2. MASELE PLASTICE
Primele materiale plastice au fost produse din transformarea materialelor naturale.
În anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a aparut celuloidul i în 1897 galitul.ș
Primul material sintetic apărut (1908) a fost ră ina fenolformaldehidică numitaș bachelită.
Exista numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. O galeată, o sticlă, o
cască de motociclist, o plan ă de windsurfing sunt toate fabricate din diferite tipuri deș
plastic. Pentru fiecare obiect, trebuie ales materialul plastic care are calită ile cele maiț
potrivite: suple e, rigidate, rezisten ă la oc, elasticitate, transparen ă, greutate mică. Oț ț ș ț
moleculă de bază pentru fabricarea tuturor tipurilor de plastic În schimb cele termorigide
se întăresc la căldură. Astfel, ele sunt mulate la rece pe formele dorite apoi sunt încălzite
pentru a se întări. Sau pot fi lăsate să se întărească după ce li se adaugă un produs special.
Plasticele termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate manual sau a celor
care necesită o fabrica ie îngrijită. A a se fabrică ambarca iunile, piesele de caroserie,ț ș ț
barele de protec ie etc. În industrie se utilizează două procedee de tragere în formă aț
obiectelor din plastic.
Suflarea este folosită pentru fabricarea obiectelor care au interiorul gol, cum sunt
mingile, flacoanele, sticlele, popicele. Materia plastică încălzită coboară în formă, în care
se injectează apoi aer. Aceasta are ca efect întinderea materialului cald pe pere ii interioriț
ai formei.
Metoda cea mai utilizată este însă injectarea. Este folosită mai ales pentru fabricarea
obiectelor cum sunt pieptenii, periu ele de din i, ustensilele de bucătărie. Materia plasticăț ț
intră sub forma de granule într-o ma ină de injectare. Prin încălzire, ea este transformatăș
într-o pastă mai mult sau mai putin groasă, care este apoi injectata în formă i racităș
printr-un circuit de apa. Masele plastice sunt folosite, cu mici excep ii, în toate domeniileț
de activitate. Această performan ă de pătrundere în mai toate sectoarele de activitate seț
datorează proprietă ilor lor de neegalat vis-a-vis de celelalte materiale: sunt anticorosive,ț
electroizolante, au greută i specifice mici, au proprietă i mecanice bune, cost scăzut,ț ț
aspect exterior plăcut, se pot prelucra atât pe cale mecanică tradi ională cât i prinț ș
procedee specifice cum ar fi injec ia lor, se pot acoperi cu vopsea sau prin galvanizări,ț
permi ând în felul acesta să capete aspectul dorit de către proiectant. Există însă i uneleț ș
proprietă i care fac dezavantajoasă utilizarea maselor plastice, cum ar fi mic orareaț ș
rezisten ei mecanice cu cre terea temperaturii, coeficientul de dilatare mare, coeficientulț ș
de transmiterea căldurii mic, etc.
2
3. Clasificare:
Materialele plastice utilizate în tehnică se împart în două grupe:
Termoplaste, care prin încălziri repetate trec în stare plastică (polistiren,
polimetacrilat,
celuloid, poliamidă, policlorura de vinil). Piesele din aceste materiale se ob in prinț
presare i turnare, având o mare productivitate.ș
Termoreactive, care prin încălziri repetate nu mai trec în stare plastică (polistireni
nesatura i,ț ră iniș fenolfolmaldehidice, etc.). piesele în acest caz se prelucrează prin
presare.
Avantaje:
Aceste piese executate din mase plastice prezintă următoarele avantaje:
• Nu necesită prelucrări ulterioare i pot avea o formă suficient de complicată.ș
• Permit executarea de găuri i adâncituri în orice sec iune, precum iș ț ș
presarea de filete.
• Pot fi metalizate (numai ABS-ul natur), metalizarea fiind o acoperire
galvanică i poate fi efectuată în diferite variante de culori, în variantă mată sauș
lucioasă.
• Aspectul piesei este plăcut, designerul reu ind să- i impună cu u urin ăș ș ș ț
punctul de vedere, întrucât se poate realiza orice cerin ă estetică: joc de umbră iț ș
lumină prin alternări de suprafe e mate i suprafe e lucioase, suprafe e în relief sau înț ș ț ț
adâncime, suprafe e striate sau cu rizuri, etc.ț
• Piesele rezultate se pot ob ine într-o mare varietate de culori, ce pot fi:ț
obi nuite i metalizate. Aceste culori fie că se realizează conform mostrarului deș ș
culori transmis de către fabricantul de masă plastică, fie că este creat un mostrar nou
de către designer împreună cu tehnologul de masă plastică.
• Piesele din mase plastice se pot vopsi (de regulă se preferă ca vopsirea să
aibă loc în aceea i culoare ca masa plastică, astfel încât dacă piesa este zgâriată, sauș
prin frecare se îndepărtează stratul de vopsea, să nu fie vizibil acest defect de
discontinuitate a stratului de vopsea).
