doreşte mult să-mi păstrez un corp
   sănătos practicând un sport.
   Reporter: Este, deci, o tradiţie de familie?
Horatiu: Nu în adevăratul sens al cuvântului, şi fratele meu, Radu Taica, practică acelaşi sport, dorind să devină un adversar pe
măsură.
Momente de suflet: DĂRUIND VEI DOBÂNDI
Reporter: Mersi, Horaţiu!
Horatiu: Mi-a făcut plăcere!

                                                                                                             Mureşan Alexandra, cls. a VIII-a
                  Clasa I
                  În cadrul proiectului " Dăruind, vei dobândi!",           unii dintre aceştia din urmă fiindu-le chiar
                  coletivul clasei I al Şcolii Internaţionale Cluj a        vecini. Aşa că am sunat-o pe d-na Baciu, care
                  luat contact, prin intermediul părinţilor, cu o           ne-a răspuns călduros şi ne-a asigurat de buna
                  doamnă olandeză care locuieşte în România                 primire de care urma să avem parte.
                  de vreo zece ani, Karin. Dânsa locuieşte în                 -În dimineaţa zilei de 10 decembrie 2009, ne-
                  localitatea Beliş şi se ocupă de copiii nevoiaşi          am “îmbarcat” în maşina – transport de Jucu şi
                  din zonă. Elevii clasei I au pregătit pachete cu          am pornit, fiecare cu pacheţelul său în mână.
                  jucării şi haine pe care doamna Karin le-a                Trei fete şi-au pus şi chitarele pentru a cânta o
                  repartizat copiilor cu ocazia sărbătorilor de             colindă, iar Mihai Hînda şi-a adus laptop-ul
                  iarnă. S-a păstrat legătura cu Karin, care s-a            pentru a le arăta copiilor de clasa I un power-
                  întors pentru o vreme în Olanda, dar care va              point de “Moş Nicolae”. Mare le-a fost surpriza
                  reveni la noi în şcoala cu gânduri senine!                când au aflat că elevii mai mici nu mai văzură
                                                                            niciodată un material Ppt! Ne-am simţit
                  Clasa a V-a                                               excelent la Jucu văzându-le feţele mici,
                    -În fiecare sfârşit de an, Şc. Internaţională           drăgălaşe, şi curioase. În plus, am fost
                  Cluj îşi îndreaptă gândurile spre cei mai puţin           impresionaţi de generozitatea şi ospitalitatea
                  norocoşi decât noi. Aceste intenţii nobile se             cu care am fost trataţi – mai ales gustoasele
                  materializează prin proiecte diverse realizate la         nuci cu care elevii Şc. Internaţionale şi-au
                  nivelul tuturor claselor. În anul acesta, clasa a         umplut buzunarele, aceasta chiar dacă noi ar fi
                  V-a a propus derularea proiectului « Dăruind,             trebuit să fim cei care dăruim, nu să primim!
                  vei dobândi ! » în parteneriat cu şcoala de                 -Pe viitor, ne dorim să continuăm această
                  provenienţă a patru dintre membrii clasei,                colaborare, convinşi de faptul că elevii noştri au
                  situată în localitatea Jucu. Iniţiativa a fost            realmente nevoie să socializeze cu copii de o
                  salutată pozitiv cu atât mai mult cu cât copiii           condiţie socială diferită. Ne propunem o
                  ne-au furnizat detalii despre situaţia materială a        întâlnire în primavară şi desfăşurarea unor
                  colegilor lor de clasa I,                                 activităţi relaxante în vară, probabil de « 1
                                                                            Iunie ».


                  Clasa a VIII-a

                  Cu fiecare Crăciun, precum cozonacul în cuptor, sufletul nostru prinde proporţii neaşteptate. Este de
                  fapt normal, ca, în aceste împrejurări ale zăpezii dantelate, să ne dorim a dărui câte puţin din ce avem,
                  pentru ca şi alţii să resimtă bucuria iernii.
                  Anul acesta, clasa a VIII-a a ales să dăruiască cărţi şi rechizite unei familii cu mari dificultăţi.

                  “A fost o experienţă minunată, să văd cum altora le folosesc atât de mult lucruri pe care eu le consider
                           inutile!” zice Andreea Pârvan.

                            “ 18.12.2009, o zi aparent însorită, cu        înlocuit de o tristeţe amară, însă ne-au surprins
                            multe zâmbete de copii după porţile            plăcut: sunt ambiţioşi şi cât se poate de serioşi,
                            şcolilor care se inchideau pentru              fiind convinşi că prin muncă vor reuşi să îşi
                            perioada sărbătorilor. Totul părea             schimbe viitorul.
                            înfloritor, o zi normală în care soarele s-a          Această experienţă prin care noi am reuşit
                            hotărât să ne zâmbească dintre nori,           să ne deschidem porţile inimilor unor copii, ar
                            însă nimeni nu se putea gândi că undeva        trebui să constituie un semn de exclamare pentru
                  lângă Cluj-Napoca, o familie formată din trei copii      noi, ar trebui să ne determine a le acorda atenţie
                  şi o bunicuţă îşi trăiau viaţa de pe-o zi pe alta.       şi ajutor şi pe mai departe - pentru ca şi ei, la fel
                         Nimeni nu credea că la cât sunt de frumoşi,       ca noi, să aparţină viitorului!
                  ar putea trăi fără mama şi fără tata. Din zâmbetul
                  şi privirea lor inocentă, parcă nu reieşeau
                  poverile ce le purtau zilnic. Însă dacă stăteai de
                  vorbă cu bunica lor, grijile i se aşterneau imediat                    Ne povesteşte Mureşan Alexandra…
                  pe faţă precum scrisul pe hârtie. Mama copiilor
                  nu mai se afla printre ei de aproximativ trei ani,
                  iar tatăl, distrus şi învins de probleme, a decis
                  să-i abandoneze, lăsând totul în grija bunicii.
                        De aceea, de Crăciun, am decis să le facem
                  o vizită prin care să le dovedim că suntem
                  alături de ei şi că, de acum înainte, mereu vor
                  avea un umăr pe care să plângă. Le-am oferit
                  câteva alimente pe care să le aşeze pe masa de
                  Crăciun, iar în jurul acesteia să petreacă o seară
                  ca pe vremuri.
                         Cum am precizat, sunt trei fraţi, unul dintre
                  ei, chiar dacă era ajutorul bunicii, nu a renunţat la
                  şcoală, dar a hotărât să îşi caute un loc de
                  muncă prin care să aducă un venit în casă. Nu
                  ne aşteptam la o asemenea bucurie în zâmbetul
                  lor, eram total convinse că vor avea lacrimi de
                  cristal în ochi şi că zâmbetul acela imens va fi
THE FLAT STANLEY PROJECT-
   PROIECTUL FLAT STANLEY



                                   Proiectul Flat Stanley

         În acest an şcolar, elevii din clasa a III a de la Şcoala Internaţională Cluj sunt
implicaţi intr-un proiect de educaţie globală intitulat Proiectul Flat Stanley.

    Ispirat de cartea Flat Stanley, al cărei autor este Jeff Brown, acest proiect îi ajută pe elevi
să îşi împărtăşeasă ideile şi informaţiile adunate cu copii din toată lumea şi se constituie într-
o modalitate plăcută de dezvoltare a abilităţilor de scriere şi citire în limba engleză.

      Pentru a participa la acest proiect, elevii din clasa a III a au confecţionat şi decorat
personajul FLAT STANLEY. Acesta îi va insoţi în vizite la prieteni, în diverse locuri, iar ei vor
face poze ale aventurilor personajului şi vor scrie despre acestea în jurnal. Primele dovezi ale
experienţelor personajului Flat Stanley sunt cele înregistrate în vacanţa de iarnă. Apoi, un
Flat Stanley uriaş, aparţinând întregii clase a III a, însoţit de o scrisoare explicativă a
proiectului, va fi trimis la o altă şcoală din lume. În acest an, vom trimite proiectul nostru
doamnei profesoare Dania Paul şi elevilor din clasa a III a de la Sewickley Academy,
Pittsburgh, Pennsylvania, SUA. Vă invităm să vizualizaţi imagini ale proiectului pe site. Ele
vor putea fi vizualizate în toată lumea.

        The Flat Stanley Project

                                  This year the students in Grade 3 are involved in a global connections project entitled The Flat
                              Stanley Project.

                                    Inspired by Jeff Brown's book entitled Flat Stanley, this activity helps children to share ideas and
                              information with other children in the world and it is a good way to improve their reading and writing
                              skills in English.

                                  To participate, the children create a FLAT STANLEY figure out of cardboard and decorate it as
                              they wish. Then they take it to visit other people or other places, taking pictures of Flat Stanley’s
                              adventures and writing about them in a journal. The first recorded experiences are those during the
                              winter holidays.

                                Then a huge Flat Stanley and a letter explaining the project are mailed to someone else in the
                           world. This year our Flat Stanley will be emailed to Mrs. Dania Paul’s class in Sewickley Academy,
Pittsburgh, Pennsylvania. You are welcome to see pictures from our project on the school website. They will be accessible all over
the world.                                                                                           Prof. Delia Filipescu


                                                         Curiozităţi …
Ochiul compus
                                    ▪ „Structuri perfecte pluristratificate.“ Astfel a descris Luke Lee, profesor la Universitatea din
                                    California (SUA), ochiul compus al multor insecte.
                                    Gândiţi-vă: Ochiul compus al unor insecte, de pildă al albinei şi al libelulei, este alcătuit din
                                    numeroase unităţi optice, fiecare fiind îndreptată într-o direcţie diferită. Prin combinarea
                                    imaginilor produse de fiecare dintre aceste lentile, se obţine o
                                    imagine detaliată, asemănătoare unui mozaic, care e extrem de utilă
                                    în detectarea mişcării.
                                    Oamenii de ştiinţă caută modalităţi de a copia ochiul compus al
                                    insectelor pentru a realiza detectori de mişcare de mare viteză şi o
nouă generaţie de camere de luat vederi: ultrasubţiri şi multidirecţionale. Aceste dispozitive ar putea
avea aplicaţii în diverse domenii. În medicină, de exemplu, ar putea fi folosite în examinarea
stomacului. Despre un astfel de dispozitiv medical pe care oamenii de ştiinţă doresc să-l realizeze, se
spune că va fi un „sistem minuscul“ ce ar putea fi înghiţit de pacient. Odată ajuns în stomac, dispozitivul
fără fir ar putea să culeagă informaţii prin ochiul său compus şi să le transmită apoi specialiştilor.
O echipă de bioingineri a realizat deja un ochi compus artificial ce are peste 8 500 de lentile şi măsoară 2,5 mm. Acest dispozitiv
însă nu egalează ochiul compus al insectelor. Ochiul libelulei, de pildă, are circa 30 000 de unităţi optice!
Sã tragem poveţe
                                                               Din naturã…
                                                    Inspiraţie


Pãdurea de aramã,                      Ninsoare de vis,                               Un gust de caramel,
 Melcul de argint,                     Al nopţii abis,                                  Simţiri de bãieţel,
 A florilor mireasmã,                  Al cãrţii cuprins,                             În mâini un stânjenel,
     Al pãsãrilor cânt.                Într-o stare de plictis.                           Lãtratul unui cãţel.
                                                                                  Colectivul clasei a VI -a




Pădurea dă coadă securii

Eu cred că proverbul „Pădurea dă coada securii” se poate folosi când este vorba despre un trădător. Sugerează
faptul că trădătorul este coada ce ajută securea să taie pădurea. Îşi trădează aliaţii, respectiv pe celelalte lemne din
pădure, pentru a o ajuta pe cea care le-a tăiat.

Pe lângă faptul că cineva îţi dă un lucru foarte important pentru tine, tu îl foloseşti împotriva acestei persoane. Aşa
este şi cu securea... Coada ei este lemnul ce susţine lama care taie copacii. Când, în viaţă, se întâmplă ceva de
genul acesta, se foloseşte proverbul „Pădurea dă coada securii”. Nu fii niciodată o „coadă” pentru cei din jurul tău!

                                                                                       Raluca Brãtfãlean, cls. a VII-a



Conflictul dintre greiere şi furnică



            Într-o zi toridă de vară, leneveam în curtea mea, întinsă pe iarbă. Soarele era dogoritor şi strălucitor, de
parcă ar fi fost umplut cu cărbuni şi poleit cu aur.
     Dintr-odată, am auzit o voce care striga:

-Greiere, dă-te jos odată de pe floarea aia! Poate ţi-asu ruginit de atâtă leneveală!
-Ia mai tacă-ţi gura, furnico! Opreşte-te puţin şi nu mai tropăi pe lângă casa mea!
      Şi aşa au tot continuat, până nu am mai putut suporta! Trebuia să-i opresc cumva, aşa că am zis:
-Gata! Liniştiţi-vă amândoi! Nimeni nu e la fel. Poate greierele leneveşte atâta pentru că nu e chiar atât de spontan
ca tine!N-ar trebui să-l critici. Poate aţi putea să discutaţi despre vieţile voastre douăzeci de minute sau cum vă pică
vouă mai bine. Îmi promiteţi că nu vă mai certaţi?
-Desigur!
-Bine atunci. La revedere!
-La revedere!
         Aşa s-a încheiat acea zi dogoritoare de                                                   vară.


