SlideShare a Scribd company logo
1 of 26
SFÂNTA
LITURGHIE
-PROSCOMIDIA –
CLASA A VII-A
Prof. Hrab Alexandru
Ce este Sfânta Liturghie?
• Sfânta Liturghie este cea mai înaltă slujbă prin care creștinii Îl
cinstesc, slăvesc și Îi mulțumesc lui Dumnezeu.
De ce este importantă Sfânta Liturghie?
• Pentru că în timpul Sfintei Liturghii pâinea și vinul se prefac în Trupul
și Sângele Domnului.
Când are loc prefacerea?
• Prefacerea are loc în urmă rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt pe
care o face preotul sau episcopul.
INVOCAREA DUHULUI SFÂNT
Când a fost instituită Sfânta Liturghie?
• Sfânta Liturghie a fost instituită la Cina cea de Taină. Atunci Domnul
a săvârșit prima Liturghie.
Ce prezintă Sfânta Liturghie?
• Prezintă momentele vieții lui Iisus Hristos.
De asemenea, are părți importante:
1. Proscomidia,
2. Liturghia catehumenilor,
3. Liturghia credincioșilor.
PROSCOMIDIA
• Se săvârșește de către preot dimineața. El primește de regulă 5
prescuri.
• Prescură = pâinișoară care are o pecete în formă de cruce (un pătrățel)
cu literele IS HS NI KA – Iisus Hristos Biruitorul.
Din prima prescură preotul scoate Sfântul Agneț (Trupul
Domnului) pe care îl așază pe Sfântul Disc.

IS

HS

NI

KA
După aceasta preotul toarnă apă și vin în Sfântul Potir – amintirea apei
și sângelui curs din coasta Mântuitorului.
Din prescura a doua preotul scoate un triunghi care o reprezintă pe
Maica Domnului și îl așază în partea dreaptă a Agnețului.
IS

HS

NI KA
Din prescura a treia preotul scoate părticele pentru Cele 9 cete îngerești pomenind
tot odată și unii sfinți după rangul lor: Îngeri, Prooroci, Apostoli, Ierarhi, Martiri,
Cuvioși, Doctori fără de arginți. Părticele sunt tot sub formă de triunghi, dar mult
mai mici decât cel pentru Maica Domnului pe care le așază în stânga Agnețului.
IS

HS

NI KA
Din a patra prescură preotul scoate părticele sub formă de triunghi (mai mari
decât cele pentru îngeri și mai mici decât cel pentru Maica Domnului) pentru
episcopul locului, conducerea țării, ctitorii bisericii pe care le așază sub Agneț.
Tot din această prescură scoate părticele micuțe pentru cei vii.
IS

HS

NI KA
Din a cincea prescură preotul scoate părticele micuțe pentru cei adormiți, iar
apoi se reîntoarce la prescura a patra de unde scoate o părticică pentru el.
Pomenește Doamne
și
a
mea
nevrednicie…
Pomenește Doamne
pe cei adormiți….
IS

HS

NI

KA
Sfântul Agneț
Mirida pentru
Domnului

Maica

Miridele pentru cele 9
cete îngerești

Miridele pentru episcopul locului,
conducerea țării și ctitorii
bisericii

Miridele pentru cei vii

Miridele
adormiți

pentru

cei
Bibliografie
Pentru text:
1.***Trăirea învățăturii de credință. Activități didactice pentru ora de religie
creștin ortodoxă - clasa a VII-a, ed. Partoș, Timișoara, 2013.
2.Muha, Camelia, Religiei creștin-ortodoxă: caiet pentru elevi: clasa a VII-a , ed.
Sf. Mina, Iași 2009.
Pentru icoane/imagini
•

http://patratosu.wordpress.com/2007/06/25/

•

http://www.crestinortodox.ro/liturgica/slujbele-seara/ritualul-proscomidiei-70804.html

•

http://baratca.iasi.mmb.ro/

•

http://liviudumitrescu.wordpress.com/2011/01/17/pictura-icoane-pe-lemn/dsc01108jl/

•

http://www.apostolia.eu/articol_35/sfanta-imparta%C5%9Fanie-dar-sau-premiu.html

•

http://www.crestinortodox.ro/liturgica/liturghia/prescura-cultul-crestin-96406.html

•
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/12/25/nasterea-domnului-nostru-iisus-hristos-predicasi-talcuire-teologica-exhaustiva-asupra-tainei-intruparii-de-vladica-hierotheos-vlachos/
•

http://alexandrusuditoiu.wordpress.com/2012/03/24/sfanta-liturghie-in-viata-crestinului/

