SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 2
1
Subiectele simulării examenului de Limba şi literatura română
Evaluarea Naţională 2014
SUBIECTUL I (42 de puncte)
Citeşte, cu atenţie, textul:
Câte culori au fost, o, Doamne,
Şi-acum totul e alb, totul e alb -
Până departe sub dealuri
Zăpada sărută întinderile.
Din cerul metalic aşteptăm fulgii,
Ca să închid ochii şi să-i simt atingându-mi
pleoapele -
Dar unde mai merg când e seară
Şi pe zăpadă urme nu se văd?
Când eram copil era destul să privesc
În preajma serii întinderi de zăpadă,
Ca să aud urletele puştii ale lupilor
Şi să-mi joace prin faţă năluci.
Acum ştiu că lupul se teme de oameni,
Mai mult decât arborii se teme -
Dar ca şi-atunci, aş sta zile-n şir
Privind mereu înzăpezitele câmpuri.
Seara albastră - alb fără margini,
Iată şi fulgii pe care îi aşteptam,
Încremenire - doar timpul se duce departe,
Însă urmele paşilor lui nu se văd pe zăpadă.
(A.E. Baconsky, Zăpada sărută întinderile)
A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: merg, destul, încremenire. 6
puncte
2. Precizează diftongii din următoarele cuvinte: Doamne, dealuri, mereu. 6 puncte
3. Selectează un epitet şi o repetiţie din textul dat. 6 puncte
4. Menţionează două trăsături ale genului liric prezentate în textul dat. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, semnificaţia versurilor: Câte culori au fost, o, Doamne, / Şi-acum totul e alb,
totul e alb - / Până departe sub dealuri / Zăpada sărută întinderile. 6 puncte.
B. Redactează o compunere de 150-250 de cuvinte, în care să-ţi exprimi opinia despre semnificaţia titlului
poeziei Zăpada sărută întinderile de A.E. Baconsky. 12 puncte
În compunerea ta trebuie:
- să formulezi o opinie despre semnificaţia titlului poeziei;
- să-ţi susţii opinia formulată prin două argumente potrivite, valorificând textul dat;
- să ai un conţinut adecvat cerinţei;
- să respecţi precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
SUBIECTUL al II-lea 36 de puncte
Citeşte, cu atenţie, textul:
Maramureşul este un ţinut de legendă situat în nordul României şi în centrul Europei. Denumit şi Ţara
Lemnului, Maramureşul este un loc unde tradiţiile şi obiceiurile parcă stau în loc de peste 2000 de ani. [...]
Omul este, de asemenea, un element important în Maramureş. Este înţelept, caracterizat prin
creativitate, simţ artistic, hotărâre şi curaj, un om de onoare şi fără frică. El a creat în acest spaţiu un loc unic
cu o lege proprie nescrisă, o arhitectură aparte a spaţiului în care trăieşte, un port popular şi un folclor
2
autentic. Inspiraţia izvorăşte din activităţile milenare ce privesc muncile câmpului, munca în pădure şi
creşterea animalelor.
Călătorul ce vizitează prima oară această zonă rămâne surprins să descopere oameni originali, care şi
astăzi folosesc în activităţile lor multe din mijloacele şi uneltele folosite de strămoşii lor. Elementul care
completează imaginea Maramureşului este relieful încântător, variat ca morfologie şi complex prin alcătuire.
Personalitatea reliefului este dată de o zonă montană importantă prin altitudini ce depăşesc 2000 metri,
dealuri, podişuri şi piemonturi şi, în cele din urmă, zone joase, depresiuni, lunci şi câmpie. Deliciul locurilor
este dat de peisaje unice presărate cu căpiţe şi clăi de fân, cu păduri de foioase frumos pastelate toamna, cu
panorame surprinzătoare şi ierni geroase cu zăpada ce creionează imagini desprinse parcă din cărţile de
poveşti.
(***, Maramureş: oameni, tradiţii, locuri)
A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:
- zona geografică descrisă; 4 puncte
- numirea a două forme de relief care se regăsesc în zona geografică descrisă; 4 puncte
2. Indică două trăsături ale locuitorilor din zona geografică descrisă. 4 puncte
3. Menţionează ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvenţa: Elementul care
completează imaginea Maramureşului este relieful încântător, variat ca morfologie şi complex prin alcătuire. 4
puncte
4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate din secvenţa: Este înţelept, caracterizat prin creativitate,
simţ artistic, hotărâre şi curaj, un om de onoare şi fără frică. 4 puncte
5. Transcrie fiecare propoziţie din fraza următoare, precizând felul subordonatei: În Maramureş există mulţi
meşteri şi creatori populari, păstrători ai tradiţiilor şi secretelor meştesugurilor populare, care pot fi surprinşi
la lucru în atelierele lor. 4 puncte
6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă,
introdusă prin pronumele relativ „ce“. 4 puncte
B. Redactează, în 80-150 de cuvinte, o scurtă naraţiune în care să prezinţi o întâmplare petrecută în
timpul unei vizite reale/imaginare într-o zonă turistică. 12 puncte
În compunerea ta trebuie:
- să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a evenimentelor;
- să precizezi două elemente ale contextului spaţio-temporal;
- să ai un conţinut adecvat cerinţei;
- să respecţi precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor, nu este obligatorie.
Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei - 1 p.; coerenţa textului - 2 p.;
registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului - 2 p.; ortografia - 3 p.; punctuaţia - 2 p.;
aşezarea corectă în pagină, lizibilitatea - 2 p.)

