simbolism

1. SIMBOLISMUL EUROPEAN
STUDIU DE CAZ

2. Cuprins:
*Simbolismul-definiţie
*Provenienţă
*Ideologia şi estetica simbolismului
*Trăsături ale simbolismului
*Teme şi motive simboliste
*Charles Baudelaire
*Stéphane Mallarmé
*Paul Verlaine
*Arthur Rimbaud
*Simbolismul românesc
*Bibliografie

3. Simbolismul-definiţie
• Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa,ca reacţie
împotriva parnasianismului, a romantismului retoric şi a
naturalismului, promovând conceptul de poezie modernă.În
concepţia simboliştilor, descripţia rece, parnasiană, ca şi
observaţia meticuloasă, naturalistă, urmărind să decupeze “o
felie de viaţă”, nu pot surprinde altceva decât o realitate
superficială, o lume a aparenţelor. Considerat din perspectiva
social-istorică,simbolismul apare ca produs şi expresie a stării
de spirit generate de agravarea contradicţiilor societăţii
capitaliste de la sfârşitul secolului al
XIX-lea.
• Termenul de „simbolism”provine din cuvântul grecesc
„symbolon ” ,intrat în limbă prin filieră franceză.Simbolul este
un substituent,el înlocuieşte expresia directă,vorbirea
noţională,mediind cunoaşterea pe calea analogiei şi a
convenţiei.O dată cu evoluţia limbajului,simbolul a devenit tot
mai complex, folosindu-se în toate domeniile culturii,iar în
literatură este un mod de constituire a imaginii artistice.

4. Provenienţa
• Numele curentului a fost dat de poetul francez Jean Moréas, care, în
1886, a publicat un articol-program, intitulat Le Symbolisme. În acelaşi
an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat simbolistă , condusă
de poetul Stéphane Mallarmé.Tot atunci, René Ghil înfiinţează şcoala
„simbolist-armonistă”, devenită „filozofic-instrumentalistă”. Alţi poeţi,
de orientare antiparnasiană, îl considerau şef de şcoală pe Paul
Verlaine; ei şi-au luat numele de decadenţi. Reprezentanţi de seamă ai
decadenţilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbière, Jules Laforgue.
Toţi poeţii amintiţi începuseră să scrie cu mult înainte de constituirea
grupărilor în care s-au încadrat. Astfel, elemente ale curentului
simbolist au apărut înainte de 1886.
• Simboliştii belgieni de expresie franceză prezintă un deosebit interes
prin creaţia lor poetică(Emile Verhaeren, Rene Ghil), dar şi prin
tentativele de a scrie proză simbolistă(Georges Rodenbach-romanele
« Bruges » şi « Clopotarul») sau dramaturgie (Maurice Maeterlink-
piesele « Pelleas » şi « Melisanda »)
• Simbolismul pătrunde mai târziu în ţările europene cu tradiţie culturală
puternică (Anglia, Spania, Italia), precum şi în ţările din centrul şi sud-
estul european unde generează şcoli naţionale:simbolism polonez,
maghiar, românesc.

5. Ideologia şi estetica simbolismului
•Simbolismul reprezintă o reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă.Poeţii
simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor
neliniştit şi dornic de „altceva” decât ceea ce le putea oferi mediul
ambiant şi vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei,al
picturii,al muzicii, al ştiintelor şi al artelor în general.Sunt preţuiti în
special Vilon ,Racine,Chateaubriand,Nerval, Lamartine.Simboliştii preiau
idei filozofice din Fichte,Hegel, Schelling,Schopenhauer,sunt atraşi de
poezia lui Novalis, a lui Poe si Whitman,de arta orientală.
•Simbolul literar concentrează în imagini elemente ale realului cu un
grad mai mic sau mai mare de generalizare.În cuprinsul
romantismului,simbolul rămâne însa, ca în literatura premergătoare nu
se diferenţiază foarte net de alegorie.În simbolism,raportul dintre simbol
si realitate este sugerat.Curentul se diferentiază de alte curente tocmai
prin faptul că dă imaginilor poetice functia implicit şi nu explicit simbolică.

