1. UNIVERSITATEA DIN PITESTI
FACUTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” – PITEŞTI
SECŢIA – TEOLOGIE PASTORALĂ
LUCRARE DE LICENŢĂ
VIAŢA RELIGIOS-MORALA ÎN ROMANIA
ÎN ZIUA DE ASTAZI
COORDONATOR
Pr. Prof. Dr. NĂSTASE SUSŢINĂTOR
MIHAI PISTOL
PITEŞTI
2012

2. UNIVERSITATEA DIN PITESTI
FACUTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „SFÂNTA FILOFTEIA” – PITEŞTI
SECŢIA – TEOLOGIE PASTORALĂ
VIAŢA RELIGIOS-MORALA ÎN ROMANIA
ÎN ZIUA DE ASTAZI
COORDONATOR
Pr. Prof. Dr. NĂSTASE SUSŢINĂTOR
MIHAI PISTOL
PITEŞTI
2012
Page 2 of 66

3. CUPRINS
Viaţa Religios Morala ............................................................................pag. 4
Motivarea Alegeririi Temei Prezentare ............................................. pag. 4
I Introducere ........................................................................................... pag. 7
II Capitolul I ........................................................................................... pag. 9
III Capitolul II ........................................................................................ pag. 23
IV Capitolul III ....................................................................................... pag. 32
V Capitolul IV ......................................................................................... pag. 37
VI Capitolul V ......................................................................................... pag. 51
VII Concluzii ........................................................................................... pag. 63
VIII Bibliografie Finală .......................................................................... pag. 65
Page 3 of 66

4. VIAŢA RELIGIOS-MORALĂ
MOTIVAREA ALEGERII - PREZENTARE
Întotdeauna Biserica a fost confruntată cu probleme, dar sfera ei de
cuprindere şi intensitatea problemelor ei de acum par a fi mai mari decât oricând
în istorie. Datorită marii creşteri numerice a populaţiei lumii şi datorită
numărului de oameni care aderă la religiile necreştine reînviate, creştinismul
devine o religie minoritară în lume.
Credinţa adevărată este importantă în viaţa unei naţiuni. Naţiunea este
alcătuită din indivizi şi alegerea credinţei este o decizie personală. Relaţia cu
Dumnezeu este o problemă a fiecărui individ.
În funcţie de alegerile lor individuale, românii de azi vor determina felul
în care naţiunea română de mâine va arăta. Poporul român se află la una dintre
cele mai mari cotituri ale istoriei sale.
Pe plan economic, politic, cultural şi religios poporul român trebuie sa ia
decizii de o importanţă vitală. Ce va alege el? În ce direcţie se va îndrepta?
Cum va afecta aceasta unitatea ţării? De aceste opţiuni va depinde viitorul
fiecărui cetăţean român.
Omul este o fiinţă socială care constituie un univers distinct, o lume a
complexităţii care acţionează şi interacţionează cu mediul înconjurător şi care
este supus efectelor acţiunii pe care mediul înconjurător le exercită asupra sa.
Dispunând de o personalitate complexă (intelect, voinţă, sentimente), fiinţa
umană răspunde solicitărilor exprimate sub forma unor manifestări exterioare,
acţionale, comportamentale.
Există anumite arii ale existenţei umane în care manifestările
comportamentale au o conotaţie specială, dată fiind natura problemelor pe care
le abordează, şi această arie este aria moralităţii.
De-a lungul secolelor, cercetătorii au abordat problema moralităţii
comportamentale : “Când putem vorbi despre un comportament moral şi când
despre un comportament imoral sau amoral ?”
Page 4 of 66

5. În psihologia românească, cunoscutul psiholog, Mielu Zlate, a prezentat o
“balanţă” a moralităţii, în care fiecare subiect uman alege să adopte un
comportament moral sau unul amoral în funcţie de anumite criterii interne sau
externe.
Problematica moralităţii şi în special a moralităţii creştine primeşte note
distinctive în perioada dezvoltării personalităţii umane- adolescenţa, iar dacă
adăugăm “sensibilităţii” acestei perioade directa dezvoltare a subiectului uman,
particularităţile distincte ale moralei creştine, putem afirma că avem de-a face cu
un subiect amplu, complex , care poate reţine atenţia prin descoperirea unor
faţete originale, încă neexplorate.
Trăim într-o lume tensionată în care zilnic asupra fiecărui individ
acţionează un complex de forţe ce contribuie la conturarea personalităţii lui, la
maturizarea lui socială, intelectuală şi emoţională. Confruntat cu foarte multe
situaţii şi probleme, frecvent subiectul uman nu mai are timp suficient şi energia
psihică necesară pentru a filtra prin propria lui gândire evenimentele cu care se
confruntă şi îşi formează o imagine distorsionată despre lumea înconjurătoare.
Apar astfel prejudecăţile şi stereotipiile aşa cum afirma Serge Moscovici .
Acestea îşi pun amprenta asupra modului în care omul abordează- în cazul de
faţă- creştinismul şi asupra comportamentului din perspectiva moralei creştine.
Primul pas în manifestarea comportamentului moral este decizia
voliţională de a “vrea” să fii moral. În societatea secolului nostru, multitudinea
schimbărilor cu care individul se confruntă îi distrage atenţia şi nu îl încurajează
să acţioneze moral.
Există o predispoziţie în om de a răspândi şi difuza zestrea înţelepciunii şi
învăţăturii sale, de a se perpetua din punct de vedere spiritual dincolo de spaţiul
şi timpul în care îşi duce existenţa.
Calitatea acumulărilor de experienţe culturale ţine de maniera de
reproducere a acestora , de însuşirea , îmbogăţirea şi crearea de noi valori, de
modalităţile de învăţare şi personalizare a culturii la un moment dat.
Page 5 of 66

6. Prin educaţie, omenirea rezistă şi dăinuie. Umanitatea se proiectează
înspre veşnicie tocmai datorită educaţiei. Cultura rezonează în timp, este trăită,
re-creată şi creată în şi prin exerciţiul paideutic. Educaţia este unul dintre cele
mai nobile şi mai complexe activităţi umane. Darul învăţării altuia este preţuit
de însuşi Iisus Hristos, modelul desăvârşit al Învăţătorului în tradiţia creştină,
care şi-a trăit învăţătura sa, atunci când chema la păstrarea şi perpetuarea
nealterată a adevărurilor de credinţă.
Lucrarea de faţă îşi propune să studieze viata religios morala din
Roamania. Deşi se poate spune că nu s-au făcut prea multe cercetări din
perspectiva unui specialist în comunicare, am ales această temă tocmai din acest
motiv. În plus, a studia morala din perspectivă creştină pot spune că este o
pasiune personală .
Capitolul I- constă într-o prezentare pe scurt a “creştinismului biblic”,
orientată aupra problemelor si perspectivelor creştinismului de astăzi şi la ceea
ce înseamnă creştinismul ca trăire şi ca religie.
Capitolul al II-lea evidenţiază structura comportamentului în general si a
comportamentului în particular, precum şi prezentarea stărilor eului din
perspectiva analizei tranzacţionale.
În capitolul al III-lea- sunt prezentate metodele de cercetare folosite
pentru a identifica într-o manieră cât mai riguroasă opiniile, urmând ca apoi să
fie expuse rezultatele acestei cercetări precum şi concluziile şi constatările
rezultate în urma cercetării.
În capitolul al IV-lea- sunt prezentate despre conştiinţa etno-religioasă a
popoarelor creştine, o „subiectivitate” creştină saturată de atributele etno-
spirituale care s-a afirmat întotdeauna, dar a căpătat prin secolul XIV până în
secolul XIX intensitatea unei serii de insurecţii de afirmare statală a naţiunilor la
scară europeană.
În capitolul al V-lea– este reliefat importanta Bisericii în viata noastră de
zii cu zii, modul în care trebuie să colaboram cu Dumnezeu şi semenii noştri, ce
trebue să facem pentru a dobândii viaţa cea veşnică.
Page 6 of 66

7. I –INTRODUCERE
Dumnezeu este Alfa si Omega vietii omenesti, Creatorul, Izbavitorul si
implinirea ultima a fiecarei existente personale. Fiecare om, barbat si femeie,
este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Gen. 1, 26-27). Fiecare, fara
exceptie, are capacitatea de a atinge virtutea, sfintenia, si in cele din urma
theosis-ul sau "indumnezeirea": participarea deplina si eterna la energiile sau
atributele divine. Din acest motiv, traditia crestina accentueaza atat de staruitor
faptul ca viata umana este sacra. Aceasta sacralitate isi are temeiul in Dumnezeu
si este o expresie a iubirii Sale. Ea este un dar: darul vietii si sfinteniei lui
Dumnezeu Insusi, daruite noua fara vreun merit al nostru personal. Despartita de
acest dar, viata este fara sens, absurda.
Recunoasterea si preamarirea lui Dumnezeu ca Domn al vietii noastre
constituie temelia pe care ne fundamentam intelegerea si speranta care duc spre
viata virtuoasa sau sfanta, viata ce este conforma vointei divine si care manifesta
atributele divine ale frumusetii, adevarului, dreptatii si iubirii. Marturisirea lui
Dumnezeu ca Suveran absolut si celebrarea acestei convingeri in cultul Bisericii
constituie astfel fundamentul teoriei morale crestine.
Problematica teologiei morale, care cauzeaza dileme etice in viata de toate
zilele, este determinata de conflictul dintre marturisirea credintei noastre si
"pasiunile" noastre, "imboldirile carnii" care duc la pacat si la despartirea de
Dumnezeu, Care este singurul izvor si unica implinire a existentei umane. Daca
nu ar exista acest conflict, am putea prin insasi natura noastra sa recunoastem
vointa lui Dumnezeu si sa ne conformam atitudinea si actiunile noastre cu ale
Acestuia. Nu ar mai exista astfel "dileme etice" sau alegeri dificile in viata
morala. Totusi, pacatul -care este autonomia umana (autexousia), ravasita de
furie -a corupt natura noastra creata, capacitatea "naturala" a fiecarei persoane,
in virtutea chipului divin dinlauntru, de a-L cunoaste, de a-L iubi si de a se
supune in mod consecvent lui Dumnezeu inainte de toate.
Page 7 of 66

8. "Fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu", afirma
Sfantul Pavel(Romani 3/23). Cu totii suportam efectele istovitoare ale propriei
noastre pacatosenii.
Ca o consecinta, chiar si cel mai devotat sau sfant dintre noi traieste
conflictul existent intre credinta si pasiuni.
Dobandirea virtutilor bunatatii, iubirii, milei si dreptatii necesita o
disciplina -askesis (lupta) -a pocaintei continue. Intoarcerea presupusa de
metanoia sau cainta, nu poate fi o intoarcere inspre noi insine, inspre natura
noastra cazuta si corupta. Aceasta nu poate fi decat o intoarcere la Dumnezeu.
Comportamentul etic crestin nu poate fi predicat pe baza unor idealuri sau teluri
omenesti. Conditiile si scopurile lui, ca si viata umana insasi, trebuie
fundamentate in Dumnezeu, Care singur hotaraste ce este bine, drept sau corect,
si Care ne descopera aceste hotarari prin Scriptura, rugaciune si alte aspecte ale
experientei eclesiale.
Page 8 of 66

