SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 10
EDUCAŢIA PĂRINŢILOR,
CONDIŢIE A DEZVOLTĂRII
RELAŢIEI FAMILIE- ŞCOALĂ
Prof. metodist Liliana Rujanu
Casa Corpului Didactic “Spiru Haret” Iaşi
Familia şi şcoala reprezintă principalele instanţe responsabile
de educaţia copilului. Distribuirea responsabilităţilor între cele două
instituţii este posibilă în conditiile în care ambele sunt pregătite în
egală masură pentru a-şi exercita funcţia educativă pe care o deţin.
În lucrarea sa Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor,
dr. Gheorghe Bunescu, a evidenţiat trei etape în evoluţia relaţiei
familie-şcoală:
1. etapa şcolii autosuficiente: şcoala în care relaţia familie-şcoală nu
este valorizată, şcoala este considerată o “instituţie închisă”.
2. etapa de incertitudine profesională: face tranziţia de la şcoala
autosuficientă la evidenţierea rolului familiei în obţinerea
rezultatelor positive şi negative şcolare, prin: înfiinţarea
organizaţiilor voluntare de părinţi, implicarea în plan secundar şi
nedezicional a părinţilor în viaţa şcolii, formarea profesorilor
abordează relaţia familie-şcoală ca o problemă de importanţă
secundară.
3. etapa de dezvoltare a încrederii mutuale: în care relaţia familie –
şcoala este intens valorificată, se organizează cursuri pentru
profesori şi părinţi.
I. Educaţia părinţilor – cursuri CCD Iaşi
Programele de formare continuă, furnizate de Casa Corpului Didactic
“Spiru Haret” Iaşi, abordează tematici care să conducă la realizarea
unui demers didactic centrat pe elev şi optimizarea interrelaţionării
dintre toţi actorii educaţionali.
Tematica educaţiei părinţilor se regăseşte în oferta de formare din
anul şcolar 2013/2014 prin următoarele cursuri avizate de MECTS:
1. 10 principii ale planificării activităţii de consiliere a părinţilor
2. Arta de a fi părinte
3. Metode inovative in educaţia adulţilor si părinţilor
4. Designul parteneriatului şcoală – familie
5. Educaţia parentală, o provocare contemporană
II.Educaţia părinţilor prin proiecte europene
Proiectul Grundtvig - “SECURE INTERNET & SECURE GENERATIONS’’ – SEIN- SEGE - GRU-
09-P-LP-29-IS-TR s-a desfăşurat în perioada 2009-2011.
Casa Corpului Didactic Iaşi, ca partener local în cadrul proiectului, a realizat cursuri de
consiliere pentru părinţi pe aceasta temă. Obiectivul general al cursului a fost acela
de a furniza părinţilor cunoştinţe legate de utilizarea şi securitatea internetului.
Pagina web a proiectuluihttp://seinsege.wordpress.com
II.Educaţia părinţilor prin proiecte europene
Proiectul Grundtvig - ,,MULTIPLE INTELLIGENCES AND PARENTS
EDUCATION’’ – GRU – 11 –P-LP-273-IS, finanţat de catre Agenţia
Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi
Formării Profesionale se derulează la Casa Corpului Didactic, în
perioada 2011- 2013 şi are ca grup ţintă părinţii.
Obiectivele acestui proiect sunt:
• Găsirea de metode şi căi inovative de a antrena părinţii în educaţia
copiilor lor aplicând Teoria Inteligenţelor Multiple;
• Furnizarea unor activităţi de consiliere a părinţilor şi realizarea unei
metodologii care să sprijine părinţii în comunicarea cu copii lor;
• Dezvoltarea de strategii şi instrumente de lucru având la baza
Teoria Inteligenţelor Multiple a lui Howard Gardner.
• Schimbul de experienţă şi bune practici în domeniul Educaţiei
Adulţilor
• Pagina web a proiectului http://mipedu2013.wordpress.com/
III. Educaţia părinţilor – proiecte CCD Iaşi
1. Masa rotundă: „Educaţia părinţilor componenetă esenţială a
educaţiei pe tot parcursul vieţii” din cadrul Săptămânii Educaţiei
Adulţilor, 14-18 noiembrie 2011.
2. Workshop-ul “Activitate de promovare a voluntariatului în
rândul părinţilor”, realizat în colaborare cu Fundaţia Serviciilor
Sociale Bethany, în cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale,
editia a XII-a, 5-11 decembrie 2011. Grupul ţintă a fost format din
părinţi care au dorit să se informeze cu privire la activităţile de
voluntariat.
3. Workshop-ul "Importanţa nutriţiei în alergia alimentară la copil"
din cadrul proiectului de educaţie nutriţională. Alergiile
determină instaurarea unui regim alimentar special, strict şi pot
pune în dificultate integrarea copiilor în mediul şcolar. Medicii
înregistrează un număr din ce în ce mai mare de copii care suferă
de aceste alergii şi trag un semnal de alarmă cu privire la
identificarea corectă a acestor cazuri ca premiză a dezvoltării
normale fizice şi comportamentale.
4. Activităţile din cadrul săptămânii Şcoala Altfel 2-6 aprilie 2012
au prevazut prezenţa părinţilor. Astfel s-a organizat un workshop
în care s-au prezentat şi dezbătut rezultatele preliminare ale
proiectului ,,MULTIPLE INTELLIGENCES AND PARENTS
EDUCATION
Concluzii
Educaţia părinţilor se află în etapa de dezvoltare
a încrederii mutuale, Casa Corpului Didactic
Iaşi urmăreşte să dezvolte în continuare
programe şi proiecte care să ajute la
perfecţionarea relaţiei şcoală-familie.
Vă multumesc pentru atenţie!
Vă multumesc pentru atenţie!

