1. Evaluarea sistemului de asistenţă medicală

2. Evaluarea sistemelor naţionale de sănătate
• Evaluarea sistemului naţional de sănătate include o gamă de
informaţii privind populaţia şi starea sa de sănătate asigurată prin
facilităţile disponibile, oglindite de sursele de date existente.
• Principalele surse de informaţii privind sănătatea populaţiei sunt
recensământul, anchete la nivel de gospodării (eşantion
reprezentativ) şi sisteme de înregistrare a unor indicatori de bază.
Principalele surse de date sunt oferite de supravegherea sănătăţii
publice, date privind serviciile de sănătate (denumit, de asemenea,
ca sistemul de management al sănătăţii de informaţii sau sistemul
de informaţii de rutină privind sănătatea) şi date de monitorizare a
sistemului de sănătate (de ex.: resursele umane, infrastructura de
sănătate, finanţare).
• Bugetul naţional pentru sănătate poate oferi o imagine cuprinzătoare
a finanţării sănătăţii.

3. Indicatorii de bază pentru evaluarea
stării de sănătate
1. Mortalitate
2. Morbiditate
3. Gradul de acoperire cu asistenţă medicală
4. Factori de risc pentru sănătate
5. Resursele sistemului de sănătate
6. Inechitate în asistenţă medicală / rezultate obţinute
7. Indicatori statistici demografici şi socioeconomici
8. Tehnologie informatică şi de comunicare

4. Monitorizarea statistică şi evaluarea calităţii
asistenţei medicale
- culegerea, prelucrarea, raportarea datelor privind indicatorii de
activitate realizaţi de instituţiile medicale;
- culegerea, prelucrarea şi raportarea datelor referitoare la D.R.G.;
- rapoarte prin care se informează conducerea spitalului şi şefii de
secţii despre indicatorii obţinuţi, cazurile nevalidate, ICM – lunar,
trimestrial, anual.
- înregistrează intrările şi ieşirile bolnavilor din spital, respectând
modul corect de completare al formularelor;
- clasifică foile de observaţie ale bolnavilor externaţi, pe secţii, pe ani;
- ţine evidenţa datelor statistice ale spitalului, verificând exactitatea
datelor cuprinse în rapoartele secţiilor;
- răspunde în timp util ţi la termen situaţiilor statistice cerute de către
CNMS şi CNAM.

5. • ICM (indicele case-mix sau indicele de complexitate a cazurilor)
este un număr care exprimă resursele necesare spitalului în
concordanţă cu pacienţii trataţi.
• Complexitatea cazurilor (sau case-mix) se refera la tipurile de
pacienti tratati intr-un spital, functie de diagnostic si gravitate. Cu
cat ICM este mai mare, cu atat performanta medicala este mai
buna, intrucat au fost tratate cazuri mai grave cu resurse mai putine.
• ICM se calculeaza dupa o formula care depinde, in mod direct, de
valoarea relativa a DRG (Diagnostic Related Groups - Grupe de
Diagnostice), o schema de clasificare a pacientilor externati
(functie de diagnostic), care asigura o modalitate de a asocia
tipurile de pacienti cu cheltuielile spitalicesti efectuate. Exista, la
nivel national, 511 coduri DRG.

6. Metodele de evaluare a calităţii actului medical
Clasificate în trei grupe, după elementul evaluat:
1. Evaluarea structurii care stă la baza acordării asistenţei medicale;
2. Evaluarea procesului de asistenţă: cuprinde tot ce face personalul
medical în folosul bolnavului (investigaţii diagnostice şi intervenţii
terapeutice);
3. Evaluarea rezultatelor.

7. 1. Evaluarea structurii care stă la baza
acordării asistenţei medicale
- evaluarea infrastructurii (baza materială şi de resurse umane);
- existenţa unor mecanisme de autocontrol a calităţii în fiecare
spital sau unitate sanitară.
Evaluarea infrastructurii este poate cel mai uşor de făcut,
elementele componente fiind prezente sau absente. De exemplu,
existenţa într-o sală de operaţie a personalului necesar sau a
echipamentului de monitorizare minim sau a unei săli de
operaţie special dotate pentru nou-născuţi şi sugari într-un centru
de chirurgie neonatală sunt evidente.

8. 2. Evaluarea procesului de îngrijire - metode
• a. Examinarea foilor de observaţie şi compararea lor cu o „listă de
standarde” funcţie de diagnostic (poate să nu reflecte corect
procesul de îngrijire, ştiut fiind că unii clinicieni eminenţi fac foi de
observaţie incomplete, în timp ce alţii mai puţin competenţi scriu
mult şi frumos).
• b. Analiza indicatorilor de utilizare prin:
• - compararea duratei de internare pe anumite afecţiuni;
• - aprecierea folosirii inadecvate a zilelor de spitalizare (spitalizare
neindicată medical) prin examene diagnostice nenecesare, tratamente
nespecifice etc. (procent de internări nejustificate mergând de la
15-25% în spitalele universitare, până la 40% în cele neuniversitare).
Este necesar un Protocol de evaluare obiectivă a necesităţii de
spitalizare. Implicaţiile scăderii spitalizărilor nenecesare sunt
evidente din punct de vedere economic (cost) şi medical: infecţii
nosocomiale, reacţii medicamentoase adverse, efecte psihologice.