Mais conteúdo relacionado

Destaque

Bac2012 limba romana_model_subiect
Bac2012 limba romana_model_subiectBac2012 limba romana_model_subiect
Bac2012 limba romana_model_subiectMallea94
 
Ph simulare en-aprilie-final (1)
Ph   simulare en-aprilie-final (1)Ph   simulare en-aprilie-final (1)
Ph simulare en-aprilie-final (1)Gherghescu Gabriel
 
Textulargumentativ
TextulargumentativTextulargumentativ
Textulargumentativcracovla
 
Tehnici retorice-si-argumentative
Tehnici retorice-si-argumentativeTehnici retorice-si-argumentative
Tehnici retorice-si-argumentativeIonutz Zamosteanu
 
Proiect credinta si literatura final
Proiect credinta si literatura finalProiect credinta si literatura final
Proiect credinta si literatura finalPinguinul Amourel
 
Miezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandriMiezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandrinoanatedi
 
Eu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.docEu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.docCris Kristinel
 
E a limba_si_literatura_romana_bar_04
E a limba_si_literatura_romana_bar_04E a limba_si_literatura_romana_bar_04
E a limba_si_literatura_romana_bar_04felix488
 
T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2
T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2
T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2Gabi Scurtu
 
Limba si literatura_romana
Limba si literatura_romanaLimba si literatura_romana
Limba si literatura_romanaadausus
 
E a _limba_si_literatura_romana_var_04
E a _limba_si_literatura_romana_var_04E a _limba_si_literatura_romana_var_04
E a _limba_si_literatura_romana_var_04felix488
 
Subiect. barem. zonală, clasa a 6 a
Subiect. barem. zonală, clasa a 6 aSubiect. barem. zonală, clasa a 6 a
Subiect. barem. zonală, clasa a 6 aSimona Ioana
 

Destaque (20)

Bac2012 limba romana_model_subiect
Bac2012 limba romana_model_subiectBac2012 limba romana_model_subiect
Bac2012 limba romana_model_subiect
 
Ph simulare en-aprilie-final (1)
Ph   simulare en-aprilie-final (1)Ph   simulare en-aprilie-final (1)
Ph simulare en-aprilie-final (1)
 
Textulargumentativ
TextulargumentativTextulargumentativ
Textulargumentativ
 
Tehnici retorice-si-argumentative
Tehnici retorice-si-argumentativeTehnici retorice-si-argumentative
Tehnici retorice-si-argumentative
 
Unitatea1cls5
Unitatea1cls5Unitatea1cls5
Unitatea1cls5
 
Proiect credinta si literatura final
Proiect credinta si literatura finalProiect credinta si literatura final
Proiect credinta si literatura final
 
Miezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandriMiezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandri
 
Eu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.docEu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.doc
 
Test 8 cd_ci romana
Test 8 cd_ci romanaTest 8 cd_ci romana
Test 8 cd_ci romana
 
Test 7 dificil romana
Test 7 dificil romanaTest 7 dificil romana
Test 7 dificil romana
 
Genul liric
Genul liricGenul liric
Genul liric
 
Test 7 mediu romana
Test 7 mediu romanaTest 7 mediu romana
Test 7 mediu romana
 
E a limba_si_literatura_romana_bar_04
E a limba_si_literatura_romana_bar_04E a limba_si_literatura_romana_bar_04
E a limba_si_literatura_romana_bar_04
 
T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2
T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2
T 075 limba_literatura_romana_2011_i_subiect_2
 