6. Trăsături ale simbolismului
Sugestia : simbolul se realizează prin sugestie,de aceea Baudelaire
numea poezia „o specie de vrăjitorie evocatoare”.Rolul sugestiei în
realizarea simbolurilor este foarte mare.Mallarme susţine că „a
numi un obiect este a suprima trei sferturi din plăcerea
poemului”şi adaugă „a sugera,iată visul!”.Urmând acest
principiu,poeţii simbolişti nu descriu,nu narează,nu relatează.Ei
resping anacdotica ,fabula,reportajul.D. Anghel nu descrie florile,în
volumul „În grădină”,nici Ştefan Petică fecioarele,în”Fecioara în
alb” .Ei comunică mai ales senzaţii (olfactive, vizuale)
corespunzătoare unor stări sufleteşti.Ion Minulescu descrie corăbii
mari,insule,faruri spre a-şi exprima aluziv,pe cale de sugestie,dorul
de călătorii,tentaţia depărtărilor.
Prozodia. Marea inovaţie a simboliştilor în materie de prozodie o
constituie folosirea versului liber. Versul clasic apare multor
simbolişti ineficient, rima este considerată o simplă convenţie, de
aceea ei ajung la concluzia că strofa asimetrică, cu versificaţie
liberă, în ritm variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber,
susţin simboliştii, produce efecte muzicale deosebite. Se folosesc
refrenul, laitmotivul, armonia, asonanţele, rima şi ritmurile
elaborate.

7. • Corespondenţele sunt un mod de sondare,de luminare a zonelor
ascunse ale realităţii.Ideea fundamentală a simbolismului constă în
exprimarea unor raporturi între eul poetului(universul mic)şi
lume(universul mare)care se traduc la nivelul receptivităţii prin
simboluri.Ele tind să exprime relaţiile ce există,pe baza unor afinităţi
secrete,între părţile componente ale totului cosmic.În categoria
corespondenţelor intră şi analogiile dintre senzaţii,emoţii,imagini de
naturi diferite.
• În poezie,descoperirea corespondenţelor aparţine lui Baudelaire
(Correspondances-Les fleurs du mal).Poezia are ca punct de plecare
credinţa că exista o unitate a lumii în temeiul căreia senzaţiile de ordin
diferit comunică între ele:”Parfum,culoare,sunet se-ngână şi-şi
răspund”.Taina aceasta adâncă nu se ofera ochiului comun,care
observă numai exterior lumea,ci aceluia înzestrat cu facultaţi
superioare,al artistului.Poetul devine demiurgul care crează lumea din
cuvinte menite să sugereze idei fundamentale,principii
metafizice(Mallarme).Rimbaud,în poemul „Vocale”,dezvoltă ideea unor
corespondente între culoare şi sunet:A-negru, E-alb,I-roşu,U-verde,O-
albastru.Este ceea ce se cheamă sinestezie(mijloc prin care sunt puse
în relaţie de echivalenţă realităţi receptate de simţiri diferite;transferul
elementelor,specific sinesteziei,este metaforic).Pentru
Ghil,dimpotrivă,I este albastru, O-roşu.În concluzie,la baza
simbolismului stă această osmoză dintre poet şi lumea din jur,dar nu
în sensul căutărilor de analogii uşor de stabilit între starea de spirit şi
natură,ca în poezia populară sau la romantici,ci în sensul că
simboliştii văd în sufletul individual chintesenta vieţii cosmice, a
palpitului vital existent în întreaga natură.

8. • Cultivarea sinesteziilor. Sinestezia este o figură de
stil prin care se pun în relaţie realităţi receptate de
simţuri diferite ( auz – văz, auz – miros: „Primăvară –
o pictură parfumată cu vibrări de violet” ).
• Muzicalitatea: simboliştii pledează pentru
muzicalitatea versurilor, ca mijloc de obţinere a
inefabilului, a sugestiei: „muzica înainte de toate”
(Verlaine ), „arta versurilor este arta muzicii” ( Al.
Macedonski ).
• Poeţii simbolişti au dat importanţă problemelor de
formă,ritm,creând cele mai savante armonii
verbale,pauze,asonanţe si refrenuri.La unii se ajunge
la un joc gratuit,de pura virtuozitate,degenerând in
formalism,manierism.