• Se pot efectua injec ii de două sau trei mase plastice de diferite culori, înț
vederea ob inerii de diverse efecte estetice sau având ca scop ob inerea de piese cuț ț
rezisten ă la uzură mai mare (vezi cazul tastaturii de calculator), sau cu alte scopuri.ț
• Un mare avantaj al maselor plastice constă în faptul că acestea pot fi
înfoliate. Această opera ie constă în acoperirea la cald, prin presare, a suprafe elor înț ț
3
4. relief (în jurul acestor suprafe e nu trebuie să existe alte por iuni de suprafe e care săț ț ț
fie la aceea i cotă sau la o cotă peste nivelul celei ce urmează a fi înfoliate, deoareceș
fie se ob ine înfolierea unor zone ce nu au fost indicate de către designer, fie seț
deformează zonele ce depă esc cota respectivă, fie înfolierea nu va fi de calitate).ș
Aceste folii pot fi mate sau lucioase, pot fi albe, negre, imita ie furnir, argintii, aurii,ț
sau în diferite alte culori.
• Inscrip ionarea pieselor din mase plastice se poate efectua fie direct dinț
sculă, fie aplicându-se ornamente din metal (aluminiu, o el laminat, etc.) sau din masăț
plastică. Inscrip ionarea din sculă se realizează fie prin efecte speciale (joc de umbrăț
i lumină care se realizează prin por iuni alternante de suprafe e mate i lucioase, sauș ț ț ș
prin alternări de suprafe e striate cu por iuni mate, sau ca erate, etc.) Un alt procedeuț ț ș
de inscrip ionare este cel rezultat din sculă (deci direct din injec ie), aceastaț ț
nemaifiind la acela i nivel, ci în relief sau în adâncime. Inscrip ionarea este rodulș ț
activită ii creatoare a designerului, el fiind cel care va hotărî caracterul, modul deț
inscrip ionare sau dacă aceasta urmează a fi înnobilată prin înfoliere sau nu.ț
• Un alt procedeu de inscrip ionare a maselor plastice este acela prinț
serigrafie, după desenul ciocan executat de către designer, cu ajutorul sitelor
serigrafice i în varianta de culori serigrafice indicată de designer.ș
• Piesele din mase plastice se pot asambla mecanic cu ajutorul uruburilor iș ș
piuli elor, cu ajutorul uruburilor autofiletante ( se pot executa în masa plasticăț ș
bosaje, ce sunt ni te găuri normalizate în func ie de dimensiunea urubului ), cuș ț ș
clicuri elastice, popici elastici, prin presare, prin bercluire, profile conjugate, prin
lipire cu ajutorul adezivilor, etc.
• Se pot utiliza i în cazul creării de produse din materiale mixte, permi ândș ț
asamblarea cu: lemnul, sticla, cauciucul, metalul, etc.
• Se pot utiliza în situa ii în care se dore te reducerea frecării, eleț ș
comportându-se bine chiar i în absen a lubrifiantului. Astfel există situa ii în care seș ț ț
execută piese ce urmează a efectua mi cări de rota ii sau de transla ii ( ro i din ate,ș ț ț ț ț
lagăre, etc.), fie ca elemente cinematice de interior fie ca elemente de antrenare, de
comandă (manete, butoane, volane, pedale).
• Acolo unde din motive de rezisten ă sau în vederea realizării unor contacteț
electrice se impune utilizarea de piese metalice, se pot executa piese mixte, prin
injec ie de masă plastică pe reperul din metal.ț
Recomandări la proiectare i prelucrareș
4
5. Din prezentarea avantajelor făcută se observă că aceste materiale permit
desfă urarea imagina iei creative a designerului fără prea mari restric ii. Totu i acesteș ț ț ș
materiale presupun o cunoa tere i o stăpânire a posibilită ilor lor tehnologice. Seș ș ț
impune ca o necesitate, marcarea de către proiectant a suprafe elor cu rol estetic, sau careț
presupun finisaje suplimentare, sau care nu admit defecte de injec ie sau alte tipuri deț
defecte ce pot afecta suprafa a respectivă a produsului. Din punct de vedere al formeiț
există recomandări vizând prelucrarea maselor plastice de care proiectantul trebuie să
ină cont:ț
• Piesa se va proiecta cu o grosime uniformă de perete, ceea ce contribuie atât
la cre terea productivită ii cât i la eliminarea concentratorilor de material sau deș ț ș
temperatură, concentratori ce pot introduce defecte de execu ie ale reperuluiț
respectiv. Grosimea minimă a pere ilor unui reper din masă plastică poate fi S=0,5÷2ț
mm.
• Piesele se pot proiecta fie cu muchii vii, fie cu raze de racordare, ultima
fiind de preferat din punct de vedere al execu iei sculei. inând cont că sculele pentruț Ț
reperele prevăzute cu raze de racordare se execută mai u or, se va ine cont laș ț
proiectarea reperelor de o rază minimă de racordare necesară ρ=(0,3 ÷0,4)S
(S=grosimea peretelui piesei; ρ=raza de racordare). Sculele pentru realizarea pieselor
care nu au prevăzute raze de racordare, se vor executa din bacuri.