                 Cîmpean Alexiana, cls. a III - a




              -un oraş „cu două
          feţe“-
Pentru călătorul
ce păşeşte întâia                                     Capitala de ieri
 oară în capitala                                              prezentat de Medina Berari, cls a
    României,                                         VIII-a
      peisajul
   bucureştean             Bucureştiul a devenit capitala
pare dominat de      României în 1862. În a doua jumătate a
                     secolului al XIX-lea, oraşul a cunoscut o
     un singur       dezvoltare rapidă. Edificii publice
edificiu, Palatul    impunătoare, dar elegante, proiectate de
  Parlamentului      arhitecţi francezi, îşi făceau apariţia una
                     câte una de-a lungul bulevardelor străjuite
nimit in timplul     de copaci. Datorită numeroaselor parcuri,
     regimului       grădini şi scuaruri, Bucureştiul şi-a câştigat
                     renumele de „oraş al grădinilor“.
 comunist Casa
    Poporului.          În treacăt fie spus, el a fost unul dintre
                     primele oraşe din lume iluminate public cu
Această clădire      petrol. În 1935, pe Şoseaua Kiseleff, a fost construit Arcul de Triumf, după
   austeră, una      modelul monumentului cu acelaşi nume de pe bulevardul Champs-Élysées din
                     Paris. Frumuseţea oraşului îl făcea pe orice francez să se simtă ca la el acasă.
 dintre cele mai     Nu întâmplător Bucureştiului i se spunea „Micul Paris“.
  mari din lume          Acestora le-au luat locul uriaşe blocuri de apartamente. Doar în perioada
 este principala     1960–1961 s-au dat în folosinţă circa 23 000 de
atracţie turistică   apartamente. Pregătirile pentru construirea
                     Casei Poporului au început în 1980. Dotat cu un
a Bucureştiului.     buncăr antiatomic (aflat la o adâncime de 90 m)
      În unele       şi împodobit cu sute de candelabre de cristal,
                     Palatul Parlamentului are 12 etaje, 1 100 de
privinţe, palatul    încăperi şi o suprafaţă totală de 360 000 m2.
    reprezintă       Astfel, palatul este de trei ori mai mare decât
“faţa”modernă a      Palatul Versailles din Franţa. În zona veche a
                     oraşului s-au demolat multe clădiri pentru a face
  oraşului. Însă     loc acestui colos şi marelui bulevard — mai larg
   sentimentele      decât Champs-Élysées — ce duce la palat.
                     Impozantul palat le aminteşte cu tristeţe multor
  bucureştenilor     bucureşteni de Nicolae Ceauşescu, dictatorul
   faţă de acest     care a comandat construirea lui. Mânat de dorinţa de
      edificiu       a înălţa un monument în onoarea sa, el a adunat o
                     armată de aproape 700 de arhitecţi şi zeci de mii de
 impunator sunt      oameni care au muncit din greu în trei schimburi,
 dintre cele mai
  contradictorii.
    Ei speră că
    turiştii vor
     admira şi
cealaltă “faţă” a
      oraşului:
     splendida
   arhitectură a                                                          24 de ore din 24, pentru a
                     duce la bun sfârşit proiectul.
Bucureştiului de
    odinioară.
Unii aseamănă anii de şcoală cu scena descrisă mai sus.
Sfatul dirigintelui …                                                        În definitiv, stai toată ziua închis într-o sală de curs, iar
                           Cum aş putea fi un elev                           seara ţi-o petreci făcându-ţi temele. Te regăseşti în această
                              mai bun?!                                      situaţie? Menţionează mai jos care este cea mai grea
                                                                             materie pentru tine.


                                                                                 De câte ori nu ţi-au spus părinţii sau profesorii să depui
   IMAGINEAZĂ-ŢI că eşti prins în desişurile unei jungle                     mai multe eforturi la această materie! Iar asta nu ca să-ţi
întunecoase. Lumina soarelui abia pătrunde prin frunzişul                    facă viaţa amară. Ei nu vor altceva decât ca tu să-ţi dai
des. Înconjurat de atâta vegetaţie, abia dacă mai poţi face                  toată silinţa. Aşadar, ce poţi face dacă, din cauza
o mişcare. Ca să scapi, trebuie să-ţi croieşti drum cu o                     insistenţelor lor, îţi vine mai degrabă să laşi totul baltă
macetă.                                                                      decât să te pui cu burta pe carte ca să te ridici la nivelul
                                                                             aşteptărilor lor? Cu uneltele adecvate, îţi poţi croi drum
                                                                             prin „junglă“! Dar despre ce unelte este vorba?


● 1. O atitudine pozitivă faţă de învăţat.                                      Nu-ţi semna singur condamnarea la eşec, spunându-ţi că
                                                                             nu eşti în stare să faci îmbunătăţiri. Când îţi trec prin minte
    Dacă ai un punct de vedere negativ asupra învăţatului,
                                                                             gânduri negative cu privire la propriile capacităţi,
n-ai să te simţi niciodată impulsionat să obţii rezultate bune
                                                                             străduieşte-te să le înlocuieşti cu gânduri pozitive. Pentru
la şcoală. Încearcă totuşi să priveşti situaţia în ansamblu.
                                                                             aceasta, trebuie să devii conştient de punctele tale slabe,
   Poate acum nu ţi-e uşor să înţelegi cât este de important                 dar şi de punctele tale forte.
să munceşti din greu la anumite materii. În fond, nu toate
                                                                                Dar tu? Ştii care-ţi sunt punctele forte? Dacă nu,
materiile din programă par, cel puţin pentru moment,
                                                                             vorbeşte cu un adult de încredere, care te cunoaşte bine.
importante. Cu toate acestea, dobândind o instruire mai
                                                                             Te-ar putea ajuta să-ţi cunoşti punctele forte şi să te
variată, vei înţelege mai bine mersul lumii. Vei putea
                                                                             foloseşti cât mai bine de ele.
discuta cu persoane din diverse medii sociale sau culturale.
Şi, nu în ultimul rând, îţi vei dezvolta capacitatea de                      ● 3. Bune obiceiuri de studiu. Nu poţi avea succes la
gândire, ceea ce-ţi va fi de real ajutor mai târziu.                         şcoală dacă nu înveţi. Nu uita un lucru: Mai devreme sau
                                                                             mai târziu tot la învăţat ai să ajungi. Dar, poate, chiar şi
● 2. Un punct de vedere pozitiv cu privire la propriile
                                                                             numai cuvântul „a învăţa“ îţi sună neplăcut. Totuşi, studiul
capacităţi. Şcoala îţi poate scoate la iveală talentele. Mai
                                                                             este util. De fapt, cu puţin efort, chiar o să ajungă să-ţi
mult, talentele tale sunt unice, iar şcoala te poate ajuta să
                                                                             placă!
descoperi şi să cultivi talente pe care nu ştiai că le ai.


     Dar, ca să cultivi obiceiuri bune de studiu, trebuie să-ţi organizezi bine timpul.
  Ţine minte: Câtă vreme eşti la şcoală, studiul trebuie să fie o prioritate. E adevărat,
  este „un timp pentru a râde“ şi „un timp pentru a juca“ . Şi, asemenea majorităţii
  tinerilor, probabil ai vrea să ai şi tu ceva timp pentru destindere. Dar un proverb al
  înţeleptului rege Solomon avertizează: „Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine
  se uită la nori nu va secera“. Ce învăţăminte poţi desprinde de aici? Fă-ţi temele
  mai întâi şi destinde-te după aceea. Sigur vei găsi timp pentru amândouă!
                   De ce atatea reguli?
  Menţionează câteva reguli care există în familia ta. …………………………
         Crezi că regulile din familia ta sunt mereu drepte?
            □ Da □ Nu
         Ce regulă ţi se pare cel mai greu de respectat? …………………………
     „REGULILE CASEI“, cum sunt numite uneori, sunt cerinţele sau restricţiile impuse de părinţi. Pe de o parte, poate fi vorba
  de cerinţe referitoare la teme, la treburile gospodăreşti şi la ora la care să te întorci seara acasă. Pe de altă parte, poate fi
  vorba de restricţii privind utilizarea telefonului, a televizorului sau a computerului. Dar se pot referi şi la ce faci în afara
  casei, cu alte cuvinte la purtarea ta de la şcoală sau la alegerea prietenilor.
     Ţi se pare că eşti sufocat de restricţii? Poate că te simţi asemenea tinerilor ale căror cuvinte sunt menţionate mai jos.


         „Mă scotea din sărite când părinţii îmi spuneau să mă întorc devreme acasă! Mă enerva că alţii puteau să stea afară până
         târziu, iar eu nu!“ (Allen)
         „E oribil să ţi se verifice apelurile de pe telefonul mobil. Se poartă cu mine de parcă aş fi un copil!“ (Elizabeth)
         „Mă simţeam ca şi cum ar fi vrut să-mi distrugă viaţa socială şi să nu mai am prieteni!“ (Nicole)
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj
Revista isc cl_uj

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados (20)

Cronicile scolii 27 nr 10
Cronicile scolii 27    nr 10Cronicile scolii 27    nr 10
Cronicile scolii 27 nr 10
 
Revista nr 11
Revista nr 11Revista nr 11
Revista nr 11
 
Revista scolii nr 12
Revista scolii nr 12Revista scolii nr 12
Revista scolii nr 12
 
Revista Ani de scoala, nr. 20
Revista Ani de scoala, nr. 20Revista Ani de scoala, nr. 20
Revista Ani de scoala, nr. 20
 
Revista ani de scoala 21
Revista ani de scoala 21Revista ani de scoala 21
Revista ani de scoala 21
 
Revista Ani de scoala pdf a4
Revista  Ani de scoala pdf a4Revista  Ani de scoala pdf a4
Revista Ani de scoala pdf a4
 
Nr 16 Cronicile Scolii 27
Nr 16 Cronicile Scolii 27Nr 16 Cronicile Scolii 27
Nr 16 Cronicile Scolii 27
 
Nr 14 Cronici
Nr 14 CroniciNr 14 Cronici
Nr 14 Cronici
 
1 gimnaziul 5_10_
1 gimnaziul 5_10_1 gimnaziul 5_10_
1 gimnaziul 5_10_
 
Serbarea abecedarului
Serbarea abecedaruluiSerbarea abecedarului
Serbarea abecedarului
 
Nr 15 cronicile scolii 27
Nr 15 cronicile scolii 27Nr 15 cronicile scolii 27
Nr 15 cronicile scolii 27
 
Dedicaţii
DedicaţiiDedicaţii
Dedicaţii
 
Revista Ani de școală, nr. 16
Revista  Ani de școală, nr. 16Revista  Ani de școală, nr. 16
Revista Ani de școală, nr. 16
 
Manual 100-de-idei-de-educatie-non-formala
Manual 100-de-idei-de-educatie-non-formalaManual 100-de-idei-de-educatie-non-formala
Manual 100-de-idei-de-educatie-non-formala
 
Revista ani de scoala 19 completa
Revista ani de scoala 19 completaRevista ani de scoala 19 completa
Revista ani de scoala 19 completa
 
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria VulpeDedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
 
Povestea scolii mele(1)
Povestea scolii mele(1)Povestea scolii mele(1)
Povestea scolii mele(1)
 
Ziua portilor deschise 2019
Ziua portilor deschise 2019Ziua portilor deschise 2019
Ziua portilor deschise 2019
 
Revista ani de scoala 18 completa
Revista ani de scoala 18 completaRevista ani de scoala 18 completa
Revista ani de scoala 18 completa
 
Revista absolventul
Revista absolventul Revista absolventul
Revista absolventul
 

Destaque

Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19
Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19
Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19Gnutiken
 
Gnutiken Seminarium 2010 03 19
Gnutiken Seminarium 2010 03 19Gnutiken Seminarium 2010 03 19
Gnutiken Seminarium 2010 03 19Gnutiken
 
Gnutiken Sharea Presentation
Gnutiken Sharea PresentationGnutiken Sharea Presentation
Gnutiken Sharea PresentationGnutiken
 
Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24
Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24
Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24Gnutiken
 
Item 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 Final
Item 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 FinalItem 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 Final
Item 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 FinalLocaliza
 
Apresentação 3T12
Apresentação 3T12Apresentação 3T12
Apresentação 3T12Localiza
 
Profarma 3T10
Profarma 3T10Profarma 3T10
Profarma 3T10Profarma
 
Duratex - Associação Duratex e Satipel
Duratex - Associação Duratex e SatipelDuratex - Associação Duratex e Satipel
Duratex - Associação Duratex e SatipelDuratex
 
Daniel ene viitorul seo 2013 prezentare lumea seoppc 31 ian 2013
Daniel ene viitorul seo 2013   prezentare lumea seoppc 31 ian 2013Daniel ene viitorul seo 2013   prezentare lumea seoppc 31 ian 2013
Daniel ene viitorul seo 2013 prezentare lumea seoppc 31 ian 2013Daniel Ene
 

Destaque (9)

Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19
Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19
Föredrag om Ubuntu för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-19
 
Gnutiken Seminarium 2010 03 19
Gnutiken Seminarium 2010 03 19Gnutiken Seminarium 2010 03 19
Gnutiken Seminarium 2010 03 19
 
Gnutiken Sharea Presentation
Gnutiken Sharea PresentationGnutiken Sharea Presentation
Gnutiken Sharea Presentation
 
Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24
Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24
Föredrag om fri programvara för Stadsbiblioteket Göteborg 2011 02-24
 
Item 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 Final
Item 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 FinalItem 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 Final
Item 10 Do FormuláRio De ReferêNcia 31032010 Final
 
Apresentação 3T12
Apresentação 3T12Apresentação 3T12
Apresentação 3T12
 
Profarma 3T10
Profarma 3T10Profarma 3T10
Profarma 3T10
 
Duratex - Associação Duratex e Satipel
Duratex - Associação Duratex e SatipelDuratex - Associação Duratex e Satipel
Duratex - Associação Duratex e Satipel
 
Daniel ene viitorul seo 2013 prezentare lumea seoppc 31 ian 2013
Daniel ene viitorul seo 2013   prezentare lumea seoppc 31 ian 2013Daniel ene viitorul seo 2013   prezentare lumea seoppc 31 ian 2013
Daniel ene viitorul seo 2013 prezentare lumea seoppc 31 ian 2013
 

Semelhante a Revista isc cl_uj

Şcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastre
Şcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastreŞcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastre
Şcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastreIonel-Catalin Diaconu
 
Labirint Copilariei nr. 18
Labirint Copilariei nr. 18Labirint Copilariei nr. 18
Labirint Copilariei nr. 18emiliaciocan
 
Nr 19 Cronicile Școlii 27.pdf
Nr 19 Cronicile Școlii 27.pdfNr 19 Cronicile Școlii 27.pdf
Nr 19 Cronicile Școlii 27.pdfeconsiliere
 