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Chestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiChestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiLivia Dobrescu
 
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexualeSunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexualeeconsiliere
 
Comunicarea in familie
Comunicarea in familieComunicarea in familie
Comunicarea in familieeconsiliere
 
Temperamentul violet
Temperamentul violetTemperamentul violet
Temperamentul violeteconsiliere
 
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv   ghid pentru parintiComunicarea in context incluziv   ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinticecisromania
 
Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!econsiliere
 
Sfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţiSfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţiTundeLaudat
 
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 aniPsihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 aniDobre Claudiu
 
30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilalti
30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilalti30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilalti
30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilaltieconsiliere
 
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copiluluiFamilia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copiluluiMiu Alexandru
 
Ghid de evaluare familială
Ghid de evaluare familialăGhid de evaluare familială
Ghid de evaluare familialăamaliamic
 
Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-
Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-
Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-Oana Cristina
 
Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015
Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015
Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015Simona Albu
 
Stefanet constanta 2013
Stefanet constanta 2013Stefanet constanta 2013
Stefanet constanta 2013DianaStefanet
 
214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatiiAdrian Ionescu
 
Consilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentuluiConsilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentuluiAndrei Ghidion
 
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53Adrian Ionescu
 
Legătura dintre grădiniţă şi scoală
Legătura dintre grădiniţă şi scoalăLegătura dintre grădiniţă şi scoală
Legătura dintre grădiniţă şi scoalăElena Luminita Sandu
 

Mais procurados (20)

Chestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiChestionar pentru parinti
Chestionar pentru parinti
 
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexualeSunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
Sunt parinte.ro ghidul_educatiei_sexuale
 
Comunicarea in familie
Comunicarea in familieComunicarea in familie
Comunicarea in familie
 
Temperamentul violet
Temperamentul violetTemperamentul violet
Temperamentul violet
 
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv   ghid pentru parintiComunicarea in context incluziv   ghid pentru parinti
Comunicarea in context incluziv ghid pentru parinti
 
Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!Copilul meu începe școala!
Copilul meu începe școala!
 
Brosura
BrosuraBrosura
Brosura
 
Sfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţiSfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţi
 
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 aniPsihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
 
30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilalti
30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilalti30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilalti
30 de idei. Sa avem grija de noi si de ceilalti
 
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copiluluiFamilia   cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
Familia cadru si factor al dezvoltarii psihice a copilului
 
Ghid de evaluare familială
Ghid de evaluare familialăGhid de evaluare familială
Ghid de evaluare familială
 
Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-
Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-
Eu teamfacuteuteomor ebook_cadou-
 
Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015
Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015
Abordarea pozitivă-a-comportamentelor-copiilor 2015
 
Stefanet constanta 2013
Stefanet constanta 2013Stefanet constanta 2013
Stefanet constanta 2013
 
214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
 
Parteneriatul gradiniţă
Parteneriatul gradiniţăParteneriatul gradiniţă
Parteneriatul gradiniţă
 
Consilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentuluiConsilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentului
 
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
 
Legătura dintre grădiniţă şi scoală
Legătura dintre grădiniţă şi scoalăLegătura dintre grădiniţă şi scoală
Legătura dintre grădiniţă şi scoală
 