9. CAPITOLUL I
Viaţa crestină trebuie fundamentata in Revelatie. Daca ne vom angaja in
lucrarea de modelare/conformare a vointei, dorintelor si actiunilor noastre
vointei lui Dumnezeu, trebuie sa stim ce implica aceasta vointa divina. Cum
vrea, de fapt Dumnezeu sa ne purtam? Daca vom cauta raspunsul in Scriptura
sau in traditia Bisericii, vom gasi indicatii precise.
Una din ele se remarca inaintea tuturor. "Dumnezeu este iubire", ne spune
Apostolul Ioan(I Ioan 4/7-12).
Astfel, faptele si actiunile noastre vor reflecta in mod real iubirea
jertfelnica ce a culminat in rastignirea lui Iisus Hristos, Fiul iubit al Tatalui.
Aceasta iubire revelata este esential trinitara, o comuniune a devotiunii
reciproce si a daruirii de sine, impartasita in mod egal intre cele trei Persoane
divine. Ca atare ea este intotdeauna indreptata spre celalalt, ea este un dar al
sinelui, oferit in mod liber celuilalt si de dragul celuilalt. Raspunsul omenesc la
aceasta iubire este, de asemenea, obstesc. Stiind ca suntem obiectul afectiunii
adanci si tandre a lui Dumnezeu, noi ii oferim in schimb iubirea noastra, prin
rugaciunile noastre si prin fidelitatea cu care ii implinim poruncile. In acelasi
timp, noi ne aplecam, plini de dragoste, spre celalalt -spre fiecare "celalalt" -
care, asemenea noua, poarta in adancul sufletului chipul frumusetii si vietii
divine. Nu exista nici o limita sau restrictie pentru aceasta iubire. Ea va fi
impartasita in aceeasi masura prietenilor sau dusmanilor, ortodocsilor sau
eterodocsilor, fara a tine cont de identitatea etnica, clasa sociala, rasa, religie sau
sex. Dumnezeu ne-a aratat dragostea Sa nemarginita, care inzestreaza fiecare
fiinta umana cu valoare si demnitate infinita. Fiecare "celalalt", de aceea, este
vrednic de dragostea noastra, pentru ca cere intr-adevar dragostea noastra. In
simplele, dar profundele cuvinte ale lui O. Clement: "Tout homme a droit a une
compassion infinite" -"fiecare persoana merita o compasiune infinita".
Aceasta convingere i-a determinat pe teologii moralisti ortodocsi sa
dezvolte o "etica a iubirii", distincta de etica "virtutii" sau etica "legii naturale".
Desigur, cele trei nu se exclud reciproc.
Page 9 of 66

10. Viaţa ortodoxă poate starui asupra importantei reflectarii iubirii divine in
faptele oamenilor, dar motivatia din spatele acestor "acte ale iubirii" va fi
cautarea virtutii, iar continutul si aplicatia ei vor fi prevazute de "legea" lui
Dumnezeu Insusi, revelata in creatie. Totusi, invatatura ortodoxa afirma ca nu
exista o distinctie radicala intre revelatia "generala" si cea "speciala", intre
"legea naturala" si "legea lui Hristos" (Galateni 6, 2). Pentru a cunoaste voia lui
Dumnezeu, trebuie sa cercetam in intregime, adancimile si bogatiile tuturor
surselor revelatiei din Biserica: Scriptura, scrierile doctrinare, ascetice si mistice
ale Sfintilor Parinti, Liturghia crestina si traditiile privind cultul personal (de
pilda, "isihasmul" sau rugaciunea inimii), canoanele, iconografia si alte
reprezentari grafice ale credintei, precum arhitectura bisericeasca; de asemenea,
hagiografia sau vietile si invataturile sfintilor. Toate aceste surse sunt necesare,
pentru ca Iisus Hristos, chipul sau "icoana" lui Dumnezeu si reflectia slavei Sale
(Coloseni 1/15; Evrei 1/3), descopera "fata" Tatalui -frumusetea si vointa divina
-nu doar in timpul vietii Sale pamantesti si nu doar in Scripturile canonice, ci si
ca Domnul inviat si marit, Care e prezent si lucreaza in Biserica prin Sfantul
Duh.
Oricat de adevarate ar fi acestea, descoperirea vointei Tatalui in si prin
Fiul si Duhul se face de foarte putine ori cu privire la actiuni particulare ce
trebuie urmate in situatii concrete.
Îndeosebi în aceste vremuri ale progreselor teribile în tehnologia
biomedicala, ne confruntam adesea cu decizii pentru care se pare ca nu gasim un
temei solid in sursele Revelatiei, inclusiv Sfanta Scriptura. Cele zece porunci,
Fericirile si coduri de lege asemanatoare (cf. Efeseni 5, Coloseni 3, I Petru 2),
alaturi de invataturile concrete ale lui Iisus, Pavel si ale altor scriitori apostolici
(e.g. asupra casatoriei si divortului Matei 19/3-12; I Corinteni 7/10-16, sau
despre inviere si judecata: Matei 25/31-46; Ioan 5/19-29; I Corinteni 15/34-58),
ne înzestreaza cu un număr important, dar limitat de reguli în vederea luării
deciziilor etice.
Page 10 of 66

11. Ele interzic sau proscriu anumite fapte (idolatria, crima, furtul, adulterul)
si poruncesc sau prescriu altele (curatenia inimii, impacarea, faptele iubirii,
evanghelizarea), uneori cu nebanuita concretete: "Oricine va lasa pe femeia sa,
in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste
adulter".(Matei 19, 9); "Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranata este un
singur trup cu ea?" (I Corinteni 6, 16); "Podoaba voastra sa nu fie cea din afara:
impletirea parului" (I Petru 3, 3).
În zilele noastre se ivesc probleme etice majore in privinta carora Biblia si
traditia Bisericii par a pastra tacerea: politica defensiva intr-o epoca a armelor
nucleare si a terorismului sponsorizat de stat, contraceptia si fertilizarea in vitro,
sinuciderea asistata in cazul muribunzilor si multe altele. De aceea, intrebarea se
ridica asupra relevantei marturiei biblice. Cat de folositoare poate fi Biblia
pentru indreptarea moralitatii, daca atatea probleme etice stringente ale zilelor
noastre nu sunt nici macar mentionate in ea?
Totusi, a privi lucrurile in acest mod inseamna a pune o falsa problema.
Valoarea Scripturii si a intregii traditii crestine in privinta indreptarii moralitatii
nu rezida in cele din urma in regulile variate pe care ea le prescrie. Christos
Yannaras are dreptate cand spune: "Daca privim moralitatea ca pe o simpla
conformare a omului fata de un cod de lege autoritativ sau conventional, atunci
etica devine alibiul omului pentru problema lui existentiala". Acea problema
existentiala care ne atinge pe toti, priveste in ultima instanta mantuirea noastra
vesnica mai degraba decat conformitatea cu un cod exterior care sa ne conduca
actiunile. Scopul ultim al moralitatii crestine nu este supunerea, si nici macar
"desavarsirea", definita ca imitare fidela a atributelor divine ale bunatatii si
iubirii. Adevaratul ei scop este viata: vesnica, binecuvantata si fericita in sanul
Treimii.
Moralitatea se raporteaza la destinul nostru personal ca purtatori ai
chipului divin, fiind chemati, in comuniune cu ceilalti, sa atingem asemanarea
divina. Intelegem de aici ca moralitatea este esential eclesiala.
Page 11 of 66

12. Nu exista o "moralitate personala", de vreme ce scopul vietii noastre este
sa-i imbratisam pe ceilalti cu puterea mantuitoare a puterii divine. Importanta
Scripturii pentru viata morala consta nu atat in regulile pe care le prescrie, ci in
ethos-ul pe care-l releva in comunitatea credintei. Acest ethos (din care deriva
cuvantul "etica") poate fi descris ca un ethos al Duhului, cu temelia in actiunea
mantuitoare a lui Hristos si hranit de viata liturgica sacramentala a Bisericii.
Este, inainte de toate, un ethos al libertatii existentiale, care permite persoanei
umane sa realizeze sau sa respinga scopul vietii, sa raspunda lui Dumezeu si
celorlalti prin iubire jertfelnica sau sa arunce pe cineva in iadul pe care Sartre il
definea sarcastic ca fiind "ceilalti".
Din aceasta perspectiva, moralitatea poate fi definita ca viata in libertatea
Duhului. Acestea fiind spuse, este adevarat totusi faptul ca avem nevoie de
anumite directive in viata morala, indicatii clare asupra a ceea ce Dumnezeu ar
vrea sa facem in anumite situatii concrete. Existenta crestina ne antreneaza
permanent intr-o lupta dubla: sa discernem voita divina si sa ne conformam
propria vointa si atitudinile aceleia. O anumita abordare "deontologica" sau dupa
reguli a judecatilor morale este necesara daca vom duce acea lupta, indiferent de
rezultat. Desi Scriptura si interpretarea ei de-a lungul istoriei Bisericii nu ne vor
oferi raspunsuri explicite la multe din dilemele etice cu care ne confruntam azi,
ea informeaza, contureaza si sustine ethos-ul crestin, prin care pot fi gasite
asemenea raspunsuri. In cadrul Ortodoxiei, aceasta echivaleaza cu dobandirea
unei "minti" scripturistice si patristice, o perceptie luminata a unor adevaruri
fundamentale care trebuie sa sustina in intregime judecatile etice adecvate.
Aceste adevaruri se refera la Dumnezeu, la noi insine si la destinul nostru
personal si comunitar. Ele constituie firele vitale din care e construita tesatura
vietii noastre crestine.
Daca exista in prezent atata confuzie in privinta luarii deciziilor etice,
aceasta nu se intampla doar datorita noutatii si complexitatii problemelor cu care
ne confruntam.
Page 12 of 66

13. Motivul principal este faptul ca disciplina eticii a fost taiata din radacinile
ei teologice. Daca e sa se constituie ca o veritabila "teologie morala", reflectia
etica trebuie sa porneasca de la credinta Bisericii si sa o exprime pe aceasta. Ea
trebuie sa inceapa si sa sfarseasca cu convingerea ca Iisus Hristos singur este
Calea, Adevarul si Viata, temelia si finalitatea oricarei actiuni morale, oricat de
specifica (concreta) sau triviala ar parea. Etica este teologie aplicata, teologia in
actiune. Ca atare, ea isi gaseste cea mai elementara si elocventa afirmare in
cunoscuta exhortatie liturgica care incheie multe slujbele ortodoxe: "Sa ne
predam pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeul
nostru".
Înainte de a ne referi la problemele morale concrete, am putea relua
cateva din elementele fundamentale ale credintei crestine care sustin reflectia
adevaratei morale. Următoarele parti ale capitolului se vor opri asupra unor
doctrine sau invataturi ale Bisericii care definesc Ortodoxia: învătaturi despre
Dumnezeu-Treimea, despre persoana umana ca purtatoare a chipului lui
Dumnezeu, despre lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu in Hristos si despre
theosis sau indumnezeire ca scopul ultim al existentei umane. In final ne vom
referi la problema discernamantului in viata morala si la lucrarea Sfantului Duh
in constiinta umana in privinta acestui discernamant.
Astfel, vom putea arata in ce fel traditia biblica si patristica poate vorbi
(direct si ferm) despre problemele morale care apar atat de chinuitoare astazi.
Prima intrebare ce trebuie retinuta este aceasta:
În ce fel pot fi principiile teologice abstracte aplicate in "momente etice"
concrete, mai ales cand trebuie luate decizii de viata si moarte? In ce fel, cu alte
cuvinte, pot principiile credintei noastre sa ne ajute sa cunoastem vointa lui
Dumnezeu in situatii concrete si sa actionam conform acestei vointe, pentru
binele nostru şi al celor pentru care suntem responsabili?
Pentru că omul este chipul lui Dumnezeu, nu există om fără sentiment
religios, fără dorinţa permanentă după Dumnezeu. Această legătură sufletească a
omului cu Dumnezeu slăbeşte numai din cauza păcatului.
Page 13 of 66