Anuar absolventi U.T. Cluj Napoca
Anuar absolventi U.T. Cluj NapocaAnuar absolventi U.T. Cluj Napoca
Anuar absolventi U.T. Cluj NapocaAmintiricj
 
Vrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoala
Vrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoalaVrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoala
Vrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoalazibo.ro
 
Școala prietenoasă
Școala prietenoasăȘcoala prietenoasă
Școala prietenoasăAnca Tirca
 
Nr 18 Cronicile Scolii 27.pdf
Nr 18 Cronicile Scolii 27.pdfNr 18 Cronicile Scolii 27.pdf
Nr 18 Cronicile Scolii 27.pdfeconsiliere
 
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
Newsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională Cluj
Newsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională ClujNewsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională Cluj
Newsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională ClujAna-Maria Udrea
 
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012revistainfoline
 
Finalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiriSustin Educatia
 
Ganduri ... de la parinti si cursanti adunate
Ganduri ... de la parinti si cursanti adunateGanduri ... de la parinti si cursanti adunate
Ganduri ... de la parinti si cursanti adunateMioara Iacob
 
Scoala in pandemie- considerații
Scoala in pandemie-   considerațiiScoala in pandemie-   considerații
Scoala in pandemie- considerațiisimonachihaia
 

Semelhante a Revista isc cl_uj (20)

Metamorfoze
Metamorfoze Metamorfoze
Metamorfoze
 
Şcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastre
Şcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastreŞcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastre
Şcoala Nr. 10 Bacău - oglinda muncii noastre
 
Vii d
Vii dVii d
Vii d
 
Vii d
Vii dVii d
Vii d
 
Labirint Copilariei nr. 18
Labirint Copilariei nr. 18Labirint Copilariei nr. 18
Labirint Copilariei nr. 18
 
Nr 19 Cronicile Școlii 27.pdf
Nr 19 Cronicile Școlii 27.pdfNr 19 Cronicile Școlii 27.pdf
Nr 19 Cronicile Școlii 27.pdf
 
Anuar absolventi U.T. Cluj Napoca
Anuar absolventi U.T. Cluj NapocaAnuar absolventi U.T. Cluj Napoca
Anuar absolventi U.T. Cluj Napoca
 
Proiect
Proiect Proiect
Proiect
 
Vrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoala
Vrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoalaVrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoala
Vrem sa achizitionam o statie de amplificare audio pentru scoala
 
Școala prietenoasă
Școala prietenoasăȘcoala prietenoasă
Școala prietenoasă
 
Nr 18 Cronicile Scolii 27.pdf
Nr 18 Cronicile Scolii 27.pdfNr 18 Cronicile Scolii 27.pdf
Nr 18 Cronicile Scolii 27.pdf
 
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
 
Bine ati venit!!!
Bine ati venit!!!Bine ati venit!!!
Bine ati venit!!!
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
 
Newsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională Cluj
Newsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională ClujNewsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională Cluj
Newsletter Noiembrie-Decembrie 2009 Scoala Internaţională Cluj
 
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
Revista InfoLINE /Anul I/ Nr. 1 – aprilie 2012
 
Finalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiriFinalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiri
Finalizare proiect 066: Descriere, fotografii si multumiri
 
Ganduri ... de la parinti si cursanti adunate
Ganduri ... de la parinti si cursanti adunateGanduri ... de la parinti si cursanti adunate
Ganduri ... de la parinti si cursanti adunate
 
ROpot, nr. 3
ROpot, nr. 3ROpot, nr. 3
ROpot, nr. 3
 
Scoala in pandemie- considerații
Scoala in pandemie-   considerațiiScoala in pandemie-   considerații
Scoala in pandemie- considerații
 

