1. Descântecul argintului
de Gavriil Stiharul
Argint pe pământ, În casa-n ruină, unde sunt închise
astăzi te descânt unde nu-i lumină, gânduri de păcate,
cu ramuri de ploaie, păsările morţii patimi îngropate.
cetină văpaie, în puterea nopţii, Dansând prin cuvinte
cu fire de lună, ciugulesc din viaţă ca printre morminte
ţesute-n cunună , până dimineaţă - păsările morţii
la o mânăstire, sufletul meu geme dau târcoale porţii,
dintre cimitire, de grele blesteme, dincolo de care
să cobori pe-o scară, de jertfă de sânge Sfântă Născătoare
să cobori comoară, altarul meu plânge. la viaţă mă cheamă,
până la răscruce, î în chip de icoană.
unde stă pe cruce Argint pe pământ
Dumnezeul veşnic, astăzi te descânt Argint pe pământ,
luminat de-un sfeşnic, să vii pe lumină astăzi te descânt
unde stă cu taină în casa-n ruină, să te duci la stele,
pe lemn de icoană sfinţit la icoană să ningă cu ele,
Preasfânta Marie, şi să-mi fii pe rană s-alunge din noapte
a mea vistierie. un balsam de sfinte, păsările toate.
, de bune cuvinte, Amin
şi să-mi vii în vise,