• În vederea extrac iei piesei din sculă, aceasta va fi prevăzută cu o înclina ieț ț
a pere ilor în func ie de grosimea acestora: pentru piesele cu o grosime mai mare deț ț
S≥10mm, înclina ia va fi de la 2’ până la 20÷30; pentru piesele cu o grosime aț
pere ilor S <10mm , se pot admite i pere i fără înclinări (unghiuri de extrac ie).ț ș ț ț
• Pentru evitarea defectelor ce pot apărea datorită răcirii necorespunzătoare a
pieselor, acestea, după scoaterea din sculă (dacă scula nu este termostatată, caz în care
scula nu injectează decât dacă a atins prin încălzire temperatura de injec ie prescrisăț
în regimul de injec ie, i nu permite extrac ia piesei injectate decât când aceasta aț ș ț
atins temperatura la care nu există riscul deformării piesei), se răcesc fie pe un
calapod, fie sunt prevăzute prin construc ie cu nervuri de rigidizare.ț
• Se recomandă ca grosimea pere ilor interiori să fie egali cu S/2 (deci cuț
jumătate din grosimea peretelui de bază), pentru a nu introduce concentratori de
tensiune i de temperatură. Este cazul nervurilor: de rigidizare, tehnologice,sau deș
construc ie.ț
• Se preferă ca piesele prevăzute cu filet, să aibă pasul mai mare sau egal
cu1mm. De asemenea, dacă piesa este prevăzută cu găuri, filetate sau nefiletate,
5
6. acestea nu vor fi prevăzute la extremită ile piesei sau în vecinătatea pere ilor piesei,ț ț
pentru a nu introduce eventualele situa ii favorabile apari iilor defectelor de injec ie.ț ț ț
• Se recomandă ca în vederea eliminării tensiunilor interne i evităriiș
deforma iilor, piesa să fie supusă unui tratament de îmbătrânire la o temperatură deț
80 ÷100 C, timp de câteva ore.
Defecte posibile
În urma procesului de injec ie pot apărea o serie de defecte care se datorează fieț
unor gre eli de proiectare, fie nerespectării parametrilor regimului de injec ie (presiune,ș ț
temperatură). Aceste defecte pot fi: supturi, retasuri, flori de ghea ă, injec ii incomplete,ț ț
deformări, etc. Defectele care apar pot fi corectate fie printr-un regim de injec ie corectț
stabilit i aplicat, fie cu ajutorul proiectantului, prin stabilirea unei forme care să previnăș
apari ia defectelor. Dacă aceste defecte nu mai pot fi prevenite, se poate interveni asupraț
respectivelor repere cu ajutorul designerului. Astfel acesta poate interveni cu finisaje
suplimentare în func ie de defect (aceste măsuri se pot lua I din faza de proiectare,ț ț
având o experien ă a comportării materialului): ornamente, vopsiri, inscrip ionări,ț ț
ca erări, etc. În func ie de forma i gabaritul reperului, designerul împreună cuș ț ș
tehnologul vor hotărî asupra caracteristicilor sculei de injec ie: locul i modul de injec ieț ș ț
(centrală sau punctiformă), pozi ia planului de separare, dacă sunt necesare bacuri iț ș
pozi iile acestora, etc.ț
Domenii de utilizare
Masele plastice se pot utiliza cu succes: în industria grea, industria constructoare de
ma ini, aeronautică, industria alimentară (ambalaje, vafe, cutii, etc.),industria u oarăș ș
(bunuri de larg consum, jucării, etc.), industria farmaceutică (seringi de unică folosin ă,ț
capsule i ambalaje, etc.) i multe altele.ș ș
Reciclarea
Descompunerea naturală a plasticului în mediul înconjurător necesită peste 500 de
ani din cauza materialelor care îl alcătuiesc. Cu fiecare tonă de plastic reciclat se
economisesc între 700 i 800 kg de petrol brut.ș
6
7. ULEIURI
Un ulei esential este un concentrat, un lichid hidrofob (fara afinitate pentru apa)
care contine compusi volatili extrasi din plante. Uleiurile esentiale mai poarta si
denumirea de uleiuri volatile sau eterice.
Ele sunt, in general, extrase prin distilare. Sunt intrebuintate la fabricarea
parfumurilor si produselor cosmetice. De asemenea ele sunt folosite si in industria
alimentara.
Aceste uleiuri esentiale sunt folosite si in tratamentele aromoterapiei. Aromoterapia
este o ramura a medicinei alternative care sustine ca aromele uleiurilor esentiale au efecte
curative.
Pentru a testa puritatea uleiurilor esentiale turnati 2 - 3 picaturi de ulei esential pe un
prosop sau o carpa. In cazul in care materialul textil a ramas patat uleiul nu este pur.