14. Când omul leagă starea lui religioasă nu de Dumnezeu ca persoană, ci de
o făptură creată de Dumnezeu, pe care o crede Dumnezeu, atunci omul slăbeşte
în moralitate şi săvârşeşte nenumărate şi mari păcate. Religiile politeiste, în care
oamenii credeau în mai mulţi zei, stau mărturie acestei afirmaţii.
În Vechiul Testament, la cărţile III şi IV Regi, ca şi în celelalte cărţi,
vom vedea că viaţa religioasă şi morală a poporului ales e căzută, în cea mai
mare parte, în idolatrie şi astfel înţelegem unde duce pe om îndepărtarea de
Dumnezeu, de Dumnezeul Cel adevărat şi de poruncile Lui.
La fel şi în lumea modernă, în contemporaneitate, constatăm că o parte
din aceasta s-a îndepărtat de Dumnezeu şi de morala sănătoasă tot din cauza
idolatriei. Pentru omul modern şi contemporan, bunurile materiale constituie
"dumnezeul" lui, viaţa pentru oamenii acestei lumi a însemnat şi înseamnă a trăi
bine trupeşte şi, de cele mai multe ori, a trăi în huzur, uitând de cei săraci, mai
mult de atât, exploatându-i; deci oamenii subjugaţi de materie, singuri s-au
îndepărtat de Dumnezeu chiar dacă Îi rostesc numele, însă ei cred în El numai cu
buzele şi nu cu inima.
La începutul secolului nostru, o parte din lume a fost înstrăinată de
Dumnezeu prin silă şi pedeapsă şi aceasta odată cu venirea la putere a adepţilor
doctrinei comuniste, numai că în această perioadă foarte puţini au fost cei care
erau convinşi de această doctrină.
Astăzi, forţe ale întunericului, în numele democraţiei, drepturilor omului
şi libertăţii religioase, încurajează şi susţin pe diferite căi îndepărtarea,
înstrăinarea şi lepădarea noastră, a fiilor poporului nostru, creştin ortodox prin
naştere, de credinţa strămoşească; lupta este crâncenă, pe viaţă şi pe moarte, dar
noi nădăjduim că vom trece cu bine şi prin acest val primejdios, rămânând în
credinţa şi morala noastră ortodoxă.
Să nu se uite cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Toate îmi sunt
îngăduite, dar nu toate îmi folosesc, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc"
(I Corinteni 10/23). "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos".
"Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva"... (rău - n.n.) (I
Page 14 of 66

15. Corinteni 6, 12); "Ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte" (II Petru 2, 19);
"Plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos
Iisus, Domnul nostru" (Romani 6/ 23).
Iniţial, în istorie şi în viaţa omului, domeniul moral se suprapune în mare
parte peste cel religios. Categoriile fundamentale din domeniul moral sunt
„binele” şi „răul”.
În unele religii, aceste extreme sunt identifi cate prin sistemul dual al
transcendentului: există grupul divinităţilor care asigură binele, ordinea, viaţa,
sănătatea şi a celor „rele”, care strică ordinea, aduc boli, moarte, îndeamnă la
sacrilegii.
Omul poate alege între bine şi rău, să facă parte din grupul lui Ormuzd
sau Ahriman (în mazdeism) să ducă o viaţă de sfânt ori să şi-o închine diavolului
pentru anumite avantaje (avere, viaţă lungă, iubire). Dreptul alegerii este, însă,
condiţionat de consecinţe. Cei buni se vor mântui şi vor fi fericiţi după moarte,
cei care aleg răul se vor chinui, nu vor obţine mântuirea, nu vor învia pentru a
trăi apoi veşnic în lumină, în bucurie, ci vor învia pentru a trăi în întunericul
veşnic, şi în durere şi suferinţă după dorul de Dumnezeu.
Oamenii sunt constrânşi, însă, de factori obiectivi care nu depind de libera
lor voinţă. Albert Bayet scria în 1904: „Cine s-ar încumeta să bată un pom
pentru că rodeşte fructe rele, este aşa cum Xerxes a ordonat să bată valurile
mării pentru că i-a distrus fl ota”.
Corelaţia şi distincţia dintre bine şi rău este la alegerea fi ecăruia şi în
morală, şi în religie.
Satan a fost creat ca un înger bun, după răzvrătire a devenit rău. Răul şi
binele se raportează în profan la criterii care nu sunt nici eterne, nici uniforme.
Ce este bun pentru unii, este rău pentru alţii.
Page 15 of 66

16. Structurile sociale medievale erau bune pentru acel timp, menţinerea lor
în societăţile moderne şi democratice stânjeneşte funcţionarea normală a
societăţii, chiar şi a comunităţilor din lăuntricul Bisericii, reprezentând ceva rău.
Religiile şi credinţele au în general un caracter moralizator, promovează
binele: sacrul căreia te rogi şi te consacri este bun, drept şi plin de iubire; la care
se adaugă dimensiunea moralizatoare: este atotputernic, va înfrânge pe cel rău,
înlătură păcatele, le vede şi le ştie pe toate. În religiile moralizatoare, binele şi
răul nu sunt forţe echivalente; binele este mai puternic decât răul, sugestia fi ind
ca omul să se alăture celui care va fi victorios, „binele”, lui Dumnezeu şi nu lui
Satan.
Religia s-a desprins ca domeniu de preocupări înaintea juridicului şi chiar
a politicului. Ea a suplinit în primele comunităţi rolul acestor domenii încă
nenăscute. Sistemele religioase au promovat norme de coexistenţă socială.
Principiul exogamiei, aplicarea talionului, modalităţile de convieţuire şi
colaborarea cu ceilalţi, au fost promovate de religie.
Sunt puţine principiile care au rămas numai în domeniul religios:
umilinţa, smerenia, sărăcia etc.. Interferenţa moralei cu religia depinde şi de
sensul moralei sau religiei. Morala religioasă (teonomă) se referă la criterii
religioase: Biblie, Iisus, viaţa Sfi nţilor. În morala religioasă se accentuează
motivaţia şi, mai puţin, fapta.
Spre exemplu: este credincios şi respectă morala religioasă şi cel care
dăruieşte o pâine, şi cel care dăruieşte zece pâini; dacă o face pe baza
principiului: iubeşte-l pe aproapele tău.
Laicul diferenţiază faptele după împrejurimi şi criterii concrete. Spre
exemplu: a lua de la cineva ceva poate fi socotit furt, dar şi o expropriere într-un
scop benefi c colectiv, comunitar, social sau un act de justiţie. Religia condamnă
minciuna, dar în profan minciuna este apreciată variat: poţi minţi din ignoranţă
(nu ştii că adevărul este altul), minţi intenţionat, din interes, nu-i spui adevărul
cuiva pentru că momentul este nepotrivit.
Page 16 of 66

17. Religia are un ideal şi un sistem propriu de valori. Idealul religios este
salvarea, mântuirea. Între omul concret, păcătos, şi mântuire se afl ă sistemul
valorilor propus de religie: puritate, credinţă, iubire. Dumnezeu a oferit Omului
posibilitatea alegerii între aceste Valori. Valorile religioase sunt exprimate în
Sfânta Scriptură: poruncile pentru Adam şi Eva, poruncile pentru Noe, pentru
Moise.
În Noul Testament Sfaturile Evanghelice sunt: sărăcia, ascultarea,
castitatea şi fericirile (cei ce plâng vor căpăta mângâiere, cei fl ămânzi se vor
sătura, bolnavii se vor vindeca ş.a.). Credinţa în Dumnezeu este o valoare
morală. Sistemul valorilor fi ind multiplu, şi referitor la credinţă ca valoare,
există alternative profane.
Spre exemplu: „Mielul blând suge la două oi”, „Femeia are ultimul
cuvânt”, „Frate, frate dar brânza-i pe bani” ş.a.. Acestea reprezintă o alternativă
laică la valorile sacrului şi chiar ale vieţii veşnice. Păcatul este încălcarea
idealului, a voinţei de bine a lui Dumnezeu. Valoarea legăturii dintre sfi nţenie
(lipsa de păcat) şi păcatul ca atare este virtutea.
Virtuoşii nu săvârşesc păcatul, ascultă, nu încalcă poruncile, consumă
rodul pomului cunoştinţei binelui şi-l respectă. După păcat, Adam şi Eva cad în
sfera moralei laice, a valorilor dintre omul bun şi rău.
Sacrul este morala eternă, cerească. Dumnezeu este idealul moral, etern,
veşnic, sălăşluieşte în fi ecare om, dar în măsuri şi forme care nu se afl ă doar în
cer, ci între cer şi pământ. În fi ecare se afl ă Dumnezeu, în fi ecare om este
chipul lui Dumnezeu, dar poruncile dumnezeieşti sunt respectate şi împlinite
prin voinţa umană.
Vocea interioară a fi ecărui credincios răsună prin glasul pe care îl are.
Idealul moral-religios este sfi nţenia, contopirea cu sacrul. Valorile la care aderă
oamenii nu sunt numai religioase. Necredinciosul nu este imoral sau amoral, el
respectă numai acele valori pe care le consideră utile pentru el personal sau
pentru comunitate.
Page 17 of 66

18. Pe lângă vrăjmaşul diavol, vrăjmaş comun lui Dumnezeu şi omului, ce
tinde spre a îndepărta pe om de sacru, vine în ajutor spre fi nalul existenţial al
lumii acesteia şi Antihristul, omul născut din femeia păcatului desfrânării, care
va duce război cu cei credincioşi lui Dumnezeu şi Fiului Cel Unul Născut din
Tatăl, care va lupta să-i întunece şi pe cei luminaţi, pe cei aleşi sacrului.
Ca discernere valorică a faptelor şi stărilor noastre, conştiinţa morală este
cea care conferă trăirii capacitatea de a folosi în sens autentic puterile sufleteşti:
raţiunea, voinţa şi simţirea, ea fiind sintetizatoarea acestora, reprezentând
manifestarea integrală a ceea ce suntem ca oameni.
De-a lungul timpului omul a trecut de la o conştiinţă religioasă la una pur
morală (în sens umanist), încercând astăzi să re-valorizeze religia, însă pe criterii
de evaluare exterioare, ca un fapt de viaţă oarecare, un aspect al acesteia printre
multe altele. Astfel, omul post-modern, cel care deschide necondiţionat braţele
globalizării, îmbracă în ideologii justificative şi comode conştiinţa
„universalistă” a unei religiozităţi nocive conform căreia: gnozele ştiinţifice,
psihanaliza vulgară, vrăjitoria tradiţională sau cea pseudo-intelectualistă
(radiestezia, fenomenologia paranormală cu toate aspectele acesteia), new-age,
biserica scientologică, sunt căi echivalente menite să re-lege omul cu un
dumnezeu făurit pe gustul său.
Lumea globală tinde să modeleze şi să imprime o conştiinţă religioasă a
unor oameni fără inimă („intelectuali puri”), care gândesc fără nicio cenzură
autentică de conştiinţă şi fără să mai simtă cu inima, având capacitatea de a
teoretiza „echidistant” absolut orice aberaţie şi stupizenie, dacă îşi văd textele
tipărite sau mediatizate audio-video, dacă li se face publicitate şi dacă ideologia
la modă le gâdilă cât de cât orgoliile mărunte.1
Pe de altă parte, conştiinţa morală antecedentă şi concomitentă tinde să
devină doar consecventă, şi aceasta diluată până la anulare.
1
Pr.Conf.Dr. Ioan Bizău, Conştiinţa religioasă şi provocările modernităţiiîn “Tinereţe,Ideal,
Biserică”, Edit. Agaton, Făgăraş 2002, pag. 86
Page 18 of 66

19. Remuşcările sunt considerate sentimente învechite, omul este
„bombardat” zilnic prin toată mass-media cu ideea că nu trebuie să existe
remuşcări, că acestea aparţin personalităţilor slabe, că el, omul trebuie să fie
tare, să facă tot ce-i trece prin minte, să trăiască „clipa”, este învăţat că trăirea
„din plin” a vieţii în sensul de satisfacere a tuturor dorinţelor e perfect
justificabilă şi dezirabilă. Astfel, dispariţia conştiinţei morale, sau în cel mai bun
caz minimalizarea rolului evaluator al acesteia, conduce omul la realitatea
existenţei doar în planul conştiinţei psihologice, la realitatea trăirii eu-lui
personal orientat spre imperativele biologicului sau cel mult ale raţionalului pur.
Procesul contrafacerilor conştiinţei umane este unul vechi, care a îmbrăcat
doar alte forme de-a lungul istoriei, odată cu schimbarea axiologiei la care omul
s-a raportat. De la criteriul unic al raportării la Hristos s-a ajuns la identificarea
binelui cu tot felul de valori, şi în final la situaţia actuală a raportării conştiinţei
la un bine înţeles ca şi confort maxim al individului, ca satisfacere continuă şi
imediată a tuturor dorinţelor şi aşa-ziselor „necesităţi” , în primul rând biologice
şi apoi materiale, majoritatea dintre acestea inventate de lumea occidentală şi
declarate standarde de viaţă. Influenţele media au aici un rol formativ ridicat,
omul se adaptează şi se conformează la ceea ce i se transmite, se lasă format de
publicitate, de imperative socio-culturale, ca şi de orgolii de tot felul.
Orice teorie sociologică, psihologică sau de altă natură, care îmbracă
justificativ o plăcere sau o împlinire biologică sau materială este imediat
mediatizată insistent pe toate căile posibile, până ajunge să fie acceptată şi
considerată ca normală. Se încearcă astfel ajungerea la realitatea existenţei doar
a ipseităţii (caracterului unic al persoanei) întunecate în conştiinţă.
Acceptarea ca normale a unor acţiuni şi idei echidistante moral va duce
până la urmă la acceptarea chiar a unor acţiuni şi idei contrare oricărei morale,
dar, judecate prin filtrul raţionalităţii pure, ele vor deveni nu doar acceptate, ci şi
considerate de „bun simţ”.
Page 19 of 66