Revista isc cl_uj

  • 1. International School Magazine Mai 2010, Număr aniversar 10 ani de Şcoala Internaţională Cluj
  • 2. Cuvânt înainte … Întocmirea unei reviste reprezentative pentru comunitatea şcolară Înternaţională Cluj a devenit, de ceva ani, o provocare asumată de persoane diverse, cadre didactice dedicate şi creative prin excelenţă. Anul acesta şcolar mi-a conferit mie, Cosmina Mocanu, o tânără profesoară de Limba şi literatura română, privilegiul de a pune între cele două coperte gândurile firave şi curate primite de la elevii mei. În spiritul darului divin din care se împărtăşesc toţi dascălii, ca într-o festivă procesiune, – căci se spune că divinitatea i-ar fi oferit cadrului didactic multă “lumină, aşa încât flacăra însufleţirii sale să nu se stingă niciodată” - m-am reţinut de la corecturi elaborate, apreciind originalitatea şi devotamentul copiilor implicaţi, în special al celor doi redactori: Mureşan Alexandra şi Pârvan Andreea. Avem ocazia de a lansa, prin intermediul acestui număr, felicitările sincere aceleia care ne-a permis să ne îmbogăţim, să ne ridicăm vocile la unison, să ne construim şi să ne rafinăm personalitatea – Şcoala Internaţională Cluj, prin doamna Simona Baciu, fondatorul instituţiei căreia îi urăm “La mulţi ani!” “Să ne trăieşti şi veşnic să ne înfloreşti!” – un număr festiv lucrat cu dragoste şi migală de artizanii cei mici. Şi acum vă las în compania muzelor ce vă vor dezvălui “molecule” din viaţa copiilor Şcolii Internaţionale Cluj şi nu numai … beletristică, cultură generală, curiozităţi şi câte şi mai câte … ! Lectură plăcută! Cu mult drag, Prof. Cosmina Mocanu Din CUPRINS Educaţia, un mod de viaţă Compuneri literare Îndemn la scris Lumea în obiectiv Cameele italiene Portretul Profesoara de arta recomanda Momente de suflet: Dărind vei dobândi Bucureştiul - un oraş cu două feţe Cum aş putea fi un elev mai bun? Are You Getting Enough Exercise? Mozaicul florentin — O artă ce egalează pictura
  • 3. Editorial Dragi cititori, Iată-ne ajunşi la numãrul aniversar al revistei Şcolii Internaţionale Cluj – s-au scurs deja zece ani de activitate – „La mulţi ani, şcoala noastră!” Prin această producţie, avem ca scop nu doar inaugurarea unei abordări personalizată, ci şi deschiderea porţilor şcolii noastre. Mulţi au fost curioşi să afle ce se petrece în acest institut excentric, iar ca răspuns, noi am hotarât să ne prezentăm în faţa dumneavoastrã, sinceri şi volubili, aşa cum suntem - revista de faţă fiind doar una dintre frunzele de pe creanga prezentării. Am ales să ilustrăm între paginile următoare nu doar preocupările noastre, ci un organism viu, un portret complex al nostru, al tuturor celor care aparţinem comunităţii Şcolii Internaţionale. Sub acest înveliş, poate nu cel mai nimerit, am sădit toate valorile noastre adunate peste ani, bine clădite, culese datoritã profesorilor şi îndrumătorilor noştri. Am reuşit să ne exprimăm fiecare personalitatea proprie, să vă împărtăşim şi vouă, dragi cititori, din experienţele colegilor noştri şi să ne împlinim visul de a explora arta lecturii şi tainele învăţăturii, situate exclusiv în sfera lumii cotidiene. Între cele două coperte, am închis viaţă, tainele ei, potenţialul nostru creativ şi unele dintre cele mai bune rezultate ale şcolii. De asemenea, am inclus şi câteva lecturi şi curiozităţi pentru a îndeplini eforturile adolescenţilor de a înţelege lumea la această vârstă dilematică. Am ascultat sfatul dirigentei şi ne-am fixat ţinte realiste pentru viitorul nostru şi al vostru. Am închis pagini de inimã, de suflet, descrierile noastre, tot ceea ce am găsit în colţurile prăfuite, dar zeloase ale inimilor noastre şi le-am scos la iveală numai pentru ca voi, primii noştri cititori, să puneţi mâna pe tezaurul nostru viu. Sperăm să vă încânte ceea ce v-am pregătit … Lectură plăcută! Mureşan Alexandra şi Pîrvan Andreea clasa a VIII - a
  • 4. Am vrut sã aflãm şi sã împãrtãşim cu voi câteva dintre cronicile şcolii noastre. Am aspirat la o discuţie despre trecut, prezent şi viitor, în care unităţile temporale sã se împleteascã într- o scurtã istorie a şcolii. Ne-am focalizat în principiu pe întrebările care ne măcinau zi de zi. În acest scop, ne-am adresat d-nei Simona Baciu, fondatoarea şi directoarea şcolii noastre, care ne-a primit foarte călduros în birou, pentru a trece împreunã peste barierele timpului şi a afla în mare parte despre istoria Şcolii Internaţionale Cluj. Am cãlãtorit în timp, în urmã cu 10 ani, când fondatoarea şcolii noastre era educatoare la o grãdiniţa din sistemul de stat românesc .”Totul a început din dorinţa de a le oferi copiilor o educaţie asemãnãtoare cu cea pe care o primesc toţi copiii din Europa şi, de ce nu, din lumea întreagã. Am vrut sã gãseascã în învãţãmânt plãcere, bucurie şi armonie.” Astfel, motivatã de un ţel mãreţ, miss Simona a scos din pod vechile dulapuri, jucãriile tricotate, şi cu greu, a început o grãdiniţã. Oferta educaţională propusã era destinatã copiilor mici şi era bazatã pe un program de educaţie în sãnãtate, pe model american. “Am început cu mult entuziasm şi iubire!” Astfel, determinată de gândul cã elevii din România au exact acelaşi drept la educaţie ca toţi ceilalţi din lumea întreagã, pornind de la 12 oameni, a început cãlãtoria pentru dezvoltarea şi formarea Şcolii Internaţionale: “Pe atunci nici mãcar nu speram cã vom ajunge în acest stagiu! Nu aş fi crezut niciodatã cã lucrurile vor cãpãta o astfel de întorsãturã!” La acest punct, s-a ajuns cu mult efort şi tenacitate. “Am încercat sã facem ceva nou, iar pentru o schimbare, ai nevoie de încredere şi de solidaritate. Asta a fost ceea ce a lipsit cel mai mult în clãdirea şcolii aşa cum se prezintă astãzi.” afirmă miss Simona. “Peste ani, am întâmpinat prejudecãţi, descurajãri, iar uneori îmi pierdeam pânã şi eu încrederea cã vom reuşi!”. “Dar astãzi, suntem Şcoala anului în România!”. Am intrat în secretele actuale de dezvoltare ale şcolii, curioase sã aflãm ce se aflã astãzi în prim-plan, în stagiul principal al dezvoltãrii. Am aflat cã în şcoala se pune accent pe implementarea unui sistem de educaţie care duce la învãţarea acceleratã şi la rezultate academice deosebite. “Încercãm sã atingem acest ţel prin orele de teaching şi feedback oferite profesorilor, în care aceştia învaţã, la rândul lor, noi metode de predare eficiente, pe care urmeazã sã le testeze la clase, observând efectele benefice pe care le au asupra elevilor”. De altfel, dezvoltarea campusului este una dintre cele mai discutate proiecte. Construcţia unui spaţiu separat pentru grãdiniţã, creşã şi liceu este un subiect de actualitate. De asemenea, tot în lumina reflectoarelor se aflã şi distincţia ,,Şcoala Anului” primitã la Gala Premiilor în Educaţie „Dinu Patriciu”. Curioase sã auzim pãrerea miss Simonei despre acest important subiect, am întrebat-o ce semnificaţie are pentru dânsa acest premiu. Ne-a răspuns: “Este cel mai frumos cadou pe care puteam sã-l dãruiesc profesorilor, pãrinţilor şi copiilor. A fost o onoare sã reprezint şcoala la Bucureşti, pentru a le aduce un asemenea dar!” Pe de altã parte, îl considerã o recunoaştere a pioneratului în educaţia româneascã: “<Şcoala anului> reprezintă garanţia că suntem pe drumul cel bun în educaţia româneascã şi în lumea întreagã. Munca profesorilor şi încrederea pãrinţilor au fost, în final, rãsplãtite prin rezultatele elevilor!” Rãsplata însã, nu s-a limitat la satisfacţii personale: „şcoala a primit un cec, prin care avem de gând sã completãm wishing- listurile profesorilor’. “Cu ajutorul acestuia, dorim sã furnizãm şcolii dotãri la standardele internaţionale”, explicã miss Simona. Mai exact, sãlile profesorilor vor fi dotate cu materiale de predare care sã sporeascã eficienţa predãrii: table interactive, calculatoare şi chiar o seră. Pe deasupra, se mai propune şi actualizarea sãlii de ball cu sonorizare, lumini şi chiar o scenã. Nu ne-am mulţumit cu informaţiile vizând prezentul şi am cãutat sã scrutăm uşor şi viitorul. Întrebatã cum vede şcoala peste
  • 5. 10 ani, miss Simona a rãspuns cu un surâs optimist: ,,Dacã la aniversarea a X-a, am reuşit sã atingem un asemenea premiu, peste încã 10 ani, toate visele noastre vor fi îndeplinite! Am dorit sã fim un model european, la nivelul şcolilor de renume. În zece ani, îmi doresc sã avem grãdiniţa, şcoala şi liceul ca instituţii independente. Dorim sã avem elevi excepţionali din toate pãrţile lumii şi din toatã ţara!” Pentru a ajunge acolo, însă, mai sunt de trecut încã câteva obstacole, mai e nevoie de multã confidenţã şi perseverenţã. “Împlinirea acestor scopuri necesitã o echipã care e pregãtitã sã lucreze împreunã pe termen lung, cu încredere, entuziasm şi speranţã”, ne împãrtãşeşte miss Simona. Prin echipã, înţelegem, aşadar, profesori, elevi şi pãrinţi, într-un colectiv unit cu aspiraţii comune. “Pânã acum, a fost cel mai complicat sã obţinem încrederea cã schimbarea pe care o aducem sistemului de învăţământ e beneficã, sã dobândim spiritul de comunitate. Sperãm cã acestea sã nu lipseascã pe drumul care ni se întinde în faţã. Şcoala noastrã este una bazatã pe valori, pe educaţie, în care învãţãm din greşeli.” ‘Pânã la urmã, calea pe care am ales-o nu este atât de uşoarã. Necesitã multã muncã, mult efort, şi multã încredere. Este de datoria noastrã, a tuturor, sã aducem aceste vise la îndeplinire căci avem o fundaţie deasupra cãreia sã ne clãdim idealurile! Mureşan Alexandra şi Pîrvan Andreea clasa a VIII - a Educaţia, un mod de viaţă Interviu cu Simona Baciu, fondator/manager Şcoala Internaţională Cluj Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată în 2009 de către Fundaţia „Dinu Patriciu” Şcoala Anului, în cadrul galei Premiilor în Educaţie, distincţie acordată pentru educaţia formală realizată conform curriculumului naţional, proiecte educaţionale şi activităţi extra-şcolare, oportunităţi de învăţare şi motivare pentru elevi, dialogul permanent între profesori, părinţi, elevi şi activităţi de strângere de fonduri şi de implicare în comunitate. În anul şcolar 2010/2011, instituţia aduce ceva cu totul nou faţă de oferta educaţională a anilor anteriori: deschiderea în septembrie 2010, la Cluj, a primului liceu care urmează curriculumul Cambridge, oferindu-le elevilor posibilitatea de a învăţa într-un sistem modern de educaţie bazat pe performanţă, care reprezintă o alternativă la învăţământul tradiţional românesc. Care este povestea parcursului dumneavoastră în domeniul educaţiei? Imediat după revoluţia din 1989, pe atunci profesor la un liceu din Cluj, am înfiinţat o societate comercială care a început să confecţioneze ursuleţi din pluş. Din profitul obţinut astfel, am deschis în anul 1993 Grădiniţa Happy Kids, în una dintre camerele apartamentului familiei. Grădiniţa făcea parte din familia Baciu, iar singurul angajat la acea vreme eram eu. Numărul copiilor era de 12, iar investiţia iniţială a fost de 100 DEM. În anul 1995, urmare a creşterii numărului de copii înscrişi şi a spaţiului prea mic, grădiniţa a închiriat un apartament mai mare şi am angajat personal. În anul 1996, împreună cu soţul meu, Dan Baciu, am înfiinţat Fundaţia "Copii Fericiţi", cu scopul de a prelua activităţile iniţiate până atunci şi de a oferi un cadru dezvoltării şi diversificării permanente a serviciilor de educaţie. În anul 1997 grădiniţa s-a mutat într-un spaţiu nou. Dezvoltarea bazei materiale a fost sustinută financiar şi material de persoane particulare şi instituţii din ţară şi din străinatate. Generozitatea acestor persoane şi institutii, precum şi entuziasmul şi energia investite de către noi, au făcut posibilă dezvoltarea noastră ulterioară. În anii care au urmat, activitatea s-a desfăşurat în spaţii închiriate, iar în anii 1998-1999 s-a construit primul sediu al grădiniţei. Tot acolo s-au deschis în anul 2000 porţile şcolii primare şi în 2004 ale gimnaziului, ambele funcţionând sub numele de Şcoala Internaţională Cluj. În anul 2008 s-a înfiinţat şi liceul. Pornind de la o investiţie iniţială de 100 DEM, am ajuns azi la un proiect de 10 milioane de euro, din care 3 milioane deja investiţi într-un campus educaţional pre-universitar la standarde internaţionale. Iată cum, cu energie şi entuziasm, s-a ajuns de la ursuleţii de pluş la peste 2400 de copii şi 1500 de adulti care au beneficiat până astăzi de programele noastre de educaţie. Proiectul Campusului este unul ambiţios şi de mari dimensiuni. Cum va arăta în final investiţia de care aminteaţi? Ideea campusului şcolar a venit în urma unor schimburi de experienţă şi a burselor de studiu în SUA şi Anglia. Am observat că facilităţile oferite cresc considerabil calitatea educaţiei prin faptul că elevii şi profesorii au mai multe metode de interacţiune şi de vizualizare sau de aplicare practică a teoriei pe care o presupune curricula naţională. Campusul va include spaţii cu dotări corespunzătoare pentru cinci niveluri de învăţământ (creşă, grădiniţă, şcoala primară, gimnaziu şi liceu), dar şi auditorium şi centru de training (oferind un cadru pentru învăţarea continuă), complex sportiv (constituit din sală de sport, terenuri de sport şi piscina) şi internat. Şcoala primara, gimnaziul şi liceul sunt deja finalizate şi presupun săli de clasă, sală pentru ştiinţe elementare, sală profesorală, laboratoare multimedia, laboratoare şi cabinete realizate la nivel de disciplină sau arie curriculară, administraţie, secretariat, sălile de muzică şi artă, bucătărie şi sală de mese, biblioteca, spaţii pentru recreaţie şi sport. Prin proiect au fost stabilite spaţii care permit accesul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi (grupuri sanitare, lift, săli de clasă cu mobilier adecvat). Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată în 2009 Şcoala Anului în Romania, în cadrul galei Premiilor în Educaţie, de către Fundaţia Dinu Patriciu. Care au fost considerentele acordării acestui premiu substanţial? Distinctia „Şcoala Anului" a fost acordată pentru educaţia formală realizată conform curriculumului naţional, proiecte educaţionale şi activităţi extra-şcolare, oportunităţi de învăţare şi motivare pentru elevi, dialogul permanent între profesori, părinţi şi elevi şi activităţi de strângere de fonduri şi implicare în comunitate. Şcoala Internaţională Cluj a fost desemnată Şcoala Anului ca urmare a modului în care este organizat procesul educaţional în şcoală, devenind o alternativă modernă la învăţământul tradiţional. Modelul practicat de noi este un sistem de educaţie bazat pe valori, care încurajează excelenţa academică, creativitatea, responsabilitatea şi respectul pentru diversitate prin educaţia caracterului şi programe de încurajare a cititului, printre altele. Programele educaţionale sunt centrate pe elev, atât în programul de şcoala propriu-zis, cât şi în cele de tip de after school. Cea mai sigură investiţie în viitorul unei ţări este în educaţie. Şcoala reprezintă alături de familie contextul în care copilul se