9. Teme si motive simboliste
• În diversitatea ei,tematica poeziei simboliste exprimă,în
ultimă analiza,o atitudine noncoformistă,de inaderentă la
o lume prozoică, mercantilă,filistinizată.Poeţii simbolişti
recurg la proza de damant,destănuie starea de
„spleen”,de solitudine,”nevroze”susţinute de o întreaga
recuzita caracteristică simbolismului,care voaleaza
suportul imediat al acestor stari,izvorâte din
neacceptarea lumii date.Atitudinea faţa de societate
rezulta din felul în care se reflectă in versuri-indirect-
condiţia poetului si a poeziei.Conflictul cu societatea
poate exista în stare latentă,şi atunci poetul este
insinuant,sau el se manifesta fatis,efectul artistic fiind
ieşirea din simbolism:totală sau parţială.În majoritatea
cazurilor se autoinfatizeaza ca suflete
obosite,deprimate.În literatura universală,spleen-ul
simbolist a fost exprimat pentru întaia data de
Baudelaire.

10. • “Motivul spleen-ului presupune un amestec de plictiseală
profundă,dezolare şi tristeţe abstractă,fără ca poetul să
ajungă la decepţie şi pesimism propriu-zis,ca în
romantism”(Lidia Bote).
• Natura:spre deosebire de poezia romantică,natura nu
mai este subiect,ci stare sufletească,exprimată muzical
ori cromatic,sau decor. Astfel, parcul, gradina,
statuiile,orizonturile marine sunt prezentate static.În jurul
obiectelor plutesc muzica şi parfumul,în spaţii
nedefinite,ca şi în poezia lui Baudelaire;poeţii îşi propun
să dezvaluie „corespondentele”din natură.Percepţia
vizuală a naturii îi apropie de impresionişti,în sensul
estompării contururilor sub impresia luminii.Simboliştii
cantă amurgurile subordonate starilor afective;tonul
unora este însa explicativ. Culorile dominante sunt
cenuşiul,negrul,albul;culorile obsesiei;roşul,violetul,
galbenul,expresii ale starilor anxioase.Ploaia si toamna ii
strivesc sensibilitatea.

11. • Iubirea :Simboliştii nu încadreaza tematica iubirii în
contextul naturii.Cele doua elemente nu formează,ca la
romantici,un tot.Poeţii vor gasi însa corespondente în
comunicarea sentimentelor.Ei vor exprima uneori şi direct
sentimentul,implicând trăiri intense,manifestate prin
reacţii vitaliste,sau maladive. Predilecţia pentru parfumuri
şi muzica este de ordin vital.Macedonski,M. Săulescu, St.
Petică iubesc viaţa,sunt însetati de ea.Ei cantă energiile
cosmice,iar procesul lăncezirii,ca şi cel al anemiei sau al
nevrozei devin rareori trăire propriu-zisă,rămânând
simplă manieră. Erotica simbolistă,pe lângă motivul
nevrozei,implică şi un univers floral.Femeia este
hieratică,se mişcă într-o lume dematerializată sau
nostalgia prezenţei ei deşteaptă senzaţii olfactive,ca la
Şt. Petică,pentru care făptura iubită este „o rază
parfumată”. Un univers floral bine cunoscut aduce
volumul „În grădină”,a lui D. Anghel;florile amintesc de
cei morţi,de statornicia în dragoste.

12. • Instrumentele muzicale:simbolismul aduce în poezie o gamă
de instrumente muzicale,realizând corespondenţe între
emoţie şi instrumentul muzical:vioara,violina exprimă emoţii
grave;clavirul-tristeţea şi sentimentul desperat al
iubirii;;fluierul este funebru;fanfara trezeşte melancolii;
pianina, melancolia constituie motive uneori
exterioare,decorative,alteori vor intra în substanţă şi în
atmosfera generală a poeziei.La noi,Şt. Petică evocă mai
toate instrumentele muzicale;vioară,mandolină,pian,harfă. I.
Minulescu percepe muzica sentimental,iar
Bacovia,grav,dezvăluindu-ne stări nevrotice:”Iubita cântă-un
marş funebru.../Ea plânge,şi-a căzut pe clape,/Şi geme greu
ca în delir.../În dezacord clavirul moare”.Culorile sunt în
corespondenţă cu instrumentele muzicale,pelicula este o
pictură parfumată a primăverii;amurgul însoţeşte cântecul
viorilor(Şt. Petică-„Când viorile tăcură”).
• Motivul ploii şi al toamnei apare la toţi simboliştii.
Sentimentul ploii aduce stări depresive, până la enervare
exasperantă
• Primăvara este, şi ea, generatoare de nevroze. Culorile
crude, soarele anemic strivesc nervii. Amestecul de
anotimpuri creează o stare de ambiguitate într-o abandonare
voită, în care sentimentul morţii porneşte din ideea
descompunerii.