20. Astfel, demonicul pune încet dar sigur stăpânire pe conştiinţă. Concepţiile
globaliste ale toleranţei se vor transforma în intoleranţa minorităţilor agresive de
genul homosexuali, etc., faţă de normalitatea majorităţii hetero-sexuale, etc.,
ceea ce înseamnă abandonare sub imperiul demonicului.
Funcţiile conştiinţei sunt conduse spre o diluare tot mai accentuată, spre o
inversare axiologică fără precedent.
Funcţia iluminatoare dispare cu totul în momentul în care omul acceptă ca
valabile toate informaţiile oferite de lumea globală, fără a le mai raporta la
criteriul Adevărului-Hristos. Funcţia edificatoare îşi schimbă sensul, omul se
edifică mai întâi în afara planului providenţei divine, mai apoi în planul supra-
eului freudian, ca în final să-şi abandoneze ego-ul în mâinile demonului,
edificându-se cu mult elan în planul „realizărilor” aparţinând domeniului
demonic.
Funcţia creatoare a conştiinţei îşi modifică şi ea scopul. Oamenii nu-şi
mai realizează vocaţia înmulţind fiecare talanţii primiţi de la Dumnezeu, sau şi-o
vor realiza deformat, punîndu-se exclusiv în slujba lor, spre împlinirea vieţii ca
scop în sine, sub imperiul confortului cu orice preţ. Funcţia judecătoare se
realizează şi ea raportat la criterii evaluatoare deturnate. Omul nu se
autocenzurează ci mai curând se autojustifică, pe baza criteriilor impuse de
societate prin mass-media, dar şi prin condiţionările de toate felurile, evitând nu
numai autocenzura raportată la Hristos, dar şi orice fel de autocenzură morală. În
fine, funcţia unificatoare se realizează şi aceasta în mod cu totul răsturnat, omul
globalizat refuzând solidaritatea cu celelalte persoane din cadrul cercurilor de
existenţă tradiţionale: familie, etnie, naţiune.
La nivelul familiei conştiinţa se manifestă în mod denaturat sub mai multe
forme. Astfel, într-o familie creştină (chiar ortodoxă), care a beneficiat de harul
Tainei Cununiei la început, influenţele societăţii postmoderne care se
globalizează vor avea repercusiuni în planul relaţiilor trupeşti, în primul rând.
Acestea vor fi scoase de sub întregul indisolubil al căsătoriei creştine,
realizându-se separat ca necesitate psiho-fiziologică de factură freudiană.
Page 20 of 66

21. Filmele, emisiunile ştiinţifice sau educaţionale şi publicitatea pe această
temă, exemplul prietenilor, toate vor concura la denaturarea relaţiilor sexuale în
cadrul familiei prin:
a) practicarea contracepţiei sub toate formele şi justificarea acesteia
prin invocarea condiţiilor grele de viaţă în refuzul de a procrea, aceasta
nefiind decât o justificare formală a sexualităţii înţeleasă ca instinct
fundamental ce stă sub imperiul trebuinţei ca obligativitate firească, dar şi
o posibilitate confortabilă de a scăpa de responsabilităţile creşterii
copiilor. De asemenea, avortul legalizat vine să continue manifestarea
indivizilor doar ca naturi sexuale, într-un registru mult mai scăzut decât
cel al animalităţii (nu există nici o specie de animal care să-şi ucidă
proprii pui, născuţi sau nenăscuţi). Dacă întreaga lume „morală”
condamnă avortul (chiar dacă îl acceptă ca soluţie ultimă a refuzului
naşterilor, justificat sau nu), tot aceasta este cea care vine să propună
familiei forme ascunse de avort, metode contraceptive care nu împiedică
fecundarea, ci instalarea ovulului fecundat în uter, metode numite
contragestative sau interceptice, care echivalează cu aceeaşi negare a
vieţii. Astfel, avortul şi contracepţia (inclusiv cea manifestată ca formă
ascunsă de avort) sunt fructe ale aceleiaşi plante, sexualitatea ca afirmare
a personalităţii,2 manifestată şi în cadrul familiei. Acceptarea şi
practicarea avortului şi a contracepţiei este justificată şi prin teoriile
planning-ului familial, conform cărora părinţii sunt liberi să decidă asupra
momentelor de timp şi numărului de copii pe care vor să-i crească. Iar în
lumea globală accentul este mutat pe realizarea profesională, serviciul,
locul de muncă ocupă aproape în totalitate timpul membrilor familiei,
pericolul permanent al pierderii acestuia îi face să devină ca „teleghidaţi”
(şi de fapt chiar sunt ghidaţi de la distanţă prin toate condiţionările de tip
socio-profesional care devin condiţionări existenţiale) în păstrarea job-
2
Elio Sgreccia, Victor Tambone, MANUAL DE BIOETICĂ, Edit. Arhiepiscopia Romano-
Catolică de Bucureşti, 2001, pag. 151-152
Page 21 of 66

22. urilor sau în căutarea altora mai bine plătite, astfel că problema căsătoriei,
chiar dacă este acceptată, elimină din ecuaţie procreaţia. Din punct de
vedere ortodox, orice metodă contraceptivă este fraudă conjugală
(sustragere de la scopul fundamental al căsătoriei ca taină), iar când e
vorba de metode mecanice sau chimio-fizice, sau chiar chirurgicale
(sterilitate voită) se poate vorbi de onanism conjugal.3
Chiar dacă din punct de vedere moral contracepţia şi avortul sunt
rele specific diferite, primul contrazicând adevărul integral al actului
sexual ca expresie a iubirii conjugale, opunându-se virtuţii castităţii
matrimoniale, iar cel de-al doilea distruge viaţa unei fiinţe umane,
opunându-se poruncii divine de a nu ucide, ambele au o rădăcină comună
într-o mentalitate hedonistă şi deresponsabilizantă faţă de sexualitate,4
mentalitate egoistă, promovată făţiş de toată media (inclusiv cea
românească), „începând cu banala cutie de chibrituri, trecând prin ziarul,
muzica, televizorul şi telefonia cea de toate zilele.”5
b) acceptarea şi practicarea în registrul firescului a perversiunilor
sexuale, începând cu cele împotriva firii între soţi, continuând cu
încălcarea fidelităţii conjugale care reprezintă nu numai ruperea unităţii
harice a soţilor, dar şi desconsiderarea reciprocă luată în sens strict
personal, până la modelul sex-party-urilor occidentale, în care
colectivismul sexual transformă societatea într-o orgie mai mult sau mai
puţin „sofisticată”, acceptată ca normală, şi chiar până la acceptarea
libertinajului „definit” ca libertate sexuală a celor doi soţi.
Toate acestea se întâmplă cu concursul mass-mediei aservite promovării
pansexualismului sub toate formele acestuia, care loveşte atât familia cât şi
indivizii separaţi.
3
Pr.lect.drd.Vasile Vlad, op.cit., an IV, partea II, p.78
4
Elio Sgreccia, Victor Tambone, op.cit., p. 181-182
5
Elio Sgreccia, Victor Tambone, op.cit., p. 181-182
Page 22 of 66

23. CAPITOLUL II
ORTODOXIA ŞI DREPTURILE OMULUI
În ceea ce priveşte pe aceştia din urmă, afirmarea şi practicarea
sexualităţii nemaiînţelese ca desfrânare este justificată de o întreagă pleiadă de
teorii, de la cele freudiene şi până la cele malthusiene şi neomalthusiene, care
justifică nu numai planning-ul familial, ci şi faptul că satisfacerea sexuală este
obligatorie dar căsătoria nu, adică evitarea suprapopulării prin controlul
naşterilor se poate realiza (şi este de dorit să se facă) prin viaţa în concubinaje
pasagere care să satisfacă libidoul sexual pentru a „împlini” psiho-fizic indivizii,
dar să nu aibă ca urmare procreaţia.
Pe lângă multiplele probleme legate de sexualitate, globalizarea vine în
întâmpinarea pornirilor instinctuale (exacerbate până la trecerea în registrul
demonicului), privind distracţiile individuale, de cuplu sau de grup, privind
alcoolismul şi până la sinucidere. În ceea ce priveşte distracţiile, acestea au fost
mutate din sfera naturalului în cea a artificialului. Distracţiile tradiţionale ca
excursiile, drumeţiile, sportul, lectura, muzica,etc., se transformă sub imperiul
culturii globale în tot felul de sporturi extreme, violente, în muzica satanizantă
lectura se orientează spre o literatură despiritualizantă.
Hrana tradiţională, naturală, este înlocuită de cea artificială. Lucrul acesta
este evident în România „postdecembristă” în care, timp de mai bine de zece
ani, agricultura a fost distrusă sistematic de toate guvernările, pentru a se accepta
necondiţionat importul supraproducţiei artificiale apusene. Indiferent, însă, de
consistenţa sau inconsistenţa hranei, se promovează, uneori în mod voalat alteori
în mod direct, agresiv, cultivarea plăcerii gustului prin reclame şi chiar emisiuni
dedicate (abundente, cu această tematică, şi prezentate de multe ori tendenţios în
chiar Postul Mare), în care cumpătarea decentă, fără a mai vorbi de postul
creştin, este banalizată, ridiculizată, şi omul este învăţat să-şi urmeze pofta,
setea, plăcerea de a savura o ciocolată sau orice altceva stimulează voluptuos
papilele gustative. Lipsa cumpătării în toate este ridicată la rang de normalitate,
Page 23 of 66

24. pentru a se realiza funcţionalitatea circuitului impus de lumea capitalului
mondial, circuitul producţie – consum, supra-producţie – superconsum.
La fel stau lucrurile şi cu îmbrăcămintea, însă aici trebuie remarcat că în
moda impusă la nivel internaţional prin „marile” case de modă, cosmetice, etc.,
(care se regăseşte imediat şi în societăţile tradiţionale ca România), este evidentă
eliminarea scopului moral, chiar înlocuirea lui cu unul imoral, hainele mai mult
dezgolesc provocator decât acoperă trupul femeii.
De asemenea, scopul estetic este deturnat, prin noile tendinţe în modă
căutându-se realizarea, în planul conştiinţei, a echivalenţei între termenii de
„frumuseţe” şi „sexualitate afişată”. Economia globală are nevoie să îşi vândă
produsele de orice fel, prin orice mijloace, de aceea implicaţiile morale la
nivelul familiei se regăsesc sub forma transformării conştiinţei familiale într-o
conştiinţă individuală a doi oameni, soţi sau concubini, ce trăiesc împreună sub
acelaşi acoperiş dar se străduiesc să-şi împlinească nevoile, plăcerile şi dorinţele
în mod, individual, astfel că ei nu vor mai fi un trup (concubinii nici nu au fost
vreodată), ci vor fi două individualităţi obligate să-şi satisfacă reciproc
egoismele de toate felurile.
Globalizarea înseamnă adaptarea nevoilor unei comunităţi, a unei ţări, la
cerinţele lumii. Acest lucru are repercusiuni în plan social şi socio-profesional.
Economiile tradiţionale (ca cea a României) sunt intenţionat conduse spre
faliment, industriile şi agricultura dezorganizate şi „privatizate”, ceea ce
înseamnă că blocuri întregi de oameni sunt la limita şi sub limita sărăciei,
categorii întregi de profesii sunt pe cale de dispariţie. Pentru a-şi vinde marfa, a
avea asigurate pieţe de desfacere, firmele transnaţionale occidentale au condus
lucrurile spre transformarea ţărilor fără putere financiară în importatoare de
produse, dar nu orice fel de produse, ci doar cele ale categoriei kitch.
Cazul nostru este elocvent, România fiind în prezent o ţară de cumpărători
– vânzători, de negustori în cea mai pură accepţiune a cuvântului. Categoriile
tradiţionale de activitate (agricultura, construcţii, dulgherie, etc.), ca şi cele
Page 24 of 66