Uleiurile esentiale toxice sunt o sursa de poluare a aerului din interiorul casei.
Acestea pot provoca mai mult rau decat bine in cazul in care sunt folosite excesiv. Unele
uleiuri esentiale sunt fabricate si cu ajutorul solventilor pe baza de petrol.
Organul nostru olfactiv - nasul - este cel care face distinctia intre miile de mirosuri
si tot el stabileste ce arome influenteaza intr-un mod placut sau nu starea noastra afectiva.
7
8. Cele mai utilizate uleiuri esentiale:
Uleiurile cu extract de lavanda - au un miros relaxant, ce calmeaza si stimuleaza
imunitatea.
Uleiurile cu extract de lamaie - au un miros inconfundabil, relaxant si motivant.
Sunt recomandate tuturor celor care studiaza si isi doresc sa fie inconjurati de un mediu
armonios si calm.
Uleiurile din arbore de ceai - diluat in apa, este utilizat ca dezinfectant.
Uleiuri din gardenia si liliac - sunt cunoscute ca fiind bune energizante.
Uleiuri esentiale Feng Shui:
Lemn (verde): musetel, salvie, eucalipt, maghiran;
Foc (picant): busuioc, cuisoare, scortisoara, piper negru, coriandru;
Pamant (trupesc): salvie, lemn de santal, pin, tamaie, cedru;
Metal (citric): portocala, lamaie, grepfrut, mandarina, bergamota;
Apa (floral): lavanda, ylang-ylang, trandafir;
In cazul in care doriti sa le amestecati cu lotiuni de corp sau creme, acestea nu
trebuie sa fie parfumate pentru ca uleiurile au un miros puternic.
Uleiul esenţial de lavandă este cel mai recunoscut şi răspândit ulei esenţial. Îl
găsim în aplicaţii pe piele, în aromaterapie, parfumerie, în ameliorarea problemelor
dermatologice. Sunt dificil de rezumat proprietăţile în câteva cuvinte, lecturaţi fişa
produsului.
8
9. Uleiurile esentiale si obtinerea lor
Uleiurile esentiale sunt in general substante lichide, cu aspect uleios, insolubile in
apa, solubile in alcool si solventi organici. Au mirosul substantelor volatile pe care le
contin, care dau parfumul caracteristic plantelor, florilor, fructelor, semintelor, scoartei
copacilor.
Din punct de vedere chimic, uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de
hidrocarburi alifatice si aromatice, aldehide, alcooli, esteri si alti constituenti,
predominand insa compusii din clasa terpenoidelor. Desi sunt numite uleiuri, aceste
substante nu contin materii grase: o picatura de ulei esential pusa pe o foaie de hartie nu
va lasa nicio urma, spre deosebire de una de ulei vegetal.
Dintre sutele de mii de specii de plante, 4.000 produc esente aromatice. Totusi, doar
cateva sute produc esente in cantitate suficienta pentru a putea fi extrase.
Extractia esentelor aromatice se face prin trei procedee:
♣ presare la rece, pentru unele plante (de exemplu, portocala, a carei coaja contine uleiuri
9
10. esentiale)
♣ extractie cu solventi, mai ales pentru florile fragile
♣ distilarea cu vapori de apa, un procedeu inventat in secolul al XI-lea si utilizat frecvent
in prezent.
Uleiurile volatile pot fi extrase din diverse parti ale plantei: flori, seminte, frunze,
tulpini, coji, radacini, rizomi, tuberculi, muguri florali etc. Iata cateva exemple privind
uleiuri esentiale care se extrag din anumite parti de planta:
♣ Coaja. Din coaja citricelor se obtine uleiul de lamaie (Citrus medica), uleiul de
portocale (Citrus aurantium) si uleiul de mandarine (Citrus nobilus).
♣ Flori. Dintre florile care constituie materii prime pentru uleiurile eterice fac parte cele
ale rozaceelor (trandafirul – Rosa damascena), labiatelor (lavanda – Lavandula
officinalis), amarilidaceelor (narcisa – Narcisa poeticus, tuberoza –Polianthes tuberosa),
leguminoaselor (mimoza – Mimosa argentea), violaceelor (violeta – Viola odorata),
oleaceelor (iasomia – Jasminum grandiflorum).
♣ Fructe. Pentru obtinerea de uleiuri esentiale se folosesc fructe ale plantelor din familia
umbeliferelor: coriandrul (Coriandrum sativum), anasonul (Pimpinela anisum), feniculul
(Foeniculum vulgare), chimenul (Carum carvi).
♣ Frunze. In cazul familiei labiatelor, se folosesc frunzele. Dintre acestea, putem
mentiona menta (Mentha piperita) si diversele ei varietati, catusnica (Nepeta cataria), din
care se poate extrage citralul, busuiocul de camfor (Ocimum canum), in ale carui frunze
si inflorescente se gaseste cinamatul de metil si camfor dextrogir, busuiocul cu miros de
cuisoare (Ocimum gratissimum), in frunzele caruia se gaseste eugenol. Se mai folosesc si
frunzele geraniaceelor, de exemplu ale geraniumului (Pelargonium roseum).