  • 6. transformă în adult. Depinde astfel de noi ca viitorul adult să fie unul responsabil, pregătit să se adapteze schimbărilor din viaţă, să înveţe să lupte ca să câştige. Această distincţie este rodul muncii unei echipe formate de-a lungul anilor de profesori, elevi şi părinţi. Încrederea pe care am câştigat-o în timp din partea comunităţii locale clujene a contribuit la posibilitatea de a derula acest program în beneficiul comunităţii. Acest premiu ne onorează şi ne motivează să continuăm proiectul nostru cu acelaşi entuziasm. Am înţeles că anul şcolar 2010/2011 aduce ceva cu totul nou faţă de oferta educaţională a anilor anteriori. Aţi putea să ne oferiţi câteva detalii? Şcoalaă vine în întâmpinarea tuturor familiilor care caută o educaţie de excelenţă pentru copiii lor în România. Deschiderea în septembrie 2010, la Cluj, a primului liceu care urmează curriculumul Cambridge va oferi elevilor posibilitatea de a învăţa într-un sistem modern de educaţie bazat pe performanţă, care reprezintă o alternativă la învăţământul tradiţional romanesc. Elevii vor urma un program de educaţie exclusiv în limba engleză, predat de profesori dedicaţi, implicaţi şi motivaţi, atât români, cât şi vorbitori nativi. Limba română va fi studiată în toţi anii de liceu conform curriculumului naţional. La sfârşitul liceului elevii vor da examene de prestigiu, recunoscute în peste 150 de ţări, numite A Levels. Diploma obţinută este echivalentul diplomei româneşti de bacalaureat cu diferenţa că poate fi folosită atât la admiterea în universităţile româneşti, cât şi la universităţi de top din toată lumea. Şcoala Internaţională este prima şcoală din Romania care a semnat un parteneriat cu o universitate străină, The University of East Anglia. Acest acord garantează la absolvirea şcolii noastre accesul la universitatea East Anglia a elevilor care îndeplinesc criteriile necesare pentru înscrierea la cursurile dorite. Şcoala caută de asemenea să creeze parteneriate cu universităţi americane de top şi este deja în parteneriat cu Fulbright Advising Center din Bucureşti pentru a oferi elevilor cele mai mari şanse de a intra într-o universitate internaţională de prestigiu. În ce măsură sunt accesibile serviciile educaţionale oferite deă copiilor din familii cu venituri mai modeste? Principiul după care dorim să ne ghidăm este acela de a oferi tuturor şansa la educaţie de calitate. De aceea am dezvoltat proiectul FIE, adică Fii investitor în educaţie, un program amplu de burse care îşi propune să ofere şanse egale şi acces la educaţie de calitate pentru elevii cu posibilităţi financiare reduse, care provin din mediul rural şi urban al judeţului Cluj. Programul de burse a început în 2005 şi am acordat un număr de aproximativ 15 burse anual, rezultând mai mult de 100 de burse. Numărul cererilor creşte anual, de aceea ne dorim atragerea cât mai multor susţinători din comunitate pentru a putea creşte numarul de elevi acceptaţi. Prin acest program ne propunem să identificăm şi să susţinem elevii motivaţi să înveţe şi să atingă performanţa, dându-le şansa să înveţe în şcoala noastră. Care sunt elementele ce diferentiază oferta dvs ca instituţie educaţională pre-universitară de oferta sistemului de stat? Sistemul de învăţământ din România are nevoie de o schimbare esenţială în special în ceea ce priveşte mentalitatea şi metodele procesului educaţional. Cadrele didactice sunt schimbarea, de aceea noi investim în acestea prin programe de dezvoltare personală şi profesională. Educaţia bazată pe valori a reuşit să-i motiveze şi să-i facă să se simtă mândri că sunt dascăli şi că astfel au ocazia să pună piatra de temelie la viitorul mai bun al unor tineri. Faţă de educaţia tradiţională, oferim deschidere, entuziasm şi multă muncă. Ceea ce obţinem înseamnă rezultate excelente la învăţătura, copii cu simţ civic şi încredere de sine, care sunt motivaţi să caute excelenţa în educaţie. Evaluarea elevilor se face ţinând cont atât de cunoştinţele academice, cât şi de implicarea, disciplina şi strădania elevilor. Şcoala este un spaţiu destinat învăţării atât în sălile de clasă şi biblioteca, cât şi prin implicarea în activităţi sociale de într-ajutorare a semenilor. Şcoala Internatională Cluj este un model prin metodele educaşionale si prin gradul de implicare al profesorilor, reuşind astfel să facem o diferenţă în sistemul educaţional romanesc. Şcoala noastră este rezultatul angajamentului şi entuziasmului profesorilor, sprijinului primit de la membrii boardului, de la partenerii şcolii, pornind de la cei instituţionali până la cei educaţionali care au contribuit la crearea unui sistem educaţional modern. Interviu realizat de Cristina Mihaela Pop, Publicat în „Bussines woman”, aici, prin amabilitatea d-nei M.Pop Foto Cristina Mihaela Pop Din sfera muzelor … Îndemn la scris Scrisul, cea mai simplă cale spre “înălţime” De mii de ani, cuvântul, cea mai frumoasã parte a vieţii, sensul întregului univers, constru- ieşte pagini. Urmãreşte cu atenţie fiecare mişcare delicatã a peniţei pe foaie, criticã fãrã in- dulgenţă fiecare pas greşit al vreunei litere şi, cu mult suflet, ajutã la formarea fiecãrei petale dintr-o carte. Din aceastã cauzã, cei mai mulţi dintre noi se refugiazã printre aceste licãriri, care, cu multã graţie, sãvârşesc un întreg capitol din viaţa noastrã. Scrisul este singura cale prin care acele momente de sclipire şi sinceritate îşi pot face apariţia în amintirile noastre. Este o cale sigurã, pavatã cu linii drepte şi uneori ajutãtoare, este un drum clar fãcut de om cu mâna lui printe sute şi mii de trãiri. Uneori, simţi cã o gaurã mare de cernealã aşternutã pe o filã a vieţii tale ar putea fi finalul, însă exact atunci când stiloul nu te mai lasã, inima începe sã-ţi batã cu putere, mâinile sã-ţi tremure şi privirea sã-ţi sclipeascã, căci muza binefăcătoare te-a binecuvântat - atunci şi numai atunci vei şti cã viitorul tãu se aflã pe acea paginã! Nu întârzia şi scrieţi-l!
  • 7. Mureşan Alexandra, cls. a VIII-a A fi nemuritor Oamenii sunt trecãtori. Sunt doar fãclii aprinse, menite sã lumineze, ca mai apoi sã se stingã. Sunt nişte unelte trecãtoare, ce dau viaţã acestui pãmânt. Sunt nişte creaţii efemere ale divinitãţii, în continuă schimbare, menite la pierire. Natura, martor etern al zbuciumului oamenilor, îşi continuã cursul, dar fiinţele muritoare trec şi vin, în disperarea proprie de a-şi gãsi o menire, se sting şi pleacã. A fi nemuritor! Ah, ce vis al tuturor fiinţelor muritoare: sã facã parte din cursul infinit al naturii, sã-şi rãstoarne privirile firave cu putere asupra marginilor eternitãţii. Nemurirea, o noţiune atât de ambiguă, farã de orizonturi, atât de largã încât o minte destinatã la pierire nu o poate înţelege pe deplin. Este visul cel mai mãreţ şi neatins al omenirii, dar totuşi, darul cel mai de preţ, încuiat în locul în care am fost creaţi. A fi nemuritor înseamnã a zbura pe aripi de nori, a atinge cerul în azurul sãu, a fi acolo unde se naşte însăşi natura, unde raiul şi iadul se întrepãtrund. A fi nemuritor e a fi într-o continuã schimbare, un martor veşnic al celor petrecute în univers. Deşi mulţi caută reprezentări ale nemuririi, nimeni nu o poate contopi în propriile-i gânduri, cãci aceasta este altfel decât ne-o imaginãm cu toţii. Nu lipsitã de griji şi de reguli, nu este nici simplã, nici complicatã, este acolo unde echilibrul şi dualitatea creării se întâlnesc şi dau naştere vieţii. Între lumea aceasta misticã şi cea a cursului, a naturii muritoare, există o linie clarã, o barierã pe care nimeni nu a trecut-o niciodată, şi probabil nimeni nu o va trece vreodatã… în căutarea nemuririi! Andreea Pîrvan, cls. a VIII-a Invitaţie la dans… cu o carte “Librarii, domnul meu, sunt oamenii cei mai mari codoşi. În fiecare zi, îi imping pe oameni în braţele câte unei cărţi. Şi unde mai pui că, dupa nopţile petrecute în tovărăşia unor asemenea iubite rămâi nu numai vlăguit, dar şi cu minţile rătăcite.” (Shakespeare, Hamlet, actul II, scena 2, replica apocrifa) M-am întrebat întotdeauna cum pătrunde spiritul în lume; oare prin ce canale ideile apărute în intimitatea minţii cuiva ajung să înalţe sau să distrugă lumea? Tocmai din aceasta cauză, autorii pot fi catalogaţi drept cei mai secreţi, discreţi agenţi ai omenirii: nu se poate identifica cu claritate nici cum acţionează ei, nici identitatea victimei ţintite, nici rezultate scontate. Cert este că, izolaţi de restul privirilor, marginalizaţi sau uitaţi, scriitorii lucrează “pe termen lung”. Operele lor, cărţile, se definesc printr-o nespusă sfioşenie, căci ele nu te întâmpină niciodată, ci, ca într-o iubire de esenţă medievală, trebuie să fii tu cel care face primul pas. “Fiinta lor este aşteptare pură.” Înfiorate, tremurânde şi gâtuite de emoţie, cărţile aşteaptă “deschiderea” – actul ce le garantează prin excelenţă fiinţarea, existenţa. Tăcerea cărţilor si rugămintea lor nerostită, asemenea unei rugăciuni spuse cu fervoare şi izvorâtă dintr-o inimă sinceră trădează dependenţa lor de suveranul cititor: cărţile, drag elev, nu se scandalizează pentru a fi citite, imploră doar indurare din partea cititorului care nu le-a oferit încă identitate. […] Oricât de impunătoare ar fi copertele ei, cartea, în simpla ei materialitate nu există încă. Îşi va datora existenţa ţie, drag elev de clasa V sau a VIII-a, care îţi vei întinde mâna spre a o scoate din raft, care o vei deschide şi care vei accepta invitaţia la dans – “dans cu o carte”. […] Stiţi ce este realmente extraordinar? Superioritatea cărţii: ea nu se impune de la sine, căci nu există în noi, fiinţele raţionale, o nevoie stringentă de a citi. Aceia care simt “nevoia cărţii” o fac pentru ca şi-au exersat facultăţile intelectuale, s-au
  • 8. “autodomesticit” prin lectura conştiincioasă şi acum reprezintă o rasă nouă, aleasă în interiorul omenirii. Alegeţi si continuaţi, stimati elevi, sa fiţi educaţi de un antrenor de elită – cartea. Intrebaţi care este motivaţia în virtutea căreia aleg deseori compania cărţii, elevii clasei a V-a răspund în mod variat, de la “citim pentru a cunoaşte mai multe” până la “citim pentru a ne îmbogăţi, pentru a ne ameliora ca indivizi, pentru a ne rafina”. Sunt răspunsuri profunde, de altfel, care nu fac decât să exprime un adevăr. ‘Pentru că nu doar trupul, ci şi spiritul poate avea impurităţi, cititul devine o modalitate de a-ţi face toaleta în ordinea spiritului. Spiritul are şi el nevoie de o dietă, de o ‘igienizare’ (după cum explică C. Noica). Alegerea, evident, vă aparţine: puteti rămâne săraci, într-un colţ al salonului, tăcuţi si torturaţi de individie faţă de colegii voştri care ‘valsează’ atât de bine şi care rămân atăt de fericiţi în urma acestei experienţe! Sau dimpotrivă, puteţi deveni asemenea cititorilor avizaţi, contemporani cu lumea toată. Prof. Cosmina Mocanu Vă recomandăm … Regina Nopţii Când am auzit termenul de “cartea preferatã”, mi-a luat mult timp sã îl gãsesc printre multele cãrţi citite în ultimul an. În cele din urmă, alegerea făcută nu mă prea avantajează. Majoritatea colegilor îmi spun cã „W.I.T.C.H.” sunt nişte cãrţi destinate copiilor mici şi cã ar fi timpul sã nu le mai citesc. Dar cred cã ei uitã faptul cã oamenii diferiţi au preferinţe şi personalitãţi diferite. Eu am fost dintotdeauna purtată pe valul copilãriei: în privinţa cãrţilor, a vocabularului, a îmbrãcãminţii şi a comportamentului. Şi dintre toate cãrţile citite din această serie, cea mai fascinantã mi s-a pãrut ultima dintre ele, ,,Regina nopţii”, de Maud Mangold, fapt ce aratã cã acţiunea devine mai captivantã cu cât înaintezi în lectură. Începutul este trist şi monoton, deoarece ilustrează momentele de tristeţe ale uneia dintre protagoniste, însã apoi, totul devine fascinant şi magic, timp în care cele cinci fete încearcã sã salveze din nou o lume misticã, paralelã. Cãrţile „W.I.T.C.H.”, în general, îţi capteazã atenţia, împreunã cu dorinţa de a afla care este deznodãmântul, dar aceasta m-a cucerit definitiv. Un alt lucru extrordinar pe care l-am remarcat în timpul lecturii a fost cã pe mãsurã ce sentimentele personajelor erau descrise, le simţeam parcă şi eu – tot mai intens! Încearcă-le şi tu! Alexandra Chihaia, cls. a VI-a Poveste fantastică The Haunted House It was a cold, windy evening… The full moon had just risen up in the sky. A thirteen year old girl named Melinda Steven was watching it in amazement from her window. In a few minutes, the moonbeam revealed a strange roof in the dark forest, on the hill near Melinda’s house… “That’s weird… I’ve never seen that house before!” she thought. Her parents were out shopping and she was home alone. So she thought it wouldn’t hurt anyone if she went to explore the house. She put on her coat and went in the woods. Some bats were flying above the trees, but Melinda ignored them. Suddenly, an old stone wall appeared in front of her… She finally arrived to the strange house. She walked towards the door in relief because the forest kind of frightened her. The door cracked open… The wind started howling through the broken windows and blew up all the dust in the room. Melinda tried not to get scared and stepped into the room. She walked slowly on the creaking wooden floor towards the stairs. Out of a sudden, a stair broke under her leg and Melinda panicked. She was stuck there! She started screaming for help, even though she was sure no one would hear her. But in a few seconds the door cracked open again… A dark shadow appeared from behind. Melinda was so scared she couldn’t find her voice, to talk. The shadow turned out to be a man with really dressed up in old-fashioned clothes. He walked towards the scared girl. “Who are you?” she whispered. “Don’t worry, I’m going to help you, but you have to promise you’ll never come here ever again… Okay?” “Of course…” said Melinda in relieved. The weird man helped her out of the broken stairs and led her to the door. She was extremely grateful to see the trees again. She turned around to thank the man for his help, but when she did, Melinda only saw the empty room and broken windows. “Where did he go? He couldn’t disappear just like that, could he?” she thought. Her natural instinct told her to flee, so she ran home as quickly as she could. Threw the forest, the trees seemed tall shadows of ghosts, and the way home seemed to last an eternity. When she got to her room she went to the window to see the creepy house again. But it wasn’t there anymore… It disappeared, just like the old man. Melinda went to bed feeling confused. “How is that possible?”