13. Charles Baudelaire
(1821-1867)
precursorul poeziei Corespunderi
simboliste „Natura e un templu ai cărui stâlpi
• Ilustru poet francez,considerat trăiesc
(cu volumul de versuri „Florile Şi scot adesea tulburi cuvinte ca-ntr-o
răului”, întemeietorul poeziei
moderne.Opera sa mai cuprinde ceaţă
„Spleenurile Parisului”, Prin codri de simboluri petrece omu-n
„Paradisurile artificiale” şi viaţă
„Curiozităţi estetice” (critica de Şi toate-l cercetează cu glas
artă).
prietenesc.
• Charles Baudelaire se situează
la răspântia din care poezia se
desparte de romantism, alegând Cu nişte lungi ecouri unite-n depărtare
definitv calea Într-un acord în care mari taine se
modernismului.Simboliştii şi-l ascund,
revendică drept precursor,
biografia şi opera lui Ca noaptea sau lumina, adânc, fără
întruchipând perfect mitul hotare,
„poetului blestemat”.Viaţa de Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi
boem a lui Baudelaire ilustrează
revolta împotriva societăţii şi
revanşa artistului, conştient de răspund.”
propria superioritate faţă de
spiritul burghez.

14. • Baudelaire încalcă flagrant principiile estetice ale epocii când conferă
alt scop artei: explorarea părţii ascunse a lumii, dezvăluirea
impalpabilului, depăşirea aparenţelor şi sondarea adâncimilor
universului.În mod deliberat, poetul caută o „estetică a profunzimilor”.
• Metafora obsesivă a creaţiei sale este abisul „le gouffre”, iar
coordonatele fundamentale ale viziunii sale sunt: adâncul, oceanul,
marea, infernul.Imagini ale vidului(golul, prăpastia) apar cu mare
frecvenţă în universul săn poetic şi sugerează stari de disperare, de
aliernare şi de cădere în absurd.
• „În vocea sa se auzeau italice si majuscule initiale.Gesturile sale erau
încete, rare, sobre, ţineau mâinile apropiate de trup, căci avea oroare
de gesticulaţia meridională.Nu-i plăcea nici vorbirea volubilă, iar
răceala britanică i se părea de bun-gust.Despre Baudelaire se poate că
era un dandy rătăcit în mijlocul boemei…”(Teophile Gautier)
„Atât moral cât şi fizic, am avut mereu senzaţia abisului, nu numai
abisul somnului, dar şi abisul acţiunii, al visului, al amintirii,al
regretului şi al remuşcării, al frumosului, al numărului…Acum mă simt
tot timpul ameţit”(Charles Baudelaire)
• În “Structura liricii moderne”, Hugo Friedrich constata: “ o trăsătură
fundamentală a lui Baudelaire e disciplina sa spirituală şi claritatea
conştiinţei sale artistice. El întruneşte geniul poetic şi inteligenţa
critică. Concepţiile despre procesul poetic stau pe aceeaşi treaptă cu
poezia însăşi…de altfel, aceste concepţii au avut mai multă influenţă
asupra epocii următoare decât lirica sa”.

15. Stéphane Mallarmé
(1842-1898)
De la parnasianism la simbolism
Briză marină
• Aşa cum creaţia lui E.A. Poe a avut
un rol modelator pentru Baudelaire,
„Florile răului” împlinesc o funcţie „Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.
similară în cazul lui Mallarmé, care Să fug!Să fug aiurea!Sunt păsări fericite
intuieşte linia de continuitate, ştiind
că poezia nouă trebuie să continuie Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
revoluţia începută de Baudelaire în Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-
planul limbajului, unde trebuie să vechi
inventeze o limbă a poeziei, mai În calea unei inimi care închină mării
exact, o limbă numai şi numai a
poeziei. O, nopţi!nici ocrotite, de răul călimării,
• Mallarmé a trecut printr-o criza Foi, goale-n clar de lampă, de către propriul
spirituală de mare intensitate în alb
1866, din care iese mărturisind că, Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.
dupa ce a găsit Neantul, a găsit Tot am să plec!Fregată-n tresalt de mari
Frumosul.Aşadar, Neantul nu este pavoaze,
capăt, ci punct de plecare. Ca şi Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!”
Baudelaire, crede că, prin analogii,
poetul transcede realităţile cotidiene
şi ajunge la o esenţă ideală.