•
http://ziarullumina.ro/anul-omagial-euharistic/taina-euharistiei-daruieste-omuluicomuniune-cu-hristos
•

http://orthodoxeducation.blogspot.ro/2009/03/colors-of-orthodoxy.html

More Related Content

What's hot

Caiet prajituri
Caiet prajituriCaiet prajituri
Caiet prajituriDia Daria
 
Briga za mentalno zdravlje
Briga za mentalno zdravljeBriga za mentalno zdravlje
Briga za mentalno zdravljeSanja Hrvojević
 
Manual tehn-prod-cofet-pat-1974
Manual tehn-prod-cofet-pat-1974Manual tehn-prod-cofet-pat-1974
Manual tehn-prod-cofet-pat-1974Timofte Gabriela
 
LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-
LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-
LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-Brendan McClean
 
Suradnja roditelja i učitelja
Suradnja roditelja i učiteljaSuradnja roditelja i učitelja
Suradnja roditelja i učiteljaObiteljski centar
 
Tehnologia fabricarii produselor zaharoase
Tehnologia fabricarii produselor zaharoaseTehnologia fabricarii produselor zaharoase
Tehnologia fabricarii produselor zaharoasemaistri
 
Casa museo di Milano - museo Bagatti Valsecchi
Casa museo di Milano - museo Bagatti ValsecchiCasa museo di Milano - museo Bagatti Valsecchi
Casa museo di Milano - museo Bagatti ValsecchiFrancesca Valerio
 
Retete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserie
Retete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserieRetete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserie
Retete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserieSilvia Caraiman
 
Digitalna ovisnost učenika - analiza ankete
Digitalna ovisnost učenika - analiza anketeDigitalna ovisnost učenika - analiza ankete
Digitalna ovisnost učenika - analiza anketePogled kroz prozor
 

What's hot (11)

Caiet prajituri
Caiet prajituriCaiet prajituri
Caiet prajituri
 
Briga za mentalno zdravlje
Briga za mentalno zdravljeBriga za mentalno zdravlje
Briga za mentalno zdravlje
 
Manual tehn-prod-cofet-pat-1974
Manual tehn-prod-cofet-pat-1974Manual tehn-prod-cofet-pat-1974
Manual tehn-prod-cofet-pat-1974
 
LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-
LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-
LONDON BOMBINGS - 07 July 2005-
 
Suradnja roditelja i učitelja
Suradnja roditelja i učiteljaSuradnja roditelja i učitelja
Suradnja roditelja i učitelja
 
Tehnologia fabricarii produselor zaharoase
Tehnologia fabricarii produselor zaharoaseTehnologia fabricarii produselor zaharoase
Tehnologia fabricarii produselor zaharoase
 
Casa museo di Milano - museo Bagatti Valsecchi
Casa museo di Milano - museo Bagatti ValsecchiCasa museo di Milano - museo Bagatti Valsecchi
Casa museo di Milano - museo Bagatti Valsecchi
 
Retete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserie
Retete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserieRetete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserie
Retete bucate-retetar-produse-cofetarie-si-patiserie
 
Digitalna ovisnost učenika - analiza ankete
Digitalna ovisnost učenika - analiza anketeDigitalna ovisnost učenika - analiza ankete
Digitalna ovisnost učenika - analiza ankete
 
Mielenterveys ja työ
Mielenterveys ja työMielenterveys ja työ
Mielenterveys ja työ
 
Kvebiti jachvi
Kvebiti  jachviKvebiti  jachvi
Kvebiti jachvi
 

Viewers also liked

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de MirSfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mircatedralasfantulnicolae
 
Sarbatorile imparatesti
Sarbatorile imparatestiSarbatorile imparatesti
Sarbatorile imparatestiroxananatalia
 
Primii martiri creștin - clasa a VI-a
Primii martiri creștin - clasa a VI-aPrimii martiri creștin - clasa a VI-a
Primii martiri creștin - clasa a VI-aHrabalexandru
 
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013Ionelia Serban
 
Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1
Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1
Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1Morosan Emilia
 
May 24, heroes day
May 24, heroes dayMay 24, heroes day
May 24, heroes daybalada65
 

Viewers also liked (9)

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de MirSfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir
 