25. moderne ca ingineria de toate felurile, agronomia, medicina etc., sunt profesii pe
care nu le mai vrea nimeni sau foarte puţini.
Coloanele ziarelor sunt pline de cereri de agenţi de vânzări, de marketing,
de merchandising, de asigurări, de publicitate, economişti, softişti, etc. Singură
prostituţia a supravieţuit, cea mai veche meserie (după definiţiile occidentului),
şi s-a dezvoltat la cote fără precedent, datorită noilor tehnologii. De la prostituţia
clasică, la cea clandestină de pe marginea şoselelor, la cea „ocrotită” tacit de
lege sub forma dansatoarelor din cluburile de noapte româneşti sau de la
„export”, a manechinelor şi fotomodelelor din agenţiile de modă şi casting, care
au ajuns să fie folosite la „temperarea libidoului” personalităţilor politice şi
economice, ca şi a vizitatorilor „oficiali” de care depinde soarta României, s-a
ajuns la prostituţia video de pe casetele şi CD-urile cu filme „XXX”, la cea
audio de la liniile erotice, şi la cea virtuală, adică cea desfăşurată prin Internet.
”Profesiunile” de manechin şi fotomodel au ajuns dezirabile cu prioritate,
părinţii îngăduind şi încurajând fetiţele şi băieţii spre concursuri şi preselecţii de
acest gen, începând cu vârste fragede de 12 – 13 ani, nebănuind promiscuitatea
şi compromisul care se ascunde în spatele unei asemenea „cariere”, sau chiar
fiind de acord cu acestea în numele câştigului material şi al vieţii confortabile.
Flagelul şomajului şi perspectiva sumbră a limitării căilor de subzistenţă
determină părinţii să-şi educe copii în spirit materialist, sau, mai rău într-un
spirit sincretic post-modern, tot mai evident, în care ajutorul lui Dumnezeu se
solicită exclusiv pentru realizări de ordin material şi socio-profesional. Copii
sunt învăţaţi că trebuie să reuşească în viaţă cu orice preţ (reuşita fiind
echivalată cu profitul material şi confortul maxim), ca atare, ei sunt încurajaţi să
îmbrăţişeze meserii căutate şi bine plătite: computere, telecomunicaţii, economie
şi marketing, etc., şi în mod obligatoriu limba engleză, a cărei cunoaştere a
devenit paşaportul şi garanţia „reuşitei în viaţă” la modul „sans-frontieres”, paşii
următori fiind căutarea job-urilor la firme multina-ţionale şi în final emigrarea
spre ţările declarate de O.N.U. ca „standarde” mondiale datorită nivelului de trai
ridicat.
Page 25 of 66

26. Astfel ei devin robii concepţiilor materialist-individualiste conform cărora
realizarea profesională, avansarea pe scara socială şi câştigul nelimitat sunt
scopuri primare, abia când acestea sunt realizate se poate pune şi problema
căsătoriei şi eventualitatea naşterii de copii. Lumea globală impune criterii de
viaţă unice, dar acestea nu includ ca necesităţi de niciun ordin viaţa de familie,
viaţa morală, şi cu atât mai puţin cea religioasă. Omul globalizat este „homo
economicus”, el trebuie să fie eficient pentru el, pentru societate, trebuie să
producă progres şi evoluţie materială la nivelul acesteia, iar societatea îl va
răsplăti cu confort, comoditate şi satisfacerea hedonistă a tuturor plăcerilor. Mai
mult, omul economic este obligatoriu şi omul digital, având cunoştinţe de
computere, Internet, tehnică în general şi limba engleză în special, pentru a se
adapta definitiv statului mondial realizat pe aceste infrastructuri. Reclamele TV
se referă în procent ridicat la alcool, invitând la consumul acestuia ca modă,
obicei, obişnuinţă, dar vizând dependenţa, pentru a stimula temporar
performanţele fizice, dar şi cu scopul ascuns de distrugere lentă a organismului,
pentru a grăbi succesiunea generaţiilor care suprapopulează planeta. La fel se
procedează şi cu drogurile. Deşi se „trâmbiţează” lupta antidrog (ca şi antialcool
şi antifumat) pe toate fronturile, stăpânii lumii acceptă şi încurajează din umbră
traficul şi consumul de droguri, alcool şi tutun, din două motive: odată că
fondurile uriaşe obţinute de pe urma acestora sunt folosite în scopuri globale (nu
neapărat umaniste, ci mai curând antiumane), iar pe de altă parte dependenţii de
droguri, alcoolicii şi fumătorii, se distrug inconştient pe ei înşişi foarte repede,
făcând loc altora, astfel că acesta este un mod eficient de a frâna suprapopularea
şi în acelaşi timp de a obţine capacităţi temporare de muncă ridicate.
Astfel, individul nu „adună” nimic pentru el, cu atât mai puţin pentru o
eventuală familie (care devine astfel imposibil de întemeiat), trăind exclusiv
pentru producţie şi con-sum.
Page 26 of 66

27. Acesta este, cred, scopul ascuns al promovării consumului de alcool şi
tutun (şi încurajarea tacită a consumului de droguri), chiar dacă e „îmbrăcat în
haina” justificării golurilor existenţiale, sufleteşti, generate de condiţionările
exterioare ca şomajul, dezorganizarea familiilor, provizoratul existenţial (la cei
necăsătoriţi), moda, societatea şi obiceiurile ei, etc. Reclamele insistente incită la
consumul de alcool sub diferite pretexte,cei care le plătesc fiind conştienţi că
dependenţa de alcool conduce la modificarea percepţiei timpului, a importanţei
lucrurilor, la modificarea emoţiilor şi a gândirii6, ceea ce va duce în final la
modificări în conştiinţă, la acceptarea şi trăirea vieţii ca alăturare de evenimente
ce se succed şi se desfăşoară doar spre împlinirea unor rutine de existenţă, în
care doar alcoolul şi distracţia (hedonistă sau violentă) aduc o palidă şi ireală
pată de culoare.
Acest mod de viaţă, dacă nu va duce la o moarte prematură, fiindcă
moartea fizică în urma îmbolnăvirii organismului succede moartea spirituală,
poate duce la actul sinuciderii. Sinuciderea ca rezultat al drogurilor, alcoolului,
cauzelor sociale ca lipsa banilor, a locului de muncă, cauzelor afective ca
neîmplinirile în plan familial, este o alternativă îmbrăţişată azi de tot mai mulţi
oameni, dar în principal bărbaţi de vârstă mijlocie.7
Astfel, implicaţiile morale ale globalizării la nivelul conştiinţei familiale
se vor manifesta la întemeierea familiei, ori prin amânarea acestui act sub
diverse pretexte, ori prin acceptarea căsătoriilor „de probă” în care lipsa Harului
Tainei Cununiei le face să fie nimic altceva decât desfrânare cu acte în regulă,
ori prin concubinaj şi libertinaj sexual din care familia lipseşte şi la nivel
conceptual, se vor manifesta şi la nivelul vieţii în cadrul familiei prin
denaturarea relaţiilor dintre soţi, a celor dintre părinţi şi copii, şi se vor
manifesta şi la nivelul destrămării familiei prin divorţ acceptat mutual sau prin
violenţă, şi prin sinucidere.
6
Idem, Teologia Morală Ortodoxă, curs manuscris, an IV, partea II, Arad 2002, p.31-32
7
Ibidem, p. 16-17
Page 27 of 66

28. Normativitatea religioasă într-o ideologie socială ateistă nu reprezintă
decât o formă precară şi arhaică de control social. Sigmund Freud a dat glas
acestei ideologii sociale, făcând din religie o iluzie protectoare în faţa
vicisitudinilor de necontrolat ale vieţii naturale şi sociale, o formă nevrotică de
manifestare a anxietăţii incertitudinii şi nevoii de ocrotire paternă. Linia acesta a
fost dezvoltată în doctrinele marxiste şi în general, în curentele ideologice anti-
tradiţionaliste şi anti-creştine.
Din păcate, acest curent postmodernist de surpare a valorilor este susţinut
şi în societataea românească de elitele intelectuale cuprinse de aroganţa
aotputerniciei raţionale. Astfel de exemplu, tânărul sociolog Bogdan Voicu,
cercetător în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, socoteşte credinţa
religioasă şi normativitatea religioasă un instrument care a „servit de minune”
pentru o „reducere a incertitudinii” dată colectivităţiolor arhaice de lipsa
cvasicompletă de cunoaştere a legilor naturii..8şi de fapt, normativitatea
religioasă tradiţională a fost pentru vremurile trecute o formă raţională, arhaică,
ingenios găsită de umanitate, de a garanta prin ierarhii stricte, menţinerea ordinii
şi a controlului raţional asupra mediului „atâta vreme cât nu aveau la dispoziţie
uneltele testării oricărei alternatice”9
În gândirea acestei direcţii sociologice, influenţa, încă puternică a
valorilor tradiţional-creştine este socotită un deficit social, care generează „o
modernitate şchiopătată”10
Imaturitatea socială a societăţii româneşti în tranziţie este diagnosticată
adeseori prin raportarea la normativitatrea tradiţional-creştină ce respinge
tipologiile moderne de raportare la familie şi naţiune şi nu a permis o dezvoltare
suficientă a toleranţei.
8
Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,
edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag. 43
9
Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,
edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag. 44
10
Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,
edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag. 64
Page 28 of 66

29. La nivelul cetăţii, mondializarea va însemna impunerea dreptulul
comunitar, acesta devenind prioritar în faţa drepturilor sociale specific naţionale.
Drepturile omului sunt punctul nevralgic, şi în acelaşi timp masca sub care se
ascunde chipul hidos al demonizării relaţiilor la nivelul cetăţii.
Astfel, sub justificarea (ce-şi revendică drept de veto) aplicării
necondiţionate a drepturilor omului, globalizarea vine să impună legi nu numai
imorale ci şi anticreştine, cum sunt cele ale acceptării homosexualităţii,
prostituţiei, vine să ceară modificarea codului penal, a legislaţiei familiei
(includerea legalităţii familiei homosexuale, de ambe sexe), a legislaţiei privind
drepturile animalelor, înaintea celor ale copilului.11
Formalismul moral al Drepturilor Omului este evident, pentru că un om
bolnav şi înfometat nu are practic ce face nici cu libertatea presei, nici cu cea de
exprimare, un şomer nu are ce face cu dreptul la libera asociere, şi un analfabet
nu are ce face cu dreptul de a beneficia de toate oportunităţile.
Drepturile comunitare (globale) impuse sunt doar de ordin politic şi
juridic (după modelul raţionalist occidental) şi se reflectă în plan moral ca o
eliberare a animalului din om, lacom să-şi consume toate drepturile şi libertăţile
promise, făcându-se pe sine sclav al banilor, lăcomiei, consumului şi simţurilor
sale.
Dreptul individului, al cetăţeanului, se transformă în dreptul
individualistului, alienat prin ruperea de grupul în care s-a format, etnic, social
sau profesional.12
Deşi sintagma „drepturile omului“ a apărut în lumea apuseană,
Yannoulatos afirmă că istoria Bisericii Ortodoxe şi teologia ei oferă material
preţios în abordarea acestui subiect, dar dintr-o cu totul altă perspectivă.
„Denaturarea firii umane, negarea principiului unităţii neamului
omenesc, a izbăvirii în Hristos a întregii firi umane“13, adică încălcarea
11
Dr. Mircea Terheci, Drepturile omului împotriva umanităţii, în “Sfarmă Piatră”, anul II ( 2001) nr.25
12
Ibidem
Page 29 of 66

