Acest material a fost elaborat în cadrul cursului de instruire la distanță, realizat în perioada 17.10 – 31.12.2014, pe platforma www.e-learning.civicportal.org. Această activitate s-a desfășurat în cadrul proiectului „UE – Republica Moldova, un partener mai mult decât donator”, implementat de absolvenții programului „Open World” (2011): Ludmila Mitioglo și Victor Koroli. Acest proiect este implementat cu suportul Ambasadei SUA în Republica Moldova. Răspunderea este exclusivă a autorilor şi nu conține, sub nici o formă, pozițiile Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

1. Introducere în Dreptul European
În dreptul Uniunii Europene sunt delimitate următoarele categorii de surse:
1. Izvoarele primare (numite și legislație primară, drept originar) este dreptul suprem al
Uniunii Europene. Legislația primară constituie vârful piramidei dreptului european și,
deci, prevalează asupra oricărui alt izvor de drept. Izvoarele primare determină
repartizarea competențelor între Uniunea Europeană și statele membre, reprezentând
temeiul activităților instituțiilor europene.
Pentru facilitarea înțelegerii legislației primare, este necesar a evidenția tratatele de
fondare a Uniunii Europene – Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene – care au o poziție centrală în contextul izvoarelor
primare. Totuși, în structura legislației primare, în mod tradițional, sunt evidențiate
următoarele categorii:
- tratatele de fondare sau instituire a Comunităților Europene (spre exemplu,
Tratatul de la Paris din 1951 și Tratatul de la Maastricht privind Uniunea
Europeană din 1992);
- tratatele de modificare (spre exemplu, Actul Unic European din 1986 și Tratatul
de la Lisabona din 2007);
- tratatele adiționale, prin care au fost modificate tratatele de fondare (spre
exemplu, Tratatul de modificare a unor dispoziții bugetare ale Tratatelor de
instituire a Comunităților Europene din 1970);
- tratatele de aderare a statelor membre la UE.
Curtea Europeană de Justiție este în drept să interpreteze tratatele, această interpretare
având forță obligatorie.
2. Izvoarele secundare (numite și legislația secundară, acte de legislație secundară) se
constituie din două mari categorii: actele unilaterale și actele convenționale.
2.1. Legislația secundară unilaterală cuprinde actele adoptate de instituțiile europene,
prin care se creează drepturi și obligații (juridice) doar în virtutea manifestării de voință a
instituțiilor europene. Actele unilaterale, la rândul lor, se constituie din două categorii:
a) actele prevăzute în art.288 al Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene –
regulamentele, directivele, deciziile, avizele și recomandările,
b) actele atipice – comunicările, rezoluțiile, concluziile, cărțile albe și cărțile verzi.
Regulamentul este actul cu aplicabilitate generală, a cărui conținut este obligatoriu și
care este aplicat direct în orice stat membru al Uniunii Europene. Regulamentele sunt
acte normative și, deci, nu necesită adoptarea unor acte suplimentare la nivel național:
regulamentele sunt aplicate în mod direct în statele membre ale Uniunii Europene,
creând drepturi și obligații generale și abstracte pentru state și persoane. Totuși, în caz

2. de necesitate statele membre pot adopta acte normative la nivel național în vederea
facilitării implementării regulamentelor.
În caz de contradicție dintre prevederile unui regulament și prevederile actelor naționale
prevalează (trebuie aplicate) prevederile regulamentului.
Directiva este actul prin care sunt formulate rezultatele, pe care urmează să le atingă
statele membre ale Uniunii Europene. Pentru statele membre, directiva instituie
obligația implementării rezultatelor preconizate într-un anumit termen, și, totodată,
instituie libertatea alegerii modalităților de executare a acestei obligații.
În asemenea cazuri, statele membre ale Uniunii Europene urmează să decidă formele,
metodele și mijloacele de atingere a rezultatelor preconizate. De regulă, în acest scop
fiecare dintre state adoptă o lege specială, care are ca obiect implementarea directivei.
După caz, fiecare dintre state poate decide cu privire la necesitatea creării unei autorități
speciale sau abilitarea unei autorități/instituții publice existente cu privire la
implementarea obiectivelor directivei etc.
Decizia este actul cu caracter obligatoriu pentru destinatari individualizați în cuprinsul
acesteia. În multe cazuri decizia este adresată unor state sau unui grup de persoane.
Spre deosebire de un regulament, în multe cazuri o decizie are caracter individual – se
aplică în raport cu destinatarii individualizați în cuprinsul deciziei. Totuși, decizia și
regulamentul sunt de aplicare directă – nu necesită adoptarea unor acte suplimentare la
nivel național în vederea implementării drepturilor și obligațiilor consacrate în cuprinsul
acestora, pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Avizele și recomandările, spre deosebire de cele 3 categorii de acte menționate anterior,
nu au caracter obligatoriu. Aceste acte au o autoritate persuasivă. La nivel practic,
statele membre ale Uniunii Europene implementează prevederile acestora sau, după caz,
nu adoptă decizii contrare celor invocate de instituțiile europene.
Majoritatea actelor ce constituie legislația secundară sunt publicate în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene, care poate fi găsit pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/homepage.html,
inclusiv în limba română.
2.2. Actele convenționale împreună cu actele unilaterale formează (izvoarele
secundare) legislația secundară a Uniunii Europene. Spre deosebire de actele
unilaterale, actele convenționale nu sunt rezultatul unei proceduri decizionale legislative
– manifestare a voinței distincte a unei sau mai multor instituții europene.
Actele convenționale cuprind:
a) acordurile semnate între Uniunea Europeană, pe de o parte, și o țară terță sau o
organizație terță, pe de altă parte,
b) acordurile între statele membre ale Uniunii Europene,
c) acordurile interinstituționale (dintre instituțiile Uniunii Europene).