Destaque

Sfaturi pentru parinti
Sfaturi pentru parintiSfaturi pentru parinti
Sfaturi pentru parinticecisromania
 
Dificultatile de invatare in scoala ecaterina vrasmas
Dificultatile de invatare in scoala   ecaterina vrasmasDificultatile de invatare in scoala   ecaterina vrasmas
Dificultatile de invatare in scoala ecaterina vrasmasVioleta Tacea
 
54672614 comunicarea-nonverbala-atestat
54672614 comunicarea-nonverbala-atestat54672614 comunicarea-nonverbala-atestat
54672614 comunicarea-nonverbala-atestatScoala 10
 
1 comunicarea eficienta
1 comunicarea eficienta1 comunicarea eficienta
1 comunicarea eficientabmihaela69
 
Familia powerpoint
Familia powerpointFamilia powerpoint
Familia powerpointIoana Bot
 
Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbalaComunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbalaTonia Bucurica
 
Proiect didactic
Proiect didacticProiect didactic
Proiect didacticchiricescu
 
Prezentare comunicare
Prezentare comunicarePrezentare comunicare
Prezentare comunicareasociatiaCRI
 
Emotii faciale
Emotii facialeEmotii faciale
Emotii facialeNo Coment
 

Destaque (15)

Sfaturi pentru parinti
Sfaturi pentru parintiSfaturi pentru parinti
Sfaturi pentru parinti
 
Proiect sedinta
Proiect sedintaProiect sedinta
Proiect sedinta
 
Dificultatile de invatare in scoala ecaterina vrasmas
Dificultatile de invatare in scoala   ecaterina vrasmasDificultatile de invatare in scoala   ecaterina vrasmas
Dificultatile de invatare in scoala ecaterina vrasmas
 
54672614 comunicarea-nonverbala-atestat
54672614 comunicarea-nonverbala-atestat54672614 comunicarea-nonverbala-atestat
54672614 comunicarea-nonverbala-atestat
 
1 comunicarea eficienta
1 comunicarea eficienta1 comunicarea eficienta
1 comunicarea eficienta
 
Familia powerpoint
Familia powerpointFamilia powerpoint
Familia powerpoint
 
Prezentare emotii
Prezentare emotiiPrezentare emotii
Prezentare emotii
 
Comunicarea non verbală
Comunicarea non verbalăComunicarea non verbală
Comunicarea non verbală
 
Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbalaComunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbala
 
Proiect didactic
Proiect didacticProiect didactic
Proiect didactic
 
Lectie comunicarea
Lectie comunicareaLectie comunicarea
Lectie comunicarea
 
Prezentare comunicare
Prezentare comunicarePrezentare comunicare
Prezentare comunicare
 
Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbalaComunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbala
 
Emotii faciale
Emotii facialeEmotii faciale
Emotii faciale
 
Familia Mea
Familia MeaFamilia Mea
Familia Mea
 

Semelhante a Educatia parintilor

RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...
RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...
RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...ise_md
 
Prezentare siret
Prezentare siretPrezentare siret
Prezentare siretrrapl
 
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12  ileanaActiv metodica sect 2 16 mart 12  ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileanaeconsiliere
 
Gradinita familie
Gradinita familieGradinita familie
Gradinita familieMANEA ANA
 
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...Marketing Communication Health &Medicine
 
Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...
Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...
Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...Lăcrămioara Băcanu
 
Rolul familiei in procedul educational.pptx
Rolul familiei in procedul educational.pptxRolul familiei in procedul educational.pptx
Rolul familiei in procedul educational.pptxMarianaStoineac2
 
Educaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiEducaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiAndrei Dais
 
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educațiPOCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educațiNaghi Elisabeta Edit
 
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorDezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorAncutaCirje
 
Diseminare vizita de studiu in Bulgaria
Diseminare vizita de studiu in BulgariaDiseminare vizita de studiu in Bulgaria
Diseminare vizita de studiu in BulgariaTabacaru Nelia
 
De la grădiniţă la şcoală
De la grădiniţă la şcoalăDe la grădiniţă la şcoală
De la grădiniţă la şcoalăNico Risnoveanu
 

Semelhante a Educatia parintilor (20)

RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...
RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...
RAPORT privind activitatea științifică a sectorului Educație Timpurie pentru ...
 