Ziuadepaste
ZiuadepasteZiuadepaste
Ziuadepaste
 
Sarbatorile imparatesti
Sarbatorile imparatestiSarbatorile imparatesti
Sarbatorile imparatesti
 
Invierea domnului
Invierea domnuluiInvierea domnului
Invierea domnului
 
Primii martiri creștin - clasa a VI-a
Primii martiri creștin - clasa a VI-aPrimii martiri creștin - clasa a VI-a
Primii martiri creștin - clasa a VI-a
 
Cubul rubik
Cubul rubikCubul rubik
Cubul rubik
 
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
Sa stim mai multe, sa fim mai buni 2013
 
Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1
Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1
Ghid educatia-si-consilierea-parintilor 1
 
May 24, heroes day
May 24, heroes dayMay 24, heroes day
May 24, heroes day
 

Similar to Proscomidia Clasa a VII-a

Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)
Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)
Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)Stea emy
 
Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...
Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...
Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...Stea emy
 
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si RomaniPr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si RomaniFrescatiStory
 
Modelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István Borzási
Modelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István BorzásiModelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István Borzási
Modelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István BorzásiUniversitatea Emanuel din Oradea
 
sf_ntaliturghie.ppt
sf_ntaliturghie.pptsf_ntaliturghie.ppt
sf_ntaliturghie.pptPetcuGabriel
 
Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)
Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)
Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)Stea emy
 
Explicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghiiExplicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghiiAlin Cazacu
 
Vietile sfintilor romani
Vietile sfintilor romaniVietile sfintilor romani
Vietile sfintilor romaniAlin Cazacu
 
Pelerinajul la biserici și mănăstiri
Pelerinajul la biserici și mănăstiriPelerinajul la biserici și mănăstiri
Pelerinajul la biserici și mănăstiriHrabalexandru
 
Canoanele-bisericii-ortodoxe
Canoanele-bisericii-ortodoxeCanoanele-bisericii-ortodoxe
Canoanele-bisericii-ortodoxeArety Constantin
 
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneComornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneAlin Cazacu
 
Cleopa Ilie _Despre credinta ortodoxa
Cleopa Ilie _Despre credinta ortodoxaCleopa Ilie _Despre credinta ortodoxa
Cleopa Ilie _Despre credinta ortodoxaadyesp
 
(Liturghierul) iasi 2004
(Liturghierul) iasi 2004(Liturghierul) iasi 2004
(Liturghierul) iasi 2004sepis10
 

Similar to Proscomidia Clasa a VII-a (20)

Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)
Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)
Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolit de Kiev și Galiția (22 decembrie)
 
Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...
Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...
Sfântul Ioan de Kronstadt - Jurnal duhovnicesc needitat - Calea pocăinţei lău...
 
1893 11
1893 111893 11
1893 11
 
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si RomaniPr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si Romani
 
1901 02
1901 021901 02
1901 02
 
Modelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István Borzási
Modelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István BorzásiModelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István Borzási
Modelul de misiune al Domnului Isus și al apostolilor - István Borzási
 
Biserica
BisericaBiserica
Biserica
 
sf_ntaliturghie.ppt
sf_ntaliturghie.pptsf_ntaliturghie.ppt
sf_ntaliturghie.ppt
 
Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)
Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)
Viața Sfinților cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara (pdf)
 
Explicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghiiExplicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghii
 
Vietile sfintilor romani
Vietile sfintilor romaniVietile sfintilor romani
Vietile sfintilor romani
 
Pelerinajul la biserici și mănăstiri
Pelerinajul la biserici și mănăstiriPelerinajul la biserici și mănăstiri
Pelerinajul la biserici și mănăstiri
 
Un iconar de suflete
Un iconar de sufleteUn iconar de suflete
Un iconar de suflete
 
Canoanele-bisericii-ortodoxe
Canoanele-bisericii-ortodoxeCanoanele-bisericii-ortodoxe
Canoanele-bisericii-ortodoxe
 
Curs liturgica
Curs liturgicaCurs liturgica
Curs liturgica
 
1883 01
1883 011883 01
1883 01
 
1902 06
1902 061902 06
1902 06
 
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneComornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
 
Cleopa Ilie _Despre credinta ortodoxa
Cleopa Ilie _Despre credinta ortodoxaCleopa Ilie _Despre credinta ortodoxa
Cleopa Ilie _Despre credinta ortodoxa
 
(Liturghierul) iasi 2004
(Liturghierul) iasi 2004(Liturghierul) iasi 2004
(Liturghierul) iasi 2004
 

Proscomidia Clasa a VII-a