3. În acest context, urmează a fi evidențiate acordurile încheiate între Uniunea Europeană,
pe de o parte, și un stat terț sau o organizație terță. Asemenea acorduri pot fi încheiate
de Uniunea Europeană în cazurile și condițiile prevăzute în izvoarele (legislația) primară
(Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene). Prevederile unor asemenea acorduri
sunt obligatorii în Uniunea Europeană: în raport cu instituțiile europene și în raport cu
statele membre ale Uniunii Europene. În consecință, prevederile acestor acorduri au o
forță juridică superioară și în raport cu actele unilaterale ale legislației secundare
unilaterale (regulamentele, directivele, deciziile, avizele și recomandările).
Acordurile interinstituționale sunt încheiate în vederea organizării și facilitării colaborării
dintre instituțiile europene (Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliu
Uniunii Europene) și pot fi adoptate sub forma unor coduri de conduită, linii directoare
etc. Asemenea acorduri au caracter obligatoriu în cazul în care instituțiile semnatare
prevăd expres acest lucru.
3. Izvoarele complementare cuprind, pe lângă jurisprudența Curții Europene de
Justiție dreptul internațional și principiile generale ale dreptului.
3.1. Jurisprudența Curții Europene de Justiție – normele create de către Curte în
vederea interpretării și aplicării uniforme a dreptului Uniunii Europene. Asemenea
norme sunt create în vederea completării unor goluri, acoperirii unor lacune, impunerii
obligației interpretării și/sau aplicării uniforme a unor prevederi din legislația primară și
secundară.
În cazul insuficienței legislației europene primare și secundare, Curtea deseori apelează
la normele dreptului internațional și principiile generale ale dreptului. În temeiul acestor
izvoare, Curtea a creat norme noi, care nu erau menționate expres în legislația primară
și secundară.
3.2. Dreptul internațional și principiile generale ale dreptului. Pe de o parte, Uniunea
Europeană este un subiect de drept internațional. Sub acest aspect, spre exemplu,
Uniunea Europeană își poate asuma anumite angajamente internaționale. Pe de altă
parte, dreptul internațional constituie o sursă de inspirație pentru Curtea Europeană de
Justiție în elaborarea jurisprudenței sale și a principiilor generale ale dreptului
european.
Activitatea Curții Europene de Justiție evidențiază utilizarea următoarelor categorii de
principii generale ale dreptului: a) principiile dreptului internațional (spre exemplu,
principiul caducității tratatelor din cauza unei schimbări fundamentale a
circumstanțelor),
b) principii comune sistemelor de drept naționale (spre exemplu, principiul
securității juridice), c) principii ale unor sisteme de drept naționale (principiul
desemnării autorității/instituției responsabile de executarea obligațiilor statului),
d) principii specifice dreptului european (spre exemplu, principiul preferinței
comunitare).

4. Remarcăm, în această ordine de idei, că activitatea Curții Europene de Justiție nu
reprezintă o preluare mecanică a principiilor de diferit nivel, ci o activitate de creare a
unei noi ordini juridice, compatibilă cu structura europeană. Astfel, spre exemplu,
drepturile și libertățile fundamentale ale omului constituie un domeniu distinct al
dreptului european, consacrat atât prin izvoarele primare (în special, prin Convenția
Europeană a Drepturilor Omului), cât și prin izvoarele secundare și cele complementare.
Inițial, drepturile și libertățile fundamentale ale omului erau examinate în calitate de
principii generale ale dreptului, iar astăzi – preponderent, în calitate de izvor al legislației
primare.
Eugeniu RÎBCA
Acest material a fost elaborat în cadrul cursului de instruire la distanță, realizat în
perioada 17.10 – 31.12.2014, pe platforma www.e-learning.civicportal.org. Această
activitate s-a desfășurat în cadrul proiectului „UE – Republica Moldova, un partener mai
mult decât donator”, implementat de absolvenții programului „Open World” (2011):
Ludmila Mitioglo și Victor Koroli.
Acest proiect este implementat cu suportul Ambasadei SUA în
Republica Moldova.
Răspunderea este exclusivă a autorilor şi nu conține, sub nici o
formă, pozițiile Ambasadei Statelor Unite ale Americii.