Limba si literatura_romana
Limba si literatura_romanaLimba si literatura_romana
Limba si literatura_romana
 
E a _limba_si_literatura_romana_var_04
E a _limba_si_literatura_romana_var_04E a _limba_si_literatura_romana_var_04
E a _limba_si_literatura_romana_var_04
 
0 fraza 8 romana
0 fraza 8 romana0 fraza 8 romana
0 fraza 8 romana
 
7 pronume romana
7 pronume romana7 pronume romana
7 pronume romana
 
V. voiculescu
V. voiculescuV. voiculescu
V. voiculescu
 
Subiect. barem. zonală, clasa a 6 a
Subiect. barem. zonală, clasa a 6 aSubiect. barem. zonală, clasa a 6 a
Subiect. barem. zonală, clasa a 6 a
 

Semelhante a Simulare EN 2014 romana

2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_bareme
2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_bareme2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_bareme
2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_baremeMihaela Mosoiu
 
Descrierea moldovei
Descrierea moldoveiDescrierea moldovei
Descrierea moldoveiAlisa Russu
 
Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”
Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”
Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”XtinaGliga
 
variante bac romana 2009
variante bac romana 2009variante bac romana 2009
variante bac romana 2009Diana Nita
 
2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)
2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)
2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)Anca Nedelcu
 
atelier_transdisciplinar.ppt
atelier_transdisciplinar.pptatelier_transdisciplinar.ppt
atelier_transdisciplinar.pptDoinaCiobanu5
 
Veverita descriere eseu_cerinte
Veverita descriere eseu_cerinteVeverita descriere eseu_cerinte
Veverita descriere eseu_cerinteAlisa Russu
 
Floare albastră.pptx, material util pentru analiza poetica
Floare albastră.pptx, material util pentru analiza poeticaFloare albastră.pptx, material util pentru analiza poetica
Floare albastră.pptx, material util pentru analiza poeticaCoziniaCristinaRadut
 

Semelhante a Simulare EN 2014 romana (11)

2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_bareme
2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_bareme2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_bareme
2014 romana locala_mures_clasa_a_via_lb._romana_subiecte_si_bareme
 
Descrierea moldovei
Descrierea moldoveiDescrierea moldovei
Descrierea moldovei
 
Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”
Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”
Semnifcații ale scenei fântânii în ”povestea lui harap alb”
 
variante bac romana 2009
variante bac romana 2009variante bac romana 2009
variante bac romana 2009
 
Variante BAC Limba Romana
Variante BAC Limba RomanaVariante BAC Limba Romana
Variante BAC Limba Romana
 
2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)
2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)
2016 romana locala_arges_clasa_a_va_subiectebarem (1)
 
atelier_transdisciplinar.ppt
atelier_transdisciplinar.pptatelier_transdisciplinar.ppt
atelier_transdisciplinar.ppt
 
Mijloaceinterne8
Mijloaceinterne8Mijloaceinterne8
Mijloaceinterne8
 
Veverita descriere eseu_cerinte
Veverita descriere eseu_cerinteVeverita descriere eseu_cerinte
Veverita descriere eseu_cerinte
 
Floare albastră.pptx, material util pentru analiza poetica
Floare albastră.pptx, material util pentru analiza poeticaFloare albastră.pptx, material util pentru analiza poetica
Floare albastră.pptx, material util pentru analiza poetica
 
Fisa 2 lirism
Fisa 2 lirismFisa 2 lirism
Fisa 2 lirism
 

Mais de Gherghescu Gabriel

Modele si variante bac matematica m1 2010 (model oficial)
Modele si variante bac matematica m1   2010 (model oficial)Modele si variante bac matematica m1   2010 (model oficial)
Modele si variante bac matematica m1 2010 (model oficial)Gherghescu Gabriel
 
9 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)
9 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)9 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)
9 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)Gherghescu Gabriel
 
9 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)
9 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)9 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)
9 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)Gherghescu Gabriel
 
6 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)
6 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)6 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)
6 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)Gherghescu Gabriel
 
6 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)
6 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)6 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)
6 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)Gherghescu Gabriel
 
Algebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliuAlgebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliuGherghescu Gabriel
 
Algebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si teste cu rezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si  teste cu rezolvari in detaliuAlgebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si  teste cu rezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si teste cu rezolvari in detaliuGherghescu Gabriel
 
AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996
AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996
AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996Gherghescu Gabriel
 
Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi
Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi
Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi Gherghescu Gabriel
 
Montare carlig remorcare audi a4 b5
Montare carlig remorcare audi a4 b5Montare carlig remorcare audi a4 b5
Montare carlig remorcare audi a4 b5Gherghescu Gabriel
 