Prezentare siret
Prezentare siretPrezentare siret
Prezentare siret
 
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12  ileanaActiv metodica sect 2 16 mart 12  ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
 
Gradinita familie
Gradinita familieGradinita familie
Gradinita familie
 
Scoala "Elena Cuza" Iasi - Activitate SNAC - 2010
Scoala "Elena Cuza" Iasi - Activitate SNAC - 2010Scoala "Elena Cuza" Iasi - Activitate SNAC - 2010
Scoala "Elena Cuza" Iasi - Activitate SNAC - 2010
 
Campania globală pentru educaţie 2012
Campania globală pentru educaţie 2012Campania globală pentru educaţie 2012
Campania globală pentru educaţie 2012
 
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
Patrascu Frincu Mihaela Hanelore Rolul familiei în implicarea şi activitatea ...
 
Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...
Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...
Diseminare proiect Erasmus+ Erdkinder Montessori for Adolescents Polonia mai ...
 
Rolul familiei in procedul educational.pptx
Rolul familiei in procedul educational.pptxRolul familiei in procedul educational.pptx
Rolul familiei in procedul educational.pptx
 
PpP-Nr.4-53
PpP-Nr.4-53PpP-Nr.4-53
PpP-Nr.4-53
 
Infoline nr 6
Infoline nr 6Infoline nr 6
Infoline nr 6
 
Proiectul IMPREUNA VOM REUSI
Proiectul IMPREUNA VOM REUSIProiectul IMPREUNA VOM REUSI
Proiectul IMPREUNA VOM REUSI
 
Educaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiEducaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectului
 
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educațiPOCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
POCU/73/6/6/106915 -Profesori dedicați – copii educați
 
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorDezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
 
Diseminare vizita de studiu in Bulgaria
Diseminare vizita de studiu in BulgariaDiseminare vizita de studiu in Bulgaria
Diseminare vizita de studiu in Bulgaria
 
Raport proiect
Raport proiectRaport proiect
Raport proiect
 
De la grădiniţă la şcoală
De la grădiniţă la şcoalăDe la grădiniţă la şcoală
De la grădiniţă la şcoală
 
16 referat
16 referat16 referat
16 referat
 
Asociatia P.A.V.E.L. - Centrul de spital
Asociatia P.A.V.E.L. - Centrul de spitalAsociatia P.A.V.E.L. - Centrul de spital
Asociatia P.A.V.E.L. - Centrul de spital
 

Mais de aliceproject

How children's book can help parents understand their children
How children's book can help parents understand their childrenHow children's book can help parents understand their children
How children's book can help parents understand their childrenaliceproject
 
When eShadow met ALICE nad the Akritans
When eShadow met ALICE nad the AkritansWhen eShadow met ALICE nad the Akritans
When eShadow met ALICE nad the Akritansaliceproject
 
Let's Cook Together!
Let's Cook Together!Let's Cook Together!
Let's Cook Together!aliceproject
 
Intergenerational storytelling: three facets of a new approach
Intergenerational storytelling:  three facets of a new approach Intergenerational storytelling:  three facets of a new approach
Intergenerational storytelling: three facets of a new approach aliceproject
 
Working with Children and their multistressed families
Working with Children and their multistressed familiesWorking with Children and their multistressed families
Working with Children and their multistressed familiesaliceproject
 
Silvia uropean guidelines in parental education and training teachers
Silvia uropean guidelines in parental education and training teachersSilvia uropean guidelines in parental education and training teachers
Silvia uropean guidelines in parental education and training teachersaliceproject
 
A relational approach to intergenerational learning
A relational approach to intergenerational learningA relational approach to intergenerational learning
A relational approach to intergenerational learningaliceproject
 
From learning design to effective practices
From learning design to effective practicesFrom learning design to effective practices
From learning design to effective practicesaliceproject
 
Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area, with special re...
Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area,  with special re...Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area,  with special re...
Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area, with special re...aliceproject
 
Alice experience in romania srep
Alice experience in romania srepAlice experience in romania srep
Alice experience in romania srepaliceproject
 
Crossover picturebooks and intergenerational communication
Crossover picturebooks and intergenerational communicationCrossover picturebooks and intergenerational communication
Crossover picturebooks and intergenerational communicationaliceproject
 
Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational Learning
Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational  Learning Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational  Learning
Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational Learning aliceproject
 
Final conference in bucharest
Final conference in bucharestFinal conference in bucharest
Final conference in bucharestaliceproject
 
European guidelines in parental education and training teachers for the role ...
European guidelines in parental education and training teachers for the role ...European guidelines in parental education and training teachers for the role ...
European guidelines in parental education and training teachers for the role ...aliceproject
 