9. • c. Analiza indicaţiei şi necesităţii intervenţiei: pentru acelaşi
tablou clinic unii indică operaţia, alţii nu; variaţiile geografice
mari în frecvenţa unor operaţii ridică problema operaţiilor
nenecesare.
• d. Calitatea intervenţiei şi a îngrijirii postoperatorii.

10. 3. Evaluarea rezultatului = studiul mortalităţii
şi al sechelelor
• Decesul este cel mai uşor de decelat. Cifra mortalităţii intra-
spitaliceşti poate să nu exprime calitatea îngrijirii dacă nu se
ţine seama de gravitatea bolii.
• Se poate face o evaluare a calităţii asistenţei medicale care să
permită o comparaţie între diverse unităţi chiar pentru sectoare
deosebit de complexe, precum cel al serviciilor de terapie
intensivă (rol evident important în salvarea cazurilor grave, dar
şi mare consumator de fonduri).

11. Studierea altor elemente pentru evaluarea
rezultatului asistenţei medicale
• ameliorarea stării funcţionale a pacientului.
• numărul şi tipul complicaţiilor postoperatorii;
• durata recuperării până la reluarea activităţii;
• complicaţiile după ieşirea din spital;
• recidive tardive ale unor boli considerate vindecate;
• supravieţuirea pe termen scurt şi pe termen lung;

12. • Evaluarea structurii şi a procesului de îngrijire pentru aprecierea
calităţii se bazează pe presupunerea că o structură şi un proces
bun vor determina un rezultat bun.
• => Rezultatul reprezintă criteriul fundamental de apreciere a
calităţii asistenței medicale. Măsurarea calităţii este primul pas
pentru îmbunătăţirea acesteia.
• Evaluarea calităţii asistenţei medicale prin analiza structurii, a
procesului de asistenţă şi a rezultatelor constituie premisa
esenţială în stabilirea adevărului asupra asistenţei medicale din
ţară şi compararea cu rezultatele obţinute în ţările dezvoltate.
• De aici vor decurge măsurile necesare pentru ameliorarea
rezultatelor, măsuri care trebuie trecute prin filtrul analizei
– cost-eficienţă sau
– cost-beneficiu, iar recent analiza
– cost-eficienţă comparată,
care permit adoptarea soluţiilor optime.

13. Evaluarea structurii
• Se face prin evaluarea complianţei cu standardele elaborate de
experţi pe bază de consens şi sunt utilizate în procesul de
acreditare. Această abordare se bazează pe prezumţia că dacă
există condiţii bune de îngrijire există o mare probabilitate de a se
obţine şi un rezultat bun.
• Evaluarea performanţelor actuale ale spitalelor prin folosirea unor
indicatori clinici şi introducerea lor în procesul de acreditare,
concretizate în sistemul numit: Indicator Measurement System
(I. M. System).
• Se obţine astfel o evaluare completă a structurii, procesului şi
rezultatelor, prin care se apreciază nu numai ce ar putea face
spitalul (acreditarea bazată pe structură şi parţial pe proces), ci
ceea ce spitalul realizează de fapt.

14. • Evaluarea procesului şi a rezultatelor se face pe baza standardelor
clinice conţinute în ghidurile de bună practică medicală, de
unde se extrag criteriile explicite pentru evaluare.
• Aceste ghiduri sunt produse acum în cantităţi mari şi s-au definit
criteriile metodologice pentru elaborarea acestora, cât şi modul
de evaluare a validităţii lor.
• Costul elaborării unor astfel de ghiduri cu valoare ştiinţifică reală
este atât de mare, încât numai puţine organizaţii le pot face.

15. Analiza cost-eficacitate (cost-effectiveness analysis)
• Evaluare economică: se compară costurile şi consecinţele a două
sau mai multe alternative, în care unul dintre rezultate este
exprimat în unităţi naturale. Indicatorul utilizat este raportul dintre
costurile totale actualizate şi efectele obţinute (C/E).
• Se iau în calcul câştigul în sănătate datorat intervenţiilor specifice
asistenţei medicale comunitare prin compararea nivelelor poverii
bolii din comunităţile asistate (lotul de studiu) cu nivelele poverii
bolii din comunităţile care nu beneficiază de aceste servicii (lotul
martor).

16. Aplicarea epidemiologiei în cunoaşterea,
funcţionarea şi evaluarea sistemului de asistenţă
a stării de sănătate.
• Analiza epidemiologică,
• Evaluarea epidemiologică.
...
în anul II