16. • Imaginile recurente în imaginarul poetic
mallarmmean(evantaiul, pasărea, oglinda, lebăda) nu sunt
„zugrăvite” sau „descrise” în manieră parnasiană, ci devin
aluzii, sugestii, simboluri.
• În plan poetic, se produce o reinventare a lumii şi a cuvântului,
proces pe care Mallarmé l-a numit
„transpunere”(transposition).Ca să obţină efectele aluzive şi
sugestive, poetul işi ia libertatea dislocării sintaxei consacrate
de uzul limbii.De aici provine impresia de ermetism a poeziei
lui, fraza poetică nu are obişnuinta liniaritate, ci apare ca o
construcţie in arabesc.Astfel, lectura este dominată de
incertitudine şi ambiguitate.
• Printre operele sale cele mai reprezentative se numără
„Irodiada”, „După-amiaza unui faun”, ca şi poemul în proză
„Igitur”.
• „Era profesor de engleză undeva în provincie, dar coresponda
regulat cu Parisul.A publicat în „Parnas”, versuri de o noutate
care a scandalizat jurnalele.Nu s-a sinchisit de nimic, pentru a
fi pe placul delicaţilor, căci era cel mai greu de mulţumit dintre
toţi delicaţii.Rău primit de critică, acest rar poet va supravieţui
atâta timp cât va exista o limbă franceză care să mărturisească
despre uriaşele sale eforturi.”(Paul Verlaine)

17. Paul Verlaine
(1844-1896)
Afirmarea noii sensibilităţi
poetice Spleen
•
Reprezentant de seamă al
simbolismului francez, preocupat de „Aprinşi erau toţi trandafirii
muzicalitatea cuvântului şi de Si iedera cu totul neagră.
valoarea lui magico-evocativă.Este
autorul unor volume de versuri ca:
„Poeme saturniene”, „Serbările
galante”, „Cântecul bun”, „Cândva Sunt pradă deznădăjduirii,
şi odinioară”, „Înţelepciune”. De cum te mişti, iubire dragă.
• Simbolismul îşi structurează liniile
de forţă pe un fundal de criză
profundă prin care trece Prea verde marea, prea gingaş
Franţa:războaiele franco-germane si
Comuna din Paris.Agravarea crizei Azurul, mult prea dulce briza”
face imposibilă orice fel de
compensaţie în plan literar:
romantismul şi parnasianismul nu le
puteau oferi în poezie, realismul şi
naturalismul-în proză.

18. • Paul Verlaine face primul gest decisiv, asumându-şi
destinul generaţiei sale: concepe şi scrie „Artă
poetică”, pune în circulaţie textul în mediul boem al
cafenelelor literare unde se întâlneau frecvent
artiştii, formulând astfel noua poetică
simbolistă.Verlaine va intra în legenda literară care
însoţeşte mişcarea simbolist, iar secvenţe din „Arta
poetică” devin sintagme-reper pentru construirea
identităţii simbolismului.
• „Nimeni n-a fost mai puţin teoretician ca el, mai
puţin preocupat de ambiţiile estetice şi filosofice ale
contemporanilor săi, mai puţin alchimist( ca de pildă
Mallarmé), mai puţin vizionar şi profet (ca
Rimbaud).El s-a născut pentru a duce la perfecţiune
lirismul intim şi sentimentul…” (Marcel Raymond)

19. Arthur Rimbaud
(1854-1891)
Revoltă absolută Vocale
• Arthur Rimbaud realizează cea mai „A brun, E alb,I roşu, U verde- O
îndrazneaţă tentativă de schimbare vânăt.Oare
a lumii prin poezie.El vede esenţa Voiu şti cândva geneza de taină sa v-o
prometeică a poetului „tâlhar care spun?
fură focul” şi îi atribuie acestuia un
rost suprem să pătrundă în tărâmul A, brâu catifelat de muşte-n roiuri, brun
invizibilului, sondând straturile cele Ce zumzăe pe câte vreo proaspătă
mai adânci ale necunoscutului. duhoare.
• În acest scop, Rimbaud caută căile
de acces: se apropie de pitagorism Golf greu de umbră.E, alb abur, albe
şi de orfism, se îndreaptă spre pânze
filozofiile orientale(doctrine Gheţar cu lănci de sclipăt, regi albi,
hinduse, budism, zen) spre alchimie corole-n
şi Cabală, se lasă atras de filozofia vânt.
ocultă şi de scrierile ezoterice.Are
convingerea că printr-o asemenea I, purpuri, sânge ftizic, superbe guri
cunoaştere, dobândeşte puteri râzând
supranaturale. De furii, de beţie sau de căinţi
pătrunse.”