♣ Radacini. Ulei eteric se extrage din radacinile urmatoarelor plante: aracee (obligeana –
Acorus calamus), iridacee (irisul cu toate varietatile sale), graminee (vetiverul – Vetiveria
zizamoides).
Extractia uleiurilor esentiale este un procedeu costisitor, din cauza cantitatii mari de
materie prima necesara: este nevoie de cca 35 kg de plante pentru a se obtine 1 l de ulei
10
11. esential si de mult mai mult in cazul unor plante precum trandafirii. Astfel, Robert
Tisserand, in lucrarea „Arta aromaterapiei”, afirma ca pentru producerea unui litru de ulei
volatil de trandafir bulgaresc este nevoie de nu mai putin de… 2000 kg de petale! Asa se
explica preturile mari cerute pentru uleiurile esentiale veritabile. In industria parfumurilor
se folosesc insa uleiuri sintetice, care nu sunt adecvate pentru aromaterapie.
Uleiurile esentiale contin cateva sute de tipuri diferite de molecule, fiecare avand
proprietati specifice (antiseptice, antibacteriene, imunostimulatoare, decongestionante
etc.). De exemplu, salvia contine 250 de molecule diferite, dintre care 75% provin din
familia esterilor si 15% sunt monoterpene. Moleculele actioneaza in sinergie, ceea ce
explica polivalenta uleiurilor esentiale si spectrul lor vast de actiune. Odata ce se cunosc
proprietatile familiei de compusi si concentratia lor in uleiuri esentiale, se pot determina
efectele acestora (benefice sau daunatoare).
Totusi, proprietatile uleiurilor esentiale nu trebuie confundate cu cele ale frunzelor
sau florilor unei aceleiasi plante. De asemenea, nu trebuie confundate uleiurile esentiale
nici cu esentele culinare si parfumurile. Uleiurile esentiale sunt foarte concentrate in
elemente chimice active si pot prezenta anumite riscuri. Unii compusi sunt agresivi in
raport cu pielea sau mucoasele, altii pot fi toxici in doze mari sau daca sunt utilizati pe o
perioada lunga de timp.
Cat priveste utilizarea interna, trebuie stiut ca unii compusi (cum ar fi cetonele) sunt
toxici si nu trebuie niciodata sa fie absorbiti. In principiu, uleiurile esentiale nu trebuie sa
fie ingerate in stare pura. Ca si in cazul medicamentelor, trebuie sa va conformati
recomandarilor de utilizare.
11
12. Un alt lucru de retinut este ca una si aceeasi planta poate include mai multe specii,
fiecare avand componente diferite. De exemplu, lavanda (Lavandula) are mai multe
specii, printre care: officinalis, latifolia, stoechas etc. Ca atare, numele latin intreg este
cel care indica specia de planta. Locul unde este cultivata (clima, altitudinea, compozitia
solului) poate de asemenea sa influenteze compozitia chimica a unei plante.
Pastrarea uleiurilor volatile
Uleiurile esentiale se pastreaza ferite de lumina si caldura. Daca sunt pastrate in conditii
optime, sunt utilizabile si cativa ani de zile. Uleiurile care tin cel mai mult, si devin mai
bune pe masura ce trece timpul, sunt de obicei rasini dense, precum tamaia si smirna,
esente lemnoase precum santalul, radacini precum cea de vetiver si alte uleiuri, inclusiv
nardul si paciuli.
Uleiul de lavanda atenueaza ridurile si vanataile
Uleiurile esentiale pot fi folosite si in cazul in care tenul prezinta riduri, cicatrici sau alte
astfel de probleme. Iata cateva uleiuri pentru pielea cu probleme:
1. In cazul ridurilor, puteti folosi ulei esential de santal, levantica, floare de pai,
patchouli, chiparos sau muscata.
2. Pentru vanatai sau cicatrici, folositi uleiul esential de santal, floare de pai, levantica sau
lemn de trandafir.
3. Pentru ameliorarea vergeturilor puteti folosi mirtul, muscata si levantica, iar pentru
prevenirea vergeturile se poate folosi ulei de migdale.
12
13. Lavanda si uleiul de lavanda
Auzim foarte des vorbindu-se de produse de toate tipurile pe baza de lavanda.
Dar ce este aceasta?
Lavanda, numita stiintific Lavandula angustifolia, cunoscuta de noi si sub numele
de Levantica, este un semiarbust peren sau cultivat, cu frunze cenusii-verzui si paroase,
flori albastre-violet, ce infloreste in lunile iunie-august, iar daca ii merge bine, si in
septembrie-octombrie. Fructele sunt bobite ovoide, lucioase, brune, grupate cate 4.
In trecut uleiul de lavanda obtinut din prelucrarea lavandei se folosea in parfumuri
si cosmetica, obtinandu-se sapunuri, detergenti, ape de colonie parfumate cu lavanda.