  • 9. The next day she thought it was just a dream. But when she saw an old piece of wood on her desk, she changed her mind completely. It was the stair she broke in the deserted house the night before… Raluca Brătfălean, cls a VII-a Lumea…în obiectiv! Le poţi cumpăra pe internet! Oficiali ai guvernului american au hotărât să cerceteze dacă eventuali duşmani ar putea „să obţină prin internet echipament militar la care au acces, din motive de siguranţă naţională, doar persoane autorizate“, arată revista New Scientist. „Au fost uluiţi să vadă cât de uşor le-au putut obţine“. Cu ajutorul unor cunoscute site-uri comerciale, au achiziţionat online „elemente din uniforma de luptă a armatei americane, precum veste antiglonţ“, „un costum de protecţie împotriva armelor biologice, chimice şi nucleare, la mâna a doua“, piese pentru avioane de luptă şi „alte asemenea echipamente militare speciale“. Nu se ştie de unde aveau comercianţii aceste articole, dar unii dintre ei „sunt acum cercetaţi penal“, se mai arată în revistă. Adeziv străvechi În antichitate, romanii foloseau un adeziv special ca să lipească frunze de laur din argint pe coifurile purtate la paradele militare. Frank Willer, restaurator-şef la Muzeul de Istorie al Renaniei din Bonn (Germania), a făcut întâmplător descoperirea. Folosind un ferăstrău cu lamă fină, a desprins o bucată de metal de pe un coif de fier din secolul I î.e.n., care zăcuse pe fundul Rinului cel puţin 1 500 de ani. „De pe coiful încins de lama fierăstrăului au căzut frunzele de argint lăsând să se vadă urme fine de adeziv“. Analizele au arătat că puternicul adeziv fusese făcut din bitum, răşină şi grăsime de vită. Coţofenele se recunosc în oglindă „S-a crezut că numai cimpanzeii, delfinii şi elefanţii au, asemenea omului, capacitatea de a se recunoaşte în oglindă“, precizează o ştire dată publicităţii de Agenţia Reuters. În acest „club“, considerat de mulţi exclusivist, au intrat de curând şi coţofenele din Eurasia. Cercetătorii au marcat coţofenele cu o pată pe care păsările nu o puteau vedea decât în oglindă. „Majoritatea păsărilor au încercat să-şi dea jos pata cu ciocul, dovadă că se recunoşteau în oglindă“, adaugă ştirea. Observator solar descoperit în Peru Arheologii au ajuns la concluzia că vestigiile enigmatice, vechi de 2.300 de ani, descoperite în Peru, fac parte dintr-un observator solar. Situl, numit Chankillo, cuprinde un şir de 13 turnuri situate pe coama unui deal, formând un orizont „dinţat“, uşor arcuit. Punctele de observaţie erau „în aşa fel poziţionate, încât la solstiţiul de iarnă şi la cel de vară soarele răsărea şi apunea deasupra turnurilor aflate la extremităţi, marcând astfel începutul şi jumătatea anului solar“, explică revista Science. Turnurile intermediare marcau răsăritul şi apusul soarelui în alte momente ale anului. Era vital ca locuitorii acestui ţinut uscat să ştie când să semene. De aceea, „ei [trebuiau] să ştie cu o oarecare precizie în ce zi se află“. Războaiele secătuiesc Africa „Între 1990 şi 2005, 23 de naţiuni africane au fost implicate în conflicte ce le-au costat aproximativ 214 miliarde de euro“, precizează ziarul International Herald Tribune. „Preţul pe care acest continent îl plăteşte ar putea acoperi costurile necesare rezolvării problemei SIDA din Africa, precum şi cele necesare prevenirii şi tratării tuberculozei şi malariei. Aceeaşi sumă ar fi suficientă pentru a oferi instruire şi pentru a soluţiona criza apei“, spune Ellen Johnson-Sirleaf, preşedintele Liberiei. „Cu aceşti bani s-ar fi putut construi mii de spitale, şcoli şi drumuri“. Dacă n-ar fi avut loc aceste războaie, „Africa ar fi fost un continent prosper, nicidecum cel mai sărac continent al lumii“, concluzionează ziarul. Siesta vă poate salva viaţa Un studiu efectuat asupra a 23 000 de bărbaţi şi femei din Grecia a dezvăluit că riscul deceselor cauzate de infarct scade cu până la 37% în cazul persoanelor care se odihnesc după prânz de cel puţin trei ori pe săptămână. „Există numeroase dovezi că atât stresul acut, cât şi cel cronic pot duce la apariţia unor afecţiuni cardiace“, explică Dimitrios Trichopoulos, cercetător şi epidemiolog la Facultatea
  • 10. de Medicină din cadrul Universităţii Harvard (SUA). El adaugă: „Siesta poate diminua stresul, reducând astfel rata mortalităţii cauzate de bolile de inimă“. Colectivul clasei a VI-a În atelierul de camee Atelierul pe care îl vom vizita se află pe o străduţă îngustă din centrul oraşului Torre del Greco. Masa de lucru a artizanului este plină de instrumente şi de camee, aflate în diverse stadii de prelucrare. Suntem uimiţi de splendoarea piesei pe care o finisează, o complicată scenă idilică cu câteva personaje. Scoicile din care se realizează cameele sunt aduse din Realizat de Sara Micle, clasa a VIII-a Bahamas, precum şi din Marea Caraibilor şi din apele care scaldă ţărmurile estice ale Africii. Din diferitele tipuri de scoici se obţin camee divers colorate. De exemplu, cameele din Am sosit la Torre del Greco, în golful Neapole, pentru Cassis madagascariensis reprezintă o sculptură albă pe un a vedea cum se confecţionează unul dintre obiectele de fond negru-maroniu; cele din Cypraecassis rufa au nuanţe artizanat caracteristice acestei zone a Italiei. Ne referim de la roşu-maroniu-deschis la roşu-maroniu-închis. Cele mai la camee, bijuterii sculptate în scoici. Ne-am propus să preţioase sunt cele cu contrastul cel mai mare. vizităm unul dintre numeroasele ateliere de camee ale Prima operaţiune este tăierea cupei, adică acea porţiune oraşului. Înainte de aceasta însă, probabil că v-ar face din scoică ce va fi folosită, cu o freză-disc cu răcire cu apă. plăcere să aflaţi câte ceva despre camee şi despre Formele cameelor care urmează să fie obţinute, de obicei lunga lor istorie. ovale sau rotunde, sunt marcate pe suprafaţa interioară a cupei, care apoi este tăiată cu aproximaţie în bucăţi mai CAMEELE sunt nestemate, pietre dure sau scoici mici poligonale. De regulă, dintr-o scoică de mărime medie sculptate în relief. Deosebit de potrivite pentru acest fel se pot obţine o camee mare şi două camee mai mici. Pentru de artă sunt agata, onixul, sardonixul şi anumite tipuri a şti dacă scoica ar putea fi tăiată într-un fel sau altul e de scoici, întrucât straturile lor de diverse culori fac nevoie de un ochi format. De pildă, dacă pe suprafaţa posibilă obţinerea unor contraste plăcute. Se spune că exterioară a unei scoici există trei protuberanţe, înseamnă tehnica de lucru se aseamănă cu cea folosită de că se vor putea sculpta trei personaje. Odată tăiată, fiecare sculptorii în relief, singura deosebire fiind faptul că se bucată este adusă la forma dorită cu ajutorul unei pietre de lucrează în miniatură. polizor. Apoi este fixată pe un fus de lemn, ceea ce îi permite artizanului să mânuiască scoica mai uşor, iar stratul exterior Numeroase camee sculptate în pietre dure ori în denivelat este şlefuit până la grosimea dorită. În acest pietre preţioase s-au păstrat din epocile persană sau moment, forma bucăţii de scoică îl ajută pe artist să aleagă greco-romană, atestând popularitatea de care se tema sculpturii sale. El face repede un desen în creion pe bucurau în antichitate. Cameele sculptate în scoică sunt suprafaţa scoicii şi începe să sculpteze. de dată mai recentă. Sideful a fost folosit la Pentru înlăturarea surplusului de material se foloseşte o freză confecţionarea cameelor în Franţa, Germania şi Flandra — un burghiu cu tăiş abraziv. După trasarea desenului secolelor al XIV şi al XV-lea. Artifacturile din scoică erau, începe gravarea manuală cu o serie de instrumente extrem după cât se pare, foarte apreciate la opulentele şi de ascuţite, de diferite mărimi, numite ace de gravat. rafinatele curţi franceze. Descoperirile geografice din Sculptura trebuie realizată exact până la adâncimea la care acei ani au dus la un aflux de materiale exotice rare în scoica îşi schimbă culoarea, de la nuanţa deschisă trecând Europa — carapace de broaşte ţestoase gigantice, colţi la cea închisă. Prin sculptarea la diverse adâncimi, iscusitul de narval, jad, chihlimbar şi tot felul de scoici interesante. artist poate crea impresia unor voaluri transparente. În final Acest fapt a sporit interesul pentru ştiinţele naturii şi a se obţine o figurină în relief cu extraordinar de multe detalii, stimulat imaginaţia ingenioşilor artizani, bijutieri şi gravori. profilată pe fondul stratului mai închis de dedesubt! După toate probabilităţile, în secolul al XVI-lea, scoicile Numărul temelor ce pot fi alese e nelimitat. Probabil că aţi din familiile Cassidae şi Cypraeidae erau considerate ca văzut profilul unei doamne graţioase, o temă întotdeauna fiind foarte potrivite pentru realizarea cameelor gravate. preferată. Minusculele profiluri sau flori sunt folosite ca inele Aşa-numita perioadă neoclasică a fost martora unei sau cercei. Cameele mai mari, care au până la circa 7,5 revitalizări a interesului pentru arta antică. Pe parcursul centimetri, sunt folosite ca broşe sau pandantive şi pot secolului al XVIII-lea, asistăm la o creştere a producţiei înfăţişa teme mai complexe: peisaje şi compoziţii idilice sau de camee din scoici, deşi unii le considerau imitaţii din clasice. Cele mai mari, care pot atinge o mărime de cauza calităţii inferioare a scoicii, în comparaţie cu maximum 20 de centimetri, pot fi înrămate sau montate pe pietrele preţioase. De atunci, numărul centrelor unde se suporturi. Valoarea lor depinde nu numai de mărimea şi de confecţionează camee s-a redus. În prezent, această materialele folosite pentru montare, ci îndeosebi de artă se mai practică în două oraşe: Idar-Oberstein măiestria şi atenţia pe care le implică realizarea lor. Unele (Germania), specializat în prelucrarea mecanică a sunt adevărate lucrări de artă. agatelor, şi Torre del Greco (Italia), unde cameele din Întrucât artizanul trebuie să ţină seama de neregularităţile scoici continuă să fie realizate manual. fiecărei bucăţi de scoică şi să le exploateze, nu va fi niciodată posibilă mecanizarea producţiei de camee din Acum, că avem câteva informaţii despre originea scoici. De asemenea, două camee nu vor fi niciodată lor, haideţi să vedem cum se obţin în prezent cameele identice una cu cealaltă. Ele sunt într-adevăr unice, din scoici. ornamente încântătoare, adevărate capodopere miniaturale.
  • 11. Portretul Paula Negrea este profesoară de artă şi una dintre cele mai plăcute profesoare. Oferă sprijin tuturor elevilor şcolii. Pasiunile dânsei sunt arta şi moda, lansând şi câteva prezentări de costumaţii realizate din materiale reciclabile. Vorbeşte foarte frumos şi expresiv, demonstrându-se un ajutor moral de nădejde. Abilitatea de a da sfaturi pozitive o face să fie foarte apreciată de colegii mei. Priceperea de a susţine, de a ne consilia este nemaipomenită, fiind suplimentată de o creativitate de excepţie. Tot timpul când îţi vorbeşte, foloseşte expresii ale feţei care te determină să fii acolo şi să ai o vedere cât mai clară asupra situaţiei. Gesturile sale sunt mereu decente, niciodată exagerate. Este cu toata lumea înţeleaptă, iar cand unii întrec măsura bunului simţ, rămâne calmă şi reuşeşte să explice totul cu multă răbdare. Datorita dânsei, am reuşit să trec prin toate problemele cu fruntea sus, mândră de mine însămi. O consider una din cele mai bune profesoare şi îi multumesc pentru sprijinul acordat. Călina Sălăgean, cls a VI - a Profesoara de artă recomandă … O duzină de sfaturi pentru picturi mai reuşite… 1. Încearcã sã foloseşti în mod corect diferite genuri de culori (ex. Creioane-acuarelã, tempera, culori de apã sau de ulei), şi sã cumperi suportul adecvat pentru fiecare (ex. Pânzã-culori tempera, foaie specialã pentru culorile de apã, culori acrilice pentru rigips sau lemn). Experimenteazã mai multe tipuri de materiale pentru lucrãrile tale, şi asigurã- te cã le foloseşti la potenţialul maxim citind mai întâi instrucţiunile de folosire. 2. Când vrei sã realizezi compoziţii statice, aranjeazã elementele pe registre orizontale sau verticale, iar pentru compoziţia dinamicã, aranjeazã-le pe registre diagonale. 3. Respectarea proporţiilor când realizezi portrete, personaje e esenţialã. Existã pe internet cursuri despre structurarea corpului uman. 4. Dacã vrei sã redai volumul unui corp, utilizeazã pentru a diferenţia umbra de luminã haşurarea în straturi treptate. Ai grijã sã nu faci treceri bruşte de la umbrã la luminã. 5. Foloseşte perechi de contraste cromatice, ataşând perechi de culori complementare (ex. Albastru-portocaliu, galben-mov, roşu-verde). Astfel, pictura ta va ieşi în evidenţã prin intensitatea culorii. Nu folosi mai mult de douã perechi contrastante pe o lucrare, pentru a nu o încãrca. 6. Ieşi din comun şi foloseşte pe lucrãri diferite materiale, cum ar fi sfoara, frânghia sau aracet, mãrgele, nisip, boabe de orez, etc. Întotdeauna îţi dovedeşti talentul când gãseşti idei cât mai imaginative. 7. Încearcã sã te inspiri din stilurile marilor artişti, sã le imiţi tablourile, introducând propriile tale mãrci. 8. Inspirã-te din diferite culturi, furând simboluri, personaje şi combinaţii specifice de culori. Pe de altã parte, nu le folosi fãrã a şti ce înseamnã. Vei gasi idei debordant de originale în special în cultura indianã, africanã, japonezã şi asiaticã. 9. Dacã îţi place designul vestimentar, ia iniţiativã! Încearcã sã-ţi faci propria colecţie. Tot acest capitol se axeazã în jurul educaţiei esteticii şi creeri propriului stil. 10. Adu arta în viaţa ta de zi cu zi. Confectioneazã-ţi propriile bijuterii (dacã eşti fatã…), creeazã etichete originale pentru caietele tale, transformã agende simple, utilizând materiale textile sau spray-uri colorate pentru a le înfrumuseţa. 11. Dacã vrei sã fii mai creativ şi sã ai mai multã inspiraţie, foloseşte un fond muzical adecvat atmosferei pe care vrei sã o reflecte tabloul tãu. 12. Ai cât mai mult curaj! În artã, încearcã sã fii mai original, şi sã exprimi exact ceea ce simţi, fãrã a te inhiba. Nu te descuraja, cãci în acest domeniu nu existã corect şi gresit.