30. drepturilor religioase fundamentale ale omului, nu trebuie înţelese fără
discernământ ca o uniformizare pe care practica unui tip de internaţionalism
nivelator şi amorf o propagă, ignorându-se moştenirea şi specificul naţional.
De altfel, viziunea ortodoxă asupra drepturilor omului este integrată în
discuţia mai largă a echilibrului dintre universal şi local, universalul nestrivind
localul, iar localul nerevendicându-şi universalitatea.14
În acest sens, evidenţiem interpretarea dezvoltată de Mircea Eliade asupra
culturilor tradiţionale arhaice, pe care cunoscutul istoric al religiilor român a
accentuat-o asupra semnificaţiilor universale ale culturilor locale, susţinând că
suntem cu atât mai universali cu cât coborâm pe filonul specific în identificarea
semnificaţiilor originare ale unui fenomen religios.15
Pornind de aici, fără a neglija diferenţele, religiile pot identifica
alternativele la civilizaţia tehnică, lipsită de profunzime spirituală şi atitudine
morală.
Pe tema referitoare la drepturile omului, din perspectivă ortodoxă, trebuie
evaluată şi importanţa distincţiei dintre credinţă şi politică.
De altfel, „într-un spaţiu majoritar ortodox, orice teologie politică ar
trebui să aibă o referinţă solidă la tradiţia răsăriteană.
O gândire teologico-politică nu este deloc un efort de adecvare a
teologicului la politic, ci un fel de a-i veni teologic în întâmpinare, de a
administra responsabilitatea faţă de comunitatea creştină, aflată într-o
permanentă tensiune eshatologică faţă de orice tip de organizare strict umană“. 16
Viziunea apuseană asupra acestui subiect este că „Biserica refuzând să-i
guverneze pe oameni, dar devalorizându-i pe cei care îşi asumă această
13
Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, trad. de Drd. Gabriel
Mândrilă şi Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2003 p. 44
14
Ioan Cordoneanu, O radiografie necesară: Ortodoxie şi globalizare,., p. 186.
15
Ibidem.
16
Miruna Tătaru-Cazaban, Necesitatea teologiei politice, în vol. Teologie şi Politică de la Sfinţii
Părinţi la Europa unită, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 10.
Page 30 of 66

31. responsabilitate, nu reuşeşte decât să-i împidice pe oameni să guverneze
corespunzător“.17
Urmarea acestei viziuni specifică Occidentului este apariţia statului laic „a
cărui misiune se va contura treptat sub forma apărării drepturilor omului, fiind
departe de a nu viza astăzi şi Răsăritul, care trebuie să-şi elaboreze strategii de a
clama adevărul şi de a-şi păstra vocaţia spirituală într-o lume care se raportează
constant la Bisericile creştine ca la o variantă de identitate religioasă, printre
altele. Elaborarea unei teologii politice în Biserică, într-o colaborare a clerului
cu laicii, se cuvine să pornească de la constatarea că modernitatea este departe
de a fi ceva exterior vieţii Bisericii“.18
Afirmarea astăzi a drepturilor omului, punând accentul pe individ nu pe
persoană, conduce la individualism. Redefinirea viziunii asupra drepturilor
fundamentale ale omului este posibilă prin profunzimea antropologiei răsăritene,
redefinire în care demnitatea umană îşi are originea în faptul că omul a fost creat
de Dumnezeu ca persoană liberă, libertate ce duce la responsabilitatea faptelor
proprii.
Pe dreptul fundamental de a iubi şi de a fi iubit, la care nu face referire
nici un document şi nicio declaraţie actuală, vede Yannnoulatos corecţia
necesară a viziunii secularizate asupra drepturilor omului,19 la care adaugă şi
dreptul omului de a-şi jertfi în mod liber, de dragul iubirii, chiar şi propriile
drepturi, după modelul hristic. Iubirea rămâne o decizie dinamică, liberă,
neimpusă, ce se afirmă dincolo de cadrul juridic îngust, limitativ.20
17
Pierre Manent, O filozofie politică pentru cetăţean, trad. de Mona Antohi, Edit. Humanitas,
Bucureşti, 2003, pp. 45-46.
18
Miruna Tătaru-Cazaban, art. cit., în vol. cit. pp. 11-12.
19
Ioan Cordoneanu, art. cit., p. 187.
20
A. Yannoulatos, op. cit., pp. 84-85
Page 31 of 66

32. CAPITOLIL III
LOCUL, IMPORTANŢA ŞI VIITORUL NAŢIUNII ÎN NOUA ORDINE
MONDIALĂ
La nivelulnaţiunii,se introduce încet o mentalitate a ridiculizării tradiţiilor.
Identitatea se traduce în domeniul religiei, culturii şi istoriei, neseparate între
ele. Tradiţiile (care le cuprind pe cele religioase, şi culturale trecute prin filtrul
istoriei) devin în abordarea „bunului simţ” raţional al lumii globale
multiculturale doar folclor, obiect de studiu al ştiinţei etnografice sau al
diverselor studii comparate, temă de speculaţie filosofică sau marfă şi spectacol,
degradându-se sub formă de obiecte artizanale, turism folcloric sau spectacole
folclorice destinate consumului unei diaspore care vede în ele o garanţie
(legându-se cu disperare de aceasta) a consensului ei etno-istoric.21
În cazul particular al neamului românesc, cuvântul ethnos înseamnă şi
ortodoxie, pentru că etnogeneza românească a fost în acelaşi timp o hristogeneză
(dacă se poate spune aşa) românească, fiindcă românii, ca neam, s-au format
creştini, nu a existat un moment de timp clar determinat al încreştinării, ca în
cazul altor popoare. Ca urmare, abdicarea de la ethnos ar însemna abdicarea de
la un ethos creştin, şi reciproc, dacă ethosul (creştin-ortodox în cazul românilor)
se va neglija, aşa cum lumea globală a tehno-finanţelor propune, ethnosul se va
dilua.22
În contextul globalizării, specificul naţiunii române trebuie să dispară,
conştiinţa apartenenţei la neam să se dilueze până la anulare, astfel încât să apară
conştiinţa apartenenţei la un alt grup, de o altă factură.
Şi pentru că omul aparţine ontologic unei comunităţi, s-au creat artificial
comunităţile socio-profesionale actuale (după modelul breslelor medievale
europene), în care informaticienii, specialiştii în IT, inginerii de diverse domenii,
economiştii, medicii, etc., se regăsesc la nivel mondial ca având aceleaşi
Arhid.conf.dr.Ioan I. Ică jr., art.cit., p.11
21
Pr.lect.drd. Vasile Vlad, Sfidarea definirii umanului, în “Tinereţe,ideal,Biserică”, Editura Agaton,
22
Făgăraş 2002, p.109-110
Page 32 of 66

33. preocupări, probleme de viaţă şi necesităţi, putând foarte simplu să formeze o
comunitate indiferent de provenienţa etnică.
La acest lucru a contribuit din plin SUA şi începe să contribuie şi UE cu
toate asociaţiile lor profesionale, în care un inginer software (de exemplu) se va
simţi „acasă” printre colegii de la firmă, întâlniri de lucru şi conferinţe, şi asta
pentru că lipsa tradiţiilor americane a dus la fabricarea unor tradiţii artificiale,
cum sunt şi cele ale acestor categorii socio-profesioanale.
Departe de casă, trăind într-o diasporă care mai mult dezbină decât uneşte
(datorită individualismului egoist promovat de societatea occidentală în
ansamblu), un român va sfârşi prin a se identifica „etnic” cu categoria
profesională de care aparţine, uitându-şi rădăcinile cultural-religioase, astfel că
în perspectiva globalizării conştiinţa de neam se va transforma într-o artificială,
dar substitutivă conştiinţă socio-profesională.
Părintele Stăniloaie este autorul unei admirabile sinteze teologice pe tema
legăturii între ortodoxie şi naţiune, sinteză care a constituit o sursă de inspiraţie
pentru gândirea sociologică contemporană.
Analizând componentele naţiunii, el depăşeşte cadrul biologic şi
etnografic de definire a acesteia, prin definirea naţiunii ca o comunitate de
destin. Conştiinţa naţională este definită prin elementul responsabilităţii în faţa
chemării divine, responsabilitate ce impune din partea tuturor o implicare
conştientă23. În înţelegerea conceptului de naţiune, părintele Stăniloaie pleacă de
la definirea teologică a ideii de persoană şi de comuniune.
Împlinirea umanităţii urmează modelul comuniunii Treimice, omul nu se
poate împlini de unul singur ci numai în comuniune personală cu Dumnezeu şi
cu semenii.
Comunitatea umană este delimitată prin comuniunea interpersonală după
modelul Treimic. Starea de comuniune întemeiază structurile specifice naţiunii
şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate naţională.
23
Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 28
Page 33 of 66

34. Oamenii au nevoie de trăirea comuniunii prin dezvoltarea formelor
comunitare şi dintr aceste forme comunitare, cea mai benefică este comunitatea
naţională, datorită capacităţii de a conferi o identitate puternică oamenilor.
Pornind de la centralitatea teologică a conceptului de „persoană”, el
remarcă de la început: „creştinismul se adresează persoanei. El nu se adresează
naţiunii, pentru că nu există o conştiinţă ipostatică de sine stătătoare a naţiunii.
Dar persoanle umane nu sunt unităţi abstracte, dezbrăcate de orice determinare
şi prin urmare cu totul identice”.24
Condiţionaltul ereditar sau istoric este împletit cu necondiţionatul spiritual
în „darul” existenţei ce vine de la Dumnezeu, „fiecare om vine cu o schemă
originară, apriorică, determinată numai în parte de trecut şi în cadrul căreia
are să-şi manifeste libertatea creatoare, umplând-o cu un conţinut sau altul.
Ipostasul unui om vine de la Dumnezeu, dar vine străbătând prin mediul unui
trecut acumulat în părinţii pământeşti şi acest drum se integrază în actul
constituirii sale după imaginea ce o are în ceruri”.25
Fiecare fiinţă umană are, în constituirea creaţională a peroanei sale, acestă
calitate naţională. „între naţional şi uman nu există niciun antagonism.
Dimpotrivă, cu cât îţi adânceşti simţirile umane cu atât te adânceşti mai mult în
miezul calităţii tale naţionale. Umanitatea se află în adâncul firii tale
naţionale”.26
„Calitatea naţională nu este un accident adus umanului pur. Calitatea
naţională este însuşi umanul într-o formă a lui”. 27
Spiritualitatea ortodoxă este idealitatea şi instanţa morală a conştiinţei
comunitare româneşti.
24
Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 23.
25
Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 3.
26
Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 5
27
Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 4.
Page 34 of 66

35. El porneşte de la ortodoxie, adică de la integralitatea conştiinţei religioase
ca izvor şi principiu de explicare a proceselor şi faptelor naţionale. Românismul,
conştiinţa noastră comunitară îşi are rădăcina în ortodoxie, care îşi pune pecetea
pe ritmul vieţii sale spirituale.28
Spiritualitatea ortodoxă şi-a pus pecetea asupra fiinţei româneşti, „o
convieţuire de două mii de ani ne dă dreptul la o convingere aproape aprioristă
că sufletul românesc a fost frământat şi răscopt în mustul ortodoxiei”.29.
Ortodoxia a modelat sufletul românesc după modelul teandric-eclesial,
după modelul familiar al Sfintei Treimi, „sentimentul acesta de familie este
dominant în sufletul românului. El rezolvă genial raporturile individ şi
societate”. 30
Părintele Stăniloaie a susţinut consecvent în toată opera sa că românul „
s-a născut creştin”31, şi că structura sa religioasă a fost şi nu poate să fie alta
decât cea ortodoxă, care conferă originalitate sufletului românesc. „Conştiinţa
comunitară s-a născut pe valorile ortodoxiei, care a generat unicitatea etnică a
sufletului românesc, de aceea între iubirea neamului şi iubirea de Hristos nu
poate fi contradicţie, iar naţionalismul, însţeles ca iubire frăţească de propriul
neam, nu implică necesar ura faţă de alte popoare”.32
Adevăratul naţionalism în ţările de tradiţie europeană este inseparabil de
creştinism, personalismul creştin conduce la personalismul comunitar al
naţiunilor în care fiecare naţiune trebuie să se dezvolte ca un organism etnic în
cadrul umanităţii. Universalismul este rânduit să se întrupeze în formele
particulare ale naţionalului, iar naţionalul este chemat să se dezmărginească fără
anularea lui în ecumenicitatea harică a iubirii.33
CAPITOLUL IV
28
Adina Todea „Conştiinţa etno-comunitară în interferenţa de preocupări a sociologiei şi teologiei
româneşti” în în Ioan Tulcan, Constantin Rus, Cristinel Iorja „Ortodoxie şi globalizare. Relevanţa
relaţiei local universale în Europa de astăzi.”, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, 2006, pag
301
29
Dumitru Stăniloaie „Ortodoxie şi românism” editura Albatros, Bucureşti, pg. 47
30
Idem,
31
Ibidem, pag. 66
32
Ibidem, pag. 92.
33
Adina Todea, op. cit. pag 302
Page 35 of 66