20. • Ieşind din perimetrul raţiunii, folosind „dereglarea voită a
tuturor simţurilor”, poetul pătrunde în irealitatea care îi
provoacă stări stranii, viziuni, care îl duc în pragul nebuniei şi
al morţii.Renunţarea la poezie se poate explica şi ca un gest de
autosalvare, determinat de neputinţa de a mai suporta
asemenea exaltări şi halucinaţii.
• Creaţia poetică a lui Rimbaud, realizată într-un timp concentrat
şi plin de evenimente istorice şi biografice (1870-1874),
marchează sfârşitul poeziei tradiţionale şi al limbajului poetic
consacrat.
• Arthur Rimbaud enunţă prin celebra formulă „Je est un autre”
(Eu este altul), tărâmul pe care îl va explora poezia modernă:
abisul propriu, meandrele interioare.Titlurile ciclurilor de poezii
indică limpede vizionarismul rimbaldian: „Corabia beată”, „Un
anotimp în Infern”, „Iluminări”.
• „Strălucirea lui, aceea a unui meteor aprins fără alt motiv decât
propria-i prezenţă, ţâşnind de unul singur pentru a se stinge
apoi.Apariţia acestui trecător colosal n-a fost pregătită de nici o
împrejurare literară.”(Stéphane Mallarmé)

21. Simbolismul Românesc
• Începuturile simbolismului românesc coincid cu începuturile simbolismului
francez.Sincronizarea are mai multe cauze: o generaţie nouă se arată receptivă
faţă de efervescenţa mediilor artistice pariziene.O nouă conştiinţă a condiţiei
artei şi a artistului apare la poeţii români care studiază la Paris sau călătoresc
in Franţa (Ion Minulescu, Dimitrie Anghel) şi se familiarizează cu noul spirit al
sfarşitului de secol al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
• În 1880, simultan cu întâlnirile patronate de Mallarme la Paris, tânărul
Macedonski, ca deschizător de drum, editează la Bucureşti revista „Literatorul”,
în care îşi publică atât articole teoretice („Despre logica poeziei”), cât şi creaţii
experimentale: prima poezie în vers liber din literatura română („Hinov”),
armonii imitative („Înmormântarea şi toate sunetele clopotului”)
• În 1886, când Jean Moreas consacra, printr-un celebru manifest literar,
mişcarea şi numele simbolismului, Macedonski publică versuri în limba
franceză, în revista „La Wallonie”, condusă de Albert Mockel, admirator şi
discipol al lui Mallarme.
• Eforturile lui Alexandru Macedonski de a impune noul curent, pe care-l numea
„simbolism instrumentalist”, se îndreaptă în mai multe direcţii: publică articole
teoretice în „Literatorul”, semnate de el însuşi sau de unii discipoli;afirmă o
nouă identitate faţă de poezie, cu riscul de a fi neînţeles sau de a fi considerat
ridicol.

22. • Simbolismul românesc a cunoscut 4 etape:
• I. Momentul tatonărilor, al experienţelor este marcat prin activitatea
lui Al. Macedonski la revista Literatorul. Abordând, înainte de 1890,
problema artei romantice şi a celei simboliste, Macedonski susţine
că poetul nu este decât un instrument al senzaţiilor primite de la
natură, pe care le transmite apoi în formulări inedite; poezia îi apare
ca o revărsare a sentimentului. Potul accentua, astfel, latura
romantică a poeziei. După 1890, în Arta versurilor, el relevă faptul
că poezia are o muzică interioară, care este altceva decât
muzicalitatea prozodică. Ideea va fi reluată în Poezia viitorului
( 1892 ), în care se afirmă că poezia este muzică şi imagine, „formă
şi muzică”. Originea ei s-ar găsi în misterul universal. Poezia are o
logică proprie, ea „tinde să se deosebească de proză, creându-şi un
limbaj al ei propriu.” „Domeniul poeziei este departe de a fi al
cugetării. El este al imaginaţiunii”. În articolul Despre poemă relevă
că a fi poet înseamnă a simţi: poezia trebuie să deştepte cugetarea,
nu să fie ea însăşi cugetare.
• II. A doua etapă din evoluţia simbolismului românesc este
reprezentată de activitatea literară a lui Ovid Densusianu,
întemeietorul revistei Viaţa nouă. Simbolismul lui Densusianu este
polemic prin atitudinea de combatere a epigonismului eminescian şi
a sămănătorismului, prin proclamarea principiului libertăţii şi a
progresului în artă.