  • 12. 8 MARTIE Un mărţişor închinat mamei Cu ocazia zilei de 8 Martie, clasa I şi-a invitat mămicile împreună cu bunicile, să intre în sala de clasă sub o "boltă" de mâţisori creată de copii, în timp ce aceştia le cântau "Mulţi ani trăiască/ Mămicile să trăiască". A fost organizat un work-shop, pe echipe formate din două mămici şi doi copii, fiecăruia oferindu-i-se câte o rimă: “soare/floare, spring/bring, stele/floricele, mămăruţe/drăguţe” etc. Cu acestea li s-a propus să creeze o strofă dedicată primăverii pe care, mai apoi, să o reprezinte pe o lucrare tip colaj sau desen, realizată din materiale reciclabile adunate de copii. Premierea s-a concretizat în mici cadouri, atât pentru mămici ( câte o fotografie de-a copilului făcută în timpul activităţilor din clasă, încadrată în ramă ornată de copil), cât şi entru copii (reviste). Clasa a V-a a întâmpinat primăvara cum se cuvine, printr-o emoţionantă întâlnire între dirigintă - mămici - copii, desfăşurată în data de 10 martie. Înarmate cu dulciuri dintre cele mai apetisante, doamnele au fost primite cu un ghiocel sub forma unui material Power Point care le reamintea valoarea inestimabilă pe care o deţin în viaţa copiilor lor. Apoi, fiecare elev a avut ocazia de a-şi exprima în mod senin sentimentele prin rularea secventelor filmate de "cameramanul" clasei, Mihai Hînda. Atmosfera s-a încărcat de multă emoţie când mămicile au ascultat asocierile şi reprezentările inedite pe care le-au descoperit în mintea copiilor. Următorul pas a fost "îmbrăţisarea": moment în care doamnele au primit bijuterii şi flori confecţionate manual de către fiii sau fiicele lor. Pentru a pastra căldura emanata, următoarea activitatea a vizat meditarea, respectiv descoperirea unor amintiri plăcute din prima copilărie a elevilor, pe baza unei imagini reprezentând evoluţia omuleţilor de gumă. În final, mămicile şi copiii şi-au luat reciproc nişte angajamente, notându-şi pe aripile fluturelui personal obiectivele fixate pentru anul în curs. Ne dorim ca anul 2011 să ne surprindă plăcut - prin bifarea tuturor ţintelor propuse. O primăvară frumoasă, iubite mamici! Semnează "Grupul pufarinilor". Înv. Geta Sîrbu, prof. Cosmina Mocanu Ziua Interculturalităţii În fiecare an, acordãm o zi pentru a sãrbatori faptul cã suntem la fel. Alte culturi, alte obiceiuri, uneori pãrem cã suntem atat de diferiti incât... uităm cât suntem de asemănători. Insã, de ziua Interculturalitãtii, dupã ce fiecare naţie îşi expune tradiţiile, istoria, şi îşi gãteşte cele mai bune bucate, ne amintim intodeauna: suntem toti oameni, orice ar fi, de orice culoare, religie sau sex am avea, avem ceva in comun: suntem fraţi! Ne povesteşte: Andreea Pârvan După părerea mea, ziua Interculturalităţii e un bun prilej pentru a descoperi ceva nou despre celelalte ţări, într-un mod foarte plăcut. În şcoala noastră această zi se celebrează în fiecare an, aducând de fiecare dată o mulţime de informaţii interesante, dar, în acelaşi timp, şi niţică distracţie. Consider că acestă zi este o idee extraordinară, deoarece îmbină într-un mod armonios munca cu relaxarea. Mihuţ Anamaria, cls a VIII-a
  • 13. Alexiana Cîmpean Este eleva în clasa 1.Viaţa nu e dreaptă, dar tot e bună. a III-a la Şcoala 2. Când ai indoieli, fă un mic pas înainte. Internaţională Cluj. Aceasta are potenţial 3. Viata e prea scurtă ca să pierzi timpul urând pe cineva. mare, dorind mereu să 4. Serviciul nu o să te îngrijească atunci când eşti bolnav. Dar prietenii şi se autodepăşească şi familia -da-. Ţine-i lângă tine! să-şi dovedească ei 5. Plăteşte de pe card în fiecare lună. 6. Nu la înseşi că poate visatrebuie să ai ultimul cuvânt în orice discuţie. Învaţă să nu fii de acord. orice lucru măreţ 7. Plângi împreuna cu altcineva. Este mai sănătos decât să plângi singur. deoarece cu multă 8. Poţi fi supărat pe Dumnezeu. El poate suporta. muncă îl va implini. 9. elevă Alexiana este o Când e vorba de ciocolată, rezistenţa e inutilă. 10. Fă silitoare şi o fire pace cu trecutul, ca acesta să nu-ţi încurce prezentul 11. Totul ambiţioasă, care îşi se poate schimba într-o clipă, dar fii linistit, Dumnezeu nu clipeşte ajută prietenii, clipă. nicio încântându-i Dacă o relaţie trebuie să fie secretă, atunci tu n-ai ce căuta în ea. 12. cu talentele ei. 13. Fă abstracţie de orice nu este util, frumos sau bucurător. Este o fire energică şi 14. cu o plină de viaţă, Respiră adănc, o să-ţi calmeze mintea. 15. Tot voce trimfătoare ce nu te omoară, te întăreşte. 16. Când Alexiana a participat laviaţa este aşa cum îţi place, nu răspunde niciodată cu nu. numeroase 17. Nimeni nu este însărcinat cu fericirea ta. Doar tu. concursuri , din 18. Întodeauna alege viaţa. aceasta cauză are în palmares 19. Nu e treaba ta ce gândesc alţii despre tine… şi foarte 20. Timpul vindecă orice. Dă-i timpului timp. multe premii bine 21. meritate. Tot ce contează la final este că ai iubit. 22. Nu pune controlul pe viaţă. Arată-te şi fă din ea tot ce poţi. 23. Ce e mai bun abia acum urmează. 24. Nu pune invidia pe primul loc. Tu ai deja tot ce-ţi trebuie. 25. Viaţa nu este legată cu fundă, dar tot este un dar. Marea Hai la mare, hai cu mine Alexiana Cîmpean Căci acolo-i cald şi bine! Vino-n apă să-notăm, Lacul îngheţat Bogăţia României Căci mai bine ne distrăm! Uite-o patrie frumoasă Delfinilor, haideţi cu noi, Care e şi glorioasă. Să zburdaţi, chiar până-n Toţi copiii azi se-adună zori! Pe lacul de lângă sat, Plină e de bogăţii, Poate vrei şi tu să ştii. Prin ocean în lung şi-n lat, Şi se-ajută să îşi pună C-aveţi mulţi peşti de Patine de-alunecat. mâncat! Flori de aur pe câmpii, Stau grămadă, mii cu mii. Păduri frumoase sunt din plin Balenelor, veniţi şi voi, Şi încep să patineze Împreună, ca un roi, Pe gheaţa ca de cleştar, Şi în ele-avem şi pin. Munţii cu păşuni alpine Cu-o balenă foarte mare, Iar apoi să deseneze Care e lider în mare! Forme pentru voi în dar. Numai bine ţie-ţi vine! Dar mai sus dacă tu urci, Tu vei da numai de stânci! Călătoria s-a sfârşit În oceanul infinit. Dar iată că timpul trece Cu delfini noi ne-am jucat Iar noaptea i-a apucat, Mare de cleştar avem, Noi mai multe nu mai vrem! Şi balene-am vizitat! Şi-i desparte gerul rece De lacul cel îngheţat. Dar avem câte pofteşti, Hai la noi, oricând doreşti!
  • 14. Reuşite şi performanţe şcolare Ne mândrim cu ei… CARLA CIORCILĂ Carla Ciorcilă, jucătoare de performanţă la “Winners Tennis Club”, elevă în clasa a IV- a a Şcolii Internaţionale Cluj, continuă seria jocurilor foarte bune reuşite în sezonul indoor 2010. La toate cele patru turnee de categoria a III-a din circuitul naţional la care a participat, a jucat finalele. După succesul de la C Cluj din 8 martie, unde îşi adjudeca Cupa NCN, câştigă săptămâna urmatoare la Mediaş şi Cupa Dafora, reuşind victoria cu 6-3; 6- 0 în faţa Laviniei Savu (16 naţional), legitimată la CS Dafora Mediaş. După contabilizarea punctelor acumulate prin câştigarea acestor turnee, Carla Ciorcilă (11 naţional la 24.02.2010) va intra cu siguranţă în “Top 10” cele mai bune jucătoare de tenis la 10 ani din România. Felicitări Carla pentru sezonul excelent de iarnă! Cătălin Condurache PR&Communication WTC 19.03.2010 Un corp sănătos înseamnă sport regulat! Horaţiu Ţaica…un sportiv şi un coleg adevărat. Deţine toate recordurile şcolii noastre la sporturile practicate pe clasă printre care: aruncare cu mingea de oină (distanţă 50m) , săritura de pe loc şi cea din fugă. Horaţiu este de doar 13 ani, însă practică tennis de performanţă de cinci ani, acum după cum susţine fiind într-o scurtă pauză, dorind să se axeze mai mult pe şcoala. De asemenea, a mai practicat şi alte sporturi printre care şi înot de performanţă şi taikoando. Acest campion s-a bucurat şi de numeroase premii, turneul de la Târgu Mureş unde a reuşit să câştige cinci meciuri sau cel de la Oradea, acestea fiind doar unele dintre cele cu care colegul nostru se poate mândri. Acesta susţine că îi era foarte greu să îşi împartă timpul între şcoala, prieteni şi familie din cauza orelor pe care le petrecea pe terenul de tennis: “zilnic cand ieşeam de la şcoală în jurul orei 15:00, mergeam şi mă antrenam pana la ora 19:00, dorindu-mi cu adevărat să obţin performanţe.” Alături de Horaţiu a fost mereu familia care îl însoţea şi îl ajuta să îşi planifice timpul, de asemenea, prietenii de la şcoală si diriginta i-au fost şi ei alături de el moral, încurâjndu-l şi susţinându-l când avea nevoie. Horaţiu susţine că această iniţiativă a pornit de la tatăl sau, care în copilărie a practicat fotbal şi acum când a avut ocazia, l-a încurajat şi pe fiul lui să îşi mentină un corp sănătos practicând un sport. În aceeaşi situaţie este şi Radu Ţaica, care îşi doreşte nespus de mult să calce pe urmele fratelui său.”Fratele meu practica si el tennis de performanţă mereu fiind un adversar pe masură”. Reporter: Servus! Horatiu: Salut! Reporter:Horaţiu, dacă timpul îţi permite, aş dori să ne împărtăşeşti tuturor din experienţa ta de sportiv…. Horatiu: Sigur…de ce nu?! Reporter: Am auzit ca deţii numeroase recorduri pe şcoală, ne-ai putea specifica unele? Horatiu: Păi…deţin recordul la aruncarea cu mingea de oină (distanta de 50m), la săritura de pe loc şi la cea din fugă. Reporter: Practici un alt sport în afara şcolii? Sau ca hobby? Horatiu: Da, de cinci ani, poate şi mai bine, practic tennis de performanţă, acum însă sunt într-o scurtă pauză deoarece timpul nu-mi permite şi am dorit să mă orientez mai mult spre şcoala. De asemenea, am mai practicat şi înot de performanţă sau taikoando. Reporter: Bănuiesc că ai numeroase premii în palmares, ne poţi enumera câteva? Horatiu:Într-adevar, m-am bucurat de multe premii printre care şi cel de la Târgu-Mureş unde am reuşit să câştig cinci meciuri sau cel de la Oradea. Reporter: Horaţiu, cum reuşeai să îţi împarţi timpul între prieteni, familie şi scoala? Horatiu: Uneori chiar aveam dificultăţi în a face acest lucru, deoarece majoritatea timpului mi-l petrecem la antrenamente. Zilnic când ieşeam de la şcoala la ora 15:00 mergeam şi mă antrenam în jur de cinci ore, dorindu-mi cu adevărat să obţin performanţe. Reporter: Cum te-au sprijinit familia şi scoala în acest proiect? Horatiu: Păi…părinţii mei erau cei care aveau grijă de orarul zilnic, ei mă conduceau în turnee sau la antrenamente, mereu fiind acolo pentru mine, iar prietenii mei de la scoala şi doamna dirigintă au fost si ei alături de mine moral susţinându-mă. Reporter: De la cine a început această inţiativă, ca tu să practici un sport? Horatiu: Tatăl meu, în copilărie, a practicat fotbal, iar acum, când s-a regăsit în mine, îşi doreşte mult să-mi păstrez un corp sănătos practicând un sport. Reporter: Este, deci, o tradiţie de familie?
  • 15. Horatiu: Nu în adevăratul sens al cuvântului, şi fratele meu, Radu Taica, practică acelaşi sport, dorind să devină un adversar pe măsură. Momente de suflet: DĂRUIND VEI DOBÂNDI Reporter: Mersi, Horaţiu! Horatiu: Mi-a făcut plăcere! Mureşan Alexandra, cls. a VIII-a Clasa I În cadrul proiectului " Dăruind, vei dobândi!", unii dintre aceştia din urmă fiindu-le chiar coletivul clasei I al Şcolii Internaţionale Cluj a vecini. Aşa că am sunat-o pe d-na Baciu, care luat contact, prin intermediul părinţilor, cu o ne-a răspuns călduros şi ne-a asigurat de buna doamnă olandeză care locuieşte în România primire de care urma să avem parte. de vreo zece ani, Karin. Dânsa locuieşte în -În dimineaţa zilei de 10 decembrie 2009, ne- localitatea Beliş şi se ocupă de copiii nevoiaşi am “îmbarcat” în maşina – transport de Jucu şi din zonă. Elevii clasei I au pregătit pachete cu am pornit, fiecare cu pacheţelul său în mână. jucării şi haine pe care doamna Karin le-a Trei fete şi-au pus şi chitarele pentru a cânta o repartizat copiilor cu ocazia sărbătorilor de colindă, iar Mihai Hînda şi-a adus laptop-ul iarnă. S-a păstrat legătura cu Karin, care s-a pentru a le arăta copiilor de clasa I un power- întors pentru o vreme în Olanda, dar care va point de “Moş Nicolae”. Mare le-a fost surpriza reveni la noi în şcoala cu gânduri senine! când au aflat că elevii mai mici nu mai văzură niciodată un material Ppt! Ne-am simţit Clasa a V-a excelent la Jucu văzându-le feţele mici, -În fiecare sfârşit de an, Şc. Internaţională drăgălaşe, şi curioase. În plus, am fost Cluj îşi îndreaptă gândurile spre cei mai puţin impresionaţi de generozitatea şi ospitalitatea norocoşi decât noi. Aceste intenţii nobile se cu care am fost trataţi – mai ales gustoasele materializează prin proiecte diverse realizate la nuci cu care elevii Şc. Internaţionale şi-au nivelul tuturor claselor. În anul acesta, clasa a umplut buzunarele, aceasta chiar dacă noi ar fi V-a a propus derularea proiectului « Dăruind, trebuit să fim cei care dăruim, nu să primim! vei dobândi ! » în parteneriat cu şcoala de -Pe viitor, ne dorim să continuăm această provenienţă a patru dintre membrii clasei, colaborare, convinşi de faptul că elevii noştri au situată în localitatea Jucu. Iniţiativa a fost realmente nevoie să socializeze cu copii de o salutată pozitiv cu atât mai mult cu cât copiii condiţie socială diferită. Ne propunem o ne-au furnizat detalii despre situaţia materială a întâlnire în primavară şi desfăşurarea unor colegilor lor de clasa I, activităţi relaxante în vară, probabil de « 1 Iunie ». Clasa a VIII-a Cu fiecare Crăciun, precum cozonacul în cuptor, sufletul nostru prinde proporţii neaşteptate. Este de fapt normal, ca, în aceste împrejurări ale zăpezii dantelate, să ne dorim a dărui câte puţin din ce avem, pentru ca şi alţii să resimtă bucuria iernii. Anul acesta, clasa a VIII-a a ales să dăruiască cărţi şi rechizite unei familii cu mari dificultăţi. “A fost o experienţă minunată, să văd cum altora le folosesc atât de mult lucruri pe care eu le consider inutile!” zice Andreea Pârvan. “ 18.12.2009, o zi aparent însorită, cu înlocuit de o tristeţe amară, însă ne-au surprins multe zâmbete de copii după porţile plăcut: sunt ambiţioşi şi cât se poate de serioşi, şcolilor care se inchideau pentru fiind convinşi că prin muncă vor reuşi să îşi perioada sărbătorilor. Totul părea schimbe viitorul. înfloritor, o zi normală în care soarele s-a Această experienţă prin care noi am reuşit hotărât să ne zâmbească dintre nori, să ne deschidem porţile inimilor unor copii, ar însă nimeni nu se putea gândi că undeva trebui să constituie un semn de exclamare pentru lângă Cluj-Napoca, o familie formată din trei copii noi, ar trebui să ne determine a le acorda atenţie şi o bunicuţă îşi trăiau viaţa de pe-o zi pe alta. şi ajutor şi pe mai departe - pentru ca şi ei, la fel Nimeni nu credea că la cât sunt de frumoşi, ca noi, să aparţină viitorului! ar putea trăi fără mama şi fără tata. Din zâmbetul şi privirea lor inocentă, parcă nu reieşeau poverile ce le purtau zilnic. Însă dacă stăteai de vorbă cu bunica lor, grijile i se aşterneau imediat Ne povesteşte Mureşan Alexandra… pe faţă precum scrisul pe hârtie. Mama copiilor nu mai se afla printre ei de aproximativ trei ani, iar tatăl, distrus şi învins de probleme, a decis să-i abandoneze, lăsând totul în grija bunicii. De aceea, de Crăciun, am decis să le facem o vizită prin care să le dovedim că suntem alături de ei şi că, de acum înainte, mereu vor avea un umăr pe care să plângă. Le-am oferit câteva alimente pe care să le aşeze pe masa de Crăciun, iar în jurul acesteia să petreacă o seară ca pe vremuri. Cum am precizat, sunt trei fraţi, unul dintre ei, chiar dacă era ajutorul bunicii, nu a renunţat la şcoală, dar a hotărât să îşi caute un loc de muncă prin care să aducă un venit în casă. Nu ne aşteptam la o asemenea bucurie în zâmbetul lor, eram total convinse că vor avea lacrimi de cristal în ochi şi că zâmbetul acela imens va fi