36. ARGUMENTAREA CONTEMPORANĂ, SOCIO-TEOLOGICĂ A
LEGITIMITĂŢII NAŢIONALISMULUI ETNIC-SPIRITUAL
Ilie Bădescu vorbeşte despre conştiinţa etno-religioasă a popoarelor
creştine, o „subiectivitate” creştină saturată de atributele etno-spirituale care s-a
afirmat întotdeauna, dar a căpătat prin secolul XIV până în secolul XIX
intensitatea unei serii de insurecţii de afirmare statală a naţiunilor la scară
europeană.
Particularitatea afirmării acestei „subiectivităţi” este că pe măsură ce
intensitatea ei creşte, ea îmbracă forme religioase astfel încât toate popoarele
europene s-au recunoscut între ele ca popoare creştine, roditoare şi responsabile
pentru viaţa de sfinţenie dată lor.34
Când etnia este unită cu religia, atunci vorbim de naţiune. „Raţionalismul
şi umanisul iluminist au căutat să golească „subiectivitatea” socială de
atributele etno-spirituale, să o scoată din rânduiala teocentrică a lumii
impunând o nouă lege, socială, impersonală, abstractă, ne-locală, ruptă de
obiceiurile şi tradiţiile religioase”.35.
Naţionalismul etno-spiritual, sentimentul apartenenţei la o comunitate
etnică, este ceva diferit de naţionalismul civic, al cetăţeniei politice.
Comunitatea naţională păstrază etnicitatea, pe când societatea politică
poate să tindă spre internaţionalizare, de aici opoziţia între conceptele
primordialiste, care văd în naţiuni o unitate etno-spirituală profundă cu un
nucleu al legăturilor primordialiste familiale, religioase, de rudenie, de tradiţie,
etc. şi conceptele „ invenţioniste” care văd în naţiuni o invenţie raţională, creată
de intelectualii moderni.
Unitatea etno-spirituală a naţiunii se exprimă în dierse forme, de la
unitatea lingvistică, la unitatea statală, în care matricea spirituală dobândeşte o
34
Ibidem, pag 304-305
35
Ilie Bădescu „Noologia”, editura Valahia, 2002, Bucureşti, pagina 548
Page 36 of 66

37. suprastructură instituţională, dar mai presus de toate, la sentimentul unităţii de
credinţă, ideea „popoarelor creştine” cu responsabilitate istorică.36.
La români s-a reuşit o sinteză între instituţia politică şi cadrul spiritual,
prin Statul creştin de apărare a neamului şi a creştinismului, întemeiat de
Basarabi şi Muşatini, sinteză naţională care va fi baza afirmărilor organic-statale
ulterioarea ale românilor.37
Sentimentul iubirii naţionale ţine de „bucuria oglindirii în celălalt” prin
care sinele etno-comunitar sporeşte actualizarea virtuţiilor sale. Acestă bucuriese
trăieşte în cadrele tradiţional-valorice, dar trăirile comunitare pot fi blocate fie
deliberat, fie întâmplător.
Distincţia comunitară poate fi realizată şi prin blocarea sentimentelor şi
energiilor din jurul sineităţii etno-spirituale, având ca efect abandonul social,
chiar ruşinea apartenenţei, iar „un popor care nu se preţuieşte pe sine, este un
popor înfrânt38.
În sfera naţionalului, gravitatea situaţiei este evident accentuată. Dacă în
ceea ce priveşte etnia lucrurile sunt încă reparabile prin faptul că, cel puţin în
spaţiul românesc, ethosul este întreţinut şi prin aceasta ethnosul are posibilitatea
de a fi salvat, la nivelul naţiunii se pune problema poporului ce are vie o
conştiinţă a sa istorică, naţiunea fiind o categorie istorică şi spirituală aşezată pe
o temelie clară, în cazul românilor aceasta fiind Biserica Ortodoxă.39
Atunci când temelia e surpată, naţiunea se clatină şi ea. Creştinismul care
a valorizat întreaga existenţă istorică a naţiunii române, este astăzi ameninţat de
secte, de incultură, de economism şi ultraeficienţă, de ecumenism şi sincretism,
într-un cuvânt de tot ceea ce înseamnă globalizare. Subjugarea economică prin
împrumuturi imposibil de rambursat va duce la subjugarea morală prin
obligativitatea unor legi anticreştine şi prin acceptarea forţată a unor ideologii
amorale ca „political correctness” la nivelul relaţiilor oficiale.
36
Ibidem, pag. 588
37
Ibidem, pag.609
38
Ibidem, pag.20
39
Idem
Page 37 of 66

38. Astfel, prin constrângeri mascate şi prin inducerea subtilă a unor
modificări de conştiinţă se va ajunge la pierderea identităţii naţionale, indivizii
aparţinând categoriilor profesionale privilegiate se vor „înghesui” să muncească
în firmele transnaţionale, transformându-şi conştiinţa apartenenţei la naţiune
într-o conştiinţă autosuficientă a apartenenţei la o putere tehnico-economică.
Sentimentul naţional alimentat de nobleţea de a fi ortodox timp de două
milenii va fi înlocuit de sentimentul falsei superiorităţi egoiste, alimentat de
mândria de a fi reuşit să faci parte dintr-o minoritate puternică material.. În
numele bunăstării materiale pe care o propune lumea globală, se renunţă mult
prea uşor la identitatea naţională, dar şi mai uşor se reneagă rădăcinile ortodoxe.
Astfel, afirmaţii de genul: „Ortodoxia e un handicap major în supravieţuirea
actuală a României”40, nu fac decât să arate servilismul ateu al unei
intelectualităţi române postmoderne, perfect adaptată şi deschisă globalizării cu
orice preţ, intelectualitate impotentă spiritual, care nu numai că nu a înţeles
destinul ei ca elită a unei naţiuni şi destinul istoric în Hristos al neamului
românesc, dar le şi refuză apriori, mutând centrul de referinţă de la veşnicia
Învierii la temporalitatea unei existenţe bio-psiho-tehnologice şi fals culturale,
sub justificarea superiorităţii „corectitudinii morale” echidistante a civilizaţiei
occidentale.
Pe aceste coordonate, naţiunile nu vor avea nici un viitor în spaţiul
globalizării şi de aceea, fără a nega din start orice aspect al mondializării, fiecare
naţiune (dar mai cu seamă cele ortodoxe) are nevoie de vizionari care să-i
intuiască dimensiunea spirituală şi chemarea (vocaţia, misiunea) cu care
Dumnezeu a adus-o la existenţă în istorie.41
Astfel, în planul conştiinţei globalizarea aduce mutaţii importante,
alterând sau anulând toate funcţiile acesteia. Rezultatul este o îmbolnăvire a
conştiinţelor, de la dedublare şi până la demonizare. Va fi vorba de dedublare în
40
Afirmaţia a fost făcută de Lucian Susanu în articolul Ortodoxia şi ruptura civilizaţională, apărut în
“Dilema”, şi combătută de Radu Dumitrescu în articolul Atacul antihriştilor, apărut în săptămânalul
“Sfarmă Piatră”, anul II(2001), nr.26
41
Pr.lect.drd. Vasile Vlad, art.cit., p. 110
Page 38 of 66

39. acceptarea, de exemplu, a contraceptivelor, avortului, a eticilor antropocentrice
şi a sincretismelor ideologice, etc., simultan cu participarea duminicală la Sfânta
Liturghie pentru a „linişti” ipseitatea luminoasă a persoanei. Va fi vorba de
egolatrizare în toate tendinţele de realizare „plenară” doar ca fiinţă sexuală,
psiho-somatică, intelectuală şi profesională, în luarea tuturor deciziilor de viaţă
raportată doar la împlinirea necesităţilor pur umane.
Autonomizarea conştiinţei este fără echivoc o consecinţă a globalizării,
stabilizarea conştientă în afara lui Dumnezeu este starea actuală a lumii
occidentale şi tinde să devină starea obligatorie pentru acceptarea necondiţionată
a acesteia. Autonomia este cea care revendică omul pe coordonata realizării în
plan material, fizic sau cel mult intelectual, şi odată realizată ea va face posibilă
raportarea acestuia, din punct de vedere moral şi religios, la ceea ce îi va impune
lumea globală. Rupându-se de Dumnezeu, omul se raportează la el însuşi, la
mintea sa manifestată în diferitele coduri morale şi ideologii cultural-religioase,
rămânând însă într-un echilibru complet instabil.
Globalizarea vine să ofere punctul de sprijin, prin transformarea identităţii
într-o apartenenţă identitară la o categorie sau grup, la o conştiinţă colectivă în
spatele căreia omul se ascunde debusolat.
Noile identităţi profesionale,tehno-culturale sau chiar electronice (în care
omul e un cod numeric într-o reţea), vin să înlocuiască atât identitatea religios-
culturală a omului tradiţional, cât şi pe cea naţional-politică a omului modern.
Asistăm astfel la depersonalizarea conştiinţei, în cadrul căreia actul moral
personal va fi rezultatul unei decizii impersonale, luată de simulacrul de
conştiinţă colectivă la care omul se raportează.
Aceasta ne arată că într-o lume suficientă sieşi, desacralizată „omul lui
Dumnezeu“ este marginalizat. Această marginalizare a sa de către ceea ce
numim „lume“ se manifestă concret prin trei atitudini:
Problematizarea credinţei - Astfel astăzi multor tineri „religia li se pare
că este o poveste de adormit copiii. Cei mai mulţi dintre ei gândesc despre
Page 39 of 66

40. Dumnezeu, dar Biblia şi Biserica li se par complet învechite şi irelevante pentru
viaţa lor şi ei nu le pot lua în serios. Biserica nu are sens: predici plictisitoare,
rugăciuni fără înţeles. Tot ce văd în jurul lor este completamente nereligios. A fi
dintre cei care cred în Dumnezeu e ridicol“42. O consecinţă a acestei
problematizări este relativizarea Revelaţiei.
Influenţaţi de ateismul generat de iluminism, europenii de astăzi
urmăresc să creeze o Europă, refuzând creştinismul, în ciuda faptului că
civilizaţia europeană este la baza ei o civilizaţie creştină. Aşadar pentru a fi
democratică, Europa marginalizează Biserica.
Orientarea exclusivă spre lume - Mulţi au impresia că totul se obţine de
aici, că totul se petrece aici, nu mai există spirit, nici mister, nici criterii
dumnezeieşti, nici responsabilitate faţă de Dumnezeu. Lumea a devenit scopul
omului şi el crede că el a fost lăsat singur cu lumea, în mâinile ei. Într-o
asemenea lume secularizată rugăciunea, criteriile duhovniceşti şi viaţa morală
nu-şi mai au locul.
Societatea care se propune, se vrea o societate alcătuită din fiinţe, care să
nu ştie de unde vin şi încotro se îndreaptă, de ce trăiesc, de ce luptă în viaţă, de
ce au conştiinţă. Se vrea o societate formată din fiinţe inconştiente de sensul
propriei existenţe, incapabilă să gândească dincolo de graniţele acestei lumi atât
de strâmte, dominate de logica influenţată şi chiar impusă de stăpânitorii acestei
lumi.
Al treilea aspect al crizei este acela al autonomiei omului - Dumnezeu
este negat. Omul se emancipează faţă de Dumnezeu, copii se emancipează faţă
de părinţi.Ritmul tradiţional impregnat de ortodoxie existenţei sociale este pus
de multe ori, astăzi, în opoziţie cu ritmurile modern şi postmodern. Gândirea
multor intelectuali contemporani fac o ruptură iremediabilă între valorile
trecutului şi valorile prezentului postmoderm. Se consideră că nu putem merge
înainte pe scena progresului social contemporan, de factură occidentală,
42
Charles Hamblett and Jane Deverson.Generation X. Tandem Books, London, 1966, p 588
Page 40 of 66