A3 electrical AUDI A3 1997 2000 1.8 20V 4ADR
A3 electrical AUDI A3  1997 2000 1.8 20V 4ADRA3 electrical AUDI A3  1997 2000 1.8 20V 4ADR
A3 electrical AUDI A3 1997 2000 1.8 20V 4ADRGherghescu Gabriel
 
Siguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Siguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRSiguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Siguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRGherghescu Gabriel
 
Siguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDI
Siguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDISiguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDI
Siguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDIGherghescu Gabriel
 
Motor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Motor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRMotor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Motor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRGherghescu Gabriel
 
General AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
General AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRGeneral AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
General AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRGherghescu Gabriel
 
Compart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Compart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRCompart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Compart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRGherghescu Gabriel
 
Air flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Air flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRAir flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Air flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRGherghescu Gabriel
 

Mais de Gherghescu Gabriel (20)

Modele si variante bac matematica m1 2010 (model oficial)
Modele si variante bac matematica m1   2010 (model oficial)Modele si variante bac matematica m1   2010 (model oficial)
Modele si variante bac matematica m1 2010 (model oficial)
 
9 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)
9 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)9 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)
9 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)
 
9 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)
9 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)9 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (prima sesiune)
9 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (prima sesiune)
 
6 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)
6 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)6 varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)
6 varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)
 
6 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)
6 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)6 barem varianta oficiala bac matematica m1   2010 (sesiune august)
6 barem varianta oficiala bac matematica m1 2010 (sesiune august)
 
Algebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliuAlgebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a teorie cu teste si nrezolvari in detaliu
 
Algebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si teste cu rezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si  teste cu rezolvari in detaliuAlgebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si  teste cu rezolvari in detaliu
Algebra clasa a 9a si a 10 a cu teorie si teste cu rezolvari in detaliu
 
AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996
AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996
AUDI Siguranţe fuzibile incepand cu an 1996
 
Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi
Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi
Pionier deh 2000 mp ownersmanual1019 audi
 
Montare carlig remorcare audi a4 b5
Montare carlig remorcare audi a4 b5Montare carlig remorcare audi a4 b5
Montare carlig remorcare audi a4 b5
 
Cutie sigurante audi
Cutie sigurante audiCutie sigurante audi
Cutie sigurante audi
 
A3 1997 AUDI maintenance
A3 1997 AUDI maintenanceA3 1997 AUDI maintenance
A3 1997 AUDI maintenance
 
A3 electrical AUDI A3 1997 2000 1.8 20V 4ADR
A3 electrical AUDI A3  1997 2000 1.8 20V 4ADRA3 electrical AUDI A3  1997 2000 1.8 20V 4ADR
A3 electrical AUDI A3 1997 2000 1.8 20V 4ADR
 
Siguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Siguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRSiguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Siguranţe fuzibile şi relee AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
 
Siguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDI
Siguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDISiguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDI
Siguranţe fuzibile pana in anul 1996 AUDI
 
Motor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Motor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRMotor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Motor AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
 
General AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
General AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRGeneral AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
General AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
 
Compart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Compart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRCompart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Compart 3 AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
 
Audi a6 adr
Audi a6 adrAudi a6 adr
Audi a6 adr
 
Air flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Air flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADRAir flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
Air flow sensors AUDI A4 B5 1996 2000 1.8 20V 4ADR
 