  • 16. THE FLAT STANLEY PROJECT- PROIECTUL FLAT STANLEY Proiectul Flat Stanley În acest an şcolar, elevii din clasa a III a de la Şcoala Internaţională Cluj sunt implicaţi intr-un proiect de educaţie globală intitulat Proiectul Flat Stanley. Ispirat de cartea Flat Stanley, al cărei autor este Jeff Brown, acest proiect îi ajută pe elevi să îşi împărtăşeasă ideile şi informaţiile adunate cu copii din toată lumea şi se constituie într- o modalitate plăcută de dezvoltare a abilităţilor de scriere şi citire în limba engleză. Pentru a participa la acest proiect, elevii din clasa a III a au confecţionat şi decorat personajul FLAT STANLEY. Acesta îi va insoţi în vizite la prieteni, în diverse locuri, iar ei vor face poze ale aventurilor personajului şi vor scrie despre acestea în jurnal. Primele dovezi ale experienţelor personajului Flat Stanley sunt cele înregistrate în vacanţa de iarnă. Apoi, un Flat Stanley uriaş, aparţinând întregii clase a III a, însoţit de o scrisoare explicativă a proiectului, va fi trimis la o altă şcoală din lume. În acest an, vom trimite proiectul nostru doamnei profesoare Dania Paul şi elevilor din clasa a III a de la Sewickley Academy, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA. Vă invităm să vizualizaţi imagini ale proiectului pe site. Ele vor putea fi vizualizate în toată lumea. The Flat Stanley Project This year the students in Grade 3 are involved in a global connections project entitled The Flat Stanley Project. Inspired by Jeff Brown's book entitled Flat Stanley, this activity helps children to share ideas and information with other children in the world and it is a good way to improve their reading and writing skills in English. To participate, the children create a FLAT STANLEY figure out of cardboard and decorate it as they wish. Then they take it to visit other people or other places, taking pictures of Flat Stanley’s adventures and writing about them in a journal. The first recorded experiences are those during the winter holidays. Then a huge Flat Stanley and a letter explaining the project are mailed to someone else in the world. This year our Flat Stanley will be emailed to Mrs. Dania Paul’s class in Sewickley Academy, Pittsburgh, Pennsylvania. You are welcome to see pictures from our project on the school website. They will be accessible all over the world. Prof. Delia Filipescu Curiozităţi … Ochiul compus ▪ „Structuri perfecte pluristratificate.“ Astfel a descris Luke Lee, profesor la Universitatea din California (SUA), ochiul compus al multor insecte. Gândiţi-vă: Ochiul compus al unor insecte, de pildă al albinei şi al libelulei, este alcătuit din numeroase unităţi optice, fiecare fiind îndreptată într-o direcţie diferită. Prin combinarea imaginilor produse de fiecare dintre aceste lentile, se obţine o imagine detaliată, asemănătoare unui mozaic, care e extrem de utilă în detectarea mişcării. Oamenii de ştiinţă caută modalităţi de a copia ochiul compus al insectelor pentru a realiza detectori de mişcare de mare viteză şi o nouă generaţie de camere de luat vederi: ultrasubţiri şi multidirecţionale. Aceste dispozitive ar putea avea aplicaţii în diverse domenii. În medicină, de exemplu, ar putea fi folosite în examinarea stomacului. Despre un astfel de dispozitiv medical pe care oamenii de ştiinţă doresc să-l realizeze, se spune că va fi un „sistem minuscul“ ce ar putea fi înghiţit de pacient. Odată ajuns în stomac, dispozitivul fără fir ar putea să culeagă informaţii prin ochiul său compus şi să le transmită apoi specialiştilor. O echipă de bioingineri a realizat deja un ochi compus artificial ce are peste 8 500 de lentile şi măsoară 2,5 mm. Acest dispozitiv însă nu egalează ochiul compus al insectelor. Ochiul libelulei, de pildă, are circa 30 000 de unităţi optice!
  • 17. Sã tragem poveţe Din naturã… Inspiraţie Pãdurea de aramã, Ninsoare de vis, Un gust de caramel, Melcul de argint, Al nopţii abis, Simţiri de bãieţel, A florilor mireasmã, Al cãrţii cuprins, În mâini un stânjenel, Al pãsãrilor cânt. Într-o stare de plictis. Lãtratul unui cãţel. Colectivul clasei a VI -a Pădurea dă coadă securii Eu cred că proverbul „Pădurea dă coada securii” se poate folosi când este vorba despre un trădător. Sugerează faptul că trădătorul este coada ce ajută securea să taie pădurea. Îşi trădează aliaţii, respectiv pe celelalte lemne din pădure, pentru a o ajuta pe cea care le-a tăiat. Pe lângă faptul că cineva îţi dă un lucru foarte important pentru tine, tu îl foloseşti împotriva acestei persoane. Aşa este şi cu securea... Coada ei este lemnul ce susţine lama care taie copacii. Când, în viaţă, se întâmplă ceva de genul acesta, se foloseşte proverbul „Pădurea dă coada securii”. Nu fii niciodată o „coadă” pentru cei din jurul tău! Raluca Brãtfãlean, cls. a VII-a Conflictul dintre greiere şi furnică Într-o zi toridă de vară, leneveam în curtea mea, întinsă pe iarbă. Soarele era dogoritor şi strălucitor, de parcă ar fi fost umplut cu cărbuni şi poleit cu aur. Dintr-odată, am auzit o voce care striga: -Greiere, dă-te jos odată de pe floarea aia! Poate ţi-asu ruginit de atâtă leneveală! -Ia mai tacă-ţi gura, furnico! Opreşte-te puţin şi nu mai tropăi pe lângă casa mea! Şi aşa au tot continuat, până nu am mai putut suporta! Trebuia să-i opresc cumva, aşa că am zis: -Gata! Liniştiţi-vă amândoi! Nimeni nu e la fel. Poate greierele leneveşte atâta pentru că nu e chiar atât de spontan ca tine!N-ar trebui să-l critici. Poate aţi putea să discutaţi despre vieţile voastre douăzeci de minute sau cum vă pică vouă mai bine. Îmi promiteţi că nu vă mai certaţi? -Desigur! -Bine atunci. La revedere! -La revedere! Aşa s-a încheiat acea zi dogoritoare de vară. Cîmpean Alexiana, cls. a III - a -un oraş „cu două feţe“-
  • 18. Pentru călătorul ce păşeşte întâia Capitala de ieri oară în capitala prezentat de Medina Berari, cls a României, VIII-a peisajul bucureştean Bucureştiul a devenit capitala pare dominat de României în 1862. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, oraşul a cunoscut o un singur dezvoltare rapidă. Edificii publice edificiu, Palatul impunătoare, dar elegante, proiectate de Parlamentului arhitecţi francezi, îşi făceau apariţia una câte una de-a lungul bulevardelor străjuite nimit in timplul de copaci. Datorită numeroaselor parcuri, regimului grădini şi scuaruri, Bucureştiul şi-a câştigat renumele de „oraş al grădinilor“. comunist Casa Poporului. În treacăt fie spus, el a fost unul dintre primele oraşe din lume iluminate public cu Această clădire petrol. În 1935, pe Şoseaua Kiseleff, a fost construit Arcul de Triumf, după austeră, una modelul monumentului cu acelaşi nume de pe bulevardul Champs-Élysées din Paris. Frumuseţea oraşului îl făcea pe orice francez să se simtă ca la el acasă. dintre cele mai Nu întâmplător Bucureştiului i se spunea „Micul Paris“. mari din lume Acestora le-au luat locul uriaşe blocuri de apartamente. Doar în perioada este principala 1960–1961 s-au dat în folosinţă circa 23 000 de atracţie turistică apartamente. Pregătirile pentru construirea Casei Poporului au început în 1980. Dotat cu un a Bucureştiului. buncăr antiatomic (aflat la o adâncime de 90 m) În unele şi împodobit cu sute de candelabre de cristal, Palatul Parlamentului are 12 etaje, 1 100 de privinţe, palatul încăperi şi o suprafaţă totală de 360 000 m2. reprezintă Astfel, palatul este de trei ori mai mare decât “faţa”modernă a Palatul Versailles din Franţa. În zona veche a oraşului s-au demolat multe clădiri pentru a face oraşului. Însă loc acestui colos şi marelui bulevard — mai larg sentimentele decât Champs-Élysées — ce duce la palat. Impozantul palat le aminteşte cu tristeţe multor bucureştenilor bucureşteni de Nicolae Ceauşescu, dictatorul faţă de acest care a comandat construirea lui. Mânat de dorinţa de edificiu a înălţa un monument în onoarea sa, el a adunat o armată de aproape 700 de arhitecţi şi zeci de mii de impunator sunt oameni care au muncit din greu în trei schimburi, dintre cele mai contradictorii. Ei speră că turiştii vor admira şi cealaltă “faţă” a oraşului: splendida arhitectură a 24 de ore din 24, pentru a duce la bun sfârşit proiectul. Bucureştiului de odinioară.
  • 19. Unii aseamănă anii de şcoală cu scena descrisă mai sus. Sfatul dirigintelui … În definitiv, stai toată ziua închis într-o sală de curs, iar Cum aş putea fi un elev seara ţi-o petreci făcându-ţi temele. Te regăseşti în această mai bun?! situaţie? Menţionează mai jos care este cea mai grea materie pentru tine. De câte ori nu ţi-au spus părinţii sau profesorii să depui IMAGINEAZĂ-ŢI că eşti prins în desişurile unei jungle mai multe eforturi la această materie! Iar asta nu ca să-ţi întunecoase. Lumina soarelui abia pătrunde prin frunzişul facă viaţa amară. Ei nu vor altceva decât ca tu să-ţi dai des. Înconjurat de atâta vegetaţie, abia dacă mai poţi face toată silinţa. Aşadar, ce poţi face dacă, din cauza o mişcare. Ca să scapi, trebuie să-ţi croieşti drum cu o insistenţelor lor, îţi vine mai degrabă să laşi totul baltă macetă. decât să te pui cu burta pe carte ca să te ridici la nivelul aşteptărilor lor? Cu uneltele adecvate, îţi poţi croi drum prin „junglă“! Dar despre ce unelte este vorba? ● 1. O atitudine pozitivă faţă de învăţat. Nu-ţi semna singur condamnarea la eşec, spunându-ţi că nu eşti în stare să faci îmbunătăţiri. Când îţi trec prin minte Dacă ai un punct de vedere negativ asupra învăţatului, gânduri negative cu privire la propriile capacităţi, n-ai să te simţi niciodată impulsionat să obţii rezultate bune străduieşte-te să le înlocuieşti cu gânduri pozitive. Pentru la şcoală. Încearcă totuşi să priveşti situaţia în ansamblu. aceasta, trebuie să devii conştient de punctele tale slabe, Poate acum nu ţi-e uşor să înţelegi cât este de important dar şi de punctele tale forte. să munceşti din greu la anumite materii. În fond, nu toate Dar tu? Ştii care-ţi sunt punctele forte? Dacă nu, materiile din programă par, cel puţin pentru moment, vorbeşte cu un adult de încredere, care te cunoaşte bine. importante. Cu toate acestea, dobândind o instruire mai Te-ar putea ajuta să-ţi cunoşti punctele forte şi să te variată, vei înţelege mai bine mersul lumii. Vei putea foloseşti cât mai bine de ele. discuta cu persoane din diverse medii sociale sau culturale. Şi, nu în ultimul rând, îţi vei dezvolta capacitatea de ● 3. Bune obiceiuri de studiu. Nu poţi avea succes la gândire, ceea ce-ţi va fi de real ajutor mai târziu. şcoală dacă nu înveţi. Nu uita un lucru: Mai devreme sau mai târziu tot la învăţat ai să ajungi. Dar, poate, chiar şi ● 2. Un punct de vedere pozitiv cu privire la propriile numai cuvântul „a învăţa“ îţi sună neplăcut. Totuşi, studiul capacităţi. Şcoala îţi poate scoate la iveală talentele. Mai este util. De fapt, cu puţin efort, chiar o să ajungă să-ţi mult, talentele tale sunt unice, iar şcoala te poate ajuta să placă! descoperi şi să cultivi talente pe care nu ştiai că le ai. Dar, ca să cultivi obiceiuri bune de studiu, trebuie să-ţi organizezi bine timpul. Ţine minte: Câtă vreme eşti la şcoală, studiul trebuie să fie o prioritate. E adevărat, este „un timp pentru a râde“ şi „un timp pentru a juca“ . Şi, asemenea majorităţii tinerilor, probabil ai vrea să ai şi tu ceva timp pentru destindere. Dar un proverb al înţeleptului rege Solomon avertizează: „Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită la nori nu va secera“. Ce învăţăminte poţi desprinde de aici? Fă-ţi temele mai întâi şi destinde-te după aceea. Sigur vei găsi timp pentru amândouă! De ce atatea reguli? Menţionează câteva reguli care există în familia ta. ………………………… Crezi că regulile din familia ta sunt mereu drepte? □ Da □ Nu Ce regulă ţi se pare cel mai greu de respectat? ………………………… „REGULILE CASEI“, cum sunt numite uneori, sunt cerinţele sau restricţiile impuse de părinţi. Pe de o parte, poate fi vorba de cerinţe referitoare la teme, la treburile gospodăreşti şi la ora la care să te întorci seara acasă. Pe de altă parte, poate fi vorba de restricţii privind utilizarea telefonului, a televizorului sau a computerului. Dar se pot referi şi la ce faci în afara casei, cu alte cuvinte la purtarea ta de la şcoală sau la alegerea prietenilor. Ţi se pare că eşti sufocat de restricţii? Poate că te simţi asemenea tinerilor ale căror cuvinte sunt menţionate mai jos. „Mă scotea din sărite când părinţii îmi spuneau să mă întorc devreme acasă! Mă enerva că alţii puteau să stea afară până târziu, iar eu nu!“ (Allen) „E oribil să ţi se verifice apelurile de pe telefonul mobil. Se poartă cu mine de parcă aş fi un copil!“ (Elizabeth) „Mă simţeam ca şi cum ar fi vrut să-mi distrugă viaţa socială şi să nu mai am prieteni!“ (Nicole)