41. păstrând „sechelele” unui ataşament prea pronunţat faţă de tradiţiile spirituale
comunitare.43
Menţinerea în sfera valorilor sociale a unei atitudini tradiţionaliste,
generată de spiritualitatea specific ortodoxă a culturii naţionale, este acuzată de
fatalism, de inerţie şi aversiune faţă de risc, de paternalism religios, dacă se
preferă adoptarea unor strategii şi valori ce implică evitarea riscului, dacă se
recurge la autoritatea protectoare a statului şi se evită responsabilitate, este de
vină atitudinea tradiţionalistă.44
Se consideră că regimul comunist, care a inhibat modernizarea începută în
perioada interbelică şi „lipsurile materiale au impus presiuni spre valorile
tradiţionaliste (inclusiv spre cele religioase) şi spre adoptarea de
comportamente conservatoare pentru a minimaliza incertitudinea existenţială.45
Mentalitatea tradiţională este legată de structuri sociale paternaliste, de o
fază istorică în care societăţile, în curs de dezvoltare, de formare, erau axate pe
relaţii de putere şi pe nevoia de securitate a indivizilor. Se observă aici o
desconsiderare a susţinătorilor valorilor tradiţionale religioase româneşti, puşi
sub acuzaţia de infantilism social, de influenţă comunistă şi frustraţi, în plan
material, ce-şi caută compensaţia în valorile iluzorii ale trecutului.Voinţa socială
este pusă astfel sub semnul determinismului şi condiţionatului istoric-material,
ignorându-se libertatea ei creatoare.Faptul că mai există astăzi ataşamentul faţă
de valorile tradiţional religioase, ţine de opţiunea pentru credinţă, de opţiunea
pentru valorificarea moştenirilor spirituale.
Masele, societate masificată, nu poate transforma în principiu creator de
progres această dinamică spiritual-comunitară a moştenirilor culturale, iar
sondajele nu pot descoperi decât frânturile masificate ale dinamismului valoric
comunitar.46
43
Adina Todea op. cit. pag 324
44
Drd. Bogdan Voicu „România pseudo-modernă”..Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,
edit.Sociologie Românească, Revista Asociaţiei Române de Sociologie, Nr. 1-4, 2001, pag.35
45
Ibidem, pag 36
46
Adina Todea op. cit. pag. 325
Page 41 of 66

42. Elitele pot da însă glas nevoii comunitare de a realiza o postmodernitate
creştină, ancorată în Hristos şi nu una postcreştină.
Valorile tradiţional creştine nu au fost făcute cu aplicabilitate limitată la
un anumit stadiu istoric sau social, ele sunt valabile şi dinamic-creatoare în orice
loc şi în orice timp, atâta vreme cât sunt acceptate şi integrate în dinamica
spiritual-comunitară a unei societăţi.
Binele nostru în continuare, ca indivizi şi ca societate, depinde tot mai
puţin de resursele materiale pe care le avem la dispoziţie şi tot mai mult de
instituţiile pe care vom reuşi să ni le oferim, dimensiunea sau componenta
instituţională a globalizării fiind până acum neglijată.
Desigur, de multe ori resursele sunt cu adevărat puţine, inegal distribuite
şi prost exploatate, iar ele vor avea în continuare rolul lor, dar problemele
noastre economice nu mai depind atât de absenţa relativă a resurselor, cât de
funcţionarea şi adecvarea la exigenţele actuale a instituţiilor noastre, noi sau
tradiţionale, naţionale sau internaţionale. Acestea trebuie să susţină, să faciliteze
dezvoltarea, şi nu să o inhibe. Trebuie să ne concentrăm atenţia şi eforturile pe
adaptarea şi modernizarea instituţiilor noastre, care sunt încă veriga slabă din
sistem. Acestea nu sunt un dat natural, nu apar şi nu se modifică de la sine, ci
doar pe măsura evoluţiei mentalităţilor noastre.
O nouă organizarea instituţională poate constitui deci un nou temei al
speranţei de mai bine pentru o lume aflată în derivă.47
IDENTITATE CREŞTINĂ ŞI CONŞTIINŢĂ ECLESIALĂ
Perspectiva pe care o oferă doar scurta analiză a titlului acestei lucrări
este deosebit de complexă, de aceea am convingerea că în aceste pagini am
surprins, cât mi-a stat în putinţă, câteva dintre aspectele ce definesc această
temă. Nu voi avea, aşadar, pretenţia că este o lucrare exhaustivă, ci, mai
degrabă, o radiografie a unei stări de fapt din societatea contemporană.
47
Tiberiu Brăileanu „Globalizarea” Edit. Institutul European Iaşi 2004, pag.187
Page 42 of 66

43. Mă refer aici la identitatea creştină, la formele ei explicite de
manifestare, iar nu în ultimul rând la modul în care este receptată aceasta în noul
context socio-cultural european.
Pentru a desfăşura întreaga analiză a celor expuse anterior, este
necesar să reliefăm, în primul rând, semnificaţia acestor termeni. Astfel, două
dintre definiţiile conceptului de identitate sunt: „ faptul de a fi identic, egal,
conform cu(…); asemănare perfectă; similitudine”48, precum şi „ ansamblu de
date prin care se identifică o persoană”49.
De remarcat faptul că aceste definiţii, deşi nu evidenţiază nimic din
caracterul comunitar sau relaţional al persoanei, nu îl exclud, ci îl sugerează;
este important de amintit că omul este o fiinţă socială. Acest aspect determină,
în mod implicit, un nou element implicat în această scurtă analiză, şi anume
conştiinţa. Ea poate fi privită ca „ sentiment al omului asupra propriei sale
existenţe; înţelegere; gândire; spirit; sentiment al responsabilităţii morale faţă
de propria sa conduită”.50
Aceasta este o viziune sui-generis, pentru că conştiinţa nu vizează
numai latura personală, ci şi pe cea interpersonală, care îl caracterizează atât de
interesant pe om, în esenţa sa.
Această perspectivă unilaterală de înţelegere conceptuală este, în
primul rând rezultatul unei abordări superficiale în ceea ce priveşte omul şi
societatea, caracteristică a lumii moderne, contemporane. Avem de contracarat
aşadar superficialitatea abordării moderniste a omului, ca individ, iar nu ca
persoană.
Se distruge în acest mod complexitatea fiinţei sale, dar, mai ales se
ştirbeşte, în manieră vizibilă, chipul lui Dumnezeu în om, prezent ca dovadă a
iubirii lui Sale: „ Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său(…)”; (Facere 1/
27 ).
48
Elena Ciobanu, Maria Păun, Magdalena Popescu-Marin, Zizi Ştefănescu-Goangă, Dicţionar de neologisme,
Bucureşti, Edit.FLOAREA DARURILOR şi Editura ROTECH, 2000, p. 131.
49
Ibidem, p. 131.
50
Ibidem, p. 254.
Page 43 of 66

44. Se pierde în lumea modernă responsabilitatea esenţială în plan
eshatologic de a păstra acest chip al Creatorului, aşa cum ne îndeamnă şi Sfântul
Apostol Pavel: „ Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel
vechi, dimpreună cu faptele lui. Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte,
spre deplină cunoştinţă, după chipul celui ce L-a zidit.”; ( Coloseni 3/ 9-10 ).
Această viziune a omului modern este rezultanta directă a unei
înţelegeri eronate a spiritualităţii, care în lumea contemporană se vrea separată
de sursa ei – religia.
Apar sisteme de gândire aberante,care privesc spiritualitatea din
prisma unui amalgam de gnoze, mituri, tradiţii, ce se întrepătrund; un fel de
sincretism dăunător. „ Ideea comună a acestor curente şi şcoli era aceea de
desacralizare sau de secularizare, sub pretextul că omul a ajuns la maturitate;
omul modern este confruntat cu << moartea lui Dumnezeu >> (…) ”.51
IDENTITATE CREŞTINĂ - În zilelor noastre, nimic nu pare să
preocupe mai mult societatea şi pe individ decât expunerea ostentativă a unor
apartenenţe şi identităţi cât mai variate, dar în acelaşi timp paradoxale. A
devenit, din păcate, o „modă” a face paradă de identitatea etnică, socială,
sexuală, dar se vorbeşte puţin, dacă nu chiar deloc, despre cea religioasă, care
conferă persoanei esenţa, prin legătura ce o stabileşte cu transcendentul.
În societatea actuală se remarcă o tendinţă pregnantă a persoanelor de
a adera la o grupare socială ( mişcarea feministă, mişcarea gay, grupări care
luptă pentru legalizarea avorturilor, grupări în favoarea legalizării prostituţiei etc
), culturală sau religioasă, de a se identifica neapărat cu obiectivele acestora,
reducându-şi astfel însuşirile personale.
Trebuie să ne reamintim cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care
precizează : „ Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este
Domnul tuturor, care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El . ” ; ( Romani
10, 12 ).
51
Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Bria, Spre plinirea Evangheliei – Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi
transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, Editura REÎNTREGIREA, Alba Iulia, 2002, pag 16.
Page 44 of 66

45. De aici deducem că singurul nostru mod de raportare a identităţii
adevărate, creştine este sau trebuie să fie Iisus Hristos, pentru că doar El e
Lumina, alături de deschiderea şi de iubirea nemărginită de care dă dovadă.
Coordonata aceasta, proprie şi societăţii româneşti postrevoluţionare, vine să
exprime tocmai vicierea unui principiu specific oricărei etici sociale sănătoase,
dar, mai ales moralei Bisericii: libertatea.
Ea, deşi este un preţios dar al lui Dumnezeu, a ajuns să devină astăzi o
scuză suficientă pentru a acoperi abuzul de orice fel, lipsa de cultură şi
inconsecvenţa. „ Toate însă au un numitor comun, exploatarea libertăţii, ca
viciu fundamental al democraţiei. Aşadar, în continuare, o răsturnare de valori:
virtutea devine slăbiciune, iar slăbiciunea devine sursă de exploatare; cu cât
libertatea e mai generoasă, cu atât sunt mai mari foloasele celor care o
neagă.”52
Persoana, în virtutea acestei libertăţi se debarasează de comunitate, se
defineşte, greşit, prin raportul cu ea însăşi sau cu grupul la care a aderat şi îşi
pierde atributele personale evidenţiate doar în relaţia de comuniune cu
Dumnezeu şi cu semenii. „ Devine astfel evident că singurul exerciţiu, ontologic
posibil, al libertăţii este iubirea. Afirmaţia << Dumnezeu este iubire >>( I Ioan
4/16 ) înseamnă că Dumnezeu există ca Treime, deci ca << Persoană >>
(…)”.53
Această idee este specific ortodoxă, pentru că sugerează teza conform
căreia libertatea nu poate fi supusă unui exclusivism egoist, ea fiind, in nuce,
expresia necesităţii acute de comuniune, în sensul în care o persoană este liberă
doar dacă se află în relaţii bune, în comuniune cu ceilalţi. Se creionează aşadar
adevăratul sens al libertăţii, pentru că: „ Domnul este Duh şi unde este Duhul
Domnului, acolo este libertate.” ; ( II Corinteni 3/ 17; cf. Gal 5/18; I Cor 8/ 9 ).
Din cele expuse anterior putem observa că fără o comuniune autentică
nu este posibilă afirmarea identităţii creştine la adevăratele ei dimensiuni. Dat
52
Î. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania, Apa cea vie a Ortodoxiei, culegere de texte, ediţia a II – a, îngrijită de
Nicoleta Pălimaru şi Maria Elena Gangiu, Cluj-Napoca, Editura RENAŞTEREA, 2005, p. 42.
53
Î. P. S. Ioannis Zizioulas, Mitropolit de Pergam, Fiinţa eclesială, traducere de Aurel Nae, Bucureşti,
EDITURA BIZANTINĂ, 1996, pp. 41-42.
Page 45 of 66