Uleiul de lavanda se mai foloseste si pentru a corecta mirosul unguentelor, al cremelor
sau chiar al medicamentelor.
Astazi, uleiul de lavanda poate fi folosit intern, fiind antiseptic, usor antispastic,
carminativ, calmant, diuretic, dar si extern, fiind analgezic, cicatrizant, calmant si este
indicat in raceala, gripa si stari febrile etc. Se poate folosi si in bai terapeutice, procedura
des utilizata in centre de terapie naturala.
Mai nou, uleiul de lavanda contribuie la normalizarea functiei cardiace si asigura
reconfortarea si calmarea in caz de surmenaj si iritabilitate, mai ales ca urmare a
suprasolicitarii intelectuale.
Daca majoritatea dintre noi vedem in levantica o planta de gradina cu aspect
frumos si cu un parfum delicat, studiile stiintifice demonstreaza ca, de fapt, ea este o
planta cu calitati complexe. Prima stiinta in care lavanda a fost folosita cu suces este
aromoterapia.
Uleiul de lavanda poate fi folosit combinat un alte uleiuri, specialistii stiind care
sunt cele mai benefice combinatii, mai ales in conditiile in care unele persoane pot fi
alergice, iar in unele afectiuni, aromoterapia nefiind recomandata.
13
14. Levantica si binefacerile ei au patruns in toate casele. Gratie virtutilor ei, levantica
este considerata o binecuvantare. Ea poate fi pretuita atat ca medicament, cat si ca
ingredient pentru bucatarie.
Multitudinea afectiunilor in care lavanda actioneaza este impresionanta.
Preparatele pe baza de lavanda pot fi folosite atat de femei, cat si de barbati, influentand
in mod benefic: circulatia sanguina, digestia, emotivitatea, problemele ginecologice,
insomnia, musculatura, pielea, respiratia, transpiratia si este din ce in ce mai folosita in
combaterea stresului.
Firmele japoneze introduc, chiar, ulei de lavanda in instalatiile de aer conditionat
din birouri.
Cercetarile despre aceasta planta sunt in continua crestere datorita lipsei de
toxicitate si complexitatii componentelor sale aflate intr-un multiplu sinergism.
Aromoterapeutii cunosc faptul ca uleiul de lavanda este esenta cea mai relaxanta aflata la
indemana publicului si, mai ales, a omului de rand.
In concluzie, lavanda sau levantica este o planta robusta, frumoasa, cu un parfum
intens, benefica pentru sanatate, cu potential economic si nu numai. Este suficient ca
seara, inainte de culcare, sa mirositi o planta inflorita, sa sfaramati intre degete cateva
flori uscate sau sa aplicati cateva picaturi de ulei esential pe o batista pe care sa o puneti
in buzunarului pijamalei, pentru a avea un somn linistit si odihnitor.
Levantica va va da vise la propriu si la figurat, iar cei ce vor invata sa se bucure de
virtutile ei vor regreta ca nu au descoperit-o mai devreme.
In cazul in care va faceti probleme ca nu gasiti lavanda trebuie sa stiti ca aceasta
exista in toate plafarele, florariile, magazinele in care se comercializeaza uleiuri.
Produse pe baza de levantica se gasesc la toate firmele de cosmetice cunoscute si
mai putin cunoscute, la preturi acceptabile, sau chiar mici in raport cu beneficiile pe care
acestea le furnizeaza si, in plus, uleiul de lavanda este mai ieftin decat alte uleiuri
esentiale, datorita metodei de obtinere.
Nu ezitati sa folositi levantica, caci este un miracol pentru sanatatea noastra fizica
si psihica, atat de incercata astazi.
14
15. PARFUMURI
Un parfum este un amestec lichid de uleiuri aromatice sau compu i aromatici, deș
fixativi i deș solven iț , utilizat pentru a da corpului uman, unor obiecte sau spa iului deț
locuit un miros plăcut.
Parfumurile pot fi grupate în diferite familii olfactice, pe teme sau acorduri, ale acestor
parfumiri.
• Florale: Parfumuri care sunt dominate de esen a unei sau mai multor flori. Cândț
se utilizează o singură floare parfumurile se numesc soliflore (ca de exemplu
parfumul Diorissimo al lui Christian Dior pe bază de lăcrămioare).
• Chypre: Parfumuri produse pe un amestec de bergamote, mu chi deș stejar,
patchiouli, i labdanum. Această familie de parfumuri i-a căpătat denumirea de laș ș
parfumul cu acela i nume creat de Françoisș Coty.
• Aldehidice: Parfumuri care incorporează o familie de substan e chimice cunoscuteț
sub numele de aldehide. Chanel No 5 creat de Ernest Beaux în 1921 a fost primul
parfum aldehidic. Alte parfumuri aldehidice sunt Je Reviens i Arpège. Caracteristicaș
parfumurilor aldehidice o constituie nota lor "picantă" produsă de substan e caț
Aldehida C12 MNA.