23. Densuşianu cere o literatură nouă, afirmând că specificul
naţional nu este un monopol al sămănătoriştilor, ci apare
în orice operă scrisă de români; el nu apare numai la
ţară, ci este prezent şi în spaţiul citadin. Meritul grupării
de la Viaţa nouă este că introduc în poezia română
preocuparea pentru tematica citadină, pledând pentru
ridicarea maselor la nivelul elitelor, pentru că, în accepţia
lui, „artă pentru artă” înseamnă „artă înaltă”.
• III. Simbolismul exterior, formal, care pune accent pe
muzicalitatea versurilor şi pe efectele sonore obţinute
prin resurse fonetice apare în creaţia lui Ion Minulescu.
Poezia acestuia este grandilocventă, retorică, ceea ce
contravine principiilor simboliste. Poetul manifestă
atracţie pentru tehnica şi motivele simboliste: numărul
fatidic, mirajul depărtărilor; îl preocupă efectele sonore
rezultate din neologisme cantabile ( matelot, orologiu,
cupolă ), numele proprii exotice, frapante prin sonoritate.
De provenienţă simbolistă sunt tristeţea, nota gravă,
plină de sugestii, jovialitatea şi proza retorică.

24. • IV. Simbolismul autentic ( bacovian ) se instaurează
prin activitatea literară a lui George Bacovia. Poezia lui
are toate trăsăturile esenţiale specifice simbolismului.
Este un simbolism depresiv, izvorât din situaţia precară a
proletarului intelectual. Cultivă simbolul ca modalitate de
surprindere a corespondenţelor eu-lui cu lumea, natura,
universul (Plumb ). Evocă idei, sentimente, senzaţii pe
calea sugestiei ( Amurg de iarnă ). Manifestă preferinţe
pentru culorile întunecate. Promovează „audiţia colorată”
– principiul după care senzaţiile diverse, coloristice şi
muzicale îşi corespund în plan afectiv, sinestezia. Poezia
implică sugestivitate melodică interiorizată ( Marş
funebru ). Temele şi motivele sunt tipic simboliste: târgul
de provincie, element al claustrării (Seară tristă ),
nevroza ( Plouă ), peisajul interiorizat ( Amurg de
toamnă ), descompunerea materiei ( Cuptor ).
Dominantă este neliniştea continuă.

25. Rondelul rozelor ce mor
Al. Macedonski
“E vremea rozelor ce mor, XI
Mor în grădini, şi mor şi-n mine -- de St. Petică
Şi-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.
“Serbare
sgomotoasă
În tot, se simte un fior, Ca-n bâlci, decor banal;
O jale e în orişicine. O boltă luminoasă
E vremea rozelor ce mor -- Scăldată-n aur pal.
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.”
Pe culmea azurie
Chiar soarele de-aramă
Se pare-o jucărie
De proastă melodramă.”

26. • Curcubeul
de D.Anghel
• “Ce schimbătoare e la
Romanţa negativa
munte
Lumina, cat ai scapara,
Un curcubeu a-ntins o de Ion Minulescu
punte
Din casa mea pan’ la a ta. “N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
Si-un gand, un gand N-a fost decât o scurtă nebunie
nebun imi vine! Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de
- Aşa-s poeţii uneori – cuţit!...
Să ma avânt până la tine
Pe puntea asta de culori.”
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!..”

27. Crize
de George Bacovia
“Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie -
De vânt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie.
O umbră mormăind păşeşte...
E om... atât, şi e destul...
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El - om flămând, eu - om sătul.
Dar vezi... m-a ocolit acuma...
El s-a temut mai mult, mai mult, - săracul...
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul...”

28. Bibliografie
 Adriana Iliescu, “Poezia simbolistă românească”
 Ioan Mihuţ, “Simbolism.Modernism.Avangardism”
 G. Bădărău, “Simbolismul”
 M. Raymond, “De la Baudelaire la suprarealism”
 Lidia Bote, “Simbolismul românesc”
 Matei Călinescu, “Conceptul modern de poezie”
 www.wikipedia.org
 www.allposters.com
 www.google.ro/image
 Gheorghe Craciun,”Istoria didactica a literaturii române”