Romanian secondary school students
Romanian secondary school studentsRomanian secondary school students
Romanian secondary school studentsaliceproject
 
Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...
Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...
Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...aliceproject
 
Adult learning on fundamental rights through social theatre tools
Adult learning on fundamental rights through social theatre toolsAdult learning on fundamental rights through social theatre tools
Adult learning on fundamental rights through social theatre toolsaliceproject
 
How can teachers contribute to develop executive functions
How can teachers contribute to develop executive functionsHow can teachers contribute to develop executive functions
How can teachers contribute to develop executive functionsaliceproject
 

Mais de aliceproject (20)

How children's book can help parents understand their children
How children's book can help parents understand their childrenHow children's book can help parents understand their children
How children's book can help parents understand their children
 
When eShadow met ALICE nad the Akritans
When eShadow met ALICE nad the AkritansWhen eShadow met ALICE nad the Akritans
When eShadow met ALICE nad the Akritans
 
Let's Cook Together!
Let's Cook Together!Let's Cook Together!
Let's Cook Together!
 
Intergenerational storytelling: three facets of a new approach
Intergenerational storytelling:  three facets of a new approach Intergenerational storytelling:  three facets of a new approach
Intergenerational storytelling: three facets of a new approach
 
Working with Children and their multistressed families
Working with Children and their multistressed familiesWorking with Children and their multistressed families
Working with Children and their multistressed families
 
Silvia uropean guidelines in parental education and training teachers
Silvia uropean guidelines in parental education and training teachersSilvia uropean guidelines in parental education and training teachers
Silvia uropean guidelines in parental education and training teachers
 
A relational approach to intergenerational learning
A relational approach to intergenerational learningA relational approach to intergenerational learning
A relational approach to intergenerational learning
 
From learning design to effective practices
From learning design to effective practicesFrom learning design to effective practices
From learning design to effective practices
 
Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area, with special re...
Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area,  with special re...Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area,  with special re...
Overview report on ALICE Projects Activities in Pescia area, with special re...
 
Alice experience in romania srep
Alice experience in romania srepAlice experience in romania srep
Alice experience in romania srep
 
Crossover picturebooks and intergenerational communication
Crossover picturebooks and intergenerational communicationCrossover picturebooks and intergenerational communication
Crossover picturebooks and intergenerational communication
 
Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational Learning
Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational  Learning Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational  Learning
Creative Languages and Art – Powerful Drivers for Intergenerational Learning
 
Final conference in bucharest
Final conference in bucharestFinal conference in bucharest
Final conference in bucharest
 
European guidelines in parental education and training teachers for the role ...
European guidelines in parental education and training teachers for the role ...European guidelines in parental education and training teachers for the role ...
European guidelines in parental education and training teachers for the role ...
 
Romanian secondary school students
Romanian secondary school studentsRomanian secondary school students
Romanian secondary school students
 
Alice project
Alice projectAlice project
Alice project
 
Workshop
WorkshopWorkshop
Workshop
 
Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...
Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...
Enlarged contexts of learning in preprimary education for professional teache...
 
Adult learning on fundamental rights through social theatre tools
Adult learning on fundamental rights through social theatre toolsAdult learning on fundamental rights through social theatre tools
Adult learning on fundamental rights through social theatre tools
 
How can teachers contribute to develop executive functions
How can teachers contribute to develop executive functionsHow can teachers contribute to develop executive functions
How can teachers contribute to develop executive functions
 