• Fougère (Ferigă): Parfumuri cu o bază de lavandă, cumarin i mu chi deș ș stejar.
Această familie este numită după parfumulFougère Royale produs de Houbigant,
primul care a utilizat această bază. Multe parfumuri masculine fac parte din această
familie, care este caracterizată prin mirosuri erbacee sau lemnoase.
• Piele: O familie de parfumuri care combină esen e deț miere, tutun, lemn, iș
gudron de lemn, cu un miros care se aseamănă cu cel de piele.
• Lemnoase: Parfumuri în care domină esen ele lemnoase, în mod tipic de lemn deț
santal sau de cedru. Paciuli, cu mirosul său de camfor este utilizat frecvent în aceste
parfumuri.
• Orientale or ambru: O clasă răspândită de parfumuri combină esen aț
de vanilie sau alte esen e de natură animală cu esen e florale sau lemnoase. Parfumulț ț
mai poate con ine uleiuri deț camfor iș ră iniș .
• Citrice: O familie veche de parfumuri care, până de curând, consta în special din
ape de colonie "răcoritoare" datorită tenacită ii reduse a esen elor citrice. Producereaț ț
de noi compu i aromatici a permis crearea unor parfumuri care utilizează cuș
precădere esen e citrice.ț
15
16. Istoria Parfumului
Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" iș
înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat na tereș
în Mesopotamia antică iș Egipt, i a fost rafinat în continuare deș Romani iș Per iș .
De i parfumuri i parfumerii au existat înș ș India, o mare parte din aromele lor se bazează
pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de
parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri i obligeana, cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat iș ș
le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.
Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste
parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite
într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi i condimente precumș
migdale, coriandru, mirt, rasina de conifere, bergamot.
Un chimist arab, Al-Kindi (Alkindus), a scris, în secolul al nouălea, o carte despre
parfumuri, pe care l-a denumit: "Cartea Chemist a parfumurilor i distilăriiș ". Aceasta
con ine peste o sută de re ete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice iț ț ș
înlocuitori sau imita ii de medicamente scumpe. Cartea descrie, de asemenea, 107 deț
metode i re ete pentru prepararea parfumurilor i echipamentele pentru preparareaș ț ș
parfumurilor, cum ar fi alambic. Medicul persian musulman, Avicenna (cunoscut i caș
Ibn Sina) a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta
fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Până la
descoperirea lui Avicenna, parfumurile lichide erau amestecuri de uleiuri i sfărâmateș
sau petale. Ambele materii prime i technologia de distilare a influen at semnificativș ț
parfumeriile de vest i evolu iaș ț tiin ificăș ț , în special proprietă ileț chimice.
Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest înca din 1221.
In 1370 s-a produs un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o solu ie de alcool.ț
Arta fabricării parfumurilor prosperat în perioada Rena terii înș Italia, i în secolul al 16-ș
lea, rafinamente italiene au fost luate în Fran aț , de Rene the Florentine (Renato il
fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de' Medici. Laboratorul lui a fost legat
cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura. Datorită
lui Rene,Fran aț a devenit foarte repede unul dintre centrele europene de parfum iș
fabricare produse cosmetice. Cultivarea florilor pentru esen a lor parfumată, care aț
început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Fran ei. Întreț
secolul 16 i 17, parfumurile au fost folosite în primul rând în cercul boga ilor pentruș ț
combaterea mirosurilor corporale, rezultând din cauza băilor neregulate. Par ial datoritț
16
17. acestei clientele a fost creat industria parfumurilor. În Germania, frizerul italian Giovanni
Paolo Feminis a creat o apă de parfumnumit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub
denumire de apă de colonie.
Obtinerea parfumurilor sintetice se face prin metoda sintezei organice i purificare. Înș
cazul parfumurilor naturale, procesul este mult mai indelungat si complex, necesitand
multe medote de extragere a compusilor aromatici din materia primă. De obicei, dupa
extragere rezulta uleiuri esentiale, de i pot fi extrase si uleiuri solide, in func ie deș ț
câtă ceară con in. Toate tehnicile de extrac ie modifică, mai mult sau maiț ț
pu in,ț mirosul compu ilor organici, de obicei datorită temperaturilor ridicate, aș
solventilor, ori prin prezen aț oxigenului in procesul de extrac ie.ț
Macerarea este cea mai folosită tehnică pentru extragerea compu ilor aromatici inș
industria parfumului. Materia primă este scufundată intr-un solvent care poate dizolva
compu ii aromatici dori i. Macerarea poate dura de la cateva ore, pana la cateva luni.ș ț
Această tehnică este de obicei folosită pentru a extrage compu i care sunt prea volatiliș
pentru distilare, sau care pot fi u or afecta i de temperatura ridicată. Cei mai folosi iș ț ț
solven i sunt hexan-ul siț eterul dimetil.
Extragerea folosind dioxid de carbon lichid este o tehnică relativ nouă de extragere a
compusilor din materia primă. Datorită temperaturii scăzute i aș
lipsei reactivită iiț solventului folosit, compu ii extra i folosind această tehnică i iș ș ș
păstrează foarte bine mirosul original.