Simulare EN 2014 romana

  • 1. 1 Subiectele simulării examenului de Limba şi literatura română Evaluarea Naţională 2014 SUBIECTUL I (42 de puncte) Citeşte, cu atenţie, textul: Câte culori au fost, o, Doamne, Şi-acum totul e alb, totul e alb - Până departe sub dealuri Zăpada sărută întinderile. Din cerul metalic aşteptăm fulgii, Ca să închid ochii şi să-i simt atingându-mi pleoapele - Dar unde mai merg când e seară Şi pe zăpadă urme nu se văd? Când eram copil era destul să privesc În preajma serii întinderi de zăpadă, Ca să aud urletele puştii ale lupilor Şi să-mi joace prin faţă năluci. Acum ştiu că lupul se teme de oameni, Mai mult decât arborii se teme - Dar ca şi-atunci, aş sta zile-n şir Privind mereu înzăpezitele câmpuri. Seara albastră - alb fără margini, Iată şi fulgii pe care îi aşteptam, Încremenire - doar timpul se duce departe, Însă urmele paşilor lui nu se văd pe zăpadă. (A.E. Baconsky, Zăpada sărută întinderile) A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos: 1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: merg, destul, încremenire. 6 puncte 2. Precizează diftongii din următoarele cuvinte: Doamne, dealuri, mereu. 6 puncte 3. Selectează un epitet şi o repetiţie din textul dat. 6 puncte 4. Menţionează două trăsături ale genului liric prezentate în textul dat. 6 puncte 5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, semnificaţia versurilor: Câte culori au fost, o, Doamne, / Şi-acum totul e alb, totul e alb - / Până departe sub dealuri / Zăpada sărută întinderile. 6 puncte. B. Redactează o compunere de 150-250 de cuvinte, în care să-ţi exprimi opinia despre semnificaţia titlului poeziei Zăpada sărută întinderile de A.E. Baconsky. 12 puncte În compunerea ta trebuie: - să formulezi o opinie despre semnificaţia titlului poeziei; - să-ţi susţii opinia formulată prin două argumente potrivite, valorificând textul dat; - să ai un conţinut adecvat cerinţei; - să respecţi precizarea referitoare la numărul de cuvinte. SUBIECTUL al II-lea 36 de puncte Citeşte, cu atenţie, textul: Maramureşul este un ţinut de legendă situat în nordul României şi în centrul Europei. Denumit şi Ţara Lemnului, Maramureşul este un loc unde tradiţiile şi obiceiurile parcă stau în loc de peste 2000 de ani. [...] Omul este, de asemenea, un element important în Maramureş. Este înţelept, caracterizat prin creativitate, simţ artistic, hotărâre şi curaj, un om de onoare şi fără frică. El a creat în acest spaţiu un loc unic cu o lege proprie nescrisă, o arhitectură aparte a spaţiului în care trăieşte, un port popular şi un folclor
  • 2. 2 autentic. Inspiraţia izvorăşte din activităţile milenare ce privesc muncile câmpului, munca în pădure şi creşterea animalelor. Călătorul ce vizitează prima oară această zonă rămâne surprins să descopere oameni originali, care şi astăzi folosesc în activităţile lor multe din mijloacele şi uneltele folosite de strămoşii lor. Elementul care completează imaginea Maramureşului este relieful încântător, variat ca morfologie şi complex prin alcătuire. Personalitatea reliefului este dată de o zonă montană importantă prin altitudini ce depăşesc 2000 metri, dealuri, podişuri şi piemonturi şi, în cele din urmă, zone joase, depresiuni, lunci şi câmpie. Deliciul locurilor este dat de peisaje unice presărate cu căpiţe şi clăi de fân, cu păduri de foioase frumos pastelate toamna, cu panorame surprinzătoare şi ierni geroase cu zăpada ce creionează imagini desprinse parcă din cărţile de poveşti. (***, Maramureş: oameni, tradiţii, locuri) A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos: 1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat: - zona geografică descrisă; 4 puncte - numirea a două forme de relief care se regăsesc în zona geografică descrisă; 4 puncte 2. Indică două trăsături ale locuitorilor din zona geografică descrisă. 4 puncte 3. Menţionează ce parte de vorbire este fiecare dintre cuvintele subliniate din secvenţa: Elementul care completează imaginea Maramureşului este relieful încântător, variat ca morfologie şi complex prin alcătuire. 4 puncte 4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate din secvenţa: Este înţelept, caracterizat prin creativitate, simţ artistic, hotărâre şi curaj, un om de onoare şi fără frică. 4 puncte 5. Transcrie fiecare propoziţie din fraza următoare, precizând felul subordonatei: În Maramureş există mulţi meşteri şi creatori populari, păstrători ai tradiţiilor şi secretelor meştesugurilor populare, care pot fi surprinşi la lucru în atelierele lor. 4 puncte 6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă, introdusă prin pronumele relativ „ce“. 4 puncte B. Redactează, în 80-150 de cuvinte, o scurtă naraţiune în care să prezinţi o întâmplare petrecută în timpul unei vizite reale/imaginare într-o zonă turistică. 12 puncte În compunerea ta trebuie: - să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a evenimentelor; - să precizezi două elemente ale contextului spaţio-temporal; - să ai un conţinut adecvat cerinţei; - să respecţi precizarea referitoare la numărul de cuvinte. Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor, nu este obligatorie. Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei - 1 p.; coerenţa textului - 2 p.; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului - 2 p.; ortografia - 3 p.; punctuaţia - 2 p.; aşezarea corectă în pagină, lizibilitatea - 2 p.)