Educatia parintilor

  • 1. EDUCAŢIA PĂRINŢILOR, CONDIŢIE A DEZVOLTĂRII RELAŢIEI FAMILIE- ŞCOALĂ Prof. metodist Liliana Rujanu Casa Corpului Didactic “Spiru Haret” Iaşi
  • 2. Familia şi şcoala reprezintă principalele instanţe responsabile de educaţia copilului. Distribuirea responsabilităţilor între cele două instituţii este posibilă în conditiile în care ambele sunt pregătite în egală masură pentru a-şi exercita funcţia educativă pe care o deţin. În lucrarea sa Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, dr. Gheorghe Bunescu, a evidenţiat trei etape în evoluţia relaţiei familie-şcoală: 1. etapa şcolii autosuficiente: şcoala în care relaţia familie-şcoală nu este valorizată, şcoala este considerată o “instituţie închisă”. 2. etapa de incertitudine profesională: face tranziţia de la şcoala autosuficientă la evidenţierea rolului familiei în obţinerea rezultatelor positive şi negative şcolare, prin: înfiinţarea organizaţiilor voluntare de părinţi, implicarea în plan secundar şi nedezicional a părinţilor în viaţa şcolii, formarea profesorilor abordează relaţia familie-şcoală ca o problemă de importanţă secundară. 3. etapa de dezvoltare a încrederii mutuale: în care relaţia familie – şcoala este intens valorificată, se organizează cursuri pentru profesori şi părinţi.
  • 3. I. Educaţia părinţilor – cursuri CCD Iaşi Programele de formare continuă, furnizate de Casa Corpului Didactic “Spiru Haret” Iaşi, abordează tematici care să conducă la realizarea unui demers didactic centrat pe elev şi optimizarea interrelaţionării dintre toţi actorii educaţionali. Tematica educaţiei părinţilor se regăseşte în oferta de formare din anul şcolar 2013/2014 prin următoarele cursuri avizate de MECTS: 1. 10 principii ale planificării activităţii de consiliere a părinţilor 2. Arta de a fi părinte 3. Metode inovative in educaţia adulţilor si părinţilor 4. Designul parteneriatului şcoală – familie 5. Educaţia parentală, o provocare contemporană
  • 4. II.Educaţia părinţilor prin proiecte europene Proiectul Grundtvig - “SECURE INTERNET & SECURE GENERATIONS’’ – SEIN- SEGE - GRU- 09-P-LP-29-IS-TR s-a desfăşurat în perioada 2009-2011. Casa Corpului Didactic Iaşi, ca partener local în cadrul proiectului, a realizat cursuri de consiliere pentru părinţi pe aceasta temă. Obiectivul general al cursului a fost acela de a furniza părinţilor cunoştinţe legate de utilizarea şi securitatea internetului. Pagina web a proiectuluihttp://seinsege.wordpress.com
  • 5. II.Educaţia părinţilor prin proiecte europene Proiectul Grundtvig - ,,MULTIPLE INTELLIGENCES AND PARENTS EDUCATION’’ – GRU – 11 –P-LP-273-IS, finanţat de catre Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale se derulează la Casa Corpului Didactic, în perioada 2011- 2013 şi are ca grup ţintă părinţii. Obiectivele acestui proiect sunt: • Găsirea de metode şi căi inovative de a antrena părinţii în educaţia copiilor lor aplicând Teoria Inteligenţelor Multiple; • Furnizarea unor activităţi de consiliere a părinţilor şi realizarea unei metodologii care să sprijine părinţii în comunicarea cu copii lor; • Dezvoltarea de strategii şi instrumente de lucru având la baza Teoria Inteligenţelor Multiple a lui Howard Gardner. • Schimbul de experienţă şi bune practici în domeniul Educaţiei Adulţilor • Pagina web a proiectului http://mipedu2013.wordpress.com/
  • 6. III. Educaţia părinţilor – proiecte CCD Iaşi 1. Masa rotundă: „Educaţia părinţilor componenetă esenţială a educaţiei pe tot parcursul vieţii” din cadrul Săptămânii Educaţiei Adulţilor, 14-18 noiembrie 2011. 2. Workshop-ul “Activitate de promovare a voluntariatului în rândul părinţilor”, realizat în colaborare cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, în cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale, editia a XII-a, 5-11 decembrie 2011. Grupul ţintă a fost format din părinţi care au dorit să se informeze cu privire la activităţile de voluntariat. 3. Workshop-ul "Importanţa nutriţiei în alergia alimentară la copil" din cadrul proiectului de educaţie nutriţională. Alergiile determină instaurarea unui regim alimentar special, strict şi pot pune în dificultate integrarea copiilor în mediul şcolar. Medicii înregistrează un număr din ce în ce mai mare de copii care suferă de aceste alergii şi trag un semnal de alarmă cu privire la identificarea corectă a acestor cazuri ca premiză a dezvoltării normale fizice şi comportamentale.
  • 7. 4. Activităţile din cadrul săptămânii Şcoala Altfel 2-6 aprilie 2012 au prevazut prezenţa părinţilor. Astfel s-a organizat un workshop în care s-au prezentat şi dezbătut rezultatele preliminare ale proiectului ,,MULTIPLE INTELLIGENCES AND PARENTS EDUCATION
  • 8. Concluzii Educaţia părinţilor se află în etapa de dezvoltare a încrederii mutuale, Casa Corpului Didactic Iaşi urmăreşte să dezvolte în continuare programe şi proiecte care să ajute la perfecţionarea relaţiei şcoală-familie.
  • 10. Vă multumesc pentru atenţie!