Extragerea folosind etanol se folose te in cazul in care materia primă are un con inutș ț
foarte scăzut de apă sau este uscată. Dacă etanolul ar fi folosit pentru a extrage compu iiș
din plante proaspete, care de obicei contin mari cantită i de apă, produsul rezultat ar fiț
foarte diluat.
Distilarea este de obicei folosită pentru extragerea compu ilor din plante, cum arș
fi floarea de portocal si trandafirul. Materia primă este supusă unor temperaturi ridicate,
iar mai apoi compu ii sunt colecta i prinș ț condensarea vaporilor distila i.ț
Distilarea cu aburi se face prin folosirea apei clocotite pentru a extrage compu ii volatili.ș
Vaporii rezulta i condensează, iar mai apoi uleiurile esentiale sunt separate de apă. Apaț
rămasă incă mai contine compu i aromatici si este de obicei numită hidrosol, ori distilatș
herbal, iar in unele cazuri aceasta este comercializată.
Distilarea uscată se face prin supunerea materiei prime la temperaturi ridicate, însă fără a
folosi apă pe post de solvent. Compu ii aromatici sunt elibera i din materia primă, careș ț
mai apoi se contopesc pentru a forma mirosuri distincte. De obicei, această metodă este
17
18. folosită in cazul unei materii prime lemnoase, unde un miros cu o senza ie usoarăț
de fum este dorit in produsul final.
Frac ionarea este folosită pentru a exclude anumi i compusi aromatici din mirosulț ț
produsului finit. Această metodă este mai scumpă, insă este folosită pentru a elimina
anumite mirosuri care ar fi nedorite si de asemnea compozi ia produsului final este maiț
u or de modificat.ș
Pentru a extrage compu i aromatici dinș fructele ce fac parte din
familia citricelor, coaja acestora este stoarsă. Aceste fructe sunt singurele care contin o
cantitate suficientă de uleiuri esentiale pentru ca această metodă să fie profitabilă.
În cazul in care compu ii organici nu pot fi extra i folosind distilarea, datorităș ș
temperaturilor ridicate, iar macerarea nu poate fi folosită, atunci se incearcă absorbirea
produsului aromatic in ceară ori uleiuri solide. Folosind alcool etilic, se poate extrage ulei
aromatic. Această metodă este foarte rar folosită, in special datorită costurilor de
productie foarte ridicate, dar si datorită existen ei a multor alte metode care pot fi multț
mai eficiente.
Depozitarea parfumurilor
Parfumurile se pot degrada in prezen a temperaturilor ridicate,ț luminii, oxigenului si
a prafului. O sticlă de parfum i i poate men ine aroma pentru mul i ani de zile, cât timpș ț ț
este bine depozitată. Prezenta oxigenului în pulverizator poate afecta in timp mirosul
parfumului. Temperatura ideală de depozitare a unui parfum este între 3 si 7
grade Celsius.
Efecte adverse
In ultimii ani, odată cu dezvoltarea asocia iilor de protec ie a consumatorului i odată cuț ț ș
cre terea interesului legat de calitatea produselor consumate i implica iile lor asupraș ș ț
sănăta ii, au apărut primele acuze la adresa parfumului i a produselor parfumate înț ș
general.
Acuzele s-au intensificat datorită faptului că producătorii de parfumuri nu sunt obliga i săț
informeze cumpărătorii în legătură cu compozi ia chimică a parfumurilor. Aceastăț
reglementare e prevăzută datorită secretului comercial.
Printre afec iunile cel mai des întilnite:ț
18
19. • alergia de contact - iritare|iritarea epidermei înso ită de mancărimi i/sauț ș
umflături. Persoanelor cu boli de piele (psoriazis, eczeme) le este recomandat să evite
contactul cu produsele parfumate.
• factori declan atori ai crizelor deș astm - alături de poluare, praf, animale de
companie cu blană i fumul de tigară, se regăsesc si parfumurile si odorizanteleș
Alte acuze la adresa parfumurilor sunt legate de prezen a în compozitia lor a ftala ilor,ț ț
substan eț chimice controversate în ultimii ani.
Ingredientele din parfumuri, indiferent ca sunt de origine naturală ori sintetică, pot cauza
probleme de sănătate dacă sunt folosite in cantită i mari. Alergiile sunt cele mai comune,ț
însă există ingrediente care sunt documentate ca fiind cauzatoare de cancer. De asemnea,
unele ingrediente sintetice, pot cauza probleme hormonale, sistemul endocrin fiind grav
afectat. Multe chimicale prezente in parfumuri, de obicei cele sintetice, sunt cunoscute ca
fiind toxice, unele dintre ele fiind folosite si la spray-urile impotriva insectelor. Unii
compusi din parfumurile sintetice au fost detecta i in grasimea umană, dar siț
in laptele femeilor ce alăptează.
19
